Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down (PL-x 60/2017) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 60/2017

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Proiectul de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down; PL-x 60/2017; lege organică.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie, prezentarea raportului comun, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, prin adresa PL-x 60/2017 din 1 februarie 2017, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare introducerea unor dispoziţii legale prin care să se creeze cadrul legal privind reglementarea serviciilor de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; punctul de vedere negativ al Guvernului; punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

La şedinţa Comisiei pentru sănătate şi familie, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

La şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 22 decembrie 2016.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: există dispoziţiile legale aplicabile pentru protecţia şi promovarea persoanelor cu dizabilităţi de care beneficiază şi persoanele cu sindrom Down - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale; măsurile propuse ar implica majorarea cheltuielilor bugetare, iar iniţiatorii nu au identificat aceste surse.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale, doamna deputat Calista Mara.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-adevăr, acest proiect de lege urmează a fi respins, dar aş vrea să vă aduc la cunoştinţă următorul lucru. Ştim foarte clar că această comunitate a copiilor cu sindrom Down, precum şi comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din România are mari probleme în ceea ce priveşte atât reglementarea, cât şi punerea în aplicare a legii, şi aşa precare, care există. Motiv pentru care, în cadrul Comisiei pentru muncă am avut o discuţie cu colegii reprezentanţi din partea UDMR şi din partea USR PLUS - sper să avem şi din partea Grupului Partidului Social Democrat, şi a Grupului AUR, şi a minorităţilor deja - în Comisia pentru muncă o discuţie de intervenţie asupra Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care înglobează, de asemenea, şi persoanele care suferă de sindrom Down, de autism, să reuşim să modificăm această lege în totalitatea ei şi să răspundă pentru toate tipurile de handicap, să nu tratăm fiecare tip de handicap în parte, pentru că există posibilitatea să creăm un haos legislativ şi nu cred că asta ne dorim.

Începând de peste două săptămâni, sper, de acum, şi vă vom înştiinţa în timp util, vom declanşa ample consultări pe acest subiect şi sper din suflet ca reprezentanţii tuturor partidelor politice, aşa cum am făcut-o şi în mandatul anterior, să reuşim să modificăm această lege, să răspundă clar nevoilor pe care persoanele cu dizabilităţi le au, pentru că o astfel de problemă este transpartinică şi n-are absolut nicio treabă nici cu stânga, nici cu dreapta, ci cu dificultăţile cu care se confruntă aceste persoane zi de zi.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Mi se pare o propunere rezonabilă.

Dacă mai sunt luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.