Sittings of the Chamber of Deputies of August 13, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of August 13, 2008

6. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare cu privire la Raportul primului-ministru.

 

Domnul Anghel Stanciu:

  ................................................
 

Domnule prim-ministru,

Sunt împuternicit din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să vă mulţumim că aţi dat curs invitaţiei noastre şi a altor formaţiuni politice de a prezenta în faţa Camerei Deputaţilor un bilanţ asupra efectelor inundaţiilor şi, evident, a măsurilor pe care Guvernul intenţionează să le aplice spre a înlătura aceste efecte care, evident, ne întristează pe toţi şi cu atât mai mult pe cetăţenii cu care aţi discutat şi aţi constatat că sunt în imposibilitate de a mai locui în fostele locuinţe.

Evident, domnule prim-ministru şi stimaţi membri ai Guvernului, că trebuie să ne raportăm la ceva. Noi avem totdeauna tendinţa de a fi luaţi prin surprindere. Ba, că vine iarna când nu trebuie, ba, că vine seceta când ne aşteptăm să plouă sau plouă când ar trebui să fie secetă... Cert este că atunci când aţi fost investit prin votul Parlamentului, noi am aprobat prin vot Programul de guvernare.

La acest program de guvernare s-a specificat, la Capitolul XVIII: "Elaborarea strategiilor de protejare a cetăţenilor împotriva calamităţilor naturale, accidentelor ecologice şi expunerii în zone cu risc ecologic." Deci este o frază, dar ce se ascunde în spatele acestei fraze? Se ascunde, evident, o muncă a unor specialişti, a unor instituţii care trebuiau să ne asigure nouă tuturor cetăţenilor siguranţa vieţii de zi cu zi şi a bunurilor noastre, spre a nu fi luaţi prin surprindere şi a ne manifesta noi ca salvatorii naţiei, coborând din elicoptere, trenuri şi alte mijloace de transport, evident, în comun.

Spun acest lucru pentru că bilanţul, domnule prim-ministru, pe care dumneavoastră l-aţi citit foarte bine şi foarte corect, priveşte afectarea tot a căilor de comunicaţii, căi ferate, drumuri, poduri, podeţe, afectarea locuinţelor, a vieţii de zi cu zi, aţi spus a peste 27 de mii de cetăţeni, peste 5500 de locuinţe; alţii spun peste 8900 şi aşa mai departe.

Există, evident, în judeţele Moldovei bilanţul trist. o dată avem secetă în Moldova, o dată avem inundaţii, un an aşa, un an aşa. Şi ne amintim, domnule prim-ministru, de anul 2005. În anul 2005 am mai avut inundaţii în judeţele Moldovei. Şi aceste inundaţii sunt în principal cauzate de Siret şi de Prut. Nu vreau aici să vă aduc aminte că problema nu e nouă. Numai dacă amintim de ce scria Sadoveanu: "Venea o moară pe Siret". Evident că moara aceasta nu venea de capul ei, venea tot datorită faptului că o luaseră inundaţiile. Deci, iată că din '25, de când "moara" lui Sadoveanu venea pe Siret, nu prea am rezolvat nimic. Şi cetăţenii judeţelor Bacău şi Iaşi sun bucuroşi că facem planuri. Facem planuri ale Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, a comitetelor de bazin, a comisiilor, dar nu le implementăm. Şi, spre a vedea, domnule prim-ministru, cam ce se întâmplă în judeţe, evident că dumneavoastră le-aţi văzut, aţi prevăzut şi nişte măsuri, nu pot fi, evident, satisfăcătoare pentru cetăţeni, noi o să vă dăm ceea ce avem din judeţul Iaşi, ce am putut strânge, şi sperăm că cel puţin în judeţele Iaşi şi Bacău şi Suceava, se vor găsi mijloace financiare, nu poate de către Guvernul minoritar, poate de Parlament, pentru că fondul de rezervă este clar insuficient, ceea ce aţi spus şi dumneavoastră, iar o posibilă rectificare este apanajul şi al Guvernului şi al Parlamentului.

Deci, vă înaintez, domnule prim-ministru, lista cetăţenilor din judeţul Iaşi pe care îi şi reprezint, împreună cu domnul ministru Varujan, cu domnul ministru Adomniţei. Va fi un semn că vă aplecaţi şi spre Iaşi şi spre bazinul Siretului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea grupului parlamentar al PNL?

A, mă iertaţi, n-a terminat domnul Anghel Stanciu, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să mă scuzaţi, şi dumneavoastră ca şi mine, am fost şi elevi şi studenţi, aceasta a fost introducerea. Acum urmează cuprinsul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Are cuvântul domnul deputat Anghel Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Este clar pentru toţi, inundaţiile sunt un fenomen natural pe care nu-l doreşte nimeni. Dar evident că acţiunea omului, în special amenajarea teritoriului, în consonanţă şi cu schimbările climatice, care vor accentua din ce în ce mai mult şi perioadele de secetă, dar şi perioadele de ploi abundente, vor necesita măsuri adecvate de prevenire şi reducere a posibilităţilor de inundaţie. Pot spune, Guvernul Năstase şi Guvernul Tăriceanu au acţionat în acest sens. Şi iată că Uniunea Europeană, care din 1998 s-a confruntat la nivel european cu peste 100 de inundaţii majore, cu peste 700 de victime, cu pagube de peste 25 de milioane de euro, a iniţiat şi aprobat o directivă. Este vorba de Directiva din 23 octombrie 2007, nr.207/60 a Parlamentului European şi respectiv al Consiliului Europei. În baza acestei directive s-a acţionat şi în România şi s-a întocmit o strategie naţională de management a riscului la inundaţii. Are peste 30 de pagini şi cuprinde aici toate măsurile pe care le-a enunţat domnul prim-ministru.

De asemenea, s-a acţionat în baza inundaţiilor din 2005 prin elaborarea Hotărârii nr.1309 din 27 octombrie 2005 privind aprobarea Programului de realizare a planului naţional pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor şi a finanţării acestuia. În această hotărâre, stimate domnule prim-ministru, şi-mi permit să vă spun şi stimate coleg, în calitate de absolvent al aceluiaşi institut şi de inginer constructor, se prevede la pct.1 - "Elaborarea planului naţional pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor" şi primul alineat a) - "Iniţierea studiilor privind amenajarea bazinului hidrografic Siret, grav afectat de inundaţiile din anul 2005." Peste 28 de miliarde de lei vechi alocaţi Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, pe vremea aceea, în decembrie 2005, iar în martie 2006, finalizarea studiilor privind amenajarea bazinului hidrografic Siret. Deci, iată că din martie 2006 suntem acum în 2008. Siretul nu a luat act că s-a dat o hotărâre de Guvern. Cred că ar trebui sancţionat. Ori Siretul, ori cei care nu au respectat Hotărârea de guvern şi nu au redactat planul corespunzător. Şi nu au întocmit, aşa cum spune în strategie şi aşa cum spune şi legislaţia europeană, respectiv directiva pe care v-am anunţat-o, întocmirea hărţilor de hazard, a riscurilor de inundaţii, a hărţilor de risc de inundaţii, a planurilor de gestionare a riscului de inundaţii.

Şi, totodată, informarea şi punerea la dispoziţia cetăţenilor a tuturor informaţiilor care privesc inundaţiile anterioare, pagubele care s-au produs, de ce s-au produs şi amenajarea şi sistematizarea albiei minore, albiei majore şi conştientizarea cetăţenilor că nu trebuie să mai construiască în zona albiei majore. Iar din ceea ce spun cei de la Uniunea Europeană trebuie clar asigurat debuşeul apelor la aceste debite care vin din ce în ce mai mari, ca urmare a modificării globale a climei. Deci, nu are sens să mergem pe ideea îndiguirilor aberante. Nu poţi îndigui un fenomen natural. Sumele sunt colosale.

De aceea, aşa cum spune şi strategia şi este corect ce spune, toţi cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundaţiilor, trebuie să-şi asume responsabilitatea de a nu se expune fără măsuri de precauţie riscului la inundaţii şi nici să contribuie la sporirea acestui risc.

În sinteză, cred, domnule premier, că astăzi este încă un prim pas pe un drum de o mie de mile spre a scoate cetăţenii României, casele cetăţenilor României din zona furiilor apelor. Să ne amintim că şi în 1971 şi 1972 au fost inundaţii catastrofale, şi în 2005 şi anul acesta şi de fiecare dată când vin, atunci luăm măsuri.

Nu, trebuie să aplicăm strategia naţională, trebuie s-o reactualizăm, trebuie să aplicăm planul naţional de prevenire şi combatere a inundaţiilor, trebuie să întocmim, într-adevăr, hărţile de risc şi să aplicăm Directiva europeană.

De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat consideră, domnule prim-ministru, că această problemă trebuie reluată cu măsuri adecvate, spre a realiza şi actualiza strategia naţională, planul naţional şi de a aloca, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, sumele aferente. Sumele aferente nu pot fi alocate, evident, de un guvern minoritar, aşa cum este al dumneavoastră, ci necesită o hotărâre a Parlamentului cu proxima ocazie, spre a demonstra cetăţenilor că nu zugrăvim cu var antiseismic, cum a fost în 1977, blocurile, şi nu zugrăvim râurile cu mire pentru combaterea inundaţiilor, cu codul roşu şi portocaliu, ci cu măsuri ferme, constructive şi eficiente.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aveţi şi încheiere?

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

La proxima şedinţă, când vom relua acest subiect, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal?

Domnul deputat Relu Fenchiu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Of, politica asta ne pune ca atunci când sunt necazuri în ţară, unii dintre noi să încerce să se afirme. N-o să mă refer la antevorbitorii mei, pentru nu vreau să dau drepturi la replică, dar, stimaţi colegi, cei dintre dumneavoastră care aţi fost în Nordul Moldovei şi în zona Maramureşului în această perioadă a inundaţiilor, aţi văzut că realitatea de acolo era cu totul alta decât realitatea pe care încercăm noi s-o prezentăm astăzi de la tribuna Parlamentului. Cred că cel mai important lucru era, în primul rând, ca cei care vrem astăzi să ne dăm cu părerea de ce s-a întâmplat la inundaţii să fim acolo, să vedem realitatea.

Faţă de 2005, vreau să vă spun, ca om care am fost acolo, s-a întâmplat un lucru foarte important. În primul rând, specialiştii au fost lăsaţi să-şi facă treaba. Şi, acest fapt, faptul că specialiştii au fost lăsaţi să-şi facă treaba, a dus la un rezultat care, dacă nu a fost perfect, a fost aproape de perfecţiune.

Stimaţi domni,

cei care vă referiţi la faptul că nu s-au făcut lucrări îndeajuns de bune pentru îndiguiri, pentru protejarea cetăţenilor, vă mai spun o dată ceea ce s-a spus de multe ori, debitele pe râul Siret şi pe râul Prut au fot cele mai mari înregistrate vreodată; unii spun cele mai mari din 500 de ani, alţii spun cele mai mari din ultimii 1000 de ani. Realitatea este că mai vechi de 100 de ani nu avem înregistrări şi nu avem de unde să ştim. Faptul că pe râul Prut a existat acumularea de la Stânca-Costeşti, faptul că pe râul Prut sunt aproape 250 de km de diguri care protejează malul drept al Prutului, faptul că nişte specialişti au ştiut cum să gestioneze această problemă, toate acestea au dus la salvarea a mii de case şi a zeci de mii de oameni. Nu vreau să uitaţi că râul Prut, cu toate că a avut cel mai mare debit, repet, din ultimii 500 sau poate 1000 de ani, nu s-a revărsat şi nu a inundat nici o casă, şi acesta este meritul lucrărilor hidrotehnice care s-au făcut şi este meritul specialiştilor care şi-au făcut bine treaba.

Stimaţi colegi,

eu nu vreau să discut aici despre Strategia de prevenire a inundaţiilor, pentru că sunt reprezentanţii Ministerului Mediului şi o ştiu foarte bine, avem foarte multe lucruri de făcut, nu trebuie să intrăm în chestiuni tehnice dar nici nu trebuie să intrăm în chestiuni tehnice, dacă nu ne pricepem, nu trebuie să spunem că sunt lucruri care nu s-au făcut, dacă nu ştim că ele s-au făcut.

Vreau să vă spun că dacă nu s-ar fi ştiut unde sunt riscuri pentru inundaţii, nu s-ar fi ştiut de unde să evacuăm oamenii din casele lor. Faptul că aceste hărţi există, faptul că specialiştii au ştiut s-o spună, a făcut ca riscurile, ca pagubele să fie minime pentru gradul şi nivelul ridicat al inundaţiilor.

Nu o să continui, pentru că fac parte din partidul de guvernământ şi totuşi am văzut aprecieri din multe părţi cu privire la activitatea Guvernului la inundaţii, dar vreau, stimaţi colegi, în calitate de parlamentar acum, să vă fac un apel, să lăsăm la o parte populismele şi să venim cu pachete de legi care sunt nepopulare, dar care sunt total necesare în actuala situaţie în care, vedeţi dumneavoastră, schimbările climatice pot să ne aducă grave prejudicii. Aşa cum spunea un coleg de-al meu, trebuie să lăsăm natura să-şi recapete forma ei, pentru că altfel natura se va răzbuna. Trebuie să interzicem cu desăvârşire orice construcţie în albiile majore ale râurilor, trebuie să interzicem, dacă doriţi, şi modificări ale construcţiilor şi să cerem oamenilor, să cerem autorităţilor locale să nu mai permită construcţiile în aceste locuri, pentru că, mai devreme sau mai târziu, natura, apele vor încerca să-şi recapete terenurile pe care le-au avut. Desecările care s-au făcute în perioada de dinainte de 1989, dorindu-se o agricultură extensivă, au dus la situaţiile la care ne aflăm acum. Singurul mod care ne poate proteja de furia apelor şi a naturii este să lăsăm natura aşa cum a fost ea şi să mutăm localităţile în zone ferite de natură.

Vă invit, stimaţi colegi, în această toamnă să fiţi alături de Comisia pentru mediu la lansarea unui astfel de pachet legislativ pentru prevenirea riscurilor pe care le pot produce calamităţile oamenilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidul Democrat- Liberal, domnul deputat Dumitru Pardău.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Pardău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum bine ştiţi, zona de nord a României a fost serios lovită de inundaţii.

Domnul prim-ministru a prezentat situaţia generală, eu am percepţia lucrurilor întâmplate în judeţul Suceava, tocmai de aceea mă voi referi în mod special la situaţia din judeţul Suceava.

De asemenea, datorită intervenţiilor anterioare, aş vrea să fac o precizare. Cred că astăzi trebuie să dăm dovadă de solidaritate, tocmai de aceea mi se pare prea mult sau superficial să vorbim de cauze, de vinovaţi. cred că trebuie să lăsăm demagogia de o parte.

Cel mai afectat judeţ a fost judeţul Suceava. Aproximativ 70% din infrastructură a fost afectată în mod grav. Există, din păcate, numeroase pierderi materiale, la nivel de drumuri comunale, judeţene, naţionale, poduri, podeţe, căi ferate, reţele de alimentare cu apă potabilă, reţele de canalizare, reţele electrice, de comunicaţii, culturi agricole, precum şi distrugeri în domeniul silvic.

Stimaţi colegi,

succint, situaţia se prezintă astfel: 864 de km - - drumuri comunale, 200 km - drumuri judeţene, 13 km - drumuri naţionale, 73 km - diguri şi apărări de maluri, 696 de podeţe, 223 de poduri, 235 de km reţele electrice, 11.482 de fântâni, 14.830 ha de terenuri agricole, 84 de pepiniere şi plantaţii silvice, 643 de podeţe şi drumuri forestiere. Practic este vorba de pagube de 3 mii de miliarde de legi vechi, în 98 de localităţi din judeţul Suceava, dintr-un total de 114.

Vreau să vă prezint separat situaţia pagubelor care i-au afectat în mod direct pe oameni. Locuinţe căzute - 42, locuinţe care urmează să fie demolate, pentru că nu pot fi refăcute - 178, iar 2098 de locuinţe urmează a fi reparate. De asemenea, 6404 anexe gospodăreşte afectate şi 129 de asemenea anexe distruse în totalitate.

Observaţi că situaţia este gravă, iar momentele când apa a venit peste oameni, peste agoniseala lor de o viaţă au fost dificile. Dacă nu se intervenea la timp, era şi mai rău. Tocmai de aceea, trebuie să remarc implicarea imediată a autorităţilor locale, a Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă, Jandarmeriei, Prefecturii, instituţiilor deconcentrate, primarilor, consilierilor locali, consiliului judeţean şi preşedintelui consiliului judeţean.

Un lucru pozitiv l-a reprezentat prezenţa a o parte din membrii Guvernului, a primului-ministru, precum şi vizitele repetate ale preşedintelui Traian Băsescu.

Din primele momente s-a intervenit prompt, în aşa fel încât proporţiile dezastrului au fost diminuate. Solidaritatea umană a existat şi s-a manifestat foarte frumos în judeţul Suceava. Oameni de afaceri au pus imediat la dispoziţie utilaje atât de necesare în acele momente, autobasculante, ifroane, buldozere, escavatoare, dar şi alimente şi pături. Lângă aceştia se adaugă efortul oamenilor simpli, care s-au mobilizat extraordinar.

În mod special, trebuie să pun în evidenţă în faţa dumneavoastră sprijinul şi solidaritatea oamenilor din alte judeţe, din alte zone ale ţării. tuturor le mulţumim.

Astăzi apele s-au retras, accesul a fost restabilit, toate localităţile afectate au curent electric. Suntem în situaţia de a pune la punct strategia de reconstrucţie. Punctul cel mai important, fireşte, îl reprezintă construcţia caselor noi, precum şi repararea celor distruse parţial. În acelaşi timp, este necesară refacerea infrastructurii reprezentând drumuri, diguri, poduri. Încă este mare nevoie de materiale de construcţie.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Democrat-Liberal Suceava, parlamentarii Partidului Democrat-Liberal de Suceava cer tuturor parlamentarilor de Suceava să se solidarizeze, fără a pune patimă politică, în aceste acţiuni de interes obştesc.

De asemenea, Partidul Democrat-Liberal cere tuturor partidelor politice să se solidarizeze în aceste acţiuni. Considerăm că în acest context, orice atacuri politice născute din invidie sau frustrare nu sunt altceva decât deturnări de la scopul nostru comun - reconstrucţia zonelor afectate. Sprijinirea acestor oameni şi a comunităţilor lor este obligatorie. Nu trebuie privită ca o bunăvoinţă a Guvernului sau a altor instituţii abilitate. Pe masa Guvernului se află un proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de prefectul judeţului Suceava şi preşedintele consiliului judeţean Suceava, în valoare de 2000 de miliarde de lei vechi, care se referă strict la infrastructura comunală şi judeţeană, bănuiesc că şi celelalte judeţe afectate se află în aceeaşi situaţie şi tocmai de aceea cred că de urgenţă trebuie alocate sumele necesare de construcţie a acestor judeţe.

Solicităm Guvernului să aloce resurse suficiente tuturor judeţelor afectate, judeţului Suceava, cel mai grav lovit, fără să facă nici un fel de diferenţă între culorile politice ale administraţiilor locale şi judeţene.

În faţa inundaţiilor nu suntem nici de la PNL, nici de la PSD, nici de la PD-L, suntem oameni care trebuie să ajutăm alţi oameni şi comunităţile lor atât de greu încercate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La prima vedere, raportul prezentat de domnul prim-ministru Tăriceanu este unul corect. Adică, s-a întâmplat să avem inundaţii, s-a întâmplat ca natura dezlănţuită să ne potopească o parte din ţară; nu ai cu cine te certa. Este un fenomen natural, aceasta a fost să fie, aşa a dat Dumnezeu; nu este vina nimănui.

Şi, dacă s-a întâmplat, înalţii reprezentanţi ai statului s-au dus şi ei să vadă, la faţa locului, nenorocirea, să-i încurajeze pe cei loviţi de soartă, să-i îmbărbăteze, să-i asigure că vor fi ajutaţi să iasă din necaz. S-au dus şi unele cucoane purtând pantofi, genţi şi haine ce depăşeau în valoare suma alocată de Guvern pentru localitatea respectivă.

Prin urmare, totul pare corect. Se întâmplă evenimente la care guvernanţii reacţionează, se duc, constată, dispun măsuri, promit câte ceva. Însă, dacă privim lucrurile mai atent, ne dăm seama că totul la noi este improvizaţie, superficialitate şi acţiune pompieristică, de pe o zi pe alta. Adică, lipseşte cu desăvârşire o strategie naţională de prevenire a inundaţiilor, după cum nu avem strategii nici în alte domenii importante, cum ar fi cel energetic, de exemplu. Noi am avut o lege pentru prevenirea inundaţiilor, în care prevedeam consolidări, amenajări, îndiguiri, împăduriri, regularizări, în mare parte, continuarea şi optimizarea programului ce se derula şi înainte de 1989. Dar, cum bine se ştie, propunerile legislative care vin din Opoziţie, şi mai ales din o parte a Opoziţiei, nu sunt bine primite, oricât de oportune ar fi. eu însumi am fost luat în bătaie de joc în legătură cu o propunere legislativă privind plantările de arbori.

Dacă am lua statisticile şi am merge să vedem unde s-au dus banii alocaţi prin bugetele anuale pentru refacerea îndiguirilor, consolidărilor de maluri şi a altor amenajări, am vedea că lucrările fie nu s-au făcut de calitate, fie nu s-au prea făcut deloc, în timp ce unii s-au cam îmbogăţit pe seama nenorocirii altora. Nu s-a făcut, de exemplu, nicio auditare a firmelor private care au primit lucrări din 2005 şi până astăzi.

Înmulţirea inundaţiilor, a viiturilor, a tornadelor, de la preluarea Puterii în 2004, de către guvernarea de dreapta a Alianţei D.A., pare să ne dea tuturor o lecţie, şi anume că teoria ultraliberală a statului minimal are multe hibe. Statul minimal, devenit azi statul aproape zero - cu zero resurse minerale, cu zero industrii, cu zero sistem bancar propriu, cu zero strategii naţionale, face faţă cu greu unor mari încercări. Dacă profitul net, de aproape un miliard de euro anual, de la PETROM, de aproape un miliard de euro anual, de la SIDEX şi de la alte câteva obiective mari, ar fi intrat în bugetul statului, acel stat puternic ar fi putut interveni energic nu cu 300 de lei pe cap de inundat, cu 500 de lei sau 800 de lei de casă distrusă, şi nu cu teledonuri de-a miloaga, pentru a rezolva probleme grave, şi nu cu paleative, ci cu resurse importante, în stare să refacă rapid infrastructura, imobilele şi bunurile oamenilor.

Dar, aşa, umblăm şi noi cu elicopterul de aici-colo, ne băgăm cu cizmele în noroi, teatral, le plângem pe umeri, apoi, îi lăsăm cu ochii în soare, aşteptând să le mai picurăm câte ceva cu grijă, de a le cere votul la toamnă. Dacă dumneavoastră credeţi că este bine aşa, bine să fie. Noi, însă, credem că după aproape două decenii de jaf şi anarhie a venit timpul reconstrucţiei economice şi sociale serioase. Avem la îndemână documentare, felul cum s-au oglindit în presă intervenţiile responsabililor guvernamentali. Cert este că unii par să fie foarte mulţumiţi de felul cum s-a acţionat, iar unii dintre noi găsim cu cale că încă nu s-a găsit un sistem coerent de intervenţie guvernamentală şi că teoria statului minimal îşi arată efectele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat László Borbély. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte,

Stimate şi stimaţi colegi,

Eu cred că cuvântul de ordine în această perioadă este "e nevoie de fiecare". E nevoie de fiecare. E nevoie şi de parlamentari care..., da, să meargă în teritoriu şi să vadă cu ce pot ajuta. E nevoie, evident, de Guvern, să ia acele măsuri pe care trebuie să le ia oricare guvern care ar fi la guvernare şi să ia măsuri urgente - şi cred că au fost luate aceste măsuri. E nevoie de autorităţile locale şi poate autorităţile locale au cel mai important rol, pentru că sunt cel mai aproape de cetăţean, au şi responsabilităţi în acest domeniu şi, evident, acei oameni care..., să nu uităm cum au arătat aceste inspectorate pentru situaţii de urgenţă în 2004, în 2005 şi cum arată acum, cât de dotate sau nedotate au fost în 2005, n-au avut o barcă ca lumea. Şi, acum, colegii de la Ministerul de Interne pot să spună: sunt şi bărci şi alte dotări şi sunt circa 30 de mii de oameni profesionişti care, în cazul în care este o inundaţie sau, ferească Dumnezeu!, orice alt fel de calamitate, intervin.

Deci, haideţi să nu uităm această profesionalizare a celor care trebuie să intervină în aceste situaţii. Şi noi, într-adevăr, în afară de strategii, trebuie să punem la punct prevenirea. Dar, pentru acest lucru, haideţi să nu ne ascundem după deget. Primarii n-ar trebui să dea autorizaţii de construcţie în alba râului, în acele zone în care se ştie că aproape la fiecare inundaţie se inundă din nou casele, şi noi reconstruim din nou acele case. Este o problemă gingaşă. Este o problemă sensibilă. Trebuie vorbit cu oamenii, trebuie să-i lămureşti că nu este bine să stea acolo şi trebuie să le dai, evident, un teren în altă parte, să-şi reconstruiască casele acolo unde nu mai vine apa.

Sunt lucruri simple, sunt lucruri care eu zic că s-au organizat în perioada care a trecut. Şi nu întâmplător, haideţi să spunem câteva cifre, pentru că, totuşi, dumneavoastră sunteţi cei care, evident, votaţi şi bugetul României în fiecare an şi trebuie să ştiţi cum s-au cheltuit aceşti bani. şi eu cred că s-au cheltuit justificat în ultimii ani.

Din 2005, numai pentru reconstrucţia caselor s-au dat 76 de milioane de euro. S-au reconstruit până acum 1.600 de case, vom reconstrui alte 1.550 în anul acesta şi s-au dat materiale de construcţii pentru aproape 16 mii de locuinţe. Este un efort, este un efort. Şi, într-adevăr, vreau şi eu să felicit acele comunităţi locale. Am fost şi este bine că ne ducem acolo. Nu pentru a ne lua cizme de cauciuc, ci pentru a vedea la faţa locului cum oamenii s-au mobilizat. Şi să le dăm mesaje clare, care pot veni numai de la noi. Atunci când mergem în teritoriu trebuie să le spunem: stimaţi concetăţeni, în această situaţie, trebuie să faceţi următoarele: să debarasaţi, de exemplu, curtea, să recuperaţi materialele de construcţii ce le puteţi recupera şi să pregătiţi casa pentru a veni, a elibera amplasamentul. În perioada aceasta, de exemplu, aceasta este prioritatea zero - să vină cei care trebuie să vină şi deja s-au organizat şi să elibereze amplasamentul, pentru că, altfel, nu putem porni la 1 septembrie cu reconstrucţia caselor. Este un mesaj simplu, şi oamenii au înţeles asemenea mesaje.

Vreau să mă refer încă la două aspecte care nu s-au amintit aici şi vă rog foarte mult să nu dezinformaţi. I-am auzit pe unii dintre colegi, am auzit unele declaraţii şi astăzi. Deci, acei 300, 500 şi 800 lei s-au dat ca primă urgenţă, deci nu pentru reconstrucţia caselor. Unde dăm acum, aţi auzit sumele care se dau - 57 milioane lei plus 27 pentru reparaţii.

Deci, nu s-a discutat despre asigurarea locuinţelor. Şi trebuie să spun - şi eu sunt parlamentar - că, din păcate, chiar aici, la Camera Deputaţilor, de 8 luni de zile stă în comisii acea lege pe care am propus-o în toamna anului trecut, pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor. Eu fac un apel şi în numele meu, ca deputat, către toţi colegii mei: haideţi, poate facem un efort şi trecem această lege. Dacă această lege ar fi fost votată, acum, ar fi venit companiile de asigurări, şi pentru 10, respectiv 20 de euro, primeau aceşti cetăţeni 10 mii şi 20 mii de euro, nu de la bugetul de stat, ci printr-o formulă de la companiile de asigurări.

Haideţi să facem un efort comun şi, dacă vorbim de solidaritate, cred că şi aici ar fi nevoie de solidaritate din partea tuturor ca să treacă, de exemplu, această lege.

Sunt multe lucruri de rezolvat. Printr-o organizare bună, eu vă cer, ca membru al Guvernului, ca unul care m-am implicat, cred, din 2005, şi n-a fost uşor, să reconstruim 1.000 de case în 2005, ştiţi foarte bine, mai ales în judeţul Timiş. N-a fost uşor. Cei care sunt cunoscători ştiu ce înseamnă ca în 3 luni să reconstruieşti 1.000 de case. Acum, va trebui din nou să reconstruim 1.500 de case. Aşa cum am început, "e nevoie de fiecare". Haideţi să punem umărul, să reconstruim casele şi să rezolvăm acele probleme care, într-adevăr, trebuie rezolvate, dar numai printr-o organizare bună. Şi mai vreau să fac un singur comentariu. S-a vorbit de hărţi de risc. Vreau să vă informez că în 2005, când am venit la minister, am găsit legislaţia care spunea că până în 2004, 31 decembrie, consiliile judeţene trebuiau să finalizeze hărţile de risc. Ei, nu au făcut acest lucru. Şi, atunci, de la bugetul ministerului, am dat bani - şi nu puţini -, pentru a face 25 de proiecte-pilot în zonele cele mai afectate, şi aceste proiecte-pilot sunt finalizate; încă două trebuie să le finalizăm în lunile următoare. Şi, pe regiuni de dezvoltare, am dat 24 miliarde lei vechi pentru a face pe regiuni aceste hărţi de risc.

Eu vă rog foarte mult, aveţi o influenţă şi către consiliile judeţene. Apelaţi la consiliile judeţene ca să dea bani din buget, pentru că aceste hărţi trebuie să existe. Aşa cum s-a spus, să se facă o strategie pe baza hărţilor care există, pe baza a ceea ce avem, ca să nu ne ia, iar, aşa, prin surprindere, cum nu ne-a luat, după părerea mea, dar trebuie să facem mai mult. E nevoie de fiecare!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Ioan Ţundrea. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ţundrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Referitor la raportul prezentat de dumneavoastră, cuprinzând măsurile luate de la inundaţii şi până la declanşarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, care prezintă soluţiile reale pentru prevenirea acestor dezastre, vă adresez rugămintea de a răspunde la următoarele întrebări: care este finalitatea Programului PHARE 2000, în valoare de 2 milioane de euro, prin care fostul ministru P.D. al mediului, Sulfina Barbu, se angaja că va reduce riscul efectelor dezastruoase ale inundaţiilor?

Întrebarea a doua: care sunt costurile pe care românii le plătesc pentru deplasările mediatice zilnice cu elicoptere ale Guvernului şi Preşedinţiei în zonele calamitate?

Noi, conservatorii, suntem de facto implicaţi an de an în ajutorarea familiilor sinistrate, prin mijloace proprii şi fără asistenţă mediatică, şi tocmai de aceea vă întrebăm care este suprafaţa de păduri defrişată în ultimii 18 ani în România?

Vă reproduc câteva fraze din declaraţiile pe care vi le adresam în 2005: în luna aprilie 2005, am fost primul parlamentar care a solicitat Guvernului României sprijin material pentru judeţele Caraş-Severin şi Timiş, afectate de inundaţii, sesizând încă de atunci necesitatea întocmirii unor planuri tehnice şi financiare pentru fiecare localitate, astfel încât să atenuăm în viitor efectele unor potenţiale dezastre.

Acum, după al şaselea val de inundaţii care loveşte ţara, am convingerea că dumneavoastră, domnule prim-ministru, veţi urgenta întocmirea de către toate autorităţile locale de planuri tehnice şi financiare pentru situaţii de calamitate.

Este evident şi acum, ca şi în alte situaţii, că autorităţile locale declanşează un prea mare efect mediatic, în loc să intervină cu decenţă şi eficienţă pentru soluţionarea rapidă a calamităţilor. Acesta este un răspuns pe care fostul ministru P.D. îl dădea Parlamentului în numele dumneavoastră şi în care se angaja că, începând cu 2005, dezastrele inundaţiilor vor fi stopate.

După trei ani, vedem cât a fost respectat angajamentul ministrului P.D. al mediului, Sulfina Barbu.

Partidul Conservator îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu românii care se găsesc în acest moment în faţa vitregiilor naturii. În ceea ce priveşte conservatorii, vor face tot ceea ce pot pentru a alina suferinţa celor loviţi de aceste calamităţi: ajutoare cuprinzând îmbrăcăminte, medicamente, hrană şi apă potabilă.

În condiţiile în care resursele financiare şi materiale există, în condiţiile în care există şi ingineri şi constructori care pot veni cu soluţii, multe dintre acestea sunt cunoscute, dar prăfuite prin birourile ministeriale, pentru remedierea problemelor în condiţiile în care sunt cunoscute zonele vulnerabile, în aceste situaţii şi în condiţiile în care această problemă este cunoscută de ani de zile, faptul că aceste fenomene se produc din nou şi au drept rezultat moartea unor oameni, nu este decât rezultatul unei inconştienţe criminale a Guvernului.

Atâta timp cât resursele financiare şi de independenţă există, alături de sprijinul din partea Uniunii Europene, iar capacităţile de planificare nu sunt puse în slujba unei politici publice care să rezolve problema inundaţiilor, este clar că nu se mai poate vorbi în cazul acestui Guvern de incompetenţă, ci de aroganţă, autosuficienţă şi ignoranţă. Deja nu mai este vorba de luptă politică sau de opţiuni ideologice, ci este vorba de necesitatea ca statul, finanţat din buzunarele tuturor plătitorilor de taxe şi impozite, să lucreze în beneficiul oamenilor, să-i ajute şi să le fie sprijin, şi nu un adversar.

Domnule prim-ministru,

având în vedere cele spuse mai sus, vreau să vă subliniez că acest raport prezentat astăzi în Camera Deputaţilor nu este suficient şi aşteptăm un răspuns clar din partea Guvernului, în aşa fel încât să nu vorbim de fiecare dată, după inundaţii, de efecte, ci să eliminăm cauzele.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, există vreo intervenţie? Nu.

Am finalizat, atunci, intervenţiile din partea grupurilor parlamentare.

Dacă domnul prim-ministru doreşte să aibă o intervenţie în închiderea acestei dezbateri?

Vă rog, domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ascultat cu atenţie intervenţiile care au fost făcute şi aş dori să puncteze câteva lucruri care mi se par importante pentru a cala această discuţie în nişte termeni rezonabili şi raţionali. Şi aş începe cu câteva elemente de răspuns pe care doresc să i le dau domnului deputat Anghel Stanciu, dar nu în calitate de deputat, ci în calitate de coleg şi de inginer. Deci, acum, domnule deputat, daţi-mi voie să vorbesc nu în calitate de prim-ministru, ci de inginer, şi de inginer care are o legătură cu acest domeniu. Sunt câteva elemente pe care nu trebuie să le scăpăm din vedere, pentru că eu apreciez că reacţia autorităţilor a fost bună, dar ne aflăm sau ne-am aflat în faţa unor fenomene excepţionale, care depăşesc limitele riscului care se ia în calcul în proiectarea lucrărilor hidrotehnice de apărări contra inundaţiilor.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că am avut ploi cu intensităţi care au depăşit 120 litri pe m.p. şi zi, care sunt valori extraordinare. Debitele istorice înregistrate pe Prut şi pe Siret sunt mai mari decât orice înregistrare hidrologică pe care o avem, iar la Barajul Stânca-Costeşti, unde, ca o paranteză, se vorbea că se dărâmă barajul, erau tot felul de zvonuri alarmiste plimbate de unii şi de alţii, nu numai că s-a atins nivelul de calcul al construcţiei, ci s-a mers până la nivelul de verificare, care este înregistrat probabil la prioade de peste 100 de ani.

Digurile care au rezistat, sigur, unele au fost depăşite, nivelele au fost depăşite, erau proiectate pentru nivele de 1 la 100 de ani şi chiar de 1 la 200 de ani. Deci, am avut o situaţie care, cu schimbările climatice de care aţi vorbit şi dumneavoastră, cred că nu suntem sau nu au fost avute în vedere aceste elemente, pentru a fi dimensionate în consecinţă.

Ca atare, o concluzie: datorită schimbărilor climatice care afectează nu numai România, ci multe alte ţări, şi dacă România unii consideră că nu este pregătită suficient pentru a face faţă unor situaţii excepţionale, am să vă întreb: cum explicaţi că şi în Germania au fost inundaţii? Şi, hai să spunem că infrastructura în ceea ce priveşte lucrările hidrotehnice în Germania probabil că este mai bună decât în România. Şi, totuşi, au avut inundaţii.

Deci, va trebui redesenată harta zonelor inundabile şi am să mai fac o referire la sfârşit la acest element, de ce? Pentru că noi ne-am confruntat, sigur, cu o situaţie excepţională pe care am căutat să o gestionăm, dar, în ciuda acestor măsuri pe care le-am luat, avem 1.500 de case care sunt dărâmate. Din aceste documente pe care mi le-aţi pus pe masă şi pe care le am şi eu, pentru că sunt documentele întocmite de autorităţile de resort la nivelul prefecturilor, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi aşa mai departe, este o coloană care este foarte interesantă: "materialul folosit la construcţia caselor dărâmate". Şi o să observaţi că în 99% din cazuri este chirpici. După reţeta tradiţională, pe care o ştiţi: balegă, pământ, paie. Vă spun ceva: la orice ploaie nu rezistă. Am fost în diferite localităţi: la Rădăuţi-Prut, am fost pe străzile unde au fost inundaţii. Casele din chirpici erau toate dărâmate. Era un tânăr care-şi făcuse o casă frumoasă parter-etaj din cărămidă; a fost inundată casa, nu s-a mişcat un milimetru. Îi schimbă pardoseala şi cu asta, să zicem că, dincolo de bunurile din casă, a rezolvat problema cu casa.

Deci, la noi, 99% din casele astea, cred că cu două-trei excepţii, sunt case din chirpici.

Cred că una dintre măsurile care ar trebui luate, evident, şi acest lucru putem să-l decidem, dar numai cu sprijinul autorităţilor locale care trebuie să arate determinare şi autoritate, este să oprim acest sistem de a construi cu material "chirpici".

Doi: foarte multe case - şi avem o statistică - sunt construite în albia majoră şi atunci evident că este zonă inundabilă. Nu au autorizaţie de construcţie, nu că are autorizaţie şi a făcut-o în albia majoră. Sunt şi cazuri de acest gen, în care autorităţile au dat autorizaţii de construcţie pentru case care sunt făcute, deci sunt case cu autorizaţie, iar alte case nu au niciun fel de autorizaţie; dar, niciun fel. Nu ştiu cum s-au racordat la electricitate, la distribuitorii de energie electrică.

Prin urmare, una dintre explicaţiile - eu nu vreau să vă dau o explicaţie, dar vreau să înţelegm că amploarea fenomenului ar fi putut să fie cu totul alta dacă, de exemplu, aveam case care erau construite măcar din cărămidă, nu din altceva.

Acestea fiind spuse, vreau să credeţi că apreciez observaţiile care au fost făcute şi, pentru a avea o idee mai clară asupra sumelor investite, planurilor de amenajare, strategiei de combatere a efectelor inundaţiilor, am s-o rog pe doamna secretar de stat Lucia Varga, de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, să vă prezinte câteva date suplimentare, cifre elocvente care vorbesc despre acţiunile care au fost întreprinse din 2005 pentru a combate aceste fenomene, lucrările care au fost executate, sumele care au fost cheltuite şi care sunt prevăzute în continuare.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule prim-ministru.

Cu aceasta, încheiem dezbaterile şi vă dorim succes în acţiunile pe care le-aţi anunţat.

Pentru informarea colegilor, câteva date, doar, dacă veţi fi de acord.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lucia Ana Varga (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile):

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Foarte pe scurt, am să vă spun că în 2005 s-au demarat studiile pentru 8 bazine hidrografice, conform Hotărârii de Guvern nr.1309, s-a realizat o evaluare preliminară a riscurilor la inundaţii, conform cerinţelor europene. În 2006 s-a întocmit un plan de acţiuni privind lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor care trebuie realizate în perioada 2006-2010. Conform acestui plan, au fost prioritizate lucrări de îndiguire, regularizare de cursuri de apă pentru 1.500 km. Fac aici o paranteză: în România există 75 mii de kilometri de cursuri de apă, lucrări de finalizare a 5 acumulări hidrotehnice, realizarea a 19 amenajări nepermanente, acele buzunare laterale care să preia vârfurile de viitură. Valoarea totală a investiţiilor estimate necesar a fi investite a fost de 1 miliard de euro pentru perioada 2006-2010. Începând cu 2005 până în 2007, au fost investite 486,17 milioane de euro, iar în anul 2008 sunt în derulare 304 investiţii, în valoare de 250 milioane de euro. Au fost, de asemenea, promovate încă 112 lucrări de investiţii în bazinele hidrografice, în special în Siret, în Prut, în bazinul Someş-Tisa.

De asemenea, ţinând cont de schimbările climatice, am demarat, din 2006, un program pentru a elabora planuri de reamenajare a bazinelor hidrografice, ţinând cont de efectele acestor schimbări climatice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, am încheiat dezbaterea pe tema acţiunii Guvernului în privinţa combaterii efectelor inundaţiilor.