|
Domnul Ioan Oltean: Succesuri multe vă doresc şi dumneavoastră. Domnilor colegi, domnul deputat Nicolăescu Gheorghe-Eugen, membru al Grupului PNL, a adresat Ministerului Sănătăţii o întrebare referitoare la interzicerea practicării profesiei de medic atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Domnul Cristian Irimie, secretar de stat din partea Ministerului Sănătăţii este prezent. Nefiind prezent domnul deputat, vă rog să-i comunicaţi în scris. I-aţi comunicat deja în scris. Doamna Axenie Carmen, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, a adresat şi domnia sa o întrebare Ministerului Sănătăţii referitoare la situaţia contribuabililor români care nu vor dori să accepte cardul de sănătate biometric. Întrucât nici domnia sa nu este prezentă, bănuiesc că domnul ministru Irimie, domnul secretar de stat, i-a comunicat în scris. Dacă nu, îl rog să o facă. Domnul Zătreanu Dan-Radu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Nici domnia sa nu este prezent. Precizez că şi distinsul nostru coleg a adresat ministrului sănătăţii o întrebare referitoare la redeschiderea Maternităţii Giuleşti. Domnule secretar de stat, vă rog să-i comunicaţi distinsului nostru coleg în scris. Mai avem pe ordinea de zi două răspunsuri la întrebări. Domnul secretar de stat Tanczos Barna, din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu este, dar nu este prezent nici domnul Pâslaru, domnul deputat care a adresat întrebarea. Nu este prezent nici domnul deputat Eusebiu Manea Pistru Popa, din partea Ministerului Transporturilor, dar nici domnul deputat, repet, Pâslaru Florin, autorul întrebării. În consecinţă, ultimele două răspunsuri se reprogramează pentru următoarea şedinţă consacrată special răspunsurilor orale la întrebări. Cu acestea, încheiem şedinţa consacrată răspunsurilor orale.
|