Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 22, 2008
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 22, 2008 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 22, 2008
![]() |
8. | Dezbaterea şi adoptarea Hotărârii Parlamentului României privind continuarea participării României cu unităţi şi subunităţi din Ministerul Apărării la stabilizarea Republicii Irak. | |||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Pe baza raportului comun prezentat în faţa plenului reunit, vă propunem următorul text de Hotărâre a Parlamentului României, pe care îl vom supune votului dumneavoastră. "Parlamentul României adoptă următoarea Hotărâre - având în vedere, bineînţeles, solicitarea Preşedintelui României: Art.1. Se aprobă continuarea participării forţelor armate ale României în teatrul de operaţiuni din Irak după 31 decembrie 2008, în condiţiile stabilite de comun acord cu Partea irakiană. Art.2. Finanţarea pregătirii şi participării personalului militar şi tehnicii specifice la misiunea prevăzută la art.1 se reglementează prin hotărâre a Guvernului. Această hotărâre a fost adoptată de Camerele reunite, astăzi, 22 decembrie, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată". Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, respectiv preşedintele Senatului României. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru această hotărâre a Parlamentului nostru? Dacă se doreşte o explicaţie de vot politic, după vot, domnule ministru Meleşcanu, cu mare plăcere. Cine se abţine? Voturi împotrivă? Mulţumim foarte mult. Am cerut abţineri; dacă doriţi să număraţi abţinerile? 42 de abţineri. Voturi împotrivă? Cu 42 de abţineri, niciun vot împotrivă, cu vot majoritar, Hotărârea Parlamentului este adoptată. Îl invit pe domnul ministru Meleşcanu pentru o explicaţie de vot din partea Grupului PNL. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte al Senatului, Stimaţi colegi, Decizia care a fost adoptată astăzi, prin intermediul unei hotărâri a Parlamentului României, suferă, în opinia noastră, de o gravă deficienţă. Singurul titlu juridic pentru prezenţa noastră în Irak, l-a reprezentat Rezoluţia Consiliului de Securitate nr.1790, o rezoluţie care expiră la data de 31 decembrie anul acesta. Este foarte corect ca România să răspundă favorabil la orice cerere pe care partea irakiană o va face pentru implicarea noastră, în continuare, în procesul de stabilizare şi democratizare a Irakului. Singura problemă pe care o avem este că, dacă acest lucru nu se va întâmpla în perioada de astăzi, 22, până pe 31, trupele române vor rămâne în Irak fără să aibă niciun fel de bază juridică pentru şederea lor. Din punctul nostru de vedere ar fi un grav act de iresponsabilitate să-i lăsăm pe aceşti oameni fără niciun fel de protecţie, fără a stabili foarte clar care sunt misiunile lor şi aceste misiuni, în opinia noastră, ar trebui să fie aceea de a sta în baze, pentru a se pregăti în continuare, fără a participa la niciun fel de acţiuni. Acesta este primul motiv pentru care am considerat că proiectul de hotărâre nu răspunde intereselor şi preocupărilor noastre. Cel de-al doilea este mult mai simplu, nu ne aparţine numai nouă. Am propus ca amendament ideea stabilirii unui termen de trei luni, de şase luni, după care prezenţa trupelor noastre în Irak să înceteze. Având în vedere că majorităţii ţărilor, chiar şi celor cinci, care au fost invitate împreună cu Statele Unite să mai rămână în Irak, li s-a dat un termen până la 31 martie, noi am considerat că dacă nu includem un asemenea termen, ar însemna că singura noastră ambiţie pe care o avem este să fim cei care sting lumina în Irak. Nu cred că este rolul pe care trebuie să-l avem în vedere. Acestea sunt cele două raţiuni pentru care Grupurile Partidului Naţional Liberal din Cameră şi din Senat s-au abţinut la adoptarea acestei decizii. În acelaşi timp, aş dori să subliniez că, din punctul nostru de vedere, respectarea şi răspunsul favorabil la o cerere oficială din partea Guvernului irakian ar trebui să fie în continuare în atenţia noastră şi să-i răspundem favorabil. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Explicaţia votului din partea grupului dumneavoastră. |
|
|
Vă mulţumesc. Staţi liniştit. Am văzut că sunteţi foarte grăbit, domnule preşedinte, dar, totuşi, ministrul apărării a venit în faţa dumneavoastră şi v-a explicat un lucru pe care, cu siguranţă, marea majoritate nu-l ştiaţi - este normal să nu-l ştiţi - inclusiv preşedintele de şedinţă. V-a explicat că este anormal să se păstreze trupele româneşti în Irak dacă nu ne-o cere Guvernul irakian. Şi atunci mi s-ar părea foarte corect ca, la cererea preşedintelui Băsescu, să răspundem afirmativ, dar doar cu acest amendament, numai în condiţiile în care Guvernul irakian ne-o va cere. Altfel, ce vom căuta noi acolo? Dacă dumneavoastră consideraţi că nu este normal să reluaţi votul cu acel amendament, atunci, după părerea mea, domnule preşedinte, faceţi o gravă eroare. Vă mulţumesc. |
|
|
Vreau să vă asigur de deplina cunoaştere a acestei speţe şi să-l invit în continuare pe domnul ministru Borbély pentru a prezenta explicaţia votului din partea Grupului parlamentar al UDMR. După acesta, domnul Corlăţean doreşte să aibă o intervenţie. |
|
|
Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Stimate colege, Am avut o lungă discuţie în cele patru comisii de apărare şi de politică externă în legătură cu acest subiect, eu zic foarte important şi pe care trebuie să-l discutăm cu responsabilitate. Într-adevăr, şi eu am fost printre cei care am propus acest amendament cu un termen până când trebuie să avem grijă de oamenii care sunt acolo, dar să avem un termen până când luăm o decizie. Votul nostru "pentru" şi în comisie şi aici a fost datorită faptului că avem încredere şi asta am spus-o şi acolo. Noul Guvern, ministrul de externe, ministrul apărării naţionale, oricum, într-un termen foarte scurt, pentru că în Irak este o problemă cu o decizie sau o discuţie în Parlament, din cauza căreia Guvernul nu poate să facă pasul următor. Din informaţiile care ne-au fost prezentate, în termen util se va clarifica această problemă. Deci, haideţi să mai dăm o şansă Ministerului de Externe, Ministerului Apărării Naţionale ca, în termen de probabil cel mult două-trei săptămâni va trebui să clarifice această problemă, după care, oricum, va trebui să revină în Parlament, adică în urma informaţiilor pe care le avem, în urma dialogului bilateral, şi atunci, sigur va trebui să luăm o decizie, pentru că şi din punctul nostru de vedere este anormal. Din ce moment ce, iată, Anglia, care este un partener foarte apropiat al Statelor Unite prin primul-ministru, zilele acestea a declarat că, după 30 iunie, îşi vor retrage probabil trupele. Deci va trebui să luăm o decizie, dar probabil cam într-o lună de zile şi de aceea am dat acest vot de încredere că se va clarifica în termen de o lună de zile această problemă. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc mult. Îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei pentru politică externă din Senatul României, domnul Corlăţean, să prezinte un punct de vedere al Comisiei pentru politică externă. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Nu doar Comisia pentru politică externă sau cel puţin marea sa majoritate, dar aş vrea acum să spun că şi grupurile parlamentare ale Alianţei PSD+PC, au votat pentru adoptarea acestei hotărâri şi am dat acest aviz în comisiile parlamentare reunite. Consider inoportună redeschiderea unei dezbateri care a avut loc în comisiile reunite, atâta vreme cât la dosarul reuniunii figura o solicitare care exprima dorinţa şi solicitarea Guvernului irakian ca prezenţa trupelor româneşti să aibă o anumită continuitate şi după 31 decembrie 2008, data la care expiră mandatul oferit de Naţiunile Unite. Aş mai face o precizare. A existat, într-adevăr, o dezbatere cu privire la introducerea unui amendament care să prevadă de o manieră explicită ce se întâmplă cu trupele româneşti, care este situaţia în măsura în care, după 31 decembrie 2008, nu s-a ajuns încă la un acord cu partea irakiană. Nu s-a dat curs în final acestui amendament, câtă vreme Legea nr.42/2004 prevede explicit competenţele Ministerului Apărării şi ministrului apărării de a decide efectiv ce se întâmplă cu trupele noastre care vor putea foarte bine să asigure prezenţa în interiorul bazelor şi nu pe teren, în misiuni combatante. Această competenţă este prevăzută de Legea nr.42/2004, poate ar fi putut fi prevăzută explicit şi în textul hotărârii, dar, în măsura în care legea română este foarte clară, n-a mai fost necesar. Acesta este motivul pentru care, încă o dată, Grupurile parlamentare ale Alianţei PSD+PC au votat pentru adoptarea acestei hotărâri. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul preşedinte Canacheu mai doreşte să facă un comentariu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. N-am să mai adaug nimic în legătură cu documentele avute la dispoziţie de către cele patru comisii şi dezbaterile care au avut acolo loc şi care au epuizat întrebările în legătură cu situaţia trupelor noastre în teatrul de operaţiuni din Irak. Am avut explicaţiile reprezentantului Ministerului de Externe şi explicaţiile reprezentantului Ministerului Apărării în detaliu şi au clarificat situaţia juridică şi operativă a trupelor noastre acolo. Ele se află în siguranţă şi dreptul de dispoziţie al Ministerului Apărării este prezervat. Vroiam doar să fac o legătură peste timp, pentru că tot suntem în 22 decembrie, România-Irak. Eu, de când am început noi să trimitem trupe - şi am avut şi eu ocazia să mă pronunţ, fiind în Parlament - am fost suporter al trimiterii trupelor noastre în teatre de operaţiuni, acolo unde este nevoie de stabilitate, de apărare a democraţiei, de promovare a democraţiei. Pentru că am simţit această nevoie înainte de '90, aici, la mine acasă. Mi-aş fi dorit să vină trupe care să ne ajute mai devreme să scăpăm de un regim dictatorial, nedemocratic. Mi-aş fi dorit acest lucru. Sunt convins că trupele noastre asta fac acolo. Sunt trupe necombatante, de menţinere a păcii, de reconstrucţie şi consolidare a democraţiei. Asta fac acolo şi sunt apreciate, după cum bine cunoaşteţi, prin numeroase medalii, prin numeroase exprimări explicite ale diferiţilor comandanţi din teatrele de operaţiuni unde trupele noastre participă. De aceea, în cunoştinţă de cauză şi cu dorinţa de a contribui la pacea, stabilitatea şi democraţia în regiune, în Irak, acolo unde se află trupele noastre, Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat-Liberal au votat pentru adoptarea acestui proiect de hotărâre şi pentru continuarea misiunii noastre acolo. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Cred că această hotărâre reprezintă practic o decizie tranzitorie, până când echipele de negociatori de la Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe vor ajunge la un acord bilateral cu Republica Irak. În mod cert, Parlamentul va fi, în perioada următoare, din nou chemat să se pronunţe cu privire la această speţă. Cred că, din motive evidente, nevoia de a acoperi această perioadă tranzitorie a făcut ca această cerere să fie aprobată de către Parlamentul României, cu observaţiile enunţate de toate grupurile parlamentare. Vă mulţumesc şi aşteptăm acum rezultatul votului pentru ".. Aşteptăm în câteva minute procesul-verbal de numărare a voturilor. Doamna preşedintă Roberta Anastase mă roagă încă o dată să comunic deputaţilor să rămână pentru votul pe proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului pe perioada de vacanţă parlamentară. |

