Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.45/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2026

8. Supunerea la votul final a:  
  8.7 Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 27/2026) (adoptată);
 
see bill no. 27/2026

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Pl-x 27/2026; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea propunerii legislative.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

283 de voturi pentru, două abţineri.

Adoptată.

Explicarea votului, doamna deputat Raluca Turcan, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc foarte mult pentru votul aproape unanim, cu două abţineri.

Acest proiect este un răspuns al statului pentru oameni aflaţi în dificultate.

"Oare dacă făceam mai multe analize aş fi putut preveni?

Oare dacă muncesc mai mult aş putea să fiu mai dedicat copilului meu?"

Acestea sunt frământări care mi-au parvenit de la părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu Sindrom Down sau cu afecţiuni de spectru autist.

Sunt părinţi care duc o bătălie zilnică, pe mai multe fronturi - emoţional, birocratic, social. Sunt părinţi care au nevoie ei înşişi de sprijin pentru a fi aproape de copiii lor.

Prin proiectul votat de dumneavoastră, astăzi, se va acorda terapie psihologică părinţilor acestor copii cu Sindrom Down sau cu afecţiuni din spectru autist.

Vă mulţumesc pentru vot şi mulţumesc şi Ministerului Sănătăţii care a susţinut acest proiect. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Ana-Smaranda Rinder, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Smaranda Rinder:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dincolo de diagnostic - sprijin pentru părinţi, şanse pentru copii.

Un diagnostic poate schimba într-o clipă viaţa unei familii.

Atunci când un copil este diagnosticat cu autism sau cu Sindrom Down, părinţii pornesc pe un drum dificil, plin de emoţii, griji şi responsabilităţi.

Am votat astăzi modificarea Legii nr. 95/2006, care prevede consilierea psihologică gratuită pentru părinţii copiilor diagnosticaţi cu autism sau Sindrom Down.

Am susţinut această iniţiativă pentru că sprijinul oferit părinţilor este la fel de important ca terapiile pentru copii.

Este important de ştiut faptul că serviciile de consiliere psihologică pot fi decontate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atunci când există un diagnostic prestabilit şi recomandare de la medicul specialist.

Dar astăzi, prin această modificare, reducem timpii de aşteptare şi facilităm accesul la servicii rapide şi eficiente.

Dincolo de orice lege, un lucru rămâne esenţial: atunci când sprijinim părinţii, sprijinim viitorul copiilor lor.

Vă mulţumesc şi vă doresc Sărbători fericite. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Emanuel-Dumitru Ungureanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Astăzi avem un exemplu de lege foarte bună, cu foarte bune intenţii, cu avize foarte generoase şi cu discursuri pe măsură, dar care nu are finanţare. Ar fi extraordinar ca la anul, iniţiatorii, şi noi, toţi cei care suntem în 7 aprilie 2026 atenţi şi alerţi, să ne aducem aminte că e nevoie de bani. Pentru că astăzi, dacă un părinte aflat în dificultate merge la medic şi cere sprijin pentru a ajunge la un psiholog - mă refer la un părinte al unui copil cu Sindrom Down, cu autism sau cu neurodivergenţe - nu sunt bani pentru asta.

Deci e foarte bine să facem legi, să le urmărim cu atenţie parcursul şi să ne asigurăm că la anul, când se negociază bugetul Casei Naţionale de Asigurări, să avem bani pentru ca această lege să fie pusă în practică şi părinţii chiar să aibă un sprijin.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Dan Tanasă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

Deci a ieşit, am votat o lege despre care puterea ne spune că nu poate fi aplicată, pentru că nu sunt bani, că au ieşit colegii de la PNL să se bată cu cărămida în piept că au făcut o lege pentru a-i ajuta pe părinţii care suferă, într-adevăr, au probleme mari, şi financiare şi logistice, sociale, părinţii cu copii care suferă de autism sau... Şi, în acelaşi timp, iese un alt partid aflat la guvernare şi ne spune că oricum nu sunt bani. E bine că am trecut legea asta, că oricum nu sunt bani!

Acest spectacol dizgraţios, de altfel, al puterii care moare de grija părinţilor care nu au ajutor, a părinţilor cu copii care suferă de boli din spectrul autismului sau cu Sindrom Down, pentru că nu au sprijin, vă spun că, în primul rând, aceşti părinţi au nevoie de indemnizaţii decente, nu indemnizaţii mizerabile, pe care le plătiţi voi acum. Au nevoie de însoţitori, au nevoie de medicamente, au nevoie de tratamente, lucruri pe care acum nu le oferiţi, pentru că noi trăim în ţara în care preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Bolojan ne-au spus că: "Vom găsi, staţi liniştiţi, vom găsi bani pentru Ucraina!". Găsim miliarde de euro pentru Ucraina, iar pentru părinţii care au copii bolnavi găsim şedinţe de consiliere psihologică, că mai mult nu se poate, că deocamdată noi trebuie să dăm miliarde în Ucraina, să-i dăm miliarde şi lui Maia Sandu, să dăm miliarde şi în Ucraina. Ucraina care, altfel, este un veritabil stat mafiot.

Deci, este un spectacol, un veritabil concert de ipocrizie.

Aceşti părinţi au nevoie de indemnizaţii decente, au nevoie să trăiască decent, au nevoie de medicamente, de tratamente şi de sprijin real. Până la consiliere psihologică e mult, e cale multă!

Haideţi mai întâi să îi ajutăm concret pe aceşti părinţi - cu bani, cu sprijin financiar, cu medicamente, cu tratamente... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)