Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2021
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 187/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţiile de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar/universitar 2020-2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2 (PL-x 26/2021) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
see bill no. 26/2021 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 187/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţiile de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar/universitar 2020-2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2; PL-x 26/2021. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog, aveţi cuvântul, doamnă secretar de stat. |
|
|
Doamna Mihaela-Cătălina Bădoiu (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Doamnelor şi domnilor deputaţi, Obiectul de reglementare îl constituie modificarea O.U.G. nr. 144/2020, în sensul măririi valorii de achiziţie a tabletelor şcolare de la 200 la 250 de euro per bucată, în vederea respectării tuturor specificaţiilor tehnice, respectiv extinderea perioadei de eligibilitate, începând cu 1 februarie 2020, data debutului pandemiei. Având în vedere cele expuse, vă propunem aprobarea ordonanţei în forma amendată de Comisia pentru buget, deci în forma raportului. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Îi dau cuvântul, în continuare, reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc. În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 115 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 187/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar/universitar 2020-2021. Demersul legislativ are drept scop crearea condiţiilor adecvate desfăşurării activităţilor didactice, prin achiziţionarea de echipamente/dispozitive electronice mobile, în principal de tipul tabletelor pentru uz şcolar, necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul online, precum şi achiziţionarea de echipamente de protecţie medicală, dezinfectanţi şi containere mobile sanitare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare, cu un amendament admis prezentat în anexă. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. O să vă rog să propuneţi şi un timp alocat dezbaterilor, deoarece proiectul este în procedură de urgenţă. |
|
|
Trei minute. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. Supun votului propunerea colegului nostru. Vot, vă rog. |
|
|
Cu 142 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o colegă sau un coleg care nu votează, propunerea a fost adoptată. Trecem la dezbateri generale. Întreb dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Atunci, continuăm cu dezbaterea proiectului de lege. Avem 8 amendamente admise. Întreb dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. De la 2 la 8 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. Continuăm. |


