Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 20, 1998
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 20, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 20, 1998
![]() |
6. | Dezbateri asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea (Retrimis comisiei.) | ![]() |
||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reluăm lucrările şi trecem, potrivit ordinii de zi, la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea. Din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul ministru Ion Caramitru, de la cultură, are cuvântul. Din sală: În faţa cui? |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
În faţa cui? În faţa dumneavoastră. Da. Un lider de grup? Poftiţi, domnule deputat. Domnule ministru, Vă rog să aşteptaţi..., o excepţie de procedură invocată. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Încă nu era ora 13,00 când s-a decretat pauza pentru masă. Este ora 14,40. La un asemenea interes faţă de rezolvarea problemelor aflate pe ordinea de zi, vă rog să aveţi în vedere prevederile art. 128 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să procedaţi în consecinţă. Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Deci, reţin intervenţia unui lider de grup parlamentar. Din sală: Vicelider! |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vicelider. Da. Vă mulţumesc. Nu ştiam dacă aţi vorbit în nume personal, sau în numele grupului... Da. Vă mulţumesc. Aveţi dreptul şi în nume personal. Cum să nu aveţi? Stimaţi colegi, Verificăm cvorumul pe numărate şi apoi pe strigate. (Se face apel sonor). pentru o mai mare eficienţă, după prima parte furtunoasă a şedinţei, trec conducerea dezbaterilor doamnei vicepreşedintă Paula Ivănescu, eu primind altă însărcinare de la preşedintele Camerei Deputaţilor. Din sală: Mai schimbaţi pe cineva de la ţărănişti? Vă cheamă să raportaţi cum aţi stricat legile? |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule deputat Corniţă, Aveţi cuvântul. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamnă vicepreşedintă, Stimaţi colegi, Este evident că foarte mulţi colegi de-ai noştri n-au poftă de a sta în sala de şedinţă. Eu aş face o propunere..., nu sunt lider şi nici vicelider, sunt membru al Parlamentului, al Camerei Deputaţilor, însă vă spun sincer că mi-e ruşine de această stare în care se găseşte Camera Deputaţilor şi aş propune, aşa cum a propus domnul vicelider de la P.D.S.R., să se închidă uşile şi să se facă apelul şi după ce s-a făcut apelul să se vadă cu adevărat cine este în sală şi cine rămâne în sală, pentru că există şi metoda aceasta: se face apelul, vin colegii noştri în sală, spun "Da!", vin, se motivează şi după aceea rămân aceiaşi oameni în sală. Trebuie să găsim o modalitate. Ori ne hotărâm şi plecăm cu toţii acasă şi declarăm în faţa poporului român că nu suntem capabili să participăm la şedinţe, din diferite motive, ori găsim nişte mijloace ca să-i aducem la ordine pe nişte oameni care nu înţeleg responsabilitatea faţă de această instituţie. Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Rog liderii grupurilor parlamentare să-i invite pe domnii deputaţi din sălile de grupuri şi din alte săli să poftească în plenul Camerei Deputaţilor. (Se face apel sonor). Deci, am să rog pe unul din secretarii de şedinţă să înceapă apelul nominal, pentru a verifica prezenţa şi a realiza cvorumul de lucru. Din sală: Catalogul! |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Judeţul BISTRIŢA-NĂSĂUD
Judeţul BOTOŞANI
Judeţul BRAŞOV
Judeţul BRĂILA
Judeţul BUZĂU
Judeţul CARAŞ-SEVERIN
Judeţul CĂLĂRAŞI
Judeţul CLUJ
Judeţul CONSTANŢA
Judeţul COVASNA
Judeţul DÂMBOVIŢA
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule deputat şi secretar, în acelaşi timp, vă rog să întrerupeţi apelul nominal, deoarece cvorumul este realizat. Şi îl vom continua, de unde v-aţi oprit, în caz că nu mai avem cvorum de lucru. Vă mulţumesc. Deci începem dezbaterea asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea. Din partea iniţiatorului, domnule ministru, aveţi cuvântul. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ion Caramitru: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă bucur că vin în faţa dumneavoastră cu un proiect de modificare a unei legi care, încă de la apariţia ei, a întrunit entuziasmul societăţii civile, entuziasmul segmentelor sociale care, mai mult sau mai puţin, fac istoria domeniului de care se ocupă, care nu au un acces nemijlocit la fondurile statului şi care, în mod logic, aşa cum se întâmplă în toată lumea, pot beneficia de efectul unei legi de asemenea tip. Legea sponsorizării, apărută în 1994, a deschis, fără doar şi poate, căile cele mai fireşti pentru realizarea unor proiecte şi programe care veneau din zona societăţii civile, a asociaţiilor organizaţiilor neguvernamentale, a diferitelor organisme ale societăţii civile, acolo unde, în mod profesional, ele se adună şi lucrează coerent, pe câte un domeniu. Aplicarea Legii nr.32 s-a lovit, la un moment dat, de neputinţa ca fondurile pe care un sponsor le poate oferi să fie prea mici, prea puţin semnificative şi, sigur, pe o zonă din ce în ce mai importantă din punctul de vedere al activităţii diurne. Cum bine ştiţi, acest domeniu al societăţilor nonprofit, al asociaţiilor profesionale s-a mărit spectaculos, puterea de execuţie a diferitelor programe a crescut, sunt, în acest moment, mii de asemenea asociaţii, multe dintre ele de bună calitate, foarte multe dintre ele în aşteptarea unor resurse financiare care să le permită realizarea programelor lor. Este adevărat că statul nostru, în momentul pe care îl parcurgem, nu poate acoperi în suficientă măsură toate necesităţile societăţii. Societatea civilă dispune, pe de o parte, de resurse umane direct motivate pentru a interveni cu mai multă claritate şi cu o eficienţă sporită în domenii în care statul are nevoie de acţiuni complementare. Pe de altă parte, evident că alocarea directă de resurse, atât la nivel local, cât şi la nivel sectorial, are un impact şi o eficienţă mult mai mare decât o alocare centralizată, cu efect uniformizator, spunem noi în Nota de fundamentare. În această nouă viziune asupra legii, pe care vă rugăm să fiţi solidari cu ideea de a o modifica, în sensul bun al cuvântului, apar şi instituţii, să spunem aşa, cu denumire nouă pentru societatea noastră, cum ar fi instituţia mecenatului, care adaugă modalităţi importante pentru realizarea unui parteneriat real cu societatea civilă. În asemenea direcţie, în cei 3 ani - 4 aproape, care au trecut de la aplicarea Legii nr.32, au apărut foarte multe inadvertenţe între spiritul legii şi aplicarea ei în practică. A fost ineficientă, aş spune, în anumite domenii, privind lipsa de atractivitate a facilităţilor de ordin fiscal acordate sponsorilor, impreciziunea definirii unor termeni juridici, procedura greoaie şi neclară instituită pentru obţinerea facilităţilor fiscale sau formularea neclară a unor prevederi ale legii. Prezentul proiect pe care vi-l supunem dezbaterilor şi votului a avut în vedere necesitatea corectării acestor deficienţe, pe de o parte, încât viitorul cadru juridic să permită realizarea scopului propus şi raportarea unor resurse financiare către realizarea activităţilor de interes general. În acest sens, vă propunem, prin această modificare a legii, introducerea categoriei de mecenat, ca act de liberalitate fără contrapartidă, practică inspirată din legislaţia în vigoare în mai multe ţări europene, instituţia mecenatului fiind propusă de organizaţiile neguvernamentale, ca urmare a propunerilor primite din partea unor sponsori importanţi, care consideră că adesea ajutoarele acordate unor persoane aflate în dificultate nu pot fi condiţionate de aducerea la cunoştinţa publică a numelui sau imaginii celui care a acordat sprijinul respectiv. De asemenea, prin acest proiect, s-a avut în vedere faptul că, prin facilităţile fiscale oferite unui sponsor sau unui mecena, statul consimte să-şi reducă resursele bugetare cu sumele care reprezintă reducerile de impozit acordate. Ca atare, s-a considerat că ar fi oportun ca, în cuprinsul actului normativ, să fie indicate acele domenii prioritare pentru care deductibilităţile admise sunt cele mai mari. Se propune, deci, o ierarhizare a domeniilor, în funcţie de interesul public, de importanţa lor socială, precum şi de nevoia imediată şi de perspectivă pentru susţinerea lor materială, prin eforturile, bineînţeles, conjugate ale diverselor segmente ale societăţii civile. Trebuie să se ia în calcul, aşa cum veţi vedea şi cum sigur aţi şi urmărit în corpul legii, modificat cum doreşte proiectul, că este evident că cel mai mare beneficiar al sponsorizării, în acest moment şi poate pentru mulţi ani de-acum înainte, este fotbalul. Sportul rege captează interesul a milioane de oameni, iar beneficiile rezultate din promovarea imaginii sponsorului sunt considerabile pentru acesta. Vă readuc în memorie faptul că un sponsor care îşi orientează acest efort financiar sau această disponibilitate financiară către fotbal are în contrapartidă cel puţin 90 de minute de reclamă, cât timp durează meciul, ca şi reclama indirectă, care se plăteşte, din spatele porţii, sau pe marginile stadionului, sau pe tricourile sau alte echipamente ale sportivilor, pe când dacă cineva decide să sponsorizeze, să spunem, instalaţiile sau echipamentele de specialitate într-un spital va beneficia, în cel mai fericit caz, de o plăcuţă, pe uşa spitalului sau pe uşa acelui cabinet, unde se va spune: "echipamentul de dializă a fost donat de firma cutare" şi cu aceasta se termină. În acest sens, am avut în vedere propunerile formulate de un grup de lucru special constituit de către Centrul de asistenţă pentru organizaţiile neguvernamentale, aşa-numitul CENTRAS, care a lucrat, împreună cu iniţiatorii, ca urmare a hotărârii adoptate de Forumul organizaţiilor neguvernamentale - 1996. În cadrul Grupului de lucru, au fost prezenţi atât beneficiari ai sponsorizării, cât şi reprezentanţi ai sponsorilor, precum şi jurişti. Cum bine vedeţi, ordonanţa este semnată solidar de mai multe ministere, a fost dezbătută în Comisia penntru cultură şi mass-media a Senatului şi în plen şi a trecut, a fost dezbătută în Comisia pentru buget, finanţe a Camerei Deputaţilor şi în Comisia pe cultură a Camerei Deputaţilor. Drept urmare, avem ultimul raport al acestei Comisii pentru buget, cu amendamentele şi modificările pe care le-a cerut. Revin, şi cu aceasta închei, mulţumindu-vă pentru atenţie, cu faptul că această modificare de lege este absolut necesară. Ea are aceste noutăţi de care v-am vorbit, în planul, să spunem, fundamental al aplicării legii, dar, în acelaşi timp, se măreşte, practic se dublează, procentul din baza impozabilă care, de la 5%, creşte la 10%, pentru a fi orientate către sponsorizări. Avem această ierarhizare, de care v-am vorbit şi v-o readuc în memorie, de maximum poate beneficia, deci de 10% din baza impozabilă, pentru sponsorizări în domeniile: cultură, artă, învăţământ, sănătate, asistenţă şi servicii sociale, acţiuni umanitare, protecţia mediului. Sunt, dacă vedeţi, domeniile cele mai puţin favorizate de fondurile care vin de la bugetul statului; 8% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: educaţie, drepturile omului, ştiinţă, cercetare fundamentală şi aplicată, filantropic, de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice, sport, cu excepţia fotbalului. Sunt domenii care mai au resurse, cât de cât semnificative, în diferitele momente istorice ale aplicabilităţii fondurilor statului. 5%, deci, practic, tot atât cât era până acum posibil, din baza impozabilă, pentru sponsorizări în domeniile: religios, social şi comunitar, reprezentarea intereselor asociaţiilor profesionale şi, bineînţeles, fotbalul. Este inutil să vă mai readuc în memorie ce înseamnă, în spiritul legii, această nouă terminologie sau, mă rog, acest nou capitol care este mecenatul, acolo unde persoanele juridice sau fizice pot să sponsorizeze, deci, o persoană fizică. Enorm de multe cazuri întâlnim, în presă, în realitatea noastră diurnă, de cazuri singulare, cazuri limită, de boală, eu ştiu, de necesitate de transport în străinătate pentru intervenţii urgente, de excepţii, de tineri excepţionali care nu-şi pot subvenţiona sau nu pot găsi bani destui pentru a se duce la studii superioare ş.a.m.d. În acest sens, legea adaugă, în spiritul legislaţiei moderne, care există în toată lumea, şi acest aspect, în care mecena este cel care sprijină asemenea activităţi, fără să ceară, în contrapartidă, nici un fel de serviciu, dar având şansa ca, din baza impozabilă, să i se scadă suma cu care sponsorizează. Vă mulţumesc şi aştept amendamentele dumneavoastră. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Şi noi vă mulţumim, domnule ministru, pentru ampla dumneavoastră expunere şi să ştiţi că aţi bătut la porţi deschise. Din partea comisiilor de specialitate, domnul vicepreşedinte Botescu ne va exprima punctul de vedere al celor două comisii sesizate în fond. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
În urma examinării proiectului de lege, în şedinţa din 30 septembrie 1998, comisia a hotărât ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare, cu amendamentele respective. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, în primul rând pentru acordul dumneavoastră şi, în al doilea rând, pentru conciziune. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, pe articole. Titlul legii. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. În unanimitate, titlul legii a fost adoptat. Articolul unic al proiectului de lege îl vom dezbate după ordonanţă şi, în acest moment, supun dezbaterii dumneavoastră titlul ordonanţei. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Trecem la art.I al ordonanţei şi îl vom vota pe puncte, deoarece comisia de specialitate ne propune amendamente în diverse pasaje ale acestui art.I. Pct.1. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci pct.1 a fost votat în unanimitate. Pct.2 de la art.I. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci şi pct.2 a fost votat în unanimitate. Pct.3 are propuneri de amendare din partea comisiilor sesizate în fond şi vă consult dacă aveţi comentarii referitoare la pct.3, aşa cum a fost amendat, în întregime, de comisiile de specialitate. Nefiind comentarii, supun votului dumneavoastră pct.3 al art.I, aşa cum a fost amendat de comisiile sesizate în fond. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci şi pct.3, amendat de comisia de specialitate, a fost votat în unanimitate. Pct.4. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Şi pct.4 a fost votat în unanimitate. Pct.5. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Şi pct.5 a fost votat în unanimitate. Pct.6. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Şi pct.6 a fost votat în unanimitate. Pct.7. Dacă sunt comentarii? Deci, vă rog, la pct.7. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnă preşedinte, Am avut la comisie un amendament pe care nu l-am regăsit nici la respinse, nici la admise şi suna aşa: la pct.7, art.8 din lege, am propus la lit.a), includerea şi "a activităţilor din domeniul religios" şi anularea de la lit.c) a aceluiaşi punct a cuvântului "religios". Motivaţia cred că nu mai este nevoie s-o spun. Domnul ministru a omis, probabil, să spună că unul din sectoarele care sunt mai sărace, din ţara aceasta, este şi domeniul religios, după cum se ştie, şi care văd că nici nu a apărut la semnături, la contrasemnături şi nici la participanţii care au contribuit la elaborarea acestei legi. De aceea, mi-am permis, deci, să fac acest amendament şi vreau să-l susţin aici şi să-l propun plenului să fie aprobat. Mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da. Deci, din partea comisiei de specialitate, să ne explice cineva pentru ce au respins acest amendament. În esenţă, amendamentul se referă la trecerea din posibilitatea de sponsorizare de 5% în baza de 10%, în cazul domeniului referitor la religii. Nu, comisia de specialitate să ne spună de ce a respins şi pe urmă dumneavoastră, în final, vă dau cuvântul. (Se adresează domnului ministru Ion Caramitru, care a vrut să ia cuvântul) |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Din câte ştim noi, amendamentul nu a fost discutat, pentru că nu a fost primit. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc. Din partea iniţiatorului, domnule ministru Caramitru, aveţi cuvântul. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ion Caramitru: Acest punct a fost dezbătut în ambele comisii, la ambele Camere, cât şi în plenul Senatului şi a fost votat, până la capăt, în forma pe care o vedeţi. Explicaţia faptului că domeniul religios nu este prins la maximum posibil este faptul că biserica, ca instituţie, este o instituţie publică de drept privat. Biserica, în general, de când există, trăieşte de pe urma donaţiilor şi contribuţiilor enoriaşilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ultima vreme, se discută foarte serios posibilitatea ca fondurile statului să fie îndreptate şi către biserică. În plus, mai există un element care poate deveni destul de delicat, în ideea în care sponsorizarea, fiind un act juridic, acolo unde sponsorul cere, în contrapartidă, o anumită publicitate care să-l facă cunoscut ca, respectiv, sponsor, s-ar putea ajunge la forme destul de groteşti, în domeniul respectiv. Nu aş spune unde s-ar petrece acest lucru. În plus, foarte multe din resursele bisericii venind din donaţii care nu sunt impozabile, s-ar putea petrece o disfuncţiune pe traseul urmăririi fiscale a celui care face donaţia, sponsorizarea propriu-zisă. Deci, în acest sens, credemcă putem, aşa cum s-a dezbătut şi în comisiile de specialitate, pentru cultură, dar şi în cele de buget-finanţe, să păstrăm această ordine procentuală. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Deci domnul deputat Roman, vă rog, apoi domnul deputat Ţurlea. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamnelor şi domnilor, Această problemă este destul de serioasă. Noi am încercat, pe toate căile, să introducem un astfel de amendament, deoarece, în momentul de faţă, situaţia bisericilor, ca instituţie - biserica ortodoxă şi biserica greco-catolică din România şi celelalte biserici - nu este chiar atât de înfloritoare precum se crede. Ce vreau să accentuez aici este foarte serios, este că bisericile, la ora actuală, se confruntă cu o situaţie financiară deosebit de precară. Aşa cum ştiţi, biserica, în general, ca instituţie, nici măcar nu este semibugetară, pentru că, la ora actuală, preoţii sunt nevoiţi să-şi întregească salariul mai mult din aceste donaţii. Primim de la stat, deci slujitorii clerului, clericii, slujitorii bisericilor primesc de la stat doar salariul minim pe economie, restul fiind nevoiţi să şi-l completeze din fonduri proprii. Vă rog să vă gândiţi, în Transilvania, unde marea majoritate a parohiilor au un cu număr deosebit de mic de credincioşi, cât de greu este ca să-şi completeze salariul. Greutatea cade tot pe umărul credincioşilor care, în acelaşi timp, sunt cetăţeni ai României. În momentul actual, sunt foarte multe biserici în construcţie, atât biserici ortodoxe, cât şi biserici greco-catolice, în special. Biserica nu poate desfăşura o activitate de caritate, tocmai pentru că nu are fonduri. Dacă se vorbeşte de aceste donaţii, pe care le primeşte biserica, vreau să vă spun că aceste donaţii, în momentul în care intră în bugetul unei parohii, iar parohia respectivă vrea să construiască sau să repare o biserică sau casă parohială, aceste donaţii sunt imediat supuse impozitului. Este foarte greu şi sunt puţine biserici care au reuşit să îşi recupereze acel TVA care este impus. De aceea, susţin, cu toată fermitatea, acest argument care a fost trecut cu vederea sau care nu a fost luat în considerare. Biserica are nevoie să fie sponsorizată măcar cu 8%, dacă nu cu 10%. Fac apel la dumneavoastră, ca unul care cunosc situaţia preoţilor şi a bisericii din Transilvania şi din toată ţara, să fiţi de acord ca să fie modificată legea în acest sens. Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Ţurlea. |

Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Domnul ministru al culturii făcea apel, adineauri, la Constituţie. Eu vă citesc exact textul constituţional, la care domnia sa făcea apel. Este art.29 alin.5: "Cultele religioase sunt autonome" - într-adevăr, aşa cum spunea dânsul - "faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate", inclusiv, deci nu numai în domeniile înşirate aici, ci există, conform Constituţiei, şi posibilitatea unui ajutor material direct sau indirect, prin acceptarea acestor sponsorizări. Eu sunt de acord - şi Partidul Unităţii Naţionale Române este de acord - cu sporirea, trecerea bisericii în categoria primă, deci, a) cu 10%. Vreau să vă precizez, colegul dinainte a făcut apelul special la Transilvania şi eu sunt de acord că problema, în special, acolo se pune, toate cultele religioase din România, cu o singură excepţie, primesc mari subvenţii din exterior. Singurul cult care nu primeşte bani din afară este biserica ortodoxă română, singura care s-a declarat, de altfel, şi biserică naţională. Deci, dacă nu acceptaţi trecerea la maxim la 10%, loviţi tocmai în biserica aceasta naţională, nu în celelalte care primesc bani de peste tot din lumea de astăzi. Vă aduceţi aminte ce discuţie furtunoasă a fost la Legea bugetului de anul acesta în legătură cu sumele care ar fi trebuit date Episcopiei de Harghita şi Covasna, tocmai din cauza faptului pe care vi l-a spus şi colegul de mai înainte, de la PNŢ, că biserica ortodoxă română, mai ales din Transilvania, este extrem de săracă şi nu satisface în nici un caz, datorită acestei sărăcii, nevoile credincioşilor. Trebuie să aveţi în vedere şi faptul că noi, care suntem prima instituţie a ţării, trebuie să asigurăm condiţiile funcţionalităţii statului român şi una din pârghiile esenţiale pentru asigurarea legalităţii, a funcţionării acestui stat român este biserica. Daţi-vă seama ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista preoţi în toate satele din România, cât ar suferi legalitatea acolo. Deci, însuşi statul român este interesat să sprijine la maxim posibil biserica şi cultele religioase. De aceea, vă propun să aveţi în vedere, atunci când votaţi, faptul că astfel se sprijină direct biserica naţională română, care este biserica ortodoxă, se sprijină, evident şi celelalte culte religioase, dar trebuie să vă gândiţi în primul rând la această biserică, pentru că ea reprezintă 90% din populaţia ţării şi România este preponderent un stat ortodox. Vă propun să acceptaţi ideea de 10%. Eu nu cred, în nici un caz, că domnul Caramitru, care face parte dintr-un grup de populaţie ortodoxă, indiscutabil cu sentimente foarte puternice, nu ar accepta această propunere. Mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Are cuvântul domnul deputat Stănescu. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc doamnă preşedinte. Domnilor colegi, Doamnă preşedintă, Formulez prezentul amendament la art.8 şi după ce voi da citire, am să arăt şi motivele pentru care vă voi solicita ca să votaţi această propunere Deci, vă solicit ca art.8 să aibă următoarea formulare: "Persoanele fizice şi juridice române, care efectuează sponsorizări în domeniile prevăzute la art.4, beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizărilor, dar nu mai mult de 10%. Motivaţia este următoarea: art.4 din legea propusă spre votare arată ce anume domenii sau mai bine zis persoanele juridice care pot fi beneficiare ale sponsorizării. Şi puteţi să observaţi că la alin.a), unde sunt arătate persoanele juridice, lipseşte această nouă categorie a sportului românesc care se numeşte fotbal. În textul propus la art.8 în forma iniţială a legii, la pct.b) se arată că reducerea se poate face, cu excepţia fotbalului, pentru sport până la 8%, iar la lit.c) cu 5% pentru fotbal. Respectuos vă atrag atenţia, domnilor colegi, că nu se poate face această despărţire a fotbalului de noţiunea de sport. Noţiunea de sport înglobează, bineînţeles, şi fotbalul. Faptul că fotbalul, la ora actuală, are un statut juridic, deci, este o activitate sportivă de interes naţional, dar actuala organizare nu presupune un ajutor din partea statului, nu înseamnă că trebuie să facem această discriminare. De aceea, consider că sportul înglobează şi fotbalul şi este normal ca reducerea până la 10% să fie acordată tuturor domeniilor care au nevoie de această sposorizare pe ideea că prin sponsorizări se va putea reduce aportul bugetar al statului la întreţinerea activităţilor şi domeniilor respective. Nu trebuie să vă mai spun că sportul românesc este în mare nevoie şi are mare nevoie de bani. Deci, nu putem să facem această discriminare, pentru că, în relaţia contractuală care se va desfăşura în baza legii, în afara domeniului de atractivitate intervine capacitatea beneficiarului, deci, a managerului care propune contractul de sponsorizare, intervine de asemenea, dorinţa şi liberalitatea celui care este în măsură şi este dispus să facă o asemenea sponsorizare şi nu este necesar să facem aceste discriminări. Deci, amendamentul propus... |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă rog să-l şi scrieţi, nu să-l propuneţi numai de la microfon. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Îl am scris, vi-l depun, îi mai dau o singură dată citire. Deci, "Persoanele fizice şi juridice române care efectuează sponsorizări în domeniile prevăzute la art.4, beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizărilor, dar nu mai mult de 10%". Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Deci, dumneavoastră propuneţi eliminarea literelor, da. Domnul deputat George Şerban. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dezbaterea aceasta a mai avut loc, o reluăm acum la o ordonanţă de modificare a unei legi. S-a votat. În primul rând, doamna preşedinte, vă rog frumos să observaţi faptul că se aduce un amendament de către preopinent, fundamental, în plină dezbatere, ceea ce nu permite regulamentul. Un asemenea amendament, cum este cel ce vi s-a predat chiar acum, schimbă fundamental legea, adică tot progresul pe care l-a realizat această lege prin realizarea unei ierarhii a obiectelor de activitate ce pot fi sponsorizate dispare. Care este de fapt rostul legii? A fost rostul legii, iar aici este o ordonanţă de modificare, acela de a orienta sponsorizarea către acele activităţi care sunt cele mai vitregite de către cei ce dispun de bani, tocmai pentru că oamenii care dispun de bani, patronii, firmele de stat nu sponsorizează activităţi din cultură, din artă, din învăţământ, din sănătate, din asistenţă şi servicii sociale, tocmai de aceea am ajuns la concluzia că trebuie să-i atragem spre aceste domenii să introducem acest procent de 10%. Referitor la problema introducerii la acest capitol a sponsorizărilor pentru domeniul religios, revenim iarăşi la o discuţie. Într-adevăr, şi domeniul religios trebuie sponsorizat. Şi el se află la pct.5, însă cel mai bun sprijin pentru domeniul religios este aprobarea părţii a doua a Legii nr.169, care urmează să redea bisericilor noastre - şi vă rog să votaţi această lege - să redea proprietăţile funciare, pădurile care au aparţinut acestor biserici şi, atunci când le-au avut şi le-au gestionat, le-au gospodărit, le-au gospodărit bine şi nu era nevoie nici măcar de sponsorizare atunci, pentru că aveau posibilităţi financiare. Biserica sponsoriza atunci diferite activităţi culturale şi de altă natură şi nu era la mila oamenilor de afaceri. Aceasta este cea mai bună soluţie. Având în vedere că toţi suntem hotărâţi să votăm partea aceasta a legii, este normal ca domeniul religios să rămână aici. Deci, încă o dată, pentru că spre cultură, artă, învăţământ, sponsorii nu vin, dacă lărgim această enumerare, pe fiecare în parte, procentul de sponsorizare, cuantumul va scădea. Deci, ca atare, eu propun să rămână această formă, care este a iniţiatorului, care a fost adoptată şi de către comisii, forma care este prevăzută în proiect. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da, vă mulţumesc. Domnul deputat Ciumara are cuvântul. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte şi mă bucur că vorbesc după colegul meu, pentru că este dintr-un partid creştin-democrat şi sunt de acord cu principiul lui că cei care au fost cei mai persecutaţi să primească cel mai mult. Eu nu-mi amintesc, ca în ultimii 50 de ani, regimul să fi distrus teatre, să fi distrus fotbalul sau altceva, dar a distrus în mod persistent bisericile din Ţara Românească. (Aplauze.) Deci, cel mai persecutat domeniu care a suferit cel mai mult, timp de o jumătate de secol, printr-o politică de stat, a fost biserica. Avem datoria cel mai mult să recuperăm acest lucru. Mie îmi pare rău că nu am avut prilejul să stau de vorbă în ultimele două săptămâni cu domnul ministru Caramitru. Sunt informat că, în Republica Moldova, din banii care-i dăm noi de la buget, preoţii semnează că primesc integral suma şi primesc 15-20%, restul rămâne la diferiţi funcţionari care-i obligă să semneze integral pentru sumă şi îi bagă în buzunar ei. Din păcate nu ajutăm biserica românească de acolo decât în mică măsură, deşi cheltuim bani mulţi. În cazul bisericii nu am scos Legea salarizării personalului de cult, trăiesc într-o mizerie cumplită preoţii noştri, indiferent de religie, şi mulţi pentru a putea să se întreţină, sunt obligaţi să facă şi alte munci, fiindcă nu le ajunge cât câştigă din biserică. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Marian Sârbu (din bancă): Aceasta este autocritică, domnule ministru. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da, aşa este. Problema este însă să recunoaştem adevărul, să ajutăm biserica. Când vom putea să restituim ceea ce s-a furat bisericilor, este bine să o facem, dar aceasta nu înseamnă să-i punem ca fiind partea ultimă a ţării. Să ne uităm, populaţia României, când spune în cine are încredere, spune că are încredere în biserică, în armată şi dacă întreaga populaţie a României consideră că sunt cei mai de prestigiu şi toată lumea este de acord că au fost cei mai persecutaţi, nu înţeleg să-i punem la coada cozilor. Deci, rugămintea mea este ca, în baza principiului spus de antevorbitorul meu, ca cei care au avut mai mult de pătimit să primească mai mult sprijin acum şi în baza sentimentelor dumneavoastră creştineşti, să punem biserica la 10% la primul punct. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Are cuvântul domnul deputat Dugulescu. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă această lege se vrea o lege modernă şi vrem alinierea legislaţiei României la legislaţia ţărilor democratice moderne, ce au spus colegii mei despre importanţa sponsorizării bisericilor este un lucru foarte important. Eu nu sunt ortodox, aşa cum ştiţi, sunt pastor baptist, dar am cutreierat America în lung şi-n lat, am ţinut conferinţe şi predici în biserici în toate cultele. Şi acolo, biserica nu primeşte nici un cent de la stat, dar toate sumele, nu 10 procente, toate sumele donate bisericilor sunt scutite de impozite şi acolo bisericile sunt cele ce au început primele universităţi, spitale moderne, programe sociale, pentru că au fonduri. Sunt preoţi şi pastori bine plătiţi, pentru că biserica are fonduri. Este normal să ajungem şi noi, să nu mai fie nevoie de contribuţia statului la susţinerea preoţilor şi enoriaşii, credincioşii, prin donaţii încurajate prin această lege, să poată susţine bisericile din România. Eu vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Şi eu vă mulţumesc domnule deputat. Domnul deputat Moroianu are cuvântul. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Adrian Tudor Moroianu Geamăn: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, După cât se ştie, eu, în primăvara trecută, am iniţiat un proiect de lege privind modificarea Legii 32/1994 privind sponsorizarea şi atunci a fost respins. La numai câteva luni, Guvernul a venit cu o ordonanţă şi astăzi trebuie să luăm o decizie. Privitor la cele spuse de antevorbitorii mei, aş vrea să fac trimitere la art.98, privind amendamentul propus de colegul Stănescu, care, la alin.3, spune că, în mod excepţional, pot fi depuse amendamente noi şi în timpul dezbaterilor. Acest caracter excepţional cred că este întrunit, fiindcă este una dintre puţinele legi care, ca mod de abordare, creează discriminări între diferite instituţii şi persoane. Avem un art.16 în Constituţie care spune că cetăţenii, implicit şi instituţiile, categoriile sociale, trebuie să aibă în faţa legii tratament egal fără privilegii şi fără discriminări. Or, această lege introduce o discriminare între diferite categorii, fiindcă din punctul de vedere al deciziei, dacă o societate doreşte să sponsorizeze, nu trebuie neapărat să-i asigur eu prin lege un procent mai bun de deducere; dacă doreşte să sponsorizeze o activitate culturală, o sponsorizează, dacă doreşte să sponsorizeze o biserică sau o activitate sportivă, o face. Deci, nu trebuie noi să impunem prin lege, mai ales că, prin aceste cote defalcate, se creează o întreagă brambureală în sistemul contabil al fiecărei societăţi şi este foarte greu de urmărit o societate cu potenţial, care, în general, are câteva zeci de sponsorizări pe an, să poată să defalce şi să ţină evidenţa acestor categorii de sponsorizare diferenţiată. Cred că modalitatea în care s-a abordat, cu acest 5%, toată lumea se gândeşte numai la fotbal, or, la acest procent, aşa cum şi colegii mei au remarcat, apar şi activităţile în domeniul religios, social şi comunitar şi interesele asociaţiilor profesionale, unde mergem până la asociaţii, care pot fi, într-adevăr, foarte bine susţinute în comunităţile locale. De aceea, cred că modul de abordare a acestei legi trebuie să fie cu un procent unic pentru toate activităţile şi susţin procentul de 10% pe care l-am avut prevăzut şi anul trecut în propunerea mea legislativă. O asemenea abordare cred că, într-adevăr, ne face să dăm o lege europeană. Mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Are cuvântul domnul deputat Gheciu. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Radu-Sever-Cristian Gheciu: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Mă voi referi numai la amendamentul propus de domnul deputat Stănescu şi susţinut şi de domnul deputat Moroianu. Doamnelor şi domnilor, Concepţia legii este bună, foarte bine a argumentat domnul deputat Şerban. Ce aş mai vrea să adaug este un singur lucru: scopul legii, în fond, este de a crea ceea ce aş numi o cultură a sponsorizării şi o cultură a mecenatului. Noi nu avem acum, în societatea noastră, o clasă capitalistă care să aibă orgoliul, să aibă mândria sponsorizării marilor acte de cultură, a cercetării ştiinţifice, anumitor sporturi. Ei bine, acest proiect de lege bine alcătuit, cu diferenţierile pe care le face, vrea să încurajeze oamenii de afaceri să se îndrepte către aceste domenii mai vitregite, pentru că fotbalul, de pildă, are o contrapartidă imensă în publicitatea care se face în faţa unui public imens, în faţa unui public de pe stadioane şi din televiziune, încât concepţia, vă spun, este sănătoasă, este promoţională, este benefică pentru ştiinţă, pentru cultură, pentru artă, pentru învăţământ, pentru cercetare, pentru toate aceste domenii care sunt în suferinţă, pentru care noi toţi ne luptăm şi dorim să facem ceva când se discută bugetul şi nu reuşim să facem mai mult. Tocmai de aceea vă propun să dăm atenţia cuvenită acestei concepţii benefice pentru domeniile pe care doreşte legea să le promoveze. Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Marton are cuvântul. Vă avertizez că lista este destul de lungă, nu puteţi primi cuvântul imediat cum ridicaţi mâna, pentru că sunt înscrieri anterioare. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamnelor şi domnilor, Eu cred că, din punct de vedere procedural, în primul rând, ar trebui să decidem asupra acelui amendament care se referă la posibila sponsorizare a bisericilor. Şi eu aş propune tuturor celor de aici să nu deschidem o "cutie a Pandorei", începând să aducem din ce în ce mai multe opinii referitoare la alte domenii. Eu cred că, într-adevăr, ceea ce poate fi discutat la momentul prezent este această problemă ridicată referitoare la biserici. Şi eu cred că, într-adevăr, aici cu toţii trebuie să fim atenţi şi poate chiar să ne dăm votul pentru acest amendament, indiferent de religie, pentru că eu, pur şi simplu, nu văd ce sens a avut aici în acest moment, când este, se pare, un consens destul de larg al reprezentanţilor diferitelor partide de a susţine această idee de mărire a acestui procent, să introducem discuţii referitoare la anumite religii, dacă una este mai bună sau mai proastă, dacă este mai naţională sau nenaţională, nu ştiu ce sens, ce argument în plus a adus o asemenea discuţie. Eu cred că atunci când vorbim despre Constituţie şi despre prevederile constituţionale, ele se referă la situaţii identice. Este clar, când un stat are o politică vamală, nu toate obiectele introduse în ţară au aceeaşi vamă, pentru că prin această politică fiscală statul impune la un moment dat ca anumite produse să fie mai puţin introduse în ţară, altele mai mult. Eu cred că politica de sponsorizare a unor activităţi, iarăşi, este o politică fiscală a statului, este o politică normală într-o ţară europeană liberală şi americană. Cei care cunosc legislaţia fiscală a ţărilor respective o să vadă că, într-adevăr, pentru cultură sunt mult mai multe excepţii decât pentru sport în acest sens, chiar până la exceptare totală, etc., etc. Deci, eu vă propun să nu deschidem discuţia în acest sens sau, dacă o deschidem, să o deschidem după ce am tranşat această problemă a introducerii la procentul de 10% a bisericilor, ca, după aceea, cine doreşte să voteze nediscriminarea, cum spun unii, care nu este o discriminare, ci este o politică fiscală uzitată în toată Europa, puteţi să verificaţi, să voteze şi despre această problemă, dar unde se pare că totuşi există cât de cât un consens, să ne dăm votul cât mai repede. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai sunt înscrişi doi domni deputaţi pentru a lua cuvântul şi vă propun ca să încheiem lista vorbitorilor cu aceştia doi. Deja s-a vorbit foarte mult şi o să facem o propunere. Reamintesc că această lege stă din mai în Camera Deputaţilor şi era foarte bine dacă vă gândeaţi, din dragoste faţă de biserică, faţă de religie, să faceţi dezbaterile atâta timp cât s-a aflat în comisiile de specialitate. Nu este târziu nici acum. Dau cuvântul domnului deputat Cristea. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte. Aş vrea să vă readuc în discuţie o hibă de fond a acestei legi de cum a fost ea concepută, pentru că din păcate principiul a rămas acelaşi şi acelaşi principiu care nu a făcut-o agreabilă nici cu acel 3% sau cu 4% nu o va face agreabilă nici cu 10%, pentru că principiul care ar fi stimulat sponsorizarea şi mecenatul, domnule ministru, era următorul: societăţii, patronului care sponsorizează să i se deducă suma respectivă, nu din baza de impozitare, pentru că el va plăti şi impozit şi sponsorizare şi nu va fi atras, ci să i se reducă cu suma respectivă impozitul datorat statului. Dar, aşa cum a fost legea construită de colegul nostru, Florin Georgescu, la vremea respectivă, construcţia a rămas, iar schimbarea de optică de la 5 la 10% nu rezolvă lucrurile, pentru că am putea să facem orice fel de calcul ca să constatăm că lucrurile stau exact de această manieră. El va trebui să plătească un impozit care este mai mare decât ceea ce ar fi trebuit să plătească dacă îi scădeam din impozitul datorat statului. Din 37 de milioane, la 100 de milioane profit impozabil, 5 milioane sponsorizare trebuie să însemne 32 de milioane impozit, dacă vreau să stimulez sponsorizarea şi atunci pun un barem, o limită, una pentru toată lumea dacă iarăşi vrem să discutăm de condiţii normale, pentru că acest, hai să-i spunem aşa, fel de "întins mâna", dar de ce nu şi sectorul ăsta, de ce nu şi celălalt..., credeţi cumva că există vreun sector în România care nu ar avea nevoie de sponsorizare? |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
...agricultura... |

Sigur, agricultura, în primul rând ar avea nevoie de sponsorizare, este invocată. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vorbim de articolul 7 din ordonanţă. Vă rog la subiect! |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Exact la subiect, doamnă preşedinte, pentru că s-a cerut trecerea la, hai să spunem, plafonul de 10% maxim şi a altor activităţi. Să ştiţi că din fotbal, aceasta ca să explic cuiva, sigur, se câştigă din fotbal, dar câştigă clubul celor mari, câţiva 7-8, fotbal în ţara românească se joacă în toate localităţile şi n-au posibilitatea să-şi cumpere o minge, etc. Deci, acesta este, zic eu, viciul de fond în continuare al Legii sponsorizării, nu am rezolvat lucrurile. Şi o chestiune dacă... |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
De ce nu aţi luat cuvântul la dezbaterile în fond, la dezbaterile generale. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Pentru că legea este construită, stimată doamnă preşedinte, trecută prin două comisii, cu raport, şi, în nici un caz, eu nu puteam să schimb fondul legii printr-o participare la dezbaterile generale. Nu am reuşit să trimit la comisie un astfel de amendament în termenul respectiv şi acesta este motivul. Am luat acum cuvântul, pentru că există în continuare sau persistă aceeaşi confuzie. O lege de sponsorizare trebuie să permită şi stabilească o limită... |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vorbim de art.7, vă rog, nu vorbiţi în general de lege, de art.7. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamna preşedinte, cred că s-au spus destule lucruri de la microfonul acesta, fără să trageţi pe cineva de urechi. Văd că m-aţi găsit pe mine acum. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Nu, nu, de art.7 vorbeau. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da, de art.7. Păi, art.7 înseamnă legea, doamnă. Aceasta înseamnă legea, cine şi cât poate să dea şi cui trebuie să dea. Acesta este art.7 care este baza Legii sponsorizării, cui să se dea banii şi câţi bani să se dea ca să nu se afecteze echilibrul veniturilor bugetului statului, etc., etc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Gheorghe Ana (din bancă): Înseamnă că faceţi o propunere ca din bugetul... |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Nu vorbiţi cu sala domnule deputat! |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Deci, nu mai fac acum propunerea, am vrut să spun numai aceste lucruri, pentru că problema nu este rezolvată cu acest 10%, care, oricum, mie mi se pare mare ca procent, să ştiţi. Aceasta nu în sensul de a submina în vreun fel sau altul dorinţa de sponsorizare. Din acel 4%, dacă ar exista oferte de sponsorizare, sau 5%, s-ar strânge o sumă pe care am putea să o şi calculăm şi aţi vedea că este extraordinar de mare. Nu există ofertă de sponsorizare şi din cauza aceasta suma pare mică. Mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc domnule deputat. Ultimul pe lista vorbitorilor, domnul deputat Badea, domnul deputat Roman aţi avut cuvântul, nu vi-l mai dau, am hotărât să încheiem lista vorbitorilor. Deci, vă rog să rămâneţi în bancă, are cuvântul domnul deputat Badea. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Vreau numai să fac o simplă precizare legată de amendamentul care cerea ca să trecem la o singură categorie de impozitare, mai bine zis de scutire de impozit, respectiv la 10%, toate celelalte activităţi beneficiare de sponsorizare. Nu o să reiau faptul că s-a discutat mult în comisii pe baza acestei scări şi a încadrărilor domeniilor respective, vreau numai să amintesc principiul fundamental care stă la baza acestei categorisiri şi anume, s-a procedat oarecum invers decât este atractivitatea domeniului respectiv pentru sponsorizare şi anume: s-au dat reducerile cele mai mici la acele domenii care pot să ofere în contrapartidă cel mai mult sponsorului - şi am în vedere în primul rând atractivitatea pentru reclamă - şi s-au dat procentele cele mai mari la domeniile care, în general, sunt vitregite, pentru că este limpede că cineva care este interesat în reclamă că, de fapt, despre aceasta este vorba în ultimă instanţă, va face investiţii mult mai mari în sport, pentru posibilitatea sportului, prin sine însuşi şi, în primul rând, a fotbalului. Şi aici arăt şi de ce s-a făcut ceea ce s-a numit o discriminare, dar nu e vorba de o discriminare, pentru că este evident că nu acelaşi lucru este o reclamă purtată pe tricoul unui fotbalist cu o reclamă purtată pe tricoul unui jucător de şah, dacă doriţi. Deci, iată de ce a trebuit operată această selectare şi, repet, ea stă la baza însăşi a filozofiei întregii legi. Legea n-a fost făcută pentru ca să rezolve toate suferinţele diverselor domenii, suferinţele financiare, pecuniare ale diverselor domenii. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, domnul secretar de stat Dobrescu. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ioan Dobrescu: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Într-adevăr, discutăm aici despre nişte domenii de mare suferinţă. Deci, absolut nu mă pot referi la religie, pe care o iubim toţi, cultură, artă şi sport. Vreau să sprijin amendamentul domnului Stănescu, prin câteva absolut argumente tehnice, şi vă voi spune următoarele lucruri. Într-adevăr, sportul, aparent, produce foarte multă imagine. Dar vreau să vă gândiţi nu numai la fotbal, să vă gândiţi şi la sporturi de maximum randament cu minimum de investiţie. Este vorba, de exemplu, de canotaj, unde suntem campioni mondiali şi unde avem numai două campionate naţionale pe an. Mai avem halterele, mai avem chiar gimnastica, cu două competiţii pe an. Deci, avem nimimum de timp de emisie la televiziune pentru aceste ramuri sportive şi deci le facem o discriminare coborând procentul la 8%. Despre fotbal, aş vrea să pun lucrurile puţin în normalitate. Fotbalul este o activitate de drept privat. Nu au primit în ultimii ani absolut nici un leu de la bugetul de stat. Deci, dintr-o dată, să ştiţi, fotbalul s-a organizat şi funcţionează pe nişte sume de bani pe care şi le câştigă şi le gestionează. Poate nu ar fi corect să le răpim această posibilitate, să fie alături de celelalte activităţi. Aş vorbi în primul rând de activităţile sportive. Facem o discriminare, exact cum a spus domnul Stănescu, în termenul "sport". Fotbalul rămâne un sport şi rămâne un obiect care, atunci când câştigăm, ne interesează pe toţi şi, când pierdem, ne întristează pe şi mai mulţi. Vă mulţumesc. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Şi noi vă mulţumim, domnule secretar de stat. Are cuvântul domnul ministru Caramitru. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ion Caramitru: Ar trebui să-mi fac mea culpa în faţa dumneavoastră şi să-i cer scuze domnului secretar de stat pentru, aş spune, o gafă guvernamentală pe care o face, în faţa dumneavoastră, Ministerul Sportului şi Tineretului este primul semnatar al acestui proiect de lege, aşa cum aţi primit dumneavoastră în mape. Îmi cer scuze, în numele Guvernului, pentru această gafă, consider că este o întâmplare şi o incitare, ca să spunem aşa, la o revenire asupra spiritului proiectului de lege. Revenim cu ceea ce am încercat să explic a fi fundamental în această lege. Întâi, că este aşteptată a fi îmbunătăţită încă de la apariţia legii, din 1994. A fost o lege, eu provin din societatea civilă, pe care nu am putut-o folosi ca atare. Domnul deputat Cristea avea aici perfectă dreptate. În general, când se deduce o sumă din baza impozabilă, ar trebui să presupunem că respectivul agent economic va păstra, pentru a fi impozitat, tot ceea ce câştigă. Or, de regulă, agentul economic se gândeşte ori la reinvestirea sumei, sau la profitul zero, din care nu putem prelua nimic, decât dacă bună-voinţa respectivului om, sau slăbiciunea pe care o are către un domeniu sau altul, îl duce să rezerve ceva şi pentru asta. În mod ideal, aşa cum legea funcţionează în America (am fost raportor pentru Europa de Est la Congresul Mondial al Mecenatului), sumele se deduc din profit, nu din baza impozabilă - din ceea ce ramâne după ce s-a impozitat. Şi sistemul este mult mai flexibil şi nu există nici ministere ale agriculturii, nici ministere ale sportului. Sumele mari, importante, care se duc pe domeniile de care noi avem nevoie, se produc prin efectul creării de fundaţii. Fundaţia Soros, cum bine ştiţi, a fost rezultatul unei lovituri senzaţionale la bursă şi, pentru a scăpa de impozitare, suma globală care a devenit profit s-a introdus într-o fundaţie şi a căpătat altă, să zicem, culoare politică, dacă se poate spune aşa. În acest sens, legea noastră este numai pe jumătate bună. Aşa cum s-a spus aici, ea repară, dacă vreţi, ceva din neputinţa legii anterioare. Nu este perfectă. Perfecţiunea ei va fi aceea când vom avea o economie asemănătoare, cel puţin în structura intimă, ca economia americană. Nici în celelalte ţări europene nu este la fel ca în America, însă este mult mai bună. Rugămintea mea este următoarea: să votaţi această lege aşa cum este. Cei 5% prevăzuţi pentru futbol permite respectivului sponsor să se mai gândească la ceva. În acest moment, în care bătălia numărul 1, şi nu acum, de acum încă mulţi ani, câtă vreme suntem în perioada de tranziţie, bătălia pentru publicitate va ocupa prima pagină a ziarelor şi primele imagini care se dau până la epuizare în programele de Televiziune. Acolo, cercetarea, apărarea sănătăţii publice, cultura, când este vorba de învăţământ şi de reconstrucţia vechilor aşezăminte şi aşa mai departe, nu vor avea spaţiu. În schimb, futbolul va avea. Şi va avea pentru fiecare meci 90 de minute. În situaţia în care un minut de publicitate la Televiziune costă peste 7 mii de dolari în acest moment. În acest sens, dacă nu se face această separare în ceea ce priveşte futbolul şi celelalte aspecte ale efectului legii, n-am făcut nimic. Nu facem decât să permitem celor care au nevoie de publicitate să facă acolo şi numai acolo sponsorizare. În ceea ce priveşte cei 5% pentru biserică, îi mulţumesc domnului deputat Ţurlea pentru faptul că a sesizat credinţa mea ortodoxă, care este profundă, şi toate cele care mă leagă de Biserică sunt cele care vin din moş-strămoş şi din educaţia mea din copilărie şi până acum. Nu se face o discriminare faţă de Biserică. Biserica, în acest moment, are din partea statului, aşa cum s-a mai spus, lucruri care vor veni în mod firesc. Dacă ar fi să vă spun că din cele 209 miliarde de lei pe care le-aţi votat pentru restaurări de monumente, 70% merg la restaurarea bisericilor şi mânăstirilor, vă spun tot. S-a mai spus aici că celelalte culte primesc din străinătate bani. Vor primi în continuare banii din străinătate şi vor primi, conform acestei legi, 10%, cum se doreşte, nu 5%. Deci, nu există în acest moment un interes mai mare decât acela de a diversifica pe capacitate de efort creator aceste sume care nu vor fi îndeajuns de multe şi îndeajuns de profunde din punct de vedere financiar. Preluaţi, vă rog, cu încredere această structură. Ea este preluată din exemple, având exemple ale unor legi care funcţionează în Europa Occidentală şi în ţările din jurul nostru. Este avizată de comisiile de specialitate, au fost dezbătute aceste aspecte foarte mult până acum. Revenirea Ministerului Tineretului asupra deciziei pe care a luat-o, mi se pare neconformă cu disciplina guvernamentală. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Pentru că sunt puncte atât de controversate, doamnelor şi domnilor deputaţi, propun ca această lege să fie retrimisă la comisie, pentru a fi luate în considerare nişte amendamente care au fost depuse în plenul Camerei Deputaţilor astăzi şi cu această ocazie ţin să remarc că este foarte urgentă revederea Regulamentului nostru de funcţionare, ca să putem totuşi şti foarte bine când şi cum depunem amendamente şi cât de bine fundamentate trebuie să fie ele. Deci, vă consult dacă sunteţi de acord cu retrimiterea la comisie? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? 17 voturi împotrivă. Se abţine cineva? 9 abţineri. Cu majoritate de voturi, această lege a fost retrimisă la comisie pentru discutarea amendamentelor depuse astăzi în plen. |