Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.68/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 2010

5. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Anexei nr.1, pct. C din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 79/2009

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Punctul 6. Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.1, pct.C din Legea nr.138/1991 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.

Iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia propune respingerea.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Mulţumesc.

Rămâne la votul final.