Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.83/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011
![]() |
4. | Supunerea la votul final: | |||
![]() |
4.9 | Propunerea legislativă privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov (Pl-x 349/2011). (adoptat) | ![]() |
||
see bill no. 349/2011 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
9. Propunerea legislativă privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov. Comisiile juridică şi pentru agricultură propun adoptarea acestei propuneri legislative. Guvernul susţine cu amendamente această propunere legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. |
|
|
259 de voturi pentru, opt abţineri şi 16 voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat. Domnul deputat, pentru a-şi motiva votul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă mulţumesc pentru votul acordat şi vreau să îi spun colegului meu, care ieri flutura pe aici nu ştiu ce declaraţii ale mele că nu voi vota acest proiect de lege, iată că l-am votat, mai ales că acest proiect este iniţiat de mine, stimate coleg. Braşovul trebuie să devină ceea ce a fost întotdeauna, centrul economic al Transilvaniei şi va deveni. Schimbul acesta de teren va oferi Braşovului construcţia celui mai mare centru expoziţional şi celui mai mare centru de afaceri din Transilvania. Vă mulţumesc încă o dată pentru sprijin. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Andronache, din partea Grupului parlamentar al PDL. Vă rog, domnule coleg. |
|
|
Câteva cuvinte. Ţin şi eu să vă mulţumesc pentru votul dat astăzi. Ţin să-i precizez colegului nostru, Constantin Niţă, că ieri doar am adus la cunoştinţa colegilor dumneavoastră declaraţia din presă. N-am spus că nu veţi vota această lege. Atâta tot. Am dorit să obţin sprijinul colegilor dumneavoastră pentru dumneavoastră, domnule Constantin Niţă şi iată că s-a realizat lucrul acesta. În rest, vă mulţumim. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Donţu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog. |
|
|
Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Vă mulţumesc că aţi votat acest lucru. Grupul Partidului Naţional Liberal a susţinut acest demers, deşi beneficiar, precum se ştie, este Primăria municipiului Braşov, împreună cu Universitatea Transilvania şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov. Este un moment important pentru Braşov, după momentul acordării celor 200 de ha tot de la acest institut pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov. Unii ne-am fi dorit ca şi dumneavoastră să aveţi aceeaşi colaborare şi deschidere cum am avut şi noi. Suntem pe cale să aducem mai aproape Braşovul de ceea ce merită să fie. Vă mulţumim. |
|
|
Mulţumesc. Doamna deputat Farkas Anna-Lili din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
|
|
Ţin să mulţumesc tuturor colegilor care au votat pentru această lege. Chiar dacă ieri au fost multe discuţii, văd că astăzi toată lumea şi-a dat seama că este un lucru benefic pentru oraşul nostru şi pentru tot judeţul, aşa că eu vă mulţumesc din tot sufletul şi vă invităm, probabil, la inaugurare. |
|
|
Domnule ministru, numai puţin, domnule ministru, vă rog, domnul Cristian Dumitrescu, după dumneavoastră. Domnul deputat Cristian Dumitrescu. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamnelor şi domnilor colegi, Eu vreau să vă explic de ce am votat împotrivă. Eu am votat împotrivă pentru că sunt preşedintele Comisiei pentru învăţământ şi pentru că în calitatea mea de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, toate actele normative care au privit cercetarea au fost pe fond la această comisie. De când sunt preşedintele acestei comisii, este pentru prima oară când, pe fond, nu a mai fost trimis un astfel de proiect la Comisia pentru învăţământ, ci doar spre avizare. Votul meu împotrivă a fost pentru a spune clar şi răspicat că nu sunt de acord ca ceea ce ţine de învăţământ să fie pe fond făcut raport la Comisia juridică sau la oricare altă comisie. Iată de ce am votat împotrivă. Doamnelor şi domnilor care aţi susţinut proiectul, de ce nu credeţi că şi Comisia pentru învăţământ, faţă de argumentele dumneavoastră susţinute, eventual, ar fi susţinut acest proiect? De ce a trebuit să bypass-aţi Comisia pentru învăţământ? Sper să fi fost doar un moment regretabil în activitatea Biroului permanent şi să aveţi încredere că ştim şi noi să judecăm cu capul nostru, chiar dacă nu suntem foarte de acord ca să dăm terenurile. |
|
|
Da, domnul ministru Ialomiţianu, domnul deputat Ialomiţianu, deputat de Braşov. |
|
|
Aş vrea să vă mulţumesc în numele braşovenilor. Văd că şi fără votul meu a trecut acest proiect, pentru că este foarte important. Este un centru de afaceri, unde vreau să-i comunic şi domnului preşedinte al Comisiei pentru învăţământ că în acest proiect este implicată şi Universitatea Transilvania din Braşov şi cred că învăţământul braşovean merită să fie implicat într-un centru de afaceri foarte important pentru Braşov. Dar nu numai pentru Braşov, şi pentru judeţele din împrejurimi. Vă mulţumesc şi cred că proiecte de genul acesta trebuie să le votăm cu vot favorabil, pentru că face bine mediului economic şi învăţământului. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnul deputat Popa, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog. |
|
|
Eu vreau să vă explic de ce m-am abţinut. (Râsete şi aplauze.) Eu sunt, de principiu, pentru orice investiţie, indiferent în ce domeniu şi în ce condiţii. Însă, cred că Primăria Braşovului avea banii necesari sau i se puteau aloca pentru a cumpăra acel teren de la institut, mai ales că acolo se construise oarecum în mod nelegal. Se putea renunţa, de exemplu, la câteva zeci de kilometri de bordură, pusă prin comunele noastre care n-au străzi şi n-au trotuare şi banii puteau fi alocaţi pentru ca Primăria Braşovului să cumpere terenul de la institut şi institutul să folosească banii respectivi în cercetare. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, continuăm votul nostru. |


