Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

8. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (retrimis comisiei);
 
see bill no. 453/2009

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 9 din ordinea de zi, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

Dacă din partea iniţiatorului avem pe cineva prezent? Domnul secretar de stat Ivăşchescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Ivăşchescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iniţiativa legislativă de modificarea şi completare a Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice prin care se propune cofinanţarea în cuantum de 50% de la bugetul de stat a serviciilor de îngrijire la domiciliu, propune un impact financiar bugetar estimat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la o sumă de 281.280.000 de lei pe an, din care 140.640.000 de lei pe an ar trebui asiguraţi din bugetul de stat.

În momentul actual, marcat de constrângeri financiare care se pot regăsi inclusiv în construcţia bugetului pe 2011, nu considerăm oportună şi nu susţinem adoptarea acestei propuneri legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond?

Domnul preşedinte Paul Victor Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, al Comisiei pentru sănătate şi al Comisiei pentru administraţie publică, precum şi cel negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.17/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării angajării de către consiliile locale de personal de îngrijire la domiciliu al persoanelor vârstnice, precum şi stabilirea nivelului de salarizare pentru acest personal şi a surselor de finanţare a acestor salarii.

Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege care prin noile modificări încurajează furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliul într-un cadru profesional, stabilind astfel obligaţia ce revine consiliilor locale de a angaja personal de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, precum şi un nivel de salarizare pentru îngrijitorul la domiciliu, reglementând inclusiv sursele de finanţare ale acestor salarii, în sensul alocării lor în proporţii egale, atât de la bugetele locale, cât şi de la bugetul de stat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituţie.

La dezbaterile care au avut loc a participat domnul Mihai Şeitan, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale.

La lucrările comisiei au fost 19 deputaţi din totalul de 19. Raportul a fost adoptat cu 9 voturi pentru, 6 împotrivă şi o abţinere.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 23 septembrie 2009. potrivit art.75 din Constituţie, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunem plenului admiterea cu modificările din raport a proiectului de lege.

Vreau, de asemenea, să menţionez că cifra dată de guvern, evaluarea făcută de minister este departe de realitate, este, bineînţeles, supralicitată, ca să spună aşa, întrucât ne referim la o categorie de persoane care trebuie asistate la domiciliu, în general un număr redus, pentru care bugetul de stat preia numai o parte din obligaţii, în condiţiile în care asigură partea de la bugetul local.

Da, credem şi, după cum aţi observat, atât Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cât şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cât şi Comisia pentru sănătate şi familie, prin avizul lor favorabil, susţin acest proiect, întrucât ne referim încă o dată la o categorie într-un număr limitat, la o categorie în care statul va participa, bugetul de stat, numai în condiţiile în care participă bugetul local.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Botiş, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Aveţi cuvântul, domnule.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am considerat şi în comisie că este o iniţiativă bună, în esenţă, dar dincolo de motivele invocate de guvern, cele care ţin de resursele financiare, aş invoca motive de procedură, de nerespectare a procedurii în Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Conform Regulamentului, în raport se prezintă toate amendamentele admise şi respinse, prezentate în comisie.

La Comisia pentru muncă şi protecţie socială avem cel puţin două amendamente, înregistrate în 2.03.2010 şi în 8.10.2009, cu referire la această lege, amendamentele domnilor deputaţi Antal Istvan şi Korodi Attila, amendamente care n-au fost discutate în comisie şi, de asemenea, punctul de vedere al Guvernului, prezentat sub semnătura ministrului muncii, domnul Constantin Mihai Şeitan.

De asemenea, conform Legii nr.24 privind tehnica legislativă este interzis paralelismul legislativ, şi această lege are un asemenea defect, legat de art.22 şi art.18 din Legea nr.47/2006 şi Ordonanţa Guvernului nr. 68 din 2003. Deci legea face trimitere la un articol care este dublat în cele două legi prezentate.

În aceste condiţii, vă rog respectuos să acceptaţi retrimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnule preşedinte, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Vă rog să observaţi că la Capitolul II sunt amendamentele domnilor deputaţi, la amendamente respinse, sunt amendamentele domnilor deputaţi Farago Petru, Korodi Attila şi Antal Istvan. Şi a fost un amendament care a fost respins.

Domnul ministru al muncii a fost invitat, noi am avut o dezbatere la care s-a solicitat chiar de colegii de la Grupul parlamentar al PDL prezenţa domnului ministru, a fost invitat, a fost prezent acolo şi cred că este cel mai în măsură să reprezinte punctul de vedere al Guvernului, în această speţă, ministrul muncii.

Mai mult, vreau să vă mai precizez un lucru important. Noi am prevăzut intrarea în vigoare cu data de 1 ianuarie 2011. Deci nu grevăm bugetul acestui an, ţinem cont de condiţiile şi problemele care sunt.

De aceea, această tactică continuă de a trimite la comisie, vreau să vă informez, domnule preşedinte de şedinţă că asta ar fi prima trimitere la legea aceasta, dar avem legi care se plimbă deja de vreo patru ori.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamna Cristina Pocora, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule vicepreşedinte, dacă aveţi ceva de comentat la adresa doamnei deputat, vă rog să o faceţi de la microfon.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PNL este împotriva retrimiterii la comisie a acestei legi, pentru că deja am dezbătut-o, cum a spus şi domnul preşedinte, chiar în prezenţa ministrului muncii. De asemenea, Grupul parlamentar al PNL este pentru adoptarea acestei propuneri legislative, cu atât mai mult cu cât dacă Guvernul boc va continua cu tăierea pensiilor şi cu acest sistem de coplată, tot mai multe persoane vârstnice şi pensionari vor avea nevoie de asistenţă la domiciliu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Da, domnul deputat Solomon, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Iată că istoria se repetă mai repede decât credeam. O nouă iniţiativă legislativă trebuie să se întoarcă la comisie, la propunerea arcului guvernamental, ca să ne exprimăm în termenii zilei.

Vreau să spun că membrii comisiei pentru muncă din partea Grupului parlamentar al PSD şi PC vor susţine în continuare această iniţiativă legislativă care mie mi se pare, cel puţin aşa cum este ea dezbătută şi finalizată în comisie, o iniţiativă de bun-simţ şi care vine în ajutorul acelor categorii de vârstă total defavorizate de mai toate guvernările, dar parcă mai mult decât de aceasta de niciuna.

Vreau să vă spun că, probabil, cei care fac analizele macro, microeconomice la nivelul guvernului, au ajuns la concluzia că suntem prea mulţi. Şi după teoriile malthusiene ar fi bine să ne mai şi rărim câţiva dintre noi, ca să poată susţine bugetul ceea ce vrea Guvernul, şi nu ceea ce ar trebui să susţină bugetul din prestaţiile sociale.

Iniţiativa este foarte bună şi noi o vom trece din nou în comisie şi după două săptămâni veţi veni şi o veţi trimite din nou. Şi încă o dată, şi încă o dată.

Haideţi să aveţi curajul s-o respingeţi, dar să spuneţi lumii întregi care priveşte la televizor că nu vreţi nici un fel de sprijin pentru persoanele vârstnice: nici în acest sistem propus de iniţiativa legislativă, nici în sistemul public de pensii, nici în alte sisteme inventate în lumea asta.

Aveţi curajul, domnilor de la PDL, şi ieşiţi în faţa oamenilor şi spuneţi lucrurile astea: nu ne interesează bătrânii ţării ăsteia, noi vrem doar să facem săli de sport şi celelalte investiţii bănoase pentru clientela politică a PDL-ului, că pentru ăştia sunt bani întotdeauna. Pentru bătrânii ţării care v-au crescut pe voi, care au făcut ţara asta, care au făcut şi clădirea asta, nu aveţi bani niciodată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, declaraţiile politice au avut loc dimineaţă. Când vreţi să le faceţi vă rog să ţineţi minte, marţea, de la 8,30 la 10, şedinţă pentru declaraţii politice.

Domnul deputat Mircea Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

În afară de argumentele date de colegul meu, domnul Botiş, cu toţii am votat o lege a responsabilităţii fiscale. Ştiţi foarte bine că niciun fel de lege, niciun fel de iniţiativă legislativă care n-are suportul financiar şi punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, este imposibil de a fi discutată, nu adoptată.

Ceea ce am solicitat este că încă nu a venit punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, n-are nici o legătură cu ce spune colegul deputat. Sigur, declaraţiile politice, probabil că a greşit ora. Dar ăsta este principalul motiv şi de acum trebuie să ţinem cont fiindcă sunt multe iniţiative pornite cu mult timp înainte de adoptarea acestei legi, de acum încolo nu putem...orice iniţiativă care nu respectă această lege este atacabilă şi clar din punct de vedere constituţional, şi atunci ne vom trezi în situaţia când multe din aceste legi nu le putem aplica.

Ăsta este principalul motiv că Ministerul Finanţelor nu şi-a definit punctul de vedere. este un proiect general de asistenţă socială şi dacă se încadrează acolo, sigur că va fi acceptat.

Asta este legea pe care am adoptat-o cu toţii şi ştiu că am votat-o în unanimitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Preşedintele comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Paul Victor Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Aşa cum prezintă problema domnul Toader, n-ar mai trebui să legiferăm nimic. Deci, v-am explicat foarte clar, domnule Toader, că nu presupune efort financiar în acest an, că legea, ca orice lege, creează cadrul legislativ pentru bugetul anului viitor, în care putem face aceste previziuni, bineînţeles în măsura în care veniturile vor fi suficiente şi probabil în măsura în care un alt guvern mai capabil va şi strânge bani, nu numai va tăia din cheltuieli.

Deci, vreau să vă spun că n-are nicio legătură cu legea responsabilităţii fiscale. Este un proiect de lege care creează numai un cadru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul profesor Stanciu. Am remarcat semnele disperate ale dumneavoastră. Vă rog... încetişor, avem răbdare să vă aşteptăm să luaţi cuvântul.

Aveţi cuvântul, domnule profesor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Distinse domnule preşedinte de şedinţă,

Distinse secretar, Sever Voinescu-Cotoi,

Distinse secretar absent,

Domnule preşedinte,

Nu vreau să invoc prevederea regulamentară care spune că desfăşurarea şedinţelor se face regulamentar în cazul în care avem prezenţi doi secretari. S-ar putea ca soarta secretarilor să fie cea a secretarilor generali.

Vreau să invoc, vizavi de ceea ce a spus distinsul nostru coleg Toader, art.92 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Ştiu, domnule preşedinte de şedinţă, că există personalităţi de seamă, în care probabil se încadrează şi distinsul nostru coleg Toader, care pot face mai multe treburi odată: să se aşeze, să vorbească, să gândească în acelaşi timp.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule profesor, vă cer scuze că vă întrerup, numai puţin. Îi rog pe distinşii mei colegi să lase liderul PDL să urmărească... domnilor colegi, vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă, să îi creăm cele mai bune condiţii domnului profesor Stanciu să-şi expună punctul de vedere.

Domnule Mircea Toader, vă rog să urmăriţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Îi înţeleg pe distinşii dumneavoastră colegi că au scăpat din strânsura de ieri când s-au întâlnit cu domnul preşedinte şi acum sunt puţin mai lejeri. Dar văd că şi dumneavoastră aveţi forţa să-i aduceţi la ordine, în special pe distinsul coleg Toader, şeful Grupului parlamentar al PDL, şi căreia vreau să-i citesc din Biblia noastră, care este Regulamentul Camerei Deputaţilor, ediţia 2008.

La art.92 alin.(4) şi (5) se spune, vizavi de argumentaţia dumneavoastră, foarte corectă, pentru tinerii noştri colegi deputaţi care nu au ajuns la pagina 82 a Regulamentului: "În cazul propunerilor legislative depuse în condiţiile alin.(1), care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele Camerei Deputaţilor va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art.111 din Constituţia României, republicată, în acelaşi termen de 15 zile.

În cazul în care Consiliul Legislativ sau Guvernul nu transmite, în termen de 15 zile de la solicitare, avizul, punctul de vedere sau informaţia, după caz, Biroul permanent va stabili comisia sesizată în fond, comisiile de aviz, termenul de depunere a raportului pentru propunerea legislativă respectivă, trimiţând proiectul pentru dezbatere şi întocmirea raportului."

Rezultă deci, stimate coleg, că Biroul permanent a făcut aceste demersuri în termen de 15 zile, le-a trimis la Guvern, la Consiliul Legislativ, aceştia au răspuns, iar dacă nu răspund, se consideră că sunt de acord, pentru că altfel nu distribuiau proiectul de lege sau iniţiativa legislativă la Cameră.

Ca atare, acest argument pe care l-aţi adus nu stă în picioare şi dacă-l coroborăm cu ceea ce a spus distinsul dumneavoastră coleg, actualul preşedinte de comisie, de când eraţi colegi în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi vă înţelegeaţi foarte bine şi aţi venit să aduceţi aici dizarmonie în colectiv, înseamnă că este pe undeva nu un motiv autentic, ci este o distragere a atenţiei.

De aceea, distinse domnule Toader, cred că aş vrea să vii mata la microfon să discut eu cu doamna deputat, că mi-ar face mai multă plăcere decât să vă explic lucruri pe care se pare că nu le înţelegeţi! (Amuzament în sală.)

Dar, evident că argumentele pe care vi le-am adus vă vor face să vă retrageţi propunerea, să susţineţi să o dezbatem, mai ales că dacă se aprobă această lege, peste un timp, distinsa colegă s-ar putea să aibă grijă şi de noi când vom fi bătrâni şi bolnavi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule profesor pentru alocuţiunea dumneavoastră.

Domnul deputat Kerekes, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ne aflăm la capitolul "dezbateri generale" şi mi-aş permite să fac câteva observaţii.

În primul rând, această iniţiativă legislativă aduce două modificări. Prima modificare ar fi ca angajarea personalului de îngrijire pentru persoanele vârstnice să fie obligatorie. Până acum s-a formulat în felul următor: "pot angaja". Asta e prima modificare.

a doua modificare priveşte de fapt suportarea cheltuielilor. Până în prezent, în actuala reglementare se prevede că aceste cheltuieli se suportă din bugetul local. Modificarea constă în următoarele: 50% să fie suportat din bugetul de stat şi 50% din bugetul local.

Ei, vedeţi dumneavoastră, ne confruntăm cu o realitate crudă: problematica persoanelor vârstnice dependente. Datorită dinamicii vieţii actuale, persoanele vârstnice rămân singure, tinerii pleacă. Ia uitaţi-vă numai la satele noastre. În satele noastre, şi cred că este la modul general, rămân bătrânii. Sunt foarte puţini tineri. Cele mai multe din aceste persoane vârstnice de la un moment dat devin dependente. Este o problemă pe care trebuie s-o rezolvăm cu răspundere. Dar, în felul acesta de a obliga consiliile locale să suporte 50% din aceste cheltuieli, cred că greşim.

Dumneavoastră cunoaşteţi problematica autorităţilor locale. În multe locuri, autorităţile locale n-au bani pentru a plăti iluminatul public. Şi noi, din ce în ce mai mult, încredinţăm autorităţii locale să aibă nişte cheltuieli în plus. Eu trebuie să vă spun că trebuie să ne gândim foarte bine cum rezolvăm această problemă. Data trecută am solicitat prezenţa ministrului Şeitan, în speranţa că totuşi vom afla ceva care putem folosi. Din păcate, nu ne-am lămurit.

Hai să încercăm încă o dată. Eu sunt de acord cu propunerea domnului Botiş, să retrimitem iniţiativa la comisie. Hai să mai discutăm această problemă şi să nu ne pripim. Trebuie să luăm o hotărâre responsabilă.

Mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul preşedinte al comisiei sesizate în fond doreşte să intervină.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Eu vreau să fac o precizare şi vreau să vă citesc exact articolul în cauză: "Pentru asigurarea îngrijirii la domiciliu a persoanei vârstnice aflate în situaţia de dependenţă socio-medicală, (deci o categorie foarte restrânsă), stabilită potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, consiliile locale angajează personal de îngrijire prin plata cu ora, fracţiuni de normă sau normă întreagă, în funcţie de perioada de îngrijire necesară a se acorda."

Deci, contribuţia bugetului de stat vine în măsura în care există un angajament al bugetului local. Faptul că trebuie această măsură, în majoritatea consiliilor locale bineînţeles în limita posibilităţilor lor financiare, faptul că noi creăm acest cadru legal, nu se impune ca o obligaţie, că nimeni nu poate cheltui mai mult decât are. Noi trebuie să creăm un cadru legal în care bugetul de stat să sprijine consiliile locale. Este o măsură de nivel european, este o măsură pentru o categorie, încă o dată, dependentă socio-medical. Cred că decât să le plimbaţi pe la comisii, angajaţi-vă aici răspunderea, nu sunteţi de acord, o respingeţi şi asta e, decât jocul ăsta: e o lege bună, dar mai trimiteţi-o o dată la discuţii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Îl rog pe domnul secretar de şedinţă Valeriu Zgonea pe unde o fi să revină urgent în sală pentru a nu avea soarta secretarilor generali.

Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Parţial sunt de acord cu unii dintre intervenienţii dinaintea mea. Nu prea sunt de acord cu interpretarea constituţionalităţii acelei legi de responsabilitate fiscală. Eu cred că în anumite limite putem fi blocaţi noi, aici, să încercăm să găsim soluţii chiar atunci când este vorba ca aceste soluţii să aibă înrâurire asupra bugetului de stat.

Deci, Parlamentul, conform Constituţiei, nu poate fi blocat de Guvern ca să ia anumite decizii legislative. Din contră, Parlamentul este cel care poate bloca Guvernul să ia anumite decizii sau să desfiinţeze anumite decizii legislative ale Guvernului.

Teoretic, din punct de vedere constituţional, această lege pare să fie în ordine, pentru că, conform cu prevederile constituţionale, arată clar de unde vor veni aceşti bani. Jumătate de la autorităţile publice locale, jumătate de la bugetul de stat.

Vedeţi, însă, eu aici am o altă problemă, atât de ordin constituţional, cât şi de nişte reglementări internaţionale la care suntem parte. Este vorba despre Cartea europeană a autonomiei locale, care spune clar şi fără echivoc (noi am ratificat această carte) că orice impunere asupra unei activităţi pe care pot s-o desfăşoare autorităţile publice locale trebuie să fie urmată şi de asigurarea banilor necesari. Or, prin această modificare în care de la simpla posibilitate ca, în limita posibilităţilor financiare pe care le are o autoritate publică locală, să ia anumite decizii şi statul să completeze tot restul, eventual 80, 90%, aşa e reglementarea actuală. Această reglementare păcătuieşte, zic eu. Obligă ca 50% să fie afectat bugetul public local şi doar obligatoriu 50% să fie afectat de bugetul de stat, ceea ce mi se pare incorect şi în contradicţie pentru că prin această lege îi impunem ceva autorităţii publice locale fără să acordăm şi banul, adică jumătatea din bani o dăm, dar jumătatea nu. Şi atunci cred că pentru a găsi o soluţie corectă, într-adevăr, pentru a respecta acest angajament al ţării referitor la ratificarea Cărţii europene a autonomiei locale trebuie să întoarcem legea la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Solomon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O mică precizare, ca o întărire a celor precizate de domnul preşedinte Dobre. Sursa de finanţare este definită şi este destul de clar: bugetul de stat şi bugetul local. Orizontul temporal de aplicare a acestei legi este şi el definit: după 1 ianuarie 2011. Deci, nu se afectează bugetul de anul acesta ca să avem nevoie de opinii şi păreri ale Ministerului Finanţelor şi ale nu ştiu căror miniştri. Eu ştiu că legea prevede un punct de vedere al Guvernului, care a fost exprimat primul aici, şi anume că nu susţine această iniţiativă legislativă. Nu înţeleg de ce Grupul parlamentar al PDL se rupe de Guvern astăzi şi nu acceptă punctul de vedere, să spună răspicat aici "Domnule, respingem legea şi nu avem cum să susţinem aceste categorii sociale pentru că în logica discursului prezidenţial sunt tot felul de năzbâtii care le inventează unii prin Parlament."

Asta trebuie să faceţi, dragi colegi, nu să trimiteţi tot timpul la comisie, unde vom avea de astăzi o lege mai importantă în dezbatere, şi anume legea pensiilor. Dacă am discutat o dată chestiunile pe această iniţiativă legislativă, haideţi să daţi astăzi un vot favorabil, aş spune eu, sau, cum spune Guvernul, nefavorabil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră propunerea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal de retrimitere a acestei propuneri legislative, acestui proiect de lege, comisiei sesizate în fond.

Votul dumneavoastră, vă rog.

Cu 79 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 4 abţineri, propunerea a fost retrimisă comisiei sesizată în fond. Termen, două săptămâni.