Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 20, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.175/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 20, 2006 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 20, 2006
![]() |
5. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind prelungirea mandatelor preşedintelui şi al unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
În consecinţă, o să intrăm în ordinea de zi. Primul punct la ordinea de zi se referă la funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare. O să rog din partea celor două comisii, pe domnul preşedinte Vosganian, din partea comisiilor pentru buget, finanţe din Senat şi din Camera Deputaţilor să prezinte raportul comun. Aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu un vot împotrivă şi o abţinere, au adoptat prezentul raport, căruia am să-i dau o citire, dat fiind că e o temă delicată. Având în vedere prevederile art.4 alin.(5) lit.a) din statutul C.N.V.M., calitatea de membru al C.N.V.M. încetează la expirarea termenului pentru care a fost numit. C.N.V.M. este compus din 7 membri, iar hotărârile din comisie se iau cu votul pentru a cinci membri. De aceea, este obligatoriu ca această comisie să funcţioneze cu mai mult de cinci membri. Durata mandatului este de cinci ani şi, în conformitate cu prevederile statutare, până la decizia Parlamentului, membru în C.N.V.M. este suspendat de drept în clipa în care expiră mandatul. Din aceste motive, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci constatând că, în urma încetării mandatului a doi dintre colegi, comisia nu ar putea lucra, pentru că ar fi obligată la unanimitate, şi pentru că de la grupurile parlamentare nu am primit propuneri pentru cele două poziţii la care mandatul expira, am decis să propunem plenului celor două Camere un Proiect de Hotărâre privind prelungirea mandatelor preşedintelui şi al unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi hotărârea are următorul text: "Articol unic. Mandatul doamnei Gabriela Victoria Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, şi mandatul doamnei Ileana Agalopol, membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobate potrivit hotărârii Parlamentului 19 din 27 iunie 2001 se prelungesc până la data de 30 iunie 2007." Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Mulţumesc şi eu domnului preşedinte Varujan Vosganian. Dacă la dezbateri generale pe marginea proiectului de hotărâre mai doreşte cineva să ia cuvântul. Domnul senator doctor Gheorghe Funar. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Permiteţi-mi, doamnelor şi domnilor parlamentari, să adresez doar o singură întrebare distinsei preşedinte a C.N.V.M.-ului, respectiv, Parchetul de ce se ocupă şi pentru ce fapte a ajuns dânsa să fie cercetată. Eu am informaţii deosebit de bune despre doamna profesoară Anghelache. La fel ca şi dumneavoastră, sunt adeptul respectării prezumţiei de nevinovăţie, dar cred că avem nevoie de o informare din partea dânsei asupra cercetărilor efectuate de Parchet. În ceea ce priveşte fondul problemei, Grupul parlamentar al P.R.M., la fel ca şi partidul nostru, este un partid justiţiar, cere respectarea legii. Nu putem să votăm pentru încălcarea legii. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Vă mulţumesc. Dacă sunt alte întrebări sau intervenţii. Doamna Graţiela Iordache, aveţi cuvântul. |
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Mulţumesc, domnilor preşedinţi. Stimaţi colegi, Doresc să vă informez că fac parte dintre aceia care s-au abţinut în comisie de la acest vot, pentru că eu consider că prelungirea mandatului şi lipsa unei decizii ferme în ceea ce priveşte acest aspect nu poate influenţa decât în mod negativ piaţa de capital. Consider că este necesară luarea unei decizii cu maxim de celeritate în această chestiune şi lipsa deciziei nu va face decât să aducă deservicii atât nouă, ca parlamentari, cât şi pieţei de capital. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Şi eu vă mulţumesc, doamna Iordache. Dacă mai sunt alte intervenţii. Dacă nu mai e nimeni, domnul preşedinte de şedinţă Bolcaş, în calitate de deputat, aveţi microfonul central. Vă rog. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Ne aflăm într-o procedură de două ori periculoasă. Nu este pentru prima dată când se propune Parlamentului României o hotărâre de prelungire a termenului de funcţionare a unor structuri de conducere ale unor instituţii de stat. Din păcate, nici Constituţia României şi nici vreo lege de organizare şi funcţionare a acestor instituţii nu au instituţia prelungirii mandatului de funcţionare. În aceste condiţii, ni se propune să votăm o imensă nelegalitate. În al doilea rând, de data aceasta, pentru că prelungirea vizează nu numai un mandat, ci este şi personalizată, ni se propune să votăm un mandat pentru o persoană care se află în cercetare penală. Or, aşa ceva, vă rog să mă iertaţi, nu este de demnitatea Parlamentului României. Evident că pentru ambele considerente, vom vota împotrivă. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Mulţumesc domnului deputat Lucian Bolcaş pentru intervenţie. Dacă mai sunt alte intervenţii la dezbaterile generale. Nu mai sunt. Stimaţi colegi, urmează să supunem la vot hotărârea privind prelungirea mandatelor preşedintelui şi al unui membru al Comisei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Hotărârea are un articol unic. Articolul unic v-a fost prezentat de preşedintele Varujan Vosganian, în numele celor două comisii. În esenţă, el prelungeşte până la data de 30 iunie 2007 mandatul a doi membri ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. O să vă rog să vă luaţi locurile în sală şi să votaţi. O să vă rog cei care sunt pentru...da. (Domnul senator Gheorghe Funar doreşte să i se răspundă la întrebarea pe care a adresat-o) Domnul senator doctor Gheorghe Funar a pus o întrebare. Dacă doreşte cineva să-i răspundă, dacă nu, asta-i viaţa. Nu doreşte nimeni să răspundă... Doamna Anghelache? Vă rog. |
|
|
Doamna Gabriela Victoria Anghelache: Mulţumesc domnului senator Gheorghe Funar pentru că mi-a adresat această întrebare în plenul Parlamentului. Răspunsul este următorul: am fost acuzată pe baza declaraţiei unui martor că am semnat o adresă de înaintare care are ataşat un istoric al tranzacţiilor relevante cu acţiuni ROMPETROL, istoric care a suferit modificări, modificări ce nu îmi aparţin, modificări care au fost efectuate de un vicepreşedinte al C.N.V.M. de la acea dată, care a recunoscut că acele modificări îi aparţin, modificări care probabil nu afectează conţinutul în foarte mare măsură, iar vicepreşedintele care a recunoscut că-i aparţin modificările a fost disjuns din cauză. Eu am rămas în cauză, spunându-se că, prin semnarea adresei de înaintare care a căpătat forţă juridică, mi-am însuşit conţinutul modificat al istoricului. Având în vedere această acuzaţie şi modul cum a decurs cercetarea penală, eu am adresat memorii către mai multe comisii parlamentare, am fost audiată în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv într-o şedinţă comună a comisiilor din cele două Camere, şi, din câte ştiu, s-a întocmit şi un raport către Biroul permanent în acest sens. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Şi eu vă mulţumesc. Vă propun atunci să trecem la votul pentru adoptarea hotărârii. O să rog colegii care sunt în favoarea adoptării hotărârii să voteze. Voturi pentru hotărâre? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Hotărârea a fost adoptată cu 167 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 2 abţineri. Vă mulţumesc. |


