Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 29, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 29, 2015

4. Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:
- Legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 79/2015) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Nicosia la 31 octombrie 2014 (PL-x 471/2015) (adoptată în procedură de drept comun).
 

 

După o scurtă pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Până când se va citi procesul-verbal, daţi-mi voie să vă informez, doamnă deputat şi domnilor deputaţi şi senatori, că în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarii generali ai celor două Camere astăzi, în vederea exercitării dreptului dumneavoastră de a sesiza Curtea Constituţională, următoarele proiecte de lege: Legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor - procedura este de drept comun; Legea pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate - procedura este de drept comun.

Domnule Ciolacu, vă rog frumos să citiţi rezultatul votului.