Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 1998
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 1998
|
* |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi, joi, 1 octombrie 1998, a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 343 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 221, 122 sunt absenţi şi din aceştia, 50 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulamentul nostru este întrunit. Pentru început, vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative, înregistrate la Biroul permanent şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Deci, la Biroul permanent au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:
|
|||||
|
În continuare, vă supun spre aprobare cererea domnului deputat Bogdan Viţelar, deputat în Circumscripţia electorală 30 Prahova, care a fost validat săptămâna trecută, şi care doreşte să facă parte din Comisia pentru sănătate şi familie. Această cerere a trecut prin Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi trebuie să fie validată de plenul Camerei. Vă supun spre aprobare cererea domnului deputat Bogdan Viţelar de a face parte din Comisia pentru sănătate şi familie. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat această cerere. |
|
|||
|
|
Domnul deputat Gavra doreşte să facă o scurtă intervenţie în calitate de lider de grup al Grupul parlamentar PUNR. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, atâţi câţi sunteţi prezenţi în debutul lucrărilor Camerei Deputaţilor de astăzi, Ieri s-a întâmplat un lucru previzibil la televiziunea naţională la discuţia care a avut loc între candidaţii pentru Primăria Generală a Capitalei, directorul de campanii electorale şi conducerea executivă provizorie a televiziunii naţionale române. Aşa cum era de aşteptat, televiziunea naţională română, prin conducerea provizorie executivă, încalcă în continuare, în mod deliberat, cu bună ştiinţă şi nonşalanţă legile ţării. Cine a participat din partea conducerii executive privizorie la televiziune a propus candidaţilor înscrişi în cursa electorală pentru primăria generală a capitalei şi directorul de campanie, un program nu numai aberant, ci, pur şi simplu, inacceptabil, pe programul II. Capitala României nu are loc decât pe programul II la televiziune, probabil că aşa este capitala României, de rangul II în România, că în Europa, probabil că rangul ei este şi mai jos. Domnule vicepreşedinte, solicit Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi prin dumneavoastră Birourilor permanente ale celor două Camere, Comisiilor permanente de artă, cultură şi mass-media din cele două Camere să se reunească, de urgenţă, pentru a stabili, potrivit legii, modul în care se acordă timpii de antenă pentru campania electorală locală la alegerile parţiale pentru primăria municipiului Bucureşti. Vă reiterez articolele de lege pe care probabil televiziunea nu le cunoaşte şi nu le respectă. În legea 70/1991 privind alegerile locale, la art.57 se stipulează următoarele: partidele parlamentare, alianţele şi coaliţiile la nivelul partidelor parlamentare beneficiază, în mod gratuit şi egal, de timpi de antenă la televiziunea naţională, ca post public, şi la televiziunile teritoriale care aparţin ca segment teritorial de televiziunea naţională. Partidele neparlamentare beneficiază, după ce se înscriu în cursa electorală, de timpi de antenă gratuit şi egal doar pe televiziunile teitoriale şi nu pe postul naţional. Deci, rugămintea este să se ia măsurile de urgenţă, începând de astăzi, la nivelul Parlamentului României, pentru că la nivelul Parlamentului, comisiile sunt cele care distribuie timpii prin CNA în legătură cu campania electorală locală şi să se aplice prevederile legii. Altfel, s-ar putea întâmpla ca ceilalţi candidaţi, cu o singură excepţie, să se retragă din cursă şi să cerem amânarea alegerilor, pentru că de astăzi, 1 octombrie, potrivit hotărârii de guvern, suntem în campanie electorală pentru alegerea primarului general al capitalei. Poate participă unul singur, dictatura merge în continuare şi poate că este mai bine aşa. Rugămintea este să aplicaţi legea, pentru că răspundeţi, Birourile şi cele două comisii, de campania electorală, indiferent că este locală sau parlamentară. Legea poate fi citită şi televiziunea să fie chemată pentru a pune ordine la acest capitol. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îi mulţumim domnului deputat Gavra care atrage atenţia şi Biroului permanent al Camerei şi evident, biroului Comisiei de cultură mass-media să ia legătura cu celelalte birouri de la Senat pentru rezolvarea acestei chestiuni în conformitate cu prevederile legale. |
|||||
|
Îi dau cuvântul doamnei vicepreşedinte Paula Ivănescu pentru o scurtă declaraţie, după care o să intrăm în program. Vă rog, doamnă vicepreşedintă. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Este astăzi, 1 octombrie, Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia. Nu pentru că noi nu ne-am iubi părinţii, bunicii, nu pentru că vrem să facem o paradă de populism, dar este cazul ca, în această zi, să le transmitem acestor persoane dragi nouă, acestor persoane care s-au născut, au trăit şi trăiesc în această ţară numită România, să le transmitem grija noastră, iubirea noastră şi ar fi cazul să ne amintim mult mai des că situaţia lor în această ţară nu este bună, că purtăm răspunderea generaţiei active de solidaritate cu generaţiile care ne-au crescut şi care au muncit pentru noi şi pentru această ţară. Trebuie să ne aducem mai des aminte că nu au suficiente servicii de sănătate, că nu au suficiente resurse materiale pentru a trăi omeneşte, în aşa fel încât să îmbunătăţim situaţia lor şi să spunem că, în această ţară, nimeni nu este bătrân. Cred că astăzi, noi putem transmite din partea Camerei Deputaţilor întreaga noastră iubire şi să-i asigurăm că vom veghea ca soarta lor să se schimbe în bine în cel mai scurt timp. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
|||||
|
Să-i mulţumim doamnei vicepreşedinte că şi-a amintit de cei de vârsta a treia astăzi şi să trecem la continuarea dezbaterilor la proiectul de Lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. Iniţiatorul este aici, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi este aici, deci avem îndeplinite condiţiile pentru continuarea dezbaterilor. În conformitate cu dezbaterile care au avut loc până acum, s-a retrimis alin.2 al art.7 la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi s-a înregistrat un raport suplimentar privind formularea alin.2 de la art.7. Vă rog frumos să explicaţi despre ce este vorba ca să putem să închidem acest lucru care a rămas în text din precedentele dezbateri nerezolvat. Domnul deputat Grădinaru. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, La art.7 alin.2 era prevăzut în text: "Consilierii juridici numiţi la autorităţile publice centrale, judeţene, municipale şi orăşeneşti sau la instituţiile publice, le sunt aplicate prevederile legale referitoare la incompatibilităţile..." şi aici era - în proiect - "statutul funcţionarului public", pentru că s-a făcut un amendament şi "statut al funcţionarului public" nu a fost aprobat, comisia a formulat şi aprobat următorul amendament: " prevăzut în legi speciale privind statutul funcţionarului public, dacă prin lege nu se dispune altfel". Este amendament făcut de doamna Afrăsinei Viorica şi comisia a fost de acord. |
|||||
|
Deci, comisia ne propune un text care se află în raportul suplimentar la nr.crt.1. Intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar. |
|||||
|
Domnule preşedinte, În partea finală a textului, propun ca să introducem formularea "dacă prin prezenta lege nu se dispune altfel", nu "dacă prin lege...", pentru că s-ar putea să se înţeleagă că orice lege; "prin prezenta lege", aşa cum a fost de altfel şi în textul iniţial: "dacă prin prezenta lege nu se dispune altfel". |
|||||
|
Iniţiatorul de acord? De acord. Comisia de acord? De acord. Alte intervenţii la nr.crt.1 din raportul suplimentar? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Deci, s-a adoptat alin.2 al art.7. Alin.1 al art.7, vreau să vă întreb dacă a fost aprobat, pentru că n-am condus eu. Deci, a fost aprobat. Atunci, putem să supunem spre aprobare art.7 în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate a fost adoptat. În continuare, au fost adoptate toate celelalte articole până la 12, inclusiv. La art.13 s-a adoptat vreunul din alineate sau nu? Comisia, s-a adoptat care alineat, alin.1 a fost sau nu? |
|||||
|
Domnul Nicolae Grădinaru (din loja comisiei): Nu. |
|||||
|
Deci, continuăm cu art.13. La alin.1 al art.13, la nr.crt.2 din raportul suplimentar este un amendament pe care îl propune comisia şi vă rog, domnule deputat Grădinaru, să-l susţineţi. |
|||||
|
Au fost două amendamente: unul a fost al meu şi unul al domnului deputat Mogoş. în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi s-a admis acest amendament al meu, în sensul "consilierul juridic debutant poate pune concluzii numai în primă instanţă, după înscrierea în profesie". Aici aş vrea să fac o modificare la acest amendament, să spunem... - şi am căzut de acord cu iniţiatorul - "după însrierea în profesie, consilierul juridic debutant poate pune concluzii numai în primă instanţă". Deci este o reformulare; ne-am pus de acord acum cu iniţiatorul. |
|||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din bancă): Începeţi cu subiectul, aşa se face acordul... |
|||||
|
Formularea corectă ar fi: "Consilierul juridic debutant, după înscrierea în profesie, poate pune concluzii numai în primă instanţă". |
|||||
|
Da, e bine. |
|||||
|
Bun. Deci, aceasta ar fi o primă versiune. Domnul deputat Mogoş. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Varianta aceasta dezbătută la comisie mă pune în situaţia de a aplica, la opinia mea, conform căreia debutantului, consilierului juridic debutant, i-ar fi fost îngăduit prin lege să pună concluzii la toate instanţele. Iniţial, textul prevedea că "consilierul juridic debutant poate pune concluzii numai la judecătorii". S-a găsit această formulă hibrid în sensul că i se oferă posibilitatea consilierului juridic să depună concluzii la prima instanţă. Aceasta înseamnă că el poate mai mult decât la judecătorie, pentru că un litigiu în primă instanţă poate fi fie la judecătorie, fie la tribunal sau chiar şi la Curtea de Apel, mai puţin la Curtea Supremă, deşi este posibil, în contencios, să se prezinte şi la Curtea Supremă ca primă instanţă. Deci, este o formulă mult mai largă decât cea prevăzută iniţial în textul supus dezbaterii în cadrul comisiei, încât mă face să abdic şi să abandonez punctul meu de vedere conform căruia, aşa cum vroiam să vă reamintesc, am solicitat ca participarea consilierului juridic debutant să fie posibilă la toate instanţele cu concluzii de fond. Îmbrăţişez în acest fel varianta prezentată de comisie şi în raport acum şi îl salut pe domnul Grădinaru cu o asemenea iniţiativă, pentru că mi se pare, într-adevăr, destul de înţeleaptă. Mulţumesc. |
|||||
|
dacă mai sunt alte intervenţii la acest alin.1 al art.13. Nu mai sunt. Atunci, vă supun spre aprobare textul de la nr.crt.1 rearanjat în forma următoare: "Consilierul juridic debutant, după înscrierea în profesie, poate pune concluzii numai în primă instanţă". Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.2 - îmi permiteţi să trec în raportul celălalt la pag.8 nr.crt.14. De aici, de fapt, reluăm cu amendamentele iniţiale din raportul iniţial al comisiei. Deci, la nr.crt.14, art.13, alin.2 dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.13 în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.14 nou, care se află la nr.crt. - acum nu ştiu, după 13 dacă se poate băga 14 nou, probabil că vor trebui renumerotate toate în continuare. La nr.crt.15 din raportul comisiei se propune introducerea între art.13 şi 14 a unui nou articol. Intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar. Deci, suntem la nr.crt.15 din raport. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În partea introductivă a textului propun o reformulare în acest sens: "Calitatea de consilier juridic se suspendă...", nu "este suspendată", ca şi când ar fi... deci: "calitatea de consilier juridic se suspendă " şi pe urmă urmează cazul în care se suspendă această calitate. |
|||||
|
Iniţiatorul? De acord. Comisia? De acord. Alte intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Deci, s-a adoptat. Trecem în continuare la art.14. Art.14 are un amendament al comisiei la nr.crt.16 din raport. Intervenţii? Sunt intervenţii sau nu? Nu sunt. În acest caz, vă supun spre aprobare nr.crt.16 din raport. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. În raport la nr.crt.17 se propune eliminarea art.15 din textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cap.II în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titul cap.III. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.16 alin.1 textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.16 alin.2, nr.crt.18 din raportul iniţial. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.16 în ansamblu. Voturi pentru? (Domnul Mogoş face o remarcă de la loja iniţiatorului.) Vă rog foarte mult să fiţi atenţi ca să putem să nu avem asemenea întreruperi. Deci, am votat... |
|||||
|
Înţeleg operativitatea... |
|||||
|
Am votat cele două alineate la art.16. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Să încercăm să demonstrăm profesionalism în elaborarea legilor. Dacă... |
|||||
|
Domnule deputat, îmi pare foarte rău. Dacă nu sunteţi atent în timpul procesului de votare la ce se votează, nu putem să revenim... |
|||||
|
Domnule preşedinte, Vă apreciez şi vă felicit pentru operativitatea aceasta. |
|||||
|
Nu putem să revenim tot timpul asupra.... Aici nu este vorba de operativitate, este vorba de atenţie. |
|||||
|
Nu, suntem foarte, foarte dinamici. |
|||||
|
Am rugămintea să vorbiţi în microfon, ca să se audă în sală. |
|||||
|
Da, dar voiam să vă văd şi pe dumneavoastră şi mai ales să nu stau cu spatele la dumneavoastră, dar nu există altă posibilitate. |
|||||
|
Nu, nu, nu este nevoie că aşa este concepută sala. |
|||||
|
Domnule preşedinte, În art.16 se prevede posibilitatea consilierilor juridici de a asista persoana juridică. Or, este imposibil să poţi asista în orice împrejurare persoana juridică, indiferent în faţa cărei instanţe te prezinţi. Persoana juridică respectivă nu poate fi fizic prezentă în faţa instanţei, fie chiar să aibă un reprezentant, altul decât consilierul juridic în faţa instanţei de judecată. Eu, ca şi consilier juridic, nu-l asist pe reprezentantul persoanei juridice, încât propun să se elimine "...asistenţa...". Nu pot nici instituţia ca şi imobil să o asist undeva, iar ea nu este reprezentată decât prin consilierul juridic în instanţă sau printr-un alt reprezentant alăturat consilierului juridic şi în numele persoanei juridice respective. Astfel, să radiem de aici "...asistenţa juridică...", pentru că, vorbesc de noi toţi, de specialiştii care vor citi un asemenea text, "asistenţa unei persoane juridice..." - este imposibil de realizat acest lucru. |
|||||
|
Deci dumneavoastră propuneţi la alin. 1 eliminarea cuvintelor "asistenţă juridică". Onoraţi colegi, Aş dori să ştiu punctul de vedere al iniţiatorului şi al comisiei, ca să vedem. Poate că este bine ca în anumite situaţii să scoatem o lege mai bună dacă este într-adevăr posibil, chiar dacă procedural asupra unui lucru votat nu se poate reveni. Vă rog, domnule secretar de stat Baias. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este riguros juridic ceea ce a susţinut domnul deputat Mogoş. Am susţinut acelaşi punct de vedere în cadrul comisiei. Până la urmă, textul a rămas în forma în care a ajuns în faţa dumneavoastră. Sensul strict tehnic al noţiunii de a asista în cadrul instituţiei dreptului la apărare nu se poate aplica în cazul persoanei juridice, deoarece aceasta nu poate fi niciodată prezentă ca atare în faţa instanţei sau în faţa unei alte persoane fizice sau juridice pentru a fi asistată, aşa cum este sensul tehnic al acestei noţiuni. Nu se întâmplă nimic, textul dobândeşte un plus de rigoare dacă se înlătură noţiunea de asistenţă şi rămâne noţiunea de consultanţă juridică şi de reprezentare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Comisia. Domnul deputat Stancov, vă rog. |
|||||
|
Eu personal nu-mi pot permite să vorbesc în numele comisiei. După părerea mea, strict pe ştiinţa dreptului vorbind, nu putem să echivalăm noţiunea de asistenţă juridică în situaţia relaţiei între o persoană fizică - consilier juridic şi o persoană juridică, care este o ficţiune a dreptului. Asistenţa juridică presupune o relaţie poate chiar fizică, directă; trebuie să existe ca atare: să sufle, să bea apă, să ceară voie instanţei să vorbească. Deci, sub acest aspect strict juridic, persoanele juridice nu pot fi decât reprezentate în proces, pot primi consultanţă, deci sprijin juridic, consiliere juridică, dar nu pot fi asistate în înţelesul pe care îl dă teoria dreptului acestei noţiuni. Dacă vrem neapărat să rămână la o exprimare, ca să zic mai mult politică, prin care să încurajăm o nouă gândire în doctrina românească în materie, aş fi de acord, dar strict riguros nu vom regăsi nicăieri asistenţă juridică în relaţia cu persoana juridică, ci numai cu persoanele fizice. |
|||||
|
Deci dumneavoastră susţineţi că ar trebui eliminat de acolo, de la primul alineat. |
|||||
|
Aceasta este părerea mea personală. Nu-mi pot permite să vorbesc în numele comisiei, mai ales că aceasta este situaţia de fapt dacă observaţi. În al doilea rând, textul poate veni de undeva din străfundurile dezbaterii acestei probleme, şi anume din dorinţa pe care şi-au exprimat-o unele grupuri de interese dinlăuntrul categoriei consilierilor juridici, şi aici colegii mei, consilierii juridici, îşi amintesc asta, când se punea problema că un consilier juridic poate presta activităţi similare sau chiar identice cu acelea ale avocaţilor. Or, tocmai de aceasta s-a făcut această lege, care să distingă între competenţele consilierului juridic şi competenţele avocatului. Şi aici este o reminiscenţă a confuziei iniţiale - aceasta este părerea mea, dacă vreţi o analiză a defecţiunii textului. Deci eu personal v-aş propune să achiesăm la propunerea domnului deputat Mogoş, de a elimina această exprimare, susţinută de la nivelul reprezentantului Ministerului Justiţiei de domnul ministru secretar de stat Baias. Dacă trecem de această chestiune pur teoretică de şcoală de drept, restul este simplu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Onoraţi colegi, Domnul deputat Grădinaru, din partea comisiei. |
|||||
|
Comisia susţine textul din raport. Şi vreau să vă spun că domnul Stancov nu are dreptate. Dânsul a vorbit în nume personal şi nu sunt nici un fel de interese, aşa cum şi dânsul apără interesele avocaţilor. Şi aş vrea să nu intrăm în polemici de prost gust aici, în plenul Camerei Deputaţilor. Legat de asistenţa juridică, atunci când s-a discutat în Comisia juridică, s-a discutat că se poate acorda asistenţă societăţii comerciale, pentru că acest consilier juridic poate merge cu directorul. El nu-l asistă pe director, ci asistă societatea, iar directorul reprezintă societatea comercială şi pot să meargă amândoi în instanţă. Deci, comisia susţine punctul de vedere prezentat în raport. |
|||||
|
Doamna deputat Paula Ivănescu, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, În numele Grupului PD, vă readuc aminte că acest alineat a fost votat şi vă rog să daţi drumul dezbaterilor în continuare. |
|||||
|
Deci procedural acest articol a fost votat; cele două alineate au fost votate în plen şi nu putem să revenim asupra votului decât prin votul dumneavoastră. Eu susţin că votul a fost corect dat şi cred că dacă sunt de făcut amendamente, ele trebuie să fie făcute în continuare la Senat, unde va merge textul. De aceea, nu voi reveni asupra votului, ci voi supune art.16 în ansamblu, în forma în care a fost votat. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Rog, de asemenea, pe toţi cei care au de făcut amendamente să fie atenţi în momentul în care trecem la votare. Art.17, nr.crt.19 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.18, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.19, textul iniţiatorului. Nu sunt intervenţii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.20, textul iniţiatorului. Nu sunt intervenţii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.21, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.22, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.23, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.24, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.25, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.26, primul alineat, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.26, alin.2, nr.crt.20 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.26, alin.3, nr.crt.21 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.26 în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.27, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.28, la nr.crt.22 din raport. Se propune eliminarea textului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cap.III în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul cap.IV. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.29, primul alineat, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.29, alin.2, nr.crt.23 din raport. Intervenţii? Da? |
|||||
|
Domnul Ion Mogoş (din sală): A fost discuţia în legătură cu alin.1. |
|||||
|
Staţi puţin. Eu am supus la vot primul alineat al articolului. S-a votat. Suntem la alin.2, unde există la nr.crt.23 raportul comisiei. Deci aici, la nr.23 din raport, dacă aveţi intervenţii? Deci nu sunt intervenţii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.1 a trecut. Vă rog foarte mult să fiţi atenţi. |
|||||
|
Domnul Ion Mogoş (din sală): Nu se poate aşa ceva. |
|||||
|
Îmi pare foarte rău. Am şi votat alin.2. Eu am rugat să fiţi foarte atenţi. Dacă dumneavoastră nu sunteţi atenţi în timpul votului, îmi pare foarte rău, dar nu luaţi cuvântul decât în momentul în care vă dau eu cuvântul. V-am rugat să fiţi atenţi în momentul în care se dezbate fiecare alineat. În plus poate faţă de alte legi, anunţ că este vorba de art.29, alin.2 - am spus; nr.crt.23. |
|||||
|
Domnul Ion Mogoş (din sală): Am ridicat mâna. |
|||||
|
Îmi permiteţi, vă dau eu cuvântul, apoi vorbiţi. |
|||||
|
Vă rog să-mi daţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|||||
|
Deci am votat. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Am ridicat mâna, m-a văzut domnul preşedinte, a discutat cu colega noastră, după care nu mi-a mai dat cuvântul. Eu m-am înscris efectiv la cuvânt. Nu se poate! |
|||||
|
Îmi permiteţi. Vă rog, linişte. Îmi asum responsabilitatea. Nu am avut nici un secretar lângă mine care să-mi spună că a ridicat cineva mâna. Eu nu am văzut-o decât pe doamna deputat ridicând mâna; pe dumneavoastră nu v-am văzut. |
|||||
|
Vă pot confirma colegii din partea dreaptă, domnule preşedinte, dacă nu m-aţi văzut. |
|||||
|
Nu v-am văzut. Domnul deputat Stancov, şi pe urmă vedem cum facem. Vă rog. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Eu nu fac trimitere decât la respectarea nu cu sfinţenie, ci cu bună-credinţă a regulamentului de către toţi cei prezenţi şi aflători prin altă parte. În primul rând, domnul Mogoş a cerut expresis verbis şi chiar şi în scris comisiei noastre să participe la dezbaterile comisiei pentru că are un interes major, şi a venit şi a participat. Regulamentul stabileşte un anumit tip de calendar al procedurii de susţinere a unor idei generoase sau mai puţin generoase ale fiecăruia dintre noi. Depui amendamente la comisie într-un termen pe care regulamentul îl stabileşte. Dacă acelea depuse la comisie au fost respinse, ţi le poţi susţine în plen. Iar dacă în plen îţi vine o idee extraordinară de care, cum să zic, tot plenul ia act cu mândrie, abia atunci acelea care sunt de fond, de profund fond pot fi iniţiate direct în plen. Or, dacă ne găsim în asemenea situaţie, eu mă închin. Nu faptul că ridic mâna este suficient ca să încălcăm regulamentul. Vă rog frumos. O spun colegului meu care, fiind avocat de profesie, înţelege foarte bine ce înseamnă excepţiile de procedură. În momentul în care fiecare ridică mâna aici şi i se aprobă, aşa, ca la adunarea,obştească dezbaterea, am terminat cu regulile jocului. Eu o spun. Poate de ani de zile observăm că de aceea nu merge nimic, pentru că nu respectăm regulile, şi domnul Mogoş ar trebui să fie primul, cu rigoarea juristului, să le respecte, şi noi, ceilalţi, să le respectăm. A spus că a ridicat mâna, dar nu l-a văzut nimeni. Trebuia să cunoască, în primul rând pentru ca să ridicăm regulamentul la nivelul înţelegerii noastre, adică destul de sus. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Bun. În această chestiune voi decide imediat. Doreaţi să luaţi cuvântul? Vă rog, doamna deputat. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am propus introducerea unui alineat nou, care să fie alin.3 al art.29, în sensul următor: "Consilierul juridic cu o vechime în profesie de cel puţin 10 ani îşi poate exercita profesia şi prin societăţi civile profesionale sau cabinete individuale de consultanţă şi reprezentare juridică, care pot fi înfiinţate cu avizul filialei teritoriale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea acestea." De asemenea, am propus în continuare introducerea alin.4 în următorul sens: "Consilierul juridic care îşi desfăşoară activitatea numai pe bază de contracte civile de prestaţii se poate înregistra la Camera de Muncă pe raza căreia domiciliază, pentru considerarea vechimii în muncă a perioadelor de timp astfel lucrate, declarând venitul lunar impozabil şi aferent acestuia, achitând sumele necesare constituirii dreptului la pensie, la asigurările sociale de sănătate, la ajutorul de şomaj, precum şi a celorlalte obligaţii fiscale." Mi-am bazat aceste amendamente pe o realitate deja existentă, a cărei funcţionalitate nu a ridicat nici un fel de obiecţie sau nemulţumiri din partea beneficiarilor de prestaţii de acest gen, respectiv a agenţilor economici. Am luat în calcul faptul că, neacceptându-se aceste amendamente, s-ar afecta grav imposibilitatea angajării serviciilor juridice de specialitate pentru cât mai mulţi agenţi economici ce au nevoie stringentă de astfel de prestaţii, şi amintesc aici existenţa unui milion de persoane juridice care au nevoie de asistenţă juridică. Şi, de asemenea, susţin aceste amendamente deoarece neadmiterea lor ar însemna o limitare abuzivă a spaţiului de asistenţă juridică specializată în litigii economice în favoarea celor cu o insuficientă pregătire şi experienţă în domeniu şi pe cale de consecinţă realizarea unei slabe prestaţii cu efecte negative pentru agentul economic în cauză şi pentru coerenţa şi consistenţa practicii juridice de acest gen. Aş vrea să mai adaug un singur lucru pe care îl consider foarte important: neadmiterea acestor amendamente, din punctul nostru de vedere, ar fi o compromitere a reformei justiţiei în latura ei cea mai sensibilă, şi anume liberalizarea profesiei juridice. Acest lucru ne face să credem că veţi vota în sensul celor propuse de mine şi nu în ultimul rând v-aş mai adăuga şi faptul că amendamentul nostru este rezultatul cererii a mii de jurişti şi a fost susţinut la nivelul Comisiei juridice de către reprezentantul Uniunii Juriştilor din România. Mulţumesc. |
|||||
|
Deci am votat primele două alineate ale art.29. Sunt două alineate suplimentare care au fost propuse de un număr de colegi deputaţi şi care au fost respinse de comisie. Au fost susţinute aici de colega noastră, doamna deputat. Doriţi să luaţi cuvântul? Domnul deputat Szekely. Apoi domnul deputat Mogoş. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În cursul dezbaterilor generale am arătat că pentru grupul nostru parlamentar este atât de important acest amendament pe care l-a prezentat colega mea, încât votul final al grupului nostru va depinde de soarta acestui amendament. Noi considerăm că, cu adoptarea acestui amendament, s-ar realiza o problemă foarte importantă în ceea ce priveşte modul de organizare a cabinetelor de consultanţă juridică, pentru că este evident că în condiţiile actuale, când cea mai mare pondere a societăţilor comerciale sunt întreprinderi mici şi mijlocii, câteodată SRL-uri cu doi sau trei angajaţi, este evident că nu pot asigura nici volumul de muncă necesar unui consilier juridic cu norma întreagă şi nici nu au resurse materiale de a plăti un jurist cu contract de muncă. În această situaţie, singura alternativă este ca consilierii juridici să poată să lucreze independent şi să acorde reprezentare juridică unităţilor economice care solicită acest lucru. Eu cred că aceasta este esenţa acestei legi şi noi considerăm că forma care a fost propusă de comisie nu va rezolva problema principală, problema cardinală a consilierilor juridici, care evident că sunt foarte nemulţumiţi de statutul lor, şi pe bună dreptate, pentru că acest sistem nu corespunde nici intereselor agenţilor economici, dar nici a consilierilor juridici. Deci, noi susţinem acest amendament şi, evident, în forma în care va fi acceptat acest articol, ne vom pronunţa asupra întregii legi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Procedură. |
|||||
|
Domnul deputat Acsinte Gaspar, pentru o chestiune de procedură. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Vă rog să luaţi măsuri pentru ca lucrările Camerei Deputaţilor asupra acestui proiect de lege să se desfăşoare în condiţii normale. Dumneavoastră ştiţi că la pupitrele din dreapta şi din stânga prezidiului iau loc iniţiatorii şi comisia. Domnul deputat Mogoş nu are nici o calitate. V-aş ruga să-l invitaţi în sală şi să ne continuăm lucrările. |
|||||
|
Domnul Ion Mogoş (din sală): Vă rog să-mi daţi cuvântul. |
|||||
|
Acum urmează la cuvânt domnul deputat Mogoş. Vă rog. |
|||||
|
Nu ştiu de ce poate să deranjeze că eram în partea stângă acolo sus. Am tot interesul ca această lege, ca atâtea altele, să iasă cât mai bine şi nu întâmplător mă consultam şi cu iniţiatorul, dar în sfârşit... Domnule preşedinte, Dacă ar trece această formulă de amendare a art.29 cu două alineate suplimentare, ar însemna să se creeze posibilitatea consilierului juridic, ca pe lângă calitatea de angajat cu contract de muncă sau cu convenţie, aşa cum s-a prevăzut în art.29 alin.2 care s-a votat acum, să creezi un statut special şi de angajat şi de liber- profesionist. S-au încălcat în felul acesta în primul rând dispoziţiile art.1 şi 2 din prezenta lege care s-a votat şi în care se precizează clar condiţiile în care consilierul juridic poate să primească această calitate, pentru că art.1 şi 2 se referă la numirea şi angajarea ca noţiuni pertinente ale unui contract de muncă. Or, includerea sau extinderea participării cu reprezentare, consultanţă, şi s-a discutat şi modalitatea unei asistenţe juridice din partea unui consilier juridic în altă formă decât aceea prevăzută şi adoptată de către Camera Deputaţilor până în momentul de faţă, ar însemna excederea calităţii pe care o are şi exercitării profesiei într-un regim liber-profesionist, ceea ce ar fi incompatibil total atât cu Constituţia, cât şi cu legile cu care poate veni în conflict în această modalitate. Şi sub aspectul legislaţiei fiscale şi a raporturilor de muncă are importanţă, pentru că altceva este statutul unui liber-profesionist, indiferent în forma în care se exercită în legile şi în reglementările de până acum, şi cu totul altceva este activitatea desfăşurată într-un raport de muncă, într-un raport de muncă prin numire sau prin angajare şi cu posibilitatea care i s-a creat acum, spre exemplu, de a presta servicii şi prin convenţii civile, nu neapărat din spirit de contradicţie cu iniţiatorul acestei modalităţi de exercitare a profesiei de consilier juridic, dar pentru noi ar însemna să creăm un statut cu totul şi cu totul special şi care, aşa cum spuneam, excede cu mult reglementările... |
|||||
|
Doamna Paula Maria Ivănescu (din bancă): Apăraţi avocaţii. |
|||||
|
Nu-i vorba de asta, stimată doamnă Ivănescu. Nu-i vorba de asta. |
|||||
|
Vă rog frumos, nu purtaţi discuţii. Expuneţi-vă argumentele la microfon, dar nu purtaţi discuţii. |
|||||
|
Domnule preşedinte şi stimaţi colegi, Să fim foarte lămuriţi: nu are importanţă faptul. În categoria liber-profesioniştilor nu sunt numai avocaţii; sunt şi artiştii şi cizmarii şi croitorii şi frizerii... Deci nu la aceasta mă refer. Mă refer la cadrul pe care îl creăm noi în statutul consilierului juridic de a exercita şi o muncă salariată şi în acelaşi timp şi o muncă de liber-profesionist, or, aşa ceva nu este posibil. Vreau să văd în care legislaţie din această lume este posibilă o asemenea combinaţie. |
|||||
|
Deci dumneavoastră nu susţineţi aceste două alineate, da? |
|||||
|
Nu numai că nu susţin, domnule preşedinte, dar este un lucru peste care nu se poate trece cu uşurinţă şi să se facă o asemenea greşeală. Astfel încât, vă rog să medităm cu foarte multă grijă, ca să nu stârnim ilaritate în rândul celor care pot analiza un asemenea act normativ. |
|||||
|
Domnul deputat Marton. Urmează domnul deputat Oltean. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu cred că s-ar putea ca această discuţie să se axeze pe o luptă între posibili jurisconsulţi, conform acestei legi, şi avocaţi care ar avea alte interese, cum foarte multe alte legi pot ajunge în situaţia când cei care apără unul din interesele mai specifice, să fie contrazis de ceilalţi, care au alte interese. Aici, însă, este vorba despre o problemă mult mai importantă. Este vorba despre pătura de mijloc, de care ştim cu toţii că avem nevoie, despre care cu toţii spunem că vrem să se întărească, şi ori de câte ori scoatem o lege care aparent vorbeşte despre altceva, ca Legea arhivelor, această lege, în ce lovim? Întocmai în acel mic întreprinzător, care n-are o posibilitate de a angaja un jurisconsult, care n-are posibilitate de a-şi înfiinţa o arhivă, un compartiment separat. Când vorbim despre restructurarea RENEL, ori împotrivă, ori pentru, iarăşi, tocmai de acest segment uităm. Dacă într-adevăr vrem să facem reformă cu toţii, că toţi ne declarăm în această ţară, în toate legile pe care le votăm, să vedem, oare, această lege este pentru a crea această pătură de mijloc? Şi eu cred că un asemenea birou care se preconizează aici este tocmai în interesul acestei pături de mijloc. Dacă vrem ca aceşti mici întreprinzători să nu poată fi ajutaţi de jurişti compatibili, dacă vrem ca ei să nu ştie ce să facă, sau să se adreseze avocaţilor care, mă rog, poate nu erau axaţi pe domeniile economice ale ţării, atunci respingem acest amendament. Dar, dacă vrem să ajutăm această pătură, atunci, o aprobăm. S-ar putea să aibă dreptate domnul deputat şi cred că se poate rezolva foarte uşor această problemă. Includeţi încă un alineat sau o propoziţie la alineatul respectiv, prin care îi interziceţi celui care are un asemenea cabinet să aibă paralel şi o angajare sau un contract civil. Şi cu asta se poate rezolva foarte frumos acea problemă pe care aţi ridicat-o, de ordine fiscală, iar restul, cred că ar fi doar o competiţie între diferiţi jurişti, dar nu în favoarea economiei acestei ţări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Oltean. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Esenţa acestei legi se regăseşte în cele două amendamente care au fost prezentate în faţa dumneavoastră. Eram absolut convins şi bănuiesc că şi dumneavoastră sunteţi, mulţi dintre cei prezenţi în sală, convinşi că un asemenea amendament, prin care s-ar crea în sfârşit statutul de profesie liberală pentru profesiunea de consilier juridic, va stârni o ripostă vehementă, dacă vreţi o mânie proletară a unui segment extrem de închis, acela al avocaţilor, pentru că prin aceasta, în sfârşit, s-ar crea sistemul concurenţial în cel puţin trei domenii de bază ale dreptului - administrativ, comercial, economic -, în care avocaţii ar fi obligaţi să facă faţă unei concurenţe extrem de profesionale, aceea din partea consilierilor juridici. Iată de ce această rezistenţă. În 1995, când s-a votat Legea avocatului, în 1996, când s-a votat Legea notarilor publici, aţi acceptat ca aceste două segmente să fie extrem de închise, nişte redute care să nu poată fi asediate de către alţi oameni cu pregătire juridică. În sfârşit, avem posibilitatea să reparăm o greşeală, în sensul ca şi funcţia de consilier juridic să fie considerată o profesiune liberală, dând astfel posibilitatea omului extrem de bine pregătit, juristului de insituţie, juristului de societate comercială, ca în mod liberal să-şi profeseze această meserie. De aceea, vă rog, stimaţi colegi, să acceptaţi ca cele două amendamente pe care colegii noştri din cadrul comisiei le-au supus atenţiei dumneavoastră, să treacă în forma în care sunt propuse. În felul acesta, chintesenţa legii şi necesitatea acesteia de a fi adoptată pe măsura solicitărilor consilierilor juridici va fi îndeplinită. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Mogoş. Urmează doamna deputat Ivănescu. Vă rog. Au fost nişte argumente probabil în plus, vă rog frumos să fiţi foarte concis. |
|||||
|
Domnule preşedinte, În Legea nr.51/1995, de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, se prevede în art.14, posibilitatea ca oricare dintre jurişti să între în avocatură astfel încât aici nu este vorba de apărarea numaidecât a unei anumite profesii. Dacă faci un statut special jurisconsultului, deci consilierului juridic, nu poţi face un hibrid, aşa cum v-am spus, îmbinând calitatea lui de angajat cu aceea de liber profesionist. Reglementarea din Legea nr.51, care va fi şi ea modificată şi mult mai larg, va fi mult mai generoasă sub aspectul accederii la această profesie, este în dezbaterea la Comisia juridică, cu iniţierea tot din partea Guvernului. Încât, creându-se această posibilitate pentru toate profesiile de jurişti - şi pentru judecători, şi pentru procurori, şi pentru notari, şi consilieri juridici, inclusiv cei tineri, care absolvă cursurile facultăţilor de drept, de a accede la această profesie, care, într-adevăr, este una dintre cele mai vechi profesii liberale, unde acţionează spiritul de competiţie, de concurenţă, astfel că nu se pune problema, să ştiţi, pentru antevorbitorii mei, că pledez numaidecât pentru menţinerea unui cadru închis de accedere la calitatea de avocat. Nu asta este esenţa discuţiilor de astăzi. Pentru că nu va exista nici o temere pentru un avocat să vină în profesie sau să şi-o exercite. Şi aşa se exercită clandestin activitate de avocatură, exclusiv de avocatură, de către foarte mulţi jurisconsulţi. Eu mă refer la chestiunile de principiu, peste care nu putem trece, stimaţi colegi. Pentru că a crea un statut special..., nu-l are nici un jurist. De ce nu-i creăm şi judecătorului, atunci, posibilitatea să facă activitate liber profesionistă? De ce numai consilierului juridic? De ce nu creăm şi procurorului, care este jurist? Şi notarului, sau ştiu eu cărei alte profesii, în felul acesta? Problema care se pune este de principiu, stimaţi colegi. Îi creez un statut special, inacceptabil sub aspectul reglementării printr-un act normativ. |
|||||
|
Doamna deputat Paula Ivănescu, vicepreşedinte al Camerei. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate colege şi stimaţi colegi, Ca unul dintre iniţiatorii unui proiect de lege pe această temă, de care comisia nu a ţinut cont în discutarea proiectului venit de la Guvern, vă rog să votaţi amendamentul susţinut de doamna deputat, de un număr mai mare de deputaţi, pentru că, într-adevăr, creează cadrul de concurenţă şi de exercitare liberă a unei profesii în cadrul studiilor de drept. Nu mai este cazul să vorbim de altceva, ci să constatăm în jurul nostru că, dintre colegii noştri care sunt avocaţi, îi vedem foarte rar, pe când colegii care sunt consilieri juridici stau aici lângă noi şi, umăr la umăr, încercăm să facem legile mai bune. Poate că nu este exemplul cel mai potrivit. Trebuie să ne gândim că vrem concurenţă, vrem să avem justiţia în toate sectoarele ei bună, competitivă, în aşa fel încât dreptatea să triumfe. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Vă rog să susţinem amendamentul propus de doamna deputat şi de colegii dumneaei. |
|||||
|
Domnul deputat Grădinaru. În nume personal. Vă rog. |
|||||
|
Vorbesc în nume personal, ca iniţiator al acestui amendament, şi vreau să fac precizarea că argumentele aduse în defavoarea acestor amendamente - celor două alineate - nu-şi au rostul aici. Nu vrem să începem discuţii polemice cu cei care sunt avocaţi, dar argumentele aduse, că aceste două alineate ar contraveni art.1 şi 2, mi se par bizare, sau legat de fiscalitate. Nu are nimic una cu cealaltă. Dacă observaţi, în această lege, la art.7, 8 şi 9, ele se aseamănă, sunt texte preluate din Legea avocaţilor, se vrea, până la un punct, ca aceste legi să meargă mână în mână, dar când e vorba să liberalizăm această profesie, aşa cum am făcut noi în Parlamentul României, am făcut şi cu profesorii, cu medicii, cu medicii veterinari, când se ajunge la jurişti, pentru că sunt aceste două profesii care au, ştiu eu, interese opuse, nu se mai vrea să se mai treacă la liberalism. Şi aceste amendamente nu vor să treacă. Asta este toată această discuţie care se poartă aici. Şi v-aş ruga să susţineţi cele două amendamente citite de colega noastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă mai sunt alte intervenţii la aceste două amendamente? Nu mai sunt. Atunci îi dau cuvântul iniţiatorului, să-şi spună punctul de vedere. Domnul secretar de stat Baias. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vorbesc în numele iniţiatorului, dar vă mărturisesc că aici nu este vorba numai de susţinerea proiectului ca atare, şi probabil acest lucru a fost avut în vedere atunci când s-a spus din sală că deja ne-am spus punctul de vedere, ci este vorba şi de o chestiune de principiu. De fapt, vreau să supun atenţiei dumneavoastră trei sau patru chestiuni de principiu care, după părerea noastră, fac să nu poată fi primit acest amendament în această formă şi în acest stadiu. În primul rând, este vorba, aşa după cum s-a spus deja de la aceste microfoane, de art.1, 2 şi 3 care stabilesc în mod categoric cadrul în care se desfăşoară activitatea consilierilor juridici şi care au fost votate într-o anumită formă de către dumneavoastră. Nu ştiu dacă acum se poate deroga de la aceste texte, fără ca atunci când ele au fost votate, să se prevadă posibilitatea unei astfel de derogări. În al doilea rând, este vorba de o chestiune de principiu mult mai importantă. Şi anume, de compatibilitatea între calitatea de salariat şi calitatea de membru al unei profesii liberale. Peste tot există această incompatibilitate. (Rumoare) Domnule vicepreşedinte, dacă se consideră că vorbesc prea mult, sau ... |
|||||
|
Am rugămintea să păstraţi liniştea în sală. Vă rog foarte mult să respectăm pe cei care vorbesc, aşa cum fiecare probabil că doreşte să fie respectat când vorbeşte. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Există această incompatibilitate şi pot da exemple suficiente din dreptul comparat. Mai mult decât atât. Dacă s-ar accepta acest amendament, consilierul juridic care ar putea avea şi calitatea de salariat, cu toate drepturile şi avantajele certe pe care le oferă calitatea de salariat, şi calitatea de membru al unui cabinet individual, sau al unei societăţi civile profesionale, cu toate drepturile şi privilegiile sau avantajele pe care le conferă o asemenea calitate, ar deveni un privilegiat în raport cu avocatul. În al treilea rând, dacă s-ar accepta acest amendament, s-ar crea un paralelism fără nici o diferenţă, în afară de cea pur noţională, între cele două profesii. Ar fi două profesii care ar face exact acelaşi lucru, ar avea aceeaşi organizare, numai că s-ar numi diferit. Şi atunci, am să închei, recurgând la un exemplu din dreptul comparat şi, dacă o să-mi permiteţi, spunând un punct de vedere cu totul personal, în condiţiile în care procedura parlamentară îmi permite acest lucru şi bună-voinţa dumneavoastră. Conflictul acesta nu este nou. A existat... şi vreau să dau un singur exemplu - în Franţa, unde situaţia însă era puţin diferită, pentru că acolo consilierii juridici, constituiţi deja în societăţi civile profesionale şi în cabinete individuale, puteau acorda consultanţă, dar nu puteau acorda asistenţă juridică, nu puteau face reprezentare juridică în faţa instanţelor, aceasta constituind monopol exclusiv al profesiei de avocat. Acolo, conflictul a fost soluţionat, tocmai pentru a înlătura paralelismul şi sursa de conflict, prin integrarea tuturor consilierilor juridici, printr-o lege din 1991, în profesia de avocat. Probabil că cea mai înţeleaptă soluţie - şi acesta este punctul de vedere personal - aceasta ar fi. Pentru că soluţia pe care o propune amendamentul de astăzi - şi cu asta închei şi vă mulţumesc pentru atenţie - nu este conformă cu principiile. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Eu cred că aici, asupra acestor două amendamente care, într-adevăr, au importanţă mare asupra întregii legi, eu cred că va fi foarte greu ca noi să luăm o decizie înainte ca la nivelul comisiei să mai fie analizate o dată şi cred că soluţia cea mai înţeleaptă, în momentul de faţă, este să le retrimitem la comisie pentru a fi reanalizate, aşa cum, de fapt, s-a mai întâmplat cu o serie de puncte în această lege. Cred că este bine să fie aşa şi, ca atare, eu cred că asta este soluţia. De aceea, eu le retrimit la comisie, cu rugămintea de a fi reanalizate, cu toate implicaţiile, şi de a se propune o soluţie plenului, o soluţie care să fie acceptabilă, cu toate implicaţiile respective. Ca atare, cele două amendamente respinse de comisie, dar care au suscitat foarte multe luări de poziţie şi pro şi contra, eu le retrimit la comisie, pentru a fi analizate şi dezbătute. Nu văd altă soluţie pentru ieşirea din această situaţie. Da. Vă rog. Domnul deputat Vida. |
|||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Cred că nu este cazul ca acest amendament să fie remis comisiei, fiindcă comisia şi-a prezentat părerea cu privire la acest amendament. Astăzi n-a apărut nici o propunere de a modifica textul amendamentului. Deci, facem numai o plimbare şi încercăm să amânăm luarea deciziei în această privinţă. Eu consider că amendamentul a fost avizat de comisie în condiţiile regulamentului şi întruneşte toate condiţiile de fond şi de formă ca să fie supus votului Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
Da, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iertaţi-mă, dar trebuie să vă introduc un pic în bucătăria internă a Comisiei juridice. În această comisie, de obicei, hotărârile se iau prin consens. Dezbatem foarte mult unele amendamente şi încercăm să ajungem la o formulă acceptabilă pentru toată lumea. Însă, în acest caz, nu am găsit această formulă şi părerile au rămas ireconciliabile. Şi, de aceea, am considerat oarecum normal ca plenul să decidă asupra acestui amendament. Dezbaterile de astăzi au dovedit că părerile tot aşa de împărţite sunt şi nu s-a găsit sau nici nu se doreşte să se găsească o formulă de compromis. Aşa că eu mă tem foarte mult că retrimiterea la comisie nu ar rezolva această soluţie, pentru că tocmai comisia a dorit ca plenul să rezolve. De altfel, rezultatul votului din comisie nici nu mi se pare relevant, pentru că de obicei nici nu există condiţiile de cvorum, când se iau aceste decizii. Deci, eu cred că semnalul pe care l-a dat comisia a fost mai mult acesta, ca plenul să se pronunţe asupra unei chestiuni în care comisia nu a putut să decidă, şi nu a putut să decidă pentru că nu este o problemă profesională. Este şi o problemă politică, de a liberaliza sau nu această profesie. Asta este problema şi cred că plenul, ca şi un for politic, este cel mai în măsură să decidă această problemă. |
|||||
|
Domnul deputat Stancov. Vorbiţi din partea comisiei, vorbiţi în nume personal? Pentru că am impresia că... Eu nu ştiu cine reprezintă comisia aceasta. |
|||||
|
Domnul George - Iulian Stancov: Încerc să vorbesc liber de prejudecăţi. În primul rând, regula consensului am adoptat-o pentru că nu reuşim totdeauna să avem un cvorum foarte serios, şi atunci, omeneşte şi prieteneşte, se înţelegem să avansăm "înainte", cum ar zice unii, după Pruteanu cetire. În al doilea rând, o realitate este aceea că, oricâte principii am iubi - şi aici intru în contradicţie cu credinţele mele şi cu ştiinţele mele -, o realitate trebuie s-o luăm în seamă, realitatea asta potrivit căreia există două categorii într-o confruntare mai mult sau mai puţin vizibilă, dar dureroasă. Pe de o parte, se confruntă, să zicem, prosperitatea post-revoluţionară a categoriei din care onorabil cred eu că fac parte, anume a avocaţilor, cu cealaltă categorie, a consilierilor juridici, surprinşi de revoluţie la locul de muncă, sau unde erau ei, în Piaţa Revoluţiei, sau împotriva revoluţiei, nu mai ştiu exact, cert este că erau şi ei aici. Şi, în momentul ăsta, ei s-au trezit frustraţi materialiceşte şi moraliceşte de faptul în sine că pe vremea primei schimbări din '48 erau şi ei consideraţi egalii celorlalţi şi se simţeau bine în România de atunci. Li s-a întâmplat marea ruptură. Ca la Biserică. Lucrurile seamănă oarecum. Şi acum nu ştim cum să ne aşezăm în aceeaşi ţară. În contextul ăsta, oricât am încerca să ne facem că nu ştim realitatea, realitatea este tristă. Vorbim de aportul la buget, de surse, resurse, decenţă şi eficienţa culegerii... aşa..., de evaziunea fiscală, care a devenit tradiţională, vorbim de toate cele, fără a ne duce cu gândul la o realitate foarte cunoscută. Se practică, atât timp cât nu este legea, potrivit unei legi a supravieţuirii, sau a prea-plinului fiecăruia, avocatura clandestină de care vrei şi care nu vrei. Se dau consultaţii juridice cu sau fără legea pe care astăzi o punem în discuţie. Ele însele, aceste consultaţii, sunt sau nu sunt conturate de societate în înţelesul pe care-l dădeam mai înainte, apropo de a cunoaşte, a avea transparenţa relaţiei cu bugetul, cu cetăţeanul. Nu are rost să ne ferim de chestiunea asta. Şi chestiunea asta se întâmplă nu numai pentru că este lege sau nu este lege, ci pentru că, în lipsa legii, se întâmplă cu mai adâncă răutate şi cu pericole mai mare. E mai bine să ştim exact. Şi aici înclin pe realitatea asta. Pentru că, până la urmă, viaţa va aşeza această categorie a juriştilor aşezaţi oriunde, nu în tabere diferite, în domenii diferite de activitate, acolo unde este nevoie. Şi anume, la asigurarea asistenţei juridice cui are nevoie de asta. Sub aspectul ăsta, e un principiu nou, pe care l-a născut, dacă vreţi, nevoia. Ei, sigur că nu încap în aceeaşi bucătărie, sigur că vor apărea concurenţe, sigur că neloialitatea concurenţei este la noi, din păcate, aproape regula. Sigur că multe sunt putrede în Danemarca asta. Dar problema este cât stăm în această putreziciune, vorbind frumos, ca de la un amvon, despre principii minunate. Şi atunci, abdic de la principii minunate şi mă întorc la realitate. Vă spun cu toată profunzimea de care sunt în stare. Ştiu că voi avea replici şi dinspre colegii mei, care vor spune că am trădat măreaţa şi nobila profesie de avocat - şi n-am trădat pe nimeni, nu mă simt decât aproape de colegii mei care au terminat aceeaşi şcoală, cu note mai mari sau mai mici. Problema este că viaţa ne notează cel mai dur. Deci, înţeleg şi asta. Înţeleg acelaşi lucru şi la consilierii juridici, cu profesionalismul lor îngust, dar, de bine, de rău, verificabil măcar cu o notă de trecere. Eu nu discut cum s-a intrat în avocatură înainte sau după revoluţie. Eu discut de un singur lucru: că prin Legea avocaturii, care este în dezbatere, vreau să creăm acelaşi cadru juridic şi avocaţilor. Şi atunci, terminăm discuţia. Să intre toţi la grămadă, să se împingă care, cum. Să vedem dacă de asta are nevoie societatea românească. Aceasta este o chestiune de experienţă, pe care eu nu v-aş propune-o neapărat. Dar, dacă voinţa politică la care se face apel este asta şi dacă realitatea este evident asta, îmi pare rău, poate văd eu prea bine, n-are rost să ne fofilăm. Şi pun o întrebare, zic eu, finală: consilierii juridici numiţi, cu rang de demnitari unii, cu rang de funcţionari publici, au dreptul să aibă cabinete particulare, începând, să zicem, din momentul în care intră în vigoare textul aşa cum îl discutăm? Şi atunci, vă spun cinstit că nu se vor rări rândurile din sală. Vor fi probabil în altă parte toţi. Va fi nevoie şi pentru consilierii noştri, numiţi în aparatul Parlamentului, al Guvernului, de aceeaşi înţelegere. Chestiunea este: ce va funcţiona şi cum va funcţiona în momentul ăla? Un consilier numit, care are cabinet şi mă opresc aici. Poate aici mai putem să ne gândim: cum îi plătim pe aceştia ca să rămână aici, şi să nu se ducă las tribunale, de exemplu. Deci, eu susţin textul propus, pentru că el sfidează, naşte dezbatere şi mai avem procedură şi la Senat. Până atunci, e bine ca în alte medii... Nu-i nevoie să ne tocmim la comisie, că nu mai avem termen şi timp, să votăm astăzi, dacă se poate. |
|||||
|
Domnul deputat Mogoş şi, după aceasta, totuşi vom vota asupra acestor două amendamente. |
|||||
|
Domnule preşedinte, S-a sugerat ideea trimiterii la comisie a acestui articol din lege. Cred că este cea mai bună soluţie, şi am să explic şi de ce. Textul acesta, indiferent de forma în care se va vota el în final, pentru că va primi un vot, fără îndoială, cândva, trebuie să delimiteze exact. Venim în conflict cu alte legi. Nu-i vorba numaidecât de apărarea, aşa cum s-a exprimat aici, de apărarea unei anumite categorii profesionale. Modul în care va fi reformulat, în condiţiile în care se acordă posibilitatea oricărui jurist să profeseze în regim de liber profesionist, contează foarte mult delimitarea exactă între profesia plătită într-un raport de muncă a unui contract de muncă, şi aceea a unui regim de liber profesionist. Încât există şi varianta: ori creezi posibilitatea tuturor consilierilor juridici să intre într-o profesie liberă, în avocatură, şi există şi posibilitatea aceasta, ori limitezi numai la contracte de muncă şi la convenţii civile, aşa cum s-a prevăzut în lege. Dar nu poţi să le îmbini pe amândouă sub nici o formă, domnule preşedinte, nu se poate. Eu apelez la toţi juriştii. Asta nu înseamnă că dumneavoastră, toţi colegii de aici, nu inţelegeţi exact noţiunea de angajat şi aceea de liber profesionist. Nu pot fi compatibile cele două modalităţi de exercitare a profesiei, încât militez pentru trimiterea la comisie ca să se lămurească acolo treburile acestea, numai sub aspectul articolului 29. Celelalte pot fi supuse în continuare votului plenului. |
|||||
|
Domnul deputat Grădinaru, iniţiatorul amendamentului, domnul deputat Oltean şi cu asta încheiem luările la cuvânt şi trecem la vot. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Asta voiam să vă propun, să sistăm ... |
|||||
|
Rog persoanele care nu sunt deputaţi să părăsească sala, dacă există asemenea persoane, şi rog pe cei care sunt mandataţi să păzească intrările în sală să-şi facă datoria. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, voiam să vă propun să sistăm aceste discuţii pentru că ele sunt interminabile şi se aduc aici tot felul de argumente care nu-şi au rostul la acest proiect de lege. Aceste păreri că cele două profesii sunt concurente etc... ştiţi bine că în profesia de avocat, un avocat poate să reprezinte pe oricine în instanţă, de la persoana juridică până la persoana fizică în orice fel de cauză. Consilierul juridic asistă şi reprezintă numai persoana juridică. Nici măcar atâta lucru nu se lasă să... Vedeţi că se ţine cu dinţii de... doi oameni, la acest proiect de lege. V-aş ruga să supuneţi la vot, pentru că în comisie nu se poate stabili nimic şi plenul să decidă asupra acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule deputat, trebuie să vă fac totuşi remarca că nu dumneavoastră trebuie să apreciaţi dacă o luare de poziţie, o anumită atitudine a unui coleg faţă de un articol este corectă sau nu, aici noi încercăm să scoate legi, totuşi, cât de bune. Dacă şi comisia îşi declină responsabilitatea în privinţa unor anumite texte, sigur că plenul va decide. Dar, nu cred că asta înseamnă neapărat că şi colegii care au păreri opuse părerilor dumneavoastră nu trebuie să şi le mai susţină, pentru că nu are nici un rost. Cred că votul plenului trebuie să fie cel care decide şi sigur că legea mai are de trecut şi pe la Senat şi o să vedem ce mai este şi acolo. Domnul deputat Oltean şi după asta suspendăm luările la cuvânt şi trecem la vot. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Referitor la solicitarea de retrimitere la comisie a acestor două alineate noi ale art.22, împărtăşesc şi eu punctul de vedere al colegilor care s-au opus acesteia, întrucât nu există elemente care să justifice o retrimitere şi o reanaliză la nivelul comisiei, comisia este de faţă şi-a exprimat deschis care este punctul de vedere în această privinţă. Deci, solicit şi eu, domnule preşedinte, ca după intervenţia mea să supuneţi atenţiei plenului cele două alineate. Mi-aş permite, domnule preşedinte, cu îngăduinţa dumneavoastră, să mă refer în câteva cuvinte la argumentele de natură teoretică, speculativă, prezentate aici de către câţiva antevorbitori care nu împărtăşesc conţinutul celor două alineate. Vă rog să observaţi că s-a făcut referire la faptul că, prin adoptarea acestor amendamente în formula în care au fost supuse atenţiei dumneavoastră, s-ar intra în conflict cu anumite legi. N-au fost enunţate care legi ar fi în conflict, doar o speculaţie teoretică. De asemenea, s-a precizat că, prin adoptarea acestei formule de liberalizare a profesiei de consilier juridic, s-ar încălca anumite principii. Care principii, domnilor? S-a pus în discuţie o chestiune extrem de delicată, aceea a compatibilităţii funcţiei de consilieri juridici cu aceea de profesie liberală. Vă rog să observaţi, stimaţi colegi, că noi am stabilit care sunt compatibilităţile în această privinţă şi nu figurează o asemenea incompatibilitate. S-a mai spus aici, stimaţi colegi, că prin aceasta s-ar crea un anumit paralelism între profesiunea de avocat şi profesiunea de consilier juridic. Nu se creează un paralelism, se creează o concurenţă între două segmente sociale cu aceeaşi pregătire de specialitate. O concurenţă care ar fi benefică domeniului respectiv şi celor care au nevoie de asistenţă juridică. Vă rog să observaţi, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că un consilier juridic poate să exercite liberal această profesie numai cu avizul filialei teritoriale a Uniunii Consilierilor Juridici pe raza căreia îşi exercită activitatea. Că această uniune a consilierilor juridici îşi va putea adopta în temeiul acestei legi un regulament de funcţionare, în care să prevadă anumite restricţii, în aşa fel, încât temeiurile pe care le-au enunţat aici reprezentanţii baroului de avocaţi să nu-şi aibă susţinerea în realitate. Drept consecinţă, eu v-aş ruga, în vederea aplicării acestui principiu al liberalizării profesiunii de consilier juridic, să votaţi cele două amendamente, aşa cum au fost ele susţinute de către iniţiatori. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Onoraţi colegi, Domnule deptuat Jean Decuseară, vicelider al PNL are o chestiune de procedură. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Având în vedere faptul că dezbaterile pro şi contra sunt sensibil la echilibru, aş ruga să se verifice cu mare atenţie şi minuţie dacă am îndeplinit cvorumul, pentru că decizia pe care o luăm este deosebit de importantă şi ar fi păcat să fie, după aceeea, pusă sub semnul întrebării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Rog, cei doi secretari de şedinţă să verifice cvorumul. În momentul de faţă, în sală, se află 119 deputaţi şi cvorumul de lucru pentru astăzi este de 172 minus 50. Este deci de 122. Suntem 120 în acest moment. Rog liderii de grupuri să ia măsurile care se impun. Cvorumul de lucru s-a restabilit, vă supun spre aprobare la art.29 un alineat 3, care se găseşte la nr.crt.4 în lista amendamentelor respinse de comisie, amendament care a fost susţinut de iniţiatori în plen şi cu care iniţiatorul proiectului nu a fost de acord. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 117 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 10 abţineri. Cu 117 voturi pentru, 3 împotrivă şi 10 abţineri alin.3 a fost adoptat. Alin.4... Vă rog foarte mult, păstraţi liniştea! Alin.4, care, de asemenea, a fost respins de comisie, a fost susţinut de iniţiator aici în plen şi, de asemenea, nu a fost acceptat de iniţiator. Vi-l supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nimeni. Abţineri? 3 abţineri. Cu 3 abţineri, nici un vot împotrivă a fost acceptat şi acest amendament al alin.4. Art.29, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 5 abţineri. Cu 5 abţineri şi nici un vot împotrivă a fost adoptat şi art.29. Art.30, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.31 alin.1. S se găseşte la nr.crt.24 însă în partea a II-a. Se propune să fie reformulat, dar să devină alin.2. Dacă sunt intervenţii?, Da, vă rog. |
|||||
|
Până când mai vin colegii care erau pe culoar, vă informez că la secretariatul general s-au depus, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de seizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/1998 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind TVA; Lege privind organizarea şi funcţionarea SPP şi Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor taxe indirecte. |
|
|||
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Doresc să mă refer la alin. devenit 2, conform raportului. Se consemnează faptul următor: "Conducătorul autorităţii instituţiei publice sau al persoanei juridice de drept privat controlează activitatea profesională a consilierului şi sesizează instanţele filialei teritoriale sau ale Uniunii Consilierilor Juridici din România, în condiţiile legii şi ale statutului." Am înţeles două activităţi: "controlează" şi "sesizează". Apare a treia legată prin "sau": "...sau dacă este cazul, poate dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă..." Mi se pare că acest "sau" poate anula cel puţin a doua etapă în activitatea de control. Deci el nu este obligat să sesizeze, din moment ce el, conform acestui "sau" poate "...dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă...". Probabil era în gândirea celui care a întocmit un "şi" - "şi dacă e cazul....", conform unor alte articole, de exemplu art.57, 58 care reglementează modul cum se realizează sancţionarea, se poate desface contractul de muncă. Mi se pare forţată folosirea acestui "sau". Cred că ar fi bine: "sau dacă este cazul..." sau să precizeze cazurile concrete după care se poate desface contractul de muncă. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Iniţiatorul şi pe urmă comisia. Vă rog,domnule secretar de stat Baias. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Domnule preşedinte, Vă mulţumesc. Considerăm că observaţia poate fi primită. |
|||||
|
Comisia, vă rog să propuneţi un text, dacă sunteţi, evident, de acord cu această remarcă? |
|||||
|
Da, suntem de acord. Textul ar suna: "Conducătorii autorităţii instituţiei publice sau al persoanei juridice de drept privat controlează activitatea profesională a consilierului juridic şi sesizează instanţele disciplinare ale filialei teritoriale sau, dacă este cazul, ale Uniunii Consilierilor Juridici..." şi, textul curge. |
|||||
|
Deci, propuneţi eliminara ultimei părţi? |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Observaţia care a fost făcută a fost pe partea finală... |
|||||
|
"... sau dacă este cazul..." S-a adăugat "dacă este cazul, ale Uniunii Consilierilor Juridici din România, în condiţiile legii şi ale statutului, sau, dacă este cazul, poate dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă." "...şi dacă este cazul..." |
|||||
|
Deci, în loc de "sau" propuneţi introducerea lui "şi". Iniţiatorul este de acord, da? Iniţiatorul, sunteţi de acord? Da. Vă supun spre aprobare acest alineat cu această mică modificare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.2, la art.31, se propune să devină primul alineat fără modificări. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.31, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.32, textul iniţiatorului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.33, textul iniţiatorului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.34, textul iniţiatorului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.35, textul iniţiatorului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cap.IV, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul Cap.V. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul Secţiunii I . Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.36. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.37. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.38. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.39. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.40. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.41. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.42. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.43. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.44. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Secţiunea I, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul Secţiunii II. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.45. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.46. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.47. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.48. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.49. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.50, textul iniţiatorului, alineatul 1. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.50, alin.2, cu remarca de la nr.25 din raportul comisiei. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.3, textul iniţiatorului. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.50, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.51. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.52. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.53. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.54. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.55. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Secţiunea II, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cap.V, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul Cap.VI. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.56. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.57. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Da, la art.57? Vă rog. |
|||||
|
Vă mulţumesc. La alin.3: "Membrii comisiei permanente care sunt cercetaţi nu pot participa la dezbaterile privind luarea deciziei". Nu ştiu dacă e chiar democratic. Eventual, la luarea deciziei, înţeleg să nu participe, dar, la dezbateri, mi se pare normal, nu? Ei nu se pot apăra decât într-o altă instanţă de ordin superior. Probabil că aşa se vrea, dar eu nu înţeleg, dacă e aşa sau numai la momentul luării deciziei să nu participe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Iniţiatorul? Domnule secretar de stat Baias, vă rog. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Observaţia, la prima vedere, este corectă sau, în orice caz, este corectă în raport cu sensul litera lr al termenilor. Intenţia iniţiatorului a fost de a limita participarea la deliberarea privind luarea deciziei, pentru că acela care este cercetat, fără îndoială, că are dreptul la apărare, dar nu poate participa la deliberarea şi la luarea hotărârii privind sancţiunea disciplinară care urmează sau nu urmează să i se aplice. Aşa că, eventual, textul poate fi reformulat în acest sens: "...nu pot participa la deliberarea privind luarea deciziei de aplicare...aa". Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dumneavoastră propuneţi să rămână? Da, mă scuzaţi, vă rog. Propuneţi textul pentru alineatul 3. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Atunci, faţă de această observaţie şi, fără îndoială, dacă domnul deputat care a făcut-o este de acord cu propunerea pe care o formulez acum, alin.3 ar putea să aibă următorul cuprins: "Membrii comisiei permanente care sunt cercetaţi nu pot participa la deliberarea privind luarea deciziei de aplicare a deciziei disciplinare". |
|||||
|
Sunteţi de acord cu acest text? Da? Atunci, vă supun spre aprobare art.57 cu această modificare în alin. 3 cu care este de acord şi iniţiatorul. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.58. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.59. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.60, nr.crt.26 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Capitolul VI, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Capitolul VII. Titlul. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 61 alin. 1 lit. a), b), c) şi d). Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 61 alin. 1 lit. e), numărul curent 27 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alineatul 1 al art. 61, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 61 alin. 2, numărul curent 28 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 61, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 62 alin. 1, nou, numărul curent 29 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 62 textul iniţiatorului... Aici este o greşeală în raport, dar nu are importanţă. Deci, se propune să devină alin. 1 sau 2? Comisia? Pentru că alin. 62 în textul iniţiatorului este unic, nu sunt două. Or, aici, cum este formulat, se propune ca alin. 1 să fie cel nou, şi pe urmă, la numărul curent 30, se propune ca textul iniţiatorului, deci alineatul din textul iniţiatorului să devină tot alineatul 1. |
|||||
|
Da. Deci, alin. 1 este cel propus în raport, alineat nou, care devine art.62 alin.1, şi cel din proiect să devină alin. 2. |
|||||
|
Deci, dumneavoastră propuneţi, de fapt, ca textul iniţiatorului să devină alin. 2. |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Numai că, în raport, pe coloana 2 scrie: "Se propune să devină art. 62 alin.1". |
|||||
|
Da, este o greşeală. |
|||||
|
Este o greşeală, da? Bun. În acest caz, vă supun spre aprobare numărul curent 30, cu această modificare, ca textul iniţiatorului să devină art. 60 alin. 2. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 62, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 63 alin. 1, nr. curent 31 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 63, un alineat 2, nou, nr. curent 32 din raport. Şi, de asemenea, se propune ca alin. 2 din textul iniţiatorului să devină alin. 3. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 63, în ansamblu. Voturi pentru? Da, scuzaţi-mă! Revenim la alin. 3. Deci, alin. 2 din textul iniţiatorului s-a propus să devină alin. 3. Atunci,... îmi permiteţi? Supun spre aprobare alin. 2 la art. 63, alineatul nou introdus, la care nu sunt remarci. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Acum alin. 2, textul iniţiatorului. Înţeleg că dumneavoastră aveţi, din partea comisiei, o remarcă. Vă rog. |
|||||
|
La art. 63 alin. 3. |
|||||
|
Deci alin. 2 din textul iniţiatorului, care va deveni alin. 3. |
|||||
|
Da. Şi a fost un amendament respins de comisie, dar îl susţin în nume propriu: "Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt încadrate în funcţia de consilier juridic sau jurisconsult se reîncadrează în funcţia de consilier juridic definitiv". Acolo era trecut că: "se încadrează în funcţia de jurist, fără examen". Şi propunerea este să se reîncadreze în funcţia de consilier juridic definitiv. Pentru că sunt consilieri juridici, la ora actuală, care au un drept câştigat, pun concluzii la toate instanţele, au o anumită vechime şi nu putem acum, printr-o lege, să-i chemăm la examen, să-i declarăm jurist definitiv, eiau 5 ani sau 10 ani vechime în această funcţie. Deci, acesta este amendamentul la art.63 alin. 3. |
|||||
|
Da. Am înţeles. Este un amendament respins, el se află la nr. curent 6 în raport, la amendamente respinse. Iniţiatorul? Domnul secretar de stat Baias. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Credem că amendamentul respins de comisie şi propus astăzi în faţa plenului este în parte întemeiat, în sensul că, potrivit reglementării încă în vigoare, a activităţii consilierilor juridici şi jurisconsulţilor, există şi categoria jurisconsulţilor. Deci, pentru o unificare corectă a terminologiei şi care să aibă efecte în fapt şi să nu creeze probleme, credem că într-adevăr ar trebui adăugată în text referirea la jurisconsulţi, pe lângă consilierii juridici. |
|||||
|
Deci, rugămintea mea este să reformulaţi, atunci, alin. 2 din textul iniţiatorului, în aşa fel încât să supun la vot un text care să fie coerent. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Dacă-mi permiteţi, aş avea, însă, o observaţie, pentru că, din punctul nostru de vedere, am spus, amendamentul este întemeiat, în parte. Există şi o a doua parte, care se referă la reîncadrarea tuturor în funcţia de consilier juridic, indiferent de vechime. Supun atenţiei plenului următoarea problemă: aceasta înseamnă că şi un consilier juridic care are două luni vechime la data intrării în vigoare a legii, sau un juristconsult care are două luni vechime, va fi încadrat ca şi consilier juridic definitiv, în timp ce acela care, imediat după momentul intrării în vigoare a legii, se va încadra ca şi consilier juridic, va trebui să devină consilier debutant. Este adevărat că se pune problema aici şi a incidenţei teoriei drepturilor câştigate, dar, părerea mea este că ar crea nişte inechităţi, în fapt, această a doua parte a amendamentului. Fără îndoială, plenul urmează să decidă. |
|||||
|
Da. Domnul deputat Grădinaru. |
|||||
|
Nu se pune problema ca un consilier juridic sau un jurisconsult, cum se numeşte astăzi, cu două luni vechime, să fie declarat definitiv. Noi avem Hotărârea Guvernului nr. 281, care spune că un jurisconsult, la termenul de 6 luni, este declarat definitiv şi intră în gradaţiile acelea de salarizare şi, deci, este definitiv. Dar putem să reformulăm textul, în felul următor: "Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt încadrate în funcţia de consilier juridic sau juristconsult, se încadrează în funcţia de consilier juridic definitiv sau debutant, după caz". |
|||||
|
Bun. Domnul deputat Acsinte Gaspar. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Aş sugera, şi iniţiatorului şi comisiei, următorul text: "Persoanele care la data intrării în vigoare..." |
|||||
|
Un moment! Domnule deputat Grădinaru, vă rog să fiţi atent! |
|||||
|
"Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt , în condiţiile prezentei legi". Şi atunci, se va înţelege. Dacă vreţi să introduceţi în plus: "...se reîncadrează fără examen sau concurs, în condiţiile prezentei legi". |
|||||
|
Vă rog să încercaţi să găsiţi împreună o formulare care să fie acceptabilă. |
|||||
|
Noi vrem să rămână textul aşa cum l-am citit. În lege se prevede cum se intră în această profesie: cu examene, când se dau, la doi ani, când se obţine definitivatul şi aşa mai departe. Dacă trecem şi lăsăm "condiţiile prezentei legi", înseamnă că toată lumea respectă acelaşi regim şi începe... şi cel care are 20 de ani de vechime trebuie să meargă la uniune, să dea examen şi aşa mai departe. Deci, este bine să lăsăm textul aşa: "...se reîncadrează definitiv sau debutant, fără examen". Nu "fără examen"! Aşa cum am citit textul: "...se reîncadrează în funcţia de consilier juridic definitiv sau debutant, după caz". Pentru că sunt şi consilieri juridici care au două luni vechime, nu poate să fie definitiv. Deci, când se face statutul acestei profesii de către uniune şi avizat de către ministrul justiţiei, se prevede acolo, dacă aţi observat în textul legii, că sunt anumite probleme care se rezolvă prin acest statut şi se rezolvă foarte multe probleme acolo. Este bine să lăsăm textul aşa. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Iniţiatorul? Deci, s-a propus să se introducă în coada acestui amendament, "în funcţia de consilier juridic definitiv sau debutant, după caz". Vă rog. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc. Din punctul nostru de vedere, completarea este în spiritul a ceea ce am susţinut mai înainte şi suntem de acord cu ea. |
|||||
|
Domnule deputat Acsinte Gaspar, menţineţi ...? |
|||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Suntem în aceeaşi idee! |
|||||
|
Deci, este în aceeaşi idee şi acceptaţi textul ca atare, da? Supun spre aprobare alin. 3 al art. 63, nr. curent 6, amendamente respinse, raportul comisiei, cu completarea respectivă, la sfârşitul amendamentului: "consilier juridic definitiv sau debutant, după caz". Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 63, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 64. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 65, nr. curent 33 din raportul comisiei. Domnul deputat Grădinaru. Vă rog. |
|||||
|
La art. 64 s-a propus un alineat nou, 2, care a fost respins la comisie, netrecând art. 29 alin. 3 şi 4. Trecând aceste două alineate prin plenul Camerei Deputaţilor, acest articol 64 alin. 2, alineat nou, care se află la punctul 7, la amendamente respinse, îl propunem plenului, "...legat de cheltuielile efectuate pentru investiţii, dotări şi alte utilităţi necesare societăţilor civile profesionale şi cabinetelor individuale, care se scad din veniturile impozabile, pe o durată de 3 ani de la data începerii efective a activităţii acestora". Deci, este un amendament, el a fost propus şi comisiei, a fost respins deoarece art. 29 nu trecuse, cele două alineate pe care plenul le-a votat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Îi cer părerea iniţiatorului, domnul secretar de stat Baias. Deci, art. la 64 primul alineat a fost votat, este vorba de un alineat nou, care se află la nr. curent 7, în raportul comisiei, la amendamente respinse. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Textul reia, să spun aşa, tradiţia legislativă în acest domeniu, fiind o copie fidelă a articolelor similare din Legea nr. 36/1995, mai întâi a notarilor publici şi a activităţii notariale, şi Legea nr. 51/1995 cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Îmi cer scuze, nu mai ţin minte exact numerele curente ale acelor texte, dar vreau să semnalez împrejurarea că, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 85 de anul trecut, care cred că se află pe agenda uneia dintre Camere, pentru a fi aprobată, au fost abrogate aceste texte din cele două legi speciale, introducându-se ca unic principiu posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru impozitare, în limita doar a 50 % din cheltuielile efectuate pentru investiţii, dotări şi alte asemenea. Urmează fie ca plenul să hotărască, în aceste condiţii, în raport, eventual, cu această ordonanţă despre care eu vorbesc mai curând din amintiri decât într-un mod foarte exact - şi îmi cer iertare - fie, eventual, să se analizeze posibilitatea ca discuţia asupra textului să fie făcută într-un mod mai riguros, pe baza reglementărilor care sunt acum în vigoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule deputat Grădinaru, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă ordonanţa va trece, modificăm acest proiect. Deocamdată nu a trecut de Parlament şi discutăm de ceva viitor. Eu vă propun textul acestui amendament şi vă rog să-l supuneţi la vot. |
|||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Ordonanţa se aplică deja! |
|||||
|
Şi dacă se abrogă de Parlament? Deci, vorbim de ceva viitor, cum am vorbit şi de statutul funcţionarului public. Intr-adevăr, textul este preluat din cele două legi: a notarilor şi a avocaţilor. Dacă nu acceptăm acest text, ne trezim că un cabinet individual nu poate fi făcut decât cu banii respectivului. |
|||||
|
Domnul deputat Mogoş. Vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Ordonanţa nr. 85 din 29 decembrie 1997 se aplică, şi... titlul acestei ordonanţe este următorul: "Ordonanţă de urgenţă privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice". Or, poţi să spui că un consilier juridic este o persoană fizică, în condiţiile în care are un statut de funcţionar public, de salariat. Încât eu aş ruga să aveţi în vedere că ordonanţa, aşa cum este ea redactată şi la care s-a referit şi reprezentantul Guvernului, domnul ministru Baias, prevede, într-adevăr, o reduce de impozit de 50 %. Nu poţi să creezi peste această ordonanţă un regim special unei alte categorii de persoane impozabile. Reamintesc că vizează persoanele fizice, deci activitatea liber profesionistă, practic. |
|||||
|
Domnul deputat Grădinaru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu este vorba de persoana fizică, aici este vorba de cheltuielile cabinetului, nu este vorba de persoana fizică, de consilier, ce face el şi.... sunt problemele lui. Deci, este vorba de cheltuielile necesare societăţii civile profesionale sau cabinetelor acestea individuale, nu de persoana fizică. |
|||||
|
Domnule deputat Acsinte Gaspar, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, De la data publicării în "Monitorul Oficial", Ordonanţa nr. 85 îşi produce efecte. Deci, noi nu putem să ţinem seama, în acesst moment, de reglementarea care este în vigoare. Ca atare, v-aş propune să intercalăm următoarea sintagmă în cuprinsul textului: "Cheltuielile efectuate pentru investiţii, dotări şi alte utilităţi necesare societăţilor civile profesionale şi cabinetelor individuale, care se scad, potrivit legii, din veniturile impozabile, pe o durată..." şi textul curge mai departe. Să introducem "potrivit legii" şi care va fi legea în vigoare la momentul respectiv, se va aplica. Deocamdată intră legea aceasta în vigoare, ordonanţa îşi produce efectele. Dacă Parlamentul va infirma acea ordonanţă, se va aplica legea Parlamentului, adoptată de Parlament. |
|||||
|
Domnul deputat Mogoş. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Ordonanţa este intitulată ca o modalitate de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice. Forma aceasta de exercitare a profesiei de consilier juridic, în modalitatea adoptării amendamentelor invocate astăzi, presupune înfiinţarea de cabinete sau societăţi civile profesionale, producătoare de venituri. Încât, nu este vorba propriu-zis de consilierul, ca persoană fizică, ci a formei de execitare a acestei profesii, în modalitatea de cabinet individual sau de societate civilă profesională. Aplicarea sau efectele acestei ordonanţe includ, în mod automat, şi activitatea consilierilor juridici, în forma de exercitare a acestei profesii, în cabinete sau în societăţi civile profesionale. |
|||||
|
Iniţiatorul amendamentului, domnul deputat Grădinaru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem de acord cu amendamentul propus de domnul Gaspar, deci amendamentul cum a fost formulat de către mine şi amendamentul propus de domnul Gaspar. |
|||||
|
Vă rog să-l citiţi, pentru că se pare că are o mică incoerenţă. |
|||||
|
Da. Deci, art. 64... |
|||||
|
Alineat 2, nou, da? |
|||||
|
Deci, art. 64 alin. 2 va avea următorul cuprins: "Cheltuielile efectuate pentru investiţii, dotări şi alte utilităţi necesare societăţilor civile profesionale şi cabinetelor individuale se scad, potrivit legii, din veniturile impozabile, pe o durată de 3 ani de la data începerii efective a activităţii acestora". |
|||||
|
Este corect. Acel "care" era în plus acolo. Domnul secretar de stat Baias. |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Aş vrea să supun atenţiei următorul aspect: dacă în Legea notarilor publici şi în Legea avocaţilor se justifica limitarea la o perioadă de 3 ani a acestei facilităţi fiscale pentru membrii acestor profesii, Ordonanţa nr. 85 nu mai prevede nici un termen; scăderea în limita a 50 % a acestor cheltuieli din venitul impozabil este, potrivit ordonanţei, perpetuă. De aceea, îndrăznesc să fac o propunere, cred, favorabilă profesiei de consilier juridic, şi anume, înlăturarea limitării la 3 ani, pentru că nu se justifică această limitare în raport cu dispoziţiile ordonanţei, care este, aşa cum spunea domnul deputat Acsinte Gaspar, în vigoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule deputat Grădinaru, sunteţi de acord cu această chestiune? Domnule deputat Grădinaru, vă rog. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Repet: nu se ştie dacă această ordonanţă va trece prin Parlament, şi avocaţii şi notarii au beneficiat de această perioadă de 3 ani. Ea poate va fi respinsă de Parlament. Să lăsăm textul aşa cum l-am propus şi cu domnul Gaspar. |
|||||
|
Bun. Deci, dumneavoastră consideraţi că o limitare este ... Domnul deputat Acsinte Gaspar. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Eu împărtăşesc punctul de vedere exprimat aici de domnul secretar de stat Baias. Trebuie eliminată partea finală: "pe o durată..." Nu trebuie limitat în timp! Am mai spus: deocamdată noi ne găsim sub incidenţa unui anumit regim juridic. Dacă ordonanţa va fi infirmată, atunci, sigur că implicit se vor modifica şi aceste prevederi. Adică, este în avantajul consilierilor juridici; ceea ce spunea şi domnul secretar de stat Baias. |
|||||
|
Domnul deputat Grădinaru. S-a propus eliminarea părţii: "pe o durată de 3 ani de la data începerii efective a activităţii",, pentru a da posibilitatea recuperării acestor cheltuieli oricând au fost făcute, nu numai ... |
|||||
|
Comisia este de acord, domnule preşedinte, cu eliminarea. |
|||||
|
Deci, sunteţi de acord. |
|||||
|
Da. |
|||||
|
Da? Bun. Atunci, cu eliminarea părţii: "pe o durată de 3 ani de la etc..." şi cu introducerea: "se scad din veniturile impozabile, potrivit legii.", în acest alineat nou, vi-l supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 64, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul 65, nr. curent 33 din raport. Intervenţii? Domnul deputat Mogoş. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La art. 65 propun să se introducă un alineat 2, care să sune în felul următor: "Dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere dreptului persoanelor fizice şi juridice de a-şi alege în mod liber un avocat, potrivit Legii nr. 51 din 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat". De ce spun acest lucru? Pentru că în art. 1 este trecut că: "Reprezentarea şi apărarea în justiţie se face prin corpul consilierilor juridici". Or, în acest fel, prin lege, am înfrânge dreptul fiecărei persoane juridice, în condiţiile acestea, să nu poată apela şi la serviciile unui alt specialist în domeniul respectiv. |
|||||
|
Bun. Deci, dumneavoastră sunteţi de acord cu ce scrie la nr. curent 33 în raport, dar propuneţi, în plus, un amendament, un nou alineat. |
|||||
|
Un nou alineat, care nu dăunează cu absolut nimic întregului context al legii... |
|||||
|
O să vă rog să-l formulaţi, voi supune spre aprobare numărul... |
|||||
|
"Dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere dreptului persoanelor fizice şi juridice de a-şi alege în mod liber un avocat". Nu mai trebuie să mai precizez conform cărei legi şi aşa mai departe. |
|||||
|
Deci, până la acest al doilea alineat, art. 65 ... |
|||||
|
Articolul 65 alin. 1 rămâne în forma în care este... |
|||||
|
Articolul 65, alineatul aşa cum este, reformulat, însă, la nr. curent 33 din raport, la care nu sunt observaţii. Vi-l supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Acum dumneavoastră aţi propus introducerea, în continuare, a acestui alineat... |
|||||
|
Care nu aduce cu absolut nimic atingere, practic, exercitării profesiei de consilier juridic, în toată formularea de până acum a legii, aşa cum a fost dezbătută. |
|||||
|
Iniţiatorul? |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Considerăm că amendamentul este întemeiat în raport de dispoziţiile alin. 1, pentru că, o interpretare literală a acestui text, în viitor, după adoptarea legii, va putea oricând să ducă la concluzia că persoanele juridice de drept privat, precum chiar şi statul şi autorităţile publice - şi o să revin imediat asupra acestei idei - ar fi obligate să apeleze numai la serviciile de consultanţă juridică şi reprezentare, ale consilierilor juridici. Or, acest lucru ar însemna o îngrădire a dreptului acestor entităţi la apărare. Mai mult decât atât, aş putea aduce ca argument, faptul că este cunoscut că şi astăzi, în anume probleme, spre exemplu în anume afaceri, ca să mă exprim aşa, şi îmi cer iertare, în anume litigii, statul apelează la societăţi profesionale de avocaţi, persoanele fizice de drept public sau privat apelează la anumite cabinete de avocaţi, uneori române, alteori străine. Există uneori un interes major pentru a da curs unei astfel de soluţii, deci, acest amendament cred că serveşte unui asemenea interes. În al doilea rând, aş vrea să aduc un argument de ordin istoric. Este cunoscut faptul că un text nefericit (şi sunt primul care spun că a fost nefericit) din Legea avocaţilor, a creat, după adoptarea acestei legi, o confuzie totală cu privire la dreptul consilierilor juridici de a pune concluzii în instanţă. Un text oarecum similar cu art. 1 din această lege. şi a trebuit mult timp ca lucrurile să fie lămurite şi să i se recunoască acestei categorii în mod firesc, în mod legal dreptul de a-şi exercita profesia. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că ştiu că au existat, în acea perioadă, chiar magistraţi care au interpretat în mod nefericit acel text restrictiv, considerând că această categorie profesională a consilierilor juridici nu mai poate pune concluzii în faţa instanţei, odată cu intrarea în vigoare a Legii profesiei de avocat. Pentru celelalte argumente expuse şi pentru a evita repetarea acestui precedent, de data aceasta, în sens invers, în legătură cu profesia de avocat, iniţiatorul este de acord cu amendamentul propus de domnul avocat Mogoş. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Din partea comisiei, de data aceasta, are cuvântul domnul deputat Grădinaru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia nu este de acord cu acest amendament. Dacă observaţi, amendamentul este superfluu, nici nu îşi are locul în această lege, aceasta o să o facem la Legea avocaţilor. Dacă observaţi, în art. 32 alin. 2, text care a fost adoptat, se spune: "În cazul în care persoanele juridice prevăzute la art. 2 au nevoie de o asistenţă juridică specială sau nu beneficiază de asistenţa compartimentului juridic, pot solicita, în acest scop, serviciile unui avocat specializat." Deci, este un text care a trecut şi vorbeşte despre această problemă. Este deja adoptat! |
|||||
|
Domnul deputat Mogoş. Vă rog! |
|||||
|
Domnule coleg Grădinaru, În art. 1, care a fost adoptat, se spune: "Reprezentarea şi apărarea în justiţie a intereselor statului , precum şi avizarea cu caracter juridic ale acestuia se exercită prin corpul consilierilor juridici"! Aceasta presupune, în mod automat, exclusivitatea reprezentării şi consultanţei, pe care o dă numai corpul de consilieri juridici! Înfrângi total orice posibilitate pe care o acorzi celorlalţi jurişti! Şi atunci, ce facem? Discriminarea aceasta până unde poate merge? Ca să nu spun cât de periculoasă poate fi, la un moment dat, apelând şi la dispoziţiile la care v-aţi referit, din art. 32, unde se creează posibilitatea; dar a cărui "avocat specializat"? Pentru că, deocamdată, nu există o specializare şi nici măcar nu e prevăzută în legea de organizare a avocaturii. Încât, nu dăunează cu nimic că în Legea de organizare şi de exercitare a profesiei de consilier juridic se prevede posibilitatea de a consulta sau de a apela şi la serviciile unui avocat. Tot jurist este şi el! |
|||||
|
Comisia? |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu suntem de acord cu acest amendament, considerăm că art. 32 alin. 2 este îndestulător pentru... |
|||||
|
Domnul deputat Drăgănescu. |
|||||
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aş dori, totuşi, să analizăm componenţa comisiei şi să vedem dacă aici este într-adevăr reprezentată Comisia juridică. Eu nu îl văd nici pe domnul preşedinte, nici pe unul dintre vicepreşedinţi şi nu ştiu dacă 2 colegi pot reprezenta o întreagă comisie... De fapt, în acest viciu de procedură suntem mai de demult. Pe de altă parte, aş dori să spun că, din acest moment, dacă nu se doreşte nici măcar introducerea acestui articol, de fapt, acum descoperim care este scopul acestei legi şi eu cred că această lege este neconstituţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Grădinaru. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu sunt de acord cu ironiile unor colegi, care, atunci când s-a votat, au ieşit din sală şi văd că acum încearcă să blocheze legea! Deşi, atunci când s-a discutat această... |
|||||
|
Domnule Grădinaru, Vă rog foarte mult, păstraţi-vă calmul! S-au spus aici două lucruri de către colegul nostru, domnul deputat Drăgănescu, şi vă rog să răspundeţi la aceste chestiuni, nu la chestiuni că au ieşit din sală sau altele de acest gen. Acestea sunt alte treburi şi cred că nu trebuie să încurcăm lucrurile, pentru că, dacă punem pasiune interesată în momentul în care dezbatem o lege care trebuie să fie obiectivă şi cât mai bună, sigur că lucrurile pot să nu mai fie în ordine. Vă rog! |
|||||
|
Domnule preşedinte, Puteaţi să faceţi observaţia aceasta şi domnului deputat care a vorbit înaintea mea, pentru că nu dânsul stabileşte câţi discută în comisie şi câţi nu! Domnul deputat Mogoş putea să facă acest amendament la comisie, pentru că noi am discutat legea cred că o lună şi ceva, toată vacanţa parlamentară, şi nu a venit la comisie pentru a discuta acest amendament. Vine, acum, în schimb, în finalul legii, cu un amendament pe care comisia nu îl acceptă! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Oltean. Aveţi şi dumneavoastră de făcut un amendament? Vă rog! |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este regretabil că acest amendament determină discuţii contradictorii într-un moment în care se părea că acestea nu mai sunt necesare. Însă eu cred că punctul de vedere al comisiei este absolut întemeiat, întrucât dacă citim corect art. 32 cu alin. 2 în întregime, o să constatăm că dreptul pe care domniile lor încearcă să facă dovada că ar fi privat nu are o justificare. Alin. 2 spune foarte clar: "În cazul în care persoanele juridice prevăzute la art. 2 (şi acolo sunt enumerate toate persoanele juridice) au nevoie de asistenţă juridică specială sau nu beneficiază de asistenţa compartimentului juridic, pot solicita în acest scop serviciile unui avocat, serviciile unui cabinet asociat ori ale unei societăţi civile profesionale de avocaţi." Deci, nimeni nu îngrădeşte dreptul acestor instituţii sau societăţi comerciale de a apela şi la serviciile unui avocat sau ale unei societăţi civile profesionale. De aceea, cred şi eu că amendamentul în sine nu îşi găseşte utilitatea în forma în care a fost făcut. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul deputat Acsinte Gaspar şi după aceea iniţiatorul. Vă rog! |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, V-aş ruga să observaţi că amendamentul care a fost prezentat aici de domnul deputat Mogoş nu poate fi luate în discuţie. Art. 98 din regulament spune în felul următor: "În cursul dezbaterilor, deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond ". Acest amendament, după câte am înţeles, nu a fost prezentat la comisie. Sau: " amendamentele depuse la comisie în conformitate cu prevederile prezentului regulament, dar care nu figurează în raportul acesteia." Aici este vorba de un amendament de fond, care trebuia depus, potrivit regulamentului, la termenele respective şi nu mai în acele două situaţii putea fi invocat în plenul Camerei. Aşa cum au spus şi ceilalţi colegi, eu consider că art. 32 rezolvă problema pe care dânsul a pus-o în discuţie. Iar chestiunea cu ce înseamnă "avocat specializat"..., cred că dânsul ştie la fel de bine ca şi bine ce înseamnă, totuşi, acest lucru. |
|||||
|
Totuşi, la art. 98 alin. 2 scrie ce spuneţi dumneavoastră, că: "În cursul dezbaterilor, deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie în conformitate cu prevederile prezentului regulament, dar care nu figurează în raportul acesteia", dar alin. 3 spune: "În mod excepţional, pot fi depuse amendamente noi şi în timpul dezbaterilor în plen." Deci, art. 98 trebuie citit tot, are 3 alineate, şi nu numai anumite alineate. Problema care se pune aici este, însă, cu totul alta: dacă acest amendament va fi primit sau nu de plen. Domnul secretar de stat Baias, iniţiator. Vă rog! |
|||||
|
Domnul Flavius Baias: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş vrea să mai aduc două argumente. Unul, care ţine tot de interpretarea legii, de data aceasta, din domeniul conflictului legilor în timp. Dacă această reglementare va trece astfel cum a fost votat alin. 1 - şi trebuie să recunosc că iniţiatorul nu a avut în vedere acest aspect atunci când a redactat proiectul - se va putea spune oricând că este vorba de o lege posterioară, care modifică o lege anterioară, respectiv, Legea profesiei de avocat, în mod implicit, chiar dacă nu este un text expres în acest sens. Şi, deci, repet, se va putea ajunge la interpretarea pe care eu personal, la nivel de principiu şi nu neapărat de pe poziţia de a proteja profesia de avocat, o văd ca atare. Mai mult decât atât, reiterez ce am spus mai înainte, cred că amendamentul este şi conform cu Constituţia, care vorbeşte de "dreptul la apărare garantat prin intermediul unui avocat." Cât priveşte art. 32, este adevărat că prevede posibilitatea de a se adresa, societatea comercială, instituţia publică unui "avocat specializat", dar numai în anumite condiţii, respectiv, atunci când nu funcţionează compartimente juridice şi atunci când aceste compartimente juridice nu ar putea asigura asistenţa juridică specializată. Numai în ipoteza îndeplinirii acestor condiţii, ar putea fi posibil apelul la serviciile unui avocat. Or, pot să dau exemple suficiente din activitatea avocaţilor şi consilierilor juridici de astăzi, în reglementarea actuală, în care societăţi comerciale importante, bănci, spre exemplu, au compartimente juridice, dar apelează în acelaşi timp la serviciile unor avocaţi. Asemenea situaţii nu vor mai putea fi posibile odată adoptată această lege, fiecare bancă, fiecare societate comercială, fiecare instituţie publică va trebui să se supună condiţiilor restrictive din art. 32 şi numai după verificarea îndeplinirii acestor condiţii ar putea apela la serviciile unui avocat. De aceea, eu cred că amendamentul trebuie primit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Deci, este un amendament pe care l-a făcut domnul deputat Mogoş, care nu a fost acceptat de comisie, a fost acceptat în schimb de iniţiator şi pe care vi-l supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă rog să număraţi voturile! Voci din sală: Nu avem cvorum! |
|||||
|
Vă rog frumos să ţineţi mâinile sus, ca să putem număra corect! Sunt 35 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 16. Abţineri, vă rog? 14. Dacă facem o adunare, constatăm că nu avem cvorum şi, ca atare, ar trebui să refacem votul asupra acestui amendament. |
|||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Nu putem discuta nici ordinea de zi şi nici programul! |
|||||
|
Ne-am împotmolit aici, din păcate, nu văd cum vom putea să continuăm lucrările astăzi, din următorul motiv: astăzi este şi începutul unor activităţi în învăţământul superior şi în cazul în care am încerca acum să refacem cvorumul cred că nu am mai reuşi. De aceea, aplicăm art. 128 alin. 3, vă mulţumesc, ne revedem săptămâna viitoare, pentru continuarea dezbaterilor. Ordinea de zi şi programul le votăm luni, pentru că astăzi, oricum, nu mai avem cvorumul pentru a le aproba. Şedinţa s-a încheiat tla ora 11,57. |
|||||
![]() |



