Sittings of the Chamber of Deputies of May 22, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of May 22, 2003

8. Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
 
see bill no. 43/2003

Domnul Viorel Hrebenciuc:

................................................

Luăm în dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Dacă este cineva de la Comisia pentru apărare? Da, vă rog. De la Comisia pentru apărare cine doreşte?

Domnule Timotei Stuparu, poftiţi.

Foarte pe scurt raportul, domnule Stuparu.

Domnul Timotei Stuparu:

Domnule preşedinte,

La comisia noastră, a sosit iniţiativa de care aminteaţi pentru modificarea şi completarea Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Comisia, reunită în mai multe şedinţe, a hotărât ca, până la urmă, să supună spre dezbatere şi adoptare Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă la punctul 1 al raportului aveţi observaţii? Vă mulţumesc.

Punctul 2. Dacă aveţi observaţii? Mulţumesc.

Punctul 3, punctul 4, punctul 5. Vă mulţumesc.

Punctul 6. Vă mulţumesc.

Punctul 7. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră textul legii în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.