Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 25, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.42/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 25, 2025

4. Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (L55/2025; Pl-x 66/2025)

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul 3 al ordinii de zi avem înscrisă Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (Pl-x nr.66/2025; L55/2025)

Care este lege organică.

Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Seres Dénes:

Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În conformitate cu prevederile art.21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, în sensul reglementării unor aspecte referitoare la depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi al introducerii obligaţiei pentru parlamentari de a depune un curriculum vitae. De asemenea, se propune modificarea sancţiunii aplicate parlamentarilor pentru absenţele nemotivate, respectiv majorarea de la 1% la 5% a procentului reţinut din indemnizaţia lunară brută.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 25.03.2025, la lucrările comisiei fiind prezenţi 11 membri ai comisiei, din totalul de 11 membri.

În urma dezbaterilor şi opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, 8 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, să propună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului adoptarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În anexa ataşată la prezentul raport sunt prezentate amendamentele respinse în şedinţa comisiei.

În raport cu obiectivul şi conţinutul său ce vizează modificarea unei legi organice, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit art.73 alin.(3) lit.c) din Constituţia României, republicată, şi urmează să fie dezbătută şi votată în cele două Camere ale Parlamentului în şedinţă comună, conform dispoziţiilor art.65 alin.(2) lit.j) din Constituţia României, republicată.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Şi începem cu doamna senator S.O.S. Cerva Nadia.

Vă reamintesc că sunteţi trei înscrişi din partea Grupului S.O.S. şi pot vorbi maximum doi per grup parlamentar.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

Bună ziua, stimaţi colegi!

În primul rând aş vrea să fac o corecţie. Domnul preşedinte a spus că s-a votat raportul în unanimitate, este vorba de majoritate, au existat şi voturi împotrivă.

În ceea ce priveşte primul punct, modificarea art.4 alin.(4), ţin să vă precizez că această modificare este o legiferare împotriva noastră a demnitarilor. Vizează statutul senatorului şi deputatului.

Dacă până la acest moment acest text în vigoare ne permitea să depunem aceste declaraţii în format fizic, cu semnătură olograf, ceea ce am şi făcut în acest an, pentru că am mers pe îndrumările statutului, dacă veţi aproba această modificare vom fi obligaţi ca noi, toţi demnitarii, să ne "înmatriculăm", spun între ghilimele, pe platforma agenţiei, ceea ce va duce în transformarea noastră din demnitari în simpli funcţionari publici, la fel ca un consilier de la orice primărie din această ţară.

De ce spun că trebuie să menţinem acest text pentru a ne menţine statutul de demnitari şi nu a pune egal între noi şi orice funcţionar public, pentru că odată ce toate documentele pe care le depunem în această platformă, care aparţine altei entităţi, şi anume, agenţiei, există ca şi pericolul... există pericolul, scuze, fără "şi"... ca aceste date din aceste declaraţii să fie la un moment dat modificate.

Şi aşa cum am observat în acest Parlament că încă majoritatea dintre dumneavoastră trec peste prezumţia de nevinovăţie şi spun "până când ne vom demonstra nevinovăţia", am auzit-o de multe ori în acest Parlament, să ştiţi că transformarea noastră, a demnitarilor, în simpli funcţionari...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

... pe platforma agenţiei nu va face decât ca în cazul în care vor exista probleme...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, stimată doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

Doar 30 de minute, ca să...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu pot 30 de minute nici în cele mai frumoase vise.

 

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

30 de secunde. Scuze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, finalizaţi propoziţia.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

... vor face ca atunci când vor exista probleme, să treacă câţiva ani până când dumneavoastră vă veţi demonstra nevinovăţia. În ceea ce priveşte punctul 2, vă rog să citiţi cu atenţie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc... mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

...avizul Consiliului Legislativ. Nu că doar, că nu este procedural, nu este legal să faceţi această modificare pentru că nu este în statut şi este în regulament. Spune Consiliul Legislativ destul de clar că nu putem face o astfel de modificare, citiţi-l cu atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc. Mulţumesc.

Stimaţi colegi şi colege,

Cred că ceea ce este valabil la Camera Deputaţilor este valabil şi la Senat, toţi cei care am depus aceste declaraţii, ştim cu toţii că le-am depus exclusiv în format online, cât despre un antevorbitor care a spus că a depus declaraţia în scris, e adevărat, a depus declaraţia în scris, dar a revenit, pentru că aşa cum spune legea, trebuie să o depună în format electronic, ceea ce a şi făcut. Noi depunem declaraţiile, de cel puţin doi ani de zile, în format electronic.

Vă mulţumesc.

Ca să intercalăm puţin grupurile parlamentare, domnule Muncaciu, vă rog. Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Aţi făcut această modificare şi aţi hotărât această pedeapsă sau, ca să-i spun aşa, penalizare administrativă. Însă eu vă informez că în această ţară există legi care stipulează acest lucru, pentru că dumneavoastră nu puteţi să vă substituiţi unei Curţi administrative dacă nu urmaţi regulile unei Curţi administrative. Vă aduc aminte că în legislaţia trecută ne-aţi pedepsit pe cinci deputaţi de la AUR, în 5 minute, fără niciun fel de procedură, motiv pentru care aţi pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Încă o dată, degeaba faceţi o modificare dacă nu descrieţi şi procedeul, nu se poate să pedepsiţi pe cineva în lipsă, fără să-i daţi dreptul la apărare şi fără să-l informaţi despre ce este acuzat.

De aceea, consider că din nou faceţi de capul vostru fără să ţineţi cont de legile din această ţară. Deci ori faceţi o procedură administrativă care să se potrivească cu restul cetăţenilor ori dacă nu, renunţaţi la aberaţiile astea.

Iar în ceea ce priveşte faptul că aţi pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, eu sper să pierdeţi şi pe fond şi să se facă dreptate.

Da, domnule Andronache, aşa este.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Vedinaş, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Verginia Vedinaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi,

Mă voi referi la punctele 2 şi 3 din proiectul de lege.

În ceea ce priveşte punctul 2, vreau să vă aduc la cunoştinţă, aşa cum a spus şi colega mea... există o decizie a Curţii Constituţionale. Obiectul care este propus prin această iniţiativă este unul care excede competenţei legii şi este de domeniul regulamentului.

Acest lucru a fost statuat şi printr-o decizie a Curţii Constituţionale care este obligatorie. Sau noi respectăm deciziile când ne convine, şi când nu, le ignorăm?

În ceea ce priveşte punctul 3, vreau să vă atrag atenţia că este extrem de sinuos şi imprecis formulat. Nu rezultă din conţinutul lui dacă această abatere, dacă această absenţă nemotivată este abatere disciplinară. Cum se stabileşte ea? Pe o zi, pe fiecare zi, pe săptămână, pe lună?

Nu există niciun aspect procedural cu privire la intervenţia acestei sancţiuni. Sancţiunea aceasta este o răspundere disciplinară, iar de esenţa răspunderii disciplinare este legalitatea ei. Deci noi trebuie să menţionăm în acest articol, faptul care trebuie să fie reformulat, faptul că absenţa nemotivată este abatere disciplinară, se sancţionează cum hotărâm să se sancţioneze pentru fiecare abatere disciplinară sau, din nou, cum hotărâm să se sancţioneze.

Şi, în final, vreau să vă spun că în opinia mea demnitarii trebuie să respecte legea din conştiinţă şi responsabilitate, nu din frică de pedeapsă. Nu este de demnitatea noastră să ne stabilim statutul numai prin caracterul represiv al prevederilor lui.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vela.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Vela:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Eu vreau să vă supun atenţiei o chestiune pe care am pus-o în discuţie şi în Biroul permanent al Senatului, şi anume, următoarea: sunt situaţii când, din diferite pricini, unii dintre colegii noştri nu pot ca să participe fizic la şedinţele celor două Camere sau la un plen comun, dar ei intră în online şi sunt şedinţe în care nu se votează, ci se ia act de depunerea unei moţiuni de cenzură, de anumite note care sunt aduse la cunoştinţa plenului Camerei sau la cunoştinţa plenului comun.

Ei, vreau să vă spun, eu am trecut printr-o astfel de situaţie în data de 10 februarie când am avut o zi foarte încărcată, am fost prezent la Biroul... la şedinţa Biroului permanent, la o şedinţă a Comitetului liderilor, la o şedinţă specială a Comitetului liderilor, la un Birou permanent al Camerelor reunite şi la urmă nu am fost luat ca prezent în ziua respectivă.

E uşor să ceri o sancţionare a celui care nu este prezent, dar participă online, când tu, ca Parlament, cu cele două Camere, nu ai pus la punct două lucruri, din punct de vedere electronic, o dată, posibilitatea ca să se ia cuvântul şi de la depărtare, online, pe un punct de pe ordinea de zi, ceea ce la Senat nu există, şi nu există nici la Camera Deputaţilor şi chiar dacă există posibilitatea tehnică, domnii care prezidează nu acordă cuvântul; şi a doua chestiune, ca să faci dovada că ai fost prezent în online, trebuie să faci cereri scrise, să-ţi confirme STS-ul că tu ai fost prezent, dar în schimb, chiar dacă ai ascultat, poate ai fost undeva unde datorită unor probleme medicale, eşti pe un pat de spital, am avut o colegă de la POT care a participat online şi la... Ei, vreau să spun, dragilor, e uşor să pui pe cineva prezent şi totuşi tu ai fost prezent online, dar în realitate asta nu înseamnă că situaţia factuală şi concretă a fost şi adevărată.

Deci eu aici vă supun această chestiune, fiţi prudenţi, căci lovim în colegii care sunt bine intenţionaţi şi care sunt sancţionaţi poate câteodată pe nedrept.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc... mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Vela:

De aceea, cel puţin Grupul POT va vota abţinere, deşi ar trebui să votăm împotrivă cu toţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Dimitriu Paul, USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Îmi este foarte greu să înţeleg de ce este atâta vâlvă pe acest proiect.

Proiectul acesta, de fapt, este destinat puterii, le creează un instrument, şi anume, prin liderul de grup, astfel încât să-şi aducă la muncă toţi parlamentarii; unu la mână.

Doi la mână, dacă vii la muncă eşti aici cum suntem mulţi dintre noi, cum dumneavoastră n-aţi fost pentru că aţi fost în grevă. Nu văd care este problema. De ce să-ţi fie frică să existe o sancţiune dacă tu vrei să respecţi regula potrivit căreia trebuie să vii la muncă.

Aşa că, dragi colegi, haideţi să mergem mai departe, pentru că mi se pare un pic jenant să stăm şi să discutăm ce ar trebui să fie reglementat, astfel încât să se considere dacă cineva este prezent sau nu. Suntem prezenţi, nu plătim şi nu suntem sancţionaţi, nu suntem prezenţi trebuie să fim sancţionaţi, e foarte normal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog să-mi daţi şi mie posibilitatea să spun câteva cuvinte.

Stimaţi colegi, colege,

Indiferent de partidele pe care le reprezentăm, prea multe chichiţe regulamentare, prea multe detalii tehnice, când, de fapt, este vorba, exclusiv, doar de cei din această încăpere.

Această prevedere ni se aplică nouă, celor 600... 400 de parlamentari, câţi, Doamne, suntem.

Dacă nu funcţionează bunul-simţ de acasă acesta oricum n-ar trebui să fie reglementat, dar pe cine, de ce, ne deranjează...

Şi vă deranjează un principiu care se aplică peste tot în societatea românească. Nu vii la muncă, eşti penalizat.

Lăsaţi-mă şi lăsaţi-ne cu explicaţii savante, că poate motiva liderul de grup, că poate nu îi dă cuvântul în online. Nu, stimaţi colegi.

V-aţi dorit şi ne-am dorit să fim în această încăpere reprezentanţi ai poporului român. Oamenii care ne-au votat ne doresc aici şi nu să inventăm scuze de ce nu suntem aici. Şi iertaţi-mă, dacă am ajuns să trebuiască să ne penalizăm noi pe noi înşine cu 5% din indemnizaţie, o vom face. Nu aveţi decât să votaţi împotrivă şi să le explicaţi, savant sau mai puţin savant, celor care v-au trimis aici de ce nu vreţi să vi se ia bani când chiuliţi, când lipsiţi, când ar trebui să fiţi aici.

Grupul Partidului Social Democrat va vota, cu una, cu două, cu 90 de mâini, această modificare, pentru că este despre noi şi demnitatea noastră. Voi votaţi cum vreţi. (Aplauze, rumoare.)

Doamna Prună.

Am spus doamna Prună, USR.

Nu, nu era pentru dumneavoastră, era pentru colegul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-adevăr, prea multă dezbatere pentru un lucru extrem de banal.

De fapt, proiectul pe care îl avem astăzi în faţa noastră spune un lucru simplu: că se majorează de la 1% la 5% penalizarea pentru chiul. Dar ştiţi ce poate ar trebui să ştie oamenii de acasă? Este că, şi dacă nu vii deloc într-o lună la muncă, tu tot 5% eşti penalizat. Deci dacă chiar voiaţi să faceţi un proiect de lege care să fie unul care să penalizeze în raport cu prezenţa sau cu absenţa, cu numărul de prezenţe sau cu numărul de absenţe aici, în Parlament, forma nu era aceasta pe care o avem.

Altfel, nu înţeleg de ce unii şi alţii se tot plâng de la această tribună că, vezi Doamne, nu ar trebui să penalizăm lipsa de la şedinţele de plen, de la şedinţele de comisii. E un lucru cât se poate de normal. Oamenii te votează, românii v-au votat să veniţi aici, în Parlament, să munciţi şi asta ar trebui să facem cu toţii.

Mulţumesc.

(Replici neinteligibile din sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg, dacă mai ridicaţi o dată tonul peste vorbitor, vă chem la ordine.

Domnule Andronache, vă rog. (Discuţii.)

Când o să fiţi altcineva, pe acest scaun, şi toleraţi răcnetele, puteţi să o faceţi. Eu nu o fac.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Câteva precizări, pentru a elimina fie neînţelegerea acestui proiect de lege, fie pentru a elimina dezinformările. Prima chestiune - această sancţiune se aplică per absenţă. Este o chestiune simplă şi care rezultă din toate textele coroborate din Regulament şi, de asemenea, din lege.

După aceea, nu înţeleg această plângere continuă a colegilor, cel puţin de la AUR, care în legislatura trecută spuneau ba că e în Regulament, dar nu e în lege, ba că e în Regulament, dar nu e în partea cealaltă. Ca atare, ar trebui să susţineţi această modificare, pentru că ea se realizează în mod consecutiv, atât în regulamentele celor două Camere, cât şi în lege.

Uneori sunteţi foarte greu de înţeles, stimaţi colegi din opoziţie.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

De la S.O.S. deja au vorbit doi colegi.

La final, domnul... domnul Enache.

La final vorbesc parlamentarii neafiliaţi.

Domnule Enache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Adrian Enache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu ştiu de unde s-a înţeles că nu vom susţine acest proiect. Am vorbit şi ieri şi am spus că este puţin ceea ce doriţi dumneavoastră să faceţi. Atâta timp cât nu veţi elimina activitatea hibrid şi nu vă veţi menţine coaliţia cu votul secretarelor şi al consilierilor de pe tablete, nu veţi demonstra nimic. (Aplauze.)

Şi, pe lângă asta, trebuie să eliminaţi şi votul prin corespondenţă, pentru că aveţi colegi, la PSD, care în comisii îşi pasează votul altor colegi, cum este doamna Ştefănescu, de la Dolj: nu participă la nicio şedinţă, însă sunt colegi care votează în locul ei.

Aşa că mai uşor cu Regulamentul - pentru că ştiţi că îl încălcaţi în fiecare zi - şi cu împărţirea funcţiilor, cu numărul de angajaţi la grupuri, cu votul pe tabletă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul senator neafiliat Gheorghe Daniel-Paul-Romeo.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, stimaţi colegi!

Dragi colegi,

Aş vrea să fiţi cu toţii atenţi. În primul rând, dacă se poate, să luaţi loc în scaune, da... pe scaune şi să fiţi foarte atenţi la ceea ce vă spun eu acum.

Eu, pe data de 3 februarie, mi-am dat demisia din Grupul S.O.S. România. Am fost prezent, am luat cuvântul în plen, în plenul Senatului, şi am fost pus absent. Colegi de-ai mei care au fost, ca să zic aşa, prezenţi hibrid, conectându-se hibrid, da, online, au fost prezenţi. Unde este dreptatea? Pe acest regulament vreţi să funcţionăm în continuare? Asta este o întrebare pe care v-o pun tuturor.

Nu cred că este normal aşa ceva, ca unul... un coleg să fie prezent şi să fie trecut absent, iar cei care intră hibrid şi sunt absenţi - nu se ştie cine votează în locul lor - sunt prezenţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Câciu Adrian, al doilea vorbitor din partea Grupului PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Am vrut, totuşi, să iau cuvântul, văzând câtă agitaţie este pentru o normalitate. Oamenii ne-au trimis la muncă, nu ne-au trimis nici să chiulim, nici să facem figuri pe holurile Parlamentului. (Discuţii.)

Şi am o chestiune şi pentru domnul lider de grup care a vorbit de cum ţinem noi coaliţia pe tablete. Nu e adevărat, domnule. La moţiunea de cenzură aţi votat mai puţini decât aţi semnat, n-aţi fost în stare nici măcar să fiţi câţi aţi semnat. Eraţi 147 la vot, aţi semnat 155. Dacă aveţi un pic de respect faţă de colegii din Parlament, nu ne sfidaţi logica, că mai avem şi noi ceva şcoală.

Pe de altă parte, sunt totuşi de acord cu situaţia în care, dacă continuăm aşa... dumneavoastră acuzaţi că noi nu muncim, dar când e să fie... să fiţi prinşi cu fofârlica, nu vreţi să fiţi sancţionaţi. Poate, da, e bine ce zice şi doamna Prună, poate la un moment dat ar trebui să fie o sancţiune mai dură.

Şi mai spun un singur lucru. Cum credeţi că se uită poporul ăsta la această dezbatere, când parlamentarii zic: domnule, pe mine să nu mă sancţionezi, să nu-mi iei banii, că mie îmi place să chiulesc.

Nu vă e puţin ruşine faţă de oamenii care ne-au trimis?

Mulţumesc. (Vociferări, discuţii, aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem la dezbaterea pe articole şi lucrăm pe raportul comisiei.

Comisia propune adoptarea în forma iniţiatorilor.

Raportul conţine şi amendamente respinse. Dacă se susţin.

Nu. Am încheiat dezbaterile.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele, colegii din online, inclusiv colegii AUR din online, că sunt.

Vă rog să fiţi atenţi, urmează vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ţoiu... rataţi votul, doamna Ţoiu. L-aţi ratat.

Cu 337 de voturi pentru, 10 contra, 51 de abţineri, doi colegi care nu votează, adoptat.

Trecem la punctul 4 al ordinii de zi, Proiectul de hotărâre...

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

N-a votat.

A votat domnul Simion online?! Dar domnul Simion a votat sau o secretară, un consilier sau orice a mai invocat cel de la AUR? (Aplauze, discuţii.)

Doamna Şerban, nu puteţi să vă referiţi la proiectul anterior - doar, probabil, explicarea votului, mă gândesc -, pentru că au vorbit deja doi colegi de la AUR.

Mulţumesc.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gianina Şerban:

Explicarea votului şi aş vrea să vă şi răspund, că aveţi întrebări. Tocmai...

Da, am votat pentru. Da, trebuie să fie sancţionaţi cei care nu sunt la muncă. Este firesc şi normal. De aceea am şi votat pentru şi tocmai asta vă spuneam, lucrăm în online şi nu putem verifica.

Vă întrebaţi, domnule preşedinte, dacă a votat domnul Simion. Păi, nu ar fi fost mai bine să nu existe această posibilitate? Sau nu ar fi mai bine să lucrăm la... (Aplauze.) a fost un exerciţiu, să vedeţi ce înseamnă asta. Poate că ar trebui să actualizaţi aplicaţia şi fiecare parlamentar care este în online să se logheze şi să-l vedem pe tablete, pe ecrane.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este normal să fim sancţionaţi, doar că dumneavoastră umblaţi cu fofârlica, domnule ministru, nu noi. Şi, nu, nu-mi este ruşine. Sunt la muncă, am fost tot timpul la muncă. Dumneavoastră sunteţi cei care absentaţi. Şi, dacă urmăriţi şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, prezenţi sunteţi 170 de parlamentari, din 331. Toţi lucraţi online! Aşa aţi adus România în starea în care este astăzi!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coarnă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Noi ne-am abţinut, din două motive fundamentale.

Noi voiam să majorăm sancţiunea cu 10 procente, 10% din brut, pentru toţi care absentează, inclusiv pentru cei care votează online, în condiţiile în care se încalcă Legea nr.96.

Mai mult de atât, aţi introdus încă două articole în acest text, care, în opinia noastră, trebuiau tratate separat. Dar eu ştiu, din perspectivă juridică, ce aţi urmărit dumneavoastră: aţi urmărit mai mult cele două puncte, decât această sancţiune, care, dacă vreţi, nici nu e corect dezvoltată şi se încalcă şi Legea nr.24/2000 - normele de tehnică legislativă.

Deci Grupul S.O.S. România propune 10% pentru cei absenţi, inclusiv pentru cei care votează online. Pentru că acum intrăm într-o situaţie hilară. O să votăm secret. Noroc că nu-i cu bile. Cum votează cei din online acum, la punctul 4, secret?

(Replică neinteligibilă din sală.)

Nu votează? Şi este corect? Este constituţional? Este legal?

Asta se numeşte abuz: 297 - Cod penal.

Mulţumesc din suflet. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vela.

Staţi, că nu plecăm nicăieri, e în regulă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Vela:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Nu, n-am votat împotrivă, Grupul POT, am votat abţinere.

Şi vreau să vă spun o chestiune care ne-a determinat sau un motiv. Am vrut ca în această propunere de modificare a Regulamentului să fie cuprinse, reglementate toate aspectele. Foarte mulţi dintre cei care suntem aici suntem jurişti. Legea trebuie să prevadă, dacă se poate, în mod exhaustiv toate situaţiile concrete în care se poate găsi un cetăţean, fie el şi parlamentar, pentru ca să se reglementeze modul în care el răspunde în faţa legii sau în faţa Regulamentului. Deci pentru motivul acesta, că nu sunt cuprinse toate aspectele, inclusiv pentru cei care votează online, la urmă ne-am abţinut.

Şi, da, suntem de acord cu ce a spus domnul coleg Coarnă. Chiar şi 15%, dacă doriţi. Cei care vin cu rea intenţie, trimişi de către români, şi nu-şi fac treaba, să răspundă. Dar celor care au intenţia, chiar şi pe patul de spital, să participe şi sunt luaţi absenţi, li se face o nedreptate.

Mulţumesc. (Rumoare, discuţii, aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule senator, empiric, vă rog puţin să veniţi până la mine.

Domnule senator Vela, haideţi, vă rog, până la mine.

(Discuţii la prezidiu.)

Să ştiţi că era de bine.

Doamna Oana Ţoiu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar USR a votat pentru creşterea sancţiunilor pentru absenţe. Însă, este ceva ce trebuie clarificat şi pentru publicul general, şi pentru dumneavoastră.

Domnul Suciu a ţinut un discurs frumos şi pasionat şi, cumva, aproape aş fi aplaudat, dacă proiectul de regulament totuşi nu făcea ce spune puterea că face.

Acest scandal a pornit - nu-i aşa? - de la parlamentarii AUR care veneau, semnau prezenţa, nu mai ajungeau în plen şi nu mai votau. Problema cu modificarea regulamentului este că pot să facă în continuare exact acelaşi lucru - pot să vină mâine să semneze prezenţa, să nu intre în plen, să nu participe la niciun vot - şi se consideră "prezenţi". Sancţiunea de 5% nu li se aplică, pentru că prezenţa este în continuare considerată prezenţă fizică în spaţiul ăsta, şi nu muncă reală pe proiectele de legi sau asumarea unui vot.

Există grevă şi e protejată în România. Sunt mulţi muncitori care fac grevă riscându-şi salariile, riscându-şi locul de muncă, dacă n-au sindicate puternice care să-i apere. Însă, greva parlamentarilor, aşa cum e ea făcută săptămânile astea, înseamnă doar huzur pe bani publici şi fugă de responsabilitate. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am remarcat că aţi remarcat faptul că am avut puţină pasiune în ton. N-am ce să fac, aşa sunt eu, puţin mai pasional.

Domnule Peia, îmi pare rău, a vorbit deja din partea Grupului parlamentar S.O.S.