Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2005
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2005
![]() |
6. | Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului de către deputaţii: | |||
| 6.1 | Constantin Niţă | ![]() |
|||
|
|||||
|
Doamna preşedinte, eu eram primul pentru răspunsul Guvernului. |
|
|
|
Dar, nu aveţi reprezentantul Guvernului. Domnule deputat, poftiţi. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamna preşedintă, eu vă solicit, pentru rigurozitatea consemnării care să demonstreze indolenţa acestor miniştri şi dispreţul pe care îl afişează faţă de Parlament, să daţi strigare planificării, cu consemnarea dispusă de dumneavoastră, a lipsei ministrului care a fost chemat în faţa Parlamentului României, şi lista să curgă. Cine este prezent să răspundă, cine nu, să răspundă. |
|
|
De acord, domnule deputat, cu amendamentul că miniştrii s-ar putea să fie la acelaşi tip de şedinţă şi la Senat. Este vorba de răspunsul dat domnului deputat P.S.D. Constantin Niţă şi domnului deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar al PPRM, din partea ministrului delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, domnul Laszlo Borbely. |
|
|
Am o chestiune de procedură, doamna preşedintă. |
|
|
Poftiţi, domnule deputat. |
|
|
Sunt aproape 3 săptămâni de când am făcut această interpelare şi văd că nimeni nu doreşte să-mi răspundă. Interpelarea a fost făcută domnului prim-ministru, în mod firesc trebuie să vină cineva să-mi spună dacă este bună sau nu este bună interpelarea mea. Este proastă sau trebuie dată la coş. Deci v-aş ruga foarte mult să interveniţi şi să puneţi lucrurile la punct. Atunci, nu mai vedem necesitatea acestor şedinţe, dacă nu suntem în stare să răspundem. Vă mulţumesc. |
|
|
Da, şi eu vă mulţumesc. Domnule ministru, vă rog, domnule Laszlo Borbely, sunteţi aşteptat la microfon să daţi răspunsul domnului deputat Constantin Niţă. |
|
|
Domnul Borbely Laszlo (ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului): Doamna vicepreşedintă de şedinţă, Stimaţi colegi, Mă scuzaţi pentru întârziere. Domnul deputat Constantin Niţă a întrebat ministerul în legătură cu autostrada Bucureşti-Braşov. Referitor la interpelarea dumneavoastră, vă prezentăm următorul răspuns. În conformitate cu Programul de guvernare pe perioada 2005-2008, adoptat de Parlamentul României, Politica în domeniul transporturilor, lit.b), Strategia în domeniul infrastructurii rutiere se menţionează ca şi prioritate şi dezvoltarea reţelei de drumuri publice, prin finalizarea lucrărilor începute pe autostrada Bucureşti-Braşov. Promovarea realizării autostrăzii s-a făcut în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 470/2002. Procedurile din această lege au fost criticate de Uniunea Europeană, nefiind conforme cu normele acesteia. Pentru a intra în conformitate cu exigenţele şi cerinţele Uniunii Europene, în urma criticilor formulate de aceasta şi de instituţiile financiare internaţionale BERD şi BEI, Ordonanţa Guvernului nr. 16/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.528/2004. Autostrada Bucureşti-Braşov, la care faceţi referire, a fost împărţită în 3 segmente, după cum ştiţi, pentru tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti negocierile s-au purtat cu firma Strabag A.G. - Austria, pentru tronsonul Comarnic-Predeal cu firma Vinci-Franţa, iar pentru tronsonul Predeal-Braşov cu Consorţiul de firme Ashtrom & Roichmann Israel. Firmele care finanţează lucrările la Autostrada Bucureşti - Braşov urmează să realizeze proiectul tehnic şi detaliile de execuţie după semnarea contractelor de proiecte. Autostrada Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj - Deva -Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Constanţa - legătura cu Coridorul IV, este o altă prioritate actuală, stabilită în capitolul nou al negocierilor cu Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, poftiţi. |
|
|
Şi eu îi mulţumesc domnului ministru, dar mă aşteptam să-mi spună că începe autostrada în primăvara asta, nu că va începe cândva, pentru că, din câte ştiu eu, finanţarea este asigurată de aceste grupuri, nicidecum de Guvern, şi atunci în mod firesc lucrurile trebuiau să meargă mult mai repede, pentru că dacă dorim să dezvoltăm turismul, dacă dorim să ne racordăm la Europa, atunci avem nevoie de aceste drumuri. Or, nu putem să spunem, în condiţiile în care facem de la Braşov la Bucureşti 3-4 ore, şi ştiţi foarte bine lucrul acesta, numai delegaţiile pe care le primiţi şi le duceţi prin zonă, faceţi câteva ceasuri, indiferent dacă aveţi, să spunem, girofar. Deci, nu e în regulă. Adică trebuie să începem odată construcţia acestor obiective. Este inadmisibil să intrăm în Uniunea Europeană fără a avea o infrastructură corespunzătoare. Mai ales în aceste zone, în care turismul trebuie să devină prioritatea nr.1, dacă vreţi să fie industrie, ca turismul să devină o adevărată industrie pentru România. Vă mulţumesc şi sper că veţi suplimenta, să spun aşa, răspunsul dumneavoastră şi pentru cealaltă Braşov-Bechtel... Borş cu firma Bechtel, unde iarăşi avem probleme şi văd că şi acolo o bălmăjiţi. Nu ne spuneţi foarte clar: domnilor, o facem sau nu o facem. V-aş ruga frumos să n-o mai tot...iarăşi o să facem o interpelare. Vreau să vă spun că în fiecare lună vă dau câte o interpelare, pentru Braşov-Bucureşti şi pentru Braşov-Borş. Să vedem când o să începeţi, dacă nu, atunci ne spuneţi. În 12 luni, 12 interpelări pe această chestiune. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule ministru, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat, pentru tenacitate. Probabil o să rebotezăm autostrada Bucureşti-Bechtel făcută de Firma Borş şi atunci s-ar putea să se urgenteze finalizarea acestei autostrăzi. Aveţi perfectă dreptate. Din păcate, în România, şi trebuie să recunoaştem cu toţii, haideţi să fim sinceri, timp de 15 ani nu prea s-au construit autostrăzi. Suntem codaşi în Europa şi haideţi s-o recunoaştem şi trebuie să construim autostrăzi în perioada următoare. revin la interpelarea de astăzi şi sunt sigur că, cunoscându-vă tenacitatea, veţi adresa şi alte interpelări. referitor la autostrada Bucureşti-Braşov, negocierile sunt într-o fază finală, s-au făcut şi auditul şi ceea ce prevede de fapt legislaţia în vigoare. Eu sper şi sunt convins că în perioada următoare vom finaliza aceste negocieri. Vreau să vă spun că totuşi firmele acestea vin cu banii, dar va trebui să plătească România din buget cândva. Noi când facem acum bugete multianuale, trebuie să luăm în considerare şi capacitatea de absorbţie a bugetului şi, evident, din moment ce 15 ani n-am fost capabili să construim decât câţiva kilometri de autostradă, acum, dintr-o dată, e nevoie de a se construi cât mai multe autostrăzi şi aici e vorba de capacitatea de absorbţie a bugetului. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |



