|
Doamna Dumitriţa Gliga: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi parlamentari, Doamnelor şi domnilor, Astăzi celebrăm o victorie culturală de o importanţă fundamentală pentru identitatea noastră naţională şi pentru patrimoniul universal: Ziua Iei, o zi dedicată cămăşii cu altiţă, astăzi, parte a Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO - simbol profund al identităţii româneşti, recunoscut la nivel global. Doamnelor şi domnilor deputaţi, V-aţi întrebat vreodată câte istorii personale şi colective se pot coase, fir cu fir, cu mâinile unei femei? Câte rugăciuni nerostite, câte speranţe, câte legături între mame şi fiice, între sate şi generaţii se ţes, tăcut, în firul unei cusături? Cămaşa cu altiţă - pe care o sărbătorim, an de an, pe 24 iunie, de Ziua Iei - nu este doar o piesă vestimentară. Este o formă de memorie vie. Este o declaraţie de identitate. O pagină de istorie cusută, nu scrisă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Această zi, consacrată prin Legea nr. 184/2022, la iniţiativa membrilor Comisiei parlamentare UNESCO, a fost creată tocmai pentru a oferi iei româneşti locul pe care îl merită: în conştiinţa publică, în educaţie, în cultură şi în diplomaţia noastră culturală. Recunoaşterea de către UNESCO, la 1 decembrie 2022, a "Artei cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova", a fost un moment de profundă mândrie naţională. A fost, poate, cel mai frumos dar pe care România l-a oferit lumii chiar de Ziua Naţională: o moştenire fragilă, frumoasă, vie, transmisă din generaţie în generaţie, din suflet în suflet. Însă această recunoaştere ne obligă pe noi, ca parlamentari, să ne continuăm eforturile. Nu este suficient să o celebrăm o singură zi pe an, trebuie să ne asigurăm că acest patrimoniu rămâne viu şi relevant. Iar acest lucru înseamnă: susţinerea meşteşugarilor, încurajarea cercetării şi conservării, stimularea inovaţiei responsabile. Doamnelor şi domnilor, Ia nu este o simplă piesă de muzeu şi nu trebuie privită doar în vitrine, ia este ADN românesc, cusut cu migală şi sens. Este codul identitar al unui popor care a ştiut să se exprime prin simboluri, prin culoare şi prin meşteşug - chiar şi în cele mai grele vremuri. Fiecare fir cusut pe o ie are o ordine. Fiecare culoare are o semnificaţie. Nu e o cusătură la întâmplare, este alfabetul nevăzut al întregului nostru neam. De aceea, suntem datori să păstrăm vie această artă. Cămaşa tradiţională românească este, poate, cel mai autentic exemplu de slow fashion. Lucrată în săptămâni, uneori luni, fără compromisuri, cu răbdare, cu dragoste, cu respect pentru timp, pentru natură şi rost. În multe comunităţi din România, cusutul iei a redevenit sursă de identitate şi demnitate economică. De la Regina Maria, care a purtat ia cu demnitate regală, până la tinerele care astăzi îşi cos propria ie ca pe un act de regăsire de sine, fir cu fir, ia ne spune tuturor acelaşi lucru: Frumuseţea se moşteneşte. Se lucrează. Se protejează. Ia nu ne cere să o purtăm în fiecare zi, dar ne cere să nu o uităm în nicio zi. Să-i păstrăm sensul, fir cu fir, generaţie după generaţie. Este datoria noastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, ca acest patrimoniu viu - simbol recunoscut internaţional şi dăruit lumii întregi chiar de Ziua noastră naţională - să rămână o punte între trecut, prezent şi viitor. Pentru că în fiecare altiţă se află, de fapt, o lecţie despre cine suntem şi ce alegem să ducem mai departe. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|