|
Doamna Ana Birchall: Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată cu examinarea pe fond în data de 4 noiembrie 2014 pentru a analiza această comunicare. Comunicarea comisiei examinează principalele realizări şi provocări în procesul de realizare a pieţei interne a energiei, dar şi tendinţele şi evoluţiile înregistrate pe piaţa europeană a energiei. Totodată, în cadrul aceleiaşi comunicări, există şi o serie de analize şi rapoarte separate cu privire la investiţii şi aplicarea legislaţiei privind al treilea pachet de energie, precum şi 28 de rapoarte specifice de ţară, cu evaluări individuale ale statelor membre. Deşi Comisia Europeană apreciază că s-au realizat progrese importante în finalizarea unei pieţe interne a energiei, există şi o serie de aspecte care trebuie soluţionate în continuare, precum: creşterea investiţiilor în infrastructura energetică; respectarea legislaţiei şi implementarea unui set armonizat de norme transparente, simple şi robuste, intervenţii publice bine planificate care să evite crearea de noi obstacole în realizarea pieţei interne, necesitatea unei abordări regionale, pentru a asigura integrarea pieţei interne a energiei. Mizele rezultate, atât din conţinutul documentelor programatice, cât şi din tactica de negociere a Comisiei Europene se concentrează în principal, pe de o parte, în marja de libertate de care statele membre vor dispune în promovarea politicii naţionale, de stabilire a mixului energetic, pe de altă parte, în marja de independenţă pe termen mediu şi lung, în stabilirea propriei politici de securitate energetică. De asemenea, elementele agreate deja politic, la Consiliul European din luna octombrie 2014 pot influenţa semnificativ, pe termen mediu, strategia energetică internă. De exemplu, opţiunea pentru sectorul nuclear poate deveni astfel o cifră într-un calcul, prin scăderea valorilor unor ţinte, şi nu un aport determinat independent, pe baza unor criterii care să ţină cont şi de elementele de securitate energetică. În opinia Comisiei pentru afaceri europene, Uniunea Energetică, preconizată la nivel european, ar trebui să se fundamenteze pe o piaţă internă a energiei perfect funcţională, având în vedere că preţurile convergente ale acestei pieţe interne au impact direct asupra tuturor aspectelor din viaţa socioeconomică. În egală măsură, o piaţă internă operaţională trebuie să poată furniza creştere economică şi crearea de locuri de muncă, asigurându-se în acelaşi timp o suportabilitate minimă a preţurilor la consumatorul final. În concluzie, Comisia pentru afaceri europene sprijină, pe fond propunerea legislativă în discuţie, ca o contribuţie relevantă pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi de asigurare a calităţii vieţii cetăţenilor europeni. Vă mulţumesc.
|