Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013

5. Informare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la "Recomandarea OIM nr.202/2012 privind plafoanele naţionale de protecţie socială".

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Trecem mai departe. Avem o informare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.202/2012 privind plafoanele naţionale de protecţie socială.

Are cuvântul doamna deputat Violeta Tudorie. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Violeta Tudorie:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Prin prezenta, Comisia pentru muncă şi protecţie socială aduce la cunoştinţă plenului Camerei Deputaţilor că Biroul permanent a trimis comisiei, în vederea îndeplinirii procedurii de informare a Camerei Deputaţilor, Recomandarea OIM nr.202/2012 privind plafoanele naţionale de protecţie socială.

Precizăm că în conformitate cu prevederile art.19 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, guvernele statelor membre ale OIM au obligaţia de a supune autorităţilor naţionale competente, în termen de un an de la închiderea sesiunii, normele internaţionale ale muncii adoptate de Conferinţa Internaţională a Muncii. Drept urmare, informăm plenul Camerei Deputaţilor că acest document se găseşte la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, unde poate fi consultat de cei interesaţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc şi eu, doamna Tudorie.

Domnul Tinel, pe chestiuni de procedură.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Chestiunea procedurală este legată de prevederile art.33 lit b), care spune că preşedintele Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii şi la lit.b): "conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de doi secretari, şi asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea prevederilor prezentului regulament".

Eu vreau să vă spun că v-aţi făcut un obicei sau o regulă de a începe şedinţele cu 45, o oră mai târziu decât programul aprobat de Biroul permanent şi de a le termina mai devreme cu 20 de minute, o jumătate de oră, fără să aveţi aprobarea plenului. Şi din acest punct de vedere, cred că fie îi sfidaţi pe cei care vin la ora 10,00 în plen şi aşteaptă începerea şedinţelor lucrărilor, fie ne consideraţi altfel, domnule preşedinte, pentru că altfel îmi e greu să înţeleg de ce acest program pe care dumneavoastră însuşi îl aprobaţi, nu-l puneţi în practică şi nu-l respectaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Tinel, vă mulţumim pentru vigilenţa de care daţi dovadă. Eu vreau să vă informez plin de respect că eu personal am primit pe ambasadorul Ucrainei şi de asta am întârziat puţin, domnul Zgonea fiind şi el angrenat în nişte chestiuni de politică externă.

Vă rog, domnule Marian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

În maximum un minut, un foarte scurt răspuns, domnule preşedinte.

În primul rând, am să-i răspund colegului meu că şedinţa a început ceva mai târziu pentru că, evident, pe o anumită perioadă n-am avut cvorumul pentru începerea şedinţei şi chiar dacă recunosc lucrul ăsta, cred că ar trebui să se uite în spatele Domniei Sale să vadă că are prezenţi doar 16 deputaţi în sală.

Asta ar fi prima observaţie.

A doua, evident că apreciez spiritul anticipativ. Domnia Sa a remarcat aici că această şedinţă, care a început acum 10 minute, se va termina cu 20 de minute mai devreme. Ei, eu mă tem că nu ştiu când se va termina, eu cred că se va termina exact atunci când trebuie să se termine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnule Tinel, haideţi, aveţi un minut. Nu trageţi de timp că vrem să terminăm mai repede.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte, eu sunt ferm convins că vreţi să terminaţi la timp şi... că a şi început la timp.

Însă eu vă reamintesc şedinţa de săptămâna trecută, de acum două săptămâni, în plen când preşedintele de atunci, de la Domnia Sa putere, a încheiat şedinţa plenului cu 25 de minute mai devreme, că aşa eram noi pe timpul Marii Adunări Naţionale.

Iar acum am rugămintea ca toţi ceilalţi colegi ai noştri care vin aici şi exprimă un punct de vedere, invocând dreptul la procedură sau orice altceva, să arate şi articolul din Regulament în baza căruia fac această intervenţie, pentru că, altfel, dacă vii şi impuţi opoziţiei că nu asigură plenul, nu asigură cvorumul, păi, atunci puterea de 70 la sută de ce mai e necesară? De ce mai staţi 70 la sută în Parlamentul României dacă nu puteţi asigura...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Tinel, vă rog să reveniţi la subiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

...cvorumul de şedinţă?