Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2009

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei (retrimis comisiei).
 
see bill no. 653/2008

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.

Proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

(Domnul deputat Mircea-Nicu Toader se îndreaptă spre tribună.)

Domnul Mircea Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu am ridicat mâna, doamnă preşedinte, dar, fiindcă aţi solicitat punctul de vedere al Guvernului, până să-l spună am rugămintea să retrimiteţi la comisie această lege privind aprobarea ordonanţei care prevede ca taxa de timbru să intre la nivelul bugetului de stat pentru Ministerul Justiţiei. Ea ar trebui să se reîntoarcă, aşa cum a fost iniţial, la administraţia locală.

Pentru a face o analiză pertinentă, influenţa asupra bugetului naţional sau bugetului local, vă rog să fiţi de acord cu retrimiterea la comisia respectivă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Mai există şi alte intervenţii din partea grupurilor? Dacă nu mai sunt, o să vă supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul Toader, de întoarcere la comisie a proiectului.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

Video in format Flash/IOS

S-a încheiat votul. 122 de voturi pentru, 17 împotrivă şi 4 abţineri.

La propunerea preşedintelui comisiei, termenul este de 7 zile.

Vă mulţumesc.

Trecem la reexaminări