|
Domnul Gheorghe Nacov: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc colegilor din Biroul permanent. Excelenţele Voastre, Stimate colege, Stimaţi colegi, Limba maternă, atât cea vorbită, cât şi cea scrisă, constituie unul dintre pilonii cei mai importanţi care sprijină şi în acelaşi timp exprimă identitatea unui popor. Proclamaţia de la Alba Iulia a folosit termenul "popor" pentru noi, minorităţile naţionale ale României, de aceea am şi folosit aceşti termeni, "pilonii unui popor", din respect pentru artizanii Marii Uniri. De-a lungul istoriei, nu numai credinţa ortodoxă şi Dunărea, ci şi multe alte lucruri au unit poporul român şi cel bulgar. România a fost adăpost pentru revoluţionarii bulgari, casă pentru emigranţii bulgari, din care face parte şi comunitatea mea, şi un aliat destoinic pentru eliberarea Bulgariei. Prin Legea nr. 100/2015, la iniţiativa deputatului minorităţii bulgare de atunci, regretatul Niculae Mircovici, ziua de 24 mai a fost declarată Ziua Limbii Bulgare în România. Este Ziua Sfinţilor Chiril şi Metodiu, creatorii primului alfabet slav, cel glagolitic. Scrierea chirilică a fost folosită timp de secole şi în ţara noastră, fiind încă unul dintre lucrurile pe care istoria ne-a hărăzit să le împărţim. Mai mult, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Vinga, astăzi, în judeţul Arad, a fost creată prima normă literară a limbii bulgare, lucru recunoscut de filologii şi lingviştii bulgari. România este o patrie exemplară pentru cetăţenii ei care aparţin minorităţilor naţionale. Doresc să exprim şi cu această ocazie recunoştinţa întregii minorităţi bulgare pentru acest lucru, în prezenţa Excelenţei Sale, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în România, domnul Radko Todorov Vlaykov, aşa cum am făcut-o în ultimii ani. (Aplauze.) Faptul că deputatul minorităţii bulgare, având şi calitatea de preşedinte al Grupului de prietenie cu Parlamentul bulgar, îl poate saluta pe Excelenţa Sa, de la tribuna Camerei Deputaţilor, în limba maternă reprezintă încă o dovadă că România este un model de urmat pentru toate statele care susţin valorile democratice şi europene. Mulţumim României şi mulţumim tuturor românilor pentru acest lucru! Ваше Превъзходителство, скъпи сънародници, Честит Празник на буквите! Честит Ден на Българския Език в Румъния! (Excelenţa Voastră, dragi conaţionali, vă felicit cu ocazia Sărbătorii Literelor şi a Limbii Bulgare în Romania!). Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)
|