Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Intrăm în dezbaterea moţiunii simple. Biroul permanent a stabilit că după prezentarea acesteia de către unul dintre iniţiatori, dezbaterile vor urma în felul următor: se rezervă Guvernului 45 de minute pentru a răspunde şi pentru a lua cuvântul şi la sfârşitul dezbaterilor, grupurilor parlamentare li se alocă timpul corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde. Deputaţii care nu fac parte din grupurile parlamentare au la dispoziţie tot câte 20 de secunde. Urmare a acestui algoritm, P.S.D.- ul va avea la dispoziţie 54 de minute, P.R.M.- ul - 24, P.D. - 10, P.N.L. - 9, U.D.M.R. - 9, minorităţile naţionale - 6, cei fără apartenenţă la grupuri parlamentare - 4 minute.

Dau cuvântul unuia dintre iniţiatori. Cine prezintă moţiunea simplă? Doamna deputat Mona Muscă, aveţi cuvântul.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Subsemnaţii deputaţi, menţionaţi în anexele la prezenta moţiune, membri ai Camerei Deputaţilor în legislatura 2000 - 2004, în temeiul art. 112 din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, şi în temeiul art. 148 şi 153 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23 din 11 noiembrie 2003, înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema: "încălcarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie".

Obiectul prezentei moţiuni simple îl constituie încălcarea cu bună ştiinţă de către Guvern a Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi proasta gestionare a politicii guvernamentale privind problematica violenţei în familie, de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit de ministrul Elena Dumitru.

Încălcarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie este încă o dovadă a incapacităţii Guvernului Năstase de a aplica legile.

Neaplicarea legilor şi schimbarea lor a devenit politica oficială a Guvernului Adrian Năstase. P.S.D. şi-a făcut un prost obicei din neaplicarea legilor, instaurând astfel o practică periculoasă pentru relaţiile dintre putere, opoziţie şi cetăţeni, precum şi pentru integrarea europeană a României.

Guvernul P.S.D. bifează legile ca într-un calendar, dar nu le aplică.

Slaba capacitate administrativă şi instituţională a autorităţilor de la Bucureşti de a pune în practică legile adoptate şi armonizate cu legislaţia europeană este evidenţiată ca bilă neagră în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene din ultimii ani privind România, precum şi în rapoartele Departamentului de stat al S.U.A. pe anii 2001, 2002, 2003, asupra respectării drepturilor omului în România.

În Raportul de ţară al Comisiei europene pe anul 2003 se arată, într-o traducere cu suflet, că într-un număr de sectoare importante continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată.

În această dinamică păguboasă a guvernării pesediste se înscrie şi neaplicarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Violenţa în familie este o problemă a societăţii româneşti.

Perioada de tranziţie din România s-a caracterizat printr-o amplificare fără precedent a violenţei în familie, iar numărul de infracţiuni a crescut constant an de an.

Numeroase acte de violenţă au fost comise ca urmare a degenerării unor conflicte între autori şi victime, a deteriorării unor relaţii familiale sau apariţiei unor circumstanţe în care agresiunea s-a declanşat ca efect al consumului de alcool.

Începutul de violenţă domestică merge, însă, dincolo de violenţa fizică, el poate să însemne şi şantaj emoţional, distrugerea proprietăţii, izolare faţă de prieteni, familie, ameninţarea copiilor, control asupra accesului la surse financiare, obiecte personale, telefon etc.

Din această perspectivă, organizaţiile mondiale de specialitate definesc violenţa domestică ca fiind "un mod de abuzare şi control, exercitate de o persoană asupra altei persoane cu care se află în relaţie intimă: partener-parteneră, sau de apropiere, copii".

În România fenomenul violenţei în familie a atins cote alarmante, mai ales în rândul minorilor. Numărul copiilor care cad victime violenţei în familie este în creştere. 75% dintre ei au suferit măcar o dată o formă de violenţă, 85% recunosc că au fost bătuţi, iar 47% dintre părinţi admit că au recurs la bătaie pentru a-şi educa copii.

Statisticile arată că abuzul emoţional în rândul copiilor înregistrează o amploare fără precedent. 90% în mediul familial, 70% în mediul şcolar şi 84% în mediul social.

Fenomenul violenţei în familie produce victime mai ales în rândul femeilor, dar şi printre bărbaţi. Conform unei statistici internaţionale 90% dintre victime sunt femei, 7% copii, restul fiind bărbaţi.

În România, potrivit unui raport O.N.U., 45% dintre femei au fost abuzate verbal, 30% fizic, iar 7% sexual. Nu mai puţin de 35% dintre femei declară că au fost victimele diverselor forme de violenţă intrafamilială. Toate aceste cifre reclamă necesitatea şi importanţa unei legi speciale care să protejeze victimele violenţei în familie, fapt evidenţiat atât de rapoartele de ţară ale Comisiei Europene, cât şi de rapoartele Departamentului de Stat al S.U.A. privind respectarea drepturilor omului.

Legea nr. 217/2003 oferă o soluţie modernă pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Cercetările în domeniul violenţei în familie se află la început în România, datând numai de câţiva ani, o dată cu recunoaşterea faptului că acest fenomen este una dintre problemele cu care se confruntă societatea românească în tranziţie.

Implicarea instituţională în combaterea violenţei intrafamiliale a fost, însă, puţin vizibilă, programele dezvoltate până în prezent fiind concentrate pe intervenţia locală, strict focalizată, fără a se insista în mod deosebit pe latura de educaţie sau pe tratarea acestui fenomen în complexitatea sa, prin crearea unui aparat instituţional de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

Prevederile din legislaţia penală care sancţionează unele fapte de violenţă s-au dovedit insuficiente pentru diminuarea consecinţelor acestui fenomen.

Întârzierea elaborării unei legi de prevenire şi de combatere a violenţei în familie a oferit suficient oxigen agresorilor, în detrimentul victimelor.

Raportul Departamentului de Stat al S.U.A. pe anul 2000 şi Raportul Human Rights Development, din acelaşi an, avertizau că violenţa în familie rămâne o problemă nerezolvată, iar răspunsul statului pentru combaterea acestui fenomen a fost inadecvat.

Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost gândită ca un răspuns instituţional la problematica violenţei în familie.

Scopul legii este acela de a ocroti victimele violenţei în familie, fără a face discriminare între acestea, având ca reper Recomandarea nr. 5/2002 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care "Recomandă statelor membre să adopte o legislaţie de combatere a violenţei ce apare în familie sau în mediul domestic, incluzând printre altele agresiunea fizică şi mentală, abuzul emoţional şi psihologic între soţi, parteneri stabili sau ocazionali şi coabitanţi".

Legea nr. 217/2003 aduce cu sine şi o serie de noutăţi de ordin instituţional şi educaţional, şi anume:

• recunoaşterea şi a altor forme de violenţă în afara celei fizice, şi anume: psihologică, sexuală, economică;
• înfiinţarea unui aparat instituţional, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu centre judeţene care să elaboreze o strategie de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
• recunoaşterea asistenţilor familiali, ca o nouă categorie de profesionişti, specializaţi pe asistenţa victimelor violenţei în familie;
• introducerea medierii în scopul rezolvării conflictelor şi evitării recurgerii la instanţele de judecată;
• protejarea victimelor de repetarea violenţei, prin îndepărtarea agresorului, până la rezolvarea crizei.
• înfiinţarea de adăposturi publice sau private pentru ocrotirea victimelor.

În faza de proiect, legea a fost elaborată de parlamentari ai Puterii şi Opoziţiei, cu sprijinul puternic al organizaţiilor neguvernamentale din domeniu, dintre care cele mai active au fost: Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară din Iaşi şi Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România, de la Timişoara.

Pentru susţinerea proiectului s-a constituit Coaliţia organizaţiilor neguvernamentale privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Iniţiatorii legii au avut în vedere sesizările opiniei publice privind cazurile de violenţă în familie, statisticile care arată o creştere a violenţei în familie, mai ales în rândul copiilor, precum şi datele furnizate de Institutul de Medicină Legală.

La baza fundamentării proiectului au stat Recomandările Consiliului Europei 1450/2000 şi 5/2002, iniţiatorii dorind astfel să reglementeze problematica violenţei în familie în acord cu legislaţia europeană, care a adus la modificarea şi modernizarea în acest domeniu a legislaţiei specifice în 45 de ţări.

Promovată pe cale parlamentară, legea a fost negociată cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne şi ai Ministerului Educaţiei şi a întrunit consensul actualului Guvern în încercarea de a reglementa un subiect delicat, dar important al relaţiilor dintre membrii unei familii, unii dintre ei afectaţi de violenţă.

Prin votul acordat în cele două Camere, Parlamentul şi-a dat girul pentru aplicarea acestei legi, ca o soluţie instituţională modernă de prevenire şi combatere a violenţei în familie, fapt salutat atunci de reprezentanţii Guvernului.

Prin neaplicarea şi încălcarea termenelor legii, Guvernul însă, încurajează violenţa în familie.

Legea a fost adoptată în 29 mai 2003 şi a intrat în vigoare la data de 25 august 2003, în termen de 90 de zile de la promulgare.

Potrivit legii, instituţia care are rolul de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei în familie este Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei.

Potrivit art. 8 alin. 3 din lege: "Sediul agenţiei, organizarea, funcţionarea şi finanţarea acesteia se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului".

De asemenea, art. 31 alin. 1 prevede: "În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Guvernul va aproba prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, acum a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, standardele şi normele metodologice prevăzute la art. 10 alin. 2".

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 64 din 28 iunie 2003, pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor şi aşa mai departe, Guvernul Năstase a trecut Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, transferând implicit gestionarea problematicii violenţei în familie la acest minister.

Guvernul a omis, însă, să modifice şi să coreleze prevederile de la art. 10 alin. 3 şi de la art. 11 alin. 1, astfel încât, în locul ministrului sănătăţii şi familiei să apară ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, cum era firesc, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003.

Ca atare, în loc să aplice legea şi să respecte termenele ei, Guvernul a modificat-o prin Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2003 şi a făcut-o prost.

La 24 octombrie 2003, termenul pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi pentru aprobarea normelor de aplicare a legii a expirat.

Agenţia nu a fost înfiinţată şi, ca atare, nu funcţionează.

Normele nu au fost elaborate şi aprobate prin hotărâre de Guvernului, iar în bugetul pe 2004 nu sunt prevăzute fonduri pentru activitatea agenţiei.

Guvernul Năstase a ignorat şi a încălcat cu bună ştiinţă prevederile Legii nr. 217/2003, refuzând să înfiinţeze instituţia care trebuie să sprijine şi să ocrotească victimele violenţei în familie.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit ministrul Elena Dumitru, care ar fi trebuit să gestioneze acest domeniu, după modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă, se fac vinovaţi de nerespectarea prevederilor legii.

În baza acestei legi şi potrivit legislaţiei privind responsabilitatea ministerială, Guvernul Adrian Năstase se face vinovat de încălcarea şi neaplicarea termenelor de înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi de aprobare a normelor metodologice.

Prin refuzul de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, Guvernul este solidar cu agresorii, în loc să fie solidar cu victimele violenţei.

Refuzul Guvernului, şi implicit al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru, de a aplica legea şi de a proteja victimele violenţei în familie este un gest de iresponsabilitate publică.

Guvernul Năstase este solidar cu agresorii, în loc să fie solidar cu victimele violenţei.

Partidul de guvernământ ignoră problemele membrilor de familie afectaţi de violenţă, în special situaţia copiilor care cad zilnic victime acestui fenomen, sfidează iniţiatorii legii, parlamentarii şi organizaţiile neguvernamentale, şi calcă în picioare eforturile societăţii civile care a contribuit la elaborarea legii.

Prin neaplicarea legii, Guvernul Năstase încalcă principiul constituţional al egalităţii de şanse şi ignoră recomandările Consiliului Europei 1450/2000 şi 5/2002, care au stat la baza legii.

Prin tergiversarea şi nerespectarea termenelor din lege, Guvernul Năstase încalcă prevederile constituţionale referitoare la supremaţia legilor şi obligativitatea respectării şi aplicării acestora.

Executivul subminează rolul Parlamentului şi al Administraţiei prezidenţiale privind adoptarea şi promulgarea legilor, ceea ce constituie un precedent periculos pentru democraţie.

Semnalul de alarmă tras în rapoartele de ţară de Comisia Europeană, privind creşterea fenomenului violenţei în familie şi incapacitatea administrativă a autorităţilor de la Bucureşti de a pune în practică legile armonizate cu legislaţia europeană, nu a fost auzit, din păcate, de actuala putere.

Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România pe anul 2003 menţionează: "În mai 2003 a fost adoptată legislaţia pentru prevenţia şi combaterea violenţei domestice. Legea este o dezvoltare pozitivă şi oferă protecţie îmbunătăţită pentru victimele violenţei. Pentru a implementa legea, Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei trebuie făcută operaţională, cât mai curând posibil".

În loc să aplice legea şi să ţină cont de evaluările din raportul de ţară, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru, şi-a permis să manipuleze opinia publică despre cum va modifica legea printr-un alt proiect de ordonanţă de urgenţă, aflat pe site-ul ministerului, text care prevede înfiinţarea agenţiei după 1 ianuarie 2004 şi aprobarea normelor metodologice în termen de 6 luni de la această dată, între timp în termen de 12 luni.

Modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea iniţiatorilor şi a societăţii civile, ar însemna şi ocolirea dezbaterii parlamentare şi a forului legislativ care şi-a pus semnătura pe acest act normativ.

Este, însă, clar pentru opinia publică, pentru organizaţiile neguvernamentale care au sprijinit legea, că bunele intenţii ale Guvernului nu mai sunt credibile,

Guvernul Adrian Năstase şi-a dovedit incapacitatea şi incompetenţa în aplicarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar ministrul Elena Dumitru, responsabil de gestionarea problematicii violenţei în familie, nu mai are autoritatea morală de a vorbi în numele Guvernului despre o lege pe care a încălcat-o cu bună ştiinţă.

Parlamentul şi-a făcut temele, Guvernul nu!

Potrivit Constituţiei, Guvernul României are obligaţia de a pune în practică legile ţării. În situaţia în care Guvernul încalcă dispoziţiile constituţionale şi termenele de aplicare ale unei legi, el este tras la răspundere de Parlament, instituţie abilitată, de controlare a activităţii Executivului.

Având în vedere încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Legii nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, de către Guvernul Adrian Năstase, iniţierea unei moţiuni simple reprezintă mecanismul democratic pentru a determina actualul Guvern să aplice legea.

Prin încălcarea termenelor legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi aprobarea normelor metodologice, prin refuzul de a aplica o lege votată de Parlament, Guvernul Năstase sabotează activitatea şi rolul Parlamentului, ca principal for de dezbatere şi adoptare a legilor, transformându-l, din nou, într-o anexă a guvernării.

Adoptarea moţiunii simple, ultima soluţie pentru aplicarea legii!

Având în vedere argumentaţia prezentei moţiuni simple, care demonstrează faptul că actualul Guvern a încălcat dispoziţiile legii prevăzute la art. 8 alin. 3 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, prin Hotărâre de Guvern, precum şi prevederile art. 31, referitoare la aprobarea normelor metodologice prin hotărâre de Guvern, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, având în vedere că acest termen a expirat la data de 24 octombrie 2003 şi nici până azi agenţia nu a fost înfiinţată şi, ca atare, nu funcţionează, normele nu au fost elaborate prin Hotărâre de Guvern, iar bugetul pe 2004 nu prevede fonduri pentru activitatea agenţiei, având în vedere că Guvernul este responsabil solidar în faţa Parlamentului pentru activitatea sa, având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat prin vot Legea nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei şi tot Parlamentul sau una din Camerele sale poate remedia prin vot abuzul Guvernului privind încălcarea acestei legi, în calitate de iniţiatori ai prezentei moţiuni cerem colegilor noştri parlamentari din Camera Deputaţilor să adopte moţiunea simplă, pentru a determina Guvernul să aplice Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Să demită imediat ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei pentru încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor legii şi incapacitatea dovedită în aplicarea legislaţiei privind violenţa în familie.

Să înfiinţeze imediat, în spiritul şi litera legii, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu rol de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

Să aprobe Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2003.

Mulţumesc frumos.

(Rumoare. Aplauze ale deputaţilor din opoziţie.)

Domnul Valer Dorneanu:

Dau cuvântul doamnei ministru Elena Dumitru, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului, drept răspuns la moţiunea iniţiată de colegii noştri parlamentari.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Elena Dumitru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iată-ne astăzi sub semnul paradoxului! Nimeni din această sală nu neagă gravitatea domeniului social reprezentat de violenţa domestică. Toţi suntem de acord că victimele trebuie să fie protejate şi agresorii pedepsiţi.

O cultură milenară a exercitării puterii în familie, inclusiv prin metode violente, rezistă încă în faţa unei mult mai tinere culturi, a drepturilor fundamentale ale omului, a egalităţii, justiţiei şi libertăţii. La nivel global, oamenii încă nu au învăţat să gestioneze corect conflictele dintre ei şi acest lucru îl vedem zi de zi în comunităţi mai largi sau mai restrânse, inclusiv în familii.

Datele statistice din domeniu sunt îngrijorătoare, dar nesistematice şi foarte diferite, în funcţie de sursa lor. Ceea ce se ştie însă cert este că suferă de violenţa intrafamilială mai ales femeile, bătrânii şi, oricât ar fi de trist de acceptat, copiii.

Ultimele rapoarte indică faptul că 29% din femeile din Canada au fost maltratate fizic de către partenerii lor. În Statele Unite, 28% dintre femei declară acest lucru, iar în Japonia 59%. 60% din polonezele care divorţează invocă motivul violenţei fizice, în condiţiile în care 25% din femeile din această ţară raportează violenţe fizice repetate. Estonienele declară că au suferit violenţe fizice din partea partenerilor lor în proporţii cuprinse între 29%, cele mai tinere, şi 52%, cele care au depăşit vârsta de 65 de ani.

Am putea spune că femeile din România, cele mai frecvente victime ale violenţei partenerilor lor, sunt într-o tristă companie. Violenţa în familie este prezentă în toate ţările, indiferent de cultură, de clasă, de educaţie, de venit, de origine etnică sau de vârstă. Dimensiunile mondiale sunt alarmante şi justifică pe deplin atenţia cu totul particulară de care beneficiază, din partea organizaţiilor internaţionale, regionale şi statale.

Care sunt cauzele violenţei în familiile din România şi de pretutindeni? Cele general valabile: culturale, economice, juridice şi politice.

Cea mai importantă este însă acceptarea violenţei ca mod de rezolvare a conflictelor. Analiza datelor existente arată că şi în România, ca peste tot în lume, cauzele violenţei domestice sunt foarte diferite: model cultural, sărăcie, modificarea bruscă a statutului social sau profesional, alcoolism, alte fenomene de dependenţă. Aceştia sunt factorii generatori de tensiune şi violenţă intrafamilială.

De aceea, dacă este adevărat faptul că acest fenomen este una dintre problemele cu care se confruntă societatea românească în tranziţie, nu este deloc adevărat că fenomenul este un efect al tranziţiei. Dimpotrivă, adevărul este că abia în ultimii ani - adică, anii acestei guvernări - s-au efectuat studii mai sistematice privind fenomenul şi paşi concreţi în cunoaşterea şi reprimarea sa.

Subiectul violenţei intrafamiliale, multă vreme tabu, ca atâtea alte subiecte legate de evoluţii negative sau cel puţin conservatoare din domeniul social, a devenit tot mai prezent. Deloc întâmplător, acest Guvern, atent la preocupările societăţii civile, susţinute de media, a trecut subiectul violenţei intrafamiliale pe agenda sa politică.

De altfel, problematica privind violenţa a reprezentat o mult mai veche preocupare a Partidului Social Democrat. Primele acţiuni concrete pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie au fost adoptate tot de un Guvern PSD, prin adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 816/1995 şi 852/1996.

Atunci a început să funcţioneze Centrul pilot de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie. Departamentul pentru promovarea drepturilor femeii, condus de doamna Rodica Stănoiu, a preconizat, în acea perioadă, extinderea acestei forme de protecţie a victimelor agresate intrafamilial sub forma unei reţele naţionale de astfel de centre.

Din păcate, în perioada 1996-2000, când a guvernat o coaliţie foarte vocală astăzi pe această temă, nu s-a mai făcut absolut nimic. Tot o iniţiativă a doamnei senator Rodica Stănoiu, de modificare şi completare a unor dispoziţii din Codul Penal, aprobată prin Legea nr. 197 din noiembrie 2000, a fost ultima mare realizare în domeniu, până acum.

Legea nr. 217/2003, generoasă şi modernă ca principii, fără îndoială, necesară pentru reglementarea prevenirii şi combaterii violenţei în familie, a fost elaborată fără a se ţine seama de evoluţiile din construcţia instituţională şi financiară a domeniului asistenţei sociale din România sau de varietatea, noutatea şi prudenţa soluţiilor juridice din alte ţări. Soluţiile instituţionale enunţate nu sunt suficient de bine definite, corelaţia cu sistemul naţional de asistenţă socială este incompletă, cu alte cuvinte, textele legii nu reuşesc o abordare integrată a fenomenului şi a instrumentelor de intervenţie şi control.

Din acest motiv am dorit să modificăm legea, împreună cu iniţiatorii săi. Avem convingerea că este mult mai bine să ameliorăm un text legislativ incomplet elaborat şi excesiv de risipitor cu resursele fizice, instituţionale şi financiare, decât să constatăm că prin aplicare oarbă el produce efecte îndoielnice în societate.

Voi reveni asupra acţiunilor pe care le-a întreprins Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru consultarea celor care au fost implicaţi în elaborarea legii şi asupra dificultăţilor de colaborare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nici în ţările cu vechi sisteme democratice reglementarea prin lege a unor fenomene care ţin de familie şi de viaţa personală a cetăţenilor nu a pătruns de multă vreme şi s-a făcut cu multă, foarte multă prudenţă, după ani de dezbateri. Noi vrem să ne grăbim şi să reglementăm mai repede, dar graniţa dintre efectele pozitive ale imixtiunii legale în viaţa familială şi efectele sale negative este foarte fragilă.

Deşi cazuistica este diversă în România, ca oriunde în lume, totuşi, sărăcia este un factor important al celor mai multe cazuri de violenţă familială. Tocmai din acest motiv, abordarea prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă familială nu poate fi făcută doar din perspectiva punitivă sau cea de izolare a victimei, cele care duc cel mai des la destrămarea familiei, ci dintr-o perspectivă socială globală, îmbinând aspectele punitive aplicate agresorilor cu măsuri de ocrotire a victimelor şi cu măsuri de rezolvare a cauzelor sociale care produc victime şi agresori.

Neglijat de puterea comunistă, sistemul de asistenţă socială a fost reglementat după 1990 de mai multe legi, unele modificând direct sau indirect aplicarea altora şi împingând sistemul în direcţii confuze şi câteodată chiar contradictorii. Acest stil de reglementare nu a dat posibilitatea unei evaluări complete a sustenabilităţii măsurilor promovate şi nici a efectelor asupra întregului sistem şi, mai ales, asupra beneficiarilor.

Spre exemplu, sistemul de ajutoare sociale, iniţiat cu mare entuziasm la mijlocul deceniului trecut, nu a mai fost capabil, în 2000, să ofere sprijin, decât la cel mult 90 de mii de beneficiari, în condiţiile în care cea mai pronunţată sărăcire a familiilor româneşti s-a produs în perioada 1997-1999, şi a trebuit să legiferăm venitul minim garantat pentru ca aproximativ 400 de mii de familii, anual, să primească suportul financiar aşteptat.

Dat fiind acest tablou de fragmentare şi slabă performanţă a asistenţei sociale pe care Guvernul l-a găsit în decembrie 2000, o reformă în domeniu s-a dovedit a fi absolut necesară. Analiza sistemului a dus la constatarea că în domeniul serviciilor sociale stabilite ca responsabilitate la nivel local dezvoltarea este inegală, realizându-se îndeosebi prin organizaţiile neguvernamentale, susţinute financiar atât prin subvenţii acordate de ministerul nostru, cât şi prin programe internaţionale.

Am constatat că există dificultăţi în sistemul de relaţionare a modului de abordare a cazurilor sociale, care sunt tratate fragmentar, de regulă, în regim de urgenţă, că structura organizatorică şi numărul de personal nu sunt corelate cu problematica socială la nivel local şi judeţean, că există probleme de specializare a personalului implicat şi prea puţine măsuri active pentru reinserţie socială. Deci, am accelerat ritmul de reglementare în domeniu, în paralel cu pregătirea personalului şi o mai eficientă utilizare a fondurilor.

De-a lungul ultimilor ani, a devenit caracteristică sistemului de asistenţă socială participarea tot mai amplă a organizaţiilor neguvernamentale la soluţionarea cazurilor sociale, evoluţie normală şi benefică în condiţiile structurării tot mai clare a societăţi civile şi, deci, a creşterii gradului său de participare. Această evoluţie pozitivă a fost luată în calcul în legiferarea furnizării de servicii sociale în august 2003 şi va fi luată în calcul în domeniul specific al serviciilor sociale oferite victimelor violenţei în familie, dar şi agresorilor care se declară pregătiţi să colaboreze cu specialiştii în domeniu pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă şi care constituie fundalul declanşării episoadelor violente.

Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială stipulează ce structuri administrative au responsabilităţi, de la ce nivel, are sunt aceste responsabilităţi şi pe ce surse financiare se bazează, precizând totodată sau mai ales drepturile sociale garantate şi obligaţiile asistaţilor sociali, precum şi colaborarea cu societatea civilă organizată.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doar reforma infrastructurii sociale, o reformă silenţioasă şi tenace, va asigura condiţiile necesare pentru o intervenţie eficientă în problemele sociale cu care se confruntă cetăţenii şi comunităţile, inclusiv problema violenţei intrafamiliale. Servicii locale de asistenţă socială, profesionişti specializaţi în multiple domenii şi subdomenii ale asistenţei sociale, servicii sociale competente pentru victime ale sărăciei, violenţei, abandonului, dependenţelor, discriminării, toate acestea s-au înfiinţat deja şi funcţionează sau sunt pe cale să se înfiinţeze. Resurse importante, publice şi private, centrale şi locale, sunt dedicate acestei reforme.

Dacă în anul 2000, din bugetele publice se cheltuiau 12.581 de miliarde de lei, reprezentând 1,6% din p.i.b.-ul momentului, adică, 40 de miliarde de euro, pentru protecţia familiei şi a copilului, în anul 2004, am alocat pentru protecţia familiei şi a copilului 43.512 de miliarde de lei, reprezentând 2% dintr-un p.i.b. pe care îl estimăm la peste 53 de miliarde de euro. Una peste alta, doamnelor şi domnilor deputaţi, practic, suma exprimată în euro pentru asistenţa familiei şi copilului s-a dublat din 2000 până astăzi.

Aceste cheltuieli sunt, în cea mai mare parte, asigurate din bugetul de stat şi din transferurile către bugetele locale. Ceea ce reprezentanţii Opoziţiei identifică deseori în bugetele pentru anul 2004 ca fiind cheltuieli sociale excesive, noi, social-democraţii, care avem responsabilitatea guvernării, ştim că reprezintă doar resurse absolut necesare dezvoltării sociale şi protecţiei sociale a familiilor din România.

În 2000, am găsit un sistem social imatur, costisitor din punct de vedere administrativ şi ineficient din punct de vedere al beneficiarilor. Din păcate, exact această slăbiciune în atenta folosire a resurselor instituţionale şi financiare am constatat-o în textul Legii nr. 217/2003.

Măsurarea cu precizie a nevoilor, realismul în faţa constrângerilor bugetare măresc responsabilitatea faţă de adoptarea şi aplicarea soluţiilor juridice din textele de lege. Etica socială obligă la circumscrierea cu precizie a drepturilor şi obligaţiilor.

Centrele de adăpostire a victimelor, centrele de recuperare şi centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt furnizori publici de servicii sociale şi, ca atare, decizia pentru înfiinţarea lor revine autorităţilor locale. În textul Legii nr. 217, adăposturile pentru victimele violenţei în familie se bucură de o oarecare atenţie, însă centrele de recuperare şi centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt enunţate doar şi abandonate imediat.

Reforma administrativă din domeniul asistenţei sociale răspunde şi asigurării respectării drepturilor sociale, potrivit prevederilor instrumentelor europene ratificate de România, dar şi direcţiilor de acţiune identificate prin programele de aderare la Uniunea Europeană.

De asemenea, reforma urmăreşte eliminarea suprapunerilor din legislaţia existentă, introducerea controlului în domeniul prestaţiilor familiale şi al serviciilor sociale, observarea evoluţiilor din domeniul social.

Ţinând seama de evoluţiile sociale din România, Guvernul a plasat în centrul atenţiei familia. Considerând necesară abordarea problematicilor privind familia şi sub aspect social, nu doar medical, Guvernul, în cadrul reorganizării ministeriale, a plasat politicile privind familia în responsabilitatea ministerului care elaborează politicile de solidaritate socială, inclusiv pe cele de asistenţă socială.

Toate aceste modificări în abordarea sistemului de asistenţă socială şi din domeniilor politicilor privind familia sunt susţinute financiar într-o manieră fără precedent în România, inclusiv de mai multe programe internaţionale ale Uniunii Europene şi ale Băncii Mondiale.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asistenţa socială instituţionalizată prin lege este prin excelenţă domeniul urgenţelor sociale şi, fără îndoială, violenţa familială este o urgenţă. Totuşi, pentru a fi eficiente, investiţiile sociale trebuie să ducă la incluziunea socială a asistaţilor.

Deşi, aparent, toţi suntem de acord că serviciile sociale trebuie acordate mai ales la nivel comunitar, din voinţa comunităţii, iar la nivel judeţean trebuie să ajungă numai cazurile sociale complexe, care depăşesc capacitatea financiară şi competenţa micilor comunităţi, totuşi, la elaborarea şi aprobarea Legii nr. 217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie s-a uitat, din păcate, de principiul descentralizării, atât de important pentru autonomia locală, de dreptul comunităţii locale de a decide.

Aşa cum am mai spus, reorganizarea ministerelor a urmărit, înainte de orice, o mai eficientă utilizare a banilor publici, o mai bună utilizare a resursei umane administrative. În acest sens, au fost trecute în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi a fost preluată activitatea de asistenţă a familiei de la Ministerul Sănătăţii.

Guvernul a urmărit o mai bună coordonare a sistemului de asistenţă socială pentru principalele categorii de beneficiari, dar, mai ales, a urmărit o politică integrată privind familia. Din 2001, s-au înfiinţat în România 506 servicii alternative, destinate prevenirii şi ocrotirii copilului în familie; 153 de servicii comunitare şi 138 de servicii integrate în comunitate. Unele dintre ele privesc chiar copilul şi mama sa, abuzaţi în familie. Toate acestea reprezintă un sprijin masiv acordat, atât copilului aflat în dificultate, cât şi familiei sale.

Din 2004, peste 1 milion de familii sărace din România vor beneficia de un sistem de alocaţii familiale pentru care s-au prevăzut în buget peste 5.000 de miliarde de lei. Şi acest tip de sprijin de care vor beneficia familiile va contribui, nu ne îndoim, la limitarea violenţei domestice, pentru că va contribui la limitarea sărăciei.

Este nevoie, însă, de coordonarea tuturor măsurilor de intervenţie şi suport pentru familie de către o singură instituţie. De aceea, noi suntem decişi să organizăm Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi dorim să-i atribuim în timp funcţia mai complexă de coordonare a întregii politici privind familia.

În cadrul Direcţiei pentru familie din minister s-a creat un colectiv special pentru această lege, pentru că atunci când statul îşi asumă reglementarea unui domeniu social atât de important şi dificil, întreaga construcţie instituţională şi financiară, răspunderile, costurile şi rezultatele trebuie evaluate cu multă precizie. Am identificat chiar resurse de finanţare extrabugetară pentru primul an de funcţionare a Agenţiei pentru Protecţia Familiei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De ce, totuşi, Grupurile parlamentare ale PD şi PNL au considerat necesar să iniţieze această moţiune? Credem că din convingerea absolută că, aşa cum au menţionat în textul moţiunii, legea oferă o soluţie modernă pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi că ea reprezintă un răspuns instituţional la problematică. Cu siguranţă, legea oferă o perspectivă modernă asupra domeniului de reglementare, chiar dacă incompletă, dar nu oferă soluţii aplicabile şi nici o construcţie instituţională integrată şi sustenabilă.

Dacă am fi putut crede că 3 ani de opoziţie au fost îndeajuns ca PD şi PNL să înţeleagă gravele greşeli de guvernare comise în perioada 1997-2000, ei, bine, ne-am înşelat! Acum, ca şi atunci, aceste partide consideră neesenţial să raţionalizeze costurile de administrare extravagante!

Iată, chiar Legea nr. 217/2003 prevede o construcţie instituţională costisitoare şi ambiguă, costurile de administrare riscând să depăşească beneficiile sociale. Astfel, în construcţia instituţională se prevede constituirea la nivelul fiecărui judeţ şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, prin hotărârea Guvernului, de structuri în subordinea Agenţiei, fără să se specifice dacă sunt structuri autonome faţă de administraţia locală şi direcţiile deconcentrate ale ministerului sau structuri create în interiorul acestora, fiecare dintre aceste opţiuni reprezentând alte costuri, alt personal şi asumarea altor responsabilităţi şi tipuri de colaborări.

În mod cel puţin surprinzător, Agenţia ar trebui să fie condusă de un director cu rangul de secretar de stat. De-a lungul timpului, s-au adus nenumărate acuze acestui guvern, pentru numărul pretins prea mare de demnitari şi iată că, pentru coordonarea unui singur aspect privind familia, PNL şi PD pretind numirea unui secretar de stat! Noi suntem adepţii unei guvernări responsabile cu banul public şi cu demnităţile şi vom modifica această dispoziţie din textul legii.

Acum, ca şi atunci, PNL şi PD consideră că important este să se mărească numărul celor salarizaţi din banul public, fără să fie clar care le sunt răspunderile şi misiunile. Iată, în textul legii apar asistenţii familiali, care sunt asistenţi sociali autorizaţi de Agenţie pentru asigurarea asistenţei specifice relaţiilor familiale, dar nu se arată nicăieri în textul legii în cadrul căror instituţii lucrează şi, deci, cine îi plăteşte şi la ce nivel.

De altfel, în condiţiile în care reforma funcţiei publice are ca primă condiţie o bună şi continuă pregătire profesională, textul de lege are lacune şi din acest punct de vedere.

Dincolo de imperfecţiunile de altă natură din lege, construcţia instituţională implică, prin aplicarea atât a Legii nr. 217, cât şi a Legii nr. 161/2003, apariţia unui personal foarte numeros pentru agenţie, aproape 1.000 de noi funcţionari publici. Guvernul consideră că este necesară utilizarea mai intensă a structurilor deja existente în ţară, a resurselor direcţiilor judeţene ale ministerului, urmând ca resursele financiare cele mai importante să fie dedicate direct serviciilor sociale specializate de care beneficiază cetăţenii. În acest sens, vom modifica legea.

Legea nr. 217 mai stipulează şi că prevenirea situaţiilor conflictuale şi medierea dintre membrii familiei se realizează prin intermediul consiliului de familie sau de către mediatorii autorizaţi. Unde lucrează însă aceşti mediatori, cine îi autorizează, cine îi plăteşte? Legea nu ne luminează, iar moţiunea ne descumpăneşte şi mai tare. Suspansul, ca metodă de guvernare, dragă dramaticei coaliţii PNL-PD nu este deosebit de apreciat de acest Guvern, deloc dispus să experimenteze pe pielea şi banii cetăţenilor.

Acum, ca şi în perioada 1997-2000, PNL şi PD au convingerea că discriminarea este cea mai nobilă ilustrare a progresului şi modernităţii. Nu ne este clar dacă sunt preferaţi tinerii, adulţii sau vârstnicii. Mirarea noastră a atins cotele stupefacţiei în faţa prevederilor din art. 12 alin. 2: "Agenţia stabileşte criterii de vârstă, pregătire profesională, sănătate fizică şi mentală, precum şi de moralitate pentru ocuparea funcţiei de asistent familial".

Potrivit acestei legi, dacă nu o modificăm, se instituie criterii de vârstă pentru exercitarea unei profesiuni. Guvernul nu-şi poate asuma o asemenea discriminare inacceptabilă, legea trebuie să fie modificată.

Semnatarii moţiunii au convingerea că această dispoziţie legală trebuie să fie aplicată ca atare, că este democratică şi modernă. Guvernul nu! Vom modifica legea înainte de a o aplica.

Acum, ca şi atunci, parlamentarii PNL şi PD apără cu consecvenţă confuzia ca metodă de guvernare. Dacă la nivel discursiv sunt adepţii descentralizării, la nivel concret şi legislativ lucrurile se schimbă. La art. 9 lit. d, se stipulează că: "Agenţia înfiinţează adăposturi pentru victimele violenţei în familie". La art. 23 alin. 4: "Organizarea şi funcţionarea lor se stabileşte prin hotărârea consiliilor locale cu avizul Agenţiei".

Pentru spiritele luminate ale semnatarilor moţiunii, această observaţie poate să pară minoră, puţină confuzie face viaţa mai palpitantă, se pare. Dar pentru Guvern este important ca infrastructura de aplicare a Legii nr. 217 să fie compatibilă şi coerentă cu tot sistemul de asistenţă socială. Confuziile şi suprapunerile de competenţă determină, aşa cum ne-a demonstrat guvernarea precedentă, fie costuri instituţionale şi financiare inutile şi excesive, fie conflicte interinstituţionale ale căror victime devin cetăţenii şi finanţele publice. Guvernul va modifica legea, pentru a clarifica foarte bine aceste aspecte şi pentru a integra instituţiile specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în structura complexă a instituţiilor asistenţei sociale.

În ceea ce priveşte înfiinţarea de centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie şi de centre de asistenţă destinate agresorilor, nu se specifică prin lege nici cine decide organizarea şi funcţionarea acestora, nici cine plăteşte, nici, cel puţin, care sunt atribuţiile principale ale acestor centre.

Semnatarii moţiunii au convingerea fermă că cea mai bună metodă de guvernare este cea pe care au demonstrat-o deja: atribuţii confuze, risipă bugetară, responsabilităţi difuze. Această metodă de guvernare vor să o impună prin această moţiune pentru că au rămas convinşi de validitatea ei încă din perioada trecutei guvernări. Guvernul Partidului Social Democrat poate suporta ideea de a modifica o lege pentru a evita construcţia instituţională neeficientă şi risipa banului public; Opoziţia nu!

Încă o dată vă asigur, doamnelor şi domnilor deputaţi, că suntem hotărâţi să aplicăm această lege. Pentru acest lucru, am considerat că ea necesită câteva modificări şi un timp rezonabil pentru pregătirea personalului şi pentru elaborarea standardelor şi protocoalelor în domeniu, în mare dezbatere chiar şi la nivelul ţărilor Uniunii Europene.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a găsit, prin modificarea legii, resursele umane şi financiare necesare aplicării, din resursele proprii, încadrând problematica violenţei domestice în cea generală, privind familia. Pentru ca prevenirea şi combaterea violenţei în familie să fie cât mai completă şi cât mai competentă, victimele violenţei trebuie să fie nu doar izolate de agresor, ci şi ajutate să se reintegreze social, atunci când violenţa este însoţitoarea sărăciei sau a unor forme de dependenţă.

Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de ordonanţă pentru modificarea legii.

Procedurile necesare pentru respectarea Legii nr.52/2002 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi avizările necesare din partea partenerilor sociali, inclusiv a Federaţiei Consiliilor Judeţene, nu au reprezentat în nici un caz, cum spun semnatarii moţiunii, o formă de manipulare a opiniei publice, şi nici o ocolire a consultării iniţiatorilor şi a societăţii civile.

Desigur, societatea civilă a acţionat deja în aceşti ani, înfiinţând adăposturi cu ajutorul programelor internaţionale, iar personalul organizaţiilor neguvernamentale implicat a căpătat experienţă în domeniul violenţei intrafamiliale.

În domeniul protecţiei copiilor există şi funcţionează centre de consiliere pentru copilul maltratat, abuzat, neglijat şi centre pentru mama şi copilul supuşi violenţei domestice.

Trebuie să mulţumim acestor organizaţii pioniere într-un domeniu dificil pentru curajul şi dăruirea cu care au acţionat şi acţionează.

Tocmai pentru că le-am apreciat realizările şi dorim să împărtăşim experienţa lor, imediat după preluarea de către minister a problematicii privind familia, reprezentanţi ai ministerului au participat la toate reuniunile organizate pe tema violenţei intrafamiliale, la care a fost invitată şi coaliţia acestor organizaţii neguvernamentale. Ultima consultare a acestor organizaţii pe marginea proiectului de modificare a legii a avut loc cu circa două săptămâni în urmă.

Avem convingerea că majoritatea organizaţiilor şi o parte a iniţiatorilor parlamentari au înţeles necesitatea de a modifica şi completa Legea nr.217, aşa cum a înţeles acest lucru şi Guvernul. În fapt, după numeroase consultări cu organizaţiile neguvernamentale implicate, atât modificarea legii prin ordonanţă, cât şi hotărârea de guvern pentru înfiinţarea agenţiei se află deja în proceduri de avizare, iar la direcţiile noastre teritoriale au început procedurile de identificare şi nominalizare a persoanelor responsabile în domeniul violenţei în familie.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Fără îndoială, fenomenul violenţei în familie este tot mai cunoscut pentru că tot mai multe cazuri sunt aduse la cunoştinţa opiniei publice, dar fenomenul a existat mereu, şi nu există studii despre creşterea acestuia, ci doar despre monitorizarea sa tot mai precisă.

Desigur, indiferent de interpretările statistice, un asemenea fenomen, amestec provenit dintr-un model cultural şi nesiguranţele vieţii, inclusiv din perioada de tranziţie, necesită programe instituţionalizate pentru prevenirea şi combaterea sa, dar nici o lege, nici o instituţie nu poate suplini ceea ce se poate face în principal prin educaţie. O spuneţi de altfel şi în moţiune, numai că viziunile noastre diferă. Dacă noi considerăm necesar un aparat instituţional eficient, care să trateze fenomenul în complexitatea sa, în colaborare continuă cu alte instituţii şi organizaţii, dumneavoastră, autorii moţiunii, consideraţi că, instituind prin lege un răspuns parţial şi costisitor la fenomenul violenţei, răspundeţi cel mai bine problematicii.

În textul moţiunii, în mod voit se face un amestec între victimele violenţei. Cazurile de violenţă împotriva copiilor, atât de des amintite în moţiune, au deja un tratament juridic în toată legislaţia elaborată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor.

În ceea ce priveşte acuzaţia că Guvernul României tratează cu dispreţ problemele membrilor de familie afectaţi de violenţă şi în special situaţia copiilor care cad zilnic victimele acestui fenomen, aş aminti iniţiatorilor moţiunii că nici un guvern postdecembrist nu s-a implicat mai mult în reglementarea situaţiei copiilor, că nici un guvern din România nu a investit atât în copii, cât se implică şi investeşte Guvernul din care am onoarea să fac parte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În dorinţa de a modifica această lege împreună cu iniţiatorii săi parlamentari şi printr-o consultare adecvată a societăţii civile, am considerat necesare mai multe etape de dialog şi dezbatere publică. Dată fiind natura delicată a subiectului, o asemenea consultare implică atenţie şi timp.

Am parcurs deja etapele necesare în elaborarea proiectului de modificare a legii şi suntem pregătiţi să îl adoptăm în cel mai scurt timp ca ordonanţă de Guvern.

Deoarece Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a considerat că se impune amendarea legii, pentru a putea fi aplicată, am organizat o întâlnire la sediul Direcţiei pentru politici familiale în data de 28 august cu iniţiatorii parlamentari ai proiectului legii. Din păcate, aceştia nu au demonstrat prea mult interes; ba chiar unii dintre iniţiatorii moţiunii pe care o dezbateţi astăzi au respins public orice efort al ministerului de a stabili o formă funcţională şi civilizată de dialog şi colaborare. Organizaţiile neguvernamentale au ales însă calea dialogului şi colaborării, şi atât modificările pe care le vom propune la textul Legii nr.217, cât şi normele secundare de aplicare sunt rezultatul pozitiv al acestei colaborări.

În încheiere, voi arăta că Amnesty International trage un semnal de alarmă asupra pericolului reglementării incomplete a domeniului: "Încurajarea femeilor să-şi denunţe agresorii, dacă nu este urmată de măsuri concrete care să le asigure protecţia, inclusiv măsuri de inserţie socială şi care să le garanteze securitatea, este o greşeală pentru că expune femeile unor agresori umiliţi public."

Acest avertisment dat publicităţii în 25 noiembrie acest an, cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, solicită în fapt tratarea violenţei contra femeilor într-un pachet complet juridico-social, adică exact în spiritul în care dorim şi noi să abordăm prevenirea şi combaterea violenţei în familie, inclusiv prin modificarea Legii nr.217.

Chiar şi în condiţiile acestei moţiuni, noi nu renunţăm la dialogul cu Opoziţia. Continuăm să sperăm într-o atitudine responsabilă şi constructivă a semnatarilor moţiunii.

Pentru a obţine rezultate bune într-un domeniu atât de sensibil şi complicat este nevoie de participarea tuturor celor ataşaţi valorilor democraţiei, modernităţii şi libertăţii.

Oare, pentru parlamentarii PD şi PNL, dificila şi dureroasa problemă a violenţei în familie a devenit doar un banal combustibil politic?

Votul de astăzi va da cel mai elocvent şi sincer răspuns; să sperăm, fără violenţă.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbateri generale, la care s-au înscris următoarele doamne deputate şi următorii domni deputaţi:

Din partea Grupului parlamentar al PSD: doamna Minodora Cliveti, domnul Ionel Marineci, doamna Mihaela Muraru Mândrea, doamna Maria Lazăr.

Din partea Grupului parlamentar al PRM: domnul Lucian Augustin Bolcan şi doamna Mihaela Ionescu.

Din partea Grupului parlamentar al PD: doamna Paula Maria Ivănescu...

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Vă rog, domnule preşedinte...

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi permiteţi să citesc lista celor care s-au înscris până acum?

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Sigur.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al PD: doamnele Paula Maria Ivănescu şi Anca Daniela Boagiu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Monica Octavia Muscă.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR: Arpad-Francisc Marton.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Negiat Sali.

Domnul Octavian Constantin Petruş (din sală):

Doresc să iau şi eu cuvântul din partea independenţilor.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Minodora Cliveti.

Până vine dumneaei, v-aş ruga pentru toţi cei înscrişi la cuvânt să vă partajaţi corect timpul care a fost alocat grupurilor parlamentare, pentru a nu fi nevoit să vă întrerup.

Vă rog, doamna Cliveti.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În urmă cu ceva vreme mi-am pus semnătura pe o iniţiativă legislativă de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Tocmai se discutase în cadrul Comisiei egalităţii de şanse a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un raport pe această temă, raport care a fost votat de Consiliul Europei, devenind un instrument de lucru important al acestui organism, ceea ce demonstrează că violenţa domestică este o problemă de actualitate a lumii contemporane. De altfel, în luna noiembrie există o zi mondială de luptă împotriva violenţei în familie, în special a violenţei exercitate împotriva femeii.

Iniţiativa aceea a avut un drum paralel cu o alta asemănătoare, având drept autori deputaţi aparţinând mai multor partide, spre deosebire de cea dintâi, care era exclusiv PSD-istă.

La Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi s-au întâlnit aşadar cele două propuneri cu cea de-a treia care devenise proiect de lege pentru că fusese votată de Senat, şi pe structura acesteia din urmă s-a construit forma finală.

Aş vrea să reamintesc că la acel moment era deja în vigoare, cum este şi în prezent, Legea nr.197/2000, prin care Codul Penal fusese semnificativ modificat în domenii legate de violenţa în familie - lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor de familie, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, aşa-zisul viol conjugal, abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului, înscrierea printre circumstanţele agravante legale a săvârşirii de infracţiuni prin acte de cruzime ori violenţă asupra membrilor familiei, obligarea la tratament medical ori la internare medicală a agresorului etc. Era, de asemenea, în vigoare, cum este şi în prezent, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.89/2001 de modificarea a Codului Penal cu privire la infracţiuni de natură sexuală săvârşite asupra minorului membru al familiei.

S-a simţit însă nevoia elaborării unei legi de sine stătătoare care să reglementeze problematica violenţei în familie. Noua lege a avut un efect de prevenire a violenţei în familie încă înainte de a intra în vigoare, dacă pot să spun aşa, datorită mai ales campaniei de presă care s-a făcut în jurul procesului său de adoptare şi datorită prezenţei extrem de active a societăţii civile la discuţiile care aveau loc între iniţiatori.

În noua lege şi-au găsit loc principii europene extrem de moderne - introducerea în sfera violenţei domestice a ideii de violenţă structurală, acea formă de violenţă care se exercită împotriva femeii, lărgirea sferei de subiecţi ai acestei legi şi la persoanele între care există relaţii asemănătoare acelora dintre membrii de familie, introducerea măsurii interzicerii revenirii agresorului în locuinţa familiei printre măsurile preventive ce se pot lua de judecător.

Legea defineşte violenţa în familie, încurajează familia însăşi să îşi rezolve problemele prin acordarea unui rol esenţial consiliului de familie, ivită comunităţile locale să se implice în soluţionarea acestor cazuri prin înfiinţarea de adăposturi publice ori private pentru victime, preia cadrul sancţionator din Codul Penal în vigoare, individualizând mai bine sfera infracţiunilor ce privesc violenţa în familie şi pedepsirea acestora şi, într-adevăr, prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protejarea Familiei.

Adoptată la 6 mai 2003, legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 mai 2003, termenul de intrare în vigoare fiind de 90 de zile de la publicare. Cu alte cuvinte, legea a devenit operaţională la sfârşitul lunii august 2003. În termen de 60 de zile de la această dată, Guvernul ar fi trebuit să aprobe prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, standardele şi normele metodologice prevăzute la art.10.

Prin însăşi textul moţiunii se recunoaşte interesul major al Guvernului în punerea în aplicare a legii, deoarece Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei a fost trecută în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, minister care are în atribuţii domeniul problematicilor familiei.

Departe aşadar de a ignora această problemă, încă din iunie 2003 Guvernul adoptă un act normativ care are menirea de a acorda agenţiei locul dictat de noua organizare ministerială.

Ne aflăm astăzi, când dezbatem această moţiune simplă, la 39 de zile de la data când ar fi trebuit elaborate norme pentru aplicarea parţială a legii. Ce efect are această întârziere "atât de consistentă" asupra problematicii violenţei în familie?

Avem o statistică din care să aflăm că infracţionalitatea în acest domeniu a cunoscut o creştere alarmantă în perioada 24 octombrie - 2 decembrie?

A încetat cumva Codul Penal să funcţioneze, iar agresorii nu mai pot fi sancţionaţi, obligaţi la tratament medical, internaţi sau ţinuţi departe de casa familiei?

Oare nu se organizează în întreaga ţară, cu aceeaşi perseverenţă, dezbateri despre violenţa în familie de către organizaţii nonguvernamentale, dar şi de către organizaţii politice, mai ales de către organizaţiile de femei din cadrul partidelor, de către şcoli, poliţie, diferite organisme publice ori private de ocrotire a minorilor?

"Cu siguranţă că Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei, care nu are oricum atribuţii în domeniul sancţionării efective a agresorilor şi care nu poate decide asupra măsurilor pe care le iau Poliţia, Justiţia sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, va fi operaţională cât de repede posibil." Citez din Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România pe anul 2003.

A afirma că Guvernul refuză să înfiinţeze Agenţia şi devine astfel solidar cu agresorii ori că încurajează violenţa în familie demonstrează că autorii moţiunii sunt într-o mare criză de subiecte pentru asemenea exerciţii parlamentare.

A afirma că Guvernul încurajează violenţa în familie este o manifestare de violenţă parlamentară.

Cererea demisiei ministrului de resort pentru că acesta se ocupă de punerea în aplicare a legii într-un termen rezonabil şi propune soluţii pentru ca legea să devină operabilă este ceea ce în limbaj popular s-ar numi "a căuta nod în papură".

Nu îmi amintesc ca în cursul celor 39 de zile să se fi adresat Guvernului vreo întrebare ori interpelare pe tema întârzierii înfiinţării agenţiei, pentru că nu se pune problema neaplicării legii în restul său, toate celelalte dispoziţii fiind operabile de la data intrării în vigoare.

Dacă s-ar fi urmărit cu adevărat un efect constructiv, cu siguranţă că o astfel de metodă ar fi fost utilizată mai întâi, dar s-a dorit numai un efect de imagine, s-a dorit să se mai critice încă o dată Guvernul pentru o chestiune speculativă, uzând de artileria grea a unei moţiuni.

Strămoşii noştri latini spuneau Acvila non captat muscas, ceea ce pe româneşte ar trebui tradus cam aşa: "Nu ar trebui să punem vulturii să vâneze muşte".

Moţiunea, fie ea şi simplă, este o armă de calibru mare, de care nu ar trebui să se uzeze decât în situaţii deosebite. Altfel, depusă în fiecare lună, analizând fiecare gest al vreunui ministru ori fiecare act uzual care emană de la vreun minister, o moţiune riscă să nu mai producă nici o emoţie. Iar, atunci când este total nefondată şi contraproductivă, destinată doar a produce efecte publicitare, moţiunea cade în derizoriu.

Rezumând, aşadar, vă invit să constatăm împreună că violenţa în familie este reglementată şi sancţionată în România la nivelul standardelor europene, prin crearea cadrului legislativ adecvat, prin crearea instrumentelor necesare de lucru pentru organe cu atribuţii în acest domeniu, iar Legea nr.217/2003 este în vigoare şi funcţionează, reglementând acele domenii în care aplicarea sa nu a pus probleme deosebite.

Pentru aceste considerente, vă invit, stimaţi colegi, să votăm împotriva acestei moţiuni.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, aţi vorbit două minute.

În continuare, din partea Grupului parlamentar al PRM, are cuvântul liderul acestui grup, domnul Lucian Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am reţinut o problematică comună acestei moţiuni şi răspunsului dat de către doamna ministru. Nimeni nu poate să nege importanţa acestei probleme, daţi-mi voie să o subliniez, şi eu şi să pun punct acestei discuţii.

Ceea ce vreau eu să vă relev este însă o altă problemă, care se leagă intim de această moţiune simplă, de obiectul ei şi de finalitatea ei, şi anume respectul pentru instituţiile parlamentare şi caracterul constructiv al acţiunilor Opoziţiei.

S-a formulat o moţiune cu privire la o problematică importantă, în condiţiile în care se clamează grava culpă a Guvernului prin aceea că nu a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, aşa cum a fost ea prevăzută în Legea nr.217 şi pentru că până la această oră, deşi termenele s-au împlinit, vezi Doamne, de o lună de zile, nu s-au elaborat normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Vă rog să mă iertaţi, dar, în ciuda problematicii importante care trebuia să comporte o tratare serioasă, autorii moţiunii se află într-o eroare: nu Guvernul trebuia să înfiinţeze această agenţie, pentru că această agenţie, le reamintesc semnatarilor care se numără şi printre iniţiatorii Legii nr.217, a fost înfiinţată prin art.8 al legii, care spune: "Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei". A, că această agenţie înfiinţată prin efectul legii nu este funcţională, aceasta este o problemă pe care o puteam discuta, dar nu pot să reproşez Guvernului, căruia am să îi reproşez foarte multe, că nu a înfiinţat ceva ce nu era de competenţa sa să înfiinţeze şi ceea ce era deja înfiinţat.

În al doilea rând, se vorbeşte în continuare de impactul şi necorelarea considerată total nefericită a prevederilor Legii nr.217, care este din mai 2003, cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64 din iunie 2003 care, restructurând nişte ministere, dă în competenţa Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei competenţele de a avea în structura sa această agenţie. Păi, iertaţi-mă, nu pot corelez o lege anterioară cu o ordonanţă ulterioară, ci, pur şi simplu, se omite faptul că s-a emis şi o hotărâre de guvern care a reglementat organizarea şi funcţionarea ministerului restructurat, hotărâre de guvern în care se regăseşte structura acestei agenţii. Iarăşi, nu pot să reproşez Guvernului ceea ce nu este de reproşat. Şi, chiar dacă ar fi aşa, prin ce s-a dovedit nefuncţională această pretinsă necorelare?

Acum, în continuare, se mai vorbeşte, printr-o regretabilă scăpare, care nu este de demnitatea unei moţiuni, că, prin aceasta, Executivul subminează rolul Parlamentului şi al Administraţiei Prezidenţiale privind adoptarea şi promulgarea legilor. De când Administraţia Prezidenţială, care este o structură juridică independentă de instituţia constituţională a Preşedinţiei, are vreo atribuţie în materie legislativă şi în legătură cu Parlamentul? Iertaţi-mă, dar acestea sunt pentru mine greşeli impardonabile într-o moţiune ce se doreşte serioasă. Pentru că toată această moţiune, din păcate, nu este decât un joc de imagine, expresie directă a goanei după impresie publică, în condiţiile în care nu există un fond care să fie dezbătut.

Este rolul Opoziţiei să critice erorile, greşelile sau reaua-credinţă a Executivului, dar nu să le inventeze.

Este rolul Opoziţiei să se manifeste unit, aşa cum a făcut-o de multe ori, prin consultări corecte şi colegiale, pentru a promova probleme importante pentru ţară, dar niciodată nu am achiesat şi nu vom achiesa la simple jocuri de imagine pornite din intenţii mai mult sau mai puţin răzbunătoare.

Alta este însă problema. Am spus că este o problemă deosebit de gravă pentru că o critică adusă Guvernului aici se bazează pe un alt fundament, nu pe aceste artificii juridice şchioape. Cauza violenţei în familie, şi refuz să o numesc domestică... Unde aţi mai văzut "violenţă domesticită"? Cauza violenţei în familie nu o reprezintă sărăcia. Personajul lui Dostoievki, Marmeladov, spunea: "Sărăcia are demnitatea ei. Mizeria este mama tuturor viciilor."

Da, doamnelor şi domnilor, aceasta este cauza violenţei în familie: mizeria în care trăieşte la ora actuală poporul român, şi de aceasta Guvernul este vinovat, şi acesta este un obiect al unei moţiuni ce se propune Parlamentului.

Cauza este, nu aşa cum a lăsat să treacă uşurel doamna ministru, aici, într-un răspuns care numai la obiect nu a fost, o lipsă de educaţie şi aşa mai departe. Cauza este reprezentată de lipsa conştiinţei de sine dobândită prin credinţă, prin religie dacă vreţi şi prin demnitatea umană a fiecăruia, care trebuie călăuzit pe drumul cel bun.

Sigur că trebuie să luăm măsuri ca acest fenomen să nu ia amploare, dar niciodată nu vom reuşi să îngrădim măcar un fenomen dacă nu îi secătuim izvoarele. Şi, atunci, acest minister al şomajului şi mizeriei sociale aceste măsuri ar trebui să le ia în primul rând, nu să înfiinţeze agenţii mai mult sau mai puţin fantomă. Pentru că aici este o altă problemă pe care iniţiatorii, parte din ei iniţiatori ai Legii nr.217, s-au ferit să o spună: legea are multiple carenţe şi aplicarea ei practică s-a dovedit imposibilă.

Legea are multe carenţe pentru că s-au copiat, lucru asupra căruia v-am mai avertizat, din legislaţii străine prevederi care nu sunt aplicabile la momentul actual de dezvoltare a societăţii româneşti, ce trebuie de abia îndrumată spre acest făgaş.

Legea are multe carenţe, şi este rolul nostru, al Parlamentului, să le îndreptăm.

Dacă moţiunea are un lucru bun, este această avertizare pe care îmi permit şi mă alătur şi eu să o aduc doamnei ministru: să nu se încerce să se modifice printr-un act de autoritate - prin tot soiul de ordonanţe, ordonanţe de urgenţă sau alte ordonanţele - o lege votată de Parlamentul României.

Avem nevoie de modificări. Este rostul nostru să le facem şi să le dezbatem aici. Nu vom primi nici un fel de ordonanţă şi nici un fel de iniţiativă de autoritate în acest sens.

Guvernul are vreo propunere, să-şi depună iniţiativa legislativă la Parlament, spre cenzură. Aşa este constituţional şi aşa este democratic.

Mai reproşează în final moţiunea că nu s-au elaborat norme metodologice care să facă funcţională o lege. Eu vreau să vă spun că o lege care are nevoie de norme metodologice ca să funcţioneze este o lege proastă. Normele metodologice, moşteniri ale concepţiei vechi cu privire la drept, fac întotdeauna modificări de conţinut, de structură, îngrădind sau canalizând într-un sens nedorit aplicarea legii.

Legea trebuie să fie bună, să fie explicită, şi nu are nevoie de norme metodologice.

Dacă s-a creat o Agenţie, ea trebuie să aibă propria sa formă de organizare şi funcţionare. Acest lucru este altceva, şi nu este o normă metodologică a legii.

În aceste condiţii, pentru că nu achiesăm la un simplu joc de imagine şi pentru că noi considerăm că doamna ministru Dumitru are multe alte păcate, şi nu mă refer la cele lumeşti, pentru că suntem în postul Crăciunului, dar care pot să fie amendate într-o moţiune, dar nu pe acestea prevăzute în această moţiune, personal mă voi abţine de la votarea ei şi din respect pentru calitatea de partid de Opoziţie pe care o avem.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 11 minute, domnule Bolcaş. Din partea Grupului parlamentar al PD are cuvântul doamna Anca Daniela Boagiu.

Doamna Anca Daniela Boagiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Trebuie să recunosc, cu maximă sinceritate, că astăzi am fost martorii unei declaraţii şoc, cel puţin pentru noi, iniţiatorii acestei moţiuni, pentru un partid de opoziţie, pentru Partidul Democrat care urmăreşte în ultimii trei ani modul în care Guvernul României tratează instituţia parlamentară. Un ministru se prezintă în faţa Parlamentului României şi ne spune, presupun cu mandat, doamnă ministru, că Guvernul României nu va aplica o lege. Şoc, asta este. Ne-am obişnuit cu astfel de atitudine, trebuie să recunosc că v-aţi integrat repede, doamna ministru, în spiritul partidului din care faceţi parte şi vă doresc din toată inima ca pledoariile pe care le faceţi pentru susţinerea diverselor măsuri pe care partidul de guvernământ le ia să nu vă conducă acolo unde, din păcate, au fost conduse destul de multe femei ministru din Guvernul Adrian Năstase. Nu ştiu dacă este de bine sau de rău faptul că deşi doamnele ministru au preluat ministere care trebuiau să se ocupe de partea socială, au avut o soartă nu tocmai bună, şi asta din lipsă de susţinere, crezând în ceea ce li se spune, dar asta este.

Am mai asistat la un al doilea şoc, o pledoarie vizavi de violenţa pe glob.

Vă informez, doamnă ministru, că ne aflăm în România şi discutăm despre fenomenul violenţei domestice în România. Dacă spuneţi că nu aveţi statistici, atunci vă anunţ că dacă aţi fi fost de acord să înfiinţaţi agenţia, cu siguranţă, aţi fi avut şi statisticile. Era unul din rolurile acesteia, să monitorizeze fenomenul şi să elaboreze într-un final şi aceste statistici pe care spuneţi că nu le aveţi, dar cu siguranţă, cu puţină străduinţă, le-aţi fi avut.

Există şi a treia declaraţie şoc şi iată că există şi momente de sinceritate ale reprezentanţilor Guvernului. Una dintre cauzele care produce violenţa domestică în România este sărăcia crasă, n-am spus-o eu, dacă o spunem eu, m-aţi fi acuzat, pentru că fac parte dintr-un partid de opoziţie, dar a spus-o un reprezentant al partidului de guvernământ, şi nu unul oarecare, ci ministrul care ar trebui să fie implicat în combaterea acestui fenomen. Este o a treia recunoaştere şi cred că noi, reprezentanţii partidelor de opoziţie, putem să ne mândrim că astăzi am făcut Guvernul să aibă, prin miniştrii săi, câteva momente de sinceritate. Dar, dacă aţi fi stat un pic între cetăţeni şi aţi fi discutat un pic cu ei, aţi mai fi aflat un lucru, doamnă ministru, că deşi până acum s-a discutat despre femei, faptul că ele sunt principalele victime ale fenomenului violenţei domestice, există un lucru mult mai alarmant care se întâmplă în România, tocmai ca o consecinţă, ca o altă consecinţă a acestui fenomen, şi anume acela că violenţa a început să se manifeste foarte mult în rândul copiilor. Copiii preiau modelele negative din familie, le preiau şi le aplică. Mergeţi în şcoală, doamnă ministru, chiar dacă s-ar părea că ministerul dumneavoastră nu se ocupă cu acest domeniu, aveţi legături, da? agenţia ar putea, ar fi putut să aibă, să-şi preia informaţiile şi de acolo şi veţi afla faptul că ceea ce copiii văd acasă, deseori, aplică la şcoală. Este unul dintre motivele de îngrijorare al părinţilor, un mare motiv, domnule coleg, chiar dacă vi se pare hazliu, s-ar putea să vă pocnească şi pe dumneavoastră fiul dumneavoastră într-o zi şi să vă pară rău că nu există agenţia la care să vă duceţi să cereţi puţină consiliere, v-ar fi de mare folos.

Această necunoaştere a fenomenului şi necunoaştere a implicaţiilor pe care el le are, duce şi la o necunoaştere a faptului că deşi în motivaţia pe care dumneavoastră aţi transmis-o public, spunând că înfiinţarea agenţiei înseamnă costuri suplimentare şi o creştere excesivă a birocraţiei, de fapt, vorbim despre o diminuare a costurilor, o diminuare privind combaterea fenomenului, prevenirea acestuia pe termen lung, o diminuare a costurilor pe care le necesită asistenţa medicală, o diminuare a costurilor pe care, chiar dacă dumneavoastră spuneţi că Guvernul pe care îl preaslăviţi puţin, îl preaslăviţi mai devreme s-a ocupat foarte tare, o diminuare a costurilor cu întreţinerea copiilor aflaţi în căminele de copii instituţionalizaţi.

Una dintre măsurile sau una dintre rezultantele fenomenului este şi aceasta, abandonarea copiilor de către femei, mame, victime ale soţilor care, luptându-se cu un sistem, luptându-se cu neputinţa de a aduce cele de trebuinţă într-o familie, se revarsă asupra soţiei şi asupra copilului.

Prin urmare, doamnă ministru, este inutil să veniţi în faţa Parlamentului şi să ţineţi pledoarii de genul celei pe care am ascultat-o până acum. Este inutil să ridicaţi osanale Guvernului, este inutil şi este jenant să veniţi să ne spuneţi că pentru o problemă legată de familie..., este aberant să cerem ca un ministru sau un secretar de stat să conducă această agenţie. Sunt zeci de secretari de stat care conduc doar căi de drenat bani dinspre bugetul României către clienţii politici ai partidului.

Cred că familia şi copilul în România merită un tratament corespunzător, dacă chiar pretindeţi că sunteţi social-democraţi. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă şi dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 7 minute, grupul dumneavoastră parlamentar mai are 2. Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna Monica Octavia Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Prin această moţiune i-am oferit prilejul Guvernului Adrian Năstase, reprezentat aici de doamna ministru, pentru un răspuns coerent privind neaplicarea legii.

Din păcate, domnia sa nu a reuşit să ne convingă, nici măcar nu a dat răspuns la moţiune. De ce nu a aplicat legea, conform prevederilor?

Din punctul meu de vedere, stimată doamnă, aţi greşit şi sala. Nu vorbim aici de o lege a asistenţei sociale, ci de o lege specială în cadrul asistenţei sociale.

Aş vrea, înainte de a trece la răspunsuri punctuale adresate doamnei ministru, să spun colegilor mei că a existat o interpelare pe care am adresat-o primului-ministru, drept urmare, am făcut acest pas, după aceea, am cerut demisia doamnei ministru, crezând că până la urmă va aplica legea. Nu a făcut-o, este a treia cale, moţiunea pe care v-am prezentat-o astăzi.

În privinţa agenţiei, îi spun colegului meu că agenţia se înfiinţează prin hotărâre de guvern; organizarea, înfiinţarea se fac prin hotărâre de guvern. Şi îl rog să se uite la art.8 alin.3. Drept urmare, este în sarcina actualului guvern de a înfiinţa agenţia, ceea ce nu a făcut.

Şi acum, trec la răspunsurile punctuale. Pe site-ul ministerului, aşa cum ne-a spus şi doamna ministru acum aici, se spune că agenţia este o prioritate a actualului Minister al Muncii Solidarităţii şi Familiei. Cum Dumnezeu poate fi o prioritate agenţia, atâta vreme cât dumneavoastră aţi încălcat toate termenele legale privind înfiinţarea agenţiei? Spuneţi, la un moment dat, că importanţa fenomenului violenţei în familie implică o regândire a activităţii de prevenire şi combatere a violenţei. Nu vă supăraţi! Nu trebuia să o regândiţi, trebuia doar să o aplicaţi, era mult mai bine, eraţi acuma în legalitate şi dumneavoastră şi Guvernul PSD.

Mă îndoiesc că cineva care nu a gândit legea o poate regândi. Şi aici aş vrea să vă spun, stimată doamnă, în primul rând că nu cunoaşteţi nici acuma legea, după atâtea luni, după 6 luni, şi vă contraziceţi în repetate rânduri. Şi am să vă spun de ce. Dumneavoastră spuneţi că aveţi motive pentru modificarea legii, şi anume: scăderea costurilor administrative şi a birocraţiei excesive - angajare de sute de funcţionari publici, autoturisme, etc.

Doamnă ministru, este clar că nu cunoaşteţi legea. Legea nu prevede nici număr de persoane angajate, nici maşini, nu prevede nimic din toate acestea, legea reglementează pe fond problema violenţei în familie şi nu prevede nici o structură birocratică. Normele trebuie să prevadă organizarea şi funcţionarea agenţiei, aparatul organizatoric cu rol în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar normele trebuiau aprobate prin hotărâre de guvern. Nu putem vorbi de birocraţie, de cheltuieli excesive atâta vreme cât aceste norme nu au fost emise, legea nu prevede nimic din toate acestea, în schimb, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că pe site-ul ministerului dumneavoastră aţi promovat, la un moment dat, un proiect de Hotărâre de Guvern privind costurile acestei agenţii şi mai ales ce ar implica organizarea agenţiei şi vorbiţi acolo de serviciul coordonare şi administraţie, unde trebuie să aveţi: personal de conducere, director, contabil şef, psiholog, asistent social, medic, personal administrativ, contabil, funcţionar economic, inspector resurse umane, funcţionar administrativ, operator calculator, casier, administrator, magazioner, kinoterapeut, asistent social sociolog, soră medicală, maseur, maseur, infirmier, la bucătărie: bucătar, ospătar, muncitor necalificat la bucătărie, asistent medical, dietetician, infirmier, la bucătărie.

Doamnă, este ca la Hilton, nu vă supăraţi. Dacă aşa gândiţi dumneavoastră să modificaţi legea, dacă aveţi nevoie de frizer, lenjereasă, croitoreasă ş.a.m.d., cum aţi propus în proiectul de hotărâre de guvern, stimată doamnă, atunci într-adevăr costurile sunt aberante, într-adevăr, este mai bine să nu se înfiinţeze agenţia decât în forma aceasta. Este rizibil, este rizibil să propuneţi asemenea chestiuni (Vociferări.), ceea ce înseamnă că dumneavoastră, într-adevăr, nu cunoaşteţi legea, nu înţelegeţi care este spiritul şi nu pricepeţi litera acestei legi. Nu de maseur şi de coafor şi de... nu de maseur are nevoie o victimă. Mai departe...

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, stimată colegă.

Doamna Mona Muscă, dacă doriţi să nu vă trateze colegii în acest fel, v-aş ruga un ton mai...

O voce din sală:

Un ton mai puţin agresiv!

Domnul Valer Dorneanu:

Ca să nu fie agresiune la microfon!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Democraţia înseamnă, stimate coleg, în primul şi în primul rând aplicarea, respectarea legilor, în primul rând.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, dar lucrul acesta se poate spune şi fără să zbieraţi la microfon.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnilor, eu înţeleg că sunteţi revoltaţi, dar nu înţeleg de ce nu vă revoltaţi că nu se aplică legile în România. Asta ar trebui să vă revolte. (Rumoare.)

Domnul Constantin Niculescu (din bancă):

Ne revoltăm cu decenţă!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mai departe, stimată doamnă. Legea a beneficiat de un consens, aş spune, între societatea civilă, parlamentari de la toate grupurile parlamentare şi Guvern, Guvernul din care acum dumneavoastră faceţi parte.

Domnul Constantin Niculescu (din bancă):

Este treaba noastră!

Doamna Monica Octavia Muscă:

Cu toate acestea, dumneavoastră ignoraţi toată această colaborare şi acest consens. Pe de altă parte, nu înţelegeţi necesitatea unei legi speciale şi înfiinţarea agenţiei şi aici v-aş aduce la cunoştinţă că agenţia este un aparat instituţional care nu exista până la apariţia legii. Agenţia este cerută de Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară, prin Recomandarea 1450: "În toate statele membre, violenţa a constituit cel mai important obstacol în obţinerea unei egalităţi reale între femei şi bărbaţi. Organizarea, încurajarea înfiinţării şi sprijinirea activităţilor agenţiilor a căror scop este de a ajuta şi de a asista victimele situaţiilor familiale violente este obligatorie".

Este trist că dumneavoastră vorbiţi despre o lege fără să o cunoaşteţi. Este trist, în acelaşi timp, că dumneavoastră, care sunteţi Executiv şi sunteţi obligată să puneţi în aplicare legile, nu o faceţi. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că noi toţi, inclusiv dumneavoastră, suntem şi sunteţi plătită din bani publici. Nu vă supăraţi, sunteţi plătită din bani publici ca să aplicaţi legile, nu ca să le încălcaţi, nu pentru asta vă plăteşte contribuabilul.

Drept urmare, dumneavoastră ar trebui acum, pentru cele 6 luni în care nu aţi pus în aplicare legea, să restituiţi aceşti bani contribuabililor, şi pentru că nu se poate acest lucru, ar trebui să donaţi acel salariu pe care l-aţi ridicat lunar, să-l donaţi viitoarei agenţii pe care nu aţi înfiinţat-o încă. (Rumoare.)

Aţi avut la dispoziţie, doamnă, 5 luni în termene legale şi încă o lună în afara legii. Parlamentul şi-a făcut datoria în momentul în care, în conformitate cu standardele internaţionale şi europene, a definitivat legea. Societatea civilă şi-a făcut temele şi în practică, şi aici, daţi-mi voie să vă spun că legea funcţionează, "avant la lettre", în câteva locuri din ţara asta, în primul rând, de câţiva ani în Iaşi funcţionează aşa cum ar trebui să funcţioneze legea, respectiv lucrează împreună oameni de la Ministerul de Interne, specializaţi pe violenţa în familie, de la Ministerul Sănătăţii, specializaţi pe violenţa în familie, din Administraţia Publică Locală, de la Ministerul Justiţiei, specializaţi pe violenţa în familie ş.a.m.d. cu asistenţi familiali, cu mediatori cu tot ce trebuie. Dumneavoastră nici nu ştiţi acest lucru. Păi dacă acolo poate funcţiona fără să existe încă lege, prin bună-voinţa tuturor celor implicaţi, de ce nu puteţi dumneavoastră să puneţi în aplicare legea? Părerea mea este că nu ştiţi să o faceţi.

În acelaşi timp, societatea civilă şi-a mai făcut datoria şi printr-o campanie socială, prin mai multe spoturi sociale pe această temă, aşa cum prevede Recomandarea 1450/2000. Tot societatea civilă a elaborat proiectele de lege, două dintre ele, dintre cele care au dat naştere până la urmă legii, împreună cu iniţiatorii. Singurul, stimat Guvern, absent aici...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, vreau să vă amintesc că aţi depăşit deja timpul, v-aş ruga să conchideţi.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Da, am încheiat. Singurul care nu şi-a făcut temele este Guvernul României. (Vociferări.) În concluzie, este posibil să fie vorba de indiferenţă, e posibil să fie vorba de lipsă de respect pentru oameni, e posibil să fie vorba de nepricepere sau de încălcarea cu bună ştiinţă a legii, de una din acestea sau de toate la un loc. Indiferent că este vorba de una din acestea sau de toate la un loc, responsabil pentru încălcarea Legii nr. 217/2003 este Guvernul României şi, drept urmare, cerem demisia ministrului muncii şi "nesolidarităţii" şi, ca atare, cererea de respingere a moţiunii, pe care au făcut-o unii parlamentari aici, din partea PSD-ului, din partea Puterii, nu este altceva, stimaţi colegi, decât o cerere şi o solicitare în continuare la încălcarea legii. Nu ştiu dacă aţi realizat acest lucru, dar acestea sunt consecinţele unui vot negativ dat acestei moţiuni, votaţi în acelaşi timp nerespectarea legii în România. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Niculescu.

Domnul Constantin Niculescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Procedură vreau să invoc, pentru că ".. (Domnul deputat Emil Boc vociferează.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Boc, dumneavoastră când ridicaţi 70 de proceduri pe şedinţă, v-am împiedicat vreodată? A cerut dreptul la o intervenţie de procedură. Lăsaţi-l să vorbească!

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Discutăm o lege importantă, care vorbeşte de violenţa în familie.

Stimate domnule preşedinte, vă rog să curmaţi aducerea violenţei în Parlamentul României! Nu se poate să fim agresaţi verbal în acest mod! (Aplauze.)

Dacă vreţi să vorbesc tare (şi ridică tonul) cade cupola pe noi. Vă rog să mă iertaţi, stimată doamnă, nu v-aţi comportat aşa cum vă este genul din care faceţi parte. Vă mulţumesc. (Vociferări, proteste.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, a cerut, să vedem ce procedură are.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă cumva în Regulamentul Camerei este introdus vreun articol privind tonul, da?, sau volumul vocii, atunci aţi avea dreptate. Atâta vreme cât nu este aşa şi atâta vreme cât atunci când se vorbeşte de la microfon, de unde vorbeşte domnul preşedinte, nu se aude în banca întâi, să ştiţi că tot aşa de tare voi vorbi, din respect pentru dumneavoastră, ca să mă auziţi ce spun. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă, chiar dacă nu există un text de lege, există o cutumă a decenţei şi a colegialităţii, şi ca o manifestare a acestei colegialităţi este şi respectul care ni-l datorăm unii altora, fără a încerca obsesiv să provocăm pe cei din faţa dumneavoastră.

Domnul Márton Árpad Francisc, din partea Grupul parlamentar al UDMR.

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Mă aflu într-o situaţie foarte neplăcută. Am în mână o moţiune simplă, de 10 pagini, din care 5 pagini sunt de fapt o expunere de motive a unei legi, deci, un text care ne vorbeşte de ce este nevoie de Legea nr. 217. Asta am citit-o şi, ca atare, fiindcă am fost convinşi, am votat o lege, deşi această lege are unele prevederi cu care nu am fost de acord, chiar eu am susţinut ca întregul Capitol V să fie eliminat, pentru că este absurd, mă rog, majoritatea a decis astfel, legea a ieşit aşa. Ca atare, legea există, am votat-o şi, într-adevăr, există o problemă mare în această societate pe care trebuie să o rezolvăm. De aceea am făcut această lege. Cu aceasta suntem de acord.

Mergem mai departe să vedem ce este în această moţiune. Această moţiune ne atrage atenţia că Guvernul şi de fapt două ministere la rând nu s-au ţinut de ceea ce a prevăzut această lege, nerespectând termenele, şi cu aceasta iarăşi suntem de acord că această practică a guvernelor, a tuturor guvernelor şi a tuturor miniştrilor, inclusiv cei din Partidul Democrat şi Liberal când erau la guvernare, de a nu da până la termenele prescrise în lege, acele acte normative, normele de aplicare care erau solicitate prin lege, este o practică păguboasă, şi ca parlamentari nu putem fi de acord. Mai mult, ceea ce a reieşit din această discuţie, nu putem fi de acord nici cu faptul că atunci când guvernelor nu le place un act legislativ ieşit de pe băncile Parlamentului, imediat se scoate o ordonanţă de urgenţă prin care se modifică acel act legislativ. Nici cu această practică nu suntem de acord. Este adevărat că dacă am ascultat cu atenţie cele spuse de doamna ministru, chiar dacă a făcut o greşeală spunând că domnia ei va modifica legea, nu, Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă şi noi o vom aproba sau nu, deci, în fond, Parlamentul va modifica legea, dar cele susţinute de domnia sa ca fiind greşeli destul de mari din această lege, trebuie să ne dea de gândit, mie, cel puţin, mi-au dat. Dar să ajung în final, pentru că celelalte probleme de ordin juridic nu le mai invoc, pentru că domnul Bolcaş le-a făcut atât de strălucitor pe înţelesul tuturor încât cred că ar fi trebui să discut degeaba.

Ce ne propune ultima parte a acestei moţiuni. Pe de o parte, schimbarea ministrului abia numit, pe de altă parte, ce ne propune, să spunem noi, Parlamentul, că Guvernul trebuie să respecte legea, adică să dăm o lege, să dăm o hotărâre prin care să spunem că legea trebuie să fie respectată. Aceasta am mai făcut-o o dată prin Constituţie. Noi nu suntem de acord cu astfel de practici parlamentare de a spune că legile sunt făcute ca să fie respectate, acestea trebuie să fie cunoscute. Ca atare, nu putem să votăm o astfel de moţiune, într-adevăr, neserioasă din păcate, pe o problemă foarte serioasă. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea centrală a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Sali Negiat, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Negiat Sali:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Moţiunea simplă cu privire la încălcarea cu bună ştiinţă de către Guvern a Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi proasta gestionare a politicii guvernamentale privind problematica violenţei în familie de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei şi implicit de ministrul Elena Dumitriu aduce la ordinea zilei încă o problemă care îşi are rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat sau cauze care sunt legate în mod diferit de nivelul de trai, nivelul de cultură, apartenenţa la diferite culturi, comunităţi etnice sau religioase ş.a.m.d.

Cine a crezut că un anumit mod de relaţie într-o familie, respectiv violenţa în familie, va fi reglementat cât ai bate din palme, printr-o simplă apariţie a unei legi şi a unor reglementări şi instituţii în conformitate cu necesităţile de rezolvare a acestei spinoase probleme, credem că în mod sigur s-a înşelat.

Această moţiune este cel mai bun exemplu.

Abia cu câţiva ani în urmă, înainte de 1989, multe cazuri de violenţă în familie se rezolvau cu participarea statului, în special a miliţiei, care recomanda părţilor să se împace, ca să nu fie înregistrate ca evenimente care să le afecteze imaginea şi rezultatele muncii de educaţie, chiar existând cazuri când se recomanda confidenţial chiar o bătaie a partenerului sau partenerei, după caz, cu lovituri care să nu lase semne în zone ale corpului la vedere sau în zone ruşinoase, mai puţin dispuse pentru expunere.

De secole, în educaţia familială în cadrul multor comunităţi, religii, a stat la bază şi principiul că bătaia este ruptă din rai, că o anume rezolvare a diferitelor situaţii în familie se pot face cu violenţă. Nu este uşor să scoţi din arsenalul diferitelor segmente ale diferitelor comunităţi etnice sau religioase această facilă modalitate de acţiune.

Am considerat necesar să reamintesc aceste lucruri, pentru a sublinia că violenţa în familie are puternice rădăcini în educaţie. Statisticile de orice fel, cu referire la această problemă arată că familiile cu educaţie solidă, oamenii care au un nivel de educaţie suficientă nu apelează la metode violente de rezolvare.

Celelalte cauze enumerate în motivarea existenţei violenţei în familie sunt colaterale şi toate sunt în directă relaţie cu nivelul de educaţie a fiecărui individ.

Un singur exemplu vreau să dau. Toţi cunoaştem foarte multe familii sărace, sau provenim din ele, unde n-au existat sau nu există violenţă. Considerăm că această lege a venit la timp şi este un mare pas înainte pentru reglementarea unei vechi probleme a celulei de bază a societăţii omeneşti, a familiei.

Este şi condiţie de îndeplinire pentru accedere la Comunitatea Europeană. De aceea, suntem convinşi că Guvernul va lua măsuri urgente de aplicare a Legii nr.217 din 2003, de protejare a familiei, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, de elaborare a normelor metodologice, acţionând ferm pentru eliminarea cauzelor şi conotaţiilor sociale ale acestui fenomen.

Vă mulţumim. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Petruş Octavian, în numele independenţilor.

Domnul Octavian Constantin Petruş:

Domnule preşedinte,

Prea nobili şi stimaţi colegi parlamentari,

Am urmărit la televiziune prestaţia doamnei ministru în legătură cu tema în discuţie.

În esenţă, această doamnă spunea, într-o duioasă naivitate: mie nu-mi place această lege, chiar dacă a fost votată de Parlamentul României, chiar dacă a fost votată de PSD. PSD-ul a făcut o lege proastă, aşa că n-o voi aplica şi am să fac eu o altă lege.

Stimaţi colegi,

Dacă suntem cu picioarele pe pământ, dacă avem un epsilon de responsabilitate, nu ne putem prezenta în faţa Uniunii Europene cu un asemenea comportament ministerial, pueril şi nedemocratic. Ce Dumnezeu?! Anii '50 au trecut demult. Suntem în secolul XXI. Astăzi, moda în politică constă în proceduri democratice, şi nu în voluntarism sau bunul plac al conducătorilor.

Din c.v.-ul doamnei ministru am reţinut că este o absolventă a Facultăţii de fizică. Şi eu sunt fizician - şi unul serios. Şi cineva care acţionează precum doamna Elena Dumitru, cred că nu face cinste breslei fizicienilor. Eu o sfătuiesc să se gândească bine la ce am spus eu astăzi şi să acţioneze în consecinţă.

Nu sunt de acord nici cu prestaţia de astăzi a doamnei Mona Muscă. Doamnă Muscă, strigătele nu mă impresionează, nu sunt argumente!

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Al doilea tur de intervenţii.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Marineci Ionel.

Domnul Ionel Marineci:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi participanţi la lucrările Camerei Deputaţilor,

Sunt onorat astăzi să particip la dezbaterea unei moţiuni care este mai degrabă un text de exerciţiu politic şi, probabil, de lectură cu voce tare.

Mă simt, însă, dezonorat tocmai de faptul că, din cei 27 plus 29 de semnatari ai moţiunii, unii au fost atât de pătrunşi de text şi de conţinut, că nici nu se află în sală. Spun aceasta, pentru că, din lecturarea textului, rezultă existenţa unei ţinte precise pentru autori. Este vorba de Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, şi de doamna ministru Elena Dumitru.

Reuşesc semnatarii moţiunii să mai inventeze o temă. Eu am acum posibilitatea să afirm că Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, şi-a dovedit capacitatea şi competenţa în aplicarea legilor, iar doamna ministru Elena Dumitru este responsabilă de gestionarea problematicii violenţei în familie şi are autoritatea morală de a vorbi în numele Guvernului despre această lege.

Voi prezenta, în sprijinul afirmaţiilor mele, măsurile concrete întreprinse la nivelul direcţiilor de protecţie a copilului din întreaga ţară, sub îndrumarea şi coordonarea Autorităţii Naţionale de Protecţie a Copilului şi Adopţie, din subordinea ministerului condus de doamna ministru Elena Dumitru.

Este vorba de servicii specializate pentru protecţia copilului împotriva abuzului, neglijenţei şi exploatării.

Există, la ora actuală, 18 servicii, centre specializate, dintre care în cinci din aceste centre - în Teleorman, Vaslui, Giurgiu, Brăila şi sectorul 2 -, se acordă, pe lângă consiliere, şi adăpost mamelor şi copiilor supuşi diferitelor forme de violenţă domestică, cu finanţare de la bugetele consiliilor judeţene.

Există, la ora actuală, 29 de servicii telefonice de tip permanent şi 8 servicii telefonice obişnuite.

Consecinţa măsurilor legislative şi sociale promovate de Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, o reprezintă evoluţia numărului de copii protejaţi în sistem familial şi rezidenţial. Şi, ca să dau răspuns unei stimate doamne care a pus în discuţie acest element, vreau să-i spun că numai în anii 2001 şi 2002, numărul copiilor protejaţi în familie a crescut de la 30.572 la 41.782, luându-se în considerare interesul superior al copilului. În timp ce numărul copiilor protejaţi în centre de plasament a scăzut - şi se numesc centre de plasament, stimată doamnă, - de la 57.181 la 43.703; a crescut numărul de servicii alternative, de la 131 la 309; numărul de asistenţi maternali profesionişti a crescut de la 3.200 la 8.600; au fost închise sau restructurate 47 de instituţii publice de tip vechi.

Există un concurs apreciat şi de cei care monitorizează România - Concursul "Floare de colţ", dedicat tocmai acestor copii.

Comparativ - şi vreau să vă spun acum şi rezultatele unui sondaj intitulat "Copilul abuzat şi neglijat în familie", care a fost lansat public în martie 2003 şi care spune aşa: "Prevalenţa abuzului în familiile din România este similară cu cea existentă în alte state. Abuzul sexual are chiar o prevalenţă aflată la limita inferioară a valorilor furnizate de studiile efectuate în aceste state. În schimb, prevalenţa abuzului fizic se află la limita superioară a valorilor menţionate de experţii străini, explicaţia fiind de ordin cultural, prin care bătaia considerată ca mijloc de disciplinare a copilului este aplicată şi prin folosirea de obiecte".

Având ca elemente principale de reper pentru intervenţie, Programul de guvernare şi strategia în domeniu, Guvernul Partidului Social Democrat, condus de primul-ministru Adrian Năstase, a demonstrat, prin măsurile legislative, administrative şi financiare întreprinse până acum, angajamentul politic ferm de a gestiona problematica violenţei în familie şi-i îndemn pe colegii deputaţi să spună "nu" moţiunii.

Profit de ocazia pe care o am în acest moment, să vă adresez îndemnul, domnilor colegi, ca, mâine, 3 decembrie 2003, Ziua internaţională de solidaritate a persoanelor cu handicap, din Anul european al persoanelor cu handicap, să fim cu toţii alături de cei pe care soarta i-a înzestrat cu dizabilităţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, doamna deputat Mihaela Ionescu.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Doamnă ministru,

Obiectul moţiunii în discuţie astăzi îl constituie încălcarea, cu bună ştiinţă, de către Guvern, a Legii nr.217 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi proasta gestionare de către acesta a problematicii violenţei în familie, cu referire directă la ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, respectiv doamna ministru Elena Dumitru, care, astăzi, s-a disculpat, promiţând că proasta gestionare va fi remediată într-un termen rezonabil - adică o zi, adică un an, adică la anul, când o să vină Partidul România Mare la putere, probabil.

Încălcarea legii şi aplicarea defectuoasă a politicii guvernamentale a devenit axiomatică în România şi ea nu se limitează numai la problema violenţei în familie, devenită deja o realitate îngrijorătoare a României în tranziţie. Conform statisticilor dâmboviţene, adică de pe site-ul www.poliţiaromână.ro, ea reprezintă 7,8% din cele 29.890 infracţiuni cu violenţă, adică 2.115.

Se poate spune că acest număr este mare, că acest număr este mic; este, oricum, un număr îngrijorător de infracţiuni cărora le cad victimă soţiile, soţii sau rudele apropiate.

Partidul România Mare consideră că este mult mai îngrijorătoare acutizarea formelor de violenţă în familie, agravarea consecinţelor, cruzimea actelor de violenţă pe care le consideră rezultate directe ale unei politici sociale şi economice iresponsabile, condusă de toate guvernele care s-au succedat în ultimii 14 ani. Fiecare dintre aceştia a neglijat fenomenul violenţei în familie, nu a căutat să identifice cauzele sale sociale sau morale, nu a emis legile necesare îngrădirii şi pedepsirii celor vinovaţi, deşi au avut succesiv la îndemână frâiele Ministerului Justiţiei, ale celui de Interne, ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ceea ce ar fi putut preveni amploarea fenomenului acum 7 ani, acum 5 ani, acum 2 ani. O fac astăzi, în criză totală de comunicare cu propriul electorat care chestionează ce s-a făcut pe linie socială, pentru securizarea graniţelor, inclusiv pentru prevenirea intrării în ţară a drogurilor, a băuturilor contrafăcute, care au contribuit în mare măsură la agravarea fenomenului violenţei în familie.

Ce au făcut aceştia pentru a asigura un climat de pace socială pe linia creării de noi locuri de muncă? Acestui electorat îngrijorat i se răspunde acum cu o moţiune asupra încălcării de către Guvern a Legii prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Moţiunea propune, probabil în mod paradoxal, o altă definiţie a violenţei în familie decât cea adoptată în propriul act legislativ, unde avem o definiţie mai apropiată realităţilor româneşti.

Cauzele violenţei în familie s-ar limita, conform moţiunii, numai deteriorării relaţiilor familiale, sau apariţiei unor circumstanţe în care agravarea s-a declanşat ca efect al consumului de alcool. Se exemplifică violenţa în familie numai prin cota alarmantă a fenomenului în rândul minorilor, dintre care 75% ar fi suferit, măcar o dată în viaţă, de violenţă, contorizându-se, probabil, şi chelfănelile aplicate de către părinţi atunci când copiii au întârziat de acasă sau au luat-o razna.

Alt exemplu este cel al femeilor care au suferit în urma violenţei familiale care, conform Raportului ONU, s-ar situa la 35% din numărul total al femeilor, în timp ce tot Poliţia Română vorbeşte numai de 6,8%. Omorurile şi loviturile cauzatoare de moarte, abuzurile şi perversiunile de tot felul nu sunt contorizate şi nu sunt considerate ca a fi menţionate, măcar, în moţiune.

Partidul România Mare consideră că fenomenul violenţei în familie nu mai poate fi ascuns sub preş. Nu se mai poate spune că aşa ceva nu există în România, că relaţiile familiale sunt un teritoriu tabu, pentru că, tot conform statisticilor de pe site - ul Poliţiei, România se află pe primul loc în topul negativ al violenţei în familie, din rândul ţărilor foste comuniste.

Sigur că romanele Agathei Christie, pline de crime conjugale, nu au fost scrise în România. Sigur că nici povestirile lui Hitchock cu hecatombe de neveste îngropate în grădina din spatele casei n-au fost scrise pe malurile Dâmboviţei. Asta nu înseamnă că noile condiţii economico-sociale precare, care au împins peste jumătate din populaţia ţării sub pragul minim al sărăciei, obligând mamele sau taţii să plece la muncă în străinătate, rezultatul direct fiind o dezagregare a familiilor, o schimbare a relaţiilor între părinţi şi copii, ducând la incesturi, la copii lăsaţi pradă abuzurilor de tot felul, la copii fără exemple morale familiale, educaţi de filme de o cruzime fără seamăn, care vin din alte modele culturale, opuse creştinismului ortodox şi care au devenit, volens nolens, unice exemple, adeseori urmate de tinerii care vor să vadă dacă pot şi ei să fie la fel de cruzi cu cei din filme.

Moţiunea nu atinge cauzele, ci numai forma, cerând să se sancţioneze o întârziere - ce-i drept de neiertat - în aplicarea unei legi, care, şi aşa, nu rezolvă decât pedepsirea violenţelor, nu şi cauzele sociale: şomajul, consumul alcoolului contrafăcut, intrat fraudulos în ţară sau alambicat în distilăriile clientelei politice.

Ce-i drept, s-a obţinut acum şi aici o recunoaştere din partea ministrului, a cauzei exacte a acestui fenomen, şi anume sărăcia, sărăcia la care a adus-o guvernul actual, guvernul de acum 5 ani, guvernul de acum 7 ani şi de acum 14 ani.

Simpla monitorizare a fenomenelor, precum şi crearea de adăposturi care ar rezolva doar câteva cazuri care îndrăznesc să apeleze la autorităţi, nu vor rezolva fondul problemei. S-ar impune o implicare efectivă a organelor de poliţie care, în prezent, se reduce numai la înregistrarea reclamaţiilor victimelor ori la amendarea celui care este foarte violent, tocmai pentru că nu are bani; este violent pentru că nu are unde să se ducă din casă la un loc de muncă, pentru că nu poate să-şi aline oful decât cu un alcool contrafăcut.

Conform studiului "Femeia în criminalitate", publicat de Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, poliţistul poate intra oriunde, în scopul de a preveni o infracţiune sau o serioasă tulburare a ordinii publice, dacă, de exemplu, aude strigând: "Crimă! Viol!", sau dacă se aud zgomote care conduc la concluzia că are loc o luptă în plină desfăşurare.

Dar, dacă vătămătorul îşi bate pe înfundate victima şi acesteia îi este ruşine de vecini, de societate, atunci se autosesizează cineva? Ce face Puterea? Dar ce face şi Opoziţia, care depune astăzi o moţiune în privinţa violenţei în familie, pentru a sancţiona, de exemplu, mass-media ce mediatizează cu precădere aspectele scandaloase, încălcând adeseori dreptul victimei la confidenţialitate, nemergând aproape niciodată la sursele sociale şi economice care au generat, fără excepţie, săvârşirea violenţei.

Fenomenul violenţei în familie este o realitate dureroasă a României în tranziţie, dar el este numai o componentă a coşmarului poporului român care este violentat de factura la lumină, de cea la căldură, de preţul alimentelor de bază, de preţul hainelor, altele decât second - hand.

Dacă Guvernul nu se arată responsabil faţă de rezolvarea celorlalte fenomene menţionate mai sus, alt fel decât formal, pe o hârtie, cel puţin acum s-a recunoscut cauza, putea el, oare, Guvernul, să gestioneze fenomenul violenţei în familie? Este bine să vorbim despre răul cauzat de neaplicarea Legii privind violenţa în familie, dar ne întrebăm: ce lege a fost respectată de către poliţiştii care fură, de către autorităţile statului care se lasă mituite, de justiţia care împarte dreptate cu dublă măsură, acum, acum 5 ani, acum 7 ani, acum 14 ani, de 14 ani încoace.

Iată de ce Partidul România Mare se abţine să voteze această moţiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Partidului Democrat, doreşte domnul Boc să vorbească, pentru restul de două minute plus un minut de la PSD, că ştiu precis că dumneavoastră doriţi să încălcaţi termenul acesta.

Domnul Emil Boc:

Îl refuz, domnule preşedinte, chiar dacă vă mulţumesc pentru generozitate.

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor,

Mă voi opri doar la o simplă afirmaţie extrem de gravă, cu implicaţii constituţionale, juridice şi politice, făcută de către doamna ministru: "Nu voi aplica legea", spunea doamna ministru referindu-se la Legea cu privire la protecţia şi prevenirea victimelor violenţei în familie.

O simplă analiză a textului constituţional, art.1 alin.5, ne spune: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." - fără să facă distincţie între demnitari şi cetăţeni.

Art.16 alin. 2 din Constituţie ne spune, în acelaşi timp: "Nimeni nu este mai presus de lege".

Art.52 precizează că în cazul în care un magistrat ar săvârşi, cu rea-credinţă sau din culpă, prejudicii aduse cetăţenilor, i s-ar atrage răspunderea directă materială.

Dar iată că în Parlamentul României, un ministru al Cabinetului îşi permite să sfideze textul constituţional, să sfideze legea, să sfideze prevederile Codului penal. Dacă un cetăţean ar fi făcut o asemenea afirmaţie şi ar fi aplicat-o, ar fi fost trimis în închisoare. Dar un ministru este aplaudat la scenă deschisă.

Fie şi pentru asemenea afirmaţii se impune demiterea unui ministru care încalcă textul Constituţiei şi legile în vigoare, fără a mai intra în celelalte detalii legate de Agenţia Naţională pentru Protejarea Familiei. O asemenea afirmaţie ar trebui sancţionată de către o clasă politică responsabilă. Nu ne putem juca cu aplicarea legilor în România. Nu putem face şi transforma Parlamentul într-un club, într-un club de discuţii. Dacă tot ceea ce facem noi aici se rezumă la nivelul unui club de discuţii, atunci nu ne merităm leafa pe care o primim.

Doamnelor şi domnilor,

Dacă dorim ca responsabilitatea să fie întronată, repet, fie şi numai pentru asemenea afirmaţie, un ministru ar trebui să-şi dea demisia, dacă nu, să fie demis.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PD şi PNL)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat renunţă la restul minutelor pe care le are la dispoziţie, dar dăm cuvântul doamnei ministru, pentru a răspunde unor probleme suplimentare care s-au ridicat în dezbateri.

Aş ruga şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală, pentru a putea vota.

Poftiţi.

Doamna Elena Dumitru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu am să vă reţin foarte mult timp.

Aş vrea să fac câteva consideraţii pe marginea celor pe care dumneavoastră le-aţi spus astăzi aici.

În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc pentru interesul arătat pentru acest domeniu foarte sensibil şi de care orice femeie se simte foarte ataşată.

Am spus, în textul pe care am avut onoarea să-l prezint în faţa dumneavoastră, că femeile sunt principalele victime şi copiii.

Ca femeie, vă mulţumesc foarte mult pentru interesul pe care l-aţi arătat de pe o baricadă sau de pe alta.

Cu siguranţă, vom îmbunătăţi această lege, pentru a o face aplicabilă. Dorim să limităm, să combatem, să prevenim violenţa în familie. Efectele asupra comportamentului individual şi asupra societăţii se văd încă.

Să nu ne închipuim că violenţa în familie a apărut imediat după revoluţie. Cineva aici evoca o relaţie directă în privinţa violenţei în familie cu miliţianul. Aş vrea să vă reamintesc că duhovnicul cel mai des căutat era secretarul de partid, din acest punct de vedere. Acolo nevestele bătute se duceau să-şi caute dreptatea.

Ceva s-a schimbat în democraţie. În primul rând, cunoaştem mai bine dimensiunile fenomenului, din ce în ce mai bine. Din ce în ce mai bine ştim ce avem de făcut.

Am spus aici şi am recunoscut: sărăcia este o cauză importantă a violenţei. Dar sărăcia n-a inventat-o acest guvern. Aş vrea să vă reamintesc că acum vreo două săptămâni Banca Mondială a dat publicităţii un raport care arată că din 2000 în 2002 rata sărăciei a scăzut cu 6 puncte procentuale, nu a crescut.

Avem foarte mult de lucru împreună: politicieni, oameni de afaceri, care au responsabilitatea socială a companiilor de rezolvat; cetăţeni, familii, adulţi şi cei care au bunăvoinţa să se aplece asupra acestui subiect.

Eu cred că nu este o temă pe care o vom rezolva numai prin această lege.

Urmează să consolidăm un adevărat aparat legislativ-normativ pentru a rezolva, măcar în bună parte, violenţa în familie. Am evocat exemplele unor state unde există bunăstare, unde există dezvoltare economică, pentru a arăta care sunt rădăcinile complexe şi diverse ale fenomenului.

În privinţa violenţei, atenţiei pe care Guvernul o acordă familiei şi copilului şi asistenţei sociale, în general, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că, lângă mine, în faţa dumneavoastră, se află doamna Marta Nora Ţărnea, care este primul secretar de stat din Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, din ultimii 15 ani, care se ocupă direct de această chestiune, de problematica familiei, a asistenţei sociale.

În ceea ce priveşte un îndemn pe care l-am auzit astăzi, că nu trebuie să gândim, aş vrea să vă spun că eu eram într-o sală, într-o aulă parlamentară şi în 1990 şi nu-mi aduc aminte cu foarte multă plăcere de un anumit îndemn despre cei care gândesc şi cei care muncesc. Aş vrea să vă cer permisiunea ca, totuşi, Guvernul să gândească. Cred că este util tuturor. (Comentarii, vociferări în Grupurile parlamentare ale PD şi PNL)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Doamna ministru v-a ascultat pe dumneavoastră când aţi vorbit. Vă rog frumos să-i permiteţi să termine intervenţia.

Doamna Elena Dumitru:

În ceea ce priveşte excesiva birocraţie, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că există şi alte legi care reglementează în materie. Există Legea nr.161, care stabileşte normative foarte clare de personal; ca să traducem într-o limbă populară şi accesibilă tuturor - câţi cu sapa şi câţi cu mapa.

Dacă ţinem cont de toate legile, nu numai de Legea de prevenire şi combatere a violenţei în familie, un calcul sumar şi simplu arată că este nevoie de aproximativ 1.000 de noi posturi în administraţie. Acest lucru poate fi demonstrat.

Cât despre ceea ce este de făcut în continuare, în cel mai scurt timp posibil această agenţie va funcţiona. Va funcţiona cu toate resursele administrative pe care le are în acest moment Guvernul la dispoziţie şi le poate în continuare înfiinţa.

Trebuie să folosim resurse financiare, instituţionale, umane într-un mod chibzuit şi înţelept, fără risipă. Alţii au risipit. Noi nu ne mai putem permite acest lucru.

Această lege va fi aplicată, pentru că va deveni aplicabilă prin modificare şi completare.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Colegii mei, domnii secretari, îmi confirmă că avem cvorumul în sală. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră moţiunea.

Cine este pentru? 27 voturi pentru moţiune.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abţineri? 23 abţineri.

Deci, moţiunea a fost respinsă cu 135 de voturi împotrivă, 27 pentru şi 23 abţineri.