Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.42/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2010
![]() |
5. | Dezbateri asupra Proiectului de Hotărâre referitoare la raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. | ![]() |
||
|
|
Domnule preşedinte, mulţumim şi noi. Un raport pe măsura eforturilor comisiei. O să vă rog, domnule preşedinte, domnule profesor Tabără, domnule deputat, să prezentaţi şi hotărârea pe care o supuneţi spre adoptare plenului Camerei Deputaţilor. (Comentarii în sala de şedinţe.) |
|
|
Mai bine fără ei, domnule coleg, dar după ce vin de aici, vă spun mai multe. "Hotărâre referitoare la raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. În temeiul art. 67 din Constituţia României, republicată, şi art.75, 78 şi 85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8 din 1994, republicat, cu modificările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art.8 alin.(3) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.31/2009 pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta Hotărâre: Art.1. Camera Deputaţilor aprobă concluziile şi propunerile formulate în raportul depus de Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. Art.2. Camera Deputaţilor solicită Curţii de Conturi (de altfel, este un control în derulare la SNIF, angajat pe perioada cât era activitatea comisiei) a României, Ministerului Finanţelor Publice, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernului României să analizeze concluziile şi propunerile formulate de Comisia de anchetă şi să ia măsurile ce se impun, potrivit competenţelor ce le revin. Art.3. Camera Deputaţilor sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a continua cercetările şi pentru a lua măsurile constituţionale şi legale cu privire la faptele care fac obiectul Comisiei de anchetă, sintetizate în Capitolul 8 din raport. Art.4. Alin.(1). În termen de 30 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri, Guvernul României şi celelalte autorităţi sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul Comisiei parlamentare de anchetă vor informa Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la măsurile adoptate. Alin.(2). Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputaţilor informarea primită de la autorităţile sesizate." Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Urmează să vă înscrieţi la cuvânt pentru a vă exprima punctul de vedere pe marginea raportului comisiei de anchetă, precum şi a proiectului de hotărâre propus atenţiei dumneavoastră. Domnul deputat Victor Surdu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, N-o să reiau ideile bogate care s-au desprins din discursul domnului preşedinte Valeriu Tabără. O să vă spun că am o nedumerire şi această nedumerire este legată de faptul că astăzi, mai mult ca oricând, trebuia să fie în Cameră prezent domnul ministru al agriculturii, pentru că majoritatea subiectelor din acest raport privesc în primul rând Ministerul Agriculturii şi subunităţile subordonate acestui minister. În al doilea rând, vreau să insist pe faptul că toate reformele care s-au făcut din anul ′89 şi până astăzi s-au făcut la grabă, la impulsul de moment al unora sau al altora şi nici într-un caz nu s-a făcut având sau plecând, având la bază şi plecând de la cercetare. Ar trebui să mai reţinem că în anul 1989, cel mai bogat patrimoniu sau patrimoniul cel mai valoros pe care îl avea România era cel din domeniul îmbunătăţirilor funciare şi aici mă refer la cumpăna apelor, din vârful muntelui şi până la marea cea mare, plecând de la faptul că este o coincidenţă, dar din păcate una nefericită, că acum 100 de ani, exact în anul 1910, la propunerea marelui inginer specialist român Anghel Saligny, s-a înfiinţat Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, iar timp de 100 de ani, respectiv de 80 de ani de la înfiinţarea Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi până în 1989, patrimoniul de valoare era în învăţământul de specialitate, respectiv învăţământul tehnic de îmbunătăţiri funciare, în cercetarea în domeniu, în institutele de proiectări şi atelierele de proiectări la nivelul fiecărui judeţ, erau cei mai mulţi şi mai bine pregătiţi oameni în domeniu care, până în 1989, au reuşit să proiecteze România începând cu dealurile, cu munţii, şi mă refer aici la lucrările de combatere a eroziunii solului până la regularizări de râuri, îndiguiri, acumulări mari de ape, sistemele de irigaţii, sistemele de desecare şi sistemele de combatere a sărăturilor. Uşor, uşor, prima lovitură au primit-o lucrările de îmbunătăţiri funciare, începând cu anul 1989 şi până astăzi, distrugere prin furt, prin lipsă de gestiune şi pază, până anul trecut, când în cele două luni, şi vă mulţumim cu această ocazie, că noi am făcut o vacanţă parlamentară în anchetă, până la data la care comisia şi-a început lucrul, erau întocmite pentru dosare de furt şi neglijenţă 2930 de cauze în domeniu. A doua lovitură au primit-o sistemele de îmbunătăţiri funciare şi în primul rând irigaţiile care au însemnat de fapt o descurajare a modernizării sistemului, când un raport al Băncii Mondiale, realizat împreună cu două mari firme de consultanţă, a stabilit că în România, din 3 milioane de hectare, numai un milion cinci sute de mii de hectare se justifică a fi irigat, restul, concluziile acestui raport fiind că irigăm în pagubă, în sensul că de la treapta a treia, respectiv a patra, a şaptea, a opta, treaptă de pompare din Dunăre, costurile sunt mult mai mari decât profiturile care se obţin, ceea ce nu e corect. Şi din cauza asta, guvernele care s-au succedat au investit puţin în lucrările de îmbunătăţiri funciare, începând de la pază şi terminând cu modernizarea sistemelor respective care, într-adevăr, ca multe alte sectoare de la noi, foloseau o tehnologie veche, a anilor '60, '70, tehnologie de pompare, mă refer şi, care ar fi putut fi schimbată pentru a reduce la jumătate consumul de energie electrică. O altă lovitură s-a dat, aşa cum subliniază domnul profesor Tabără, SIF-ului, respectiv lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, când s-a hotărât divizarea în SNIF şi ANIF. Trebuie să ştiţi că nici astăzi acest patrimoniu, fost patrimoniu al Regiei Autonome de Îmbunătăţiri Funciare, nu este divizat. Un motiv pentru care iar s-a prăduit, s-a distrus, s-a lăsat prin neglijenţă şi lipsă de gestiune să se ajungă la suma pe care o pomenea domnul coleg Tabără, de aproape 15 miliarde de euro, prăduit în sistemul de îmbunătăţiri funciare. Divizarea a întârziat predarea la organizaţiile de udători, nepredarea patrimoniului staţiilor de pompare, a utilajelor, a inventarului, a aripilor de ploaie, a aspersoarelor, la organizaţiile de udători care de fapt înseamnă fermierii, a însemnat iar pierderi, iar lipsă de gestiune. O altă lovitură care s-a primit de către sistem a fost prin privatizarea distribuţiei energiei electrice. Prin privatizarea distribuţiei de energie electrică, foarte multe sisteme de irigaţii au rămas fără transformatoare, fără cabluri de transport a energiei electrice, pe motiv că agricultorii nu irigă, n-are cine să le păzească şi dacă într-un sistem de irigaţii de 40 de mii de hectare se găsea unul care să irige 6 mii de hectare, cel mai simplu era să-şi spună "Domnule, nu e rentabil, sistemul nu lucrează, deci noi luăm transformatori, luăm cabluri, iar acum dacă sistemul respectiv s-a modernizat, agricultorii s-au organizat în organizaţii de udători trebuie să plătească transformatorul, trebuie să plătească transportul energiei electrice care, în cele mai bune cazuri, costă de la cel puţin câteva zeci de miliarde, în banii vechi, până la sute de miliarde. O altă lovitură care s-a primit de-a lungul timpului a fost că s-a plătit cu întârziere subvenţia, deşi era capitol distinct în bugetul de stat, iar de multe ori neplata energiei electrice la timp, a facturii, a însemnat creşterea de două-trei şi de patru ori a preţului penalităţilor, deci mai mult valorau penalităţile decât factura de bază. Nici astăzi, deşi am vorbit de anul trecut, chemări, parachemări la comisie, Agenţia Naţională de Reglementare n-a stabilit un preţ apropiat celui mai ieftin preţ pe care îl practică producătorii de energie electrică din ţara noastră şi explicaţia ar fi simplă: dacă energia e produsă de societăţi ale statului, regii autonome ale statului sau companii ale statului, şi dacă statul plăteşte subvenţia la ANIF şi respectiv la organizaţiile de udători, ce rost are să stabilim un preţ mare la energie, ca apoi să stabilim un preţ mare la sprijinul de stat. Şi, în încheiere, aş vrea să vă mai informez că anul acesta se mai pregătesc două lovituri. Prima, am pregătit-o noi prin bugetul pe care l-am aprobat, sigur că unii n-am fost de acord, nu se dă niciun ban sprijin de stat, ajutor, subvenţie, cum vreţi s-o numiţi, la organizaţiile de udători. Şi, mai mult decât atât, se doreşte o privatizare altcumva decât noi am fost de acord în raportul pe care vi l-a prezentat comisia, se doreşte o privatizare la bucată, pe sărite, fiecare cum poate să ia din SNIF-ul ăsta, plecând de la ideea că interesează mai mult patrimoniul imobiliar al SNIF-ului şi mai puţin faptul că SIF ar trebui să ajungă în întregime la udători şi nu oricum şi aşa cum s-a procedat la vremea respectivă cu Compania Naţională CFR, şi cum s-a încercat şi probabil se va reuşi cu Termoelectrica şi altele, ar trebui ca SNIF-ul să fie curăţat, şi ANIF-ul bineînţeles, să fie curăţat de toate datoriile pe care le are, să înceapă cum se spune o viaţă nouă, în cadrul SNIF-ului, pentru că este un simbol, e un brand, o emblemă, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Anghel Saligny, în aşa fel încât să putem în câţiva ani de zile să repunem acolo unde îi stă bine tot ceea ce înseamnă cercetare, proiectare şi să evităm, aşa cum am mai rostit de la această tribună, scurgerea în ape, inclusiv în canalele de irigaţii şi de desecare, în fiecare an a cel puţin 100 de milioane de pământ fertil de pe toate dealurile ţării. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Mulţumim şi noi, domnule deputat. Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Tinel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte domnul Mihai Banu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. |
|
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Stimaţi colegi, Domnul profesor Tabără a făcut aici un rechizitoriu pentru ceea ce înseamnă 20 de ani de administraţie în îmbunătăţiri funciare. Nu ştiu dacă l-aţi ascultat cu foarte mare atenţie sau dacă aţi avut posibilitatea să citiţi în amănunţime raportul în întregime al Comisiei parlamentare de anchetă. El cuprinde aproape 170 de pagini, plus anexele care sunt de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii de pagini, la care se adaugă, aşa cum aţi ascultat şi dumneavoastră, audierile din plenul comisiilor, care au cuprins personalităţi şi persoane de la cel mai înalt rang şi nivel din stat, până la toţi cei care au avut un grad mai mare sau mai mic de implicare. Aţi ascultat în cuvântul luat de domnul profesor Tabără şi în prezentarea materialului, precum şi în luarea de poziţie a domnului profesor Surdu, anumite motivaţii, sau o prezentare succintă a motivelor care au dus la starea de fapt a sistemului de irigaţii din România. Aş vrea să vă spun doar că el nu este întâmplător, el se leagă de starea proprietăţii, structura, derularea modului cum noi am înţeles să ne întoarcem la proprietate după 1989. Am întârziat 15 ani, poate mai bine de 15 ani, cu legile privind reforma proprietăţii, şi acest lucru s-a repercutat şi în gestionarea sistemului de îmbunătăţiri funciare. Spunea domnul profesor Tabără aici că avem un număr de 450 de asociaţii de utilizatori de apă înfiinţată la nivel naţional. Extrem de puţine, dacă ne raportăm la suprafaţa total amenajată pentru irigaţii la nivelul anului 1989, de 2,7 milioane hectare. Dacă ne raportăm la suprafaţa irigată efectiv în anul 2009 vom vedea că ea este de şapte ori mai mică decât cea irigată în 1989, 300-350 de mii de hectare, atât irigă România sistematic de vreo 3-4 ani de zile. De ce? Pentru că poate n-am avut nici coerenţa managerială după ′90 de a derula programe şi proiecte care să încurajeze iniţiativa privată. Am venit după integrarea în Uniunea Europeană cu sistarea subvenţiilor în sectorul de îmbunătăţiri funciare. Este o lovitură dură pe care cei care folosesc apa pentru irigaţii şi sistemele de irigaţii o primesc în momentul de faţă. Trebuia să avem la 1 ianuarie 2010 măsura din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 1.2.5. pusă în practică, în aşa fel încât acele fonduri, zeci de milioane de euro care trebuiau să se deruleze efectiv şi exclusiv pentru îmbunătăţiri funciare să poată fi accesat. Avem întârzieri şi aici şi iarăşi se va repercuta asupra suprafeţelor irigate şi bineînţeles a producţiilor obţinute în agricultura românească. Un raport dat publicităţii de Comisia Europeană poziţiona România pe locurile 3, 4, 5, 6, 7, în funcţie de producţia obţinută la grâu, la porumb, ceea ce nu este corect faţă de potenţialul pe care România îl are din acest punct de vedere. Am ţinut să precizez cele două aspecte legate de proprietate şi de capacitatea managerială pentru că s-au perindat în aceşti 20 de ani la conducerea ministerului oameni politici care au venit cu viziuni proprii şi care n-au făcut altceva decât, într-o măsură mai mare sau mai mică, să-şi aducă obolul la o stare de fapt pe care dumneavoastră o vedeţi astăzi în acest sector extrem, extrem de important pentru agricultură. De ce? Pentru că agricultură fără apă nu se poate face. Şi ăsta este poate cel mai important, lucrul esenţial pentru agricultura românească. Va trebui să cădem de comun acord cu toţii dacă acel nivel al suprafeţei minime de irigat în România, un milion şi jumătate de hectare, este un deziderat pe care trebuie să-l atingem sau rămâne la nivelul de deziderat. De ce spun acest lucru? Pentru că, implicit, politicile agricole vor trebui să se plieze pe acest obiectiv fundamental. Atingerea unei suprafeţe de irigat de un milion şi jumătate de hectare la nivel naţional presupune şi investiţii, dar, mai ales de toate, presupune decizie politică. Şi pentru acest lucru este nevoie de decizie politică de la dreapta la stânga eşichierului politic. Din acest punct de vedere, cred eu că raportul, înainte de a fi poate un rechizitoriu foarte drastic, scoate în evidenţă şi condiţiile şi cerinţele dezvoltării pentru perioada următoare a unor proiecte şi programe în infrastructura de irigaţii. Este foarte importat ca managementul în aceste subunităţi să fie de performanţă. S-a vorbit aici de SNIF. Iată cum a ajuns o societate care făcea parte din elita societăţilor economice româneşti în pragul falimentului, în pragul dezastrului. Este foarte greu să revenim acum cu soluţii. S-au propus aici soluţii de privatizare care mai de care mai pertinente, dacă pot să le numesc aşa. Un lucru este clar: prin actele normative, legislaţia care a fost derulată după ′90 a fragmentat sistemul de îmbunătăţiri funciare, l-a împărţit în două, în partea de administraţie şi partea comercială, ceea ce, acum la 20 de ani de la revoluţie, scoate în evidenţă nefiabilitatea şi incoerenţa actelor legislative promovate. Să fie vorba numai de incapacitate managerială? Nu cred. Poate e vorba şi de ştiinţă. Poate e vorba şi de management în primul caz. Închei prin a vă spune că grupul nostru parlamentar susţine forma de raport prezentată şi o va adopta cu măsurile şi propunerile prezentate în final. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mihai Banu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Aveţi cuvântul, domnule coleg. |
|
|
Domnule preşedinte, promit că nu vorbesc un sfert de oră. Doamnelor şi domnilor colegi, N-am să mai reiau datele, temele care au fost prezentate de către domnul preşedinte Tabără. Am să încerc să trag un semnal de alarmă cu privire la sistemul de îmbunătăţiri funciare din România cu cele trei elemente de bază: combaterea eroziunii solului, desecarea şi irigaţiile. Trebuie să înţelegeţi că dacă în viitorul apropiat nu vom reuşi să elaborăm o strategie care să refacă din temelii gândirea veche despre sistemul de irigaţii, sistemul de combatere a eroziunii solului şi sistemul de desecare. Dacă e să împărţim aceste trei sisteme, găsim două obiective fundamentale ale viitorului terenurilor agricole din România. Pe de o parte desecările şi combaterea eroziunii solului sunt benefice conservării calităţii solurilor din România. Suntem în pericol ca peste ani de zile să nu mai vorbim de frumuseţea peisajelor din zona de deal şi de munte, suntem în pericolul ca în următorii ani să cheltuim sume imense pentru conservarea zonelor cu pericol, zonelor în care excesul de umiditate distruge nu numai solurile, ci şi aşezările. De aceea, cred că acest raport care a încercat să pună un diagnostic corect sistemului de îmbunătăţiri funciare trebuie analizat cu foarte multă seriozitate pentru că altcumva spaţiul rural, singura zonă în care România mai poate produce o importantă valoare adăugată va fi supus abandonului. Singura zonă în care mai putem vorbi de dezvoltare, singura zonă în care România mai poate deveni competitivă. Dacă citim cu atenţie elementele din politica agricolă comună, vom constata că avem o sumedenie de obiective pe care până la această dată nu numai că nu le-am înfăptuit, nici măcar nu le-am deschis. Tratăm cu foarte multă ignoranţă, la această dată, spaţiul rural. Sistemul de îmbunătăţiri funciare este un element de bază a spaţiului rural. Am dorit să intervin pentru a vă interesa oarecum să deveniţi... pentru că marea majoritate suntem deputaţi ai colegiilor rurale. Ştiţi foarte bine ce se întâmplă. Din păcate, nu reuşim de fiecare dată să răspundem întrebărilor pe care le punem. Dar dacă, repet, vom aborda cu foarte multă seriozitate politica agricolă comună şi măsurile care trebuie întreprinse prin politicile agricole naţionale, cu siguranţă vom avea succes. Producţie competitivă în zona de şes nu putem face decât cu apă ieftină la hidrant. Conservarea solurilor în zona de deal şi eliminarea excesului de umiditate n-o putem face decât cu programe europene. Din păcate, au trecut trei ani, n-am văzut spectacol în această zonă. Dezinteresul, delăsarea sunt de fapt elementele de bază cu care marea majoritate a miniştrilor s-a obişnuit. Poate din 2010 reuşim să ne trezim şi să dăm spaţiului rural valoarea pe care o merită. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte intervenţii. Dacă sunt intervenţii legate de proiectul de hotărâre supus agenţiei dumneavoastră. Domnilor colegi, Dacă nu aveţi, îngăduiţi-mi să fac eu două propuneri la proiectul de hotărâre. La art.3, care sună în felul următor: "Camera Deputaţilor sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a continua cercetările şi pentru a lua măsurile constituţionale şi legale cu privire la faptele care fac obiectul comisiei de anchetă sintetizate la capitolul 8 din raport." Vă propun să fiţi de acord să eliminăm cuvântul "constituţionale". Deci, "...Parchetul să ia măsurile legale cu privire la faptele pe care o să le constate". Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu avem. Şi vă mai propun: la art.4, "În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, Guvernul României şi alte autorităţi sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul comisiei de anchetă vor informa Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la măsurile adoptate". |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală) : Nu ştim ce votăm. Hotărârea n-am primit-o. |
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, am o rugăminte. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Întrucât hotărârea este importantă, vă propun să o distribuim deputaţilor şi mâine, înainte de votul final, consultaţi dacă sunt sau nu sunt modificări pe textul hotărârii şi o supunem după aceea la vot final. Ca să fie în regulă. |
|
|
Bun. De acord. Rămâne atunci ca astăzi să aveţi proiectul de hotărâre, iar mâine, înainte de votul final, dacă sunt observaţii să se facă pe text la timpul potrivit. Dragi colegi, Constatăm că timpul consacrat şedinţei pentru dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi s-a epuizat. Eu vă mulţumesc pentru participare. Vă doresc o zi bună. În continuare, va avea loc şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebările dumneavoastră din partea membrilor Guvernului. Ne revedem în plenul Camerei mâine dimineaţă, la ora 8,30, pentru declaraţii politice, şi la ora 10 pentru continuarea dezbaterilor pe ordinea de zi. O seară bună tuturor! |


