| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.8. Propunerea Legislativă privind modificarea art.167 alin.(5) şi 176 alin.(1) ale Legii învăţământului nr.84/1995, modificată şi completată prin Legea nr.354/2004. Legea are caracter organic. A fost introdusă pe ordinea de zi în condiţiile art.37 lit.c) şi art.86 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, adică fără raport. Dacă există intervenţii din partea iniţiatorului? Vă rog, domnule deputat. Iniţiatorul nu are intervenţii înţeleg. Guvernul? Nu are intervenţii. Comisia, vă rog, domnule deputat.
|
|
Domnul Ferenc Asztalos: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În şedinţa comisiei de săptămâna trecută, am avut pe ordinea de zi dezbaterea acestui proiect de lege; am avut avizul favorabil al Consiliului Legislativ. În principiu, toţi membrii comisiei au fost de acord cu această iniţiativă legislativă, însă, din cauză că nu a venit punctul de vedere al Guvernului, noi am amânat dezbaterea iniţiativei şi am solicitat Biroului permanent prelungirea depunerii termenului. Din păcate, Biroul permanent nu a acceptat această propunere a comisiei, iar în numele comisiei, în momentul de faţă, în calitate de vicepreşedinte, aş solicita din nou plenului Camerei să retrimită această iniţiativă, ca noi, începând cu ora13,00 a acestei zile, să luăm o decizie favorabilă referitoare la această propunere şi, ca să nu revin din nou cu aceeşi rugăminte, aş solicita, domnule preşedinte, un tratament asemănător şi pentru următorul punct de pe ordinea de zi.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Înţeleg, domnule deputat, că pentru a nu exista nici un dubiu referitor la dorinţa de adoptare tacită, solicitaţi şi prelungirea termenului de dezbatere în Cameră, la 60 de zile.
|
|
Domnul Ferenc Asztalos: Domnule preşedinte, vă spun din ce cauză am solicitat noi o dezbatere în cadrul comisiei. Fiindcă acest punct de vedere al Guvernului este pozitiv, însă vine cu o observaţie foarte bună, cu care ar trebui să completăm această iniţiativă, iar iniţiatorii acceptă în totalitate punctul de vedere, deci observaţiile Guvernului. Şi, datorită acestui fapt, am dori ca această iniţiativă să treacă într-o formă cât mai bună, în comisie pe parcursul zilei de astăzi, şi atunci în şedinţa următoare am putea adopta şi în plenul Camerei. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Bivolaru, vă rog.
|
|
Domnul Ioan Bivolaru: Domnule preşedinte, Solicit şi eu, alături de colegul antevorbitor, această amânare pentru săptămâna viitoare. Părerea mea este că nu-i bine să bagatelizăm această prelungire constituţională la 60 de zile a introducerii pe ordinea de zi, pentru că este un termen care se acordă numai în cazuri excepţionale, şi nu există un caz excepţional în cazul de faţă. Comisia a promis că zilele acestea lucrează raportul, care poate fi introdus pe ordinea de zi marţea viitoare şi votat corespunzător, ca să nu depăşim termenul.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: În aceste condiţii, dat fiind că termenul este 5 mai, şi există şi dorinţa comisiei ca, în această săptămână, să se elaboreze raportul, cred că se poate supune la vot doar retrimiterea la comisie, cu termen de o săptămână pentru comisie. Supun aprobării dumneavoastră retrimiterea la comisie a proiectelor de la pct.8 şi 9, cu termen de o săptămână. Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc. Cu 108 voturi pentru, 1 împotrivă şi 2 abţineri s-au retrimis la comisie proiectele de la pct.8 şi 9. Termen: o săptămână. Rugămintea mea este ca săptămâna viitoare, onorată comisie, să avem raportul, să le putem discuta fără a exista riscul de a intra în adoptare tacită.
|