Parliamentary debates

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Voi încerca să fiu foarte scurt, pentru că în asemenea momente cuvintele sunt de prisos.

Aşa cum spuneau şi antevorbitorii mei, astăzi este o zi... n-aş spune neagră... o zi urâtă pentru România, pentru că în parcursul istoric al fiecărei naţiuni există astfel de momente, dar aceste momente sunt prilejuite de dispariţia unora dintre cei mai iubiţi fii ai naţiunilor.

Dragi colegi,

Dragi colege,

Fiecare naţiune, în istoria sa, are parte de generaţii de excepţie care lasă o amprentă puternică asupra vremurilor.

Noi, astăzi, aici, comemorăm, sau putem spune că vorbim despre doi români, doi reprezentanţi a două minorităţi care au făcut ca România să fie cunoscută pe toate meleagurile acestei planete.

Dacă am avut posibilitatea şi marea onoare să-l cunosc pe marele nostru campion, Ivan Patzaichin, vă pot spune că am avut deosebita onoare de a fi - nu pot spune că prieten, pentru că aş îndrăzni prea mult -, dar am fost mai mult decât amic cu Pino Caramitru, mai bine de zece ani de zile, un om care a făcut ca sufletul fiecăruia dintre noi să vibreze atunci când l-am văzut pe scena TNB, pe scena Teatrului Bulandra sau în marile creaţii cinematografice în care a jucat. Un om deosebit, un mare caracter, un actor, un regizor, un profesor, un om de cultură fenomenal.

În încheiere, dragi prieteni, dragi colegi, vă pot spune - şi fac aici un angajament -, pentru că, aşa cum am spus în ultima convorbire cu el, acum mai bine o lună de zile, acel proiect pe care îl gândea, proiect care ar fi trebuit să revitalizeze viaţa culturală din România, mă angajez aici, în faţa dumneavoastră, să-l duc la bun sfârşit.

În încheiere, dragi prieteni, dragi colegi, vă pot spune că, dacă pe parcursul vieţii lor aceşti mari români au fost recompensaţi de către societate cu nenumărate distincţii, de astăzi încolo aceşti mari români, mari campioni ai sportului şi culturii româneşti vor fi recompensaţi de către naţiunea română prin neuitare şi prin faptul că memoria lor va fi vie în sufletele fiecărui român.

Dumnezeu să-i odihnească şi Dumnezeu să-i aibă în pază!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim domnului deputat Ştirbu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Iulian Bulai, Grupul USR.

Vă rog.

Domnul Iulian Bulai:

Ieri au plecat spre cer două stele - una din lumea sportului şi una din lumea culturii.

Avem datoria, avem nevoie să arătăm acest respect pentru o stea a sportului românesc, printr-un angajament al Parlamentului, de a avea grijă de Casa Memorială a domnului Patzaichin din Delta Dunării, locul în care s-a născut şi a copilărit, locul pe care trebuie să-l păstrăm ca o memorie vie, aşa cum şi-ar fi dorit domnul Patzaichin.

Domnul Caramitru a fost o stea a culturii româneşti, un om complet - actor, regizor, revoluţionar, ministru al culturii, director de teatru - un om complet cum se naşte o dată la 100 de ani.

Condoleanţele noastre, în numele Parlamentului României, către ambele familii!

Dumnezeu să-i odihnească şi să-i fericească!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim domnului deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ionuţ Vulpescu.

Vă rog, domnule ministru.

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat transmit condoleanţe familiilor celor două personalităţi pe care le conducem, în aceste zile, pe ultimul drum pământesc.

Sunt însă oameni care nu mor, pentru că lecţiile lor rămân. Lecţia lui Ivan Patzaichin, care a pus Delta Dunării în centrul lumii şi a vorbit lumii despre România, este lecţia unui om care nu cedează niciodată. Şi acel episod de la München, din 1972, episod de film, cu pagaia ruptă, când Patzaichin, totuşi, a ajuns în finală şi a câştigat pentru a doua oară, la momentul respectiv, titlul olimpic.

A fost de cinci ori la olimpiadă ca sportiv şi de cinci ori ca antrenor. Patru titluri olimpice. Şi trebuie să nu uităm că dispariţia lui Ivan Patzaichin e în anul în care România a ajuns pe locul 46 în lume la olimpiadă.

Îmi amintesc emoţia acelor dimineţi, cu reluările de la Los Angeles, când Patzaichin a câştigat ultimul titlu olimpic.

Lecţia lui Patzaichin este enormă, prin modestia lui. Este un semn că nu contează unde te-ai născut, ci foarte important este drumul, este sensul.

Îi datorăm, cu toţii, respectul nostru pentru această lecţie de campion şi de mentalitate.

În ceea ce priveşte dispariţia lui Ion Caramitru trebuie spus, dincolo de actorul uriaş care a fost, un actor peste care nu se va trece niciodată, cortina nu se va lăsa niciodată, a fost unul dintre ultimii mohicani ai generaţiei de aur, în teatrul şi în filmul românesc, o carieră care s-a întins pe 50 de ani, în teatru şi în film, şi cel mai important, aici, este respectul necondiţionat al publicului.

Dincolo de asta, a fost un foarte bun ministru al culturii, a fost primul ministru al culturii, după Revoluţie, care a avut mandat întreg, între 1996 şi 2000.

Până astăzi, îi datorăm lui Ion Caramitru cele mai multe dintre legile care prevăd protecţia monumentelor istorice. Cele mai multe monumente care au fost înscrise în lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO au fost înscrise în mandatul său.

La un moment dat, într-o perioadă de convulsii şi de crize, aşa cum este şi cea pe care o traversăm în aceste săptămâni, ministrul de finanţe de la acea vreme a spus: "În vremuri de criză cultura se opreşte". Iar Ion Caramitru, în şedinţa de Guvern, a replicat: "Cultura nu se opreşte niciodată! Eu mă opresc acum, aici, şi aveţi pe masă, domnule prim-ministru, demisia mea".

Era un factor de presiune ca bugetul Ministerului Culturii să nu fie atacat, să nu fie şubrezit, ca, până la urmă, cultura să fie în centrul actului de guvernare, nu la periferie, cum e acum.

Ministrul culturii, astăzi, e ultimul care stă la masa Guvernului. În toamnă, probabil, o să aibă un taburet, aşa, undeva pe hol.

Lecţia lui Ion Caramitru este că atunci când ai o autoritate, dacă o ai, trebuie să o exerciţi pentru a proteja domeniul pe care îl ocupi şi în faţa căruia ai o responsabilitate.

O zi foarte tristă pentru România. Şi pentru că moartea e mereu o chestiune personală, am ţinut să marcăm, în mod distinct, traseul celor doi uriaşi pe care România îi plânge astăzi.

Dumnezeu să-i ierte! (Aplauze.)