|
Domnul Aledin Amet: Două interpelări am. Foarte pe scurt, ambele sunt adresate domnului Theodor Paleologu, ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional. Se referă la situaţia geamiilor din judeţul Constanţa. O primă interpelare, în localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, este o geamie veche care are nevoie de anumite modificări, inclusiv de reconsolidare. Autorităţile locale au demarat procedurile pentru a obţine suma necesară efectuării acestor lucrări. Solicit verificarea demersului respectiv. Cea de-a doua interpelare: În municipiul Constanţa, în cartierul Piaţa Chilia, a fost construită în urmă cu câţiva ani o geamie. Se cunoaşte, în zonă există o importantă comunitate de musulmani; ca şi în cazul geamiei din localitatea Cumpăna, reprezentanţii Muftiatului au demarat procedurile pentru a fi alocată suma necesară finalizării clădirii geamiei. Solicit verificarea demersului respectiv. Vă mulţumesc mult.
|