Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2001
|
Şedinţa a început la ora 16,45. Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
||
|
Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 345 de deputaţi, sunt prezenţi 280, 45 absenţi, 49 participă la alte acţiuni parlamentare. Poftiţi, domnule deputat. |
||||
|
Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori să vă aduc în memorie faptul că se împlinesc 12 ani de când, la Timişoara, pe 17 decembrie, mureau primii martiri ai Revoluţiei. În memoria lor şi a celorlalţi martiri, din toată ţara, ai Revoluţiei Române din 1989, propun să păstrăm un minut de reculegere. (S- a păstrat un minut de reculegere.) Vă mulţumesc. |
||||
|
Înainte de a intra în ordinea de zi propriu-zisă, să-mi permiteţi să vă prezint o notă cu privire la legile depuse la secretarul general al Camerei pentru sesizarea de către deputaţi a Curţii Constituţionale. Nota este depusă şi la casetele dumneavoastră şi este afişată. - Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile/companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului. - Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.54/1998 privind admiterea, cu taxă, în învăţământul superior de stat peste locurile finanţate de la bugetul de stat. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/1999 pentru aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor din România. - Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice în transporturile rutiere şi pe căile navigabile interioare. - Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2000 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale şi financiare în regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în unele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în anul 2000. - Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid şi stabilirea regimului de urmărire şi judecare în procedură urgentă a unor fapte penale. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.27/1998 pentru majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin Legea nr.25/1969 privind regimul străinilor în România. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.117/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2000 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale şi financiare în regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în unele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în anul 2000. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.71/2000 pentru aprobarea extinderii şi completării Aranjamentului de credit stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, încheiat la Washington la 5 august 1999, aprobate la Washington la 7 iunie 2000, precum şi a Memorandumului Guvernului României privind politicile economice şi a Suplimentului la acest Memorandum, ambele convenite cu Fondul Monetar Internaţional. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2001 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Portugheze privind şederea temporară în scopul angajării lucrătorilor români pe teritoriul Republicii Portugheze, semnat la Lisabona la 19 iulie 2001. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg privind schimbul de stagiari, semnat la Luxemburg la 20 iulie 2001. - Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.56/2001 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.247/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a importurilor pentru Reparaţia capitală cu modernizare pentru creşterea siguranţei şi a capacităţii Centralei Hidroelectrice Porţile de Fier I. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.67/2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile/companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.2/2000 privind modficiarea coeficienţilor de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele nr.V-VIII la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. - Legea privind trecerea satului Cuştelnic din componenţa comunei Găneşti, judeţul Mureş, în componenţa municipiului Târnăveni, judeţul Mureş. - Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/1997 privind transmiterea, cu titlu gratuit, a unui imobil în proprietatea Republicii Federale Germania. - Legea privind aprobarea plăţilor restante pentru costurile de participare, pe perioada 1998 2001, la experimentele Centrului European pentru Cercetări Nucleare CERN, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.171/2000 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. - Legea pentru denunţarea Convenţiei internaţionale pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosament, semnată la Bruxelles, la 25 august 1924. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2001 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului. - Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.255/2000 privind prelungirea termenului de valabilitate a ofertei formulate de Fondul Proprietăţii de Stat pentru vânzarea acţiunilor deţinute la Societatea Comercială GEROM S.A. Buzău. - Legea pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.269/2000 privind urmărirea şi controlul postprivatizare a societăţilor comerciale. |
||||
|
În continuare, doresc să vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor, care urmează să fie trimise comisiilor permanente. 1.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român pentru Eficienţa Energiei, adoptat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2001. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2.Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, adoptat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2001. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.142/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, adoptat de Senat în şedinţa din 10 decembrie. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5.Proiectul de Lege pentru modificarea art.21, alin.7 din Legea nr.53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din cadrul aparatului Senatului, republicată, adoptat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2001. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 17 ianuarie 2002. 6.Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor destinate sediilor partidelor politice aflate în proprietatea statului, iniţiată de domnul deputat Constantin Niţă. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Termenul de depunere a raportului: 4 februarie 2002. 7.Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii ale Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, iniţiată de trei deputaţi PSD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termenul de depunere a raportului: 4 februarie 2002. 8.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.164/2001 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.109, alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 9.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2001 pentru modificarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 21 decembrie 2001. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 10. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, respins de Senat în şedinţa din 29 noiembrie 2001. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 17 ianuarie 2002. |
|
||
|
Cu aceasta, trecem la proiectele de lege înscrise pe ordinea de zi. Începem cu raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în domeniul sanitar. Vă rog să urmăriţi raportul Comisiei de mediere. La punctul 1, comisia ne propune varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac, în consecinţă, dezbateri şi nici vot, cu excepţia alin.3 de la punctul 1, unde comisia ne propune text comun. Dacă aveţi obiecţiuni la textul comun privind alin.3 al art.1? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 2 din raportul Comisiei de mediere, comisia ne propune text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 3, comisia ne propune, pentru cele 3 alineate ale art.3, respectiv 1, 2 şi 6, textele Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 4, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La punctul 4, pentru art.4 alin.2, ni se propune textul Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 5, cel cu privire la art.5, alin.1 şi 2, comisia ne propune, în unanimitate, textele Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 6, Comisia de mediere ne propune textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 7, textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri, nici vot. La punctul 8, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 9, pentru 5 alineate de la art.7, ni se propun, în unanimitate, variantele Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 10, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 11, text comun pentru art.8 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pentru art.8 alin.2, comisia ne propune textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. Pentru art.8, alin.3, comisia ne propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 12 din raportul de mediere, textul Camerei Deputaţilor. la punctul 12, propunându-se textul Camerei Deputaţilor, nu se fac dezbateri şi nici vot, nici pentru alin.1 al art.9, nici pentru alin.3. Vă rog să constataţi că textele raportului de mediere au fost votate în unanimitate. Este vorba de o lege caracter ordinar. Supun votului dumneavoastră final raportul. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||
|
La pct.3, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură. La punctul 1 al raportului Comisiei de mediere, ni se propune textul Camerei Deputaţilor. Propunându-se textul Camerei Deputaţilor, nu se supune nici votului, nici dezbaterii. La punctul 2, tot textul Camerei Deputaţilor. De asemenea, nu se supune votului, nici dezbaterii. În schimb, trebuie să vă supun votului final acest raport care vizează o lege cu caracter ordinar. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||
|
La pct.4, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2001 pentru completarea Legii nr.40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. Vă rog să urmăriţi raportul Comisiei de mediere. La singurul punct, ni se propune textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac nici dezbateri, nici vot. Asupra acestui unic punct, fiind o singură divergenţă, o să supun votului final acest proiect, în condiţiile art.în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
||
|
La pct.5, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2001 pentru acceptarea Codului Internaţional al mijloacelor de salvare (Codul LSA), adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia Comitetului Securităţii Maritime MSC.48(66) la Londra la 4 iunie 1996. Vă rog să urmăriţi cu atenţie raportul Comisiei de mediere. Un singur punct a fost în divergenţă. Comisia ne propune textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră textul Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Având în vedere că a fost un singur punct, informându-vă că este vorba de o lege cu caracter ordinar, supun votului dumneavoastră acest proiect, în condiţiile art.în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|
||
|
La pct.6, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2001 privind acceptarea de către România a Codului Internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare de foc (codul FTP), precum şi acceptarea unor amendamente la acesta, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.61(67) şi, respectiv, prin Rezoluţia MSC.101(73) ale Comitetului Securităţii Maritime, la Londra la 5 decembrie 1996 şi, respectiv, la 5 decembrie 2000. Vă rog să urmăriţi, la punctul 1 din raportul de mediere la proiectul pe care vi l-am anunţat, cel cu privire la aprobarea Ordonanţei nr.32/2001, comisia ne propune, în unanimitate, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 2, ni se propune textul Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac nici dezbateri şi nici vot. Vom supune acest raport votului final în şedinţa de vot, pentru că ni se semnalează că nu avem majoritatea necesară. Deci raportul de la punctul 6 îl vom supune votului final în şedinţa de mâine, dacă Comitetul ordinii de zi va fi de acord să completăm ordinea de zi. |
|
||
|
Pct.8, Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.58/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. La punctul 1, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 2, textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 3, tot textul Camerei Deputaţilor. La punctul 4, textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot, potrivit Regulamentului nostru. La punctele 5 şi 6, tot textul Camerei Deputaţilor. Punctele 7 şi 8, comisia ne confirmă textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 9, de asemenea, varianta Camerei Deputaţilor. La punctele 10, 11, 12 şi 13, tot varianta Camerei Deputaţilor. Punctele 14, 15 şi 16, tot varianta Camerei Deputaţilor. Punctul 17, varianta Camerei Deputaţilor. La punctul 18, Comisia de mediere ne propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 18, cel cu privire la art.20 alin.2 şi 3, vă rog să urmăriţi pag.13, deci cele care se află pe pag.13 la alin.2 şi 3, comisia ne propune variantele Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La art.19, textul Camerei Deputaţilor. Punctele 21 şi 22, textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. Punctele 23, 24, de asemenea, textul Camerei Deputaţilor. Punctele 25, 26, 27 şi 28, textul Camerei Deputaţilor. La punctele 29 şi 30, comisia confirmă textul Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctele 31, 32, tot textele Camerei Deputaţilor. La punctele 33, 34, 35 şi 36, textele Camerei Deputaţilor. La punctele 37, 38, 39, textele Camerei Deputaţilor. La punctele 40, 41, textele Camerei Deputaţilor. La punctele 42, 43, 44 şi 45, textele Camerei Deputaţilor sunt confirmate de Comisia de mediere. La punctele 46, 47, de asemenea, textul Camerei Deputaţilor. La 48, cu privire la art.46, cel cu privire la art.46, lit.a), comisia ne propune textul Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri. În schimb, pentru lit.b), comisia ne propune un text comun. Urmăriţi-l la pag.25. Dacă aveţi obiecţii? Nu. Supun votului dumneavoastră acest text. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pentru lit.c) şi d), comisia ne propune textele Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 49, textul Camerei Deputaţilor. Punctul 50, textul Camerei Deputaţilor. La punctul 51, de asemenea, textul Camerei Deputaţilor. Punctul 52 tot varianta Camerei Deputaţilor. Pct.53 şi 54 varianta Camerei Deputaţilor. Pct.55, 56, 57 varianta Camerei Deputaţilor. Pct.58, 59 şi 60, toate trei, variantele Camerei Deputaţilor. În consecinţă, nu se fac dezbateri şi nici vot. Vom supune şi acest raport votului final, în şedinţa de mâine. |
|
||
|
Pct.7. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală. La punctul 1, comisia ne propune varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 2, tot varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 3, text comun. Vă rog să-l urmăriţi la pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră textul comun al raportului de mediere. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vom supune, şi acest raport, votului final de mâine, cu condiţia includerii sale de către Comitetul ordinii de zi. |
|
||
|
Pct.9. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor. La punctul 1, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 2, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 3, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 4, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 5, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 6, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 7, tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Raportul va fi supus votului final de mâine. |
|
||
|
Pct.10. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. La punctul 1, textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot, după Regulamentul Camerei. Punctele 2 şi 3 variantele Camerei Deputaţilor. Punctele 4 şi 5 variantele Camerei Deputaţilor. Pct.6, 7 şi 8 variantele Camerei Deputaţilor. Pct.9 varianta Camerei Deputaţilor. Pct.10 şi 11 variantele Camerei Deputaţilor. La punctul 12, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 13, tot text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 13, vă semnalez că, în ceea ce priveşte lit.c), comisia a propus textul Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 14, ni se propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 15, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Punctul 16, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 16, cu privire la art.a) şi g), ni se propune varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. Punctul 17, cu privire la art.15, alin.1, ni se propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pentru alin.3 de la art.15, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La art.15 alin.4, ni se propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La alin.6, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. Art.16, cel de la punctul 18 din raportul Comisiei de mediere, ni se propune varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. La punctul 19, text comun, pentru art.17, alin.1 şi 2. Dacă aveţi obiecţiuni la text comun? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 20, cel cu privire la art.18, tot text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 21, text comun ne propune comisia. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 22, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se fac dezbateri şi nici vot. Punctul 23, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vom supune votului final, mâine, acest raport. |
|
||
|
Pct.12. Proiectul de Lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Suntem în procedură de urgenţă. Doamnă preşedinte Smaranda Dobrescu, vă rog să propuneţi termenii de dezbatere. Vă reamintesc, înainte de a-i da cuvântul distinsei noastre colege, că noi am votat o dată această lege, Senatul a respins-o şi, în consecinţă, a trimis-o Camerei Deputaţilor, pentru o nouă dezbatere. Ce a făcut comisia vă va spune doamna Smaranda Dobrescu. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia vă propune un interval de discutare de 30 de minute şi luări de cuvânt nu mai lungi de 1 minut. Aş vrea să vă spun că comisia a reexaminat acest proiect de lege, cu maxim de viteză, întrucât ceea ce Senatul, Comisia de muncă de la Senat, a introdus suplimentar şi, mai ales, nu a avut parte de oponenţă în discuţia din cadrul plenului Senatului, au fost prevederi salutare către categoria şomerilor, şi anume aceste modificări pe care le-a adus Senatul şi noi le-am preluat, în urma reexaminării, ţin de următoarele idei. Şomeri sunt consideraţi şi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, indiferent ce formă de învăţământ sau tineri care au satisfăcut stagiul militar, dar nu s-au putut angaja într-un interval de timp. În acelaşi timp, s-a introdus conceptul de şomer faţă de cei care s-au repatriat şi nu s-au putut angaja oficial, într-un interval de timp, la fel cei care au ieşit din detenţie. O altă modificare adusă de Senat, ce comisia noastră şi-a însuşit-o, este aceea legată de mărirea cuantumului indemnizaţiei de şomaj, de la 60%, cât votasem noi în plen, la 75% din valoarea salariului minim pe economie. În acelaşi timp, serviciile de mediere s-au extins la mai multe categorii. Comisia noastră a fost de acord să-şi schimbe raportul la această lege, acceptând, în integralitate, prevederile care le-a adus Senatul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbateri? Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem atunci la dezbaterea acestui proiect de lege. La titlul proiectului dacă sunt obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Titlul cap.I, dacă sunt obiecţiuni, comisia nu a avut. Votat în unanimitate. Art.1, 2, 3 şi 4, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Titlul cap.II, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.5, pentru pct.I, pct.II şi pct.III, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. La pct.IV, lit.a) şi b), a, b, d şi e, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. La lit.c) de la pct.IV, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Nu aveţi. Deci, votat amendamentul 1 şi în consecinţă, lit.c) se modifică în mod corespunzător. La pct.V şi VI, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La pct.VII, cel cu privire la indemnizaţia de şomaj, vă rog să urmăriţi amendamentul 2 care vizează definirea indemnizaţiei de şomaj. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 2 şi în consecinţă, pct.VII, cel cu privire la indemnizaţia de şomaj, se modifică în mod corespunzător. Pct.VIII, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 2-a dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.6, alin.1, lit.a), b), c), d), e) şi f), comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votate în unanimitate. Art.6, alin.1, lit.g), vă rog să urmăriţi amendamentul 3. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Nu aveţi. Votat în unanimitate şi în consecinţă, lit.g) se modifică în mod corespunzător. La lit.h) şi alin.2, lit.h) de la alin.1 şi alin.2 de la art.6 dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.7, 8, 9 şi 10, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.11, vă rog să urmăriţi amendamentul 4 de la pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 4? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Şi în consecinţă, art.11 se modifică în mod corespunzător. Art.12, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 3-a, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate. Art.13, 14 şi 15 dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votate în unanimitate. Titlul secţiunii a 4-a dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.16, lit.a), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.16, lit.b), vă rog să urmăriţi amendamentul 5. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 5 de la pag.2? Nu aveţi obiecţiuni. Am adoptat amendamentul 5 şi, în consecinţă, lit.b) se modifică corespunuzător. Art.16, lit.c), d) şi e), comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. După lit.e), comisia propune, prin amendamentul 6, o nouă literă f). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 6? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.16 se completează cu lit.f). La art.17, vă rog să urmăriţi amendamentul 7, reformularea acestuia. Urmăriţi vă rog amendamentul 7 de la pag.3 până la pag.4. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 7? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.17 se modifică în mod corespunzător. Titlul cap.III dacă aveţi obiecţiuni şi la secţiunea 1-a? Nu aveţi. Votate în unanimitate. La art.18 dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.19, lit.e) urmăriţi vă rog amendamentul 8 de la pag.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, lit.e) se va modifica corespunzător. Art.19, lit.b), c), d) şi e) dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Art.20, lit.a), b), c), d) şi e), comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.20, lit.f), urmăriţi vă rog amendamentul 9 de la pag.5. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 9? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, lit.f) se va modifica corespunzător. Art.21, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.22, alin.1, urmăriţi amendamentul 10 de la pag.5, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 10, deci, modificarea corespunzătoare a alin.1. Art.22, alin.2, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Titlul secţiunii a 2-a dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.23, 24, 25, 26 şi 27, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.28, 29, 30, 31, 32, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.33, lit.a), b), c), d) şi e), dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Art.33, lit.f), urmăriţi vă rog amendamentul 11 de la pag.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.33, lit.g), h), i), j), k), l), m) şi n), dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.33, alin.2, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nici dumneavoastră nu aveţi. Votat în unanimitate. Rog reprezentanţii Guvernului să ne asigure liniştea necesară votării legilor pe care le-au propus. Titlul secţiunii a 3-a, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.34, alin.1, urmăriţi vă rog amendamentul 12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 12? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Şi în consecinţă, art.34, alin.1 va avea alcătuirea rezultată. Art.34, alin.2, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.35, urmăriţi amendamentul 13 de la pag.6. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 13? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Deci, art.35 va avea alcătuirea rezultată. Art.36, 37 dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votate în unanimitate. Art.38, vă rog să urmăriţi amendamentul 14. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 14? Nu aveţi. Votat în unanimitate şi în consecinţă, art.38, alin.1 se va modifica în mod corespunzător. Art.38, alin.2, 3 şi 4 dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Comisia nu a avut. Poftiţi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Credeam că în Senat şi în Camera Deputaţilor, perioada de reflecţie care a fost între cele două abordări ne-a adus o cunoaştere în plus. Vrem să intrăm în Uniunea Europeană, vrem să ne creem nişte legi care să fie compatibile cu cele din Uniunea Europeană şi propunem în continuare stagii de cotizare atât de mici încât sunt ruşinoase şi un cuantum unic al indemnizaţiei de şomaj de 75% din salariul minim pe economie. Readucerea la egalitarism, neţinând cont de perioada de contribuţie şi de cuantumul contribuţiei, neţinerea cont că şansele de reintegrare pe piaţa muncii a persoanelor care au o vechime mai mare în muncă sunt mult mai mici, ne duc la gândul, exprimat de altfel şi în cadrul discuţiilor la bugetul de stat sau la moţiunea cu sănătatea, că, de fapt, se urmăresc fonduri de şomaj cu excedent ca să putem să astupăm deficitele bugetare. Ceea ce am propus la prima discuţie a legii în Camera Deputaţilor, ca perioadele de acordare a indemnizaţiei de şomaj să fie mai mari, ţinând cont de condiţiile specifice ţării, de fapt, nu a fost adoptat, văd că, nici de Senat. În continuare, eu vin în faţa dumneavoastră să reiau amendamentul discutat atunci, în care aceste perioade de şomaj să crească în ordinea 9, 12 şi 15 luni pentru punctele a), b) şi c) de la alin.1, art.39, iar cuantumul indemnizaţiei de şomaj să fie diferenţiat în funcţie de stagiul de cotizare şi aceasta să fie pentru categoria prevăzută la pct.a) din alin.1, 60% din venitul mediu pe ultimele 12 luni, 70%, raportat la acelaşi venit mediu pe ultimele 12 luni şi 80% pe venitul mediu pentru ultimele 12 luni, corespunzătoare categoriilor de contribuabili prevăzuţi la punctele a), b) şi c) din alin.1. Deci, în continuare, rog Camera Deputaţilor să se gândească ce pregătim şomerilor, viitorilor şomeri, începând cu anul viitor. Trebuie să ţinem cont că, în Uniunea Europeană, stagiul minim de plată pentru această indemnizaţie de şomaj este minim un an de zile, iar cuantumul indemnizaţiei de şomaj porneşte de la o sumă care reprezintă minimum de subzistenţă corespunzător economiei respective, la care se adaugă bonificaţii în funcţie de stagiul de cotizare. Cred că ar fi fost normal să facem şi noi acest lucru şi văd că numai în afară spunem că vrem să intrăm în Europa, in interiorul ţării, cu totul şi cu totul altceva facem. Doamnelor şi domnilor colegi, eu vă propun ca să nu votaţi acest amendament propus de comisie, pentru că va trebui să reflectăm cu toţii bine ce statut pregătim şomerilor din ianuarie 2002 încolo. |
||||
|
Doamna deputat, v-aţi referit la amendamentul 15 de la art.39. Daţi-mi voie atunci să întreb din nou sala rămăsesem restant cu art.38, alin.2, 3 şi 4 în legătură cu care nu s-au făcut obiecţii, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Deci, alin.2, 3 şi 4 din art.38 au fost adoptate în unanimitate. În legătură cu amendamentul formulat de doamna deputat Ivănescu întreb dacă mai există şi alte propuneri din sală, înainte de a-i da cuvântul doamnei preşedintă Smaranda Dobrescu? Nu mai există. Doamna Smaranda Dobrescu aveţi cuvântul şi apoi iniţiatorul |
||||
|
Faţă de formula iniţială a iniţiatorului în care cuantumul egal pentru toată lumea era de 60% din salariul minim pe economie, comisiile, cele două, Senat şi Camera Deputaţilor au hotărât că 75 este un cuantum corect. Şi de ce 75% şi nu 120%, să spunem? A fost un principiu care a stat la baza acestei determinări şi anume: există în momentul de faţă acel ajutor social, sub forma venitului minim garantat pe familie şi există salariul minim pe economie. Indemnizaţia de şomaj trebuie să se ridice peste ajutorul social, pentru că este vorba de o indemnizaţie, urmare unor contribuţii într-un sistem de asigurări, este normal să fie peste ajutorul social, dar este foarte important să se situeze sub cuantumul salariului minim pe economie, tocmai pentru a păstra acea fundamentare şi acea dorinţă de a se integra în muncă, de a accepta ideea că oricând o muncă salariată este de preferat unui ajutor, unei indemnizaţii de şomaj şi de aceea a trebuit să fie păstrată această corelaţie. Pe de altă parte, fondul de şomaj este strict un fond de solidaritate, un fond de asigurări, dar un fond de solidaritate, exact cum este sistemul asigurărilor de sănătate. Aici, fiecare contribuabil vine şi îşi asigură un risc care poate să nu-l atingă niciodată şi este de dorit. Aşa cum un om care îşi asigură sănătatea poate să nu se îmbolnăvească teoretic niciodată şi să nu beneficieze de aceste beneficii ale asigurării lui. Dacă am merge pe ideea că cine a contribuit mai mult trebuie să aibă o indemnizaţie mai mare, atunci de ce nu am veni şi la sănătate să spunem că cei care au contribuit mai mult, au avut salarii mai mari, ar trebui să primească servicii medicale mai bune, mai scumpe, mai calitative, de ce nu? Acesta este strict specificul unui fond de solidaritate şi şomajul este un astfel de fond specific. De aceea, cele două comisii au gândit că ridicarea de la 60 la 75% este o măsură suficientă şi dreaptă care păstrează ideea de a ne situa între ajutorul social şi între venitul salarial. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca. Întrebasem, ca să nu provoc discuţii... Poftiţi, poftiţi. |
||||
|
Doamna preşedintă m-a incitat. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Am ascultat, nu fără interes, explicaţiile doamnei preşedintă a comisiei de specialitate şi vreau să vă spun că sunt din ce în ce mai bulversat. Încep, din ce în ce mai mult, să nu înţeleg nimica din logica pe care ar trebui să o aibă decizia pe care comisia, pe care cu onoare o conduce, o pune în operă. Eu înţeleg că noi ne întoarcem, prin aceste principii pe care le susţinem cu seninătate, la perioada de dinainte de 1989, deşi, la începutul şedinţei, am omagiat momentul revoluţionar din Decembrie 1989. Acest egalitarism păgubos pe care îl încercăm să îl punem omului în suferinţă, nu îl întâlnim în absolut în nici o ţară civilizată. Oriunde în Europa şi în lumea civilizată, acest ajutor de şomaj nu este în raport cu un nivel pe care-l stabilim noi de tip comunist, ci este în raport cu nivelul indemnizaţiei pe care această persoană ajunsă într-o asemenea situaţie a avut-o de-a lungul carierei sale. Este adevărat că este de nedorit să se întâmple ca o persoană să-şi piardă locul de muncă, dar, dacă şi l-a pierdut nu totdeauna din vina lui, nu trebuie să-l şi sancţionăm în plus pentru această situaţie. Mie mi se pare această departajare, aceşti 75% care ni se par mult mai generoşi şi trebuie să-i aplaudăm decât 60%, absolut o glumă sinistră. În consecinţă, susţin din tot sufletul propunerea făcută de colega din PD şi în ceea ce priveşte perioadele pentru care să se aplice acest ajutor de şomaj şi în legătură cu necesitatea absolut clară ca acest ajutor de şomaj să nu fie stabilit de o manieră egalitaristă, 75% din salariul minim pe economie. Atunci ce interes mai are cetăţeanul să mai acţioneze pentru a-şi pune în valoare întregul potenţial de creaţie dacă el ştie ce primeşte atunci când este lovit de asemenea situaţii nedorite, determinate, evident, de multe ori de impasuri economice în care nu este întrebat de ce s-a ajuns. Bineînţeles că toate aceste chestiuni nu se întâlnesc în nici o ţară din Europa. De ce noi spunem, pe de o parte, că vrem legi europene, iar atunci când este să ne adaptăm legislaţia la această legislaţie europeană dăm din colţ în colţ? |
||||
|
Din partea Guvernului şi vă rog să răspundeţi şi la obiecţiile domnului Damian Brudaşca. |
||||
|
Domnul Ioan Cindrea (secretar de stat MMSS): Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Într-adevăr, este o problemă extrem de discutată, s-a discutat şi prima dată în Camera Deputaţilor şi în Senat şi în comisie. Îmi pare rău că această problemă a duratei şomajului şi a cuantumului ajutorului de şomaj nu este în cel mai corect mod prezentată astăzi aici. Şi aş dori, în faţa dumneavoastră, să vin şi să spun că varianta pe care o prezintă Guvernul este cu totul adaptată cerinţelor Uniunii Europene în ce priveşte durata şi cuantumul ajutorului de şomaj. În 80% din ţările Uniunii Europene, printre care aş enumera: Franţa, Belgia, ţări cu un sistem de protecţie socială extrem de avansat, cuantumul ajutorului de şomaj se stabileşte în cuantum unic, funcţie de un venit, fie salariul minim pe economie, fie venitul unui muncitor necalificat, lucrări obişnuite. Din acest punct de vedere, varianta cu care ne prezentăm din nou în faţa dumneavoastră vine cu un cuantum îmbunătăţit de 75%, funcţie de salariul minim pe economie. Variabila de care beneficiază persoanele aflate în şomaj şi funcţie de stagiul de cotizare este durata ajutorului de şomaj între 6 până la 12 luni. Esenţa acestei legi, durata ajutorului de şomaj şi cuantumul nu trebuie rupte de dorinţa iniţiatorului, deci, al Guvernului, de a stimula şomerii să caute efectiv un loc de muncă. Nu trebuie rupte de ansamblul celorlalte avantaje pe care le prezintă legea fie şomerilor, în cazul în care devin salariaţi, fie angajatorilor care oferă un loc de muncă şi aici aş veni să amintesc avantajele care se acordă până la salariul minim pe economie, persoanelor peste 45 de ani sau angajatorilor care încadrează în muncă persoanele peste 45 de ani, persoanelor cu handicap, întreţinători unici de familie. De asemnea, şomerii, în cazul în care se angajează înainte de expirarea duratei de şomaj, beneficiază de 30% din ultimul ajutor de şomaj. De asemenea, modular, fiecărui om aflat în starea de şomaj i se asigură şi alte cheltuieli pentru reintegrarea profesională, cum ar fi cursuri de formare profesională. La toate acestea aş adăuga şi creditele care se acordă în condiţii extrem de avantajoase cu cea mai mică dobândă din România, este vorba de creditele subvenţionate din fondul de şomaj. Şi dacă ne referim la cuantumuri, în toate intervenţiile nu s-a amintit că şi până acuma, în Legea şomajului, cuantumul superior era limitat. Actualmente, valoarea maximă a ajutorului de şomaj în date comparative este de 1.700.000 lei, ajutorul de şomaj mediu 1.000.000 de lei, după aplicarea acestei legi, ajutorul de şomaj se ridică la 1.312.500 lei. În baza unui studiu pe care-l pun la dispoziţia doamnei deputat Paula Ivănescu, un studiu realizat cu o universitate din România, 73% din şomerii din România vor avea de câştigat în baza noii legi a asigurărilor de şomaj şi a stimulării ocupării, iar 27% din şomeri vor avea de pierdut, sunt exact acei şomeri care au ajutoare de şomaj ridicate, care refuză un loc de muncă, deoarece salariile care se oferă sunt pe plaja dintre salariul minim pe economie şi ajutorul maxim al cuantumului de şomaj. Cu aceşti oameni avem probleme, aceşti oameni trebuiesc stimulaţi, cei 27% care refuză locuri de muncă, deşi economia oferă locuri de muncă. Ca atare, având în vedere cele spuse, rog membrii Camerei Deputaţilor să acorde votul pentru varianta Guvernului. |
||||
|
Domnule ministru Cindrea, numai puţin. Am senzaţia că vă referiţi la varianta care aţi convenit-o cu comisia, nu este varianta iniţială care a intrat în Parlament. |
||||
|
Deci, m-am referit la varianta îmbunătăţită cu 75% faţă de salariul minim pe economie care am convenit-o cu comisia şi cu care ne prezentăm şi pe care o susţinem. |
||||
|
E-n regulă. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Poftiţi, domnule deputat. |
||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnul ministru ne-a prezentat aici punctul de vedere pe care-l susţinem. Trebuie să facem însă câteva precizări. Faţă de o sumă fixă care este plătită în ţările europene şi s-a dat exemplu: Belgia şi Franţa, trebuie să spunem că şomerii din aceste ţări beneficiază de nişte bonificaţii şi dau exemplu doar trei dintre ele, una este pentru vârsta pe care o are şomerul, a doua este pentru situaţia familiei lui şi a treia este pentru perioada de cotizare. Acestea variază de la 7 până la 20%, adăugate la suma fixă pe care o primeşte fiecare. De asemenea, domnul ministru a făcut o referire la faptul că şi în legea anterioară, cea care este astăzi în vigoare, suma este plafonată la un anumit procent. Este, dar este, spre exemplu, 60% din media câştigului pe ultimele 12 luni. De asemenea, toate raportările care se fac la coşul zilnic ş.a.m.d. fac trimitere la salariul mediu pe economie şi nu la salariul minim pe economie cum este prevăzut în această lege. Cred că se face, aşa cum au spus şi colegii mei care au mai luat cuvântul aici, un egalitarism periculos între şomerii din această ţară şi că marea lor majoritate vor avea de suferit consecinţe economice cu totul deosebite şi că nu va avantaja în nici un fel stimularea ocupării locurilor de muncă, pentru că, în primul rând, nu au ce ocupa, trebuie să fie create locuri de muncă, pentru ca să stimulăm ocuparea lor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Stimaţi colegi, Potrivit regulamentului, voi supune întâi la vot amendamentul comisiei cu privire la art.39, deci, amendamentul 15. Cine este pentru amendamentul 15? Vă rog să vă exprimaţi votul toţi! Vă rog frumos să vă exprimaţi votul pentru a amendamentul 15 propus de către comisie. 81 de voturi pentru. Împotrivă? 20 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Deci, cu 81 voturi pentru, 20 împotrivă şi o abţinere s-a adoptat amendamentul comisiei cu privire la art.39 şi în consecinţă, celălalt amendament a căzut. La art.40, vă rog să urmăriţi amendamentul 16. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 16? Nu aveţi. Votat în unanimitate şi în consecinţă, art.40 se va modifica corespunzător. Art.41 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.42, urmăriţi amendamentul 17 de la pag.9. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 17? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.42 se va modifica în mod corespunzător. Art.43, alin.1, urmăriţi amendamentul 18, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, alin.1 se va modifica în mod corespunzător. Alin.2 de la art.43. Comisia nu a avut obiecţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.44, urmăriţi amendamentul 19, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 19 şi în consecinţă, modificarea art.44. Art.45. Nu a avut comisia amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.46, urmăriţi amendamentul 20 de la pag.10. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 20? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.46 se va modifica în mod corespunzător. Art.47 şi art.48, comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Titlul cap.IV dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.49, 50, 51 şi 52 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Titlul cap.V şi a secţiunii 1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.53, 54, 55, 56 nu aveţi obiecţiuni. Votate în unanimitate. Titlul secţiunii a 2-a. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.57, 58 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.59 şi 60 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.61, alin.1 şi 2 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.61, alin.3 urmăriţi amendamentul 21. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 21. Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.61, alin.3 se modifică în mod corespunzător. Art.62 dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 22? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 22 şi în consecinţă, modificarea art.62. Art.63, 64, 65 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.66, urmăriţi amendamentul 23 de la pag.12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 23? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.66 se va modifica în mod corespunzător. Art.67, art.68, art.69 şi art.70. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.71.Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.71, 72. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.74, 75, 76. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a II-a. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.77. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.78, alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.78 alin.2 lit.b), urmăriţi amendamentul nr.24, de la pag.13. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La lit.a), de la alin.2, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.78 va avea formularea rezultată din modificarea alin.2, lit.b). Art.79, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.80. Urmăriţi amendamentul nr.25, de la pag.13 modificarea ambelor alineate. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.25? nu. Votat în unanimitate amendamentul nr.25 şi, în consecinţă, noua alcătuire a alin.1 şi 2. La art.80 alin.3, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Art.81, 82, 83, 84, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.85, alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.26. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate şi, în consecinţă, alin.1 de la art.85 se modifică în mod corespunzător. Art.85 alin.2, alin.3 şi alin.4. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.86, alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.27. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, alin.1 de la art.86 se va modifica în mod corespunzător. Art.86, alin.2, alin.3 şi alin.4. Comisia nu a avut obiecţiuni la aceste amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.87, art.88, art.89. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.90. Urmăriţi amendamentul nr.28. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul nr.28 şi, în consecinţă, noua formulare a art.90. Art.91 şi art.92, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.93, alin.1. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. Art.93, alin.2. Urmăriţi amendamentul nr.29. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul nr.29 şi, în consecinţă, modificarea corespunzătoare a art.93, alin.2. Art.94. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a IV-a şi art.95, art.96. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. Titlul Capit.VI. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.97, art.98. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.99, lit.a), lit.b), lit.c), lit.d), lit.e) şi lit.f). Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La lit.g), urmăriţi amendamentul nr.30, de la pag.14. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul nr.30 şi, în consecinţă, lit.g) se modifică în mod corespunzător. Lit.h) şi lit.i), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. Art.100, alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.100, alin.2, lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.31? Nu aveţi. Adoptat amendamentul nr.31 şi, în consecinţă, lit.b) de la art.102 se va modifica în mod corespunzător. Pentru art.100, alin.2, lit.a), lit.c), lit.d), lit.e), lit.f), lit.g) şi lit.h), comisia n-a mai avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.101 şi art.102. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.103 şi art.104. Nu aveţi obiecţiuni. Votate în unanimitate. Titlul Secţiunii a II-a şi art.105 şi art.106. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.107, art.108 şi art.109. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Titlul Capit.VII şi art.110. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.111, urmăriţi amendamentul nr.32, de la pag.15. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.32? Nu aveţi. Admis în totalitate şi, în consecinţă, art.111 se va modifica în mod corespunzător. Art.112, art.113 şi art.114. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Art.115. Urmăriţi amendamentul nr.33, de la pag.15. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis amendamentul nr.33 şi, în consecinţă, art.115 se va modifica în mod corespunzător. Art.116, art.117, art.118 şi art.119. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. Titlul Capit.VIII. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.120, alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.34, pag.15. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis în unanimitate amendamentul nr.34 şi, în consecinţă, alin.1 al art.120 se va modifica în mod corespunzător. Pentru art.120, alin.2 şi alin.3, comisia n-a mai avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.121. Urmăriţi amendamentul nr.35, de la pag.16. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul nr.35 şi, în consecinţă, noua formulare a art.121. Art.122 şi art.123. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Adoptate în unanimitate. Art.124. Urmăriţi amendamentul nr.36. Dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi, domnule deputat. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.36, pag.16. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu aş zice că ar fi mai corect dacă am accepta varianta iniţială cea prezentată de Guvern -, pentru că, în varianta comisiei, am comite o mare greşeală. Acordarea indemnizaţiei de şomaj numai acelora care au fost disponibilizaţi prin programe de restructurare aprobate "ulterior intrării " - deci acest lucru precizează varianta comisiei "ulterior intrării în vigoare" a acestei legi, - a legii noastre -, este un non sens. Se ştie foarte bine că o serie de programe au fost aprobate înainte de intrarea acestei legi. Deci, în corpul legii, în cuprinsul legii trebuie să precizăm acest lucru: că se acordă ajutorul de şomaj şi în cazul restructurărilor care s-au realizat pe baza unor programe începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Nici sub aspect juridic n-aş putea accepta poziţia comisiei. Nu pot accepta motivarea că în cazul de faţă funcţionează principiul neretroactivităţi legi, aşa cum înţelege comisia. Din moment ce în cuprinsul legii şi acest lucru putem să facem noi, ca legiutor - se precizează că legea se aplică şi pentru cazurile anterioare intrării în vigoare a legii, atunci nu avem ce obiecta. Aceasta este voinţa politică şi aceasta trebuie să respectăm. Deci, nu se va aplica principiul neretroactivităţii în cazul de faţă. În concluzie, eu v-aş propune să acceptăm varianta Guvernului. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Domnul ministru Cindrea, din partea iniţiatorului. |
||||
|
Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Întru totul de acord cu domnul deputat Kerekes. Guvernul a avut în vedere, prin cuvântul anterior, contractele şi programele de restructurare care s-au încheiat înainte de apariţia legii şi se referă la modul în care se stabileşte ajutorul de şomaj, ca şi consecinţă la aceste programe de restructurare. De exemplu, la Dacia Piteşti urmează, până în 2005, să fie disponibilizaţi un anumit număr de salariaţi. Trebuie reglementat cum se stabileşte ajutorul de şomaj pentru aceşti salariaţi disponibilizaţi şi suntem de acord şi susţinem varianta Guvernului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Din partea comisiei. |
||||
|
Comisia este de acord, întrucât a fost o scăpare de logică, să spunem. Într-adevăr, programele de restructurare aprobate deja şi în curs de desfăşurare şi eşalonate conform Ordonanţei nr.98/1999, trebuie să meargă mai departe cu plăţile compensatorii, dar în paralel cu ajutorul de şomaj, conform noii legi. Deci, este vorba de "anterior", şi nu "ulterior". |
||||
|
Stimaţi colegi, Deci, comisia a revenit la amendamentul nr.35. În consecinţă, supun votului dumneavoastră art.124, în varianta Guvernului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a adoptat varianta Guvernului la art.124. Art.125, art.126 şi art.127. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. La art.128, urmăriţi amendamentul nr.37. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis în unanimitate amendamentul nr.37 şi, în consecinţă, noua formulare a art.128. Art.129. Urmăriţi amendamentul nr.38. Dacă aveţi obiecţiuni? Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.38, stimaţi colegi, de la art.129. Domnul Damian Brudaşca. |
||||
|
Referitor la acest amendament, domnule preşedinte, eu consider că, de vreme ce s-a acceptat ca legea să între în vigoare de la data de 1 martie 2002, nu se mai justifică această largheţe, această generozitate a noastră, să permitem ministerului de specialitate să prezinte normele de aplicare de-abia la 30 de zile după această dată. Eu cred că prin aceasta nu se face decât să se întârzie cu încă 30 de zile, cu alte cuvinte, de-abia după 1 aprilie 2002 ar fi posibilă aplicarea acestei legi. În consecinţă, dată fiind utilitatea şi importanţa ei din punct de vedere social, consider că ar trebui să modificăm acest articol, în sensul ca la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort să fie capabil să pună în operă normele metodologice de aplicare a acesteia. Altfel, nu are rost. De acum şi până în luna aprilie cred că este suficient timp ca specialiştii ministerului să elaboreze aceste norme. |
||||
|
Stimate coleg, art.128 s-a modificat ca urmare a admiterii amendamentului nr.37, în sensul că intră în vigoare legea la 1 martie 2002. Dacă mai există obiecţiuni la amendamentul nr.38? Nu. Admis amendamentul nr.38 şi, în consecinţă, art.129 se va modifica în mod corespunzător. La art.130, de la lit.a) până la lit.g), comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.130, lit.g), urmăriţi amendamentul nr.39 şi ultimul al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul nr.39 şi, în consecinţă, noua alcătuire a lit.g). La ultima literă de la art.130 lit.h) -, dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Poftiţi, doamnă preşedinte. |
||||
|
Iertaţi-mă, domnule preşedinte, cred că am devansat puţin rugămintea de a lua cuvântul. Credeam că suntem la final de lege, dar, totuşi, dacă am venit, vă rog să-mi permiteţi să-i rog pe colegi - şi dumneavoastră, dacă se poate, să supuneţi la vot acestui plen din seara aceasta -, ca mâine, pe ordinea de zi a legilor care vor primi vot final, să figureze şi această lege, tocmai având în vedere termenul deosebit de rapid, de 1 martie 2002, de punere în aplicare şi este foarte important să între atunci în aplicare, având în vedere multiplele politici active de combatere a şomajului pe care le aduce nou această lege. Ţinând cont şi de faptul că în luna ianuarie este vacanţă parlamentară, o să încercăm cumva să reuşim la 1 martie, cu ajutorul colegilor, dacă sunteţi de acord, s-o vătăm mâine. Vă mulţumesc. |
||||
|
Înţeleg că aţi propus ca să supunem votului final mâine. O să propun Comitetului ordinii de zi să trecem această lege, să vedem pe ce loc, pe lista votului final, ca şi pe celelalte. De fapt, avem o singură variantă, în ordinea în care au fost dezbătute. Aşa că nu ne rămâne decât să ne mobilizăm. |
||||
|
Vă mai propun ca, înainte de interpelări, să luăm Proiectul de Lege pentru aderarea României la Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene, adoptată la Strasbourg, 22 iulie 1964. Doamna ministru Luminiţa Gheorghiu, din partea iniţiatorului. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
Doamna Luminiţa Gheorghiu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii şi Familiei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Cu privire la importanţa pentru România de a deveni Parte la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene, amintim că unul dintre scopurile Consiliului Europei este realizarea pieţei unice în sectorul farmaceutic şi facilitarea accesului la piaţa unică şi al ţărilor europene ce nu fac parte din Uniunea Europeană. Acest deziderat se poate realiza numai prin armonizarea legislaţiilor naţionale cu cele europene în domeniul fabricaţiei, distribuţiei şi circulaţiei medicamentelor în Europa. Cadrul legal creat de Consiliul Europei pentru atingerea acestui obiectiv îl constituie aderarea la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene şi a Protocolului la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene. Obligaţiile României în urma aderării la Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene sunt aceleaşi pe care le implică aderarea la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene. Avantajele României sunt atât în domeniul politic, ştiinţific, cât şi în domeniul calităţii medicamentului, economic şi social. Având în vedere raportul favorabil al Comisiei pentru sănătate, din decembrie 2001, şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, din 17 octombrie 2001, supunem aprobării dumneavoastră acest proiect. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul preşedinte Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate. Aveţi cuvântul. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la Legea pentru aderarea României la Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene, Comisia pentru sănătate şi familie a analizat acest proiect de lege şi consideră că este absolut benefic, el realizând armonizarea legislaţiei noastre cu legislaţia europeană, aducând un real plus la posibilitatea cooperării ştiinţifice, la posibilitatea ridicării calităţii medicamentului şi, implicit, cu consecinţe economice benefice. Am luat în atenţie şi avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia de politică externă, precum şi Consiliul Legislativ. Vă rugăm ca să votaţi acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Trecem, atunci, la dezbaterea textelor. La titlul proiectului de lege? Domnul Damian Brudaşca. |
||||
|
Ca nu cumva vreun şugubăţ să spună că este "Proiectul la la la ", pentru că avem foarte multe aceste sintagme prezente în titlu, eu vă propun, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să fiţi de acord cu următoarea amendare a acestui proiect. În acest sens, propun forma următoare: "Proiectul de Lege pentru aderarea României la Protocolul, adoptat la Strasbourg în data de 16 noiembrie 1989, la Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene, adoptată la Strasbourg în data de 22 iulie 1964". În felul acesta, devine şi mai clar care dintre documente a fost, când, aprobat. În forma în care este prezentat, este indusă o anumită stare de imprecizie, având în vedere că urmează aceste precizări de adoptare, fără să se poată face cu exactitate disjungerea logică necesară. |
||||
|
Stimate coleg, eu sunt de acord că titlul este într-adevăr lălăit, dar vă rog să vă uitaţi la titlul protocolului. Noi nu putem schimba acum titlul protocolului. Vă rog să vă uitaţi în anexă. Şi acesta este convenit de Părţi, nu-l putem noi modifica. |
||||
|
Domnule preşedinte, dar noi nu umblăm la esenţa problemei! Noi umblăm la exprimarea în limba română. Noi ne adresăm beneficiarului român al acestei legi. Şi, în consecinţă, noi nu modificăm esenţa documentului! Noi punem clar, pentru orice individ de bună-credinţă, care citeşte acest proiect, punem clar caii înaintea carului. Altfel, uitaţi şi dumneavoastră: " aderarea României la Protocolul la Convenţia privind elaborarea adoptată la , adoptat la ". Este uşor neclar. |
||||
|
Stimate coleg, în afară de titlu, există nişte norme de tehnică legislativă, care spun că întâi se spune titlul documentului internaţional şi apoi unde şi data când a fost adoptat. Deci, oricât de supărător ar fi titlul, nu avem cum să modificăm. |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Atunci, lăsaţi-l să sune prost! |
||||
|
Dacă sunt şi alte obiecţii la titlul proiectului de lege? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La textul articolului unic, care cuprinde dispoziţia de aderare şi protocolul propriu-zis, care face parte din proiectul de lege. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Parcurgând textele acestui proiect de lege, urmează să-l supunem votului final în şedinţa de mâine. |
||||
|
Următorul punct, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2001. Domnul Grigoraş. Fiind vorba de un proiect în procedură de urgenţă, vă rog să ne propuneţi timpii de dezbatere. |
|
||
|
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2001, a întocmit raport favorabil; propune dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de iniţiator. Suntem în prezenţa unei legi ordinare. Propunem timp total 10 minute, două minute pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această repartizare? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a adoptat modalitatea de dezbatere. Poftiţi. Aveţi o chestiune prealabilă? |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Nu, la dezbateri generale. |
||||
|
La dezbateri generale. Poftiţi. |
||||
|
Acest proiect de lege a fost supus spre avizare şi Comisiei de politică externă având bucuria să fiu raportorul lui în comisia respectivă. Am subliniat şi cu acel prilej importanţa adoptării unui asemenea aranjament stand-by, din punct de vedere al creşterii credibilităţii României pe plan financiar internaţional. În acelaşi timp, nu m-am putut abţine să nu subliniez o serie de angajamente care au fost prost sau insuficient negociate de către Partea română, ca parte componentă a acestui aranjament. Mă refer, în primul rând, la Memorandumul cu privire la politicile economice şi financiare în perioada 2001-2002. Din punctul de vedere personal şi al partidului pe care-l reprezint, nu negăm importanţa şi necesitatea existenţei unui aranjament stand-by între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional, însă atenţionăm asupra modului defectuos în care s-au negociat condiţiile pentru care România va beneficia de cei 383 de milioane de dolari în 7 tranşe. Din acest punct de vedere, subliniem faptul că se renunţă la o serie de elemente care susţineau întreprinderile mici şi mijlocii, contribuie la mărirea accizelor la standarde europene. Vorbesc, de asemenea, despre disponibilizări, în continuare, de personal şi de o serie de alte măsuri care se susţine că ar face parte dintr-un complex al stabilirii sau stabilizării inflaţiei în economia românească. Apreciem că ar fi fost de dorit ca guvernanţii României, reprezentanţi de Ministerul Finanţelor, să se fi gândit, cu mai multă insistenţă, asupra impactului pe care aceste măsuri le va avea în acest an şi în anul viitor asupra dezvoltării reale a economiei româneşti. |
||||
|
Dacă mai sunt alte precizări? Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La articolul unic, care cuprinde dispoziţia de aprobare a ordonanţei, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.1 şi art.2, din ordonanţa de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.3 şi art.4, dacă aveţi obiecţiuni? art.4 fiind şi ultimul. Nu aveţi. Votat ambele texte în unanimitate. Parcurgând textele proiectului de lege, vom supune proiectul votului final în şedinţa de vot pe care o va stabili Comitetul ordinii de zi. |
||||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea amendamentelor convenite prin schimbul de scrisori din 20 aprilie 2001 şi 10 iulie 2001 între Ministerul Finanţelor Publice din România şi Ministerul Finanţelor din Federaţia Rusă, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind reglementarea reciprocă a creanţelor financiare în ruble transferabile. Din partea iniţiatorului? Poftiţi, doamnă ministru. |
|
||
|
Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Vă mulţumesc. În şedinţa Guvernului României din data de 21 iunie 2001, a fost aprobată nota-mandat privind schimbul de scrisori dintre Ministerele Finanţelor din România şi Ministerul Finanţelor din Rusia pentru prelungirea până la 31 decembrie 2002 a termenului de livrare a mărfurilor de origine rusă, prevăzut în Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind reglementarea reciprocă a creanţelor financiare în ruble transferabile rezultate din Acordul şi Protocolul dintre Guvernul fostei R.S.R. şi Guvernul fostei U.R.S.S., de colaborare la construirea de obiective în industria gazelor a U.R.S.S. În baza Împuternicirii nr.570 din 5 iulie 2001, acordată de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat pentru semnarea schimbului de scrisori. Scrisoarea a fost transmisă Ministerul Finanţelor din Federaţia Rusă la data de 10 iulie 2001 şi face parte din prezentul acord menţionat. Faţă de cele prezentate mai sus, propunem aprobarea Proiectului de Lege pentru adoptarea amendamentelor convenite prin schimbul de scrisori. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnule deputat Grigoraş, prezentaţi, vă rog, raportul comisiei. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării Proiectului de Lege pentru aprobara amendamentelor convenite prin schimbul de Scrisori din 20 aprilie 2001 şi 10 iulie 2001 între Ministerul Finanţelor Publice din România şi Ministerul Finanţelor din Federaţia Rusă la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind reglementarea reciprocă a creanţelor financiare în ruble transferabile, rezultate din Acordul şi Protocolul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, de colaborare la construirea de obiective în industria gazelor a U.R.S.S. în anii 1984-1988, din 19 iulie 1984 şi din Contul de lichidare nr.2 în ruble transferabile, semnat la Moscova, la 18 august 1989, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a hotărât ca acest proiect de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei în forma prezentată. Fac menţiunea că suntem în prezenţa unei legi ordinare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale? Nu. Trecem la dezbaterea textelor acestui proiect de lege. Asupra titlului proiectului de lege, dacă există obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La articolul unic care cuprinde dispoziţia de aprobare a amendamentelor convenite? Nu aveţi obiecţiuni, votat în unanimitate. Vom supun, în consecinţă, proiectul de lege votului final în şedinţa care va fi stabilită de comitetul ordinii de zi. |
||||
|
Proiect de Lege privind măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului. Suntem în procedură de urgenţă, rog Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice să ne propună timpii de dezbatere. Din partea iniţiatorului, sunt prezenţi domnii miniştri? |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării proiectului de Lege privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului, în şedinţa din ziua de 11.12.2001, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a întocmit raportul pe care îl supune dezbaterii şi adoptării plenului Camerei Deputaţilor cu o serie de amendamente. Menţionăm că proiectul de lege intră în categoria legilor ordinare. Propunem pentru discuţie 5 minute pe ansamblu, 1 minut de intervenţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această desfăşurare a dezbaterilor? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, votat în unanimitate. La art.1, vă rog să urmăriţi amendamentul 1 din partea comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate, amendamentul 1 şi, în consecinţă, modificarea corespunzătoare a art.1. La art.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 2 al comisiei pentru alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi. votat în unanimitate, în consecinţă, art.2 alin.1 va avea formularea rezultată din amendamentul 2. Pentru art.2 alin.2 urmăriţi, vă rog, amendamentul de la pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni la acesta. Nu aveţi. votat în unanimitate amendamentul de la art.2 alin.2 şi, în consecinţă, acesta va fi modificat în mod corespunzător. Pentru art.3 alin.1, comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.3 alin.2 care este şi ultimul. Comisia nu a avut amendamente. Aveţi dumneavoastră? Nu aveţi amendamente nici la alin.2. în consecinţă, art.3 cu cele două alineate este votat în unanimitate. După art.3, comisia ne propune prin amendamentul 4 un articol nou: "Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării". Da. Poftiţi, domnule deputat. Deci după art.3 există un amendament din partea domnului deputat Ianculescu. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am prevăzut după art.3, două amendamente care n-au fost acceptate de comisie, dar pentru care eu insist în faţa dumneavoastră, părerea mea, mi se pare că sunt bune şi mi se pare că sunt şi etice, pentru că în urma controalelor care se fac de către Ministerul de Finanţe, nu mi se pare normal ca să se stingă toate datoriile bugetare chiar şi acolo unde s-au produs fraude. De aceea, am propus în art.4 ca procesul de privatizare să continue, societatea să fie degrevată de obligaţiile bugetare respective, rămânând, în continuare, recuperarea acestor datorii bugetare de la cei care se fac vinovaţi, pe baza unor hotărâri judecătoreşti. Mi se pare normal acest lucru, de aceea amendamentul meu a constat într-un articol nou, art.4, cu următorul conţinut: "La societăţile comerciale unde s-au constatat fraude în urma controalelor prevăzute la art.2, procesul de privatizare poate continua, urmând ca obligaţiile bugetare prezentate la art.3 să fie recuperate de la cei care se fac vinovaţi, în baza unor hotărâri judecătoreşti". Mi se pare anormal ca aici să se stingă datoriile bugetare şi bugetul să nu mai pună mâna pe aceşti bani niciodată, sine die. Într-adevăr, să se stingă datoriile bugetare acolo unde au fost cauze obiective, dar acolo unde controalele constată că s-au produs fraude, acestea să fie recuperate de la cei vinovaţi, în contul bugetului statului. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Domnule deputat, aş avea rugămintea să vă prezentaţi şi amendamentul următor, urmând să le supunem votului separat. |
||||
|
Exact. Amendamentul următor constă în următoarele. Normal că societăţile comerciale agricole se privatizează. Cei care le privatizează şi intră în posesia lor s-ar putea, o parte din ei, să practice acelaşi lucru: să nu-şi achite obligaţiile bugetare. Ei achiziţionează societatea comercială respectivă şi nu-şi onorează obligaţiile bugetare faţă de stat. De aceea, am prevăzut un articol 5 care este cu textul următor: "Facilităţile acordate conform prevederilor prezentei legi se anulează în cazul societăţilor comerciale privatizate care nu îşi achită în continuare obligaţiile bugetare prevăzute la art.3". Ar fi cam sinonim cu ce se întâmplă în penitenciare cu deţinuţii. în momentul în care l-am eliberat şi el a produs nişte fapte penale, în continuare, el este obligat să-şi suporte detenţia şi pentru fapta pentru care a fost amnistiat. Mi se pare o chestiune corectă şi în cazul acesta ar fi un avertisment pentru cei care obţin aceste societăţi comerciale să ştie că au această obligaţie faţă de bugetul statului şi să nu-şi imagineze că peste 3-4 ani după ce nu-şi achită aceste obligaţii bugetare, să-şi închipuie că vine altcineva la guvernare şi, nu-i nimic, se sting şi aceste datorii. Cred că acest articol ar fi o oportunitate pentru cei care nu-şi achită obligaţiile bugetare, într-adevăr, să fie obligaţi să şi le achite, fiind amendaţi şi cu facilităţile de care au fost scutiţi, conform acestei legi. Mi se pare o chestiune normală. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Din partea comisiei, vă rog să vă pronunţaţi. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Considerând că la comisie ne-am înţeles în legătură cu această problemă, comisia nu a aprobat aceste două amendamente, pe următorul considerent. legat de primul amendament la societăţile comerciale, unde s-au constatat fraude, această sarcină nu este prinsă în această iniţiativă, pentru că iniţiativa are drept obiectiv să sporească atractivitatea, iar legat de constatarea fraudelor, acestea sunt în atenţia altor legi, practic, care fac obiectul legilor respective şi este clar că toţi cei care realizează fraude vor intra în incidenţa legilor care se ocupă de astfel de probleme. Iar, în legătură cu facilităţile acordate, art.5: "Facilităţi acordate, conform prevederilor prezentei legi...", acestea vor fi prinse în metodologia de lucru, pe lângă lege, pentru că atunci când se încheie contractul de licitaţie se menţionează toate clauzele respective, încât nu este bine să le prindem în cadrul acestei legi. De aceea comisia nu a fost de acord şi supunem aprobării Camerei să nu aprobe cele două amendamente. Vă mulţumesc. Cu părere de rău faţă de colegul Ianculescu. Vă mulţumesc. |
||||
|
Din partea Guvernului. |
||||
|
Domnul Gheorghe Predilă: Domnule preşedinte, Eu menţin hotărârea comisiei, deoarece atunci când am dezbătut acest proiect de act normativ am avut în vedere prevederea de la art.2 că lista acestor societăţi se stabileşte pe baza unei analize, precum şi nivelul acestor datorii şi deci cu ocazia analizei se discerne clar care sunt produse de fenomene care au fost independente de voinţa oamenilor, precum şi cele care au fost cauzate de acte de necinste, de către cei care au avut managementul întreprinderilor. Legat de art.5, cu facilităţile pentru cei care nu-şi achită în continuare datoriile, actul normativ se referă la nivelul şi structura datoriilor la data când se constată. Nu mai discutăm şi de viitor, pentru că în caietul de sarcini şi în contract se înscriu clar aceste datorii şi cu obligaţiile respective, până la care dată ele trebuie achitate. |
||||
|
Stimaţi colegi, Aţi ascultat şi argumentele domnului deputat Ianculescu cu privire la amendamentul respins de către comisie privitor la art.4, aţi ascultat şi comisia şi reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Ianculescu, primul cel cu privire la art.4. Cine este pentru? 22 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 34 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 34 de voturi împotrivă, 22 de voturi pentru şi o abţinere amendamentul cu privire la art.4 a fost respins. Cu aceleaşi precizări, supun al doilea amendament, al domnului Ianculescu, la vot, cel cu privire la introducerea unui art. 5, referitor la facilităţi. Cine este pentru? 5 voturi pentru. Voturi împotrivă? 35 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu 35 voturi împotrivă, 5 pentru şi 3 abţineri a fost respins şi cel de-al doilea amendament. Cu privire la amendamentul comisiei de la pct.4, cel cu privire la introducerea art.4 având conţinutul următor: "Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei". Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament al comisiei? Nu sunt. Votat în unanimitate. Parcurgând textele acestui proiect de lege, îl vom supune votului final în şedinţa de vot de mâine, dacă se va confirma acesta de către Comitetul ordinii de zi. Ar urma un proiect de lege privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii în comercializarea serviciilor. Este mai mare şi la ora 18,30 trebuie să începem interpelările. Îl rog pe domnul vicepreşedinte Petrescu să-mi ia locul. (Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu preia conducerea şedinţei.) |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimaţi colegi, Înainte de a trece la secvenţa cu interpelări şi întrebări, vă supun votului Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române: Ionescu Răzvan, Ana Gheorghe, Mitu Dumitru Octavian Grupul parlamentar al PSD, Săulea Dănuţ Grupul parlamentar al PRM, Canacheu Costică Grupul parlamentar al PD, Drăgănescu Ovidiu Virgil Grupul parlamentar al PNL, Toró tiberiu Grupul parlamentar al UDMR. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Domnul deputat Damian Brudaşca doreşte să adreseze o întrebare Ministerului Industriei şi Resurselor. Poftiţi. |
|
||
|
Domnule preşedinte, pentru economie de timp, să mi se dea răspunsul acum. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun. Sunt răspunsurile, da. Poftiţi, domnule Moucha, răspundeţi la întrebare. |
||||
|
Domnul Romulus Ioan Mouha: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În legătură cu problema ridicată de domnul deputat Brudaşca, aş dori, în primul rând, să precizez că acum câteva minute am transmis un exemplar din răspunsul pe care îl voi citi acum domnului deputat Brudaşca. în ceea ce priveşte cantitatea de gaz metan necesară pentru încălzirea populaţiei şi preocuparea locuitorilor judeţului Cluj în legătură cu presiunea scăzută a acestuia, aş dori să precizez faptul că acum condiţiile atmosferice caracterizate prin temperaturi continue foarte scăzute au provocat în sistemul de transport şi distribuţie a gazelor naturale disfuncţionalităţi tehnice şi tehnologice cu repercusiuni în alimentarea cu gaze naturale a populaţiei şi consumatorilor industriali. Datorită temperaturilor extrem de scăzute din Federaţia Rusă şi Ucraina, ţări din care noi importăm cantităţi semnificative de gaz metan, aceste temperaturi au determinat avarii tehnice care au condus implicit la reducerea severă a cantităţilor de gaze contractate de către partea română. De asemenea, temperaturile scăzute din ţară au determinat creşterea consumurilor de gaze naturale de către populaţie. Au fost înregistrate în principal creşteri importante ale nivelurilor consumurilor realizate, faţă de sursele potenţiale şi limitele de consum programate, astfel că se constată depăşirea cotelor alocate în multe localităţi din ţară. În aceste condiţii care au afectat funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemului de transport şi distribuţie de gaze naturale, Ministerul Industriei şi Resurselor a luat o serie de măsuri printre care aş aminti creşterea la nivel maxim al extracţiei de gaze din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi acţionarea la maximum a potenţialului producţiei interne de gaze naturale, respectiv Romgaz şi Petrom. De asemenea, s-a făcut trecerea pe combustibil alternativ, respectiv păcură şi cărbune, a unor centrale ale Societăţii Termoelectrica, precum şi ale centralelor de cvartal şi de zonă, acolo unde condiţiile tehnice au permis. Nu aş dori să trecem mai departe fără să subliniez faptul că au fost numeroase intervenţii la furnizorul extern de gaze naturale pentru determinarea acestuia de a se intra în parametrii contractuali pentru livrarea gazelor naturale. Aş dori, totodată, să subliniez şi faptul că în Municipiul Cluj-Napoca, consumul de la 80,4mc/oră programaţi a sărit, datorită condiţiilor meteorologice pe care le aminteam mai înainte, la circa 100-120 de mc/oră. În ceea ce priveşte măsurile întreprinse sau pe care intenţionează ministerul să le întreprindă în vederea asigurării resurselor pentru energia termică livrată către populaţie, aş dori să precizez faptul că în vederea asigurării acestor resurse, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, respectiv HG nr.607/27 iunie 2001, a fost aprobat programul de iarnă pentru perioada 2001 - martie 2002, întocmit de Termoelectrica. Programul a fost realizat avându-se în vedere susţinerea în perioada iunie 2001 martie 2002, şi în special în iarnă, a obiectivului principal al strategiei energetice naţionale de satisfacere a necesarului de energie la un preţ competitiv, în condiţii de calitate şi de siguranţă în alimentare. La elaborarea acestui program s-a avut în vedere estimarea consumului de energie electrică şi termică, precum prognoza balanţei de energie electrică, energie termică şi de combustibili. Pentru susţinerea programului de iarnă s-au luat măsuri, printre care aş dori să subliniez una foarte importantă, este vorba de asigurarea fondurilor financiare necesare achiziţionării combustibilului prin garantarea de către statul român a unui credit în valoare de 400 de milioane de dolari. De asemenea, ar trebui subliniat faptul că în cadrul Termoelectrica care se află sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor s-au adus o serie de modificări administrative, organizatorice care creează o serie de societăţi comerciale distincte din Termoelectrica, prin aceasta se scontează îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu energie termică şi electrică. Aş cita numai, printre altele: S.C. Uzina Termică - Calafat, Uzina Termică - Vaslui, Uzina Termoelectrica - Midia, Electrica Zalău, Termoelectrica Giurgiu, Termică Comăneşti, toate acestea desprinse din, să spunem aşa, trupul Termoelectrica Mare şi care, în felul acesta, în localităţile respective, vor putea asigura în condiţii mai bune livrarea agentului termic către populaţie. Aş vrea, de asemenea, să subliniez faptul şi acest lucru trebuie reţinut că în ciuda unor aparenţe, societăţile comerciale de sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor asigură pentru populaţie numai 40% din necesar, restul de 60% fiind asigurat de către administraţia publică locală. De asemenea, aş dori să mai arăt un lucru şi anume că în vederea creşterii siguranţei în exploatare a sistemului de gaz metan din România în următorii doi ani, capacitatea de înmagazinare subterană a gazului metan va creşte de la 1,5 miliarde, cât este în prezent, la peste 4 miliarde, cum este normal, metri cubi, ceea ce va conferi un spor de siguranţă întregului sistem de aprovizionare cu gaz metan a populaţiei. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnule deputat, dacă sunteţi mulţumit? |
||||
|
Ţin să-i mulţumesc domnului ministru secretar de stat Romulus Moucha pentru răspunsul detaliat pe care mi l-a oferit la problema ridicată, în acelaşi timp, doresc să-l informez şi pe domnia sa că autorităţile locale din Municipiul Cluj-Napoca amintit aici că ar fi depăşit consumul zilnic de gaz metan au făcut eforturi financiare substanţiale în această toamnă prin modernizarea unor centrale termice de cartier prin care s-a redus consumul acestora cu circa 20-25%. De asemenea, au fost făcute lucrări importante pentru evitarea pierderilor de la aceste centrale spre beneficiarii finali. În consecinţă, consider că având în vedere răspunsul şi asigurările cu privire la asigurarea nivelului de consum curent, nu există pericole, cel puţin teoretic, pentru ca în această iarnă locuitorii judeţului Cluj să îngheţe de frig prin neimplicarea ministerului de resort. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Domnul Brudaşca a formulat o întrebare şi pentru Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Dacă vreţi să răspundeţi? |
||||
|
Problema pe care o ridicam a fost pusă de către reprezentanţi din Ministerul Transporturilor care semnalau că medicii proveniţi din aceste medii sunt nevoiţi să obţină avizul de liberă practică de la Bucureşti şi nicidecum de la Direcţiile de sănătate publică judeţene, ceea ce implică şi taxe suplimentare şi costuri suplimentare. În egală măsură era o chestiune care ţine şi de Casa de Asigurări, comparaţia cu beneficiarii din domeniul armatei ai căror pensionari plătesc simultan sau imediat după pensionare caselor de asigurări militare, pe când cei proveniţi de la Ministerul Transporturilor trebuie să plătească întâi Casei Naţionale de Asigurări Sociale, după care banii se transferă caselor de asigurare din ministerul de resort şi se dorea o uniformizare care este în interesul depăşirii fazelor de birocratism excesiv în acest domeniu. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Doamnă secretar de stat, portiţi. |
||||
|
Doamna Luminiţa Gheorghiu: Privind întrebarea domnului deputat Damian Brudaşca, referitor la eliberarea avizului de liberă practică, precizăm următoarele. Acesta se obţine pentru medici de la direcţiile de sănătate publică judeţene cu excepţia medicilor care lucrează în transporturi, aceştia primind avizul pe baza unui dosar depus la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, unde se percepe o taxă. Astfel, Direcţia pentru privatizare şi relaţii cu investitorii străini şi autohtoni prin Departamentul Acreditare, eliberează autorizaţia de liberă practică. Autorizaţia de liberă practică pentru personalul medical se eliberează conform legii şi prevederilor Legii nr.74/1995 şi se acordă de minister pe baza documentelor specificate în text. Documentele care se depun la minister sunt aceleaşi şi pentru personalul medical ce desfăşoară activităţi medicale în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor, SRI, Ministerul Justiţiei, cât şi pentru celelalte categorii de personal medical. Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.84/1998 medicii care lucrează în reţeaua MSF obţin autorizaţia de liberă practică prin direcţiile de sănătate publică. Durata de executare a unei astfel de autorizaţii de către minister este de maxim o săptămână. Dosarele ce conţin documentele pe baza cărora se eliberează autorizaţia de liberă practică se transmit prin delegat ministerului, urmând ca tot prin delegat să fie eliberate personalului medico-sanitar solicitant. În baza prevederilor legale, în speţă, Legea nr.505/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/92 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii şi a punctului nr.10 din anexa la lege, pentru eliberarea autorizaţiilor se percep tarife conform Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr.190/2000 şi se încasează prin caseria ministerului şi anume în sumă de 150.000 lei. Referitor la a doua întrebare şi anume privind problema pensionarilor proveniţi din domeniul transporturilor care ar trebui să plătească din momentul pensionării banii la Casa de Asigurări din Societatea Transportatorilor, vă informăm următoarele. Din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/1998 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/1998 privind respectiv înfiinţarea organizarea, funcţionarea Casei de Asigurări de Sănătate a Transporturilor şi Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte că fondul de asigurări de sănătate la aceste case este format din: 1. contribuţia persoanelor juridice din sistemele acestor sectoare de activitate şi 2. din contribuţia personalului în activitate şi a persoanelor pensionate din unităţile aparţinătoare, a membrilor de familie a acestora, precum şi a altor categorii stabilite de adunarea reprezentanţilor. În consecinţă, o persoană care se pensionează din sectoarele respective poate opta menţinerea pe lista medicului de familie la care este înscris şi care este în relaţii contractuale cu Casa Armatei sau Transportatorilor, după caz, urmând să se vireze contribuţia sa de asigurări de sănătate la casa pe care a ales-o. Pentru aceasta, e necesar ca să se solicite Casei Naţionale de Pensii de către Casa de asigurări de sănătate pe care a ales-o, virarea contribuţiei la casa respectivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc. Sunteţi mulţumit? Da. Tot domnul Damian Brudaşca a adresat o întrebare Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului privind obiectivele prevăzute pentru anul 2002 privind lucrările de specialitate la principalele cursuri de apă în judeţul Cluj. Vă rog să răspundeţi. |
||||
|
Domnul Ovidiu Ianculescu (secretar de stat, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului): Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Referitor la întrebarea domnului deputat Damian Brudaşca privind programul de investiţii al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului pe anul 2002 în judeţul Cluj, în domeniul gospodăririi apelor prezentăm următorul răspuns: Pentru anul 2002, în judeţul Cluj sunt prevăzute 5 obiective de investiţii, totalizând o valoare de investiţii de 23 de miliarde 564 milioane lei. Acestea sunt următoarele: amenajarea pentru apărare împotriva inundaţiilor provocate de râul Someşul Mic pe secţiunea Cluj-Dej, cu termen de finalizare noiembrie 2003, pentru anul 2002, fiind prevăzute investiţii de 5 miliarde lei, cu ajutorul cărora se pot realiza 42,3 km regularizare, 3,52 km dig şi 3400 hectare apărate de inundaţii; a doua, reconsiderarea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor pe Valea Căpuş, cu termen de finalizare tot noiembrie 2002, cu o valoare de investiţii de 7 miliarde 764 milioane lei, propunându-se a se realiza 25 km reprofilarea albiei şi 3 km consolidări mari. A treia, consolidarea drumului comunal 128 în zona Bloca-Săcuiu, cu termen de finalizare luna decembrie 2003, cu o valoare de investiţii în 2002 de 5 miliarde lei, putându-se realiza 12,25 km consolidare drum. A patra, consolidarea aceluiaşi drum comunal însă pe zona Săcuiu-Scrint, cu termen de finalizare tot luna decembrie 2003, cu o valoare de investiţii pentru 2002 de 5 miliarde lei, putându-se realiza 7 km consolidare drum. Şi, al cincilea obiectiv, se referă la un studiu de fezabilitate cu o valoare de 800 de milioane de lei, cu privire la amenajarea râului Someşul Rece şi Valea Săcătău, între confluenţa cu pârâul Negruţa şi acumularea Gilău. Suma totală, vă spuneam la început, este de 23 de miliarde 564 milioane lei. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Sunteţi mulţumit de răspuns, domnule deputat? Spuneţi vă rog. |
||||
|
Eu ţin să-i mulţumesc domnului ministru pentru răspunsul pe care mi l-a dat. Precizez că, din păcate, unele din aceste obiective au fost înscrise şi în programul pentru acest an şi se pare că ori nu au fost bani, ori nu s-au terminat lucrările. De asemenea, mai ţin să menţionez că lipsesc din programul ministerului o serie de lucrări de consolidare de maluri în zona Măguri-Răcătău şi în zona Iara şi Valea Ierii care, datorită inundaţiilor care au avut loc la începutul acestui an şi anul trecut şi unde lucrările n-au fost finalizate, că există riscul în cazul unei primăveri ploioase ca acestea să necesite pe viitor investiţii şi mai mari. Oricum, mă mulţumeşte faptul că totuşi judeţului Cluj i-a fost rezervată o atât de importantă contribuţie de 23,5 miliarde de lei pentru lucrările de specialitate pentru anul viitor. Sper să se şi realizeze. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul deptutat Mircea Costache a solicitat precizări privind aplicarea Legii salarizării pentru angajaţii de la Direcţia de cultură şi culte. Domnul secretar de stat Pâslaru. Domnul Costache nu este. Îi trimiteţi în scris răspunsul. Domnul Damian Brudaşca pune o întrebare cu privire la pachetele cu rechizite oferite gratuit unor elevi. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Eu am primit din partea unor cetăţeni din judeţul Cluj colete dintre cele care au fost date în baza Ordonanţei Guvernului privind ajutorarea familiilor cu copii mulţi sau a familiilor cu venituri mici şi foarte mici în vederea începerii anului şcolar. Din păcate, aceste colete nu erau la sumele specificate în ordonanţa de Guvern cu pricina, existând o diferenţă considerabilă între valoarea prevăzută în ordonanţă şi valoarea reală. Întrebările pe care le-am adresat ministerului au fost dacă aceşti bani au intrat în oareşce buzunare. Mi s-a răspuns că această acţiune este imposibil de făcut întrucât s-a dispus ca aceste colete să fie trimise spre beneficiari în tranşe diferite. Dar a uitat să se specifice: în câte tranşe? Când se vor vira aceste tranşe? Şi care este valoarea fiecăreia dintre tranşe pentru ca să avem sentimentul seriozităţii ce caracterizează în general activitatea acestui minister. De aceea am revenit cu această întrebare, sperând că domnul secretar de stat, aici de faţă, îmi va clarifica şi această nedumerire. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul Radu Damian, secretar de stat. |
||||
|
Domnul Mircea Radu Damian (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Voi da citire răspunsului la întrebările domnului deputat Damian Brudaşca. La prima întrebare, referitor la faptul că nu s-a precizat de la început livrarea în tranşe a rechizitelor, precizăm că necesarul de rechizite pentru 930.000 de beneficiari, greutatea căreia se ridică la peste 3.000 de tone, depăşeşte capacitatea de producţie internă pe o lună care este de circa 2400 de tone. Datorită perioadei scurte şi posibilităţilor de contractare şi asigurare din producţia internă, cât şi necesităţii de asigurare a beneficiarilor cu rechizite la începutul anului şcolar, s-a stabilit livrarea rechizitelor în două tranşe. În tranşa I au fost acordate rechizitele necesare începutului de an şcolar, iar în tranşa a II-a alte rechizite necesare pe parcursul anului şcolar. În acest sens, rechizitele au fost acordate în timp şi în funcţie de necesităţi. În ceea ce priveşte numărul tranşei şi valoarea fiecăreia, vă informăm că rechizitele au fost distribuite în aceste două tranşe şi a fost finalizată distribuirea. Valoarea pachetelor pe tranşă este următoarea: Tranşa I. La clasa I 102.457,7 milioane, la clasele II-IV 37.163,8 milioane, la clasele V-VIII 59.258,95 milioane. La clasa a II-a 89.957,68 şi apoi 192.358,25 milioane. La clasele II-IV 158.682,98 şi respectiv 195.846,78 milioane, iar la clasele V-VIII 190.195,43 milioane şi, respectiv, 249.454,38 milioane. Valoarea totală a contractului este 205,9 miliarde lei, faţă de suma prevăzută iniţial de 200 miliarde lei. Referitor la punctul 3 din întrebare, vă informăm că executantul este Regia Autonomă Monitorul Oficial şi a fost stabilit pe bază de memorandum aprobat de Guvernul României. Totodată, precizăm că la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, persoanele care urmăresc aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.33/2001 pentru acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002 sunt: domnul secrear de stat Vasile Molan şi domnul director general Mihai Păunică, de la Direcţia generală Buget-Finanţe. Cu deosebită consideraţie, Semnează doamna ministru. Aş adăuga, dacă-mi permiteţi, şi un comentariu. Trebuie să spun că acest efort al Guvernului pentru asigurarea cu rechizite a fost sprijinit cu deosebită seriozitate şi sperăm să nu mai apară astfel de semnale, asumându-ne totuşi şi faptul că lipsa de informare poate a condus la asemenea întrebare. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat, nu vă supăraţi! Domnul deputat a întrebat o chestiune extrem de clară: se dau în două tranşe, când se epuizează difuzarea tranşei a doua şi aţi spus că aţi epuizat difuzarea, dar cât se dă la fiecare elev în parte, măcar aşa aproximativ, că altfel nu înţelegem ce aţi prezentat dumneavoastră cu sutele de milioane... |
||||
|
Domnul Mircea Radu Damian: Întrebarea pe care a pus-o domnul deputat s-a referit la valoarea fiecărei tranşe, nu la valoarea fiecărui pachet. Şi s-a răspuns de cei care au întocmit materialul de la Direcţia generală de buget-finanţe exact la întrebare. Dacă e nevoie de date suplimentare, vom completa şi cu această informare. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Brudaşca. |
||||
|
Eu n-am pus nici o clipă la îndoială seriozitatea ministerului reprezentat de către domnul secretar de stat. Dar, aşa cum aţi intuit şi dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă, întrebarea mea se referea la valoarea tranşei revenite fiecăruia dintre elevi. Oricum, răspunsul mă satisface şi am convingerea că posibilitatea de fraudă prin seriozitatea persoanelor implicate va fi exclusă. Este un lucru pozitiv că, în această perioadă de multiple lipsuri, Guvernul a făcut acest efort substanţial pentru ca o bună parte din elevii ţării să-şi poată continua activitatea şcolară. Mă satisface răspunsul. Mulţumesc şi sper să putem colabora în continuare pentru eliminarea oricăror posibile îndoieli cu privire la seriozitatea şi probitatea profesională şi nu numai a celor care lucrează în Ministerul Educaţiei şi Cercetării. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul Ştefan Lepădat a adresat o întrebare privind măsurile reparatorii privind recunoaşterea perfecţionării profesorilor de matematică în domeniul informaticii în vederea titularizării. Poftiţi, daţi răspunsul! Şi puteţi să-l daţi şi aceluia adresat de domnul Mincu. |
||||
|
Domnul Mircea Radu Damian: Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Răspunsul la interpelarea domnului deputat Ştefan Lepădat este următorul: În conformitate cu prevederile Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.645/2000 privind profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului de stat, cursuri de zi, în profilul matematică se regăsesc specializările în matematică şi matematică-informatică, printre altele. Conform art.70 alin.1 şi 2 din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul post-universitar asigură specializarea în domeniu sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diploma obţinută la finalizarea studiilor universitare. Conform prevederilor art.44 alin.1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, norma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă sau de absolvire, iar în conformitate cu prevederile art.37 alin.2 din acelaşi act normativ, în cazul în care profesorii au două specializări principale sau speciale, principale şi una secundară, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I, pot fi obţinute la una dintre cele două specialităţi, fiind recunoscute pentru oricare dintre specialităţile înscrise pe diplomă. Totodată, precizăm că urmarea faptului că în ultima perioadă au fost identificate o serie de situaţii similare cu cea prezentată la întrebarea dumneavoastră referitoare la recunoaşterea gradelor didactice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării are în vedere elaborarea unor măsuri în scopul ameliorării şi optimizării sistemului de formare continuă a cadrelor didactice la nivelul cărora solicitările dumneavoastră îşi vor găsi un spaţiu prioritar de rezolvare. Cu deosebită consideraţi. Şi trebuie să vă spun că a şi început o astfel de acţiune care va fi finalizată foarte curând prin acte normative. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ştefan Lepădat (din sală): Răspunsul scris îl aveţi? |
||||
|
Domnul Radu Damian: Îl avem şi vi-l dau, n-are ştampilă, dar îl dau în mod oficial. Înţeleg, domnule preşedinte, că pot să răspund şi la întrebarea adresată de domnul deputat Iulian Mincu. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă rog. |
||||
|
Domnul Mircea Radu Damian: Răspunsul la interpelarea domnului deputat Iulian Mincu este următorul: Şcoala superioară românească a pregătit practic în toată perioada contemporană specialişti care, odată ajunşi în străinătate în diverse forme, au făcut faţă cu succes activităţii complexe desfăşurate în domeniul învăţământului superior sau în colective de cercetare ştiinţifică din mari universităţi sau instituţii de cercetare din aceste ţări. Specialiştii români sunt foarte bine apreciaţi în domenii de mare importanţă precum: matematică, fizică, chimie, informatică, electronică, medicină şi atlele. În aceste condiţii, ministrul educaţiei şi cercetării a afirmat, pe bună dreptate, că aceşti tineri contribuie la realizarea unei imagini favorabile de apreciere faţă de învăţământul românesc. Dificultăţile prin care a trecut şi încă trece România, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, nu permit finanţarea corespunzătoare a multor domenii de activitate printre care şi cel al cercetării ştiinţifice, ceea ce a determinat plecarea unor tineri inclusiv cei foarte valoroşi în străinătate. Mulţi dintre ei revin în România, iar o anumită parte se stabilesc definitiv în străinătate. Sperăm că pe baza strategiei de dezvoltare a economiei româneşti, a cercetării ştiinţifice, a măsurilor speciale de reţinere în ţară a tinerilor valoroşi sau de revenire în ţară a unora aflaţi în străinătate, prin cointeresarea lor materială şi prin dotarea corespunzătoare a unităţilor de cercetare, să putem influenţa şi, deci, să micşorăm fenomenul de plecare a tinerilor peste hotare. Cu deosebită consideraţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Pribeanu a solicitat să i se răspundă cum s-a soluţionat sesizarea unui întreprinzător privat din Timişoara. Răspunde domnul secretar de stat Ivanov. |
||||
|
Domnul Alexe Costache Ivanov (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Stimate domnule deputat, La interpelarea formulată de dumneavoastră adresată ministrului justiţiei referitoare la memoriul domnului Ghilea Aurel din Timişoara cu privire la modul de soluţionare a unor cauze civile şi modificările aduse Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă comunicăm următoarele: Referitor la cazul cetăţeanului Ghilea Aurel din Timişoara, care s-a adresat cu memorii ministrului justiţiei, vă vom ataşa la răspunsul scris copii ale răspunsurilor care au fost trimise de către minister acestuia ca urmare a verificării celor sesizate şi în limitele competenţelor acestui minister. Facem precizarea că domnul Ghilea Aurel a solicitat promovarea căii extraordinare de atac a recursului în anulare în materie civilă împotriva mai multor hotărâri irevocabile cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel că ministrul justiţiei nu s-a aflat în situaţia de a putea cere procurorului general al Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, promovarea acestei căi extraordinare de atac. Cu privire la cel de-al doilea punct al interpelării dumneavoastră adresată Ministerului Justiţiei de a se adopta măsuri vis-a-vis de faptul că prin statutul profesiei de avocat adoptat de către Uniunea Avocaţilor din România s-au introdus prevederi care reprezintă adăugiri la Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă aducem la cunoştinţă că o asemenea chestiune excede competenţele legale ale acestui minister. Însă, persoanele interesate care se consideră vătămate prin aplicarea acestor dispoziţii ce exced prevederile legale, au posibilitatea de a se adresa instanţelor de contencios-administrativ, solicitând anularea respectivelor dispoziţii. Vă rugăm să primiţi, domnule deptuat, asigurarea întregii mele consideraţii. Semnează, doamna Rodica-Mihaela Stănoiu, ministrul justiţiei. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Domnul deputat Pribeanu. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Mă satisfac răspunsurile doamnei ministru şi cred că în legătură cu cetăţeanul Ghile Aurel aş dori un răspuns scris şi în această formulă pentru a vedea ce răspunsuri s-au dat şi n-au ajuns la dânsul. Pentru că, practic, această formulare este: nu a primit răspuns la ceea ce a sesizat. Asta a sesizat dânsul. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul Damian Brudaşca a adresat o întrebare Ministerului Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei. De fapt, două întrebări. |
||||
|
Da. Prima dintre ele se referă la modul în care se respectă prevederile art.5 din Legea nr.33/1996, respectiv 144/1997, de subvenţionare în proporţie de 50% a costului transporturilor beneficiarilor de carnet de moţ. Care este valoarea prevăzută în bugetul pe 2002 şi care este modul de soluţionare până la această dată? A doua întrebare se referă la un caz concret care vizează Municipiul Cluj-Napoca pe teritoriul căruia se găsesc o serie de elemente de legătură cu mijloacele sau cu zonele de circulaţie care aparţin drumurilor naţionale, cu atât mai mult m-am referit la această situaţie cu cât fondurile alocate de la fondul special al drumurilor pentru optimizarea circulaţiei pe acese tronsoane de drum au fost de fiecare dată după 1997 inferioare sumelor solicitate şi, în acelaşi timp, potrivit datelor pe care le avem, inferioare altor municipii din ţară. Vrem să clarificăm de ce există acest tratament defavorabil în ce priveşte Municipiul Cluj-Napoca. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Poftiţi! Domnul secretar de stat Tudor Florescu. |
||||
|
Domnul Tudor Florescu (secretar de stat, MLPTL): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stiamte domnule deputat, Prin Legea nr.33/1996 şi Legea 144/1997, titularii carnetului de moţ beneficiază de reducerea cu 50% din costul biletului CFR, clasa a II-a la toate categoriile de trenuri de călători, atât la dus cât şi la întors. Moţii beneficiază de această reducere atunci când moţul se deplasează pentru valorificarea produselor lemnoase expediate pe calea ferată. În acest scop, la casa de bilete a staţiei de plecare, moţul se prezintă cu duplicatul documentului de transport al mărfii sau cu dovada semnată de primarul din localitatea de domiciliu a beneficiarului carnetului de moţ în cazul în care se deplasează în altă localitate pentru prestarea de servicii cu material lemnos al beneficiarului. Pe baza acestor documente, a carnetului de moţ şi a buletinului de identitate, se obţine contracost legitimaţia de călătorie bilet bianco cu plată, cu reducere 50% din tariful trenurilor de călători. Aceleaşi documente se prezintă şi la casa staţiei de întoarcere pentru obţinerea reducerii la tariful de transport. De precizat că de aceeaşi reducere de 50% beneficiază şi la transportul cu vagonul de bagaje a produselor din lemn cu grad superior de prelucrare şi al produselor agricole obţinute prin valorificarea produselor din lemn. La prezentarea la casă unde se taxează expediţia de mesagerie pentru acordarea reducerii, trebuie prezentate documentaţia de provenienţă a materialului lemnos, carnetul de moţ şi buletinul de identitate. La transportul produselor agricole, moţul va face pe documentul de transport o menţiune, pe proprie răspundere, produsele agricole obţinute prin valorificarea produselor din lemn. Legea nr.33/1996 expediţiile de mesagerie primesc la transport numai dacă tarifele se plătesc în staţia de expediţie. Pentru anul 2001 au fost prevăzute în buget suma de 2,5 miliarde lei la Capitolul Subvenţii de produse şi activităţi. Din această sumă s-a cheltuit suma de 8.456.850 lei, înregistrându-se în cursul anului 2001 numai 145 de solicitări. Pe anul 2002, bugetul este în curs de elaborare, dar în mod sigur se va prevedea o sumă suficientă pentru deplasarea acestei categorii de călători în jurul valorii de 2 miliarde de lei. Referitor la cea de-a doua întrebare, stimate domnule deputat, prin adresa nr.1249 din 1.III.2001, ministerul nostru făcea cunoscut Consiliului judeţan Cluj suma repartizată din fondul special al drumurilor publice în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat la drumuri locale. Suma de 60.000,288 miliarde de lei aprobată a fost destinată cheltuielilor pentru drumuri în administrarea Consiliului judeţean şi a consiliilor locale, inclusiv cele municipale din judeţul Cluj. La nivelul judeţului, din suma aprobată de către minister, 8,5 miliarde lei au fost repartizate celor 5 municipii din judeţ, Municipiului Cluj-Napoca revenindu-i 3 miliarde de lei. Considerând şi programele de reabilitare a drumurilor naţionale, judeţul Cluj a beneficiat de finanţări astfel: Programul II de reabilitare, Contract 301 pe D.N.1 F kilometrul 4 + 900 până la km 36 Cluj-Napoca limita de judeţ Cluj. Valoarea totală a contractului 15,5 milioane Euro. Finalizarea lucrărilor a avut loc în anul 2001, finanţare BEI. Contract 105 D.N. 15, km 15 km 20 Turda-Cuci. Valoarea aferentă sectorului din judeţul Cluj 7,6 milioane dolari. Finalizarea în anul 2001, finanţare BERD. 2. Programul III de reabilitare contractul 501 D.N.1 km 481 + 500 km; km. 535 + 400 Cluj Huedin. Valoarea totală de contract, 222,6 milioane Euro. Termen de finalizare 2003, finanţare BEI. Suplimentar, în anul 2001, s-a alocat suma de 51 miliarde de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru amenajarea Drumului Naţional 15 în Turda, accesul la Aeroportul Turda şi refacerea carosabilului Turda-Ceaunul Mare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Sunteţi mulţumit? |
||||
|
Am un comentariu de făcut. Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule ministru, Ultima dumneavoastră precizare îmi lasă un gust foarte amar pentru că aceşti 51 de miliarde de lei n-au fost folosiţi pentru ceea ce aţi spus dumneavoastră, ci pentru a fi vopsite frunzele în verde cu prilejul posibilei vizite în 18 septembrie a Cancelarului Schroeder în judeţul Cluj. Folosirea acestor bani s-a făcut cu încălcarea gravă a legii, fără organizare de licitaţii şi aşa mai departe. Am sentimentul că în evidenţele dumneavoastră este cuprinsă o cu totul altă lucrare decât destinaţia propriu-zisă. În ceea ce priveşte, de asemenea, drumul Cluj-Huedin, am semnalat şi ministerului, am semnalat şi prefecturii şi organelor de poliţie, grave încălcări ale legii în ceea ce priveşte modul de realizare a acestui tronson de drum. V-aş ruga încă odată, cu tot respectul, să vedeţi modul în care s-au făcut lucrările, calitatea acestora, schimbarea fără licitaţie a executantului şi o serie de alte aspecte pe care sunt dispus să vi le prezint în cazul în care prezintă interes pentru dumneavoastră. Totodată, v-aş ruga ca ministerul dumneavoastră să fie mai receptiv la solicitarea reală pe care o avem pentru realizarea unui drum ocolitor pentru că este foarte frecvent numărul accidentelor cu grave pierderi de vieţi omeneşti pe şoseaua de coborâre de la Feleac la Cluj-Napoca. Chiar în această săptămână a avut loc un asemenea accident soldat cu morţi şi răniţi. Este de dorit ca aceste calcule pe care dumneavoastră le faceţi, generoase cât priveşte celelalte municipii, să fie mai generoase şi în mod concret cu solicitările justificate ale Municipiului Cluj-Napoca. E adevărat, face parte din judeţul Cluj dar, raportat la sumele totale, este cel mai dezavantajat şi în raport cu judeţul, şi în raport cu alte municipii de o importanţă economico-socială echivalentă. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Vă mulţumesc. Dacă aţi sesizat poliţia şi justiţia, e rezolvată! Domnul secretar de stat Predilă a plecat, dar a lăsat nişte răspunsuri scrise pentru domnul Brudaşca şi pentru domnul Nicolae Enescu. Deci, aceste răspunsuri s-au dat. Pentru doamna Mihaela Ionescu, în primul rând a plecat şi nu mai e, deci nu pot să-i dau cuvântul, în al doilea rând, nici cel care a întrebat nu este în sală. Deci, eu, unul, n-am ce să spun mai departe decât că am finalizat partea de întrebări. |
||||
|
Trecem la interpelări. Primul care doreşte să-i adreseze o interpelare este domnul Victor Dobre. Poftiţi. Scurt, aşa cum scrie regulamentul. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului ministru al tineretului şi sportului, domnul Georgiu Gingăraş, iar obiectul interpelării este situaţia reparaţiilor care se fac la Sala sporturilor din Galaţi şi, în principal a lipsei de fonduri acordate şi a unei perspective destul de sumbre şi pentru anul viitor, situaţie în care activităţile sportive într-un oraş aşa de important cum este al nostru şi cu performanţe în acest domeniu sunt strict limitate. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Domnule Codrin Ştefănescu, poftiţi. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului Miron Mitrea, ministrul lucrărilor publice şi transporturilor şi are ca obiect situaţia traseului Mocăniţa din Ţara Moţilor. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Domnule Ovidiu Drăgănescu, poftiţi. |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori totuşi să ştiu dacă este un reprezentant al Ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor aici? |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu este, dar nu este nevoie. |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Nu este? |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă spuneţi la modul general, noi trimitem interpelarea pe larg, când vine să răspundă atunci o citiţi pe toată şi vă răspunde. |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Eu ştiam că astăzi vine cu răspunsul deja, dar s-ar putea să vină alt ministru şi poate de aceea... |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă n-aţi adresat-o, cum să vă răspundă? |
||||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Vă mulţumesc. Interpelarea mea se adresează acestui minister al agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi se referă la prezenţa simultană a deputatului Filip Georgescu, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în funcţie de conducere în cadrul Romsilva România. Având această funcţie şi deţinând această funcţie abuziv, deoarece domnia sa a fost validat ca membru al Camerei Deputaţilor, domnul Georgescu îşi permite să acorde colegului său de partid, domnului Culiţă Tărâţă, tot felul de reeşalonări, de datorii la peste 1 milion de dolari şi aş dori ca aceste lucruri, dacă este posibil să fie explicate de către reprezentantul Ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi în funcţie de răspunsul pe care-l va da avem alte întrebări de pus ministerului. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul deputat Valentin Vasilescu este? Nu este. Domnul profesor Anghel Stanciu, cu două interpelări. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnilor miniştri, Stimate doamne şi stimaţi deputaţi, Interpelările noastre se adresează în ordine domnului Adrian Năstase, primul-ministru al Guvernului României şi priveşte o neconcordanţă evidentă între prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 17/2000, ale legii nr. 189/1998 privind finanţele publice şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Aceste neconcordanţe se concretizează în instituirea ilegală, după părerea noastră, a taxei pe valoarea adăugată pentru instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive. În consecinţă, solicităm eliminarea acestor neconcordanţe şi întronarea legii, respectiv a domniei acesteia în locul domniilor unor miniştri. A doua interpelare se referă la o posibilă gravă încălcare a Legii învăţământului de către Inspectoratul şcolar judeţean Covasna, care, printr-o adresă trimisă şcolilor din judeţ, adresă pe care o anexăm, precizează că elevii de gimnaziu, împotriva art. 120 alin. 2 pot susţine examenul de Istoria românilor în ce credeţi, domnule preşedinte? În limba maghiară. Este un fapt fără precedent, căruia cerem să i se pună capăt, prin destituirea inspectorului general. Vă mulţumim pentru atenţie. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Napoleon Pop. Este? Nu este. Ce rău ne pare. Domnul deputat Ştefan Popescu Bejat. Este? Nu este. Domnul deputat Cornel Popa este? Nu este. Domnul deputat Emil Boc. Poftiţi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului Mihai Tănăsescu, ministrul finanţelor şi are drept obiect aplicarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată, în cazul achiziţionării şi instalării de microcentrale de apartament şi urmează a lămuri o dispută existentă cu privire la aplicarea Ordinului 10.026/2000 şi a Deciziei 2/26/2001 cu privire la aplicarea acestei cote zero, în cazul cumpărării şi instalării de microcentrale termice de apartament, având în vedere amploarea fenomenului şi problemele care există în teritoriu, în legătură cu returnarea taxei pe valoarea adăugată. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Domnul Ştefan Baban două interpelări. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prima interpelare se adresează doamnei secretar de stat, preşedinta Agenţiei naţionale a funcţionarilor publici, doamna Verginia Verdinaş. Are ca obiect funcţionarii publici şi legea care-i guvernează. Am să vă spun numai ce am cerut în încheiere, fiindcă sunt mai multe puncte în ea: "Solicit, în consecinţă, instituţiilor îndreptăţite să ne explice ce se întâmplă în prezent cu această categorie profesională, respectiv funcţionarii publici, politizată din vârf şi până la bază, precum şi măsurile ce se vor lua cât mai repede, pentru a crea un corp al funcţionarilor publici, de elită, cu drepturi şi obligaţii egale". A doua interpelare este adresată domnului ministru Marian Sârbu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi se referă la Fondul naţional de asigurare pentru accidente de muncă, o nouă taxă şi aici am cerut mai multe domnului ministru să ni le explice. Am să vă spun ce am cerut în încheiere: ce se întâmplă cu salariaţii accidentaţi ai căror patroni nu au achitat sumele corespunzătoare la acest nou fond. şi a doua întrebare finală: cum îşi recuperează banii firmele care falimentează între timp, dar care nu au avut nici un accident de muncă şi care au plătit sume importante la fond? (După cum se ştie, suma nu este deductibilă fiscal). Vă mulţumesc. Depun interpelările pe larg la secretariatul Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: În principiu, ce ai plătit nu mai vezi, dar, mă rog. Domnul deputat Adrian Moisoiu. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. După ce statul român şi-a pierdut în mod incontestabil autoritatea în judeţele Harghita şi Covasna, la cea de-a şaptea sesiune de comunicări ştiinţifice "românii din sud-estul Transilvaniei, istorie, cultură şi civilizaţie", desfăşurată la Sfântu Gheorghe în perioada 23 24 noiembrie, preşedintele Asociaţiei romano-catolice "Dumitru Mărtinaş", Gheorghe Bejat, a declarat că există riscul ca acelaşi lucru să aibă loc în acele zone ale Moldovei unde locuiesc romano-catolici, aşa numiţii ceangăi, unde forţe iredentiste, profitând de lipsa locurilor de muncă, de sărăcie, cât şi de faptul că nu se iau un minim de măsuri de ripostă, impun maghiarizarea forţată. Ca urmare, întreb Guvernul:
|
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Domnul Dan Coriolan Simedru se înscrisese pentru o interpelare, vrea să adreseze două, într-un cadru aşa de intim în care suntem noi acum... Mergem şi cu două! |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte pentru bunăvoinţă. Prima interpelare este adresată domnului ministru al administraţiei publice, domnul Octav Cozmâncă. Obiectul interpelării se referă la incompatibilităţile dintre calitatea de consilier judeţean sau local şi cea de reprezentant al autorităţii locale în Consiliul de administraţie la societăţi comerciale la care acesta este acţionar majoritar. Total nemulţumit de modul în care ministrul administraţiei publice, domnul Octav Cozmâncă, a răspuns interpelării mele din nr. 175 b din 9 octombrie anul curent, referitoare la incompatibilitatea dintre calitatea de consilier judeţean sau local şi cea de reprezentant al autorităţii locale în Consiliul de administraţie al societăţilor comerciale, la care acesta este acţionar majoritar, răspuns pe care nu-l pot plasa decât în zona dezinteresului constant manifestat de actualii guvernanţii faţă de problematica majoră a competenţelor stabilite de norma juridică, mă văd nevoit să revin asupra problemei supuse analizei, rămasă deopotrivă neelucidată, dar şi cu gravitate aşezată pe palierul autorităţii politice care, încălcând ordinea de drept dă prioritate doar arbitrariului de putere, efemer exercitat în unitatea de timp care se numeşte mandat. A doua interpelare este adresată aceluiaşi ministru, domnul Octav Cozmâncă, ministrul administraţiei publice. Pornesc de la informaţia transmisă cu câteva zile în urmă de posturile de televiziune naţionale Antena 1 şi Prima TV, potrivit căreia dumneavoastră aţi afirmat în plenul Conferinţei judeţene a P.S.D. Suceava şi ulterior la Conferinţa de presă transmisă pe canalele TV sus amintite, că s-a încercat înlocuirea actualului prefect de Suceava, prin oferirea unor sume de bani. Aspectul relatat de dumneavoastră se încadrează, potrivit legislaţiei, ca faptă penală şi ar trebui să facă obiectul unei atare cercetări din partea instituţiilor abilitate ale statului. Faţă de situaţia prezentată mai sus, vă solicit, domnule ministru, să precizaţi care este stadiul anchetei penale, cine sunt cei care au vrut să vă mituiască şi care a fost valoarea mitei, pentru că nu cred că tentativa de mituire s-a limitat doar la oferirea unui buchet de flori. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Damian Brudaşca. |
||||
|
Interpelările mele sunt două. Prima se adresează doamnei ministru a justiţiei, doamna Rodica Stănoiu şi are în vedere necesitatea aplicării prevederilor Legii nr. 16/1996, inclusiv la nivelul judecătoriei, tribunalelor şi curţilor de apel, unde arhivele sunt într-o stare cu totul şi cu totul gravă, mulţi cetăţeni care au dorit să obţină documente, nedându-li-se decât răspunsuri negative, deşi singurele instituţii care ar fi putut să-i ajute ar fi fost tocmai acele arhive. A doua interpelare se adresează domnului prim-ministru Adrian Năstase şi are în vedere să se termine odată cu discriminările împotriva maghiarilor. Am aici concret în atenţie faptul că în emisiunile programului de televiziune, transmis de studioul teritorial din Cluj Napoca sunt discriminaţi maghiarii din zonă, întrucât, faţă de o populaţie de 7% maghiară, programele de televiziune care li se rezervă nu sunt de 13 minute în echivalent, ci de 3 ore şi jumătate pe săptămână, ceea ce este o gravă discriminare căreia aş dori să i se pună capăt. Detaliile se regăsesc în aceste interepelări scrise pe care le voi depune la secretariatul Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Cu aceasta declar şedinţa noastră închisă. Şedinţa s-a încheiat la ora 19,30. |
||||
![]() |



