Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.149/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală (PL-x 376/2013). (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 376/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Bun. Mergem mai departe. Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală - PL-x 376/2013.

Iniţiatorul? Domnule Dobre, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Este un proiect de lege simplu care face o modificare, însă esenţială. După cum ştiţi, vetrele de casă în mediul rural sunt limitate la 500 de metri pătraţi. Pentru tineri, vorbesc.

Propunerea mea este ca această limitare să fie extinsă până la 1.000 de metri pătraţi, întrucât, de regulă, în mediul rural, în afară de locuinţă, grădină există anexe gospodăreşti, există posibilitatea de a creşte animale. Deci o condiţie îmbunătăţită pentru tineri. Aş avea însă o mică observaţie. În raport s-a făcut o eroare: nu "între 500 şi 1.000 de metri pătraţi", "între 250 şi 1.000 de metri pătraţi".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eroarea trebuie s-o prezinte comisia, domnule deputat, nu iniţiatorul. Dacă o spuneţi dumneavoastră, e ca şi când aş spune-o eu. Trebuie să susţină comisia. Bun.

Comisia? Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic?

Domnule deputat Ciolacu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată cu proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.2 din Legea nr.15 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, în sensul creşterii suprafeţelor de teren din comunele şi satele aparţinătoare unităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală de la 250-500 de metri pătraţi este prevăzut în prezent, de la 250 la 1.000 de metri pătraţi.

La dezbateri, comisiile au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise, astfel cum este prevăzut în anexă.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Deci, este o eroare materială... deci de la 250 la 1.000.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci mergeţi de la 250 la 1.000, da.

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri generale, domnul Tinel Gheorghe, după care domnul Sturzu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

E o iniţiativă bună. Partidul Democrat Liberal o susţine. Însă, din păcate, practic nu vedem cum în perioada următoare va putea pusă în practică, că 165 va bloca tot. Cine a avut de dat, mă refer la consiliile locale pe Legea nr.15/2003 până acum a dat. Apariţia lui 165, însă, pentru că ştim că în intravilan n-a mai existat nimic, trecerea din extravilan în intravilan presupune PUZ-uri, PUG-uri, aprobări şi e greu de crezut că în următorii 10 ani de zile noua propunere legislativă îşi va găsi aplicabilitatea. Dar încă o dată spunem că e o iniţiativă bună şi Partidul Democrat Liberal o susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Sturzu. Doamnă deputat, după domnul Sturzu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Prin Legea nr.15 din 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.760 din 9 noiembrie 2007, a fost reglementat regimul atribuirii la cerere tinerilor cu vârstă de până la 35 de ani a unui teren aflat în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Legea prevede următoarele: suprafeţele de teren din municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti vor fi cuprinse între 150 şi 300 metri pătraţi, între 250 şi 400 metri pătraţi în oraşe, între 250 şi 500 metri pătraţi în comune şi satele aparţinătoare administrativ-teritorial.

Prin prezenta propunere legislativă se intenţionează completarea textului de lege privind suprafaţa atribuită tinerilor din mediul rural, cu motivaţia că suprafaţa maximă de 500 de metri pătraţi este insuficientă şi că, din analiza aferentă, din punct de vedere cadastral şi funciar, reiese faptul că gospodăriile tip din mediul rural sunt de minim 1.000 de metri pătraţi.

Această lege considerăm că este o lege foarte bună pentru tinerii din România. Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor o susţine. Cu şi mai mare putere o susţine grupul tinerilor din Partidul Social Democrat din Camera Deputaţilor.

Mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, vă rog, următorul coleg care vrea să ia cuvântul la acest proiect de lege.

Doamna deputat, Grupul parlamentar al PP-DD.

Video in format Flash/IOS

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi noi salutăm această iniţiativă legislativă. O considerăm foarte bună şi considerăm că vine în ajutorul tinerilor, în sfârşit puterea se gândeşte şi la ei. Grupul deputaţilor PP-DD din Parlament vor susţine această iniţiativă legislativă.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Mergem la amendamentele admise.

Primul amendament admis, obiecţii, comentarii. Nu.

Al doilea, obiecţii, comentarii, nu. Admis.

Al treilea, cu specificaţia de la 250 de metri pătraţi până la 1.000 de metri pătraţi. Obiecţii, comentarii? Nu. Admis.

Merge la votul final. Are caracter ordinar.