Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 26, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.50/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 26, 2024

8. Raportul privind aplicarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor.

 

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul numărul 6, revenim.

Raportul privind aplicarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor.

  ................................................
 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În ceea ce priveşte raportul de la punctul 6, pentru că... (Microfon întrerupt. Discuţii.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat Tănase, aveţi cuvântul. (Discuţii.)

Da, aşa este. (Râsete.)

Vă rog, vă rog, domnule deputat. A trecut minutul, dar...

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În ceea ce priveşte raportul Comisiei de statut... statut al deputaţilor şi senatorilor, acesta nu cuprinde aspectele importante care s-au întâmplat de un an de zile.

În luna iunie, anul trecut, am solicitat punerea sub acuzare a Preşedintelui României, pentru infracţiunea de înaltă trădare, conform art.34 lit.g), din Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Aceste chestiuni sunt importante, pentru că aceste derapaje de la democraţie şi ceea ce se întâmplă în Parlamentul României şi modificările legilor şi a alegerilor locale şi a statutului, şi a alegerilor parlamentare, au fost modificate şi au fost adoptate într-o manieră interesantă, pentru că în aceste legi sunt introduse... este introdus, ca şi în procesul electoral, grupul minorităţilor naţionale care nu este un competitor electoral.

 

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... aceste chestiuni atrag, în primul rând, după sine, aspecte de alunecare de la democraţie şi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Mulţumim.

Domnule deputat Dan Tănase, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... nu în ultimul rând... nu în ultimul rând, un proces electoral nedemocratic.

  ................................................
 

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Revenim la punctul 6.

În conformitate cu prevederea art.58, alin.(2) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor, prezintă anual în şedinţa comună a celor două Camere un raport privind aplicarea prezentului statut.

Invit reprezentantul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, să prezinte raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În conformitate cu prevederea art.58 alin.(2) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camere Deputaţilor şi Senatului, prezintă anual, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, un raport privind aplicarea prezentului statut.

Prezentul raport cuprinde activitatea comisiei în perioada 2021-2023.

Potrivit art.21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, comisia a fost sesizată în fond cu 11 iniţiative legislative. Iniţiativele legislative au fost analizate şi dezbătute în şedinţele comisiei, dintre acestea, 6 au fost trimise spre dezbatere şi vot celor două Camere ale Parlamentului, cu raport de adoptare, şi două cu raport de respingere.

Comisia, de asemenea, a fost sesizată de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a transmite 7 puncte de vedere referitoare la solicitările unor foşti deputaţi şi senatori, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Potrivit art.58 alin.(1) din Legea nr.96/2006, comisia este însărcinată cu interpretarea unitară a prevederilor legii, cu precădere a principiilor şi regulilor de conduită parlamentară, precum şi cu examinarea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative referitoare la modificarea şi completarea prezentului statut.

Legea nr.96, privind Statutul deputaţilor şi al senatorului a fost modificată şi completată prin PLX nr.70/2022, având ca obiect de reglementare introducerea unor noi articole, în sensul diversificării şi înăspririi dispoziţiilor legale referitoare la disciplina parlamentară, regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost modificat şi completat prin PHCD nr.14/2022, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Legea nr.96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de regulamentele celor două Camere.

Pentru a putea răspunde eficient şi transparent provocărilor viitoare, comisia îşi exprimă în continuare deschiderea pentru îmbunătăţirea şi armonizarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, dar şi pentru acoperirea oricărui vid legislativ privind aria sa de competenţă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Mulţumesc domnului deputat Bejinariu, pentru prezentarea raportului.

Dacă sunt intervenţii.

S-a înscris la cuvânt domnul deputat Andi Groşaru.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Când citeşti aşa un raport de frumos, fără să ţii cont de toate lucrurile care s-au întâmplat în cel puţin ultimii doi ani de zile, nu ştiu, este o chestiune de respect, în primul rând, respect reciproc.

Vreau să vă anunţ şi ştiţi foarte bine acest lucru, că în Camera Deputaţilor, în Parlamentul României, există deputaţi care au drepturi mai multe decât alţii. S-a creat un cadru legislativ pentru unii deputaţi sau pentru un grup de cetăţeni, cu exemplu a unor organizaţii, a unor minorităţi naţionale, care au mai multe drepturi decât alţii şi aici vine tocmai din practica pe care eu, de-a lungul timpului, am scos-o în evidenţă şi v-am adus la cunoştinţa domniilor voastre despre toate aceste aspecte de, de derapaje de la democraţie, şi cum spuneam, de la încălcarea drepturilor omului.

Exemplul este: măsurile luate de-a lungul timpului împotriva mea, măsura excluderii din Grupul minorităţilor naţionale şi menţinerea în această stare de nelegalitate şi hărţuire continuă la adresa minorităţii naţionale, şi lucrurile continuă, pentru că toate aceste practici nu fac altceva decât să încerce să acopere o serie de infracţiuni pe care, pe care colegi de-ai noştri de aici, din rândul minorităţilor naţionale, le-au făcut, şi aceste chestiuni trebuie să... (Microfon întrerupt.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul deputat Sorin Muncaciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Chestiunea aceasta, cu excepţia de neconstituţionalitate pe care aţi invocat-o la Înalta Curte, aţi pierdut-o. Ca să fie foarte clar. Nu puteţi să aplicaţi sancţiuni în afara unor hotărâri administrative, dar dacă este o hotărâre administrativă, trebuie să urmaţi Codul administrativ. Motiv pentru care vom... ne, ne vom întâlni la tribunalul următor.

Dar vă spun, nu mai încercaţi chestiunea asta, că nu aveţi niciun drept să diminuaţi mandatul unui deputat. Nu aveţi voie să-mi interziceţi să vorbesc... decât 10 secunde.

Asta trebuie să vă intre bine în cap, pentru că nu este constituţional. Aţi înţeles?

Foarte bine.

Aţi pierdut la Înalta Curte, domnul... (Replici neinteligibile.) nu mai... nu mai... (Replici neinteligibile.) Aţi pierdut la Înalta Curte. Nu puteţi să... (Replici neinteligibile.) asta aţi cerut. (Replici neinteligibile.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Doamna deputat Oana Ţoiu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc.

Foarte frumos citit raportul. Dar o comisie care are, timp de trei ani de zile, doar 11 propuneri pe care să le dezbată şi două nu ajung niciodată pe ordinea de zi - întâmplător, ale mele -, una dintre ele care sancţiona votul multiplu, adică senatori sau deputaţi care folosesc două cartele de vot, ilegal, în acelaşi timp, asta nu arată deloc a un semn de respect faţă de cetăţeni, în primul rând. O comisie care nu-şi pune ordinea de zi pe site-ul Parlamentului. O comisie care nu anunţă niciodată iniţiatorii când se dezbat propunerile dumnealor. O comisie care nu este supusă principiului transparenţei, care e o obligaţie faţă de cetăţeni, nu e vreun favor, la care se poate renunţa sau nu.

Dar cel mai important este că vorbim de comisia care a ciopârţit în aşa manieră legile pentru crearea şi apoi pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, încât suntem astăzi în situaţia în care avem, nu-i aşa, tot un medic, fost primar la Bucureşti, condamnat pentru corupţie, fugit în Grecia, care şi-a recâştigat în instanţă pensia specială de parlamentar - domnul Oprescu. Problema nu e doar a Comisiei de Statut, văd că şi PSD-ul continuă să propună medici la Primăria Municipiului Bucureşti. Dar poate comisia încearcă să-şi facă treaba în interesul cetăţenilor, nu al vechilor parlamentari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte solicitări de intervenţie.

În încheiere, luăm act de raportul prezentat.