Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 1998
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 1998
|
Şedinţa a început la ora 16,32. Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnul Corneliu Ciontu, secretar. *
|
|
||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne aşteaptă o nouă săptămână de lucru. să sperăm că va fi fructuoasă, mai ales că începem şi o lună calendaristică nouă, care nu se anunţă prea însorită, dar, pe care noi, prin hotărârile pe care le vom lua, sperăm că ajutăm cât de cât la îmbunătăţirea, măcar a stării de spirit a populaţiei, dacă nu la apariţia soarelui pe cer. Înainte de a declara deschisă şedinţa noastră de astăzi în mod oficial, doresc să transmit, din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, şi a mea personal, urări de bine, sănătate şi "La mulţi ani!" pentru toţi colegii noştri care, în această săptămână, îşi serbează ziua de naştere. Încă o dată, mult succes şi sănătate pentru toţi aniversarii noştri din această săptămână! (Aplauze.) Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 343 deputaţi şi-a înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 262; participă la alte acţiuni parlmentare un număr de 57, iar 81 sunt absenţi. Cvorumul prevăzut de art. 128 din Regulament este întrunit, şi este de 115. |
||||
|
Pentru început urmează să dezbatem proiectul ordinii de zi şi al programului de lucrun al Camerei Deputaţilor pentru această săptămână, care v-au fost difuzate. Dacă la programul de lucru aveţi comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru această săptămână a fost adoptat. Dacă la ordinea de zi sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a fost adoptată în unanimitate. Înainte de a intra în ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R., liderul grupului, domnul deputat Adrian Năstase, doreşte să facă o intervenţie. |
|
||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi, oarecum neobişnuită, se datorează faptului că am observat, în ultima vreme, o tendinţă, extrem de marcată, de izolare a Parlamentului, de ignorare a rolului său, fără a intra în discuţii care, într-o altă zonă, pot să fie continuate în legătură, spre exemplu, cu crearea de instituţii de învăţământ superior, cu ignorarea rolului Parlamentului. vreau să mă refer la o emisiune care a fost prezentată aseară de către Televiziunea Română, este vorba de emisiunea "7 zile în România", o emisiune prin care, practic, Televiziunea Română sfidează Parlamentul. Mă refer la următorul aspect: noi suntem în clipa de faţă într-o procedură prin care urmează, după ce am stabilit candidaţii şi membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii, să decidem cine va fi preşedintele - director general al Televiziunii Române. Procedura a fost începută. Ea a ajuns la nivelul comisiilor de specialitate, care au decis cu un vot confortabil, 22 la 10, s-au pronunţat deci în favoarea uneia dintre candidaturi. Nu ştiu dacă este bine sau este rău. Vreau să precizez de la început că doamna Hossu-Longin nu este, aşa cum a prezentat Televiziunea Română, candidatul P.D.S.R.-ului. Vreau să subliniez încă o dată, pentru cei care nu ştiu acest lucru, că doamna Hossu-Longin este persoana care a fost desemnată de către Guvernul României, reprezentând deci actuala coaliţie, pentru Consiliul de Administraţie al Televiziunii. în aceste condiţii, în care comisiile de specialitate ale Parlamentului, într-o majoritate, repet, confortabilă, s-au decis în favoarea unuia dintre candidaţi, urmând ca plenul să hotărască dacă acceptă sau nu această propunere, Televiziunea Română a intrat în campanie electorală. pentru raţiuni care, în opinia mea, sunt destul de dubioase, pentru că, aşa cum afirma domnul Valerian Stan, în această Televiziune, în timpul actualei conduceri interimare, se pare că s-au furat din această instituţie circa 10 milioane de dolari, într-o încercare disperată de a acoperi aceste lucruri, Televiziunea, prin Departamentul Emisiunilor Informative, a declanşat o acţiune fără precedent împotriva Parlamentului, pentru că acţiunea sa de lobby în favoarea unuia dintre candidaţi, este o acţiune, de fapt, îndreptată împotriva Parlamentului. O instituţie care, în mod normal, trebuia să fie supusă şi este supusă controlului Parlamentului şi deciziilor Parlamentului, de fapt sfidează Parlamentul, declanşând pe banii publici o acţiune de susţinere pentru unul dintre candidaţi. Dincolo de acest aspect extrem de grav, în cadrul emisiunii de aseară, au fost prezentate file din dosarul de securitate al domnului Neculai Constantin Munteanu. Acest lucru este fără precedent. În ce măsură, Televiziunea are dreptul, sau oameni din conducerea Televiziunii au acces la dosarele de securitate? ce rost mai au discuţiile noastre privind Legea "Ticu Dumitrescu", Legea accesului la dosare, dacă Televiziunea, sau o parte din conducerea Televiziunii, pentru a justifica o anumită opţiune, recurge la aceste dosare? Noi am cerut, şi Biroul Permanent a acceptat astăzi, să sesizăm Comisia specială S.R.I. în legătură cu acest aspect, pentru a se clarifica un element extrem de periculos în legătură cu controlul asupra acestor dosare. În fine, vreau să subliniez faptul că, fără a avea un alt interes, decât acela de a se realiza, în fine, o Televiziune imparţială, obiectivă, care pe termen lung să poată să reprezinte interesele publicului în relaţiile cu partidele politice, dorim ca procedura de desemnare a preşedintelui Consiliului de Administraţie să fie încheiată cât mai curând. Se încearcă, sub aceleaşi presiuni, unele venind poate mai de sus, din partea unora dintre cei care consideră că riscă să-şi piardă un anumit monopol la Televiziune, complicarea procedurilor. Sigur, Birourile Permanente vor decide mâine cum este bine să se procedeze. Până atunci, însă, eu cred că este important să cerem celor două Birouri Permanente să solicite suspendarea din funcţie a conducerii Departamentului Emisiunilor Informative, astfel încât, numirea în zilele următoare a preşedintelui acestei importante instituţii să se poată face fără presiunile partizane din partea acestor oameni, care ar fi trebuit să-şi menţină neutralitatea şi care, chiar în situaţia în care aduc acuze unora dintre oamenii Consiliului de Administraţie, să aibă bunul simţ, şi nu această mişelie stalinistă, de a acuza, fără a permite nici măcar dreptul la replică, sau participarea în cadrul unui drept elementar la apărare. Vă spun că am urmărit multe emisiuni meşeleşti, dar emisiunea de aseară mi-a lăsat un gust extrem de amar, cum sunt convins că s-a întâmplat cu cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Să nu mai permitem astfel de lucruri şi să încercăm să salvăm Televiziunea din această stare de mafie în care se află. Este important pentru noi toţi şi, repet, nu numai pentru anul următor, ci pentru mulţi ani care vor veni de acum încolo. Vă mulţumesc. (Aplauze). |
||||
|
Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. 1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/1998 privind instituirea, cu caracter temporar, a unei suprataxe vamale la importuri de bunuri, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru industrie, Comisia pentru muncă, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/1998 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 7 din 1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară, în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, sau a regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de Lege privind protecţia noilor soiuri de plante, adoptat de Senat în şedinţa din 24 septembrie 1998. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1998 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor cu capital de risc, adoptat de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrie şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. 6. Proiectul de Lege pentru aprobarea afilierii instituţiei "Avocatul Poporului" la Institutul Internaţional al OMBUSMAN-ului şi la Institutul European al OMBUSMAN-ului, adoptat de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru drepturile omului. 7. Proiectul de Lege pentru organizarea şi funcţionarea jocurilor de noroc, adoptat de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru industrie şi servicii, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. 8. Proiectul de Lege privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă, adoptat de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic; pentru avize, Comisia pentru industrie, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă remintesc că la ora 17,00, avem votul final asupra proiectului de Lege pentru declararea Comunei Geoagiu oraş, o lege cu caracter organic. Rog şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală, pentru a putea da votul la această lege. Continuăm şi urmează a fi luate în dezbatere raportul Comisiei de mediere şi iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. |
|
||
|
Până să intrăm în dezbaterea raportului comisiei de mediere, avem o solicitare din partea Grupului parlamentar P.D.S.R., pentru înlocuirea, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a domnului Alexandru Lăpuşan, care este membru în Biroul Permanent, cu domnul deputat Şerban Mihăilescu. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, solicitarea Grupului parlamentar P.D.S.R. a fost adoptată în unanimitate. |
|
||
|
Luăm în dezbatere raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile. Domnul deputat Gaspar. |
|
||
|
Doamnă preşedintă, V-aş ruga să supuneţi plenului următoarea propunere: raportul Comisiei de mediere cuprinde 27 de poziţii. Vă rog să observaţi că propunerile comisiei sunt cele concordante cu textul adoptat de Camera Deputaţilor. Pentru mai multă operativitate, aş propune să consultaţi plenul dacă există vreo obiecţiune la una din poziţii. dacă nu, să se voteze în ansamblu raportul Comisiei de mediere. Nu are nici un rost să ridicăm mâna de 27 de ori, ca să votăm textul, care este al Camerei Deputaţilor. Dar, precizez: să procedăm la un vot în bloc, numai în măsura în care unul dintre colegi nu are vreo obiecţiune la unul din texte. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Bună propunere. Consult plenul Camerei Deputaţilor dacă sunt obiecţiuni la această propunere, de a vota în bloc raportul Comisiei de mediere. Nu sunt comentarii. Dacă sunteţi de acord să votăm în bloc raportul Comisiei de mediere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, în acest moment, supun votului dumneavoastră, raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, în unanimitate, acest raport a fost adoptat. |
||||
|
Pe ordinea de zi urmează proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 1998. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond... Voiaţi să luaţi cuvântul? Domnul deputat, vicepreşedinte al comisiei, Radu Alexandru. |
|
||
|
Domnul Alexandru Dumitru Radu: Cu adresa nr. 265 din 21 septembrie 1998, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, în conformitate cu art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a sesizat în fond, în procedură normală, Comisia pentru industrie şi servicii, cu dezbaterea şi avizarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 1998. În urma dezbaterii, în şedinţa din 30 septembrie 1998, a proiectului de lege menţionat mai sus, având în vedere şi avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, s-a hotărât ca proiectul de lege să fie supus dezbaterii şi adoptării în plenul Camerei Deputaţilor, în forma prezentată de Senat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă în cadrul dezbaterilor generale, din partea grupurilor parlamentare sunt solicitări de intervenţie. Nu sunt solicitări de intervenţie. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. La titlul legii, dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă este cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nimeni. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră articolul unic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nimeni. Deci, acest proiect de lege a fost votat în unanimitate. |
||||
|
Pe ordinea de zi urmează spre dezbatere proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/1998 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare a Programului operaţional de ţară PHARE/1997, semnat la Bucureşti la 19 decembrie 1997. Fiind o ordonanţă de urgenţă, cu procedură de urgenţă, conform prevederilor art. 105 şi 106 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să ne propună... |
|
||
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Având în vedere faptul că este vorba de un articol unic, vă propun maximum 15 minute pentru fiecare intervenţie. |
||||
|
Consult Camera Deputaţilor dacă este de acord cu acest timp propus. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, în maximum 15 minute, trebuie să dezbatem şi să adoptăm acest proiect de lege. trecem direct la dezbaterea proiectului de lege, pe articole. La titlul legii, dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic. Dacă sunt comentari? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Şi articolul unic a fost adoptat în unanimitate. Vă propun procedura de vot deschis pentru acest proiect de lege. Dacă sunt şi alte păreri? Nu sunt alte păreri. Cine este pentru procedură de vot deschis? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, supun spre aprobare proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/1998..., titlul curge în continuare, prin procedura votului deschis. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Acest proiect de lege a fost adoptat în unanimitate. |
||||
|
Urmează să dezbatem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1998 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 6 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Potrivit prevederilor art. 102 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art. 105 şi 106 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Invit Biroul Comisiei pentru industrie şi servicii, sesizată în fond, să facă propunerile. |
|
||
|
Domnul Alexandru Dumitru Radu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Propun 15 minute pentru discuţii generale şi câte 3 minute... |
||||
|
Discuţiile generale nu au loc în cadrul procedurii de urgenţă. Propuneţi timpul total pentru... |
||||
|
Domnul Alexandru Dumitru Radu: Timpul total: 15 minute. |
||||
|
Deci, 15 minute. Consult Camera Deputaţilor dacă este de acord cu acest timp de 15 minute. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, am adoptat timpul de 15 minute pentru discutarea acestui proiect de lege. Fiind procedură de urgenţă, trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Trecem la dezbaterea ordonanţei de urgenţă. Titlul ordonanţei. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Titlul ordonanţei de urgenţă a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic al ordonanţei de urgenţă... Da, vă rog domnule deputat. |
||||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Aşa cum se poate observa în raportul Comisiei pentru industrie şi servicii, prezentat de vicepreşedintele Radu Alexandru, apar 3 amendamente respinse, toate aceste amendamente bineînţeles că se referă la articolul unic. Două dintre ele pun în discuţie data limită, adică 30 iunie 1999, aşa cum a fost stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/1998, iar una se referă la o problematică colaterală, şi anume la alin. 6 al art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997, modificată ulterior de către Parlament. În ceea ce priveşte termenul, erau două propuneri, pe care acum nu vreau să le pun în discuţie, pentru că am căzut de acord că, într-adevăr, termenul de 30 iunie 1999 este un termen care poate fi susţinut, vreau să pun în discuţie însă un alt aspect, legat de această problematică. Aşa cum putem să ne aducem aminte, Ordonanţa de urgenţă nr. 32 a obligat societăţile comerciale ca să-şi mărescă capitalul social, şi anume pentru societăţile pe acţiuni la 25 milioane lei, pentru societăţile cu răspundere limitată la 2 milioane lei şi, în acest scop, a fixat termenul pe care, astăzi, îl avem în discuţie. în schimb, alineatul acesta 6 din art. VI al Ordonanţei respective a permis ca, în cazuri excepţionale, tribunalul să poată să mai acorde o prelungire a termenului de 6 luni. Astfel, am creat atunci o procedură excepţională, de prelungire a termenului, cu încă 6 luni. Eu, acum, aş vrea să pun în discuţie această problematică a prelungirii excepţionale şi aşa cum se poate vedea la pct. 2 de la amendamentele respinse, doresc ca această posibilitate excepţională a societăţilor comerciale, ca tribunalul să le acorde, în cazurile bine întemeiate, o prelungire a termenului cu încă 6 luni, adică, aceasta ar însemna ca până în 31 decembrie a anului 1999, sau, dacă vreţi, până la începutul lui 1 ianuarie 2000, de fapt, să nu mai poată să-şi facă efectele şi, respectiv, aş sugera şi v-aş propune, eliminarea acestui alin. 6 din art. VI al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997. De ce? Pentru că, în opinia mea, timpul astfel creat, avut la dispoziţie, practic, de doi ani, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 32 a Guvernului, care modificase anterior Legea nr. 31, este, în opinia mea, suficient, pentru ca cei care doresc într-adevăr să mărească capitalul social la 25, respectiv de la 2 milioane lei, să poată să facă acest lucru şi astfel, acea posibilitate excepţională de prelungire a termenului să fie inutilă. Deci eu aş pleda ca să stabilim un termen cert, prin lege, după îndeplinirea căruia societăţile comerciale vizate să nu mai beneficieze de alte posibilităţi de prelungire. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. |
||||
|
Din partea comisiei. Vă menţionez că este procedură de urgenţă şi au dreptul să susţină amendamente cei care le-au predat comisiei şi au fost admise sau respinse. Deci domnul deputat Alexandru-Dumitru Radu. |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: S-a analizat cu atenţie amendamentul colegului nostru Rá duly, dar comisia a considerat că legea doreşte să vină în întâmpinarea societăţilor comerciale, pentru a le ajuta să-şi majoreze acest capital social, şi dacă legea este permisivă, trebuie să mergem până la capăt, şi anume să reuşim să acoperim toate situaţiile posibile. Din acest motiv, comisia a căzut de acord ca să rămână acest amendament, pentru motive întemeiate, tribunalul să poată acorda o prelungire cu încă 6 luni, pentru completarea capitalului social. Vă mulţumesc. Amendamentul a fost respins din această cauză. |
||||
|
Deci, în continuare, comisia susţine ordonanţa, aşa cum a fost ea elaborată de Guvern. Da, am înţeles bine? |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Da. |
||||
|
Bine. În aceste condiţii, sunt obligată să supun votului, mai întâi, amendamentul domnului deputat Rá duly, şi apoi voi supune textul ordonanţei, aşa cum ne-a fost înaintat de către Guvern. Cine este pentru amendamentul domnului deputat Rá duly, care a fost respins de către comisia de specialitate? 3 voturi pentru, insuficiente pentru a fi adoptat. Supun votului dumneavoastră textul articolului unic, aşa cum a fost el emis de către Guvern în cadrul ordonanţei. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? 3 voturi împotrivă. Se abţine cineva? |
||||
|
Domnul Adrian Tudor Moroianu Geamăn (din sală): Doamnă preşedinte! ... |
||||
|
2 abţineri. Deci, cu unanimitate de voturi, articolul unic a fost adoptat. Domnule deputat Moroianu, în timpul procedurii de vot, nu discută nici preşedintele, nici nimeni din sală. Aveţi vreo intervenţie pe procedură? Dacă este pe procedură, vă dau cuvântul, dacă este referitoare la lege, nu aveţi amendament care să fi fost respins sau admis de către comisie şi vă reamintesc că prevederile regulamentare la procedura de urgenţă îmi interzic să fac acest lucru. Pun în discuţia dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege. Nefiind comentarii, supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? 2 voturi împotrivă. Se abţine cineva? 6 abţineri. Cu majoritate de voturi, articolul unic a fost adoptat. Pentru votul pe ansamblu asupra acestui proiect de lege, vă propun modalitatea de vot deschis. Dacă sunteţi de acord? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, prin vot deschis, vă supun aprobării dumneavoastră proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1998, titlul urmează. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? 2 voturi împotrivă. Se abţine cineva? 5 abţineri. Cu majoritate de voturi, acest proiect de lege a fost adoptat. Conform programului votat de toată lumea, la ora 17, avem de dat un vot pentru o lege organică. Rog pe domnii secretari să verifice dacă avem în sală cvorumul pentru votul unei legi organice. |
||||
|
Domnul Petru Şteolea (din sală): Doamnă preşedinte, chestorii! |
||||
|
Vă anunţ că în sală, în acest moment, nu este îndeplinit cvorumul pentru a vota o lege organică. Rog liderii de grupuri parlamentare să-şi cheme deputaţii în sală. Dacă nu, la ora 17,30, vom face apel nominal. Menţionez că cvorumul de lucru este, dar nu este cvorumul pentru o lege organică. Este ora 17,10, la 17,30, dacă nu mobilizaţi pe domnii deputaţi în sală, vom face apel nominal. |
||||
|
Discutăm, în continuare, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/1996 privind acordarea licenţelor de instalare şi operare a reţelelor GSM şi stabilirea taxei de licenţă. Potrivit prevederilor art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art.105 şi 106 din regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Invit biroul Comisiei pentru industrii şi servicii, sesizată în fond, să facă propunerile. |
|
||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Pe articole, propunem o durată de timp de 15 minute, iar timpul total să nu depăşească 45 de minute. |
||||
|
Deci supun aprobării dumneavoastră propunerea comisiei ca, în totalitate, dezbaterile să dureze maximum 45 de minute, iar pe articole 15 minute. Dacă sunteţi de acord? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Începem, conform uzanţelor procedurii de urgenţă, cu dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Titlul legii. Dacă sunt comentarii? Poftiţi, domnule deputat. |
||||
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Deci amendamentul care figurează în raportul Comisiei pentru industrii şi servicii este acela de modificare a titlului, şi anume: "Proiect de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/1998". Dacă îmi daţi voie să vă prezint motivaţia acestei modificări. Ea se datorează, în principal, faptului că această ordonanţă de urgenţă nu are justificare, ea fiind, conform şi observaţiei pe care, de altfel, a făcut-o Consiliul Legislativ, pentru modificarea unor reglementări care nu comportau nici urgenţa şi nici o situaţie de excepţie, aşa cum prevede Constituţia. De altfel, vreau să vă spun că modificările care sunt aduse în această ordonanţa de urgenţă nu au un caracter, să zicem, de situaţie excepţională, ele referindu-se cu precădere la necesitatea atribuirii unei licenţe în sistemul de operare DCS-1800, fără ca, în fapt, acest lucru să constituie o modificare esenţială, modificarea adusă ordonanţei care a fost adoptată în anul 1997 referindu-se, în exclusivitate, la titularul, deci la cel căruia i se atribuie licenţa, în loc de ROMTELECOM, o filială a ROMTELECOM. Acest lucru de altfel noi l-am şi argumentat, în cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii, că nu are o justificare. În conformitate cu Legea telecomunicaţiilor, o licenţă este atribuită doar prin licitaţie, situaţiile de excepţie fiind acelea în care s-au atribuit ROMTELECOM-ului, în calitate de operator naţional. O a doua modificare, care iar este adusă în această ordonanţă de urgenţă - dau aceste explicaţii celor care nu au în faţă textul acestei ordonanţe -, se referă la necesitatea prelungirii taxelor de licenţă pentru sistemul GSM. Vreau să vă readuc aminte că aceste licenţe au fost eliberate în anul 1996, au o perioadă de valabilitate de 10 ani, deci expirarea acestor licenţe va avea loc în anul 2006. O modificare de tipul că prelungirea taxei de licenţă poate fi acceptată la data cererii, deci acum, nu va face decât să se încalce prevederile Legii telecomunicaţiilor care prevede, în mod expres, că prelungirea licenţei se face doar în condiţiile şi în situaţia în care condiţiile prevăzute de licenţă au fost îndeplinite. Or, aşa cum şi dumneavoastră constataţi şi, de altfel, şi noi am constatat în cadrul comisiei, această... |
||||
|
Domnule deputat, dar dumneavoastră nu aţi intervenit... În primul rând că nu vă cheamă domnul Ioan Bivolaru, dar am înţeles că nu este aici, ... |
||||
|
Este o greşeală... |
||||
|
Dar este vorba de titlul legii, nu de titlul ordonanţei. |
||||
|
Exact. Şi v-am adus argumentaţia... |
||||
|
Deci nu este un amendament respins la titlul legii. Vă rog să interveniţi când este vorba de titlul ordonanţei. Acolo aveţi dreptul să vă susţineţi amendamentul. |
||||
|
Deci este... |
||||
|
Eu acum m-am lămurit, uitându-mă pe raportul comisiei. Vă rog să interveniţi atunci când se va pune în discuţie titlul ordonanţei, nu titlul legii. |
||||
|
Da. |
||||
|
Este pus în discuţie titlul legii. Deci este vorba de titlul legii. |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Se referă la ordonanţă. |
||||
|
Când ajungem la titlul ordonanţei, vorbim de titlul ordonanţei. Este clar! |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Titlul legii este legat de ordonanţă. |
||||
|
Deci nu sunt comentarii, apropo de titlul legii, nu? Nici amendamente respinse, nici admise. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru? Mulţumesc. Cine este împotrivă? Vă rog să număraţi. (Rumoare) Cine se abţine? Deci, cu 2 abţineri şi 4 voturi împotrivă, titlul legii a fost adoptat. (Rumoare) Trecem la titlul ordonanţei. Vă rog, domnul deputat care a vorbit mai înainte, să susţină amendamentul respins. Amendamentul domnului Bivolaru aici se referea, la titlul ordonanţei. |
||||
|
Doamnă preşedinte, Amendamentul aparţine unui grup de deputaţi PDSR, din cadrul Grupului PDSR, din cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii şi am fost mandatat de aceşti domni deputaţi să reprezint punctul de vedere al celor care au redactat acest amendament. Repet, amendamentul este acela de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/1998, atât datorită recomandărilor Consiliului Legislativ, care evidenţiază lipsa caracterului de urgenţă al acestei ordonanţe, pe de o parte, iar pe de altă parte, conţinutul acestei ordonanţe nu are, în el, prevederi care să justifice această situaţie de excepţie, iar, pe fond, dacă doriţi, ceea ce am arătat, cele două modificări care sunt aduse, acestea nici nu pot rezista, şi motivaţia pe care am adus-o a fost în favoarea respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17. Vă mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea comisiei, dumneavoastră aţi respins acest amendament. Mai aveţi argumente în plus? |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu (din loja comisiei): Da. |
||||
|
Şi apoi iniţiatorul. |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Comisia a luat act de această obiecţie, dar a respins observaţiile făcute de colegii noştri din Comisia pentru industrii şi servicii, fapt pentru care ne menţinem poziţia iniţială, de a aproba ordonanţa, aşa cum este. |
||||
|
Din partea iniţiatorului, domnul ministru Pantiş. |
||||
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş vrea să vă aduc doar trei argumente în sprijinul caracterului de urgenţă al acestei ordonanţe. În primul rând, această ordonanţă, ca proiect, a fost trecută în Legea de abilitare. Dintr-o eroare tehnică, această ordonanţă nu a apărut în Legea de abilitare. În consecinţă, a fost nevoie să apelăm la acest artificiu al ordonanţei de urgenţă, pentru că sunt două procese foarte importante care ne determină să utilizăm şi să susţinem caracterul de urgenţă al acestei ordonanţe. Primul aspect este procesul de privatizare al ROMTELECOM. Unul dintre documentele esenţiale, în acest proces, este licenţa acordată în încredinţare directă unei filiale, şi o să revin la acest lucru, unei filiale a ROMTELECOM, iar al doilea este faptul că, începând cu anul acesta, banda de 900 Mhz, pe care se află operatorii de GSM şi, în acelaşi timp, se află şi echipamente ale Ministerului Apărării Naţionale, a devenit bandă comercială. Noi am reuşit să obţinem o prelungire de 18 luni, la trecerea din bandă guvernamentală în bandă comercială, însă, în această perioadă, este nevoie ca Ministerul Apărării Naţionale să-şi achiziţioneze echipamentele necesare ieşirii din banda de 900 de Mhz, pentru că, odată intrată ca bandă comercială, nu numai în România, ci, în primul rând, în ţările din jurul României, pot apărea conflicte majore, în primul rând datorită faptului că există pericolul interferenţelor din partea comunicaţiilor ţărilor vecine către comunicaţiile guvernamentale ale României - şi vă amintesc că în banda de 900 de Mhz sunt echipamentele de comunicaţie ale aviaţiei militare române - şi, în acelaşi timp, există pericolul ca acest fenomen să se petreacă şi invers, deci comunicaţiile guvernamentale ale României să se interfereze cu comunicaţiile comerciale ale ţărilor din jur, şi acest lucru să genereze într-un conflict cu Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. În consecinţă, sumele provenite din prelungirea licenţelor celor doi operatori de GSM, care sume trebuie vărsate într-un termen până la mijlocul anului viitor, este nevoie să meargă direct în bugetul Ministerul Apărării Naţionale, pentru ieşirea din această bandă. De aceea apare caracterul de extremă urgenţă al acestei ordonanţe. Şi, în continuare, am să mai răspund şi celorlalte probleme pe care colegii de la Grupul parlamentar al PDSR mi le-au ridicat, pentru că, într-adevăr, există, poate, o lipsă de înţelegere şi o vină a mea că nu am explicat, celor care cunosc acest lucru mai bine, nu am explicat în detaliu despre ce este vorba. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumim, domnule ministru, pentru informarea şi pentru argumentele pe care ni le-aţi adus. Deci, nemaifiind comentarii, supun titlul... Da. Domnul deputat Gaspar. Pe procedură, da? |
||||
|
Da. Deci, doamnă preşedinte, potrivit art.105 din regulament, în afară de iniţiatorii amendamentelor, mai poate participa la dezbateri şi câte un reprezentant de semnat fiecare grup parlamentar. Eu vă rog să observaţi că raportul comisiei, aşa cum a fost întocmit, la partea cu amendamente respinse, nu este în concordanţă cu dispoziţiile regulamentare. Motivaţia care se dă aici este motivaţia de susţinere a amendamentului, în loc să se treacă, din partea comisiei, motivaţia de respingere. Vă rog să observaţi: la cele două poziţii nu există o motivaţie din partea comisiei şi, ca atare, eu consider că acest raport este inform, să meargă înapoi la comisie şi să motiveze toată situaţia aceasta. Vă rog să citiţi coloana din dreapta, la anexa cu amendamente respinse. |
||||
|
Din partea comisiei. Vă rog daţi-i răspunsul domnului deputat Gaspar. |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Stimate coleg, parţial aveţi dreptate, dar nu este o problemă de fond şi, din acest motiv, noi ne menţinem poziţia... |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Motivaţia! |
||||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Motivaţia a fost făcută atât de mine, cât şi de domnul ministru. Deci nu mai trebuie o motivaţie scrisă. De fapt, motivaţiile noastre sunt consemnate şi ele apar în "Monitorul Oficial". Având în vedere ceea ce aţi primit dumneavoastră, şi care prezintă argumentaţia iniţiatorului, al cărui amendament a fost respins, şi respingerea de către comisie a fost susţinută de mine, în calitate de vicepreşedin, şi de domnul ministru, nu mai văd nimic în plus şi nu văd motivul pentru care trebuie remis comisiei. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Pe viitor, este un fapt demn de reţinut, de toate comisiile permanente, să redacteze cu maximă atenţie rapoartele. Acum înţeleg că este o greşeală de redactare, comisia de specialitate şi-a însuşit critica domnului deputat. Oricum, menţinerea poziţiei de respingere a acestui amendament este fermă şi putem continua cu discuţiile la această ordonanţă. Deci este vorba de titlul ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Dan Nica (din sală): Trebuie supusă la vot, mai întâi, propunerea de respingere. |
||||
|
Poftiţi? Deci trebuie să supunem votului, conform regulamentului, întâi, propunerea de respingere a titlului ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Număraţi. 62 de voturi pentru. Cine este împotrivă? |
||||
|
Domnul Mircea Vâlcu (din sală): Număraţi! |
||||
|
Număr eu! Din sală: Nu aveţi dreptul! |
||||
|
81 de voturi împotrivă. Cine se abţine? O abţinere. Deci, cu majoritate de voturi, amendamentul domnului deputat a fost respins. Supun votului dumneavoastră titlul ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Vă rog să număraţi. 62 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Deci, cu majoritate de voturi, titlul ordonanţei a fost adoptat. Articolul unic al ordonanţei. Nu sunt amendamente respinse, deci supun votului dumneavoastră articolul unic al ordonanţei. Cine este pentru? Mulţumesc. Cine este contra? 55 de voturi împotrivă. Cine se abţine? O abţinere. Cu majoritate de voturi, articolul unic al ordonanţei a fost adoptat. Ne reîntoarcem la proiectul de lege şi avem, la articolul unic al proiectului de lege, nişte amendamente propuse de comisie, adoptate în cadrul comisiei de specialitate, prin care articolul unic s-ar transforma în art.I şi ar mai apărea un articol nou II. Pentru articolul denumit unic în proiectul de lege, în propunerea comisiei, art.I, nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? 2 abţineri. Cu majoritate de voturi, articolul unic, devenit art.I, amendat de comisia de specialitate, a fost adoptat. Articolul nou, II, propus de comisia de specialitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? 6 voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu se abţine nimeni. Deci, cu majoritate de voturi, şi articolul nou, art.II a fost adoptat. Pentru votul final al acestui proiect de lege, vă propun procedura votului deschis. Dacă sunteţi pentru? (Domnul deputat Acsinte Gaspar a ridicat mâna.) Imediat după procedura de propunere. Deci cine este pentru votul deschis? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? 2 voturi. Se abţine cineva? 3 abţineri. Deci s-a adoptat procedura de vot deschis. Domnul deputat Gaspar. |
||||
|
Doamnă preşedinte, Rog să se consemneze că şedinţa de astăzi s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor regulamentului, care prevede că preşedintele este asistat, în mod obligatoriu, de 2 secretari. Numărarea voturilor se face de către secretari... (Domnul deputat Gheorghe Cristea comentează.) |
||||
|
Domnule Cristea, dacă aveţi ceva de comentat, veniţi aici, la tribună! |
||||
|
Domnul Gheorghe Cristea (din sală): Nu... |
||||
|
Nu, veniţi la tribună! |
||||
|
Domnul Gheorghe Cristea (din sală): Nu vorbeam cu dumneavoastră! |
||||
|
Dar cu cine vorbeaţi?! Dacă vă adresaţi mie... |
||||
|
Domnul Gheorghe Cristea (din sală): Nu. |
||||
|
Bun. Deci să se consemneze acest lucru în stenogramă. Şi, al doilea lucru, art.64 din Constituţie spune foarte clar: "Camera Deputaţilor adoptă legi în prezenţa majorităţii membrilor". Dumneavoastră, ca să supuneţi la vot acest proiect de lege, trebuie să aveţi în sală 172 de deputaţi. Dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, înainte de a se proceda la votul final, trebuie să verificaţi cvorumul. |
||||
|
Domnul Ioan Gavra (din sală): Corect! |
||||
|
Deocamdată, am supus numai procedura de vot. Celălalt domn secretar are o problemă de sănătate, a trebuit să părăsească, pentru un moment, scaunul de secretar. Aceasta este situaţia. I se poate întâmpla oricui. Deci secretarul de servici este domnul Kovacs Csaba. Domnul secretar Ciontu îmi comunică, că, în acest moment, în sală, nu este cvorumul îndeplinit pentru votarea legii. Pentru că tot am ajuns la 17.30 ar trebui să facem apelul nominal, nu înainte de a mai discuta o ordonanţă, pentru ca domnul ministru sau din partea Ministerului Sănătăţii să se prezinte câte cineva. Deci, să discutăm, că avem cvorum de lucru, şi proiectul de Lege privind autorizarea regularizării diferenţelor de dobândă aferente unor credite externe contractate de Ministerul Sănătăţii, cu garanţia statului, pe relaţia Germania. Poate, între timp, se mai strâng domnii deputaţi şi votăm toate celelalte legi. Este o propunere pentru eficientizarea modului de lucru. Domnul deputat Gavra, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc doamnă vicepreşedinte. Deci, în condiţiile în care în mod obiectiv un secretar este învoit de către dumneavoastră, care conduceţi lucrările Camerei Deputaţilor astăzi, el trebuie înlocuit. Sunt 4 secretari la Camera Deputaţilor. Deci, rugămintea este să faceţi apel la aceşti secretari care primesc şi indemnizaţie suplimentară pentru funcţii, nu pentru activitate, deocamdată, să facă bine unul să vină, pentru că aşa scrie în regulament, cum spunea domnul deputat Acsinte Gaspar. Trebuie să fiţi asistată în mod obligatoriu de doi secretari şi nu dumneavoastră număraţi voturile, numai domnul Gherman mai făcea asemenea "pozne" şi ştiţi ce s-a întâmplat cu domnia sa pe televiziune. Unii mai dorm, alţii mai cântă, dar cineva trebuie să numere. Secretarii, prin regulament, au o singură competenţă, numără voturile şi asistă preşedintele de şedinţă. Deci, chemaţi-vă unul din ceilalţi doi secretari care ar trebui să fie în sală. Eu nu înţeleg, în sală sunt numai deputaţii? Membrii Biroului permanent pe unde sunt, la reciclare? (Aplauze.) |
||||
|
Domnule deputat, în fond aveţi dreptate, aţi citit din regulament. Pe domnul Ciontu nu l-a deranjat să numere în locul colegului care are o problemă de sănătate. Ştiţi foarte bine, eu vă înţeleg, acum, că nu mai faceţi parte din Biroul permanent, ne atrageţi tot timpul atenţia, deşi şi dumneavoastră, când eraţi secretar, vă făceaţi drumuri acolo unde aveaţi nevoie. Secretarii lucrează în echipe de câte doi, sunt de serviciu la prezidiu câte doi şi ar trebui să înţelegem în această situaţie că a fost o problemă de sănătate. Pe domnul secretar Ciontu nu-l deranjează să numere şi în locul... Da, pe fond aveţi dreptate, eu v-am dat dreptate, nu este cazul să mai discutăm în plus. Deci, eu v-am dat dreptate, numai că vă folosiţi de ea când vă convine. Când aţi fost dumneavoastră în situaţie..., nu a mai trebuit să se respecte... Vă rog, nu vă dau cuvântul. Nu v-am dat cuvântul. Poftiţi, în numele grupului parlamentar. |
||||
|
Deci, doamna vicepreşedinte, în numele grupului parlamentar şi cer şi celorlalţi lideri ai grupurilor să-şi spună punctul de vedere referitor la regulament, în condiţiile în care dumneavoastră nu aveţi pe cei doi secretari care să vă asiste, aţi încălcat un articol de regulament, întrerupeţi lucrările, cum scrie în regulament, spuneţi la ce oră ne reîntâlnim pentru a relua dezbaterile. În asemenea condiţii, obiectiv, dacă au nevoi fiziologice, îi înţelegem, durează câteva minute; dacă au alte nevoi, îi putem înţelege, dar după ce dumneavoastră suspendaţi lucrările şi ne reconvocaţi la ora la care sunt cei doi secretari care vă asistă, până atunci încălcăm regulamentul şi actele normative pe care le votăm nu sunt conform regulamentului, efectiv. Referitor la ce mi-aţi spus mie, că am avut şi eu nevoi. Sigur, fiecare om are nevoi şi dumneavoastră aveţi nevoi, unii mai multe, alţii mai puţine. Să ştiţi că eu nu m-am dus pentru nevoile mele niciodată, am stat acolo sus şi eventual în sală. Când am nevoi, ştiu şi mi le recunosc, dacă cineva doreşte să asiste la vederea lor. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Deci, în acest moment..., domnul deputat Gaspar, vă rog. |
||||
|
Doamna preşedintă, Vreau acum, de data aceasta, să vin în ajutorul dumneavoastră. Vedeţi că dumneavoastră nu aţi supus la vot toate articolele din ordonanţă, dumneavoastră aţi supus articolul unic, dar vă rog să observaţi că art.1 prevede că ordonanţa de modificare se completează după cum urmează. Şi aveţi poziţia 2, poziţia 3 din ordonanţă, poziţia 4 pe care nu le-aţi supus la vot. Eu vă rog să reveniţi şi să le supuneţi la vot, pentru că altfel vă spun este un motiv de atacare la Curtea Constituţională prin faptul că votul nu a fost exprimat în legătură cu fiecare text. |
||||
|
Deci, a fost votat pe ansamblu articolul unic cu poziţia 1, 2, 3 şi 100, câte poziţii avea. Deci, votul este corect dat pe articolul unic cu toate componentele sale: pct.1, 2, 3 şi câte sunt acolo. Acum, problema noastră este, în acest moment, că nu sunt îndeplinite condiţiile regulamentare să fie doi secretari să asiste preşedintele de şedinţă. În acest moment dau pauză până la ora 18.00. În momentul în care nu sunt întrunite condiţiile de a fi doi secretari la pupitru, închidem lucrările. - după pauză - |
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Constatăm că formula procedurală invocată de domnul deputat Gavra, în numele Grupului PUNR, este îndeplinită; avem cei doi secretari prezenţi la masa prezidiului. |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din bancă): Acum nu mai este domnul Gavra. |
||||
|
Nu este nimic. Noi anunţăm Camera Deputaţilor că este formula procedurală îndeplinită şi cu această ocazie vă anunţ că proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/1998 va fi programat pentru votul final la o dată care va apare în ordinea de zi. Avem de votat constituirea unei Comisii de mediere şi anume: Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România. Au fost propuşi următorii domni şi doamne deputat: Pop Iftene - PNŢCD, Raica Florica Rădiţa - PNŢCD, Neagu Romulus - PDSR, Boştinaru Victor - PD, Mogoş Ion - PNL, Dorian Dorel - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, Cunescu Sergiu - PSDR. Dacă sunteţi de acord. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, componenţa acestei comisii de mediere a fost adoptată. Vă voi da citire, pentru a supune votului dumneavoastră, deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1997 privind regimul paşapoartelor: Gheorghiu Mihai - PNŢCD, Ioniţă Mihail Gabriel - PNŢCD, Popa Virgil - PDSR, Ana Gheorghe - PDSR, Şerban George - PD, Drăgănescu Ovidiu Virgil - PNL, Vâlcu Mircea - PUNR. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Şi această Comisie de mediere a fost aprobată în unanimitate. |
|
||
|
Trecem să dezbatem în continuare proiectul de Lege privind autorizarea regularizării diferenţelor de dobândă aferente unor credite externe contractate de Ministerul Sănătăţii cu garanţia statului pe relaţia Germania. În şedinţa din ziua de 21 septembrie 1998, la solicitarea iniţiatorului, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat dezbaterea acestui proiect de lege în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art.105 şi 106 din regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Invit Biroul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, sesizată în fond să facă propunerile. |
|
||
|
Domnul Alexandru-Dumitru Radu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Fiind vorba tot de un articol unic la acest proiect de lege, vă propun tot 15 minute maxim pentru întregul proiect de lege şi maxim 5 minute pentru intervenţii. |
||||
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Vă supun votului propunerea ca discuţiile să dureze maxim 15 minute. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Conform procedurii de urgenţă, supun dezbaterii dumneavoastră titlul legii. Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Articolul unic. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, articolul unic a fost adoptat în unanimitate. Pentru votul pe ansamblu asupra proiectului de lege, vă propun procedura votului deschis. Dacă sunteţi pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, s-a adoptat procedura prin vot deschis. Solicit domnii secretari să verifice dacă există cvorumul pentru lege ordinară, pentru a putea supune la vot. |
||||
|
Domnul Acsinte Gaspar (din bancă): Nu supuneţi la vot, că nu aveţi cvorum. |
||||
|
Deci, în acest moment nu este cvorumul necesar votului final. Şi acest proiect de lege va fi reprogramt pentru votul final în plenul Camerei Deputaţilor. În acest moment constat că nu putem continua lucrările, pentru că... Din sală: Apel nominal. |
||||
|
Da, am depăşit timpul de apel nominal. Vom trece la prezentarea interpelărilor şi răspunsul la întrebări acordate reprezentanţilor Guvernului. Deci, o să începem cu prezentarea interpelărilor, urmând ca la ora 18.30 să primim răspunsurile la întrebări acordate de reprezentanţii Guvernului domnilor deputaţi care au solicitat aceasta. |
|
||
|
Domnul Marcu Tudor (din bancă): Vă felicit pentru modul cum aţi condus şedinţa, doamnă preşedinte. |
||||
|
Mulţumesc. Chiar dacă nu aţi făcut aceste felicitări de la microfonul Camerei Deputaţilor, eu vă mulţumesc. Deci, invit pe domnul Vasile Stan să prezinte... două interpelări aveţi, da? Pe scurt, numai obiectul interpelărilor, da? |
||||
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Prima interpelare se adresează domnului ministru Băsescu privind lucrările de modernizare a autostrăzii Bucureşti-Piteşti, făcând obsevaţii asupra desfăşurării lucrărilor şi sugestii care eventual pot fi luate în seamă. Interpelarea a doua este adresată domnului ministru Valeriu Stoica, ministrul justiţiei, care a fost atacat violent în ziarul România Liberă din 19.IX.1998 de către domnul Florin Gabriel Mărculescu în suplimentul "Aldine" la acest ziar, numindu-l "oportunist", "duplicitar", "democraturist". Eu, personal, n-am îmbrăţişat aceste etichetări ale domnului Mărculescu şi îl invit pe domnia sa să ceară un drept replică la acest articol sau eventual să-l dea în judecată pentru calomnie pe domnul Mărculescu. Vă mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc şi rog pe ceilalţi colegi să ia exemplu de operativitate de la domnul deputat Vasile Stan. Are cuvântul domnul Leonăchescu Nicolae, se pregăteşte domnul Darie Simion. |
||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelarea mea se adresează domnului ministru Ion Caramitru. Lucrările de restaurare de la Mănăstirea - cetate Aninoasa judeţul Argeş au fost întrerupte. Sondajul arheologic din paraclis a rămas neterminat. Firma constructoare din Râmnicu Vâlcea s-a retras, dar angajaţii săi fură materialele cumpărate cu bani de la buget. Rasofora Brandea Luminiţa Filoteia se luptă, singură, cu toate şi semnalează cripta ctitorului, descoperită întâmplător. Între timp, apa intră prin acoperişul de curând reparat. Domnule ministru, vă cunosc drept un om de cultură şi vă rog să-mi răspundeţi la următoarea întrebare: ce proiecte aveţi cu această a doua mănăstire - cetate din ţară? Vă mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Darie Simion, se pregăteşte domnul Vasile Vetişanu. |
||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului Cristian Liviu Tăbăcaru, secretar de stat la Departamentul pentru protecţia copilului. Această interpelare este adresată domnului secretar care trebuie să răspundă pentru adresele pe care le-a trimis la consiliile judeţene privind protecţia copilului. În adresa amintită se precizează că educatorul-educatoarea, cadru didactic titular, nu are normă didactică, nu sunt cuprinşi în categoriile prevăzute de art.43, lit.f) din Legea nr.128 din '97. Vă rog, domnule secretar de stat, să-mi răspundeţi la următoarele întrebări: 1.- Ce înţelegeţi prin formula "...pentru personalul didactic din învăţământul special integrat...", prezentă în art.43, lit.g) din Legea nr.128 din 97? 2.- Care sunt funcţiile de personal didactic care se încadrează în această formulă? Vă mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Are cuvântul domnul Vasile Vetişanu, se pregăteşte domnul Mihai Vitcu. |
||||
|
Vă mulţumesc doamnă preşedinte. Obiectul interpelării mele este Revoluţia din Decembrie 1989 şi acţiunile din 1990-1991. Se adresează domnului Valeriu Stoica, ministrul justiţiei. Pornind de la faptul că se împlinesc 2 ani de la schimbarea spectrului Puterii, timp în care s-a promis că se vor face toate cercetările ce se impuneau pentru aflarea adevărului despre teroriştii Revoluţiei, minerii şi conducătorii lor, care au înfăptuit genocidul şi crimele din timpul mineriadelor din 1990-1991, îl rugăm pe domnul ministru al justiţiei să ne comunice care este stadiul acestor cercetări, câte dosare au fost soluţionate, câţi infractori au fost arestaţi şi trimişi în judecată, ce măsuri s-au dispus împotriva procurorilor care au semnat mandate de arestare pentru persoanele vinovate. Cine se face vinovat pentru că au fost prescrise unele cauze datorită refuzului organelor obligate prin lege să facă cercetările de rigoare şi să le trimită spre competentă soluţionare instanţelor de judecată? De ce până azi, Miron Cosma şi ceilalţi vinovaţi nu au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru genocidul, jafurile şi distrugerile din iunie 1990 şi cine se face vinovat de nesocotirea legilor în materie, protejând astfel infractorii? Vă mulţumesc. |
||||
|
Are cuvântul domnul Mihai Vitcu. Nu este în sală? Deci, are cuvântul domnul deputat Radu Mazăre. Nici domnul deputat nu este. Domnul Petru Bejinariu. Nici domnul deputat Petru Bejinariu nu este. Domnul Popa Nicolae, două interpelări. |
||||
|
Doamnă preşedinte, prima interpelare se adresează ministrului pentru relaţia cu Parlamentul şi se referă la o problemă care a fost prezentată şi astăzi în plenul Camerei Deputaţilor şi anume că aseară, la o oră de maximă audienţă, pe programul I al televiziunii publice, a fost difuzată o emisiune care a consternat opinia publică, prin atacuri virulente, prin partizanatul evident şi prin încercarea de a promova interese de grup. Facem precizarea, de la bun început, că nu dorim să luăm parte vreuneia din persoanele care urmează să fie discutate în plenul Parlamentului, pentru a se stabili cine va fi preşedintele Consiliului de administraţie a televiziunii publice. A fost şocantă, însă, încălcarea unui principiu deontologic fundamental - şi acesta este motivul protestului nostru. Având în vedere toate acestea, propuneţi, domnule ministru, comisiilor de specialitate ale Parlamentului să analizeze cu maximă operativitate cele semnalate mai sus, să dispună imediat suspendarea conducerii Departamentului de actualităţi şi a realizatorului emisiunii. Cea de a doua interpelare, tot pe scurt o prezint, pentru că vom avea posibilitatea să o dezvoltăm pe larg la răspunsuri, este adresată domnului Traian Băsescu, ministrul transporturilor. Ea se referă la o Hotărâre de Guvern 190/1997 care prevede ca între Ministerul Transporturilor şi autorităţile administrative publice locale să se încheie o convenţie, prin care să se susţină traficul de trenuri locale şi în cazul în care veniturile provenite din efectuarea transporturilor nu acoperă costurile, sigur că administraţia publică locală să vină să completeze aceste sume. Vreau să precizez, de la bun început, că în judeţul Alba, în zona munţilor Apuseni, deja au fost scoase două trenuri, au fost eliminate, ca să spun aşa, prin această hotărâre şi navetiştii, salariaţii şi toţi cetăţenii din această zonă, locuitorii din această zonă nu mai au cu ce să facă naveta. Şi din acest punct de vedere, noi am ruga pe domnul ministru Băsescu să intervină pentru abrogarea acestei aberante Hotărâri de Guvern 190/1997 şi totodată, să ne spună dacă este dispus să abroge Hotărârea de Guvern 190/1997. Mulţumesc. |
||||
|
Şi eu mulţumesc. Are cuvântul domnul Petre Naidin, se pregăteşte domnul Zsolt Szilágyi. |
||||
|
Este vorba de o interpelare adresată primului ministru de a afla cum se aplică Legea 215 de anul trecut, Legea casei sociale a constructorilor, ţinând cont că, o dată cu 1 noiembrie pentru 300.000 de salariaţi din acest domeniu, urmează să se plătească acea indemnizaţie prevăzută de lege. Aştept cu interes răspunsul. Mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Zsolt Szilágyi. |
||||
|
Vă mulţumesc. Interpelarea mea este adresată domnului ministru Marga, Ministerul Educaţiei Naţionale şi domnului secretar de stat pentru culte, Anghelescu. Foarte pe scurt interpelez pe domnul ministru Marga: ce doreşte domnul ministru să facă, cum doreşte să intervină în mod concret ca situaţia ceangăilor din Moldova să se rezolve în mod favorabil? Mă refer la faptul că, în ciuda faptului că Ministerul Educaţiei Naţionale a avut o decizie pozitivă în ceea ce priveşte petiţia unor părinţi care au solicitat ca, copii lor să aibă posibilitatea de a studia şi limba maghiară, Inspectoratul judeţean Bacău refuză punerea în practică a acestei decizii. Ba, mai mult decât atât, există şi o acţiune de intimidare din partea autorităţilor locale vizavi de părinţi. Ce doreşte domnul ministru să facă pentru a remedia acest abuz, întreb, bineînţeles, măsuri concrete? De asemenea, îl întreb pe domnul Ion Anghelescu cum doreşte să intervină să asigure libertatea credinţei religioase, mă refer la faptul că enoriaşii romano-catolici din judeul Bacău, în ciuda faptului că şi-au exprimat voinţa de a avea liturghii în limba maternă, nu au această posibilitate şi comunităţile din mai multe sate şi comune din judeţul Bacău sunt nevoite să se retragă prin curţile oamenilor ca să asiste la liturghii în limba maghiară. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Are cuvântul doamna deputat Viorica Afrăsinei. |
||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se adresează Guvernului României, respectiv domnului prim-ministru. Domnule prim-ministru, prin interpelarea mea de astăzi doresc să vă aduc în atenţie un demers grav de încălcare a legii, promovat de conducerea Direcţiei sanitare a judeţului Botoşani, prevalându-se de un ordin al fostului ministru al sănătăţii, domnul Francisc Bárányi, ordin care, de altfel, este emis cu încălcarea prevederilor legale existente deja la data emiterii acestuia, şi anume Ordonanţa de Urgenţă nr.26/1997, aprobată prin Legea 108/1998 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Procedând astfel, conducerea Direcţiei sanitare Botoşani a dispus în mod abuziv mutarea forţată a copiilor aflaţi în Casa de copii nr.2 Botoşani, clădire special utilată şi amenajată pentru funcţionarea optimă a unei unităţi de ocrotire pentru copii cu vârste între 0 şi 3 ani. Multiplele dotări ale Casei de copii nr.2 Botoşani au fost donate de organizaţii neguvernamentale din străinătate şi tot prin grija acestora, în curtea căminului, s-a construit o sală de joacă pentru copii. Copii au fost mutaţi în condiţii deosebit de dificile. Îmi pun întrebarea dacă pentru oamenii învestiţi să conducă destinele instituţiilor care sunt menite să aducă sănătate fiinţei umane există dreptul moral de a proceda astfel? Şi gravitatea procedurii este descrisă în scrisoarea adresată dumneavoastră, înregistrată cu nr.3585 din 25.IX.1998, iar interpelarea mea se adresează dumneavoastră, tocmai cu rugămintea de a vedea, în mod personal, această scrisoare în care sunt descrise toate condiţiile în care s-a procedat la o astfel de mutare şi încălcările de lege care s-au derulat în acest procedeu. Domnule prim-ministru, rugămintea mea este ca dumneavoastră să dispuneţi de intrarea în legalitate a ordonanţei respective şi de tragere la răspundere a celor care au produs acest fapt. Vă mulţumesc. |
||||
|
Are cuvântul domnul deputat Ionescu Nicolae. |
||||
|
Mulţumesc doamnă preşedinte. Obiectul interpelării mele care se adresează domnului secretar de stat Vlad Roşca, Departamentul de administraţie publică locală din Guvernul României se referă la: conform HG 413/98 pentru calamităţile naturale din vara acestui an, judeţului Argeş i-a fost alocată suma de 200 milioane de lei, sumă ridicol de mică, având în vedere că în comunele Şuici şi Stolnici, două furtuni au distrus aproape totul în câteva ore. Obiectul interpelării noastre este însă modul cum s-au împărţit aceşti bani: 1 - pe judeţe, concret; 2 - în judeţul Argeş, în comunele Şuici şi Stolnici au fost repartizate 96, respectiv 4 milioane lei, restul de 100 de milioane fiind repartizate în comuna Brăduleţ, comuna natală a preşedintelui Emil Constantinescu. Mai mult, în comuna Şuici nu a ajuns până acum decât carton bituminat în valoare de circa 3 milioane lei, prin intermediul unei firme numite Dana Cons SRL. Oamenii din comună, care au suferit cele mai mari pagube, au fost înşelaţi, fiind şantajaţi să semneze anticipat de primirea materialelor. Solicităm Guvernului să trimită o echipă din cadrul Corpului de control al primului-ministru, care să ancheteze modul în care au fost sau n-au fost împărţite de Prefectură ajutoarele pentru localităţile calamitate din judeţul Argeş şi să ne comunice rezultatele. Anexăm o anchetă realizată de cotidianul "Argeşul" din Piteşti, nr.2372 din 4 octombrie. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da. Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul domnul deputat Radu Mazăre. |
||||
|
Mulţumesc. Doamnă preşedinte, Domnilor colegi, Voi face referire doar la obiectul interpelării. Voi citi integral când va veni şi domnul ministru - este vorba despre domnul ministru Dejeu. În speţă, un jurnalist de la ziarul "Telegraful de Prahova" s-a infiltrat într-o reţea de traficanţi de substanţe toxice şi a descoperit, lucrând cu traficanţii respectivi, că în această reţea sunt implicaţi şi ofiţeri de poliţie. Ba, mai mult, împreună cu procuratura militară au realizat un flagrant de dare şi luare de mită în care, aşa cum spuneam, au fost implicaţi ofiţeri superiori din cadrul poliţiei Ploieşti. Nu numai că nu s-au luat măsuri asupra lor de a fi trecuţi în rezervă, cercetaţi, însă, mai mult decât atât, reporterul, jurnalistul respectiv este presat să nu facă public cazul, să nu-l continue, şi cred că este anormal şi nefiresc. Solicit de la domnul ministru Dejeu să întreprindă o anchetă în acest sens şi, dacă ne aducem aminte că a ajuns la Putere marşând pe lupta împotriva corupţiei şi pe corectitudinea viitoare a ofiţerilor de poliţie, să ia măsuri în această direcţie. Mulţumesc. |
||||
|
Şi eu mulţumesc. Dacă vreţi să lăsaţi textul aici, puteţi să-l lăsaţi. Are cuvântul domnul deputat Anghel Stanciu. Nu este în sală. Domnul Ion Duţu. |
||||
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului ministru Valeriu Stoica. În calitatea mea de deputat, dau curs solicitării unui foarte numeros grup de cetăţeni - chiriaşi sau foşti chiriaşi - care au depus memorii la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii, şi vizează, toate, aceeaşi problemă vitală pentru existenţa lor: locuinţa. Marea majoritate a acestor chiriaşi, după cum se ştie, au obţinut aceste locuinţe fie prin repartiţii de la instituţiile în care lucrau sau de la primării, fie printr-un schimb de locuinţe direct cu foştii proprietari, fie în urma demolărilor propriilor locuinţe. Cu atât mai mult, nu este logic, nici moral să judecăm situaţia acestor oameni nevinovaţi pentru situaţia lor localtivă actuală după tipicul celor câteva puţine cazuri de abuzuri şi ilegalităţi comise în trecut. Domnule ministru Valeriu Stoica, Asistăm cu toţii la intensificarea acţiunilor îndreptate împotriva cetăţenilor chiriaşi şi a celor deveniţi proprietaari în virtutea Legii nr.112/1995, atât la nivelul Executivului, al Justiţiei, cât şi al mass-mediei. După cum bine ştiţi şi dumneavoastră, domnule ministru, instanţele judecătoreşti de la toate nivelele dau sentinţe absolut arbitrare, pe deasupra textelor de lege în vigoare, totul în dispreţ suveran şi arogant faţă de cetăţeanul de rând care nu este nici orb, nici prost, ci doar copleşit de neputinţă şi plin de dezgust faţă de cei mai mulţi oameni politici care îşi poartă ca stindard de luptă numai interesele materiale personale. Domnule ministru, sub oblăduirea dumneavoastră, prin măsuri dictatoriale, precum decizia ilegală a interzicerii recursului în anulare în privinţa chiriaşilor nedreptăţiţi, şi sprijinită şi de hotărârea din 28 septembrie 1998, se creează premise periculoase, care pot conduce la serioase convulsii sociale. Sub ochii dumneavoastră se încalcă flagrant Legea nr.112/1995 şi Legea nr.17/1994. Astfel, printr-un procedeu anacronic, respectiv Hotărârea de Guvern nr.11/1997 aţi modificat Legea nr.112/1995 şi aţi anulat contracte de închiriere perfect legale, încheiate în baza Legii nr.17/1994, care se aflau în derulare fireacă. Ne întrebăm dacă aveţi cumva vreun interes în acoperirea unor grupuri de profitori care şi-au făcut o profesie din a se îmbogăţi de pe urma restituirii acestor imobile proprietate a statului, fără temei legal. Cum putem oare, altfel, interpreta gestul instanţelor judecătoreşti care, în astfel de procese, ignorând exerciţiul rolului activ, nu depun toate diligenţele pentru o justă soluţionare, sau cel al primăriilor, în principal Primăria Capitalei, care nu participă la procese sau iau hotărâri ulterior soluţionării, sau hotărâri de retrocedare a proprietăţilor, neţinând cont de faptul că imobilele respective sunt locuite? Dintre cazurile sesizate comisiei noastre, exemplificăm doar pe cele privind familiile actorului George Constantin, actriţei Tamara Buciuceanu şi a scriitorului Alecu Ivan Ghilia. De ce refuzaţi să vă implicaţi, în pofida obligaţiei ce vă incumbă calitatea de ministru, în soluţionarea în spiritul legilor actuale a acestei probleme? Mai mult, aţi intervenit pe lângă procurorul general, cerându-i, ilegal, să retragă recursul în anulare în această materie, deşi Comisia pentru drepturile omului a Consiliului Europei nu a recomandat României în mod obligatoriu principiul "restitutio in integrum", aşa cum nu a făcut-o pentru nici una dintre ţările fost comuniste. Dacă decid instanţele în această materie - retrocedări - de ce mai este nevoie de o lege, şi viceversa? Se impune eliminarea arbitrariului în justiţiei. Se impune ca orice modificare a unei legi să fie făcută printr-o altă lege, acest lucru fiind atributul exclusiv al Parlamentului. Numai aşa se va putea recâştiga încrederea cetăţenilor în justiţia românească. |
||||
|
Domnule deputat, vă rog să încheiaţi. Numai obiectul trebuia să-l prezentaţi, nu toată interpelarea. |
||||
|
Mă mai lăsaţi două rânduri? |
||||
|
Bine. |
||||
|
Vă mulţumesc. Sunteţi foarte amabilă. V-aţi gândit, oare, că în locuinţele preluate de stat prin Decretul nr.92/1950 au fost adăpostiţi numeroşi refugiaţi din Bucovina de Nord şi Basarabia, pe care astăzi îi dezrădăcinaţi din nou, aruncându-i în stradă, aşa cum nici mult huliţii comunişti nu au făcut-o, şi în condiţiile în care însuşi preşedintele ţării ne-a cerut "sacrificiul istoric" în momentul semnării Tratatului cu Ucraina? De câte ori trebuie să fie sacrificate aceste familii? Câte generaţii? Ne întrebăm dacă prin aceste măsuri arbitrare nu cumva urmăriţi pregătire psihologică a parlamentarilor care în această sesiune vor decide asupra proiectelor de lege iniţiate de dumneavoastră, foarte greu de acceptat în varianta dorită de actuala coaliţie la Putere. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. |
||||
|
Domnul deputat Miron Chichişan. Vă rog, numai obiectul interpelării. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Interpelarea mea va fi foarte scurtă, la obiect. Este adresată domnului Traian Decebal Remeş, ministrul finanţelor. Ţinem să vă informăm asupra unei anomalii şocante şi total neproductive pentru buna desfăşurare a activităţii finanţelor publice în judeţul Sălaj. În urma alegerilor din 1996, fostului director general al finanţelor publice locale, domnului Leontin Badea i s-a retras avizul de către actualul prefect ţărănist, domnul Tampa Gheorghe. Nici până astăzi, după aproape doi ani de guvernare CDR-USD-UDMR, Puterea nu a reuşit să numească un alt director general în funcţia amintită mai sus. Ca urmare, activitatea instituţiei nu se desfăşoară în condiţii normale, fapt dovedit de clasamentul Direcţiei finanţelor publice în topul judeţelor ţării. Ne punem întrebarea: nu se mai găseşte încă un specialist, din cei 15 mii, şi pentru judeţul Sălaj? Sau domnului Leontin Badea, considerat nepotrivit pentru funcţia în care a fost validat prin nu mai puţin de trei concursuri - în 1990, în 1992 şi 1996, toate promovate excepţional la Ministerul Finanţelor, i se rezervă funcţia de ministru al finanţelor într-un viitor guvern fără culoare politică? Mulţumesc, doamnă preşedinte. |
||||
|
Domnul deputat Burlacu Viorel a depus în scris interpelarea, deci nu o va prezenta în această seară. Dacă a venit domnul deputat Mihai Vitcu. Două interpelări. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Avându-se în vedere că ambele interpelări vizau ministrul educaţiei naţionale, Andrei Marga, m-am rezumat la o singură interpelare, rezervând plăcerea ambelor părţi ca cea de-a doua interpelare să o prezint la o altă dată. la jumătatea lunii septembrie a fost prezent în judeţul Suceava domnul Gheorghe Rădulescu, directorul Direcţiei învăţământului preuniversitar din MEN. Nu voi insista asupra declaraţiilor cu care n-a obişnuit, şi nici ce au înţeles inspectorii şcolari în urma acestei vizite. Menţionez că în jumătatea de oră rezervată acestei întâlniri s-a vorbit doar de lupta domniei-sale cu antireformismul Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor. Conferinţa de presă ce a urmat a fost la fel de consistentă ca şi întâlnirea cu inspectorii. Mă voi opri la o afirmaţie care lezează în egală măsură persoana mea, electoratul ce-l reprezint, precum şi pe ministrul educaţiei naţionale, Andrei Marga. Redau un fragment din declaraţia domnului Gheorghe Rădulescu. "Cetăţeanul în cauză, profesor Mihai Vitcu, deputat (nota noastră), mi-a cerut acum un an să-i rezerv postul de director la liceul din Fălticeni. A făcut presiuni inadmisibile la nivelul meu (subliniez), la nivelul secretarului de stat, şi a reuşit prin şiretlic, cu alţi deputaţi, să obţină semnătura domnului ministru Marga." Interpelare: vă rog, domnule ministru, să precizaţi în ce au constat şiretlicul şi presiunile inadmisibile prin care s-a obţinut avizul favorabil al dumneavoastră şi care sunt deputaţii ce s-au făcut părtaşi la asemenea presiuni? Anexez declaraţia de presă a domnului Gheorghe Rădulescu din "Monitorul de Suceava" de luni, 21 septembrie anul curent. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Petru Bejinariu. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Interpelarea se adresează domnului ministru Victor Athanasiu, ministrul muncii şi protecţiei sociale. Prea mulţi pensionari din judeţul Suceava mi s-au adresat cu nemulţumirea provocată de actualul nivel şi sistem de pensii, ceea ce m-a determinat să intervin cu această interpelare în Camera Deputaţilor. Fac o singură menţiune: oameni cu aceeaşi calificare, aceeaşi funcţie şi vechime în muncă au pensii diferite numai pentru că au ieşit la pensie la date diferite. Interpelarea: vă rugăm, domnule ministru, să precizaţi, pentru oamenii care au muncit o viaţă în producţie, când aveţi în vedere să recorelaţi şi să măriţi pensiile, pentru a le asigura acestora un trai la minimum decenţei. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Anghel Stanciu, dacă a sosit între timp. |
||||
|
Domnul Petru Bejinariu (din sală): Este la comisie. |
||||
|
Nu a sosit. Trecem atunci, epuizând acest punct de interpelări, la răspunsurile miniştrilor la întrebările adresate de domnii deputaţi. Trebuie să precizez pentru început că domnului deputat Petre Naidin domnul ministru al comunicaţiilor, domnul Sorin Pantiş i-a răspuns în scris, şi domnul deputat este mulţumit. Acum invit pe domnul deputat Petru Bejinariu pentru a pune întrebarea domnului ministru Gyorgy Tokay, de la Departamentul pentru minorităţile naţionale, care se află aici pentru a-i răspunde. |
|
||
|
Da. Voi trece direct la conţinutul întrebării. Toate minorităţile naţionale din România au dreptul la reprezentanţi în Parlament, au dreptul să aleagă şi să fie aleşi în funcţii de conducere, participă în toate structurile administrative publice, locale şi centrale, au învăţământ, de la grădiniţă la universitate, în limba maternă, anual beneficiază de fonduri de la bugetul de stat pentru manifestări culturale, ştiinţifice, artistice. Aşadar, şi comunitatea maghiară din România are toate posibilităţile de a-şi conserva şi exprima tradiţiile, limba şi cultura. În aceste condiţii, permanentele cerinţe, pretenţii şi chiar unele privilegii ale etniei maghiare creează o anume stare în societatea civilă românească. sunt de neînţeles, bunăoară, insistenţele şi presiunile pentru înfiinţarea Universităţii maghiare de stat la Cluj-Napoca. Această solicitare exprimă de fapt dorinţa separatismului maghiar din Transilvania. Toate argumentele aduse de liderii UDMR nu pot demonstra oportunitatea acestui demers şi nu justifică separatismul tineretului universitar. Şi, acum, întrebarea: vă rog, domnule ministru, să precizaţi pentru populaţia din România care sunt următoarele cerinţe ale UDMR, după eventuala înfiinţare a universităţii maghiare de stat? Iată că această "eventuală" a devenit o realitate prin hotărâre de guvern. Solicităm să mai precizaţi dacă aceste următoare cerinţe sunt cuprinse şi în protocoalele semnate cu partenerii din coaliţia guvernamentală. Oamenii doresc să ştie ce alte etape mai sunt în aceste cerinţe. Mulţumesc. |
||||
|
Domnule ministru Gyorgy Tokay, aveţi microfonul. |
||||
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi domni, Stimate domnule deputat, Trebuie să recunosc faptul că întrebarea dumneavoastră m-a pus într-o situaţie destul de dificilă, pentru că, interpretând cerinţele şi criteriile cuprinse în art.111 din Constituţie, precum şi art.150 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, am ajuns la concluzia că pot răspunde foarte greu la întrebarea dumneavoastră. În calitate de ministru în Guvernul României mă pot pronunţa doar asupra executării sarcinilor mele. Realizarea programului de guvernare care, după cum vă este cunoscut, este un program comun, public şi aprobat de Parlamentul României, nu este al uneia sau al alteia dintre formaţiunile componente ale Coaliţiei. În ceea ce priveşte următoarele cerinţe ale UDMR-ului, trebuie să vă informez că nu deţin nici o funcţie de conducere în Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, în consecinţă nu mă pot pronunţa în numele ei şi nu pot angaja organizaţia în nici un sens. De altfel, în UDMR este un singur organ de decizie, aşa cum se poate deduce chiar şi din relatările din mass-media - Consiliul reprezentanţilor. La şedinţele acestui for, cu extrem de rare excepţii, este asigurat accesul ziariştilor, iar deciziile sunt date publicităţii, deci ca atare sunt publice. Totuşi, îmi iau libertatea sau îndrăzneala şi vă pot informa că nu există nici un alt protocol semnat în afara celor cunoscute de dumneavoastră şi de întreaga opinie publică românească, protocoale care au apărut în presă şi au fost comentate şi răscomentate. Cu alte cuvinte, domnule deputat, în ceea ce priveşte întrebarea dumneavoastră, vă pot spune doar că, în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte Departamentul pentru protecţia minorităţilor naţionale, în viitor, pentru că întrebarea dumneavoastră se referea la viitor, ne vom ţine de textul şi litera programului de guvernare aprobat de Parlamentul României. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnule deputat, mai vreţi să interveniţi? Două minute pentru comentarii. |
||||
|
Mulţumesc. Am numai o singură propoziţie. Iată, de pildă, la şedinţa de Guvern, dumneavoastră aţi fost prezent, domnule ministru, şi chiar vă voi reproduce ceea ce aţi spus acolo: "Eu am mandat să susţin această versiune, şi nici o altă versiune în afară de aceasta." Adică era vorba exact de înfiinţarea universităţii maghiare şi la care se solicita să fie şi limba română încorporată acolo, la această universitate, şi nu numai limba maghiară şi limba germană. Eu m-am referit, domnule ministru, şi mulţumesc pentru răspunsul cu eleganţă pe care mi l-aţi dat, eu mă refeream la protocoalele care nu au fost date publicităţii, unele dintre ele fiind accidental date publicităţii; şi mă gândeam că mai este vreunul semnat tot aşa, care va fi dat la filială sau publicităţii în anumite împrejurări. Aceasta era ideea. Iar dumneavoastră mi-aţi răspuns în spiritul Constituţiei şi al regulamentului, pe care noi le cunoaştem, fără îndoială. Oricum, vă mulţumesc pentru răspuns. |
||||
|
Domnule ministru, mai doriţi să mai interveniţi? Nu. Cu aceasta, lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi, 5 octombrie, au luat sfârşit. Şedinţa s-a încheiat la ora 18,44.
|
||||
![]() |



