| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
6. Mergem la următorul proiect, Proiectul de Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat. Vi-l citesc. Dacă aveţi obiecţii. "Art.1. Camera Deputaţilor ia act de Decizia nr.585 din 5 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr.339 din 31 octombrie a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a actului de constatare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Nechita Aurel. Art.2. Camera Deputaţilor ia act de încetarea de drept a calităţii de deputat a domnului Nechita Aurel şi declară vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr.18 Galaţi, Colegiul uninominal nr.9." Dacă domnul deputat este aici să ia cuvântul, conform regulamentului. Pe procedură, domnul Tinel Gheorghe.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru că săptămâna trecută am trăit nişte clipe, zic eu, regretabile pentru Parlamentul României, am să citesc pentru toţi colegii şi pentru presă prevederile art.121, Secţiunea a 5-a, "Procedura de vot", care spune aşa: "Legile, hotărârile şi moţiunile simple se adoptă de Camera Deputaţilor prin vot." Cu alte cuvinte, inclusiv hotărârile, toate hotărârile trebuie supuse procedurii de vot în Parlamentul României. Daţi-mi voie să cred că ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost o eroare, o scăpare şi că, în conformitate cu acest regulament care este încă în vigoare, până va intra cel nou, îl vom pune în aplicare, în practică. Mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Aveţi dreptate, şi aşa am şi făcut, domnule deputat. Proiectul de hotărâre este aici, de vacantare a postului. Domnul deputat Eugen Nicolicea. Şi săptămâna trecută nu s-a întâmplat nimic greşit.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Suntem într-un caz de incompatibilitate. Această situaţie n-a putut să fie prevăzută nici în regulament, nici în statut, pentru că Legea ANI a fost votată mai târziu decât statutul. În statut se vorbea de incompatibilitatea stabilită prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, ceea ce acum nu este cazul. Este o hotărâre stabilită prin hotărâre judecătorească. Şi, prin urmare, aici, Camera a luat act, hotărârea judecătorească este cea care a stabilit starea de incompatibilitate.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Márton Árpád, Grupul parlamentar al UDMR. Salutăm şi pe domnul Bode care a venit. Bună dimineaţa, domnule ministru. Sunteţi de mult aici?
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am înţeles din discuţiile de la Comisia juridică că ne aflăm în aceeaşi situaţie pe care ar trebui odată şi odată s-o rezolvăm în statutul nostru. Din varii motive, nu s-a dorit. Deci, starea de incompatibilitate, constatarea stării de incompatibilitate, conform ideii de bază şi principiului, demarează, acel termen de 30 de zile, în care deputatul trebuie să iasă din starea de incompatibilitate. Asta este teoria. Practica este alta. Chiar în cazul acesta, se constată o stare de incompatibilitate, pentru o legislatură..., a fost chiar şi cazul domnului Andon, o legislatură trecută. Mai este starea aceea şi astăzi? Omul este într-o stare de incompatibilitate pentru care i se constată imposibilitatea de a-şi efectua mandatul ales prin vot popular? Şi am înţeles că nu. Şi atunci, eu cred...sentinţa a constatat că a existat odată o stare de incompatibilitate. Deci, legea este proastă. Trebuie modificată. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Proiectul de hotărâre de vacantare a postului merge la votul final.
|