Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2009

4. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului:
    4.1 Mircia Giurgiu
 
see:

 

- după pauză -

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

De la această oră va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.

Domnule deputat Giurgiu, doriţi să prezentaţi întrebarea, sau mai bine îi dăm cuvântul reprezentantului Guvernului?

Domnule Cătălin Teodorescu, vă rog. Sunt două întrebări din partea domnului Giurgiu şi din partea domnului Banu, de la PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Florin Teodorescu (vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor):

Sărut mâna! Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate domnule deputat Mircia Giurgiu,

Situaţia epidemiologică mondială înregistrată recent este determinată de virusul AH1N1, denumit incorect virusul gripal porcin, şi se referă la evoluţia gripei la oameni, ci nu la porci.

Referitor la importurile de carne de porc, în acest context epidemiologic internaţional, ANSVSA aplică cu stricteţe prevederile legislaţiei europene specifice. Suplimentar, s-a instituit un ansamblu de măsuri sanitare veterinare, dintre care menţionăm: asigurarea monitorizării 24 de ore din 24 a acţiunilor ce fac obiectul sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje, intensificarea controalelor oficiale la punctele de trecere a frontierei, informarea şi obligarea agenţilor economici implicaţi în lanţul alimentar să instituie măsurile preventive necesare diminuării până la eliminarea pericolului contaminării personalului şi/sau a produselor; asigurarea unui schimb permanent de informaţii cu structurile similare din alte state, prin intermediul EFSA FOCAL POINTS, RASFF, INFOSAN, sistem de alertă pentru bolile transmisibile la animale, sistemul de alertă pentru bolile transmisibile la oameni; asigurarea permanenţei contactului şi comunicării ANSVSA cu membrii Consiliului Ştiinţific; monitorizarea sistemului TRACES; verificarea şi intensificarea măsurilor de biosecuritate şi a supravegherii sanitare-veterinare în exploataţiile comerciale de porci şi în gospodăriile populaţiei; informarea permanentă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă asupra oricăror probleme apărute; organizarea la nivelul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean de echipe mixte de control, alcătuite din reprezentanţi ai direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii şi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru verificarea intrărilor de animale vii - mai ales porcine - şi produse de origine animală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, aveţi comentarii de făcut?

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Într-adevăr, măsurile care au fost luate sunt bune, dar este nevoie în continuare de o atenţie sporită, fiindcă sănătatea populaţiei este foarte importantă şi orice scăpare care ar putea să apară este periculoasă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.