Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2021

4. Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate "Pentru ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece!", iniţiate de deputaţi membri ai Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ştiu că este, poate, fără precedent, în Parlamentul României, ca asupra unui ministru, împotriva unui ministru, să fie depusă o moţiune, în aceeaşi sesiune, împotriva aceluiaşi ministru, de două ori. În aceeaşi sesiune, împotriva aceluiaşi ministru, să fie depusă de două ori moţiune simplă împotriva acestui ministru.

Adevărul este că am mai avut miniştri încurcaţi de viaţă şi de rolul pe care îl aveau la ministere, dar parcă niciodată nimeni nu s-a încurcat precum domnul Voiculescu.

Şi, înainte de a anunţa titlul moţiunii, vreau să transmit un mesaj colegilor mei din USR, PNL, UDMR, minorităţi naţionale.

Să vă gândiţi, atunci când veţi vota moţiunea împotriva domnului Vlad Voiculescu, să vă gândiţi la faptul că la Foişor puteau fi mama, tatăl, bunicul sau copilul dumneavoastră. Că acei oameni, scoşi afară ca pe câini, cu branule în mâini, în braţe, despre care ministrul Voiculescu spunea că erau fericiţi... (Huiduieli. Aplauze.) ...puteau fi copilul, mama, părintele, bunicul dumneavoastră. (Aplauze.)

Prin urmare, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor, în conformitate cu art. 112 din Constituţia României şi art. 187 din Regulamentul Camerei, vă înaintăm moţiunea simplă intitulată "Pentru ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece!", iniţiată de deputaţi ai Partidului Social Democrat. (Aplauze.)

Voci de la PSD:

Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă rog să-i transmiteţi preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Ludovic Orban, să nu încerce să se ascundă, dânsul şi Biroul permanent, compus din majoritate - PNL, USR, UDMR. Să nu se ascundă după abuzuri regulamentare, să convoace de îndată un Birou permanent al Camerei Deputaţilor şi să stabilim împreună data în care vom dezbate şi vota moţiunea împotriva ministrului Vlad Voiculescu.

Potrivit art. 189 alin. (1) din Regulamentul Camerei, preşedintele Camerei stabileşte data dezbaterii moţiunii simple, care nu poate depăşi 6 zile de la înregistrarea acesteia. 6 zile începând de astăzi. Şi, evident, are obligaţia să înştiinţeze Guvernul.

Încercaţi să nu vă ascundeţi în birouri, ca hoţii, haideţi să mergem la Biroul permanent şi să stabilim programul de dezbatere. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Asta voiam să vă spun şi eu.

Moţiunea simplă va fi prezentată ... (Vociferări. Aplauze.) ...şi dezbătută la o dată când va fi fixată, conform regulamentelor în vigoare. (Vociferări.)

Deci nu tot astăzi, domnule deputat Simonis, da? Nu astăzi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Săptămâna aceasta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Deci, sigur vor fi respectate toate reglementările în vigoare, puteţi să staţi liniştit, nimeni nu se ascunde.

Da, vă rog, domnul deputat... (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Doar o clarificare, pe Regulament. La art. 258, termenele la care face referire Regulamentul... (Vociferări.) ...sunt zile lucrătoare.

Şi, bineînţeles, în limitele Regulamentului, vom dezbate această moţiune. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Vreţi să mai faceţi o precizare?

Pe procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte,

Vreau doar să se consemneze faptul că de fiecare dată când stabilim termenele de contestare la Curtea Constituţională, în funcţie de procedura pe care o are fiecare lege în parte, luăm în calcul zilele, indiferent dacă sunt lucrătoare sau nu. Deci, şi sâmbăta şi duminica.

Prin urmare, obligaţia preşedintelui Camerei e să stabilească şedinţa săptămâna aceasta.

Dar, aveţi o coaliţie care pare că are majoritate, haideţi, nu vă ascundeţi după tot felul de chichiţe regulamentare, veniţi cu ministrul în plen, să votăm, să vedem dacă aveţi majoritate!

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă asigur că vor fi respectate... (Aplauze.) ...termenele legale şi nu va fi luată în considerare, sub nicio formă, ziua polară, deci... (Râsete.) ...da?

Dacă sunt şi alte intervenţii? (Vociferări.)

Domnul deputat Simion George, liderul Grupului AUR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Grupul parlamentar AUR cere o anchetă... o comisie de anchetă privind incidentul de la Spitalul "Foişor".

E regretabil că accidentele, incidentele şi astfel de întâmplări au loc în mandatul domnului Voiculescu.

Aşteptăm, cât mai repede, cu celeritate, stabilirea datei moţiunii împotriva domnului Voiculescu.