|
Aşadar, continuăm dezbaterile asupra ordinii de zi şi la următorul punct avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei. Potrivit Regulamentului, această alegere este supusă votului deschis, pe care îl vom exprima prin mijloace electronice. Vă reamintesc faptul că cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare, conform dispoziţiilor regulamentare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent, pentru grupurile parlamentare, se aprobă de plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceştia, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. Biroul permanent a primit documentul întocmit de lideri în urma negocierilor şi, potrivit acestui document, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Camerei se prezintă astfel: Vicepreşedinţi - Grupul parlamentar al PSD - două locuri; Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal - un loc; Grupul parlamentar al USR - un loc; Secretari - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar AUR - un loc; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - un loc; Chestori - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al UDMR - un loc şi Grupul parlamentar al USR - un loc. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Urmează votul asupra propunerilor prezentate. Vot, vă rog.
|