Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.234/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2015

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 819/2015) (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 819/2015

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Următorul, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, PL-x 819/2015. Caracter ordinar.

Procedură de urgenţă.

Raport fără amendamente.

Guvernul? Domnul... vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Robert Neagu (secretar general adjunct, Secretariatul General al Guvernului):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin Hotărârea Parlamentului nr. 45/2015, s-a acordat încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în Anexa nr.1, pentru realizarea programului de guvernare stabilit în Anexa nr.2 la hotărârea respectivă.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 stabileşte măsurile care să permită desfăşurarea, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice centrale, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 45/2015 pentru punerea în aplicare a programului de guvernare.

Faţă de cele prezentate, vă rog să fiţi de acord cu adoptarea.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Îl invit în continuare pe preşedintele Comisiei pentru administraţie, Victor Paul Dobre, să prezinte raportul.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din regulament, Comisia pentru administraţie a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Camera este prima Cameră sesizată.

În conformitate cu prevederile art. 61 din regulament, membrii comisiei au examinat proiectul de lege şi expunerea de motive în şedinţa din data de 8 decembrie 2015 şi au hotărât cu majoritate de voturi - un singur vot împotrivă - adoptarea proiectului de lege.

Precizez o singură chestiune. E o eroare materială. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, şi nu ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă la dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare?

Grupul PNL, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionaş-Florin Urcan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

După cum ştim, este atributul Guvernului să-şi organizeze cât mai bine cu putinţă structurile din subordine.

De aceea noi, Partidul Naţional Liberal, susţinem şi votăm pentru aprobarea acestei Ordonanţe nr. 55/2015 şi aşteptăm ca modificările pe care primul-ministru le-a propus să aibă şi succesul scontat.

Mulţumim mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Alte grupuri parlamentare?

Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final.