Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Constantin Niţă, secretar.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! Vă propun să începem.

Domnul Palade Doru Dumitru are cuvântul.

Sperăm că, între timp, o să mai vină colegi care sunt înscrişi.

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Sigur, declaraţia spune că e făcută în plenul Camerei. Acesta e plenul Camerei... Mă întreb dacă, în regulamentul nostru, nu ar trebui să spunem ca aceste declaraţii să apară undeva, într-un buletin. Mă rog, dacă se spune că sunt făcute "în plenul Camerei", măcar ar trebui să vedem cum.

Declaraţia mea se referă la un subiect fierbinte la ordinea zilei, este vorba de acţiunile intentate de actuala putere împotriva preşedintelui nostru, senatorul Corneliu Vadim Tudor, privind declaraţiile făcute într-o conferinţă de presă, acum circa o lună de zile, în legătură cu pregătirea în România a unor luptători palestinieni, din care se bănuieşte că au existat sau există şi luptători, care, ulterior, au fost declaraţi terorişti.

Declaraţia mea se referă la un aspect. Ca membru al Cabinetului Vcăroiu, între noiembrie 1992 şi noiembrie 1996, la toate şedinţele de Guvern la care am participat, şi am consultat şi secretarul de stat care a participat în locul meu, nu a fost difuzat nici un material şi la nici o ordine de zi nu a fost pus nici un punct privind pregătirea luptătorilor palestinieni în cadrul bazelor Serviciului de Protecţie şi Pază. Acest lucru, dacă s-ar fi făcut, însemna că Guvernul cădea sub incidenţa Constituţiei, fiindcă o astfel de aprobare poate să o dea numai Parlamentul României.

Convingerea mea este că această activitate se desfăşura şi înainte de noiembrie 1992, când a fost învestit Guvernul Văcăroiu, şi primul ministru, domnul preşedinte al Senatului acum, Nicolae Văcăroiu, nu a ştiut de această acţiune.

Aceasta este părerea mea, declaraţia clară este că nu îmi aduc aminte. Eu nu am luat cu mine arhiva Guvernului, ordine de zi sau, mă rog, alte materiale, dar îmi aduc aminte că la nici o şedinţă nu s-a discutat acest lucru.

Chiar dacă era o hotărâre secretă a Guvernului, există astfel de cazuri, privind securitatea naţională, probleme de apărare ş.a., ele trebuiau discutate în plenul cabinetului, dar nu se publicau în Monitorul Oficial sau în alte documente. Acestea erau hotărâri secrete. Deci, nici în această direcţie, nu pot spune că s-au făcut discuţii. Existau, sigur, nişte referi în presă, apărute târziu, în 1996, în plină campanie electorală (mi se pare, în "Academia Caţavencu"). La unele discuţii purtate în afara şedinţelor de Guvern, pe marginea acestui subiect, părerea mea este, din discuţii, că nici ceilalţi membri de Guvern şi nici primul ministru nu ştiau de aceste acţiuni.

De fapt, aceste acţiuni de pregătire a unor trupe arabe continuau dinainte de 1989, când, în România, se pregăteau atât cadre care se instruiau privind preluarea armamentului din România – fiindcă România era un exportator important de armament în ţările arabe – sau se pregăteau, pe baza unor convenţii cu conducerea de atunci a ţării, în care, sigur, România încasa nişte sume în valută, pentru pregătirea pe diverse teme a unor militari din ţările arabe.

Sigur că dacă domnul fost prim-ministru, actual preşedinte al Senatului, spune că a ştiut de aceste probleme, eu, ca fost membru al Guvernului, spun că nu am ştiut. Fiindcă, în momentul când se spune că "a ştiut", răspunderea întregului Guvern este colectivă şi trebuie să dăm socoteală Parlamentului de ce Guvernul a ştiut şi nu a informat Parlamentul ţării despre acele acţiuni, care, sigur, s-au făcut şi publice acum. Rămâne numai să se dovedească dacă, din cei 108 sau nu ştiu câţi au fost luptătorii, vreunul a fost terorist sau nu.

Vreau să mai adaug un lucru. Că alte ţări, ca Polonia, Cehia, nu fac un secret din a declara că, în aceste ţări, au fost pregătiţi luptători, militari, mă rog, similari cu aceştia, din anumite ţări arabe. Şi nu se mai face nici un fel de observaţie, că nu era momentul să se arate şi că o să vină momentul, când o să se arate.

Suntem naivi dacă ne închipuim că, aşa cum se duce o luptă a serviciilor speciale în prezent, fiindcă aceasta e adevărata luptă împotriva terorismului şi nu desfăşurări de trupe sau alte forţe militare, că România va fi ocolită de verificările pe care le face cel mai important serviciu de informaţii din lume, al celui mai puternic stat din lume. Şi că va ocoli România, ca să nu se afle exact tot ce s-a desfăşurat aici şi toate acţiunile noastre, care au putut sau ar fi putut sprijini aceste reţele ale terorismului mondial. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Păun, se pregăteşte domnul Moisoiu.Domnul Nicolae Păun:

Domnule preşedinte,Stimaţi colegi,Vă rog să îmipermiteţi ca această declaraţie politică să intre în contextul evenimentelor care au avut loc de curând în municipiul Piatra Neamţ, respectiv Deva şi Baia Mare, care au avut ca "ţintă", să-i spunem aşa, izolarea sau segregarea, prin hotărâri ale consiliului local al muncipiilor menţionate a cetăţenilor români de etnie romă.

Personal, pot spune că ceea ce s-a recepţionat ca un mesaj, atât în presa locală, cât şi în presa centrală (să nu mai aducem în discuţie şi presa internaţională), a fost mesajul scurt, de tip englezesc, şi anume: "Segregare şi izolare!" Chiar dacă, după aceea, s-a încercat o cosmetizare a acestui mesaj sau a acestei lipse de consecvenţă a primarilor municipiilor respective, nu s-a reuşit.

De la înalta tribună a Parlamentului României, încerc să atrag atenţia întregii scene politice româneşti, Guvernului României, Preşedinţiei că asemenea practici sunt de tip rudimentar şi arhaic şi că democraţia nu înseamnă segregare şi izolare a unui segment al societăţii româneşti. Chiar dacă acest segment al societăţii româneşti se numeşte "populaţia romă", care văd că, de la începutul anului, fără notă de subiectivism, este tot mai mult confundată cu animalele sau cu orice alte creaturi, decât oamenii.

Pot spune că actualul Guvern, condus de Premierul Năstase, deşi a avut o înţelegere prealabilă cu Partida Romilor, al cărei preşedinte sunt, a avut bune intenţii şi a dat un semnal pozitiv în plan intern şi în plan extern – şi nu numai semnalul a fost mulţumitor, chiar şi o chestiune de practică, extraordinar de apreciată, prin Hotărârea Guvernului nr. 430, care face referire la "îmbunătăţirea situaţiei romilor şi integrarea acestora în societate" –, dar atunci când am aderat la această idee, atunci când am conceput strategia pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, nu am regăsit niciunde "segregare" şi "izolare".

Prin urmare, bag seamă că anumiţi membri ai actualului partid de guvernământ, fie că fac parte din administraţia locală, fie că fac parte din administraţia centrală, uită, la un moment dat, cine le-a fost aliat în campania electorală şi strică imaginea, nu numai a actualului Guvern şi a eforturilor făcute de acesta pentru integrarea în structurile europene şi euroatlantice, dar pot spune că strică imaginea României, per ansamblu.

Care sunt urmările, stimaţi colegi şi domnule preşedinte? Cred că dumneavoastră le cunoaşteţi.

Dar eu, nu-mi este jenă să recunosc că aparţin etniei romilor şi m-am născut şi am crescut într-un cartier deja faimos şi binecunoscut, sectorul 5, Cartierul Ferentari, vă pot spune că, în condiţiile în care aceste idei, ale unor edili, vor fi puse în practică şi se va accepta segregarea şi izolarea comunităţilor de romi, vom asista, peste 10 ani, la două fenomene greu de stăpânit.

Primul este că se va forma un mediu cât se poate de prielnic pentru înflorirea cutumelor comunitare. Şi legile nu îşi mai au loc, în aceste comunităţi ale romilor.

Doi. Se va crea o separare de mentalităţi, ireversibilă şi ireconciliantă. Comunităţile de romi vor înţelege că există "noi" şi "voi". Munca pe care a dus-o Partida Romilor din 1990 şi până în prezent pentru a schimba mentalitatea romilor şi pentru a-i face să înţeleagă că legile ţării sunt pentru toţi şi trebuie respectate de toţi, iată că este de prisos!

Nu mai aduc în calcul faptul că se poate (şi spun cu semnul întrebării şi între ghilimele) ca cineva, "bine intenţionat", să fi pus la cale asemenea practici segregaţioniste. La un moment dat, tare mi-e frică că cineva este de acord cu federalizarea!

Mai mult de atât, şi vreau să închei, vreau să readuc în calcul faptul că, cu asemenea practici, nu mai sunt luate în seamă recomandările organizaţiilor internaţionale, respectiv Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare, recomandări care fac parte din dreptul intern român. Guvernul se contrazice singur! Una spune şi alta face!

Prin urmare, domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să vă reamintesc ceea ce s-a întâmplat cu Cehia, Slovacia, Slovenia, în anii 1991-1992, cât au putut să sufere, în plan extern, pentru asemenea practici, respectiv, Bratislava sau alte zone, care au fost destinate pentru segregare.

Închei prin a vă cere dumneavoastră, întregii scene politice româneşti, instituţiilor statului, să nu creăm nici demoni, pe care, peste 10 ani, nu îi vom putea stăpâni. Nu avem nevoie de Brooklyn, la scară mai mică, în toată ţara! Romii sunt cetăţeni români, de naţionalitate şi etnie romă, sunt loiali acestui stat şi vor drepturi şi egalităţi, în conformitate sau în aceeaşi măsură cu populaţia majoritară. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Moisoiu Adrian, se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu.

Am rugămintea să concentraţi intervenţiile dumneavoastră, întrucât sunt foarte mulţi înscrişi şi noi, la 9,30, închidem şedinţa, pentru declaraţii politice. Într-un sfert de oră, au vorbit doar două persoane şi nu e în regulă.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Revizioniştii unguri pretind că dezmembrarea Ungariei prin Tratatul de la Trianon a reprezentat o nedreptate şi că Ungaria ar fi ţara care a avut cel mai mult de suferit în urma acestuia. În concepţia lor, "revizuirea" reprezintă anularea completă a Tratatului de la Trianon şi, ca atare, reînvierea Regatului Sfântului Ştefan.

Tratatul de pace de la Trianon a încheiat o epocă plină de frământări, ce a reprezentat o piatră de hotar importantă, nu numai din punct de vedere politic, ci şi din punct de vedere istoric, al Europei. El a pus capăt unui conflict istoric dintre poporul român şi cel maghiar, constrângând Ungaria să se supună evoluţiei istoriei, având un caracter al dreptăţii istorice.

Propaganda revizionistă a ungurilor vizează revenirea la situaţia de dinainte de primul război mondial, încercând să reînvie vechea Ungarie, de la Carpaţi la Marea Adriatică, ceea ce ar însemna încălcarea totală a principiului autodeterminării popoarelor. De aceea, ea reprezintă nu numai un element de discordie în Europa, ci şi o diversiune, din punct de vedere politic.

Conştienţi că reînvierea Ungariei Mari pe cale militară nu mai este posibilă, revanşarzii au căutat şi găsit alte căi, între care spiritualizarea graniţelor într-o Europă unită şi acordarea dreptului la autonomie colectivă minorităţilor. În acest scop, ea uzează de cele mai diverse mijloace, se insinuează în raporturile politice ale statelor europene, iar în perioadele electorale atinge apogeul. Ca urmare, le percepem prin învăţământ, literatură, ştiinţă, minciună, injurii, întâlniri camaradereşti, cărţi poştale, excursii în grup, ridicare de monumente şi publicaţii în statele succesoare, societăţi culturale şi, mai nou, legi, care să acţioneze pe teritoriul statelor vecine, cum este această lege a statutului maghiarilor.

Începutul lunii octombrie a reprezentat o perioadă "turistică" efervescentă, în care oficialităţile maghiare la cel mai înalt nivel, ca primul ministru Viktor Orban cu soţia, ministrul învăţământului, ministrul justiţiei şi alţii s-au deplasat ca la ei acasă pe teritoriul României, pentru a oficia deschiderea anului universitar la universităţi particulare din Oradea şi Miercurea Ciuc sau la comemorarea celor 13 generali paşoptişti, ucigaşi de români, de la Arad. Culmea tupeului şi aroganţei a fost invitarea la aceste festivităţi a ministrului român al educaţiei şi cercetării de către omologul său maghiar, cât şi faptul că domnul Orban s-a plâns că organizarea a lăsat de dorit, deoarece circulaţia tramvaielor nu a fost întreruptă şi un elicopter survola zona la o altitudine mică, ceea ce a deranjat ascultarea.

Este de-a dreptul remarcabil, însă, că domnul Orban consideră aceste incidente neglijabile şi regretabile ca fiind total izolate şi nu oglindesc intenţiile reale ale autorităţilor române!

Aceste întâmplări ne fac să ne gândim la nişte comparaţii, de genul: invitarea ta de către un vecin ca musafir în propria ta casă; tăierea unei panglici tricolore de către Cancelarul Germaniei, la Paris, în sunetele marşului nazist; comemorarea vitejilor spahii şi ieniceri, căzuţi la Mohacs, în 1526, de către o înaltă oficialitate turcă, in prezenţa omologului său maghiar.Faţă de acesatea, nici nu mai are relevanţă faptul că duminică, 14 octombrie, în târg la Negreşti, se vindeau steaguri şi hărţi ale Ungariei Mari, fără ca autorităţile române să reacţioneze. Iar primarul municipiului Sfântu Gheorghe a interzis intrarea în şcoli a comisiei înfiinţate în urma unei dispoziţii a Premierului Adrian Năstase, de verificare a manualelor din care se învaţă, în condiţiile în care vameşii au declarat că, în acest an, au intrat peste 92 de mii de manuale şcolare aduse din Ungaria.Dacă mai adăugăm că economia Transilvaniei a încăput, prin căi şi privatizări mai mult sa mai puţin oculte, pe mâinile urmaşilor lui Attila, concluzia este clară: suntem sfidaţi, batjocoriţi, pauperizaţi şi maghiarizaţi la noi acasă! Practic, ajungem să fim străini în propria noastră ţară!

De aceea, întrebăm: Când are de gând Guvernul să dea o ripostă de măsură "talibanilor hungarismului", conduşi de Viktor Orban? Când i se va aduce aminte domnului Orban că nu are viză Schenghen pe teritoriul românesc şi că România este totuşi un stat suveran pe întregul său teritoriu?

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, domnilor!

Domnule preşedinte Iliescu, domnule prim-ministru Adrian Năstase, timpul atitudinilor ambigui s-a sfârşit! Aveţi obligaţia să luaţi măsuri! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ştefănescu Codrin, se pregăteşte domnul Ifrim Mircea.

Insist asupra rugăminţii iniţiale!

Vă rog.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asistăm, de o perioadă de timp, la prăbuşirea unor centre industriale importante, care au reprezentat vreme de zeci de ani sau, uneori, chiar mai mult puncte forte ale economiei româneşti. Situaţia creată este consecinţa unei neglijenţe greu de înţeles din partea acelora care aveau puterea şi autoritatea să intervină decisiv în momentele de maximă urgenţă. Şi este evident că, pe lângă producţia realizată, necesară uzului intern, şi profitul eventual, aduse de aceste centre, ele au oferit şi importante locuri de muncă oamenilor, susţinând uneori, din punct de vedere economic, oraşe întregi.

Acesta este cazul oraşului Cugir, a cărui uzină mecanică fiinţează încă din anul 1799, ca unul dintre cele mai importante centre ale industriei constructoare de maşini din România. Nu este posibil, domnilor deputaţi, să ignorăm o problemă a cărei nerezolvare ar avea consecinţe mult mai grave decât ne putem permite! Am risca să devenim obscurantişti la nişte chestiuni a căror predominanţă, din punct de vedere al redresării economice (chiar dacă aceasta se realizează doar parţial, în unele domenii), este vitală.

Spun aceasta, deoarece Uzina Cugir are cu ce se mândri: o veritabilă producătoare de maşini, de electrocasnice, arme de vânătoare şi tehnică militară şi o mare exportatoare de produse de tehnică specială. Iar dacă amintim de contractul semnat de Cugir cu celebrul Concern Daimler Chrysler, în vederea constituirii unei societăţi mixte, trebuie precizat faptul că această colaborare, care a început acum 4 ani, este şi o premieră în acest sens pentru Europa de Est.

Ce folos, însă, dacă, peste un an sau doi, nu mai putem vorbi de această uzină sau, mai grav, de un oraş care trăieşte prin acest centru? Aceste lucru este adevărat, deoarece din cei 27 de mii de locuitori ai Cugirului peste 18 mii treceau zilnic poartae uzinei, ca angajaţi. În prezent, ca urmare a trei valuri masive de disponibilizări, doar 7.300 de persoane mai lucrează în această unitate. Nici cei care mai sunt salariaţi aici nu au siguranţa zilei de mâine: în prezent, se află în şomaj tehnic 4 mii de muncitori, care, de la 1 ianuarie 2002, vor fi lipsiţi de ajutorul financiar cuvenit; restul, supravieţuind cu salarii derizorii, care nu satisfac nici măcar necesităţile stringente.

Şomajul în acest oraş, mereu în creştere, a ajuns, astfel, la 60% şi poate fi combătut doar cu nişte investiţii importante şi imediate. Solicităm aşadar, ca o şansă pentru salvarea oraşului Cugir, încurajarea investiţiilor în zonă, primul pas în acest sens fiind declararea oraşului ca zonă defavorizată pentru 10 ani. Aceasta înseamnă scutirea de la plata taxelor vamale şi a t.v.a.-ului pentru maşini, utilaje, instalaţii, echipamente, mijloace de transport, precum şi finanţări de la ministerul de resort, capabile să redreseze atât uzina, ca centru de maximă importanţă în cadrul industriei în domeniu, cât şi situaţia locuitorilor oraşului, ce este astăzi disperată. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul Ifrim Mircea, se pregăteşte domnul Meşca Sever.

Domnul Mircea Ifrim:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş dori să atrag atenţia asupra unei probleme de principiu. Rolul Parlamentului este de a controla Executivul asupra aplicării legilor şi de a veghea la aplicarea lor. Neaplicarea deliberată a legii duce la false probleme, abătând atenţia opiniei publice de la realele probleme ale ţării.

Mi-aş permite să dau câteva exemple de false probleme: emiterea unor ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice – a stat zile întregi cap de afiş în ziare ordonanţa de urgenţă privind acreditarea unor facultăţi; ordonanţe prin care se anulează hotărâri judecătoreşti, deşi puterile în stat, conform Constituţiei, sunt separate – o hotărâre a curţii de apel trebuie respectată; în sfârşit, se culminează cu culpabilizarea senatorului Corneliu Vadim Tudor pentru declaraţii politice – aceste declaraţii, în fond, sunt o reluare a unor elemente apărute în presă şi îşi au justificarea în a cere unele clarificări, cu atât mai mult cu cât pregătirea, atât a echipelor antitero, cât şi a echipelor tero, este aceeaşi şi, deci, este firesc să se ceară clarificări. Cu atât mai mult apare surprinzător, întrucât art. 70 din Constituţia ţării stipulează foarte clar că senatorii şi deputaţii nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile politice exprimate.

Toate aceste lucruri ţin cap de afiş, abătând atenţia de la probleme reale care se pun.

Aş atrage atenţia asupra unor probleme ale sănătăţii poporului şi m-aş referi la modul în care se face privatizarea şi ajung să se creeze anumite monopoluri. Trebuie să vă informz, de pildă, că prin faptul că Sicomedul deţinea monopolul la producerea nitroglicerinei, iar, la ora actuală, din motive pe care nu le discutăm, pentru că sunt complexe, nu mai produce nitroglicerina, am ajuns să importăm acest produs, Nitromid, din Ungaria; Nitroretard, din Grecia, şi Nitromag, din Germania.

Deosebirea etse una singură: Nitroglicerina costa 6 mii de lei 20 de tablete, aceste produse costă peste 60 de mii de lei. Dacă referim acest preţ la venitul unui pensionar, ne vom da seama ce implicaţii are.

În acest moment, deci, în care se produc asemenea lucruri, şi aş atrage atenţia asupra pericolului privatizării Institutului Cantacuzino, care trebuie să devină institut de cercetare şi dezvoltare, institut strategic, întrucât produce serurile şi vaccinurile şi, dacă, mâine, ne vom afla în situaţia de care vă spuneam, cu Nitroglicerina, în care un monopol privat va produce vaccinul şi va cere sume exorbitante şi întârzieri în momentul apariţiei unor epidemii (şi ne-am confruntat în ultimii 5 ani cu 12 asemenea situaţii), lucrurile vor fi deosebit de grave.

Mi-aş permite să subliniez necesitatea ca Parlamentul să-şi exercite controlul asupra Executivului, să-şi exercite funcţia sa, întrucât reprezintă instituţia democraţiei, şi să îşi aplece atenţia asupra marilor probleme, oprind asemenea false probleme, care nu fac decât să ne deconcentreze de la ceea ce stă în faţa ţării. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Sever Meşca, se pregăteşte domnul deputat Baban.

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Într-un timp politic dominat de lucruri surprinzătoare, presa reuşeşte să ne mai surprindă, totuşi, din când în când. Un astfel de moment l-au înregistrat de curând şi colegii mei din Partidul România Mare şi eu însumi, când am aflat de anunţul Partidului Naţional Liberal, conform căruia acesta: "Întrerupe orice legătură cu Partidul România Mare şi cu liderul acestuia".

Anunţul a fost făcut de ceea ce se presupune a fi "cea mai autorizată voce" a numitului partid, preşedintele său, domnul Valeriu Stoica. Desigur că anunţul cu pricina a produs, din primul moment al difuzării sale, o oarecare îngrijorare în rândul membrilor noştri, care s-au întrebat ce vor mai face pe viitor fără o astfel de legătură...

Trecut momentul şocului, ne-am dat cu toţii seama că îngrijorarea nu se justifică, întrucât relaţiile de partid între Partidul România Mare şi Partidul Naţional Liberal nu existau şi asta cam de multişor, adică, din totdeauna. De la înfiinţarea noastră ne-am aflat pe poziţii opuse: fie că a fost vorba de situaţia politică internă, de soluţii economice, de problematica socială ş.a.m.d.

Criticile pe care le-am adus noi Partidului Naţional Liberal în chestiuni mai generale, de principii, de moralitate, dar şi mai concrete, de gestiune financiară sau de conducere a justiţiei, nu erau de natură să ne facă simpatici rămuricii liberale ascunse sub sigla istorică a PNL, ceea ce a făcut ca PNL să îmbrăţişeze cu tărie ideea că noi am fi "extremişti" şi, pe cale de consecinţă, să solicite de mai multe ori scoaterea noastră în afara legii.

Nici mai mult nici mai puţin, deşi chestiunea era cam neconstituţională şi fără susţinere în fapte! Pentru că, în afara aversiunii acuzatului faţă de acuzator, nimic nu putea justifica înverşunarea liberală.

Ieşiţi şifonaţi după alegerile din 2000, făcându-şi numeroase cruci că nu au împărtăşit soarta colegilor ţărănişti (pe care şi ei i-au ajutat să nu intre în Parlament), liberalii domnului Stoica au nevoie să se afle în treabă, periodic. Ei au nevoie să rămână în conştiinţa electoratului şi încearcă tot felul de stratageme care merg de la încercarea de a anula vocea unui sfert din electoratul României, până la încercarea de a sfătui celălalt mare partid al ţării (în afara P.R.M.), am numit Partidul Social Democrat (fost P.D.S.R.). De fapt, domnul Stoica nici măcar nu consiliază P.S.D., domnia sa "cere" acestui partid să rupă orice legătură cu Partidul România Mare. Din fericire, de la înălţimea partidului de guvernământ, nu se vede prea bine minusculul partid al domnului Stoica, iar de auzit, nici atât. Iar dacă P.S.D. are sarcina guvernării, o sarcină grea şi plină de răspunderi, Partidul Naţional Liberal nu are decât grija de a mai aduna câteva resturi politice, de a mai moşteni câţiva veleitari faliţi, de a mai lipi cu prenadez câteva cioburi disperate de experienţe eşuate.

Prea mic pentru a mai fi necesar cuiva, partidul domnului Stoica doreşte să rupă legăturile cu partidul nostru. Prea bine. Dragoste cu sila nu se poate. E greu de crezut însă că oamenii cinstiţi şi civilizaţi pe care partidele noastre le au în cele două camere vor refuza să se mai salute sau să schimbe cele câteva vorbe de convenienţă cu care s-au obişnuit, de câte ori se întâlnesc pe culoarele Parlamentului, într-o sală de spectacol sau în teritoriu. Pentru că la atât s-au rezumat şi până acum contactele noastre. În ceea ce mă priveşte, eu voi continua să-i salut pe colegii mei liberali, să le dau mâna, lăsându-i pe ei să nu-mi răspundă sau să mă lase cu mâna întinsă. Iar dacă vom mai avea informaţii privind malversaţii financiare P.N.L.-iste, sau încercări de manipulare a justiţiei, sau alte fapte ilegale, vom continua să ne purtăm aşa cum este normal – aducându-ne aminte că încă mai există un P.N.L. şi colegul nostru domnul Stoica.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul Baban Ştefan, se pregăteşte domnul Sandache Cristian.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Miros de faliment. Fiecare plătitor de impozite îşi va întoarce pe dos buzunarele pentru a participa, în viitorul apropiat, la efortul colectiv de stingere a datoriilor uriaşe aruncate în cârca statului de firmele ce s-au împrumutat în străinătate. Nerambursate la scadenţă, sumele garantate aiurea de Guvern s-au adunat continuu în evidenţele finanţelor, deşi au alimentat într-o proporţie covârşitoare doar găurile negre ale economiei.

Mecanismul prin care 8 miliarde de dolari au intrat în maşina de tocat bani a întreprinderilor flămânde, ce n-au mai reuşit să găsească atât de uşor pe piaţa internă credite neperformante pentru plata angajaţilor, a funcţionat ireproşabil din 1990 încoace.

Dincolo de cifrele exprimate în dolari cu o coadă de nouă zerouri, ceea ce s-a întâmplat în economie în ultimii doi ani arată inconştienţa cu care gestionarii finanţelor ţării din toate zonele politice au altoit la buzunarul public, atât de generos cu amicii de guvernare, o sumedenie de societăţi comerciale fără sevă, doar din dorinţa de a prelungi termenul unei scadenţe nemiloase a falimentului.

Deşi situaţia dezastruoasă a datoriei publice externe garantate de stat era cunoscută la cele mai înalte niveluri, Guvernul a continuat să-şi pună obrazul pentru o mulţime de agenţi economici, aşa că statul este bun de plată pentru 7 din cele 8 miliarde de dolari împrumutaţi de societăţile comerciale, iar situaţia este aproape disperată.

Chiar şi în cazul în care finanţele refuză orice obligaţie de garantare a creditelor în următorii 5 ani, achitând treptat debitele către creditorii externi, există posibilitatea diminuării infime a riscului de a intra în colaps economic.

În acest timp, restanţele trebuie achitate la timp, până la ultimul cent, indiferent de posibilităţile firmei creditate sau de modul în care au fost irosiţi banii. Astfel, dacă un singur dolar lipseşte la scadenţă, România poate fi declarată în incapacitate de plată şi de aici până în prăpastie nu mai este decât un singur pas.

În numele unei politici sociale păguboase şi a prieteniilor politice care au încălecat an de an bugetul de stat, miliarde de dolari au trecut graniţa fără a aduce în ţară nimic şi, paradoxal, păstrarea datornicilor pentru care s-au acordat garanţii este acum cea mai bună soluţie. Şicanarea, declararea falimentului sau lichidarea acestora aduce la scadenţă împrumutul garantat, iar statul român ar fi obligat să plătească dintrodată sume imense pe care sigur nu le poate suporta.

În momentul de faţă, deşi sunt alimentate cu bani publici, motoarele economiei lucrează mai mult pentru străinătate. Efortul finanţării întregului proces a fost trecut, însă, pe furiş de la întreprinderi în spinarea oamenilor simpli. Deşi vina de a fi contribuabili este acum taxată mult prea dur, nimeni nu ţipă, iar guvernanţii păstrează tăcerea totală.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Sandache Cristian, se pregăteşte domnul Puiu Haşotti.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca deputat P.S.D. de Iaşi am posibilitatea să iau în mod nemijlocit contact cu o serie de realităţi triste, descurajante de cele mai multe ori. Nu mă îndoiesc că aceeaşi experienţă o trăiesc şi ceilalţi colegi deputaţi, indiferent de partidul politic căruia îi aparţin fiecare dintre dânşii în circumscripţiile lor electorale. Având, aşadar, un birou parlamentar şi în oraşul Hârlău, mă deplasez duminical acolo, prilej de a constata marea sărăcie a celor mai mulţi locuitori. Cam 50% dintre aceştia se află în şomaj, iar numărul tinerilor scade continuu, în principal datorită dorinţei acestora de a pleca mai curând dintr-o comunitate unde simt că nu mai au aproape nici o perspectivă, veritabil târg "unde nu se întâmplă nimic", ca să-l parafrazăm pe Sadoveanu.

În ciuda ambiţiei şi a energiei manifestate de primarul oraşului Hârlău, inginerul Gheorghe Costache, în ciuda eforturilor pe care conducerea P.S.D. Iaşi le depune vizavi de ridicarea standardului socio-economic al acestei localităţi, finalizarea lucrărilor vizând conducta de gaz metan în zonă întârzie datorită vechii şi eternei probleme a fondurilor. Ce s-a putut aduna este insuficient, iar vistieria statului este săracă. Solicit, totuşi, pe această cale readucerea în observaţie şi a acestei localităţi care poate deveni, în condiţiile închiderilor succesive ale şi aşa puţinelor unităţi existente în zonă, un nucleu al tensiunilor sociale. Moldovenii sunt adesea neverosimil de blânzi şi răbdători, însă atunci când disperarea sărăciei şi a dezamăgirii explodează, raţiunea face un pas înapoi.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Are cuvântul domnul deputat Haşotti Puiu, se pregăteşte domnul Mocioi Ion.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Politica externă a unei ţări este o chestiune de interes naţional, în care puterea şi opoziţia trebuie să colaboreze. Iată un truism recunoscut de toţi, dar care este aplicat cel mult dintr-o manieră formală de partidul de guvernământ.

Dar, cum ne-am obişnuit cu vocaţia şi cu instinctele totalitare ale P.S.D., remarca de mai sus este mai puţin supărătoare în comparaţie cu o altă realitate. România duce o politică externă haotică, aleatorie şi, mai nou, nervoasă. Astfel, România a reuşit "performanţa" de a avea relaţii încordate cu unii vecini: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, relaţii îngheţate cu Ucraina şi Rusia şi abia în curs de normalizare cu Iugoslavia.

O fi din nou eterna conspiraţie, cum arăta şi preşedintele Iliescu? Conspiraţia bulgaro-maghiaro-moldoveană cumva? De fapt, este conspiraţia inabilităţii şi incompetenţei P.S.D. care a confiscat şi politica externă şi imaginea României în detrimentul intereselor tuturor.

Culmea este că cel mai puţin vinovat de proasta desfăşurare a politicii externe este însuşi ministrul de externe. Iată încă un paradox al actualei guvernări. În doar două luni România, prin primul-ministru, care este un fel de ştie tot şi face tot a reuşit, practic, să izoleze România în zonă. Cum? În goana după imagine, a căzut într-un soi de narcisism politic. Cine l-a împins să declare, fără consultări şi agremente oficiale cu cealaltă parte, că România şi Bulgaria urmează a face tandem cu procesele de aderare la NATO şi Uniunea Europeană. Bulgaria a reacţionat fie şi din simple raţiuni de strategie. De ce primul-ministru a preferat reacţiile pe care le-a avut la Legea statutului maghiarilor abia după ce a fost votată de Parlamentul de la Budapesta şi nu a angajat negocieri înainte, de vreme ce se ştia că iniţiativa respectivă exista încă de la începutul anului? Nu era, oare, mai indicat ca doamna ministru Andronescu să se fi dus la inaugurarea Universităţii Sapienţia şi acolo să fi exprimat oficial protestul şi obiecţiunile Guvernului nostru la acţiunile cu adevărat nepotrivite ale Budapestei?

În sfârşit, la declaraţiile şi demersurile antiromâneşti ale celor mai înalţi oficiali din Republica Moldova, ar fi trebuit în prealabil Ministerul Afacerilor Externe şi poate chiar primul-ministru să reacţioneze cel puţin după minime consultări şi lămuriri?

Relaţiile României cu Republica Moldova sunt prioritare, dar şi sensibile, mai ales în actuala conjunctură politică a Moldovei. Domnul Adrian Năstase anunţă întâi presa că şi-a anulat vizita în Moldova, nu însă şi pe omonimul său de la Chişinău, care a făcut-o abia după o săptămână, ieri. Astea da relaţii frăţeşti!

Să ne aşteptăm ca domnul Adrian Năstase să se certe şi cu Marea Neagră? Motive ar avea: nu este suficient de albastră pentru a se asorta cu situaţia României. Cu Ucraina relaţiile nu evoluează deloc, iar o întâlnire la cel mai înalt nivel cu Serbia a avut loc abia săptămâna trecută, adică la un an după căderea lui Miloşevici, în ciuda faptului că avem interese economice şi politice prioritare în ambele ţări.

Cu Rusia nu s-a avansat deloc în vederea semnării tratatului. Trecuta putere a avut faţă de Rusia idiosincrazii prosteşti. Actuala putere şi mai ales preşedintele Ion Iliescu se tem cumva să nu fie acuzaţi de simpatii sau de nostalgii studenţeşti faţă de Rusia? În 2001 nu ar mai fi cazul, nu neapărat pentru că opinia publică ar fi uitat anumite lucruri. Nu mai trebuie să aveţi reţineri, domnilor, chiar dacă nimic nu se uită. Ba chiar aţi demonstrat că se poate!

Guvernul şi Preşedinţia au reacţionat aproape corect faţă de atactul terorist de la 11 septembrie. De ce aproape corect? Pentru că acţiunea dumneavoastră a fost într-o poziţie prea stridentă faţă de cea avută cu ocazia crizei din Kosovo. Dar, oricum, mai bine să fim mai pro NATO decât Statele Unite şi mai anti NATO decât Serbia lui Miloşevici. Dar, vă mai spun încă o dată, domnilor, nimic nu se uită, nici noi şi nici alte ţări!

Întorcându-ne la relaţiile cu vecinii: crede, oare, primul-ministru că este mai bărbat dacă se ceartă cu vecinii, că este mai bărbat dacă face declaraţii la limita isteriei bine cumpănite? Domnul prim-ministru ştie foarte bine că politica externă se face şi cu delicateţe şi cu discreţie, atribute ce ştiam că nu-i sunt chiar străine domnului Adrian Năstase.

Cine face politica externă a României? Suprinzător, în primul rând primul-ministru, apoi preşedintele ţării şi, în sfârşit, ministrul afacerilor externe. Timp de aproape un an am avut mari emoţii şi am fost foarte frământaţi de numeroase întrebări, până când, în sfârşit, domnul Mircea Geoană ne-a anunţat că şi-a părăsit statutul de independent şi a devenit dependent, adică membru P.S.D. Să nu o uităm cumva şi pe doamna ministru Hildegard Carola Puwak, căreia, până una alta, i-aş recomanda doar să nu mai fie atât de încrâncenată.

Apropo de integrarea europeană, cine se face răspunzător? Simplu: primul-ministru, preşedintele României, Ministerul Integrării Europene, Departamentul Integrării din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi cei 27 de secretari de stat, câte unul la fiecare minister responsabil cu integrarea. Şi dacă în procesul de integrarea europeană vor fi succese, cine va fi vinovat? Toţi, adică nimeni.

Trebuie să recunoaştem că domnul ministru Mircea Geoană a făcut o figură destul de bună în calitate de preşedinte OSCE care, în treacăt fie spus, nu a gestionat foarte bine criza din Macedonia. Credem că domnul Mircea Geoană este, înainte de toate, ministrul de externe al României şi apoi preşedinte OSCE. Ca să nu mai spun că domnia sa nu a gestionat foarte bine această relaţie care lasă şi un siaj diplomatic în spatele ei, preşedinte OSCE – ministru de externe.

Ce a făcut actuala putere în domeniul diplomaţiei bilaterale? Practic, nimic. Iar în cadrul diplomaţiei parlamentare chiar nimic.

Ar fi multe de spus pe aceste teme, multe exemple de dat.

Tot la capitolul "erori în politica externă a României" adăugăm numirea unor ambasadori nepotriviţi, fie pentru că au prea puţin credit politic sau chiar deloc, fie că n-au experienţă diplomatică, dar clientela politică a P.S.D. trebuie satisfăcută, chiar cu riscul de a numi diplomaţi prăfuiţi care au învăţat meşteşugul politicii externe în anii ’50 la Moscova.

Ar fi încă multe de spus, dar închei cu ceea ce am început: politica externă este o chestiune de interes naţional, iar dumneavoastră, actuala putere, vă dovediţi şi aici incapacitatea. Vorbirea meşteşugită pe care mai toţi o aveţi nu înseamnă politică externă, pentru că "buna parte din vorbirea meşteşugită constă în a şti cum să minţi" – Erasmus din Rotterdam, dacă n-aţi ştiut.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul Mocioi Ion, urmează doamna deputat Mona Muscă. Insist asupa concentrării intervenţiilor. Mai sunt încă trei colegi care trebuie să-şi prezinte declaraţii.

Domnul Ion Mocioi:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ca deputat de Gorj doresc să iau atitudine faţă de politica economică dusă de statul român în judeţul Gorj. Prin aceasta Gorjul, preponderent judeţ al mineritului şi energeticii româneşti, riscă să devină a doua Vale a Jiului cu toate consecinţele sociale. Într-o vizită recentă, preşedintele ţării a dat preţioasa indicaţie ca mineritul în acest judeţ să ajungă spre un declin total pe la anul 2004.

Astfel de orientare strategică a creat cel puţin nedumerire în rândurile conjudeţenilor mei care, dimpotrivă, doresc extinderea mineritului care trebuie să le asigure continuarea vieţii pe aceste meleaguri, conform şi cu orientările europene stabilite în 1995 într-o întrunire desfăşurată tocmai în Islanda, care trasau ca în Europa, mineritul să continue să se dezvolte şi să se folosească din plin cărbunele energetic.

Judeţul care avea peste 50.000 de mineri are, în urma măsurilor luate până acum, circa 20.000 de mineri. Măsura de a scădea numărul lor cu 7%, dată de Guvern în acest an a fost respinsă de gorjeni şi nu se aplică, dar se aplică în surdină o altă măsură internă a ministerului de resort, după care se înlătură, în continuare, 400 de mineri.

Astfel de orientări economice date de preşedinte privind judeţul Gorj sunt primite cu repulsie de către gorjeni. De aceea, observăm că nici proiectul de buget pe 2002 nu aduce o îmbunătăţire. Cerem, deci, în numele gorjenilor, revizuirea unei astfel de prevederi economice de ducere spre declin a mineritului în judeţul Gorj şi, dimpotrivă, să se ia măsuri pentru dezvoltarea acestuia.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna deputat Mona Muscă; se pregăteşte domnul deputat Moraru.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este vorba despre confiscarea Rompres de către putere.

Politica puterii de acaparare şi subordonare a mijloacelor de informare în masă nu mai este un secret pentru nimeni. Am atras atenţia în nenumărate rânduri asupra hărţuirii de către putere a mijloacelor de informare în masă în România, hărţuire care se desfăşoară pe trei căi: politică, legislativă şi financiară.

Am atras atenţia cu privire la presiunea constantă care se exercită asupra mass-media în România şi cu privire la consecinţele negative pe care le va avea aceasta pentru libertatea de exprimare şi independenţa presei, condiţii sine qua non ale oricărei democraţii.

Am atras atenţia, de asemenea, asupra pericolului pe care-l reprezintă orice ingerinţă a politicului în activitatea instituţiilor de presă, fie că este vorba de cea scrisă, fie de cea audiovizuală.

Dintre căile concrete de presiune aş aminti, în acest context, doar votul negativ, care nu poate fi decât un vot politic, dat în Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă asupra rapoartelor de activitate ale Consiliului Naţional al Audiovizualului, Societăţii Române de Radio şi de Televiziune, deşi parametrii erau superiori celor din anii precedenţi.

Evoluţia raportului dintre putere şi mass-media în ultima perioadă mă îndreptăţeşte să afirm, dacă se mai îndoia cineva de acest lucru, că nu este vorba nici de cazuri excepţionale, nici de coincidenţe, ci de o politică expresă dusă de actuala putere, de acaparare şi subordonare a mijloacelor de informare în masă.

Ultimul şi cel mai grav act de subordonare a presei de către partidul de guvernământ este cazul Rompres, şi anume confiscarea Rompres, de data aceasta legiferată de către putere.

Ce se întâmplă? Încă de anul trecut am iniţiat un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Rompres, menit să asigure două principii de bază: independenţă editorială şi autonomia instituţională a Rompres.

Prin conţinutul său proiectul de lege este expresia principiilor democratice, iar faptul că a fost conceput în legislatura trecută, când liberalii se aflau la putere, demonstrează că nu este o acţiune cu caracter politic.

Proiectul de lege a fost redepus în legislatura prezentă, pe 7 mai 2001 şi propune scoaterea Rompres din subordinea Ministerului Informaţiilor Publice şi intrarea acestei agenţii sub control parlamentar.

De asemenea, prin această iniţiativă legislativă se încearcă găsirea unor surse alternative de finanţare pentru ca Rompres să nu mai depindă numai de sumele alocate de la bugetul de stat.

Ministrul informaţiilor publice însă şi majoritatea P.S.D. din Comisia de cultură se opun din toate puterile proiectului de lege iniţiat de liberali, se opun forţelor libertăţii şi independenţei presei, se opun democraţiei.

Care sunt resorturile acestei opoziţii? În primul rând, începând din ianuarie 2001, printr-o hotărâre de Guvern, Rompres a intrat în subordinea nou înfiinţatului Minister al informaţiilor publice. Din septembrie 2001, organizarea şi funcţionarea Rompres în subordinea Ministerului informaţiilor publice este reglementată de o hotărâre de Guvern nr.886/2001, aflată în contradicţie flagrantă cu principiile democratice, cu reglementările internaţionale şi cu Constituţia României. Această hotărâre, practic, legiferează subordonarea politică, administrativă şi financiară a Agenţiei Naţionale de Presă şi confiscarea ei de către putere. Astfel, directorul general al Rompres devine secretar de stat în Ministerul Informaţiilor Publice, adică subordonat direct ministrului într-o ierarhie politică, iar jurnaliştii de la Rompres devin funcţionari publici.

"Atribuţiile compartimentelor, sarcinile concrete ale personalului, precum şi circuitul intern al documentelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare care se aprobă prin ordin al ministrului informaţiilor publice" – art. 8 din Hotărârea de Guvern.

Articolul 3 spune şi mai grav: "Difuzarea gratuită a unor fluxuri de informaţii va fi aprobată de ministrul informaţiilor publice pe baza unei propuneri scrise iniţiată de directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă Rompres".

În acelaşi timp, directorul general îşi pierde calitatea de ordonator principal de credite, devenind ordonator secundar, adică aflat din punct de vedere financiar la discreţia ministrului informaţiilor publice.

Toate acestea nu înseamnă altceva decât subordonarea administrativă, financiară şi, deci, politică a unei agenţii de presă care ar trebui să fie independentă de jure şi de facto.

Cu alte cuvinte noi, toţi cetăţenii României, prin taxele şi impozitele care ajung la bugetul de stat finanţăm o instituţia naţională, publică de ştiri, pentru a fi informaţi corect. Ministrul informaţiilor publice transformă, însă, jurnaliştii de la Rompres în funcţionari publici şi Agenţia de presă într-o agenţie de ştiri a unui minister, a unui Guvern, respectiv a unui partid P.S.D.

Adică, noi plătim din buzunar o agenţie de presă pentru a fi folosită de un ministru, de un Guvern, respectiv de un partid P.S.D., în scop propriu.

Această hotărâre de Guvern încalcă mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale şi principii democratice, printre care se numără libertatea de exprimare, de informare şi independenţa presei, consfinţite de Declaraţia universală a drepturilor omului, de declaraţia cu privire la libertatea de exprimare şi informare a Consiliului Europei din 29 aprilie 1982, precum şi de Constituţia României. Încalcă, de asemenea, reglementările internaţionale în materie, cum ar fi Recomandarea 10/1996 a Consiliului Europei privind garantarea independenţei organismelor de presă din domeniul audiovizualului, dar şi al presei scrise, după cum se precizează în memorandumul explicativ. În acesta se prevede ca în actele normative care se referă la organisme de presă să se stipuleze clar: "Independenţa lor editorială şi autonomia instituţională în domenii printre care se numără şi editarea şi prezentarea programelor de ştiri, managementul resurselor financiare sau pregătirea şi executarea bugetului".

Constituţia României, la art. 20 din legea fundamentală precizează: "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale".

Principiile democratice ale accesului liber la informaţie şi independenţa presei sunt călcate în picioare. Rolul de câine de pază public al presei este anulat. În toate ţările democratice, agenţiile naţionale de presă sunt sub control parlamentar sau sub formă de acţionariat. Precizez că în Elveţia statul nu are voie să aibă nici măcar o acţiune la o agenţie de presă.

Credibilitatea unei instituţii publice ca Agenţia de presă Rompres este redusă la zero. Cine mai crede în obiectivitatea unei instituţii subordonate administrativ, financiar şi politic unui ministru, unui guvern, unui partid?

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Moraru Constantin Florentin. Se pregăteşte domnul Sonea Ioan.

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Voi face o declaraţie politică privind învăţământul românesc.

La 1 octombrie, peste o jumătate de milion de tineri aflaţi în impostaza de studenţi au ascultat discursurile oficialităţilor şi promisiunile inerente la început de an universitar.

La începutul anului universitar 2001 găsim în România tot ceea ce nu găsim într-o Europă civilizată. Un învăţământ academic ce funcţionează după legea tejghelei, un sistem politic educaţional incoerent, zguduit de probleme financiare complexe şi incompatibil cu cel european. Aceasta fiindcă România este ţara unde funcţionează peste 100 de universităţi particulare şi de stat, create doar cu scopul de a băga bani în buzunarele întreprinzătorilor de piaţă universitară, cu false competenţe, ce încalcă legislaţia muncii.

În România există la ora actuală 42 de universităţi de stat şi 84 de universităţi particulare, dar este la fel de adevărat că în România zilelor noastre sunt prea mulţi absolvenţi, faţă de prea puţinele locuri de muncă şi aceasta nu din pricina universităţilor, ci a contraperformanţelor realizate în sectorul economic.

Faptul că nu sunt prea mulţi absolvenţi la modul absolut este reliefat de exodul permanent al celor cu studii superioare în afara graniţelor şi aceasta în ciuda interesului naţional pe care îl reprezintă învăţământul în viziunea tuturor guvernărilor post decembriste.

Constituţia garantează dreptul la educaţie. A fi student înseamnă pentru cei care dispun de bani o simplă formalitate de a se putea înmatricula la o facultate, având singura obligaţie de a fi promovat examenul de bacalaureat.

După admitere, singura preocupare o reprezintă obţinerea unei diplome, indiferent de domeniu, dat fiind faptul că oricum piaţa muncii din România nu oferă un loc de muncă conform cu specializarea absolvită.Categoria studenţilor deştepţi, muncitori, dar săraci lipiţi este pe care cale de dispariţie şi când spun aceasta, mă refer la faptul că nivelul de instruire preponderent în gospodăriile de ţărani 56% este primar şi gimnazial. Absolvenţii din învăţământul liceal sau profesional reprezintă 25,2%, în timp ce absolvenţii de studii postliceale sau superioare sunt mai puţini de 1%.

Dacă un copil nevoiaş de ţăran, de şomer sau de intelectual este admis – şi trebuie subliniat că aceştia merg doar la stat şi dacă se poate pe locuri plătite de la buget, în timpul facultăţii este imperios necesar să-şi găsească o slujbă pentru a-şi achita tot felul de dări, deşi în principiu el urmează un învăţământ superior susţinut financiar de stat.

Recentele măsuri luate de Guvern privind retragerea autorizaţiei de funcţionare provizorie a 14 universităţi particulare, ca şi ordonanţa privind acreditarea altora 8 sunt elemente definitorii pentru lipsa de coerenţă şi substanţă în care se zbate învăţământul superior din România.

Din considerente umanitare faţă de studenţi, Guvernul ar admite transferul de la universităţile desfiinţate la cele acreditate, astfel încât în România ar putea funcţiona 64 de universităţi acreditate: 8 particulare şi 56 de stat.

Astfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării promovează în dispreţul legilor o ordonanţă de urgenţă ce aduce pe firmamentul învăţământului românesc două tipuri de învăţământ superior cu statut clar diferit: acreditate şi autorizate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Sonea Ioan, se pregăteşte Tunaru Raj.

Domnul Ioan Sonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Numeroase semnale indică situaţia gravă cu care se confruntă sistemul sanitar. Nu intenţionez să insist asupra obligaţiilor care derivă din art.33 din Constituţie privind obligativitatea statului de a garanta un cadru optim pentru sănătatea publică. Vreau să insist însă asupra a trei chestiuni:

1) Blocajul financiar din acest domeniu are consecinţe asupra dotării cu materiale specifice, medicamente, tehnică medicală, alimente, ca să nu mai vorbim de întreţinere şi personal.

În pragul iernii, datoriile acumulate de unităţile spitaliceşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi probabil că şi în altele este la fel, conduc la imposibilitatea aprovizionării cu combustibili, cu produse agro-alimentare de toamnă. Sistemul birocratic şi greoi impus prin legi fără conţinut, practic, îngreuiază relaţia cu ofertanţii. Se refuză la această dată livrarea de combustibili pe datorie.

Există probleme majore în asigurarea cu mijloace de transport. Multe din maşinile cu care sunt dotate unităţile la această dată au depăşit cei zece ani sau cei 2300 de kilometri, dar nu pot fi scoase din uz, pentru că nu există posibilitatea de a fi înlocuite.

2) Alt aspect este cel al modului cum se face distribuirea sumelor, în special cele alocate de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate. Deşi se revine asupra contractelor din şase în şase luni, pentru fiecare lună a anului în curs este repartizată o sumă echivalentă cu cea corespunzătoare a lunii anului trecut, ca şi când cineva poate prevedea sau planifica evoluţia stării de sănătate din România. Deci pentru luna octombrie 2001 se prevede suma echivalentă cu cea din octombrie 2000, chiar dacă numărul de bolnavi se dublează. Depăşirea a peste 6% pentru paturi de spital nu mai este deci asigurată cu bani. Pleacă bolnavii sau se diminuează calitatea actului medical la nivelul sumei.

Pe de altă parte, asigurarea nu este revalorificată în mod real. Un bolnav care are nevoie de o tomografie, de exemplu, este trimis de secţia care nu are aparat la o clinică privată, deci cu plată, dar nu mai are posibilitatea să recupereze suma plătită, pentru că nu există contract realizat cu policlinica privată.

Sigur că este de văzut cum încheie şi cu cine încheie Casa de Asigurări contracte pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor asiguraţi.

3) Ultima problemă şi veche de altfel este asigurarea unităţilor medicale din mediul rural cu specialişti, cu medici. Se produce un dezechilibru faţă de marile oraşe unde se supraaglomerează spitalele, se încarcă statele şi aşa mai departe. Cred că este cazul să se găsească o formă prin care să se stimuleze cadrele medicale, să se stabilească şi la ţară, pentru a se realiza mult mai echitabil rezolvarea problemelor de sănătate publică între diferitele medii socio-umane.

Am spus aceste lucruri pentru că, iată, este aproape un an de când suntem într-o nouă Putere, ne conduce un alt partid, şi nu s-a reuşit până la această dată o onorare pe deplin a promisiunilor făcute. Se impune, deci, de urgenţă, un tratament pentru domeniul sanitar până nu este prea târziu. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, mulţumesc şi eu.

Domnul Raj Tunaru, şi ultimul vorbitor Corneliu Ciontu.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Prin declaraţia politică de astăzi, şi observaţi că spun mereu "declaraţie politică", să nu mi se ridice şi mie imunitatea parlamentară cumva, trag un semnal de alarmă şi vă anunţ, stimaţi colegi, domnule ministru al industriilor, domnule ministru de interne şi domnule prim-ministru, despre situaţia tensionată din Valea Jiului.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Oare trebuia neapărat să se întâmple un tragic accident la mina Vulcan, ca să înceapă o analiză a vieţii din Valea Jiului? Era nevoie de 14 morţi pentru ca Guvernul să-şi îndrepte atenţia şi spre aceşti oameni sărmani şi necăjiţi care trăiesc la limita existenţei? Şi ce s-a întâmplat cu această analiză? S-au schimbat câţiva funcţionari, s-au "rotit" alţii, cum se spunea înainte de ’89, s-a numit un domn general care nu are nici o legătură cu managementul sau cu mineritul.

Din necunoştinţă de cauză sau din exces de zel, domnul general s-a gândit să-i caracterizeze pe toţi colaboratorii şi toţi asociaţii care fac afaceri cu CNH-ul "hoţi" şi "firme căpuşe" şi a blocat plata către toate firmele la care CNH-ul are datorii, inclusiv la firmele de asigurare şi pază, inclusiv la unităţile ce asigură unităţile miniere, inclusiv către primării, către firmele din turism etc.

Vă asigur, domnule prim-ministru, că nici una dintre firmele enumerate mai sus nu sunt firme căpuşe, parazite, şi că domnul general i-a amestecat pe toţi, tensionând şi mai mult viaţa din Valea Jiului, care este din nou un butoi de pulbere gata să explodeze. De aceea, vă sugerez să luaţi urgent măsurile de precauţie şi să analizaţi la rece şi pragmatic aceste cauze, pentru detensionarea în cel mai scurt timp a lor.

De asemenea, vă rog să analizaţi cu atenţie cauzele care au condus la starea jalnică, la problemele din Valea Jiului cu care ne confruntăm în fiecare zi.

Pentru ce au fost plătiţi ani buni de zile şi cu salarii mari unii funcţionari, unii poliţişti, unii procurori, unii domni din SRI etc., dacă nu şi-au făcut datoria la timp să anunţe când trebuia aceste probleme?

Ţinând cont că timpul este foarte scurt, am o rugăminte la domnul vicepreşedinte. Mă opresc la această declaraţie, continuând marţi, deoarece este lungă şi foarte importantă, şi nu aş vrea s-o citesc în pripă, să nu o spun cum trebuie. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Raj Tunaru.

(De la tribună:)

Stimaţi colegi,

Una din marile virtuţi ale democraţiei este facultatea acesteia de a concentra lupta politică într-un orizont temporal restrâns - campania electorală. Odată ce aceasta ia sfârşit, logica democratică impune câştigătorilor să uite până la următoarea campanie electorală competiţia politică şi să se transforme în gestionari imparţiali ai administraţiei statale, în interesul tuturor cetăţenilor, indiferent de votul lor. Iar datoria menită Opoziţiei o cunoaştem cu toţii: ţinerea sub control a celor veniţi la Putere şi criticarea paşilor greşiţi făcuţi în actul de guvernare. Acesta este, de altfel, şi sensul pluralismului politic, deci al democraţiei reale. Respectarea acestei virtuţi a democraţiei explică în bună măsură succesul Occidentului, iar lipsa ei în fragilul spaţiu democratic românesc explică eşecul nostru de până acum. Am înţeles cu claritate acest lucru în mandatul trecut, când o coaliţie fragmentată nu a avut timp să conducă ţara din pricina unor absurde şi nesfârşite lupte politice, şi am crezut că vom fi scutiţi de acelaşi jalnic peisaj, în actualul mandat, al Partidului Social Democrat. Dar ne-am înşelat.

Cu trei ani înainte de termenul său legal, pentru PSD, PNL şi UDMR, campania electorală a început. Este o campanie aparte care nu-şi propune consultarea electoratului, ci, în ultimă instanţă, debusolarea acestuia.

Scopul neobişnuitei campanii este strict delimitat: îndiguirea politică şi electorală a Partidului România Mare şi a preşedintelui acestuia, senatorul Corneliu Vadim Tudor.

Motivul de suprafaţă al acestei inexplicabile acţiuni este pueril şi uşor ridicol: faptul că, în calitate de lider al principalului partid de Opoziţie, domnul Corneliu Vadim Tudor şi-a făcut datoria de a critica Puterea, ceea ce în originala democraţie românească, ca în orice totalitarism, este de neacceptat. Motivul de adâncime este însă altul şi, în ultimă instanţă, îl ghicim cu toţii: Corneliu Vadim Tudor este unul dintre favoriţii viitoarelor alegeri prezidenţiale. Nimeni nu poate nega asta. Cu fiecare zi care trece, guvernarea social-democrată arată mai imobilă, mai lipsită de soluţii, mai incapabilă să pună în practică abundentele sale promisiuni electorale. Asta înseamnă de fapt că fiecare zi apropie noi şi noi simpatizanţi de PRM şi de Corneliu Vadim Tudor.

Partidul România Mare a arătat în nenumărate rânduri că refuză să gândească în termenii unei lupte politice oarbe, accentuând necesitatea cooperării şi oferind şi sprijinul actualului partid de guernământ. În zadar însă. Social-democraţii au optat pentru o luptă lipsită de eleganţă şi de sens, lansând un adevărat război mediatic împotriva PRM şi a preşedintelui său, Corneliu Vadim Tudor.

O campanie electorală a fost declanşată. În cadrul acesteia, scopul scuză mijloacele.

Este binecunoscută capacitatea lui Corneliu Vadim Tudor de a cuceri uşor prieteni pentru România în afara ţării. Printr-o cunoaştere admirabilă a culturilor şi civilizaţiilor lumii, el spulberă oriunde în lume imaginea falsă pe care unii i-au cultivat-o. Soluţia a fost simplă: senatorului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat dreptul de a reprezenta România într-o delegaţie senatorială. Iată un mod neelegant de a face politică, prin lovituri sub centură, nedemne de nişte oameni politici maturi.

O campanie electorală a fost declanşată. Deşi este îndreptată exlusiv împotriva noastră, deşi nu respectă nici o regulă a jocului, ei bine, paradoxal, numai noi, reprezentanţii Partidului România Mare, avem de câştigat din ea.

Se încearcă dizlocarea parlamentarilor noştri. Dacă unii vor pleca, avem garanţia că nişte căutători de funcţii au plecat spre partidul căutătorilor de funcţii şi, din asta, numai noi avem de câştigat.

Se încearcă crearea unor divizări în cadrul partidului nostru, dar aceasta s-a tot încercat de un deceniu încoace şi rezultatul este cunoscut: suntem cel mai coerent şi unitar partid al ţării. Nu numai că nu vom ceda psihic, dar ne vom proba şi sedimenta unitatea şi, din asta, numai noi vom avea de câştigat.

Se încearcă împrăştierea electoratului PRM. Dar adversarii noştri trebuiau să înveţe că, în campania electorală, un partid lovit sub centură câştigă masiv electorat. Cu cât suntem mai nedreptăţiţi, cu atât lumea devine mai solidară cu noi. Întrebaţi în particular un sociolog capabil să rostească adevărul, şi veţi afla care este în prezent procentul real al Partidului România Mare.

În final, domnilor, aş dori să fac un apel la bun-simţ şi raţiune. Campania electorală a început prea devreme. Deşi este îndreptată împotriva Partidului România Mare, ea nu poate avea decât un singur câştigător: Partidul România Mare.

Dacă social-democraţii continuă să se ocupe de intrigi, în loc să gestioneze statul, România va avea o pseudoguvernare timp de trei ani.

Dacă această campanie absurdă continuă, clasa politică se va compromite definitiv în ochii românilor.

Dacă nu oprim războiul politic, vom pierde un nou start istoric. Poate ultimul.

Primiţi apelul meu la maturitate şi reconciliere. Haideţi să încercăm măcar odată să guvernăm cu adevărat şi să facem cu adevărat Opoziţie.

Nu compromiteţi democraţia în România, care şi aşa este foarte firavă.

Vă mulţumesc.

Prima parte a şedinţei noastre s-a încheiat.

(După pauză, lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Constantin Niţă, secretar.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Înainte de a purcede la votul final a celor patru legi, vă rog să-mi daţi voie să citesc nişte comisii de mediere.

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.32/1998 privind organizarea cabinetelor demnitarilor din administraţia publică centrală: Bara Radu Liviu, Miţaru Anton, Ţibulcă Alexandru, Dinu Gheorghe, Pleşa Eugen Lucian, Şnaider Paul, Onisei Ioan.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Deputaţii propuşi la Comisia de mediere privind Proiectul de Lege privind organizaţiile interprofesionale de produse agro-alimentare: Nicolescu Mihai, Neagu Victor, Răsvan Dan Grigore, Predilă Vasile, Vişinescu Marinache, Kelemen Atilla Bela Ladislau, Bobiaş Iohan Peter.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Daraban Aurel, Fâcă Mihail, Buzea Cristian, Albu Gheorghe, Anton Marin.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1999 privind reglementarea derulării resurselor financiare ale universităţilor prin bănci comerciale: Andea Petru, Antonescu Niculae Napoleon, Baltă Mihai, Magheru Paul, Moisoiu Adrian, Lepşa Sorin Victor, Vekov Karoly-Janos.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.226/2000 privind circulaţia juridică a terenurilor cu destinaţie forestieră: Ianculescu Marian, Cristea Marin, Timiş Ioan, Moiş Văsălie, Vişinescu Marinache, Micula Cătălin, Kelemen Atilla Bela Ladislau.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecerea la votul final de astăzi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul Penal referitoare la infracţiuni. Lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă supun votului Proiectul de Lege pentru aprobrea Ordonanţei Guvernului nr.66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Şi ultimul proiect de lege de astăzi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.95/1998 privind reînfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Având în vedere că de ieri aveţi anexele de la buget şi bugetul în întregime şi având în vedere procedura care este în asemenea momente, întrerupem şedinţa de astăzi aici şi vă urăm succes în depunerea amendamentelelor la bugetul de stat pe acest an. Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,05.