Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.134/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2007

7. Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.355/2007 (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 669/2006

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

La pct.4, Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea Referendumului, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că a fost prezentat raportul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi. Dacă nu mă înşel, au avut loc şi dezbateri "Deci, dezbaterile generale s-au prezentat, a fost prezentat şi raportul comisiei. Neexistând obiecţii la raportul comisiei, urmează ca, potrivit prevederilor regulamentare, să meargă mâine la votul final.

Vă mulţumesc.