Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2011

5. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PHCD 8/2011). (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 8/2011

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Avem Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Dacă, din partea iniţiatorilor doreşte cineva să intervină?

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

La ce punct este pe ordinea de zi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Deci, punctul 6 de pe ordinea de zi, doamna deputat.

După consultări fructuoase, îl rog pe domnul preşedinte al comisiei sesizate în fond să prezinte raportul acestei comisii.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În data de 11 aprilie 2011, Comisia pentru regulament s-a întrunit pentru a discuta un Proiect de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de subsemnatul şi domnul Mircea Grosaru, deputat în Grupul minorităţilor naţionale, cu care comisia a fost sesizată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, cu adresa nr.350 din data de 6 aprilie 2011, pentru întocmirea raportului aferent.

La lucrările comisiei au participat 4 dintre cei 6 reprezentanţi din Comisia pentru regulament. Au lipsit: domnul deputat Ciprian Dobre - Grupul parlamentar al PNL - şi domnul deputat Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz - Grupul parlamentar al PSD.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru regulament propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a raportului aferent.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul lider Mircea Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Dacă-mi permiteţi acum să vin, atât timp cât s-a discutat modificarea regulamentului şi înfiinţarea Comisiei pentru afaceri europene, să fiţi de acord să introducem şi componenţa acesteia, ca să putem să funcţionăm şi cu această comisie, odată cu înfiinţarea ei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule Mircea Toader.

Domnul deputat Calimente. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am început să nu mai înţeleg ce se întâmplă în Camera Deputaţilor, pentru că la art.89 din regulament se vorbeşte de proiectul ordinii de zi şi se spune cum se aprobă. Şi la art.91, prevederile se aplică în mod corespunzător şi în caz de modificare sau de completare a ordinii de zi. Şi rezultă clar că acea poveste cu plenul suveran este o poveste inventată, pentru că tot plenul suveran a făcut acest regulament. Şi, atunci, plenul suveran, când vrea, contrazice o idee şi un regulament făcut tot de plenul suveran. Şi, ca să întărească ceea ce spun, avem o Comisie pentru regulament, care vine şi modifică acum şi ne prezintă modificări de regulament. Păi, dacă plenul este suveran, aşa, după cum susţineţi dumneavoastră, şi poate să facă de câte ori vrea ce vrea cu regulamentul, de ce mai avem nevoie de Comisie pentru regulament şi de ce mai introducem aceste modificări ale regulamentului? Pentru că, în ideea că plenul este suveran, de fiecare dată, fiecărui grup, dacă-i vine o idee, vine şi o supune la vot, şi votul este suveran. Suntem consecvenţi, respectăm acest regulament şi plenul este suveran atunci când a votat acest regulament, sau când fiecăruia îi vine o idee şi invocă plenul suveran? Vă rog frumos să vă hotărâţi şi să lămuriţi această problemă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii?

Dacă nu, vă rog să intrăm în dezbaterea raportului comisiei de statut, privind hotărârea respectivă.

Dacă la titlu, poziţia 1 din raport, dacă sunt observaţii?

Poziţia 2?

Poziţia 3?

Poziţia 4?

Poziţia 5?

Poziţia 6?

Nu mai avem alte intervenţii.

Raportul a fost adoptat.

Proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12,30.

Domnule Zgonea, o să vă rog să urmăriţi dezbaterile.

Poziţia 7.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am o rugăminte, domnule preşedinte, vă rog frumos, sunt lucruri importante.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule vicepreşedinte!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte, îmi cer scuze. Eu v-am spus. Vorbeam cu liderii de grup, pentru că sunt două amendamente. Este penibil să încălcăm Tratatul Uniunii Europene.

Deci, este penibil, pentru noi, să trecem o modificare de regulament încălcând Tratatul Uniunii Europene. Atunci, nu mai ştie nimeni ce facem. Sunt două chestiuni de bun-simţ, pe care le-am trimis comisiei. Am discutat şi cu liderii de grup.

Comisia de integrare europeană, când a fost înfiinţată, şi după aceea Comisia pentru afaceri europene, în toată Europa, membrii Guvernului au aceleaşi restricţii ca şi când ar fi în Biroul permanent al Camerei, în birourile comisiilor şi în delegaţiile permanente. Nu poţi să chemi un ministru la audieri la Comisia pentru afaceri europene, să-i daţi un mandat european şi el să voteze şi în cadrul Comisiei Europene. Deci, este un amendament de bun-simţ, pe care eu l-am făcut, pentru că măcar în zona asta mă pricep. Şi este rugămintea mea personală. Am discutat şi cu liderii de grup. Nu afectează cu nimic structura şi logica.

Şi a doua chestiune, pe care am cerut-o la modificarea la 196, am vorbit şi cu domnul preşedinte al Comisiei pentru regulament.

Domnule preşedinte, dumneavoastră sunteţi vechi membru al Biroului permanent. Deci, un membru al Biroului permanent poate să fie, la cererea domniei sale, într-o comisie permanentă şi dumneavoastră ştiţi acest lucru. Păi, dacă noi am inventat de câţiva ani de zile nişte comisii cu un anumit statut, care permit colegilor parlamentari să fie în două comisii permanente, aşa cum am stabilit - Comisia pentru regulament, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - şi am introdus astăzi şi Comisia pentru afaceri europene, care nu produce legislaţie, ci analizează o legislaţie care va veni în România peste un an, peste doi, peste trei, ex ante. Este normal ca să putem să permitem colegilor care sunt în comisiile sectoriale, comisiile permanente ale Parlamentului României să fie şi în Comisia pentru afaceri europene, pentru că Comisia pentru afaceri europene va veni în faţa plenului cu un raport în care vine punctul de vedere al comisiei, ca profesionist în comisia în care este fiecare coleg. Şi mi se pare absolut normal ca acel coleg care este în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, sau în Comisia pentru sănătate şi familie, să fie şi în Comisia pentru afaceri europene, dacă grupul parlamentar îi stabileşte acest lucru.

Deci, sunt două amendamente care nu afectează structura şi logica pe care colegii de la guvernare au stabilit-o.

Dar, din punctul meu de vedere, sunt două amendamente pe care eu le-am spus la întâlnirea liderilor de grup şi le-am atras atenţia că aceste lucruri trebuie modificate. Poate că s-au scăpat, poate că în grabă nu au fost făcute. Deci, unul dintre ele este ca membrul Biroului permanent, membrul Comisiei Europene şi membrul din comisiile permanente, din birourile comisiilor permanente să nu fie membru al Guvernului, astfel încât mandatul pe care-l ia din partea Parlamentului României sau Comisiei pentru afaceri europene, să fie un mandat în care să nu aibă dublu vot. Să fie audiat ca ministru şi, pe de altă parte, să voteze din partea comisiei care este mandatul pe care i-l dă Parlamentul.

Deci, vă rog frumos ca cele două amendamente să le supuneţi la vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule vicepreşedinte, am să vă rog altă dată să urmăriţi cu atenţie dezbaterile şi să interveniţi la momentul potrivit.

Acum am să vă fac această plăcere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Rog preşedintele comisiei sesizate în fond să-şi ocupe aici locul potrivit.

Am să citesc primul amendament al domnului vicepreşedinte Zgonea şi pe urmă am să-l supun votului dumneavoastră.

Deci, primul amendament se referă la art.40 alin.(4), care ar avea următoarea formulare: "un deputat face parte în mod obligatoriu dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament, Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi ai Comisiei pentru afaceri europene, care pot face parte şi din alte comisie permanentă. Pe dura mandatului, membrii Biroului permanent pot opta pentru una dintre comisiile permanente şi pentru una dintre comisiile stabilite ca excepţii în prezentul alineat."

Supun votului dumneavoastră această modificare propusă de către domnul deputat Valeriu Zgonea.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Video in format Flash/IOS

113 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

Acest amendament a fost admis.

Şi un amendament la art.196 alin.(2), care va avea următorul cuprins: "deputaţii membri ai Guvernului nu pot deţine funcţii în Biroul permanent, în birourile comisiilor, în Comisia pentru afaceri europene, nu pot fi membri în delegaţiile parlamentare şi nu pot fi lideri ai grupurilor parlamentare."

Acelaşi autor - vicepreşedinte Valeriu Zgonea.

Supun votului dumneavoastră şi acest amendament.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Video in format Flash/IOS

113 voturi pentru şi două abţineri.

Şi acest amendament a fost admis.

Deci, cu cele două amendamente proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final de astăzi, de la ora 12,00.