Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.39/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2022

8. Intervenţia domnului deputat Amet Varol prilejuită de sărbătoarea sosirii primăverii, sărbătoarea Nawrez-ului pentru comunitatea turco-tătară din ţara noastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varol Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Anul acesta se împlinesc şapte ani de la momentul în care Parlamentul a adoptat, la iniţiativa mea, deputat din partea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Legea nr. 333/2015, prin care ziua de 21 martie devine zi oficială de sărbătoare pentru minoritatea tătară din ţara noastră.

21 martie este o zi cu totul şi cu totul specială pentru comunitatea tătară din România - Nawrez-ul - o sărbătoare a vieţii, a renaşterii, a bucuriei sufletului, a respectului faţă de ceilalţi.

Aşadar, astăzi, în toate filialele comunităţii noastre este o zi de sărbătoare, se sărbătoreşte sosirea primăverii, Nawrez-ul, lege care a fost adoptată cu ajutorul colegilor parlamentari în 2015, prilej cu care doresc să le mulţumesc tuturor celor care au susţinut şi susţin minorităţile naţionale din România.

Vă doresc o primăvară frumoasă!

Iar în limba maternă Nawrez bayramî qayîrlî bolsîn!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc şi felicitări!

Intrăm în ordinea de zi.