Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 1997

7. Dezbateri asupra propunerii legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Continuăm cu proiectul de Lege privind sistemul naţional de decoraţii al României.

Rog comisia specială care a fost instituită de noi pentru acest proiect de lege să ocupe locurile comisiei. Domnule deputat Rizescu, domnule deputat Zoner, nu ştiu ceilalţi membri care sunt, vă rog să vă ocupaţi locurile.

Acum că sunteţi aici, domnule deputat Rizescu, din partea comisiei, dacă doriţi să luaţi cuvântul?

Vă rog, poftiţi la tribună.

Rog persoanele care nu sunt deputaţi să nu stea în sala de şedinţă, există bănci pentru experţi aici în spate. În sala de şedinţe, rog să stea numai deputaţi. Dacă mai sunt alte persoane care nu sunt deputaţi vă rog, trebuie să părăsească sala. Lucrul acesta cu părăsitul sălii nu este valabil şi pentru colegii deputaţi.

Domnul Sergiu Rizescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În sfârşit, după 4 ani de zile, de încercări şi stăruinţe acest proiect de lege a ajuns în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

După cum ştiţi, decoraţiile sunt expresia suveranităţii naţionale. Ele sunt acordate cetăţenilor români şi străini pentru servicii aduse statului în timp de pace şi de război. Totodată, ele se acordă şi unităţilor militare pentru fapte de arme deosebite săvârşite de oşteni în serviciul patriei. Un mic istoric cred că se impune a se face. Ele au apărut în antichitate la greci şi la romani şi au luat o formă oarecum definitivă în secolul al XIX pentru a se generaliza întreaga lume în secolul XX.

În Ţările Române primele încercări în acest domeniu s-au datorat lui Barbu Ştirbei, domnitorul Ţării Româneşti, Ioan Cuza, care a înfiinţat "Ordinul Unirii". Primele distincţii instituite oficial ca rezultat al negocierilor cu Guvernul Otoman, iniţiate de principele Carol I au fost Medalia "Virtutea Militară" în 1872, însemnul onorific pentru 18 şi respectiv 25 de ani de serviciu militar. După proclamarea independenţei României în 1877, prima lege votată de Parlament în ziua de 10 mai 1877 a fost Legea de instituire a ordinului naţional "Steaua României" care, împreună cu legile de instituire a distincţiilor create anterior, au conturat primul sistem naţional de decoraţii românşti, cuprinzând ordine, cruci, medalii şi semne onorifice. Ordinele erau organizate pe grade, mare cruce, mare ofiţer comandor, ofiţer, cavaler. Crucile şi medaliile pe clase, iar primele semne onorifice pe clase, cu o singură excepţie "Vulturul României" pentru parlamentar, organizat pe grade. El a fost îmbunătăţit şi modernizat permanent, au fost înfiinţate în decursul timpului ordinele "Coroana României", cu prilejul proclamării Regatului, în 1881 Ordinul "Carol I", în 1906 Ordinul "Mihai Viteazul", în 1916 Ordinul "Ferdinand I", Ordinul "Virtutea aeronautică", "Serviciul Credincios", "Meritul Agricol" în 1936.

Acest sistem de decoraţii, considerat în epocă pe plan internaţional, ca fiind suplu şi modern, apreciat pentru estetica insemnelor este recunoscut în unanimitate de specialişti, ca fiind sistemul de decoraţii tradiţional românesc.

Purtătorii distincţiilor naţionale nu beneficiau de avantaje materiale. Conform aceloraşi reglementări internaţionale, singurele excepţii le făceau anumite decoraţii de război. El a fost desfiinţat la 30 decembrie 1947, o dată cu instituirea republicii şi înlocuit cu un sistem de decoraţii de sorginte sovietică, fără nici o legătură cu tradiţia românească. Insemnele nou create care se acordau în număr nelimitat aveau forme şi purtau denumiri de inspiraţie sovietică. Titlul de "Erou al Muncii Socialiste", "Erou al Republicii Socialiste România", "Maestru Emerit al artei, sportului", "Artist al poporului" etc. oferind în marea lor majoritate drepturi materiale, încălcându-se astfel normele internaţionale de acordare a distincţiilor.

Schimarea regimului politic din România în decembrie 1989 nu a însemnat şi schimbarea legislaţiei în domeniu, aşa încât în prezent este o totală discordanţă între esenţa politică şi economică a societăţii româneşti şi sistemul de decoraţii în vigoare, cel al RSR care răsplăteşte categorii de merite şi servicii comuniste. Astfel, această contradicţie lipseşte statul român de aproape 8 ani de un important atribut al suveranităţii naţionale, acela de a acorda distincţii.

Întârzierea, în abrogarea sistemului de decoraţii comunist, a creat posibilitatea instituirii de către Parlamentul României a unor distincţii purtând denumiri inspirate din vechiul sistem, ajungându-se la o situaţie, cel puţin ciudată, când luptătorii anticomunişti din decembrie 1989 poartă distincţii cu titulatură comunistă sovietică.

Drept urmare, în actuala legislatură, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a doptat o hotărâre prin care s-a înfiinţat această comisie specială pentru a îmbunătăţi propunerea legislativă, privind sistemul naţional de decoraţii al României.

Noul proiect de lege, întocmit în conformitate cu reglementările în domeniu pe plan mondial, este în concordanţă cu prevederile Constituţiei României. El respectă tradiţia istorică românească cuprinzând ordine, cruci, medalii şi semne onorifice, organizate pe grade şi clase.

Sistemul este organizat pe ordine, cruci şi medalii naţionale pe timp de pace şi pe timp de război, ordine şi medalii civile pe domenii de activitate, ordine şi medalii militare pe timp de pace şi pe timp de război. Ordinele, crucile şi medaliile naţionale au insemne deosebite pentru civili şi pentru militari pe timp de pace şi pe timp de război.

Sistemul propus este unitar, complex, în ceea ce priveşte posibilitatea de a răsplăti practic toate categoriile de merite şi servicii civile şi militare, aduse statului român de către cetăţenii săi. Totodată el este un sistem deschis pentru cetăţenii străini, ce contribuie în mod deosebit la dezvoltarea relaţiilor ţărilor lor cu România.

Şi sunt enumerate ordinele naţionale pe domenii şi după aceea pe domenii de activitate, care vor intra în dezbatere.

Vreau să mai adaug că din sistemul naţional de decoraţii face parte şi "Crucea Comemorativă a Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989", care înlocuieşte toate însemnele create anterior Legii nr.42/1990. Sistemul propus este închis, în sensul că pentru români decoraţiile se conferă în limita numărului de locuri stabilit prin legea fiecărei decoraţii. Aceste prevederi sunt conforme cu practicile internaţionale. Conferirea de distincţii pentru cetăţenii străini nu este limitată şi nu se referă la numărul prevăzut pentru cetăţenii români. Materialele din care sunt confecţionate decoraţiile, sunt precizate în regulamentul fiecărei distincţii în parte. Conform prezentei legi se bucură de avantaje materiale numai purtătorii Ordinului "Mihai Viteazul", ai ordinelor naţionale cu panglică "Virtutea Militară " şi cei ai Medaliei "Virtutea Militară".

Prezentul proiect de lege propune abrogarea legislaţiei în domeniu, apărută până la promulgarea acestei legi, cu excepţia cazurilor menţionate în legea de faţă. Elaborarea şi adoptarea acestui sistem de decoraţii se înscrie ca un eveniment cu implicaţii politice, culturale şi istorice, impune dezbaterea şi adoptarea urgentă a acestui proiect de lege-cadru, a proiectelor de lege şi a regulamentelor fiecărei decoraţii în parte, care asigură recompensarea serviciilor deosebite aduse statului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, o să-i dau cuvântul domnului deputat Rădulescu Zoner, din partea Grupului PNL, apoi în cadrul dezbaterilor generale, în care intrăm acum, dau cuvântul şi altor reprezentanţi ai unor formaţiuni politice.

Vă rog.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum am arătat, de altfel, de mai multe ori când am insistat ca să ajungem să discutăm acest proiect de lege, această propunere legislativă, de fapt, spuneam că un sistem de decoraţii proprii, conferirea de ordine şi de medalii de către stat, cetăţenilor săi, pentru servicii deosebite aduse patriei în timp de pace sau de război, este un atribut al suveranităţii naţionale.

De aceea, în trecut, sistemul de decoraţii al României a luat naştere, de fapt, o dată cu proclmarea independenţei noastre naţionale. Primul înalt ordin, înfiinţat în acest context, fiind, de altfel, cum arăta şi domnul preşedinte al comisiei, ca atare, "Steaua României".

Pe măsura evoluţiei procesului de modernizare a României, după 1877, pe plan economic, social şi instituţional, statul român a ajuns să aibă treptat un sistem de decoraţii civile şi militare, ierarhizat şi complex. Nu vreau să repet, ceea ce a spus antevorbitorul şi preşedintele comisiei, dar consider şi de datoria mea să subliniez în această scurtă luare de cuvânt că sistemul românesc de decoraţii a fost abolit de către comunişti.

Odată cu distrugerea de către aceştia a instituţiilor statului de drept şi cu remodelarea, inclusiv mentală, în tipare sovietice a societăţii româneşti, sistemul nostru de decoraţii a fost înlocuit de către comunişti cu unul de sorginte sovietică care în elementele sale esenţiale a fost menţinut până la finele anului 1989, chiar dacă în timpul dictaturii ceauşiste el a fost cosmetizat, în sensul înfiinţării câtorva noi ordine şi medalii cu denumiri inspirate din istoria noastră naţională. De jure, acest sistem este valabil şi în prezent, până când propunerea legislativă care vă este prezentată spre dezbatere şi adoptare nu va ajunge să fie votată de Parlamentul României, încât noua lege să poată fi promulgată de preşedintele ţării.

Ca reprezentant al Grupului parlamentar al P.N.L., cât şi ca istoric, sunt dator să subliniez că motorul procesului de modernizare şi europenizare a societăţii româneşti, în contextul căruia a fost creat şi sistemul nostru tradiţional de decoraţii, a fost Partidul Naţional Liberal, iar în principalele momente istorice, care au condus la proclamarea independenţei noastre naţionale şi la întregirea Statului Naţional Român, răspunderea guvernării Regatului României din acea vreme, au avut-o liberalii.

Aceştia au fost, ca atare şi dovedit de trecutul nostru istoric şi creatorii sistemului tradiţional de decoraţii al României, la care iniţiatorii prezentei iniţiative legislative revin, adaptându-l, fireşte, actualei forme de guvernământ, înscrisă în Constituţie, cât şi standardelor europene, în respectivul domeniu.

În consecinţă, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, va vota propunerea legislativă privind sistemul naţional de decoraţii.

Nu pot să închei de astă dată, dacă îmi permiteţi, doar două vorbe în calitate de membru al acestei comisii, să aduc mulţumiri şi cred că toţi colegii mei sunt de acord, specialiştilor în heraldică, care, în calitatea lor de experţi şi consilieri ne-au dat un sprijin, de fapt au contribuit efectiv la elaborarea acestui proiect, mă refer la doamna profesoară doctor Maria Dogaru, care este aici de faţă, la profesorul doctor Floricel Marinescu, la domnul Velter Tiberiu şi, deşi a fost foarte puţin, domnul preşedinte al Asociaţiei de Heraldică şi Genealogie, academicianul Dan Berindei.

De asemenea, vreau să aduc mulţumirile mele domnului Cornel Olaru, consilier, jurist şi, de asemenea, domnului Gheorghe Popescu, care în ultima fază ne-au ajutat sub aspectul tehnicii legislative.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vitcu, urmează domnul deputat Elek Barna.

Domnul Mihai Vitcu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am avut onoarea de a face parte din această comisie specială pentru îmbunătăţirea propunerilor privind sistemul naţional de decoraţii al României.

Aşa cum a precizat domnul preşedinte Sergiu Rizescu, această comisie, de fapt, a continuat o muncă de aproape patru ani de zile a unei alte comisii din legislatura trecută, bineînţeles, aducându-şi aportul substanţial la îmbunătăţirea acestei legi.

Sigur că această muncă a fost destul de anevoioasă, pentru că au trebuit eliminate multe din elementele ce vizau sistemul de decoraţii din trecut, dar cu aportul unor specialişti de clasă, pe care i-a menţionat înainte domnul Zoner, am reuşit să realizăm o lege care din punctul nostru de vedere va satisface cerinţele societăţii noastre, acum şi pentru viitor.

Aduc şi eu mulţumirile mele experţilor care au participat cu multă stăruinţă la elaborarea acestei legi, aduc mulţumiri, de asemenea, Consiliului legislativ, care a venit în sprijinul nostru, pentru a da o formă cât mai corectă acestei legi, iar grupul nostru parlamentar, Grupul parlamentar P.D.S.R. va vota această lege în varianta care v-a fost prezentată şi dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Elek Barna, din partea Grupului parlamentar U.D.M.R., se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin.

Domnul Elek Barna:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu toate că eu, personal, nu am făcut parte din această comisie, precum nici un alt reprezentant al grupului nostru parlamentar, nu ştiu prin ce metode, mă rog, nu am intrat în algoritm, dar am urmărit cu atenţie lucrările acestei comisii speciale, comisie care a preluat, de altfel, tradiţia comisiei vechi, din vechiul Parlament, care a început elaborarea acestui proiect de lege.

Desigur, despre decoraţii, despre sistemul naţional al unei ţări privind decoraţiile, este o literatură întreagă, s-au scris biblioteci întregi, pe bună dreptate, este o ramură deosebit de importantă a heraldicii, care cu nişte conotaţii politice, cu conotaţii istorice, practic nu face altceva decât rememorează istoria unui popor sau a unei naţiuni.

Tradiţia decoraţiilor se pierde pe undeva în ceaţa istoriei, primii care au "inventat" decoraţiile au fost grecii, această tradiţie a fost preluată de romani, ajungând, desigur, în lumea modernă, ca societatea să se folosească de o gamă largă de decoraţii şi distincţii.

În Ţările Române tradiţia începe cam pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, când domnitorii Ţărilor Româneşti au început să decreteze legi privind decoraţiile. Făcând un salt în istorie trebuie să ne oprim la Cuza Vodă, care instituie câteva decoraţii deosebit de importante şi totodată frumoase: "Provirtutea Militară", "Devotament şi Curaj", "Virtutea Militară" şi aşa mai departe. Odată cu urcarea pe tron a principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen şi mai ales după Războiul de Independenţă, sistemul de decoraţii se lărgeşte, nu este cazul să vă mai reţin atenţia cu amănunte care, desigur, sunt cunoscute pentru toată lumea.

Ceea ce ni se pare deosebit de important în acest proiect de lege, este faptul că acest proiect de lege vine şi pune capăt sistemului comunist de decoraţii şi aduce pe un suport absolut nou sistemul de decoraţii şi ordine şi medalii din România.

Eu apreciez în numele grupului parlamentar strădania colegilor care au activat în această comisie, îi felicit, totodată, pentru munca depusă şi ţin să vă anunţ, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că grupul nostru parlamentar va susţine şi va vota pentru promovarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin, vă rog. Şi domnul deputat Acsinte Gaspar. Domnule deputat Acsinte Gaspar, doriţi să luaţi şi dumneavoastră cuvântul? Da, vă rog. După domnul deputat Drecin.

Domnul Mihai Dorin Drecin:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am avantajul, într-un fel, de a lua cuvântul după preşedintele comisiei noastre, după alţi colegi. Îmi pare bine că a luat cuvântul şi reprezentantul grupului U.D.M.R. şi constat că cunoaşte destul de bine istoria patriei noastre, măcar în domeniul acesta al heraldicii.

Ca ardelean, voi încerca să fiu scurt. Grupul nostru parlamentar al P.U.N.R.-ului consideră că Legea privind sistemul naţional de decoraţii al României, aşa cum a fost ea gândită şi muncită timp de patru ani de zile, corespunde cerinţelor prezentului şi sperăm şi a viitorului.

Aduc şi eu mulţumirile grupului nostru parlamentar, colegilor experţi în heraldică, juriştilor care ne-au ajutat să perfecţionăm această lege şi, în consecinţă, grupul nostru parlamentar votează prezenta lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Acsinte Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Alături de simbolurile naţionale ale unei ţări, drapelul, ziua naţională, imnul naţional, stema şi sigiliul statului, sistemul de decoraţii dă expresie suveranităţii naţionale.

Ţin să remarc eforturile pe care comisia le-a depus în această perioadă, ducând mai departe o muncă care a început din legislatura anterioară, în legătură cu instituirea sistemului naţional de decoraţii. Vreau să vă spun că modul în care este redactat acest proiect de lege relevă preocuparea deosebită de documentare a membrilor comisiei şi dorinţa dânşilor de a prezenta un proiect de lege, care să dea conturul general sistemului naţional de decoraţii.

Personal, însă, încerc să îmi exprim unele rezerve, în legătură cu unele soluţii care sunt preconizate prin această propunere legislativă. În primul rând consider că este foarte mare numărul decoraţiilor care se propun a fi instituite, atât sub aspectul ordinelor, cât şi al medaliilor şi al crucilor.

Prin proiect se creează o discriminare între anumite categorii şi, în special, am în vedere ordinele pe domenii de activitate. O să vedeţi că prin proiectul propus de comisie se instituie ordine pe domenii de activitate pentru şase domenii, în schimb se elimină altele, pentru care deja avem reglementări. Şi am să vă dau, cu titlu de exemplu, de pildă, prin legea de modificare a Legii nr. 92, de organizare judecătorească, a fost instituit ordinul şi medalia "Meritul judiciar", care nu mai apare în acest proiect de lege. Or, în momentul în care vorbim de sistemul naţional de decoraţii, este foarte clar că aici ar trebui să-şi găsească locul absolut toate decoraţiile. Dacă s-ar lua legea din 1932, cu privire la reorganizarea sistemului naţional de decoraţii, o să vedeţi că avea o structură mult mai restrânsă din punctul acesta de vedere.

Din acest punct de vedere, noi propunem ca sistemul naţional de decoraţii să se restrângă la următoarele categorii: ordinele naţionale, care să fie cele trei ordine naţionale; ordinele militare pe timp de pace şi de război; să fie eliminate ordinele pe domenii de activitate şi medaliile pe domenii de activitate.

De asemenea, să fie eliminate, pentru că nu-şi găsesc corespondent în Constituţie, acele semne onorifice sau simboluri onorifice, cum se numesc, pentru că dacă o să luaţi textul Constituţiei o să vedeţi că potrivit articolului 94 litera b) "Preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare". Nu putem, prin această lege, să introducem o categorie de simboluri onorifice, care nu-şi găsesc locul în Constituţie.

Deci, cu aceste observaţii şi cu unele observaţii pe care le vom face pe text, atunci când se va trece la dezbaterea pe articole, noi vom vota această propunere legislativă.

Repet încă odată: nu ştiu dacă toată lumea a reuşit să citească acest material. Acest proiect de lege, este un material cât de cât structurat, însă, destul de greu de înţeles, pentru că numărul mare de decoraţii şi modul în care sunt structurate creează această dificultate.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Cristea şi domnul deputat Zoner, după aceea. Vă rog.

Domnul Gheorghe Cristea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre această lege, să spun aşa, oarecum în cunoştinţă de cauză, pentru că am făcut parte din această comisie, instituită în legislatura trecută, comisie care la vremea respectivă a depus un proiect de lege şi pe care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, tot de la vremea respectivă, nu l-a agreat. Probabil că legea era ieşită demult.

Deci, este greu de spus dacă putem să discutăm de medalii sau de ordine multe sau de medalii sau de ordine puţine şi cred că nici nu este acesta lucrul cel mai important.

Ceea ce vreau eu să specific aici, sau să spun, este că principiul care stă la baza acestei legi şi care trebuie să stea la baza întregului sistem de ordine şi medalii este acela că se recompensează o activitate şi că aceste ordine şi medalii reprezintă, prin ele însele, o recompensă, deci că ele nu mai sunt legate şi nu trebuie legate - sunt aici nişte excepţii, dar în dezbatere o să discutăm despre ele - de, hai să le spunem, avantaje materiale, pentru a transforma acest lucru în altceva. Este puţin regretabil că în diverse legi, tocmai pentru că se ştia că se lucrează la această lege, pentru că se ştia că principiul care va guverna această lege va fi diferit, s-a forţat aşa, puţin mâna, ca să spunem, introducându-se un fel de decoraţii, dacă vreţi, specifice, care sunt legate de recompense materiale.

Aş vrea să mai spun un lucru: nu trebuie în nici un caz să avem impresia că în această lege sau că prin această lege se va introduce un număr foarte mare de decoraţii. Pentru că ele sunt organizate - eu nu vreau să intru în amănunte, sunt aici specialişti la care putem apela pentru tot felul de explicaţii şi cred că o să fie necesar să apelăm la ei - există o anumită structură şi un anumit mecanism intern, care reglementează tot acest proces şi care, trebuie să recunoaştem, eu am constatat direct, nu este în nici un caz la îndemâna tuturor. Este un domeniu special, dacă vreţi, specios aş putea spune, cu o mişcare interioară proprie, specifică şi care nici nu trebuie, de altfel, să facă ca obiect de dezbatere sau nici nu trebuie să solicite din parte noastră, să spunem, o pricepere foarte mare.

Sunt câteva motive pentru care eu, şi mă refer aici şi la Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.-ului, vom susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Rădulescu Zoner.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

Sunt nevoit să intervin foarte pe scurt, de această dată din partea comisiei.

Şi anume, într-un fel domnul deputat Gaspar a venit în sprijinul comisiei, pentru că au existat iniţiative şi mai ales cereri de a mări numărul decoraţiilor, nu a-l micşora. Aceasta pe de o parte. În al doilea rând, aceste ordine şi medalii fac parte, după cum am arătat, din sistemul naţional de decoraţii pe care l-a avut România, aceste câteva pe domenii.

Îmi pare tare rău, domnule deputat, nu vreau să intrăm, de fapt noi, comisia, într-o discuţie contradictorie cu dumneavoastră, dar pe plan european sistemul de decoraţii al nostru se aseamănă cu cel din alte ţări. Nu putem pune numai ordine naţionale şi cu asta basta! Nu se poate! Ordinul naţional este de un rang mare, se dă la câţiva într-un an de zile! Şi atunci ce facem cu celelalte categorii, care au merite deosebite şi merită a primi o distincţie?!

Încă două lucruri. Cea mai bună dovadă, nici eu nu sunt heraldist, domnule deputat, sunt, totuşi, istoric şi dumneavoastră aţi amestecat unele lucruri aşa cum ne atrageţi nouă atenţia când noi le amestecăm din punct de vedere juridic. Păi, una sunt decoraţiile militare şi altele sunt decoraţiile de război! Decoraţiile de război sunt decoraţii militare pe timp de război! Dumneavoastră aţi spus ordine naţionale şi decoraţii de război. Şi ultima este că acele semne onorifice sunt decoraţii! Sunt tot decoraţii! Au alt nume! Aceasta este!

Aşa încât, din partea comisiei, v-aş ruga, evident, suntem deschişi la toate sugestiile, dar v-aş ruga, totuşi, să mai reluaţi puţin legea, pentru că dacă ne împiedicăm în aceste lucruri şi veniţi cu nişte propuneri care răstoarnă întregul proiect care - repet - este un sistem adaptat. Deci, cel vechi, tradiţional, adaptat la standardele internaţionale de acum.

Nu putem să venim chiar cu inovaţii şi dacă o luăm aşa, iarăşi nu vom mai avea un sistem de decoraţii încă vreo doi, trei ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Bun. Mai doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna deputat Viorica Afrăsinei. Vă rog.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia domnului coleg, deputat Elek Barna, ca şi celelalte intervenţii, de altfel, ale colegilor antevorbitori, m-au trezit din uitare şi vreau să le mulţumesc pentru aceasta. Pentru că aşa cum spunea unul dintre colegi, acest proiect de lege, Legea privind sistemul naţional de decoraţii al României, a fost un proiect muncit şi gândit timp de patru ani de zile şi am convingerea că domnul Sergiu Rizescu, ca şi ceilalţi colegi din actuala comisie, nu vor fi supăraţi dacă astăzi, aici, cu îngăduinţa domniilor lor şi cu îngăduinţa dumneavoastră, îmi veţi permite să reamintesc că timp de trei ani acest proiect de lege a fost muncit şi gândit de o comisie care a fost condusă de deputatul de Botoşani Mihai Teodorescu, pe care o boală ucigătoare l-a trecut în nefiinţă prea de timpuriu, în urmă cu 10 luni. Şi pentru că atunci îşi încheia un mandat de şase ani în Parlamentul României, dar nu am avut posibilitatea să putem spune lucrul acesta aici, în Parlamentul în care a lucrat cu onoare, cu cinste şi cu foarte multă colegialitate acest om, vă rog astăzi să-mi îngăduiţi să o fac eu, să păstrăm un moment de reculegere pentru acest om, care a dovedit o mare prestanţă, profesor de istorie, a fost şi preşedinte al Comisiei de anchetă privind evenimentele din Covasna şi Harghita. Fiind un om de un deosebit bun simţ şi colegialitate, un mare român, vreau să păstrăm un moment de reculegere.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Să păstrăm acest moment de reculegere. (Toţi deputaţii s-au ridicat în picioare pentru a păstra un moment de reculegere)

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Dacă nu sunt, atunci vom trece la dezbaterea proiectului de lege.

Vom începe cu titlul legii.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul capitolului I.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 1.

Domnule deputat Acsinte Gaspar, vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Propun ca articolul 1 să fie reformulat, în sensul ca să cuprindă două alineate, pentru că nu putem să vorbim că sistemul naţional de decoraţii cuprinde, atâta timp cât noi nu am instituit acest sistem naţional de decoraţii. Şi, ca atare, v-aş propune ca alineatul 1 al articolului 1 să sune în felul următor: "Se instituie sistemul naţional de decoraţii al României, potrivit prevederilor prezentei legi".

Alineatul 2: "Sistemul naţional de decoraţii cuprinde:..." şi se merge pe text.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Este vorba de introducerea unui nou alineat, înaintea textului care este aici şi care ar urma să devină alineatul 2.

Domnul deputat Rizescu, comisia? Vă rog.

Domnul Sergiu George Rizescu:

Comisia este de acord.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

O să vă rog să-mi daţi formularea exactă, ca să ....

Domnul deputat Elek Barna.

Domnul Elek Barna:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este corectă intervenţia domnului deputat Gaspar, dar în acest caz trebuie să revenim şi asupra titlului. Pentru că în acest caz se modifică şi titlul legii. Şi atunci, să corelăm titlul legii cu propunerea din articolul 1 al domnului deputat Gaspar.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Kovacs, vă rog.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Amendamentul făcut de domnul Gaspar, după părerea mea nu are efecte asupra titlului. Deci, titlul cum sună în prezent: "Lege privind sistemul naţional de decoraţii al României" este acoperitor, deci chiar dacă într-un prim alineat precizăm că se instituie acest sistem. Nu este cazul să adăugăm acest lucru şi în titlu. Titlul cuprinde inclusiv instituirea. Deci, nu este cazul.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă menţineţi amendamentul? Îl menţineţi.

Atunci o să cer întâi punctul de vedere al comisiei. Domnul deputat Rizescu.

Domnul Sergiu George Rizescu:

Comisia rămâne la formularea din proiectul de lege. Nu este de acord cu propunerea colegului Barna.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

O să vă rog să-mi daţi amendamentul respectiv.

Introducerea unui alineat 1 la primul articol, înaintea alineatului existent aici, şi anume, cu următorul cuprins: "Se instituie sistemul naţional de decoraţii al României, potrivit prevederilor prezentei legi".

Vă supun spre aprobare acest amendament agreat de comisie.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Al doilea alineat, care este textul actual de la articolul 1.

Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Articolul 1 în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Sunteţi tot la articolul 1?

Domnul Acsinte Gaspar:

Credeam că luaţi pe litere...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, am trecut. Dacă doriţi pe litere, atunci o să revenim asupra votului, dar să vedem care... Eu am supus tot alineatul 2.

Deci domnul deputat Gaspar s-a ocupat cu scrisul alineatului 1 şi n-a avut timp să intervină la timp. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Am aici şi legea din 1932 în legătură cu organizarea ordinelor naţionale ale României, am şi textul Constituţiei. Nu regăsesc nicăieri această denumire de "semne onorifice". Constituţia spune aşa: "Preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare", iar în legea din 1932 pentru reorganizarea ordinelor naţionale române nu se găseşte această denumire "semne onorifice".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, domnule deputat Rizescu, să explicaţi acest termen.

Domnul Sergiu George Rizescu:

Sistemul naţional de decoraţii are mai multe componente. L-aş ruga pe domnul Gaspar să ne arate articolul din Constituţie care nu ne permite să instituim acest sistem de decoraţii pe ordine, cruci şi medalii.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Era vorba de pct.C) "Semne onorifice".

Domnul Sergiu George Rizescu (din loja comisiei):

Toate sunt semne onorifice.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, vă rog poftiţi la microfon şi explicaţi exact care-i detalierea, ca să putem să înţelegem.

Domnul Sergiu George Rizescu:

Deci decoraţiile sunt semne onorifice şi invers, dacă vreţi.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Cristea şi urmează domnul deputat Zoner.

Domnul Gheorghe Cristea:

Da, mulţumesc.

În nici un caz nu textul din Constituţie ne lămureşte. Textul din Constituţie spune simplu "decoraţii". Dacă ne uităm la textul acesta şi domnul Gaspar s-a uitat sigur la el, ce înseamnă decoraţii în acest text: ordine, cruci şi medalii. Constituţia nu spune că preşedintele oferă ordinul cutare sau oferă ordine, că oferă cruci sau că oferă medalia. Spune simplu "decoraţii", pentru că decorarea în sine este de fapt mecanismul prin care sistemul acesta este pus în funcţiune, domnule Gaspar, şi asta înseamnă că aceste "decoraţii" înseamnă ordine, cruci, medalii şi semne onorifice. Ele sunt părţi componente ale sistemului şi aşa trebuie să le interpretăm pentru că aşa este corect. Am fi putut să mai adăugăm ceva aici eventual, dacă legea definea sistemul în ansamblul lui ca având aceste componente. Nu ne împiedica în nici un fel Constituţia. Deci absolut deloc.

Este corect ceea ce este structurat aici ca fiind elemente componente ale sistemului naţional de decoraţii. Este absolut corect.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Zoner.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Vă mulţumesc.

Problema este următoarea: nu mai repet ceea ce au spus antevorbitorii, dar dacă noi am avut anumite dificultăţi şi vi s-a dat acest proiect de lege în mai multe variante şi fiecare îmbunătăţită, s-a datorat tocmai acelora care îşi cereau dreptul pentru un asemenea semn: militarii, funcţionarii publici, care avea înainte asemenea însemne, dar care aveau, ca consecinţă, o scutire de impozite, toate facilităţile. Păi, dacă le desfiinţăm pe acestea! Eu n-aş vrea să fiţi în locul nostru, domnule coleg, ca să vină iarăşi toţi să înceapă din nou discuţia. Noi am găsit această formulă. Dacă doriţi ca parlamentarii cu o anumită vechime să nu primească o medalie, să nu primească un semn onorific, e vorba de Vulturul României pentru parlamentari, n-aveţi decât să-l scoateţi. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci vă menţineţi amendamentul, domnule deputat Gaspar?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Da.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci dumneavoastră spuneţi eliminarea lui C) da?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Să se înlocuiască "Semne onorifice" cu "Titluri de onoare".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, n-am auzit. Să se înlocuiască cu? Deci "Semne onorifice" cu "Titluri de onoare".

Da, vă rog, domnule deputat Zoner... Deci nu doriţi să luaţi cuvântul.

Domnul deputat Acsinte Gaspar, la al doilea alineat al art.1, a propus înlocuirea cuvintelor "Semne onorifice" la C) cu "Titluri de onoare". Voturi pentru? Nu sunt.

Domnule deputat Gaspar, am suspus la vot propunerea dumneavoastră. Poftim?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Se modifică substanţial. Să spună comisia.

M-a deturnat domnul Zoner.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, deci v-a deturnat domnul Zoner. Bun. Haideţi să revenim totuşi. Doriţi s-o supun la vot sau nu?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Am înţeles că a fost respinsă.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Resupun la vot cererea domnului deputat Acsinte Gaspar. În loc de "Semne onorifice" să spună la C) "Titluri de onoare". Voturi pentru? 3. Insuficient.

Revin la textul alineatului 2 aşa cum este. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? 1 abţinere. Cu 1 abţinere, adoptat.

Art.1 în ansamblul său, revenim asupra votului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Domnule deputat Elek Barna, ţineţi la revenirea asupra titlului?

Domnul Elek Barna Matei (din sală):

Nu.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, bun.

Art.2, dacă sunt intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar, domnul deputat Cristea, după aceea. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

La art.2 alin.2 vă propun, după sintagma "fapte deosebite săvârşite în timp de pace" şi "pentru acte de eroism în timp de război", pentru că altfel ar reieşi că ne referim la fapte deosebite săvârşite în timp de pace şi eroism în timp de război şi este vorba de acte de eroism săvârşite în timp de război.

Iar ca să nu mai revin, la alin.3 aş propune că decoraţiile pot fi conferite şi cetăţenilor străini sau apatrizilor, având în vedere că avem cetăţeni străini şi apatrizi şi cu domiciliul pe teritoriul nostru şi avem cetăţeni străini şi apatrizi în afara teritoriului care pot să primească decoraţii. De altfel, este în concordanţă cu textul Constituţiei, atunci când face referire la persoanele străine, adică sunt împărţiţi în cele două categorii: cetăţeni străini şi apatrizi.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Cristea.

Domnul Gheorghe Cristea:

Domnule preşedinte,

Iniţial, intervenţia mea se referea la o reaşezare în concordanţă cu structura art.1, nu este modificare de text: "decoraţiile se conferă cetăţenilor români" şi spuneam întâi "pentru servicii excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru fapte de eroism săvârşite în serviciul militar şi pentru merite deosebite în activitate", asta urmărind structura, în sensul că sunt decoraţiile naţionale care se acordă, după aceea decoraţiile pe domenii de activitate şi al treilea este semnul onorific. Deci o reaşezare.

Pe de altă parte, pot să-i spun domnului Gaspar că apatrizii sunt apatrizi. Poftim?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Ştiţi ce înseamnă apatrizi?

Domnul Gheorghe Cristea:

Încerc să înţeleg şi eu, dacă nu ştiu foarte bine până acum.

De asta v-am spus, dar acesta este sistemul de ordine şi medalii al României şi se conferă cetăţenilor români şi cetăţenilor străini care aduc într-un fel sau altul servicii deosebite statului român etc.

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Apatrizii, dacă sunt pe teritoriul ţării?

Domnul Gheorghe Cristea:

Domnule Gaspar, mă rog, mi-am spus un punct de vedere, dumneavoastră urmează să susţineţi de ce şi unui apatrid. Este punctul dumneavoastră de vedere.

Deci, domnule preşedinte, vreau să întreb dacă comisia este de acord cu această reformulare.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

În primul rând acesta este rolul meu aici. Deci vă rog foarte mult să nu-mi luaţi complet atribuţiile.

La primul alineat, dacă mai sunt alte intervenţii? Nu sunt. Întreb comisia dacă la primul alineat este de acord cu reaşezarea în text?

Domnul Sergiu George Rizescu (din loja comisiei):

Nu. Fraza este corectă aici. Şi în loc de "fapte", "acte".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci la primul alineat.

Domnul Sergiu George Rizescu (din loja comisiei):

La alin.2.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, eu vorbesc de primul alineat, unde domnul deputat Cristea a propus reordonarea.

Domnul Sergiu George Rizescu (din loja comisiei):

Nu suntem de acord.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci nu sunteţi de acord.

Vă supun spre aprobare amendamentul propus, având în vedere rolul special al acestei comisii care este şi, în fine, iniţiatoarea textului, sunt obligat să supun anumite amendamente la vot înaintea propunerilor comisiei. Este, dacă vreţi, o procedură care nu-i prevăzută de regulamentul nostru, dar trebuie să găsim procedurile care sunt cele mai apropiate de normal.

Deci vă supun primul amendament la alin.1 propus de domnul deputat Cristea, care propune ca sintagma "pentru merite deosebite în activitate" să fie ultima în această frază şi, de asemenea, în loc de "fapte de eroism" să fie înlocuit cuvântul "fapte" cu "acte de eroism".

Deci prima cerere a domnului deputat Cristea este ca sintagma "pentru merite deosebite în activitate" să fie ultima în înşiruirile din această frază.

Voturi pentru? 4 voturi pentru. A căzut. Deci rămâne alineatul 1 aşa cum este, dar comisia a propus înlocuirea cuvântului "fapte" cu "acte de eroism".

Cu acest amendament, vă supun spre aprobare primul alineat. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Al doilea alineat. La al doilea alineat, domnul deputat Acsinte Gaspar a propus ca fraza să fie: "decoraţiile pot fi oferite şi unităţilor militare, pentru fapte deosebite săvârşite în timp de pace şi pentru acte de eroism în timp de război". Comisia, sunteţi de acord? Comisia este de acord. Vă supun spre aprobare alin.2 cu amendamentul propus de domnul deputat Acsinte Gaspar, în formularea citită de mine. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

La ultimul alineat, domnul deputat Acsinte Gaspar a propus introducerea... deci "pot fi conferite şi cetăţenilor străini sau apatrizilor", introducerea "sau apatrizilor".

Domnul deputat Acsinte Gaspar. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Această solicitare îşi găseşte suportul în art.18 din Constituţie care spune următorul lucru: "Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor garantată de Constituţie şi de alte legi".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Kovacs, urmează domnul deputat Zoner.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Sigur, nu dorim să negăm existenţa acestei categorii, care într-adevăr înseamnă o categorie destul de restrânsă, dar art.18 din Constituţia României are un alt scop, respectiv, recunoaşte şi în cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor, care locuiesc în România, dreptul de a se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor. Or, aici suntem într-un alt domeniu, unde nu susţin eu că ar trebui să introducem o discriminare, dar de cele mai multe ori, haideţi să ne gândim la acest aspect, situaţia de a fi apatrid înseamnă şi un act de voinţă al persoanei în cauză de a nu aparţine unui stat, pentru că a aparţine unui stat înseamnă nu numai drepturi, dar înseamnă şi obligaţii.

Deci în cazul acesta, haideţi să ne gândim şi la aceste efecte. Adică vin să fac servicii unui stat, dar pe de altă parte eu nu mă angajez din punct de vedere al obligaţiilor cetăţeneşti faţă de nici un stat. E totuşi un semn de întrebare în ceea ce priveşte însăşi ideea acestei noţiuni de decoraţii. Deci aici este susceptibil de a ne gândi foarte bine dacă este cazul să introducem sau nu.

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Renunţ, pentru că nu se înţelege.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Acsinte Gaspar renunţă la acest amendament. O să vă rog să vă ocupaţi locurile.

Alin.3, formularea comisiei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.2 în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.3, dacă sunt intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar. La care dintre alineate?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

La 4.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci dacă sunt intervenţii la primele trei alineate? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Deci au fost adoptate primele trei alineate.

Domnul deputat Acsinte Gaspar are un amendament.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Propun la alin.4 o intervertire între două sintagme, adică sintagma "de regulă" să treacă după "decorările se fac". Deci textul ar fi în felul următor: "Pentru cetăţenii români, decorările se fac, de regulă, o dată pe an, cu ocazia Zilei Naţionale a României".

Domnul Sergiu George Rizescu (din loja comisiei):

De acord.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Comisia este de acord cu amendamentul făcut de dumneavoastră. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.3 în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.4, dacă sunt intervenţăii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Cap.I în ansamblul său. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Titlul Cap.II. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.5. Intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Vă rog să observaţi că aşa cum este redactat textul, creează o confuzie: "decoraţii naţionale, ordine, cruci şi medalii sunt următoarele". Ori se taie "ordine, cruci şi medalii" şi să spunem "decoraţiile naţionale sunt următoarele", sau dacă vrea să le ţină neapărat, să fie explicitat, să se pună între liniuţe, nicidecum cu virgule între... Dar părerea mea este că ar trebui eliminate, pentru că sunt enumerate imediat în textul care urmează şi deci ar fi "decoraţiile naţionale sunt următoarele".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Comisia e de acord ca preambulul acestui articol să fie "decoraţiile naţionale sunt următoarele", amendament propus de domnul deputat Acsinte Gaspar şi să se elimine enumerarea "ordine, cruci, medalii" din text.

Deci la celelalte puncte A) B) şi C) sunt intervenţii? Nu sunt. Vă supun spre aprobare art.5 în ansamblul său, cu acest amendament. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Art.6. Domnul deputat Acsinte Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Aceeaşi chestiune. Să fie eliminată enumerarea.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Acelaşi lucru. "Decoraţiile civile pe domenii de activitate sunt următoarele". Comisia? De acord.

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Acesta este valabil la toate textele.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci domnul deputat Acsinte Gaspar, amendament: eliminarea cuvântului "ordine şi medalii" din preambul. Comisia este de acord.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

La pct.A) la Ordine, care sunt ordinele pe domenii de activitate, propun să fie introdus ordinul "Meritul Judiciar", iar la B) medalia "Meritul Judiciar". Sunt decoraţii care au fost instituite printr-o lege pe care am votat-o acum trei luni.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Înainte de a ajunge acolo, vă supun spre aprobare preambulul art.6 "Decoraţiile civile pe domenii de activitate sunt următoarele" ca text, deci textul este acesta. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Şi acum ne întoarcem la al doilea amendament propus de domnul deputat Acsinte Gaspar şi anume ca la ordine şi la medalii să se introducă "Meritul Judiciar". Rog comisia să-şi spună punctul de vedere. Domnul deputat Rădulescu Zoner.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Justiţia este una din cele trei puteri în stat şi magistraţii, indiferent că sunt judecători, că sunt procurori, indiferent de instanţă, pentru merite deosebite primesc ordine naţionale. Nu se specifică, dar este normal să fie aşa.

În al doilea rând, dumneavoastră aţi făcut referire la lege. Aveţi dreptate. Dar principiul pe care se bazează sistemul acesta de decoraţii şi sistemul din România antebelică era că decoraţia se acordă pentru onoare. Noi am căzut de acord cu alte segmente ale societăţii să-şi găsească alte formule, cuprinse evident în texte de lege, dacă vor să-şi păstreze sau să aibă anumite beneficii materiale.

Aşa cum este trecut în lege, înseamnă că singura categorie care ar primi, conform proiectului acesta, ar fi magistraţii. Repet, magistraţii merită şi trebuie să primească ordine naţionale, care sunt cele mai înalte ordine.

Dacă se doreşte, dacă se doreşte ca să se lege una de alta şi să se acorde în plus unele facilităţi în afară de salariile substanţiale pe care magistraţii le au în prezent, se poate modifica legea, să se treacă între altele că magistraţii decoraţi cu ordine naţionale vor fi înaintaţi în grad şi, în felul acesta, lucrurile s-au limpezit. Nici dumnealor nu mai revendică scutiri de impozite etc., pentru că, avansaţi datorită acestor ordine care sunt naţionale, care sunt de o deosebită importanţă... chiar şi merită, de exemplu, un magistrat de la Curtea de apel să fie avansat, la propunerea, evident, a Consiliului Superior al Magistraturii. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Acsinte Gaspar, urmează domnul deputat Gheorghe Ana. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Eu am propus pentru moment ca în sistemul decoraţiilor pe domenii de activitate să fie introdus şi ordinul "Meritul Judiciar".

Cât priveşte problema facilităţilor de care ar urma să beneficieze cei decoraţi, vom ajunge la capitolul respectiv şi vom vedea dacă se mai menţin sau nu se mai menţin prevederile din Legea nr.92 referitoare la organizarea judecătoarească.

Eu vreau să vă reamintesc, domnule preşedinte, că la Biroul permanent a fost depusă o scrisoare de către Curtea Supremă de Justiţie, pe care noi am hotărât, asta s-a întâmplat pe 27 octombrie, pe care noi am hotărât să o remitem comisiei speciale instituite pentru elaborarea acestei propuneri şi în care preşedintele Curţii Supreme de Justiţie arată că secţiile unite al Curţii Supreme stăruie pentru menţinerea şi aplicarea dispoziţiilor din Legea organică nr.92 şi includerea acesteia în sistemul naţional de decoraţii. În final, se face referire şi la alte categorii de personal, respectiv la Legea nr.80 privind statutul cadrelor militare. Şi dacă acceptăm ca să dăm ordinul "Meritul Sanitar", "Meritul Cultural", "Meritul Sportiv", nu văd de ce n-ar fi inclus în sistemul naţional de decoraţii şi "Meritul Judiciar".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Rizescu.

Domnul Sergiu George Rizescu:

Ceea ce este cuprins în Legea nr.92, legea de organizare judecătorească şi ceea ce propuneţi dumneavoastră este legat de avantaje materiale. Or, toată construcţia acestui proiect de lege elimină aceste avantaje materiale, legat de vechime ş.a.m.d.

Comisia nu este de acord cu introducerea ordinului "Meritul Judiciar".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Gheorghe Ana. Vă rog.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Evident că suntem în faţa unei situaţii care trebuie analizată cu atenţie.

Art.83 al legii pe care o judecăm arată că pe data intrării în vigoare vor fi abrogate reglementări stabilite prin alte legi. Or, reglementarea privind instituirea ordinului judiciar nu a făcut obiectul abrogării prin art.83 din această lege.

Atunci, dacă onorata comisie nu a avut în vedere abrogarea acelei prevederi speciale din acea lege specială, mă face să cred că are în vedere menţinerea în paralel a acelui ordin instituit prin acea lege şi atunci nu mai discutăm de un sistem naţional unitar.

De aceea, eu cred că îşi găseşte locul foarte bine lângă celelalte ordine şi medalii, pe domenii, ordinul deja instituit prin acea lege pecială şi, atunci, corecţia se impune la art.83, când vom ajunge acolo. Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Rădulescu Zoner. Vă rog.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Îmi pare rău că eu credeam că lucrurile merg foarte uşor. Adevărul este că legea trebuia parcursă de la un cap la altul şi principiile. Păi, fiecare ordin este... deci se acordă şi se raportează la un număr de cetăţeni, la un segment. Magistraţii sunt, pe de o parte, mult prea puţini pentru a institui un asemenea ordin.

Este contrar, domnule coleg, de altfel, sistemului european. Nu există nicăieri acest ordin propus, pe de o parte. Pe de altă parte, încă o dată, se acordă, sunt puţini, deci nu se poate constitui un ordin, pentru că şi în cadrul fiecărui ordin se propune un număr foarte mic, dar, asta este. Este contrar principiului constituirii ordinelor, datorită numărului.

Pe de altă parte, am arătat şi insist, magistraţii merită şi vor fi, cel puţin în concepţia noastră, decoraţi cu ordine naţionale, nu să asimilezi pe preşedintele sau un consilier al Curţii Supreme de Justiţie, cu un inginer agronom, care a făcut cine ştie ce invenţie, sau eu ştiu ce a făcut, şi i se conferă "Ordinul Agricol". Nu vă supăraţi. E acelaşi lucru cum a-i spune că facem un ordin special pentru demnitari.

E vorba de ordine naţionale. Magistraţii merită şi fac parte, sunt una din cele trei puteri în stat.

Nu poţi să compari. Nici pe un medic - îmi pare tare rău¸ să nu se supere domnul doctor, dar sunt mulţi şi au activitatea lor specifică - cu un magistrat. Asta nu înseamnă că în fiecare categorie nu primesc şi ordine naţionale. Aşa este sistemul. Deci, un mare medic poate primi un ordin naţional. În acelaşi timp, el poate primi un ordin din domeniu, "Meritul Sanitar", dar pentru fapte cu totul ieşite din comun primeşte un "Ordin Naţional". Ei, magistraţii, primesc numai "Ordine Naţionale" - că sunt a treia putere în stat.

Încă o dată, nu există în Europa şi în sistemul ăsta european de decoraţii acest ordin şi de aceea, noi nu l-am trecut.

În al doilea rând, citiţi până la capăt legea şi nu e cum spuneţi dumneavoastră. Îmi pare tare rău. Nu vreau să mai insist. Vom ajunge şi la capitolul respectiv.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Deci, dacă mai sunt alte intervenţii?

Domnul deputat Cristea.

Domnul Gheorghe Cristea:

Domnule preşedinte,

Am să fiu foarte scurt. De ce nu poate să existe, nu pentru că nu ar vrea cineva, ca atare. Deci ne închipuim că o să dăm acest ordin sau această medalie pentru un judecător care îşi face meseria şi care aplică legea aşa cum trebuie.

Sigur că vor fi magistraţi care se afirmă în construcţia de drept, să-i spunem. Profesori am avut şi sper să avem, în continuare, profesori eminenţi în domeniu. Au la dispoziţie, sub aspectul accesului, pe de o parte, "Meritul pentru învăţământ", pentru "învăţământul juridic din România" - se poate aşa ceva - şi au la dispoziţie calea cealaltă pentru "Ordine naţionale", unde, într-adevăr, pentru un astfel de lucru se poate da.

Ne închipuim că vom da aceste ordine şi medalii pentru că merge la slujbă fiecare şi pentru că îşi face meseria sau activitatea pe care şi-o face acolo? Sau pentru că a făcut 20 de ani vechime sau 30 de ani vechime trebuie să-i dăm un ordin şi o medalie că s-a dus să-şi câştige pâinea, în ultimă instanţă. Deci, şi vreau să spun acest lucru ca să nu încercăm să intervenim de fiecare dată pe lucruri care nu sunt absolut relevante, trebuie să dăm ca o chestiune de onoare, o recunoaştere. O recunoaştere nu a mersului la slujbă, ci o recunoaştere a unei activităţi deosebite, excepţionale, dacă vreţi, sau o recunoaştere a unei fapte excepţionale, pe care nu o întâlnim toată ziua.

Am construit legea de această manieră, pentru ca oamenii care, într-adevăr, fac ceva, trebuie, pe de o parte, recompensaţi moral, prin recunoaşterea lor, nu pentru activităţile de fiecare zi, pentru că, repet, mergem la slujbă şi atunci când am ieşit la pensie nu primim o medalie că ne-am dus la serviciu 30 de ani, sau 28 sau 32.

Domnul Florian Bercea (din sală):

Pentru că n-am întârziat niciodată la serviciu...

Domnul Gheorghe Cristea:

Poftim! Sigur că da, sau exact o medalie pentru cine nu întârzie la serviciu.

Da, domnule profesor!

Deci, pentru aceasta trebuie să menţinem textul în forma actuală.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Acsinte Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Eu l-aş fi felicitat pe domnul deputat Cristea dacă ceea ce a spus acum, spunea atunci când s-a modificat Legea 92 şi când au fost instituite aceste decoraţii. De ce n-aţi pledat de maniera aceasta atunci, domnule deputat? De ce n-aţi pledat? Chiar dumneavoastră aţi spus că decoraţiile acestea naţionale sunt foarte puţine şi se dau în condiţii cu totul speciale, şi atunci înseamnă că magistraţii nu vor ajunge să ia, că ştiţi cum se întâmplă.

Dar, vă contraziceţi pentru că în momentul în care reglementarea există aici, problema se pune dacă, pentru a asigura sistemul naţional de decoraţii, preluăm din Legea 92 şi transpunem în acest proiect de lege o decoraţie care, în momentul de faţă, vrând-nevrând ea există, că a fost instituită.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Cristea. Urmează domnul deputat Gavra.

Domnul Gheorghe Cristea:

Da, sigur că da, trebuie să-i spun domnului Gaspar că regret că n-am fost la momentul respectiv în sală, dar aş vrea să vă amintesc, domnule Gaspar, că atunci când s-a discutat statutul cadrelor militare, nu în această sesiune, ci în sesiunea trecută şi când s-a propus şi s-a şi votat aşa ceva, am fost împotrivă nu pentru că aş avea ceva, Doamne fereşte cu..., ci pentru că, sub aspectul principiului, este vorba de neconstituţionalitate. E vorba de tratamentul egal, care trebuie să existe şi că plecându-se de la acest precedent a venit şi justiţia şi Ministerul Invăţământului şi fiecare minister în parte îşi revendică acum tocmai plecând de la un astfel de caz.

Asta este realitatea. Plecând de la aşa ceva, eu cred că există şi în România activităţi, inclusiv în agricultură, absolut de excepţie, care ar trebui recompensate, moral, repet.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Gavra.

Domnul Ioan Gavra:

Domnule preşedinte,

În primul rând, v-aş ruga să sistăm discuţiile pentru că oricum timpul fizic se apropie de cel din program. Doi, cvorumul este în aproape plinătatea absenţei sale.

Dar, e bună discuţia, e bună discuţia pentru următorul motiv. Sigur, domnul Cristea ar merita "Ordinul Agricol" pentru filozofie şi "Cultural" pentru agricultură. Sigur, că se pot da pentru merite deosebite.

Domnul Gheorghe Cristea (din sală):

Şi dumneavoastră puteţi să luaţi....

Domnul Ioan Gavra:

Eu nu mă pricep la agricultură. Deşi sunt fiu de ţăran, n-am muncit... nu, nu, dialogul nu este pe asemenea natură.

Deci, domnilor colegi, domnilor din Comisia specială pentru redactarea acestui proiect de lege, cazul particular şi cazul general... Noi, până acum, dacă dumneavoastră n-aţi ştiut, din varii motive n-aţi participat la lucrările Camerei Deputaţilor în sesiunile precedente, am avut două legi speciale prin care am aprobat asemenea distincţii, ordine şi medalii.

Legea învăţământului, Statutul personalului didactic, prin care am aprobat pentru această categorie, care e numeroasă, domnule Zoner, din care şi dumneavoastră cu onoare faceţi parte, am aprobat nişte ordine şi medalii, pe care dumneavoastră sunteţi obligaţi ca în sistemul general, pe care îl aveţi aici, principial, în lege să-l includeţi vrând-nevrând că altfel luaţi nişte drepturi dintr-o lege specială.

În legea respectivă, la care se referă, din domeniul justiţiei, la fel, am aprobat nişte ordine şi medalii la solicitarea de care amintiţi dumneavoastră, al ministrului dumneavoastră, domnul Valeriu Stoica, ministrul justiţiei, pentru chestiuni foarte clare şi particulare din domeniul justiţiei. Acel ordin trebuie văzut şi aici enumerat, nu altceva, că nu-i dăm altă coloratură decât prins aici pentru că el va fi, bineînţeles, acolo la nivel de justiţie, compensat sau recompensat.

Mai departe, Legea cadrelor militare, Poliţie şi aşa mai departe, în fiecare lege noi am particularizat, chiar am spus că vom extrage din legea asta generală a dumneavoastră, cu care aţi venit aici, lucrurile acelea particulare pe care urmează să le reincludem, că este firesc, un sistem naţional de declaraţii nu poate să excludă faptul că avem în cinci legi pentru anumite categorii socio-profesionale alte tipuri de decoraţii.

Legea... nu, nu, nu, domnule Rizescu, haideţi, agricultura este una, cultura este alta, filozofia este cu totul altceva...

Deci, uleiul se vinde la piaţă, decoraţiile se dau la Cotroceni, eventual!

Rugămintea este următoare: haideţi să nu confundăm lucrurile! Discuţia este sterilă. Dumneavoastră nu vreţi să includeţi ceva ce există. Practic n-are nici un fel de importanţă în acest proiect. E un proiect de lege generală....

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner (din sală):

Ba are!

Domnul Ioan Gavra:

Care e importanţa? Daţi bani? Nu daţi bani. Prin legea respectivă din justiţie şi învăţământ dăm bani. A, acolo dăm bani! Că ştiţi dumneavoastră! Aţi fost în sală, nu?! Bun.

Deci, obligatoriu, noi trebuie să includem toate sistemele de decoraţii de până acum şi ordine adoptate prin legi speciale, în sistemnul naţional de decoraţii. Scurt. Şi vă rog să întrerupem, domnule preşedinte, discuţiile. Ne mai liniştim, se calmează domnul Zoner, şi joi dimineaţa reluăm discuţiile.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner (din sală):

Vreau drept la replică.

Domnul Ioan Gavra:

Vă mulţumesc.

Dar nu v-am pomenit. Eu nu v-am pomenit numele, decât pe domnul Rizescu.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner (din sală):

Ba nu! L-aţi pomenit....

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnule deputat Gavra, vă rog mult....

Domnul Ioan Gavra:

Dar, când îl pomenesc o fac cu cea mai mare plăcere şi onoare.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Daţi-i voie domnului deputat Zoner....

Domnul Constantin Şerban Rădulescu Zoner:

Dacă aveam calitatea respectivă şi trăiam în regimul trecut v-aş fi propus pentru "Ordinul Lenin", domnule Gavra, (ilaritate, aplauze) pentru că dumneavoastră susţineţi revenirea la sistemul de sorginte sovietică.

Dacă v-aţi uitat la statut, că nu e vorba de lege, este iarăşi vorba de decoraţii, care au nume, nu mai spun că tot sistemul, toată ierarhia este total aiurea şi contrară, total contrară unui sistem de decoraţii, şi, în al treilea rând, avem acordul Ministerului Invăţământului la textul respectiv.

Dânşii primesc nişte diplome, treaba lor ce fac cu diplome, dacă primesc sau nu primesc bani, dar nu meritul, nu o decoraţie. Sistemul întreg este bazat pe acest principiu: decoraţia pentru onoare, nu pentru vechime şi aşa mai departe.

Ne-am înţeles şi cu armata, citiţi legea cum trebuie - vă fac şi eu la fel cum îmi spuneţi mie să citesc Regulamentul!

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

O să vă rog să-mi permiteţi să-i dau un drept la replică domnului deputat Gavra.

Domnul Ioan Gavra:

Domnule profesor Rădulescu, mie mi-ar fi plăcut dacă dumneavoastră personal, cu chipul care se aseamănă cu al lui Lenin, cel puţin fizic şi biologic, mi-aţi fi înmânat un asemenea ordin. Vă păstram memoria veşnică amintire.

Vă mulţumesc, nu l-am primit, dar nici nu îl doresc în continuare că s-au schimbat şi dumneavoastră şi Lenin. Aţi trecut la altceva.

Deci, vă mulţumesc frumos.

A doua chestiune.

Domnule profesor, vă rog frumos, dacă discutăm de regulamente, venim la normalitate. Statutul personalului didactic este lege. Să nu mai spuneţi că nu este lege. Este lege, da? Organică, da? Vă rog frumos. O lege organică nu o modificaţi dumneavoastră prin nici o comisie specială.

Vă mulţumesc. Întrerupem discuţiile.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Continuăm, deci, discuţiile joi.

Vă mulţumesc tuturor pentru răbdare şi vă rog să vă ganditi exact cum să votăm joi asupra acestor puncte.

Închei şedinţa de astăzi.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,32.