Petru Călian
Petru Călian

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2006

8. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului de către deputaţii:  
  8.4 Petru Călian
 
see:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Este prezent în sală. Vă rog, răspunsul la interpelare. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Katalin Barbara Kibedi:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule deputat, v-am comunicat şi în scris răspunsul la întrebarea dumneavoastră referitoare la modul în care a fost privatizat Complexul zootehnic Răscruci aparţinând S.C. Ovinex S.A. din judeţul Cluj.

Din păcate, Ministerul Justiţiei nu are atribuţii efective în ceea ce priveşte privatizarea nici uneia din societăţile comerciale, deci punctual nici cu privire la acest complex, însă în răspunsul în scris v-am comunicat ce anume a făcut Ministerul Justiţiei pentru a eficientiza activitatea societăţilor comerciale şi mai ales pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte de natură penală, şi anume instituirea răspunderii persoanei juridice, sens în care s-a modificat numai Codul penal şi există în dezbatere la Senat modificarea Codului de procedură penală.

De asemenea, în ce măsură a stabilit efectuarea unor controale eficiente în sectoarele vulnerabile şi aici facem trimitere nu numai la activitatea nou începută de Departamentul Naţional Anticorupţie, dar mai ales în colaborare cu Oficiul naţional pentru prevenirea şi spălarea banilor în colaborare şi cu Direcţia Generală pentru Protecţie şi Anticorupţie, Departamentul de luptă antifraudă din cadrul autorităţii naţionale, Banca Naţională a României, S.R.I. şi S.I.E. şi, de asemenea, de la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală unde au fost delegaţi specialişti care au participat la acţiunile de control iniţiate de Departamentul Naţional Anticorupţie.

De asemenea, am dori să vă învederăm faptul că în măsura în care deţineţi informaţii sau probe în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, atunci, potrivit prevederilor art. 221 şi 223 din Codul de procedură penală, chiar vă rugăm să sesizaţi organele de urmărire penală competente.

De asemenea, alte neregularităţi care nu vizează aspect infracţional pot fi semnalate Ministerului Finanţelor Publice sau Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât aceştia au atribuţii concrete în acest domeniu.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, comentarii la răspuns? Aveţi cuvântul.

Domnul deputat Petru Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Mulţumesc şi doamnei ministru secretar de stat.

Sigur că aceste fapte la care am făcut referire s-au petrecut cu ceva timp în urmă şi, normal, responsabili sunt cei care au guvernat ţara atunci. Ceea ce ne propuneţi dumneavoastră pentru prezent şi viitor ni se pare pertinent, mi se par lucruri normale, inclusiv din punct de vedere juridic, fapt pentru care, studiind cu atenţie răspunsul dat în scris, pot să mă consider mulţumit.

Sper ca ceea ce v-aţi propus să puneţi şi în aplicare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

  ................................................
 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, referitor la gripa aviară în România.

Răspunde domnul secretar de stat Ervin Szekely.

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Ervin-Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc.

Referitor la interpelarea domnului deputat, privind măsurile întreprinse de Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor populaţiei prin gripa aviară, vă comunicăm următoarele.

Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a întreprins măsuri cu caracter general şi măsuri cu caracter special.

Măsurile cu caracter general sunt punctuale şi sunt 19 astfel de măsuri; măsuri cu caracter special sunt 15.

Răspunsul detaliat vi-l voi da dumneavoastră în scris, pentru că ar depăşi cadrul răspunsului la întrebare.

Totuşi, cu caracter exemplificativ, aş menţiona, dintre măsurile generale, reactualizarea Planului naţional de intervenţie în caz de pandemie, solicitarea Ministerului Sănătăţii către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în vederea expertizării acţiunilor întreprinse, expertizare care s-a efectuat prin deplasarea în România a unei echipe în perioada 17-20 octombrie 2005; în raportul final întocmit se precizează că toate măsurile au fost conforme cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; constituirea celulei de criză pentru supravegherea şi monitorizarea măsurilor de sănătate publică ce se impun în contextul existenţei focarelor de gripă aviară la păsări.

În ceea ce priveşte măsurile specifice, aş aminti, tot cu caracter exemplificativ: vaccinarea antigripală a unui număr de 1.800.000 de persoane la nivel naţional în perioada octombrie-decembrie 2005, vaccinarea de peste 52 de mii de persoane în localităţile unde au evoluat focare de gripă aviară la păsări, supravegherea epidemiologică a populaţiei în localităţile afectate, transmiterea fişei de caz de suspect către Direcţia Generală a Vămilor, pentru difuzarea la punctele de frontieră.

Aş mai menţiona, domnule deputat, că, din fericire, şi sperăm că şi datorită acestor măsuri, în România influenţa de gripă aviară este o problemă de medicină veterinară, şi nu o problemă a medicinei umane, întrucât nu există nici o îmbolnăvire umană cu această maladie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru intervenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat, sigur, am primit răspuns şi în scris la această interpelare. Am rămas impresionat de teancul gros de materiale "publicitare", să le spun aşa, pe care mi le-aţi trimis şi care trebuiau să fie expediate şi prezentate într-un număr cât mai mare şi pe zone cât mai extinse, ca populaţia să cunoască într-adevăr pericolele care ar fi determinate în urma gripei aviare.

Din păcate, - sper că nu a fost o constatare greşită şi nu aduc acuzaţii gratuite -, cred eu că s-a insistat, inclusiv din partea ministerului din care faceţi parte, dar şi din alte zone, pe o publicitate, făcându-se oarecum un joc de imagine şi din acest caz deosebit de grav, astfel încât imaginile cutremurătoare, spun eu, care au fost difuzate foarte des pe posturile naţionale de televiziune, precum şi pe posturile private, mă refer aici la situaţiile când au fost ucise sute de păsări în comuna "cutare", se dădeau imagini cu modul în care li se suceşte gâtul acestor vietăţi, credem noi că acest gen de mediatizare a fost oarecum nociv, pentru că, în special copiii, dar şi oamenii mai în vârstă, au rămas poate chiar cu mici sechele, şi cred eu că, în situaţia în care se va mai continua cu această mediatizare excesivă nepotrivită, riscăm ca prin această măsură să ne fie aduse şi deservicii pe care noi nu ni le dorim.

În general, sunt mulţumit de răspunsul primit de la minister.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Doriţi să interveniţi? Poftiţi, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Ervin-Zoltan:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aş face doar o singură precizare: că acele imagini pe care le-aţi văzut şi le-am văzut şi eu la diferite posturi de televiziune, sunt într-adevăr şocante, dar nu Ministerul Sănătăţii, sau reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au acţionat în acest mod, ci persoanele care au fost delegate de către Autoritatea Sanitar-Veterinară.

Oricum, este regretabil şi vom transmite acestă observaţie şi colegilor de la Ministerul Agriculturii.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc pentru precizări.