Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 14, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.99/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 14, 2008

44. Prezentarea şi dezbaterea raportului anual 2006 al Băncii Naţionale a României, a raportului anual 2007 al Băncii Naţionale a României şi a raportului comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului în legătură cu raportul anual 2006 al Băncii Naţionale a României şi cu raportul anual 2007 al Băncii Naţionale a României.

 

Doamna Norica Nicolai:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.30 şi 31 pe ordinea de zi a şedinţei comune se află rapoartele anuale al Băncii Naţionale a României pe anii 2006 şi 2007.

Vă rog, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule guvernator,

Stimaţi invitaţi,

Voi prezenta raportul anual pe 2006 al Băncii Naţionale a României, de fapt, raportul comun al comisiilor de specialitate pentru buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor. După care voi prezenta şi raportul pe 2007.

Având în vedere mărimea acestor rapoarte, vă rog să-mi permiteţi, doamna preşedinte, să fac o prezentare succintă.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor au analizat Raportul Băncii Naţionale a României pe anul 2006. Şi, în conformitate cu prevederile art.35 alin.(4) din Legea nr.312/2007 privind statutul Băncii Naţionale a României, raportul cuprinde activităţile desfăşurate de această instituţie, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit, ele urmând a fi dezbătute fără a fi supuse votului în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului de astăzi.

Comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere apreciază că Banca Naţională a României a reuşit să prezinte o analiză coerentă a evoluţiilor economice şi financiare în anul 2006, cu sublinierea relaţiilor de intercondiţionare între politici, pieţe şi indicatori specifici la nivel de sistem.

De asemenea, comisiile consideră că obiectivele generale şi orientările politicii monetare promovate de Banca Naţională a României în 2006 sunt în concordanţă cu prevederile statutului său aprobat de Legea nr.312/2004 şi cu angajamentele asumate de autorităţile române prin documentele programatice elaborate în cadrul procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană.

În conceperea şi implementarea politicii monetare, Banca Naţională a României a acţionat cu responsabilitate, acţiunile şi măsurile întreprinse fiind ferm subordonate asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor, obiectivul său fundamental prevăzut de Legea nr.312/2004.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor consideră că Banca Naţională a României a participat activ la realizarea obiectivelor stabilite prin Programul naţional de aderare a României la Uniunea Europeană pentru domeniul financiar-bancar, precum şi la negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte organisme financiar-bancare internaţionale.

Comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere apreciază că şi în anul 2006 Banca Naţională a României a desfăşurat o activitate susţinută în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii instituţiilor de credit, aceasta amplificând preocupările pentru consolidarea sistemului bancar, perfecţionarea cadrului legislativ şi armonizarea acestuia cu prevederile comunitare, precum şi pentru întărirea supravegherii bancare cu accent pe latura sa prudenţială.

Comisiile pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor avizează favorabil raportul anual pe anul 2006 al Băncii Naţionale a României.

În continuare, vă prezint, stimaţi colegi, raportul comun la Raportul Băncii Naţionale a României pe anul 2007.

Suntem în aceeaşi situaţie, raportul nu va fi supus votului, el urmând a fi dezbătut în şedinţa noastră de astăzi.

Comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere apreciază că Banca Naţională a României a reuşit să prezinte o analiză coerentă şi aprofundată a evoluţiilor economice şi financiare în anul 2007, a politicilor care au stat la baza acestora şi a eficienţei lor asupra nivelului atins de România în ceea ce priveşte criteriile de convergenţă cu ţările membre ale zonei euro.

De asemenea, comisiile consideră că obiectivele generale şi orientările politici monetare promovate de Banca Naţională a României în 2007 sunt în concordanţă cu prevederile statutului său aprobat prin Legea nr.312/2004 şi cu angajamentele asumate de autorităţile române prin documentele programatice elaborate atât în perioada de preaderare, cât şi în procesul de pregătire a adoptării monedei euro în care România a intrat la 1 ianuarie 2007.

Comisiile de specialitate ale Parlamentului României apreciază că în anul 2007, an istoric pentru România din perspectiva noului statut de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, Banca Naţională a României, alături de alte autorităţi ale statului român, a participat activ la asumarea şi soluţionarea responsabilităţilor noi şi complexe privind ajustarea şi integrarea politicilor naţionale în cadrul european de lucru. De asemenea, este de remarcat contribuţia Băncii Naţionale a României la reuşitele colaborări cu instituţiile economice şi financiare internaţionale.

Comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere apreciază că, în 2007, Banca Naţională a României a acţionat pentru asigurarea unei activităţi eficiente în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii instituţiilor de credit, ceea ce a contribuit esenţial la consolidarea sistemului bancar românesc.

De asemenea, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senat apreciază activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României în anul trecut, în ceea ce priveşte asigurarea numerarului necesar bunei desfăşurări a circulaţiei băneşti, funcţionarea fără perturbări a sistemelor de plăţi, administrarea rezervelor internaţionale, care au crescut semnificativ atingând, la 31 decembrie, nivelul de 27,19 miliarde euro, din care 25,31 miliarde euro reprezentau rezerve valutare şi 1,88 miliarde euro echivalent a 103,71 tone de aur. A contribuit la eficientizarea managementului resurselor umane.

Comisiile pentru buget-finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor avizează favorabil raportul anual pe 2007 al Băncii Naţionale a României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Norica Nicolai:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule guvernator, dacă pe marginea celor două rapoarte de activitate mai doriţi să interveniţi? Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, dacă sunt intervenţii pe marginea celor două rapoarte de activitate ale Băncii Naţionale a României? Mulţumesc.

Luăm act de prezentarea şi dezbaterea celor două rapoarte.