|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Propunerea legislativă a fost retrimisă Comisiei juridice, care a făcut un raport favorabil, în schimb, vreau să vă prezint, stimaţi colegi şi domnule preşedinte, că, de fapt, nu se menţine decât actuala formă a Legii nr.303 cu singura observaţie a vechimii pe care trebuie să o aibă procurorul general al României. Vechimea se modifică: în loc de zece ani, cât este în prezent, la 12 ani. Acesta este amendamentul Comisiei juridice. De fapt, iniţiatorii, când au venit în faţa Parlamentului cu această propunere legislativă, au dorit altceva şi, de aceea, eu vin să spun că noi, iniţiatorii, nu vom susţine nici această formă pe care v-a prezentat-o domnul preşedinte al Comisiei juridice. Noi am dorit ca procurorul general să fie numit la propunerea CSM, şi nu la propunerea ministrului justiţiei, pentru că noi considerăm că procurorul general este membru de drept al CSM, exact ca şi ministrul justiţiei, şi este anormal ca în cazul a doi colegi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - mă refer aici la procurorul general şi ministrul justiţiei - unul să aibă puteri discreţionare, care vizează posibilitatea de a propune numirea, cât şi revocarea. De aceea, noi vom vota şi suntem împotriva formei actuale pe care o prezintă Comisia juridică. Mulţumesc.
|
|
Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, comisia prezintă plenului un raport suplimentar asupra propunerii legislative menţionate, analizat în comisie, în conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Ca şi la dezbaterea în fond, am dispus de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, de avizul favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii, de avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, precum şi al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Guvernul, în comunicarea sa, a precizat că nu susţine propunerea legislativă, poziţie adoptată şi de reprezentanta Ministerului Justiţiei în comisie, ca şi aici. Au participat la dezbateri 15 din cei 25 de membri ai comisiei, iar rezultatul votului, respectiv în favoarea întocmirii acestui raport suplimentar cu propunere de adoptare cu modificări, este de 9 voturi pentru, 4 contra şi 2 abţineri. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Vă spun sincer, când am citit acest raport, am constatat că sunt lucruri pe care nu le înţeleg. Şi nu problema de bază pentru care s-a propus modificarea legii, ci o altă problemă o ridic în faţa dumneavoastră, pe care, cel puţin eu, din programul de guvernare şi din concepţia care am înţeles că s-a lansat în domeniul justiţiei, nu o prea înţeleg. Pentru că amendamentul propus, precum şi textul iniţial vorbeau de o vechime în activitatea respectivă de cel puţin zece ani, iar în comisie s-a propus mărirea acestui interval la o activitate de cel puţin 12 ani, ceea ce pentru mine este sigur că pot să devină persoane astfel numite numai cele care, măcar doi ani, au urmat într-o facultate anterior anului 1989. Deci pregătirea de bază s-o fi avut-o în acel spirit. Mi se pare contrar acelei idei de întinerire, de împrospătare, de un nou suflu în această activitate şi, vă spun sincer, nu înţeleg, poate reprezentanţii comisiei vor reuşi să mă lămurească în acest domeniu, şi atunci s-ar putea să fim de acord cu această modificare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii. Voi face o intervenţie pe procedură eu. Vă asigur că mă voi încadra în cele două minute. Voiam doar să subliniez una dintre ciudăţeniile pe care actualul Regulament le presupune şi cu care, atât noi, în plen, cât şi comisiile se confruntă, conform art. 97 alin. 4, în situaţia în care ne aflăm acum, în situaţia în care plenul nu a adoptat o propunere de respingere, şi textul se trimite din nou comisiei, comisia este obligată să facă propunere de adoptare sau de adoptare cu modificări a proiectului legislativ. Sigur, este o situaţie paradoxală şi ea ne duce şi la observaţia pe care a făcut-o mai devreme domnul deputat Florin Iordache. Este posibil ca, trecând de la o propunere de respingere la una de adoptare, să se piardă însăşi substanţa propunerii legislative respective. Ne vom afla, de altfel, într-o situaţie destul de interesantă la următorul punct de pe ordinea de zi, la care Comisia juridică încalcă, practic, prevederile art. 97 alin. 4 şi face, din nou, o propunere de respingere şi va trebui să luăm o decizie în acest sens. Am dorit să ridic această chestiune de procedură pentru că, evident, Regulamentul este în vigoare şi-l vom respecta, dar atunci când va fi vorba de o revizuire, regândire a Regulamentului, cred că va trebui să ne gândim şi la această prevedere care, logic, nu are o bază. Mulţumesc. Dacă mai există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Mulţumesc. În acest condiţii, trecem la dezbaterea pe raportul comisiei. Dacă la punctul 1, titlul, există observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat Dacă la punctul 2 există observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. Punctul 3, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. În aceste condiţii, neexistând amendamente respinse, proiectul urmează să treacă la vot final.
|