Parliamentary debates

Domnul Vasile Lupu:

Trecem la propunerea legislativă privind declararea lui Ioan Monoran ca erou-martir.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În şedinţa din ziua de 14 decembrie 1998, la solicitarea iniţiatorului, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat dezbaterea acestei propuneri legislative în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor art. 105 şi 106 din regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestei propuneri legislative. Invit Biroul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, sesizată în fond, să facă propuneri pentru acestă iniţiativă legislativă.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă învederez că nu este vorba de o propunere legislativă propriu-zisă, este vorba de soluţionarea unui caz individual, care nu se rezolvă la nivelul legii, ci printr-o hotărâre, pe care Constituţia şi regulamentul o permit, a Camerei. De aceea, vă propun 8 minute, maximum - am fi zis iniţial 5 -, este o discuţie mai mult decât simplă. E un punct foarte simplu.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule preşedinte,

Aici, dumneavoastră aţi făcut un raport pentru un proiect de lege. Ca să o transformăm acum în hotărâre, se încurcă lucrurile. O hotărâre a Camerei, care va trece apoi la Senat, care va fi mediată, promulgată de Preşedintele României...

Domnul Emil Teodor Popescu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să daţi cuvântul întâi iniţiatorului şi, după aceea, o să discutăm!

Domnul Vasile Lupu:

Invit iniţiatorul să ia cuvântul, eu am materialul în faţă.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Dar, înainte, votaţi timpul!

Domnul Vasile Lupu:

Îl votăm, dar să ştim pe ce votăm!

Domnul Teodor Stanca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Propunerea legislativă privind acordarea titlului de erou-martir lui Ioan Monoran, un autentic şi de frunte participant la revoluţia din Timişoara, printr-o fericită coincidenţă, se dezbate în Camera Deputaţilor exact în ziua în care sărbătorim victoria revoluţiei din decembrie. Acest lucru îmi dă speranţa că dumneavoastră vă veţi apleca cu foarte multă atenţia asupra acestei propuneri, dat fiind faptul că nu de puţine ori s-a făcut observaţia că Parlamentul României, care este expresia democraţiei din România, îşi datorează existenţa sacrificiului celor care au participat la revoluţia din decembrie.

Aş vrea să vă spun, însă, cine este Ioan Monoran. În zilele premergătoare declanşării revoluţiei din Timişoara, după cum se ştie, în jurul bisericii reformate unde era pastorul Tokes, un grup de enoriaşi a făcut un fel de cordon de protecţie în jurul familiei acestuia, datorită faptului că forţele de ordine luaseră hotărârea evacuării sale. Sigur că acest lucru a început să atragă atenţia populaţiei Timişoarei, iar în ziua de 16 decembrie, atunci când s-a luat decizia evacuării acestei familii, s-a adunat tot mai multă populaţie din Timişoara, cei mai mulţi în speranţa că acesta ar putea fi un prilej prin care populaţia să se manifeste împotriva comunismului, ţinând cont de faptul că în România se aştepta ca, aşa cum s-au petrecut lucrurile şi în celelalte ţări din sistemul comunist, să se producă mult-aşteptata schimbare a regimului comunist.

În după-masa zilei de 16 decembrie, în zona respectivă, cunoscută în Timişoara sub denumirea de "Piaţa Maria", s-au adunat la un moment dat câteva sute, după aceea, poate o mie, două mii de persoane, iar intervenţia organelor de ordine a făcut ca tensiunea în mijlocul celor prezenţi să crească. În momentul în care ea ajunsese la cote destul de înalte, din mijlocul acestei populaţii s-a ridicat o persoană, a cărei figură a atras atenţia prin statura sa, prin figura sa, aş putea spune, voievodală, care s-a aşezat în faţa tramvaiului, a oprit circulaţia, s-a urcat pe tramvai şi a declanşat sistemul de funcţionare.

Acesta a fost semnalul că populaţia Timişoarei trebuia să abandoneze acel "spirit de solidaritate" în jurul unei persoane, şi ea trebuia să se manifeste în toată forţa ei... La puţin timp după acest gest, ea s-a desfăşurat pe străzile şi în pieţele oraşului.

În fruntea celor care au manifestat împotriva regimului comunist şi care au colindat în seara zilei de 16 şi toată noaptea dinspre 16 spre 17 decembrie s-a găsit şi acest Ioan Monoran, iar lozinca care a fost cel mai des rostită: "Români veniţi cu noi! Români veniţi cu noi!" a făcut ca cetăţenii Timişoarei să-şi părăsească casele şi să se alăture acestor demonstranţi.

Demonstraţia a avut o forţă deosebită, ea a cuprins câteva mii de persoane, intervenţia forţelor de ordine a fost brutală, dar Revoluţia a continuat, aşa cum ştim, în zilele care au urmat.

Acest Ioan Monoran - simbol al Revoluţiei din Timişoara - nu a murit în timpul Revoluţiei, dar, curajul său a dat imbold acestei Revoluţii, iar perioada care a urmat de după Revoluţie, perioada care a creat în rândul revoluţionarilor, dar nu numai al lor, sentimentul că ceea ce au dorit ei atunci când s-au ridicat împotriva regimului Ceauşescu şi împotriva comunismului nu şi-au găsit imediat rezolvarea scontată.

Adevărul despre Revoluţie a frământat şi frământă şi în momentul de faţă atât societatea românească, în general, cât mai ales organizaţiile de revoluţionari, în special.

Datorită angajamentului său intens, cât şi a muncii istovitoare pe care a dus-o pentru instalarea democraţiei în ţara noastră, a eforturilor depuse, dar şi presiunilor la care a fost supus, datorită implicării sale nemijlocite în Revoluţia timişoreană, în 4 decembrie 1993, inima acestui mare om, acestui mare cetăţean, acestei mari demnităţi a încetat să mai bată.

În urma lui a rămas o familie cu doi copii minori, fără nici un fel de sprijin, iar asociaţiile de revoluţionari din Timişoara, precum şi din alte zone ale ţării, ne-au solicitat ca acest mare cetăţean - Ion Monoran - la 5 ani de la decesul lui, la 9 ani de la victoria Revoluţiei, să primească din partea Parlamentului României expresia valorii gestului său, acordându-i titlul de "Erou Martir".

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Recunoştinţă veşnică Eroului-Martir, dar sub aspect juridic suntem într-o încurcătură. Această materie nu este de competenţa unei legi.

Senatul a votat-o ca lege. Acum se sugerează s-o transformăm într-o hotărâre. Pentru a lămuri juridic această chestiune, eu propun să amânăm dezbaterea pentru o şedinţă următoare, şi rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să se consulte şi cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi de la Senat şi cu iniţiatorii, pentru a nu lăsa o încurcătură juridică, tehnică, legată de numele unui erou al ţării.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Uitaţi care este situaţia: nu se poate rezolva prin lege un astfel de caz. El nu se poate rezolva nici prin legea specială, fiindcă omul a murit după... Dar, se poate rezolva printr-o hotărâre, care, potrivit cu toate regulile, trebuie să fie adoptată de Parlament, adică de ambele Camere, reunite. Ăsta-i adevărul adevărat.

De aceea, eu vă propun să amânăm discutarea acestei chestiuni şi s-o remediem printr-o hotărâre pe care o va da Parlamentul.

Atât.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna Paula Ivănescu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Desigur că juriştii sunt mai pricepuţi în aceste probleme.

Totuşi, cunoştinţele şi bunul-simţ legislativ pe care l-am căpătat în cei 9 ani de zile ne spun că acordarea unui astfel de titlu se poate face prin "hotărârea Parlamentului local", deci a Consiliului local din fiecare zonă şi cred că nu este cazul ca, prin hotărâri ale Parlamentului, să facem asemenea catalogări şi atribuirea de asemenea titluri, mai ales că în Revoluţia din decembrie 1989, Eroul a fost poporul român.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul George Şerban, unul dintre iniţiatori.

Domnul George Gh. Şerban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, Ioan Monoran nu este un revoluţionar oarecare şi nu cred să se creează un precedent. Este românul care a fost la momentul zero al Revoluţiei. Este unul cu care nu se pot compara ceilalţi revoluţionari din România. Este cel care... ştiţi foarte bine, şi în presa internaţională şi peste tot (a apărut), a fost cel care, prin actul său, a pornit răzmeriţa. Pentru că, până ce Monoran şi încă o persoană s-au urcat şi au tras pantograful de la tramvaie, totul era liniştit. Ei, din momentul în care s-a tras, s-a blocat, s-a adunat lume şi s-a..., a fost cel care-a strigat: "Jos Ceauşescu!" şi a început Revoluţia, a fost omul zero de la momentul Revoluţiei.

Nici un alt revoluţionar nu va putea nicicând să se compare cu el. Toţi au venit după. Ca atare, este o lege pentru cel care a fost la momentul unu, momentul zero, şi a declanşat Revoluţia. Deci nu este vorba despre unul oarecare.

De ce se cere legea acum? Se cere lege pentru că altfel nu putem ca familia acestui revoluţionar să poată beneficia de Legea nr. 42. O Hotărâre a Parlamentului român, a Camerei Deputaţilor, nu poate avea efect asupra aplicării Legii nr. 42, care este incompletă şi care stă blocată, şi va mai sta blocată foarte bine, încă un an sau doi, datorită disputelor. Ei, în această vreme, familia acestui om, căruia îi datorăm poate tot restul, şi chiar prezenţa noastră aici, trăieşte în situaţie foarte gravă. Soţia acestuia şi copiii... Cu toate încercările noastre. Am încercat, am ajutat, am făcut donaţii, am..., nu este acelaşi lucru cu primirea unor drepturi care li s-ar cuveni.

ca atare, eu susţin să fie dezbătută în regim de lege, ca să poată avea efect în aplicarea Legii nr. 42 şi nu ne costă, fiind două articole, decât cum aţi spus şi dumneavoastră, 8 minute, şi nu creăm nici un precedent, pentru că nimeni nu se va putea compara vreodată, din Revoluţia română, cu Ioan Monoran!

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnişoara Gabi Radu.

Domnişoara Gabriela Radu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Precedentul există deja. Prin Legea nr. 93/1997, de declarare ca Erou-Martir a celui mort în 1987 la Braşov, Babeş. Deci, precedentul fiind creat, cred că s-ar putea discuta acum acest proiect de lege.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul George Stancov.

Domnul George Iulian Stancov:

Stimaţi colegi,

Am senzaţia că nu întâmplător, chiar în această zi, apar probleme care pun în discuţie nu realitatea lucrurilor şi a faptelor petrecute în decembrie 1989, ci modul în care mai înţelegem realitatea astăzi.

După părerea mea, suntem sesizaţi, aşa cum rezultă din textele Regulamentului, cu o propunere de hotărâre, cu un proiect de hotărâre, de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, este adevărat, care, luând în dezbatere o iniţiativă legislativă a unui grup de colegi deputaţi, a apreciat că, printr-o lege, fie ea şi într-un anume regim şi pentru o anume motivaţie, întemeiată pe istoria neamului românesc, nu poate fi primită şi, ca atare, pentru a nu respinge, cum de fapt, implicit se înţelege, am propus să schimbăm puţin sensul iniţiativei, preluând partea generoasă a propunerii şi venind în faţa Camerei unde mai am fost sesizaţi, pentru ca plenul să se pronunţe.

Constatăm astăzi că nu-i suficient ca o singură Cameră a Parlamentului nostru bicameral să aibă un asemenea, să spunem, drept, sau un asemenea beneficiu. Pentru ca o hotărâre să aibă măcar un efect moral, dacă nu de altă natură, poate care să ne moralizeze mai mult pe noi, cei de aici, decât pe cei din afară, trebuie să fie plenul Parlamentului învestit cu o asemenea propunere.

Plenul, după-amiază, se va întruni pentru o şedinţă, spunem noi, cu suficientă rezonanţă şi cu suficiente motivaţii, care să ne facă să fim, măcar câţi suntem aici, şi după-amiază când ar fi prilejul, pe care v-aş propune să ni-l asumăm acum, printr-un vot, de a sesiza plenul Camerelor reunite, într-o procedură de urgenţă, cum s-a făcut şi Revoluţia, "de urgenţă", fără aprobare de la primărie..., şi să dezbatem în plenul celor două Camere şi această iniţiativă, sub forma unei Hotărâri a Parlamentului.

Dar, zic numai atât, pentru simplul motiv că, precedentul la care s-a făcut trimitere de către colega noastră, viza asumarea morţii ca formă de protest de către cel care s-a sinucis, protestând împotriva unui sistem, pe care el îl aprecia ca fiind împingător spre sinucidere. Nu discut. S-a luat o hotărâre, s-a adoptat o lege pentru o persoană, dar pentru că aceea, singură, prin sinucidere, a protestat.

Aici este vorba de o moarte, până acum declarată "naturală", că toţi suntem muritori, întâmplată la câţiva ani de la Revoluţie, unuia dintre cetăţenii onorabili ai acestei ţări, despre care astăzi vorbim, şi care a avut disperarea de a se implica în treburile neamului său, în decembrie '89, la Timişoara.

După aceea, a apărut Legea nr. 42, cu multele ei comentarii răutăcioase, care au pus în discuţie credibilitatea implicării poporului român în această Revoluţie, iar astăzi ni se propune ca, pentru o singură persoană, care are toate calităţile şi toate dovezile necesare pentru a fi considerată "Luptător cu merite deosebite în Revoluţie" şi care între timp a decedat, să facem o lege.

Întrebarea pe care o pun, pe logica legiferării, este dacă întâmplându-se unora dintre actualii... sau imediat viitorii beneficiari ai Legii nr. 42, "să moară puţin" sau "să plece puţin dintre noi", putem face, aşa, după cum vine moartea fiecăruia, câte o lege pentru fiecare? Pentru că se poate, cred, crea, un precedent periculos în ceea ce se cheamă noima şi logica firească a unui for legislativ...

De aceea, cred că soluţia este de modificare a Legii nr. 42, care va crea o altă discuţie, poate de modificare a altor legi, care dau drepturi morale, şi nu numai morale, veteranilor de război şi altor persoane care, cu merite deosebite pentru ţară, au avut recunoştinţa eternă. Sub acest aspect, trimiterea la cazul Babeş (?) n-are nici o legătură.

Critica Legii nr. 42 s-a făcut încă de anul trecut, prin acea grevă a revoluţionarilor. Noi am promis, noi am uitat şi iată că a trecut un an... ca să modificăm legea, să se ajungă la o lege care să răspundă şi nevoii de morală, şi nevoii de adevăr, şi astăzi vrem să salvăm o situaţie în care, practic, singuri am intrat.

Propunerea legislativă în sine, n-am spus-o numai eu, au spus-o şi ceilalţi membri ai comisiei, şi preşedintele comisiei, nu poate fi primită pentru că ea creează, la un moment dat, un precedent ciudat, pe care dacă vreţi, ni-l putem asuma. Noi putem legifera orice, cu o singură condiţie: să respectăm regulile fireşti ale gândirii umane.

Eu, sub acest aspect, v-aş propune să nu respingem, să nu amânăm, ci să amânăm pentru după-amiază dezbterea şi Birourile Permanente, dacă au putinţa şi voinţa, să dezbată astăzi, pentru că a amâna după 22, este ca şi cum am mai uita "... cine-a tras în noi!?"

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Câţi aţi reuşit să ajungeţi în această sală, vă rog să nu o părăsiţi, până nu votăm cele 9 acte normative, 9 proiecte care s-au adunat pentru astăzi. Dacă mai puteţi aduce alţii, este bine, dar să plecaţi dumneavoastră, sigur rupeţi orice şansă de a trece aceste legi astăzi.

Domnul Marton Arpad.

Domnul Marton Francisc Arpad:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Cum s-a mai spus de la acest microfon, există o Lege nr. 42, care reglementează o anumită situaţie. Există o altă lege, care reglementează situaţia veteranilor de război. Există, într-adevăr, o lege făcută pentru o singură persoană, care nu s-a putut încadra în nici unul din acele evenimente despre care era vorba, că era un eveniment singular, la un moment dat. Deci s-a justificat, pe undeva, această lege. Există şi alte legi pe care eu cu mare convingere le-am votat.

Deci, când în Parlament a apărut prima lege, cea a declarării Timişoarei "Oraş Martir", am fost pentru. Logic, a venit ca şi Bucureştiul să fie declarat "Oraş Martir". Tot pe o logică, au mai venit şi alte "Oraşe Martir" şi, cu cât a mai apărut câte un "Oraş Martir" dintre acestea..., din ce în ce mai multe "Oraşe Martir", în mine, cel puţin, a început..., s-au ivit nişte semne de întrebare: dacă este bine ceea ce facem.

Înţeleg situaţia în care se află această familie, trebuie să găsim o soluţie. Este de datoria noastră. Eu nu sunt însă convins că această lege este cea mai bună soluţie, pentru că..., şi nu degeaba am dat acel exemplu cu "Oraşele Martir"..

Din păcate, nu putem fi siguri că în momentul când vom vota această lege nu vor apărea alte asemenea situaţii, bine justificate, pentru că foarte mulţi sunt, în primul rând, cei care, într-adevăr au fost acolo, la punctul zero, care îşi pot revendica acest punct zero, sau chiar premergător acelui punct zero de la Timişoara... Ar putea fi timişoreni - români sau maghiari -, pentru că nu trebuie să uităm că, probabil şi domnul episcop Tokes Laszlo a avut de-a face cu această Revoluţie şi alţii, care într-o situaţie sau alta, ar putea să ajungă în situaţia să vină căre noi şi pe urmă vor apărea şi ceilalţi, care n-au fost nici pe la Timişoara, şi n-au fost nici pe la Bucureşti, sau n-au fost în acel moment, sau n-au fost pe aceeaşi parte a baricadei, că, din păcate, azi, din privilegiile acordate de Legea nr. 42 se înfruptă şi cei care au luptat pe cealaltă parte a baricadei.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Cele 8 minute s-au făcut 40.

Deci, vă rog, domnule deputat, la concluzii, dacă...

Domnul Marton Arpad:

Am terminat, da...

Deci, ca atare, cred că ar fi un precedent.

Din păcate, avem altfel de precedente şi eu cred că ar trebui să găsim o altă soluţie pentru rezolvarea acestui caz.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Încă o dată vă propun: să lăsăm pentru pauză discutarea chestiunilor juridice.

Dacă nu se ajunge la concluzia unei hotărâri a plenului celor două Camere, săptămâna viitoare vom reveni, ca să definitivăm legea.

Dar, iată, mai sunt înscrişi 3-4 vorbitori...

Pierdem şi cvorumul pentru voturile finale şi avem abilitarea Guvernului şi alte legi.

Domnul Miron Tudor Mitrea (din sală):

Am o problemă de procedură!

Domnul Emil Teodor Popescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu vă rog, respectuos, să rămânem strânşi aici şi să dăm voturile pe ceea ce este foarte important şi urgent, iar chestiunea aceasta o vom rezolva în săptămâna ce vine. O s-o discutăm din nou, să vedem pe ce variantă vom merge.

Bunăvoinţă există, dar acum, astăzi, nu mai există cadrul şi timpul pentru a o putea rezolva.

Domnul Vasile Lupu:

Şi domnul Mitrea, în numele Grupului parlamentar P.D.S.R., sugerează aceeaşi soluţie.

Trecem la vot.

Deci, titlul iniţiativei legislative.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Patru abţineri, nici un vot împotrivă, majoritate pentru.

Titlul a fost adoptat.

Articolul 1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Sunt 7 abţineri.

Text adoptat.

Articolul 2.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Sunt 8 abţineri.

Text adoptat.

Stimaţi colegi,

Acum trecem la voturi finale.

Rog secretarii de şedinţă să verifice cvorumul pentru adoptarea de proiecte de legi şi hotărâri.

Chestorii sunt rugaţi, de asemenea, să-şi facă datoria.

Dumneavoastră ocupaţi-vă locurile în bănci, pentru a uşura munca secretarilor de şedinţă.

Avem nu mai puţin de 9 proiecte de legi. (Se face apel sonor).

Stimaţi colegi,

Începem cu legile ordinare.

Suntem în cvorum.

Propunerea legislativă privind declararea lui Ioan Monoran ca "Erou Martir".

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Sunt 8 abţineri.

În sală sunt 184 de deputaţi.

Deci, cu 9 abţineri, nici un vot împotrivă, 173 voturi pentru, propunerea a fost adoptată.

Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe. Caracter ordinar.

Cine este pentru? Sunt 133 voturi pentru plus 3, 136.

Împotrivă? Sunt 48 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cei care au intrat în sală acum, vă rog să votaţi...

Sunt 11 abţineri.

Proiectul de Lege privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanţe a fost adoptat.