Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 1, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 1, 2021

5. Discuţii procedurale pe marginea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art. 67 alin. (3) din Regulamentul activităţilor comune scrie aşa: "În plenul celor două Camere se pot formula amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice. Amendamentele se depun în scris la preşedintele de şedinţă".

Eu vă voi propune să acceptaţi, pe tehnică legislativă, un amendament. În cazul în care nu-l veţi accepta, vă rog să supuneţi votului retrimiterea raportului Bugetului de Stat la comisiile de specialitate reunite, pentru zece minute, pentru că în Proiectul bugetului de stat avem aproape 50 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale parlamentarilor.

Or, în condiţiile în care aceste bugete au fost făcute înainte să avem eliminate pensiile speciale, am înţeles de ce s-a întâmplat asta. În comisie am încercat să le eliminăm.

Vă propun ca aceşti bani, aproape 50 de milioane, să fie transferaţi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru stimularea natalităţii, un tichet, un voucher de 2.000 de lei pentru fiecare copil nou-născut. (Aplauze.)

Impactul bugetar calculat este de aproximativ 80 de milioane. Rămâne ca cei 50 să fie repartizaţi de la pensiile parlamentarilor, pentru că nu mai sunt în vigoare, şi atunci putem să avem aceşti bani şi, eventual, la rectificare, mai daţi 30 de milioane.

Dacă nu veţi accepta să eliminaţi din bugetul Camerei Deputaţilor şi Senatului aceşti bani - am calculat, domnule Andronache, şi faptul că în două luni trebuie plătite, am scăzut banii... amendamentului îi dau citire, dacă-mi permiteţi -, să stabilim cum o facem: pe tehnică legislativă sau supuneţi votului retrimiterea.

Dacă nu doriţi asta, înseamnă că vreţi să reinstituiţi pensii speciale pentru parlamentari, pentru că altfel nu înţeleg de ce să avem bani, în loc să-i dăm la copii?! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Îi dau cuvântul domnului Gabriel Andronache, liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Da, câtă ipocrizie!

Pe tehnică legislativă, domnule Simonis. Dacă doriţi, mergem şi discutăm despre lecţii pe tema asta, nicio problemă! Ideea este foarte simplă. Acest amendament pe care l-aţi formulat în plen nu are absolut nicio legătură cu tehnica legislativă. Este evident că o asemenea variantă este inacceptabilă, din punct de vedere regulamentar. În afară de chestiunea aceasta, este foarte interesant de ce nu aţi făcut acest amendament, conform Regulamentului, la comisie. (Vociferări.)

Dacă este un amendament respins, de ce nu aşteptaţi să se discute la momentul respectiv? Şi veniţi şi-l invocaţi ca fiind un amendament de tehnică legislativă, ceea ce, în mod evident, nu este elegant.

Cu privire la a doua propunere, referitoare la retrimiterea la comisie, tocmai aţi închis şi această posibilitate, ce să vă fac?! Adică, dacă aţi depus amendament şi este respins, nu avem de ce să retrimitem la comisie. Trebuie să aşteptaţi discutarea amendamentului respins. E foarte simplu.

V-am spus, putem mergem să discutăm despre lecţii pe Regulament.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Drept la replică!

Domnule Andronache, mi-aţi folosit numele.

Şi să vă răspund.

În primul rând, apropo de lecţii pe Regulament şi lecţii de tehnică legislativă, ţin să vă anunţ că dumneavoastră, specialiştii dumneavoastră, domnule Orban, au uitat să ceară procedură de urgenţă pe Legea bugetului de stat şi, deşi pare că vă grăbiţi, în loc să staţi două zile pentru a fi atacate la CCR, veţi sta cinci.

Aşa că haideţi să nu ne grăbim, că n-aţi cerut procedură de urgenţă. Verificaţi pe site-ul Camerei şi o să vedeţi dacă aţi cerut sau nu procedură de urgenţă. Deşi trebuia să o faceţi pentru că vă grăbeaţi, nu-i aşa? Avem timp să ne întoarcem la comisie zece minute, să eliminăm banii de pensii speciale.

Vă spun, domnule Andronache, de ce nu am făcut-o în comisie. Am încercat acelaşi lucru... (Vociferări.) Nu, ascultaţi! În Comisia pentru buget, finanţe, în ziua în care preşedintele României a promulgat Legea de eliminare a pensiilor speciale, după expirarea termenului de depunere a amendamentelor - deci nu putea să fie un termen -, am rugat colegii ca, din partea comisiei, a tuturor membrilor, să accepte un amendament de eliminare a acestor bani. S-a respins acea solicitare.

Astăzi vă cer să retrimitem, prin consens, la comisie această Lege a bugetului de stat, prin consens. Nu mai depun eu amendamentul! Poate să-l asume domnul Orban, dacă e nevoie. Haideţi să le dăm copiilor vouchere de 2.000 de lei, pentru fiecare copil nou-născut, în loc să dăm pensii speciale parlamentarilor! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Trecem la dezbaterea pe articole... (Gălăgie.)

Trecem la dezbaterea pe articole...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aveţi obligaţia să supuneţi la vot retrimiterea la comisie!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Domnule Simonis,

Dumneavoastră luaţi cuvântul când vă este acordat de preşedintele de şedinţă! (Gălăgie.)

Deci, dumneavoastră luaţi cuvântul când vă este acordat de preşedintele de şedinţă, nu vorbiţi când vi se năzare dumneavoastră să vorbiţi.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă respectaţi dumneavoastră regulamentul, îl respect şi eu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Vă rog să luaţi loc în bancă şi să nu interveniţi până nu vă dau cuvântul.

În ceea ce priveşte supunerea la vot, nu poate fi supusă la vot o propunere care nu are nicio legătură cu Regulamentul.

N-aţi formulat proiect de amendament...

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Retrimitere la comisie!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

N-aţi formulat proiect de amendament, ca atare nu puteţi să susţineţi un amendament în plen.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu pot aici, domnule preşedinte!

Domnule preşedinte,

Nu am dreptul în plen să fac amendamente! Trebuie să retrimiteţi la comisie! Aşa e procedura!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Învăţaţi de la liderul de Grup parlamentar al Partidului Naţional Liberal să cereţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu vreau să respectaţi Regulamentul şi să cereţi retrimiterea la comisie a bugetului de stat. Acolo fac amendamente!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Eu nu pot să cer o chestiune pe care dumneavoastră nu aţi formulat-o în mod explicit.

Domnule Andronache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să retrimiteţi la comisie pentru zece minute Proiectul bugetului de stat.

E simplu! Am cerut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

I-am dat cuvântul domnului Andronache, care a cerut cuvântul.

Vă rog să nu staţi acolo, la microfon, că nu vă dau cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule preşedinte,

Ca să puteţi retrimite la comisie trebuia să fi fost formulat un amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

L-am formulat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Să citim Regulamentul.

Regulamentul spune că dacă plenul constată că un amendament are un impact deosebit asupra proiectului în ansamblul său, poate cere retrimiterea la comisie.

Citiţi Regulamentul! E foarte simplu. Nefiind un amendament formulat, care să aibă impact asupra corpului legii, nu poate fi luată în considerare o asemenea solicitare.

Mulţumesc.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis îi arată domnului preşedinte Ludovic Orban amendamentul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Domnule Simonis, ce-mi daţi? Un amendament?!

A cerut cuvântul colegul dumneavoastră. Trebuie să vă hotărâţi care vorbiţi. Vorbiţi dumneavoastră fără să vă dau cuvântul, sau vorbeşte colegul care a cerut cuvântul?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Titus Corlăţean:

Mulţumesc pentru eleganţă, domnule preşedinte.

În primul rând, plenul este suveran şi, în al doilea rând, o moţiune de procedură, când este ridicată, trebuie supusă votului, potrivit Regulamentului. Iar moţiunea de procedură ridicată de liderul de grup PSD de la Cameră vizează foarte simplu retrimiterea la comisie, cu fundamentul pe care l-a prezentat.

Aşa că vă rog să supuneţi votului această solicitare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Asta consideraţi dumneavoastră. Ţin cont de această solicitare, dar din punctul meu de vedere nu există temei regulamentar pentru a supune la vot.

Dacă voi aveaţi de gând să formulaţi acest amendament, trebuia să-l formulaţi în termenul stabilit de Birourile permanente reunite pentru depunerea amendamentelor. Or, n-aţi făcut lucrul respectiv.

Ca atare, nu aveţi temei regulamentar.

Ca atare, nu am niciun fel de motiv să supun la vot propunerea dumneavoastră. (Vociferări.)

Nu se cheltuieşte niciun leu. La rectificarea bugetară fiţi convinşi că banii respectivi, necheltuiţi, o să fie alocaţi către cheltuieli care sunt necesare. (Vociferări.)

Trecem la dezbaterea pe articole.

Domnul Andronache.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule preşedinte,

Ca să încheiem această discuţie, să citim art. 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru că în Regulamentul activităţilor comune nu avem prevedere în privinţa aceasta.

Iar acest articol 108 vine şi completează - completează, domnule Ciolacu - dispoziţiile Regulamentului activităţilor comune care spune: "Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de lege, preşedintele Camerei Deputaţilor poate", domnule Simonis, "trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere". E foarte simplu!

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Cereţi cuvântul, domnule Simonis!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Am cerut!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Poftiţi, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Astăzi, la Biroul permanent, dumneavoastră aţi afirmat că plenul este suveran şi v-am spus atunci... Ţineţi minte ce aţi spus, domnule preşedinte, azi-dimineaţă! Ţineţi minte asta, pentru că o voi folosi mai târziu!

Şi aţi spus: "Întotdeauna am recunoscut că plenul e suveran!".

Dincolo de asta, fiţi abuzivi în continuare, nu respectaţi Regulamentul şi în loc să daţi vouchere pentru nou-născuţi, ţineţi bani pentru pensii speciale la parlamentari! (Aplauze.)