Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.149/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2016

7. Intervenţia ministrului justiţiei, doamna Raluca Alexandra Prună, înainte de exprimarea votului asupra moţiunii simple iniţiate de 80 deputaţi. (MS 3/2016).

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună (ministrul justiţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mi-aş fi dorit să fiu prezentă la dezbaterea pe 11 octombrie a moţiunii simple depuse pe 10 octombrie. Eram la CEDO şi avionul a avut întârziere.

Pe 17 noiembrie 2015, când am fost audiată în Parlament şi când am primit votul dumneavoastră ca membru al echipei Cioloş, eram o necunoscută. Admit că nu mă cunoşteaţi, cum nu cunoaşteţi aproximativ 20 de milioane de români, pe care nici eu nu-i cunosc, dar îi servesc în acest mandat cu respect şi responsabilitate, pentru că sunt în slujba lor şi pentru că sunt sigură că printre cei foarte mulţi care îmi sunt necunoscuţi sunt numeroşi, mai mult decât credeţi, cei care îşi pot asuma în mod profesionist şi responsabil un mandat în serviciul public.

Ce am făcut ca să pot compărea, să am onoarea de a putea compărea în faţa dumneavoastră sunt, în genere, în CV-ul meu. Eram cunoscută în sistemul de justiţie pentru că am avut şansa, ca angajată a Comisiei Europene, să monitorizez între 2000 şi 2004 Capitolul pe Justiţie şi Afaceri Interne în cadrul negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Am cunoscut în acea perioadă sute de magistraţi, de avocaţi, de reprezentanţi ai altor profesii din sistem, toate asociaţiile profesionale naţionale, am vizitat zeci de instanţe, de penitenciare, de parchete, de centre de arest preventiv, am conceput proiectele cu finanţare europeană de preaderare care au făcut, printre altele, posibile crearea Consiliului Superior al Magistraturii, printr-o lege specială, un nou statut pentru magistraţi, primul sistem informatizat pentru justiţie, consolidarea Institutului Naţional de Magistratură, crearea primului parchet anticorupţie, consolidarea luptei anticorupţie din această ţară, evaluarea sistemului penitenciar.

Când s-au încheiat negocierile pe acest Capitol XXIV - Justiţie şi Afaceri Interne - cunoşteam toate problemele justiţiei şi pe cei mai mulţi dintre reprezentanţii ei. Câţiva dintre dumneavoastră şi poate cei mai cunoscuţi mă cunoşteaţi atunci foarte bine. Eram un interlocutor sigur, fără să vă fiu competitoare. Nu am venit în acest mandat pentru notorietate şi nici nu mi-am propus să fiu populară.

Singura mea miză e să pun în slujba sistemului de justiţie şi al cetăţeanului care beneficiază de acest serviciu public priceperea mea şi a echipei mele. Muncim fără să fim obosiţi, sub imperativul unui mandat scurt, cu multe aşteptări. Şi muncim pe baza unei competenţe tehnice cu onestitate, în transparenţă şi, mai ales, în mod responsabil.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă mulţumesc pentru această ocazie de a mă adresa dumneavoastră în Parlament. Moţiunea simplă îmi oferă platforma cea mai bună pentru a explica ce am făcut până acum în demersul de a avansa o agendă europeană a justiţiei. Am ştiut de la început că acest mandat nu va fi unul uşor, am anticipat şi critici constructive, şi comentarii maliţioase, şi ruperi din context. Mărturisesc, nu am anticipat nivelul acestora.

Aş dori să nu uităm contextul politic şi social în care acest Guvern din care fac parte, Guvernul Cioloş, şi-a început activitatea şi nivelul foarte ridicat de aşteptări perfect legitime ale cetăţenilor. Vreau să vă întreb pe dumneavoastră, doamnelor şi domnilor parlamentari, pe cei care aveţi ani, mulţi ani de experienţă politică, de ce avea societatea românească aşteptări atât de mari la 26 de ani de la recâştigarea democraţiei? De ce au simţit românii nevoia unei schimbări politice revendicate în stradă, de ce s-a ajuns în situaţia ca zeci de mii de români să scandeze în stradă exasperaţi: "Corupţia ucide!"

Mandatul meu nu a avut şi nu are o miză politică partizană. Mai mult, e pentru prima dată când întreg mandatul Guvernului nu are o astfel de miză, iar acest lucru îmi permite să fiu ceea ce eram înainte, un om liber care-şi asumă declaraţiile şi toată răspunderea care decurge din aceste declaraţii.

Înţeleg, aşadar, să-mi folosesc această libertate pe care nimeni nu mi-o poate lua de a semnala restanţe, tocmai pentru a semnala restanţe enorme şi probleme ascunse, îmi cer scuze!, "sub preş" timp de ani întregi, dar, mai ales, pentru a începe să rezolv, în sfârşit, ceea ce era de mult de rezolvat, dar a fost permanent amânat.

Acesta este singurul mod în care înţeleg să dau un conţinut real principiului conform căruia justiţia este un serviciu public în folosul cetăţenilor. Vreau să subliniez de la bun început că în lipsa unui cadru predictibil, previzibil chestiuni care au fost îndelung amânate ne-au obligat de multe ori să acţionăm în condiţii de criză pentru a rezolva urgenţe care decurg din restanţele acumulate în ani întregi şi cred că nu mai putem continua la nesfârşit să ne prefacem că nu înţelegem despre ce este vorba.

Sunt aici, în faţa dumneavoastră, pentru că am avut curajul să spun cu un limbaj plastic că "împăratul este gol!". Vă propun, dacă sunteţi de acord, să facem un pas, dacă se poate, de la politicianism la responsabilitate.

În primul rând, clasa politică trebuie să-şi asume răspunderea pentru aceste restanţe, oricât de neplăcut ar fi. În al doilea rând, ar trebui construit un consens politic şi social pe subiecte strategice care se întind pe mai multe cicluri de guvernare. În fine, în al treilea rând, poate a sosit timpul să ne uităm cu atenţie în jurul nostru şi să admitem că există tot mai mulţi cetăţeni care ştiu foarte bine ce fel de ţară vor şi care se pot raporta critic la ceea ce facem noi, cei aflaţi la guvernare.

Aceasta înseamnă o guvernare responsabilă. Un prim pas în această direcţie este proiectarea politicilor noastre într-o perspectivă multianuală. Doar astfel putem gândi proiecte ample care presupun resurse financiare considerabile, aşa cum sunt prin excelenţă cele care ţin de o bună funcţionare a sistemului judiciar.

Una din restanţele la care făceam referire mai devreme şi care, de altfel, face parte din contextul în care s-a formulat această moţiune este aceea a condiţiilor de detenţie şi supraaglomerarea din penitenciare. Aşa cum dumneavoastră ştiţi foarte bine, ca şi mine şi cum cetăţenii care ne privesc înţeleg foarte lesne, problema nu avea cum să apară spontan, peste noapte. Scriem acum, în fond, cronica unei probleme îndelung amânate şi a unei crize demult anunţate.

Câteva cuvinte, dacă îmi îngăduiţi, despre penitenciare şi despre Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acum patru ani, în 2012, Curtea a pronunţat o decizie cvasipilot împotriva României. E vorba de cauza Iacov Stanciu contra României, prin care Curtea a stabilit că există o încălcare a art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile materiale ale detenţiei şi tratarea necorespunzătoare a problemelor de sănătate. A mai constatat Curtea nerespectarea de către statul român a obligaţiei prevăzute de art. 46 din Convenţie privind forţa obligatorie şi executarea hotărârilor CEDO. Curtea a subliniat că problema constatată este una frecventă în sistemul penitenciar românesc şi priveşte supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale adecvate în spaţiile de detenţie.

Şi, în fine, Curtea a cerut ca pentru ameliorarea situaţiei România să ia măsuri. Ce a făcut Guvernul până în 2015, în noiembrie, când am preluat eu mandatul de ministru al justiţiei? Aproape nimic. În aceste context, nu este o surpriză pentru nimeni intenţia Curţii de a pronunţa, de a aplica procedura unei hotărâri pilot privind cauzele numeroase privind condiţiile de detenţie. Ce a făcut Guvernul din care fac eu parte? Pe 19 ianuarie 2016, Guvernul a dispus elaborarea într-un termen realist, de două luni, de către mai multe instituţii implicate - Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor Publice - pentru că vorbim de costuri foarte mari, a unui calendar realist de măsuri, care erau necesare şi care prevedeau şi proiecţii în plan bugetar.

Memorandumul pe care l-a adoptat Guvernul a pus capăt unei serii de angajamente nerealiste cu privire la care eu mi-am exprimat public, încă de la începutul mandatului meu, reţinerea. S-a vorbit mult despre construcţia a şapte, apoi a patru penitenciare, lucru care a fost, în opinia mea, o estimare mult prea optimistă a numărului de penitenciare noi, care costau fiecare 150 de milioane de euro, care puteau fi construite din resursele disponibile în mod realist în această ţară.

Am propus, aşadar, Guvernului să ne luăm acel răgaz de două luni despre care am vorbit pentru a face o analiză responsabilă bazată pe cifre realiste. Şi tocmai pentru că am acordat atâta atenţie acestui subiect, care ţine, în fond, de drepturile fundamentale ale omului şi a căror rezolvare este legată de o planificare bugetară multianuală, am tratat cu maximă atenţie şi responsabilitate măsurile care urmau a fi luate la momentul la care eu mi-am preluat mandatul.

Acesta este contextul în care am făcut acele declaraţii, nepotrivite ca limbaj, plastic, sunt de acord, ele au fost formulate în plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi fac obiectul acestei moţiuni.

Ce am vrut, de fapt, să spun este să subliniez un risc major cu care mă confrunt nu doar eu, ci orice ministru din această ţară - ministru de justiţie sau pentru un alt portofoliu.

Câteva cifre despre memorandum. Memorandumul a fost adoptat în şedinţa de Guvern din 27 aprilie. Valoarea totală estimată pentru punerea în aplicare a unui calendar realist de măsuri în perioada 2016 - 2023 este de aproximativ 850 de milioane de euro şi documentul prevede construcţia a două penitenciare până în 2021, precum şi preluarea unor construcţii deja existente şi reamenajarea acestora până în 2023.

Nu ne-am mulţumit numai cu adoptarea unui memorandum. În mai 2016, o delegaţie la nivel de secretar de stat, care a inclus şi agentul guvernamental pentru CEDO, care era acelaşi din 2012, dar şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la acel moment, acelaşi din 2012, deci acest grup de demnitari în statul român a efectuat o vizită la Strasbourg pentru a prezenta măsurile asumate de Guvern în cadrul acestui memorandum şi mandatul acestei delegaţii este un mandat care a fost aprobat de premier strict în liniile memorandumului şi n-am să insist, memorandumul este public, îl puteţi găsi inclusiv în limba franceză pe site-ul Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Ulterior acestei vizite la nivel de secretar de stat m-am deplasat personal la Strasbourg, în iunie 2016, pentru a arăta că angajamentul României, pentru că este vorba de un angajament al României, este unul serios cu privire la reforma realistă a sistemului penitenciar şi la discuţiile cu preşedintele CEDO mi-am bazat susţinerile exclusiv pe acest memorandum, cu aceste cifre pe care vi le-am spus şi care au fost asumate prin aprobarea lor de către Guvern.

Faptele şi adevărul este că în zece luni de mandat, împreună cu echipa din Ministerul Justiţiei am efectuat 12 vizite în 11 penitenciare - Rahova, Poarta Albă, Brăila, Iaşi, Bacău, Timişoara, Dej, Vaslui, secţia de femei din Cluj - sper să nu fi uitat vreunul şi nu am făcut vizite de curtoazie, nu m-am dus în birourile conducerii penitenciarelor, am discutat în camerele de detenţie, în locurile în aer liber existente cu sute - spun bine - cu sute de deţinuţi şi asta îmi dă o cunoaştere nemijlocită şi directă asupra situaţiei din penitenciarele româneşti şi nu cred că sunt numeroşi cei care au o astfel de cunoaştere.

Am dezvoltat la Ministerul Justiţiei un plan sectorial pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie; este în vigoare din iulie 2016. Nici aici nu insist, nu vă reţin timpul, este public încă de la acel moment îl găsiţi pe site-ul ministerului.

Am mai lansat la sfârşitul lui iulie, până pe 9 septembrie, o amplă consultare publică, singura din ultimii 26 de ani, cu acest scop foarte amplu de a încerca să începem măcar să reformăm sistemul penitenciar. Am avut întâlniri regionale în cinci centre mari cu peste 150 de experţi şi parteneri instituţionali şi lucrăm, aşa cum am mai declarat public, la un pachet de măsuri administrative privind personalul şi administrarea sistemului penitenciar, cât şi la modificări legislative.

Întâmplarea face ca exact la data la care s-a depus această moţiune, pe 10 octombrie, să fi fost la CEDO, unde am avut o a doua întâlnire cu preşedintele Curţii tocmai pentru a prezenta concluziile acestei dezbateri şi măsurile pe care intenţionez să le propun spre adoptare Guvernului sau, dacă vor fi măsuri legislative, Parlamentului. Şi pot să spun că a fost o întâlnire bună.

Revin acum la declaraţia mea din plenul Consiliului Superior al Magistraturii din 6 octombrie. Ea trebuie interpretată în cheia îngrijorării mele ca ministru, bazată pe exemplele din trecut, care au scos în evidenţă în mod repetat neputinţa guvernelor de a acoperi integral nevoile legitime ale sistemului judiciar şi această neputinţă vine din faptul că noi, ca ţară, nu avem o programare bugetară multianuală. Am folosit această paralelă între necesarul de noi locuri în penitenciar, necesarul de a reforma sistemul penitenciar şi necesarul de finanţare a investiţiilor din sistemul judiciar.

De ce am făcut această paralelă, pentru că nivelul costurilor este oarecum comparabil. Aşadar, orice altă interpretare este un exerciţiu de decupare din context, de semiotică şi de analiză a plasticităţii în limbaj, pentru care, da, pledez vinovată.

Nu insist, pe site-ul Consiliului este înregistrarea întregii şedinţe care a durat şase ore.

Acum că am explicat contextul şi motivul pentru care am făcut respectivele declaraţii, îngăduiţi-mi să vă spun că sunt deschisă clarificărilor, dacă mai sunt necesare şi doresc să spun că nu aş dori să planeze niciun fel de umbră de îndoială asupra credibilităţii mandatului meu.

Întotdeauna cred că această credibilitate se probează prin fapte şi nu doar prin promisiuni şi, de altfel, raportul de bilanţ pe care am să-l prezint public la sfârşitul mandatului meu, mandat scurt, dar cred că foarte dens, va detalia modul în care am atins priorităţile strategice ale justiţiei.

Nu insist acum, spicuiesc, spun că am realizat un plan de acţiune realist pentru aplicarea strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar, o nouă strategie naţională anticorupţie, operaţionalizarea Agenţiei Naţionale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate, am transpus directive care aveau o întârziere în transpunere de 4 până la 6 ani, am pus în acord prevederi din Codul de procedură penală şi Codul penal cu numeroasele decizii de neconstituţionalitate ale Curţii, am lansat o dezbatere publică cu privire la pachetul de reformă a justiţiei şi mă bucur, mă bucur că sunt aici să lansez acest pachet, pentru că la primul pachet, din 2004, am lucrat nemijlocit şi, în fine, în domeniul reformei sistemului penitenciar am adoptat, aşa cum bine ştiţi, Regulamentul de punere în aplicare a Legii executării pedepselor şi a legislaţiei terţiare cu o întârziere de 25 de luni, am încercat să clarific situaţia cercetării ştiinţifice din sistemul penitenciar, care era complet scăpată de sub control la momentul la care eu mi-am preluat mandatul şi vă reamintesc câteva cifre: 0 lucrări ştiinţifice în 2006, 337 în 2015.

Am propus Guvernului să reducem acest beneficiu la 20 de zile, indiferent de numărul de lucrări, mergând la propunerea pe care în timpul guvernării Ponta, Guvernul o făcuse pentru această Lege nr. 254/2013. Şi ordonanţa aceasta, 24, a intrat în vigoare pe 31 august 2016 şi eu speram să redea un pic din demnitatea distrusă a cercetării ştiinţifice din România prin mai multă rigoare şi un control mai strict al ştiinţificităţii. Ordonanţa este acum în Parlament şi notez cu tristeţe că în Comisia pentru drepturile omului din Senat s-a propus şi adoptat în unanimitate un amendament care creşte din nou beneficiul la 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie.

Aş dori să revin acum la sistemul judiciar şi la finanţarea acestuia, cu alte cuvinte, la contextul care a făcut posibilă această moţiune şi la laitmotivul oricărui ministru al justiţiei, o justiţie independentă. Şi ştiu câteva lucruri despre această chestiune pentru că, aşa cum reţine bine moţiunea, am fost parte la procesul de negociere a aderării României la Uniune, aşa încât ştiu exact care sunt cerinţele unei justiţii independente.

O justiţie independentă nu poate fi o justiţie subfinanţată, o justiţie cu infrastructură precară, sufocată de cereri şi cu o încărcătură de dosare ca cea care există în România, o justiţie în sarcina căreia aruncăm cu oarecare nonşalanţă competenţe noi, prin adoptarea unei legislaţii care nu e precedată de studii de impact, deci noi nu ştim când adoptăm legi ce resurse umane...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionaţi, doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună:

...şi financiare sunt necesare pentru ca legea să poată fi aplicată.

Şi dacă suntem cu toţii de acord că ne dorim o justiţie independentă, să-i dăm atunci justiţiei ceea ce îi este necesar.

Propun să desfiinţăm instanţele şi parchetele mici, să redefinim harta judiciară prin reaşezarea competenţelor instanţelor să redefinim balanţa reîntoarcerii în sistemul judiciar a taxelor judiciare de timbru care azi sunt cu precădere, după cum bine ştiţi, venit la bugetele locale. Să creăm, vă propun, aşadar, premisele unei finanţări durabile.

Ce a făcut Ministerul Justiţiei în aceşti ultimi ani şi nu mă refer la mandatul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionaţi, doamnă ministru. Mă văd obligat să vă întrerup.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună:

Da, în 2 minute, domnule preşedinte.

Deci s-a depus un proiect de lege pentru desfiinţarea instanţelor şi parchetelor mici...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Discutaţi despre moţiune, doamnă ministru, nu discutăm despre...

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună:

...s-a respins de către Parlament. Taxele de timbru e un proiect care stă în Parlament din 2014. Statutul personalului auxiliar a fost respins.

Eu vă fac o promisiune publică şi vă spun că am să redepun de urgenţă aceste proiecte în Parlament, astfel încât să dăm ocazia, să arătăm, şi dumneavoastră şi eu, că ne dorim cu toţii o justiţie cu adevărat independentă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună:

Închei. Spun că... 2 minute, dacă îmi îngăduiţi.

...că aceasta este contribuţia unei necunoscute care conduce vremelnic Ministerul Justiţiei şi că aşteptarea mea de cetăţean şi de ministru este ca această contribuţie să fie fundaţia pe care se va construi mai departe.

Nu aş ignora necunoscuţii, plătesc taxe, deci ne plătesc nouă salariile, votează, au aşteptări şi pot avea un nivel de competenţă care să le permită să se raporteze cu un ochi critic la guvernare.

Închei, mulţumindu-vă pentru oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră şi pentru şansa pe care aţi dat-o prin mine şi prin colegii mei necunoscuţilor, sau tehnocraţilor, de a arăta că putem prelua treburile cetăţii atunci când cei aleşi nu-şi fac treaba. Rămâne doar să vrem.

Visez la o Românie în care politica să se facă în mod curat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc, doamnă ministru.

Din păcate, doamnă ministru...

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Alexandra Prună:

...integru, onest, o politică în care să dăm ceva societăţii, nu să luăm. Aş fi putut să candidez şi ştiţi asta. Nu o fac pentru că, deşi nu am un cod etic sau moral, altul decât cel intern, am promis că nu candidez şi mă ţin de promisiune. Celor mulţi care se uită la noi le spun că e ameţitoare şi deloc uşoară notorietatea. Miza e mare, atacul este pe măsură, dar vorba unui prieten "Numai în pomul fără rod nu aruncă nimeni cu piatra".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Va fi votată moţiunea simplă la ora 12,30, la începerea şedinţei de vot final.