|
Domnul Gheorghe Gabor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru ca să mă pot face înţeles, voi da citire unei părţi importante a raportului comun al celor două comisii. În conformitate cu dispoziţiile art.77 alin.(2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a formulat cererea de reexaminare asupra legii transmise spre promulgare, pentru următoarele considerente: prin art.26 şi art.27 din Legea privind personalul Curţii Constituţionale, se modifică şi se completează un act normativ distinct, Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Întrucât obiectul legii trimise spre promulgare îl reprezintă stabilirea statutului personalului Curţii Constituţionale, prin introducerea acestor modificări ale Legii nr.7/2006, s-ar eluda o etapă importantă a procesului legislativ, aceea a dezbaterii publice. De aceea, orice modificare a Legii privind statutul funcţionarului public parlamentar trebuie să se facă prin demararea unei iniţiative legislative separate, care să parcurgă întregul proces legislativ, cu toate etapele sale, cu atât mai mult cu cât se creează discriminări între categoriile de funcţionari publici. De asemenea, prin această modalitate de instituire de completări a unor acte normative ce privesc alte categorii de personal şi drepturi diferite de cele la care se referă reglementarea şi titlul legii supuse promulgării, s-ar conduce la un tratament inechitabil, inegal şi diferenţiat. În mod transparent, această propunere de reglementare intră în contradicţie cu însuşi titlul legii supuse promulgării, care se referă la personalul Curţii Constituţionale, şi nu la funcţionarii publici parlamentari. Potrivit prevederilor art.61-art.63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii au reluat dezbaterile asupra legii, în raport de solicitările formulate în cererea de reexaminare în şedinţe separate. La şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, au fost prezenţi 15 deputaţi din totalul de 28 de membri, iar în şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, au fost prezenţi 17 deputaţi din totalul de 18 membri ai acesteia. În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii celor două comisii s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se admită cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi aprobare, amendamentele admise cuprinse în anexă. Aceste amendamente constau în eliminarea celor două articole care au făcut obiectul cererii de reexaminare a Preşedintelui României. În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|