|
|
|
(În continuare, şedinţa este condusă de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Stimaţi colegi, Bună seara! Continuăm şedinţa cu sesiunea dedicată răspunsurilor la întrebările adresate de către deputaţi membrilor Guvernului. Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Munteanu. Doriţi să dezvoltaţi? Doamna secretar de stat Nedelcu.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: Aştept direct răspunsul.
|
|
|
|
Doamna Mariana Nedelcu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale): Bună ziua sau bună seara, mai bine spus! Răspuns la interpelarea adresată ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale de domnul deputat Ioan Munteanu, aparţinând Grupului parlamentar al PSD+PC, referitoare la unitatea de asistenţă medico-socială Ceahlău din comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Vă comunicăm următoarele: "În baza prevederilor art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.48/2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative pentru aprobarea Normelor privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea unităţilor de asistenţă medico-socială, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate finanţa unele cheltuieli pentru repararea şi amenajarea clădirilor în care vor funcţiona unităţile de asistenţă medico-socială. Fondurile pentru finanţarea acestor cheltuieli se asigură din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii cu această destinaţie, în baza documentelor justificative întocmite de către beneficiar şi la propunerea Direcţiei de muncă şi protecţie socială, actual Agenţia de prestaţie socială, cu prioritate pentru proiectele şi programele de utilitate socială cofinanţate de solicitanţi şi pentru care aceştia asigură cheltuielile de funcţionare ulterioară. În conformitate cu prevederile legale menţionate anterior, Ministerul Muncii a finanţat lucrările de construcţii, reparaţii şi amenajări necesare pentru unitatea de asistenţă medico-socială "Ceahlăul" cu suma de 1.053.000 de lei/ron, conform Hotărârii Guvernului nr.1253 din 17 octombrie 2007. Lucrările au fost executate şi decontate integral în perioada 2007-2008, în prezent, investiţia fiind finalizată. Cheltuielile de funcţionare sau dotările nu reprezintă însă cheltuieli eligibile. Prin urmare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu poate rezolva în mod favorabil solicitarea dumneavoastră, deoarece nu există temei legal pentru acordarea cheltuielilor de funcţionare a unităţilor de asistenţă medico-socială". Din păcate.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnule deputat, dacă mai aveţi întrebări suplimentare?
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Munteanu: Vreau răspunsul şi în scris.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnul deputat Cornel Itu are o interpelare adresată Ministerului Administraţiei. Domnule deputat, dacă doriţi să dezvoltaţi? Nu. Doamna secretar de stat Irina Alexe?
|
|
|
|
Doamna Irina Alexe: Vă mulţumesc. Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care supuneţi atenţiei ministrului administraţiei şi internelor problemele financiare cu care se confruntă Primăria din comuna Corneşti, judeţul Cluj, vă comunicăm următoarele. Finanţarea cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să se asigure în mod normal din bugetele proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale respective sau din împrumuturi. Dacă bugetele locale nu permit acoperirea unor cheltuieli de natura celor la care dumneavoastră faceţi referire în interpelare, alocarea de la bugetul de stat a unor resurse financiare care să poată fi afectate unor destinaţii de natura celor în discuţie se poate realiza pe baza unor solicitări exprese ale autorităţilor administraţiei publice locale interesate, întocmite şi promovate potrivit procedurii legale. Solicitările tuturor autorităţilor administraţiei publice locale, inclusiv ale celor din judeţul Cluj, sunt avute în vedere, însă trebuie menţionat faptul că în contextul în care fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului este limitat, resursele financiare bugetare trebuie utilizate în mod raţional, în funcţie de priorităţile naţionale obiective. De asemenea, menţionăm şi faptul că instituţiei noastre îi revine doar obligaţia de a promova, cu respectarea procedurii legale, proiectele de acte normative elaborate de instituţiile prefecţilor şi de consiliile judeţene, urmând ca din punctul de vedere al conformităţii şi oportunităţii, solicitările să fie analizate de către Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, vă informăm că instituţia prefectului judeţului Cluj va evalua în perioada imediat următoare posibilitatea iniţierii unui proiect de hotărâre a Guvernului pentru alocarea unui sprijin financiar din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru comuna Corneşti, judeţul Cluj şi, de asemenea, remarcăm faptul că primarul unei unităţi administrativ-teritoriale, împreună cu aparatul său de specialitate şi cu sprijinul consiliului local, în funcţie de fondurile aflate la dispoziţie, trebuie să întocmească politicile şi strategiile de dezvoltare a unităţii administrativ-teritoriale, în aşa fel încât aceasta să conducă la satisfacerea nevoilor economice şi sociale ale cetăţenilor, fără solicitări constante de suplimentare a alocărilor financiare alocate de la bugetul de stat. În context, menţionăm că din analiza efectuată asupra stării financiare a comune Corneşti, pe baza dării de seamă contabile la 31 decembrie 2008 şi a datelor comunicate de către Direcţia generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, a rezultat un grad de colectare a veniturilor proprii la nivelul anului 2008 de 60,8%, iar la nivelul anului 2009 de numai 70,7%, ceea ce a condus şi la penalizarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anii 2009 şi 2010, cu procentele de 39,2% şi respective de 29,3% din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, şi cotele defalcate din impozitele pe venituri fiind diminuate în mod substanţial. Această situaţie denotă anumite disfuncţionalităţi la nivelul aparatului de colectare a impozitelor şi taxelor la nivelul primăriei, fapt ce grevează asupra realizării obiectivelor propuse pentru anul 2010. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Da, domnule deputat, dacă mai aveţi întrebări suplimentare?
|
|
|
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu a adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii în legătură cu preţul la medicamente. Mai vreţi să dezvoltaţi? Nu. Domnule secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind măsurile pe care le-a luat Ministerul Sănătăţii cu privire la majorarea preţurilor la medicamente, vă informăm următoarele. În ceea ce priveşte măsurile adoptate de Ministerul Sănătăţii cu privire la majorarea preţurilor, putem să vă informăm că a fost iniţiat un proiect de ordin pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr.75/2009 privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările ulterioare. Potrivit reglementării actuale, preţul unui medicament se calculează în funcţie de media celor mai mici 3 preţuri ale aceluiaşi medicament, aprobate în ţările de comparaţie. Proiectul de ordin afişat pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica "Transparenţa decizională" prevede calcularea preţurilor la medicamente în funcţie de cel mai mic preţ european din ţările de comparaţie. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Dacă mai aveţi întrebări suplimentare, domnule deputat. Poftiţi.
|
|
|
|
Domnul Mircia Giurgiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Totuşi cred că ar fi bine să aveţi în vedere, ministerul ar trebui să aibă în vedere şi nivelul salariilor din România şi al celor care au nevoie de medicamente. Cred că e un factor de care trebuie să ţinem cont, mai ales că în ultima vreme au apărut foarte multe majorări care nu erau anunţate şi la care ne-am fi aşteptat. Aşadar, e bine să avem în vedere situaţia reală din România. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnul Călian Petru? Nu este prezent. Doamna secretar de stat, vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. Domnul deputat Mircia Giurgiu, aveţi o interpelare adresată Ministerului Educaţiei. Domnule secretar de stat, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Kiraly Andrei (secretar de stat, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului): Stimate domnule deputat, Urmare a interpelării formulate de dumneavoastră, înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Adresa nr.999D/09.02.2010, înregistrată cu numărul 10253F vă comunicăm următoarele. În anul şcolar 2009-2010 cele două unităţi de învăţământ funcţionează independent ca personalitate juridică. Pentru anul şcolar următor, în vederea încadrării în numărul de posturi şi în alocaţiile bugetare repartizate, Inspectoratul şcolar judeţean Cluj a propus menţinerea unei singure unităţi de învăţământ cu personalitate juridică la nivelul comunei Poieni, urmând ca şcoala din satul Valea Drăganului să funcţioneze în continuare în aceeaşi locaţie, ca structură a şcolii din centrul de comună. Având în vedere că elevii şi cadrele didactice nu se vor muta din satul Valea Drăganului, considerăm că acordarea sau nu a personalităţii juridice unei unităţi de învăţământ nu afectează calitatea procesului de învăţământ.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnule deputat, dacă mai aveţi întrebări?
|
|
|
|
Domnul Mircia Giurgiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Într-adevăr, personalitatea juridică nu este atât de importantă, important e să fie şcoală la sate. Aşa cum părinţii noştri s-au luptat să construiască şcoli, noi, acum, nu cred că este normal să le desfiinţăm. Din acest punct de vedere eu mulţumesc ministerului că a găsit soluţia pentru a rămâne cele două şcoli. În momentul în care am discutat cu locuitorii de acolo nu era rezolvată problema şi, iată că, cu bună-voinţă se pot rezolva probleme concrete care afectează populaţia, şi acolo sunt peste 2000 de locuitori. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Mircea Duşa: Doamna deputat Lucia-Ana Varga? Nu este. Domnule secretar de stat, vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. Domnul deputat Teodor Atanasiu. Nu este. Domnule secretar de stat Apetrei a depus, este răspunsul scris. Nici domnul deputat Lucian Riviş-Tipei nu este. Vă rog să-i transmiteţi în scris. Vă mulţumesc. Declarăm şedinţa închisă şi reluăm dimineaţă la 8,30, cu declaraţiile politice. O seară bună!
|
|
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 18,15.
|
|
| |
|
 |