Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2002

Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 16,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari.

 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul de 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 232, sunt absenţi 112, participă la alte acţiuni parlamentare 26. Cvorumul legal pentru votul final este 173.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

La Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative:

1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2002 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 iunie 2002.

În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2001 pentru modificarea Legii nr. 34/1994 privind impozitul pe venitul agricol, adoptat de Senat în şedinţa din 3 iunie 2002.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 28 iunie 2002.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de PreAderare pentru măsura "Reabilitarea reţelei de alimentare cu apă potabilă, colectarea şi tratarea apei uzate în oraşul Târgu Mureş, România", semnat la Bruxelles, la 20 noiembrie 2001, şi la Bucureşti, la 22 februarie 2002, adoptat de Senat în şedinţa din 3 iunie 2002.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 28 iunie 2002

4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de PreAderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate şi modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România", semnat la Bruxelles, la 4 decembrie 2001, şi la Bucureşti, la 22 februarie 2002, adoptat de Senat în şedinţa din 3 iunie 2002.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 28 iunie 2002.

5. Propunerea legislativă privind încheierea de contracte individuale pentru consumurile de apă rece, apă caldă menajeră, căldură şi gaz metan din clădirile colective, iniţiată de 8 deputaţi PRM.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 12 august 2002.

6. Proiectul de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, adoptat de Senat în şedinţa din 3 iunie 2002.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 12 august 2002.

7. Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptat de Senat în şedinţa din 6 iunie 2002.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 iunie 2002.

8. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Republica Turcia în domeniul securităţii sociale, semnat la Ankara, la 6 iulie 1999, primit de la Administraţia Prezidenţială.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize: Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 24 iunie 2002.

 
Aprobarea componenţei comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege privind impozitul pe profit.

În continuare, vom constitui o comisie de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind impozitul pe profit: Bleotu Vasile, Grigoraş Neculai, Gubandru Aurel, din Grupul parlamentar al PSD; Ionescu Daniel, Baban Ştefan, din Grupul parlamentar PRM; Nicolăescu Gheorghe Eugen, Grupul parlamentar PNL; Vinkler Iuliu, Grupul parlamentar UDMR.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat respectiva componenţă a comisiei de mediere.

 

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

La ordinea de zi, am o intervenţie, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi,

Conform art. 85 alin. 3, în prima şedinţă a Camerei, după votul din Comitetul ordinii de zi, liderii grupurilor parlamentare au dreptul să prezinte Camerei poziţia grupului faţă de ordinea de zi şi programul de lucru.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt multe lucruri inedite cu care m-am întâlnit în ultimii 10 ani în Camera Deputaţilor, dar ceea ce se întâmplă astăzi încalcă tot ceea ce s-a consfinţit drept cutumă timp de 10 ani de activitate democratică.

În speţă, este vorba, domnule preşedinte, de cutuma că un proiect de pe ordinea de zi care a intrat în dezbatere îşi continuă procesul legislativ, respectiv, dezbaterea. Or, Legea cercetării ştiinţifice, o lege de importanţă deosebită, la care Guvernul, respectiv sindicatele, patronatele şi comisia noastră şi-au adus contribuţia, în loc să continue să fie dezbătută astăzi - evident, după rapoarte de mediere, după acorduri (care reprezintă, de asemenea, o cutumă în ierarhie în ordinea de zi) - este, nici mai mult nici mai puţin, pusă la pct. 24, deşi ea este intitulată în raport, ba este şi pe lista Guvernului, "de prioritate legislativă". Şi punem în faţă altele, care reprezintă priorităţi mai "legislative"... Nu ştiu ale cui, nu ştiu pentru ce şi nu ştiu cu cât...

Ni se introduc, de asemenea, în faţă, înaintea rapoartelor de mediere, două proiecte de legi care sunt tot de resortul Comisiei de învăţământ. Nu spunem că nu sunt importante, dar cred, domnule preşedinte, că şi dumneavoastră, ca şi mine, suntem adepţii respectării regulamentului şi a unor cutume şi neîntreruperea unei dezbateri fără motivaţie, în sensul că nu a fost retrimis la comisie, nu poate fi acceptată.

Acesta este punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului România Mare şi vă rog să îl faceţi cunoscut domnului preşedinte Dorneanu, pentru că, în afară de regulament şi de cutume, se pare că mai intervine ceva: arbitrariul şi anarhia. Iar noi suntem împotriva acestui mod de lucru. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule preşedinte,

Sunt 12 poziţii din această ordine de zi care nu se dezbat astăzi, scrie în dreptul lor "se discută marţi" sau "se discută joi". E adevărat că au fost introduse şi vreo câteva care urmează să fie dezbătute astăzi, dar vom ajunge şi la acel proiect de lege.

Oricum, ordinea de zi a fost aprobată de Comitetul ordinii de zi...

 
 

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Este exprimarea unei opinii.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am luat notă de poziţia dumneavoastră pentru viitor.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea Universităţii Spiru Haret din Bucureşti (amânarea votului final).

Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi.

 

Domnul Radu Mircea Damian (secretar de stat, MEC):

Domnule preşedinte,

Stimaţi deputaţi,

Este vorba de Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti. Înfiinţarea acestei universităţi se înscrie pe linia pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării o promovează, şi anume, de încurajare a învăţământului superior privat care îndeplineşte standardele calitative.

După cum cunoaşteţi, a existat un prim raport al comisiei, după care, prin procedurile obişnuite s-a trecut la un al doilea raport, pe care îl aveţi acum în faţă. În raport cu acesta, Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi însuşeşte raportul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, cu următoarele remarci: faţă de această universitate şi faţă de celelalte (dar în special e vorba de aceasta) a avut puncte de vedere pe care le-a comunicat conducerii universităţii, în special referitoare la cifrele de şcolarizare la unele specializări autorizate provizoriu la care acestea depăşesc standardele. Totuşi, având în vedere discuţiile pe care conducerea ministerului le-a avut cu domnul rector şi cu conducerea universităţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării este de acord, rămânând să urmărească atent aceste aspecte în perioada de monitorizare. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul profesor Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

În baza deciziei plenului, de a retrimite la comisie Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti, aceasta a întocmit un raport de înlocuire a celui anterior şi a modificat în consecinţă Anexa nr. 1, după reanalizarea acestuia în discuţiile avute cu conducerea universităţii. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere şi avizele primite de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Deci, comisia a hotărât în unanimitate să avizeze favorabil proiectul de lege.

Vă rog, domnule preşedinte, să-mi permiteţi două vorbe, spre a nu mai lua cuvântul în continuare.

Au fost multe discuţii în raport cu această universitate, legate în special de cifra de specializare. Există în proiectul de lege, o să vedeţi, la pct. 5, o monitorizare specială a tuturor universităţilor şi de asemenea, în proiectul de lege care va veni, de aprobare a Ordonanţei nr. 174 o să constataţi că cifrele de şcolarizare se aprobă de către minister, la propunerea senatelor universitare. Este o măsură regulamentară, spunem noi, pentru a compara ce am depăşit şi ce nu am depăşit.

Noi credem că această universitate, cu deficienţele care au fost semnalate de minister la un moment dat, este pe panta cea bună, reducând deja cifrele de şcolarizare şi va intra într-un timp relativ scurt în cele care vor fi aprobate de către minister.

Comisia, v-am spus, a votat în unanimitate şi, deci, susţinem proiectul de lege.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doreşte nimeni.

Atunci, să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul legii. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni.

Adoptat.

Art. 1. Vă rog să priviţi la pct. 2 din raportul comisiei.

Dacă sunt obiecţii la propunerea de modificare a comisiei? Nu sunt obiecţii.

Art. 1, adoptat.

Art. 2. Vă rog să priviţi în raport, la poz. 3 sunt propuse nişte modificări. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat art. 2, aşa cum a fost modificat de către comisie.

Art. 3. Vă rog să priviţi la poz. 4 din raport, se propune o anumită modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

La art. 4, observaţi că la poz. 5 din raport se propune eliminarea textului, dar la poz. 6 se introduce un alt text, nou.

Dacă sunt obiecţii faţă de textul nou introdus? Nu sunt obiecţii.

Adoptată această variantă a comisiei.

Art.5. Poftiţi.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să observaţi că există o inadvertenţă între alin. 1 şi alin. 2. Şi ar trebui, pentru a respecta normele de tehnică legislativă, să dăm o reglementare unitară.

În alin. 1 se vorbeşte despre "patrimoniul înscris în Anexa nr. 1", iar în alin. 2 se vorbeşte despre "patrimoniul prevăzut în anexă". Fiind vorba de o singură anexă, aceasta nu trebuie numerotată şi, ca atare, vă propun ca din alin. 1 să fie eliminată sintagma "nr. 1".Deci, este vorba de: "Patrimoniul înscris în anexă, care face parte integrantă din prezenta lege".

Şi, în felul acesta, alin. 1 se coroborează cu alin. 2. Prin urmare, este o chestiune pur şi simplu de tehnică legislativă.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia are ceva împotrivă? Este de acord cu această propunere.

Alte obiecţii nu sunt, adoptată în forma propusă de comisie şi amendată de domnul ministru Gaspar.

Tot la art. 5, alin. 3, observaţi că se propune eliminarea acestui articol.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Art. 6.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Devine art. 7.

Se introduce un art. 8, vă rog să priviţi la poz. 9 din raport.

Dacă sunt obiecţii? Poftiţi, domnule ministru.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

La art. 8 se introduce o normă de monitorizare a acestei universităţi pe o perioadă de timp de 3 ani, astfel încât să se poată constata dacă într-adevăr au fost respectate normele metodologice pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării le va emite, norme care vor fi aprobate printr-un ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

V-aş propune, totuşi, pentru că textul este foarte important şi mi se pare normal ca instituţia să fie nominalizată în cadrul acestui articol şi să nu se meargă printr-o normă de trimitere: "Instituţia prevăzută la art. 1).

Deci, să spunem "aşa: "Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti..." Şi, pe urmă, urmează textul care se găseşte în cuprinsul acestui amendament.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Brudaşca. Şi, după aceea, să vedem opinia comisiei.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Propunerea făcută de domnul ministru mi se pare corectă, dar atunci trebuie să mai tăiem ceva, pentru că nu se justifică să lăsăm formularea ulterioară, respectiv, prevăzută la art. 1. Dacă spunem: "Universitatea "Spiru Haret" este special monitorizată pentru o perioadă... Se elimină, atunci, până la inclusiv art. 1.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimate şi distins coleg,

Este drept că mai binele este duşmanul binelui şi este drept că, dacă, domniile voastre rescriaţi acest text de lege - că, dacă vă uitaţi, de la A la Z este rescris de către comisie - sunt convins că ieşea mult mai bine. Cred, de asemenea, că noi va trebui să dăm mai multă atenţie formei decât fondului.

De aceea, vom avea două modalităţi, în perspectivă, să lăsăm proiectele să meargă exact cum vin de la Guvern, că sunt perfecte şi să nu le mai stricăm noi, comisia, cu intervenţii şi, atunci, nu vom mai putea fi criticaţi.

Cum zece proiecte au trecut sub această formă, nu aş vedea de ce aş nominaliza special, să facă această distincţie cu "Spiru Haret". Se dă o singură metodologie pentru toate universităţile, deci, nu se publică una pentru "Spiru Haret", una pentru cea de la Bacău, una pentru cea de la Galaţi, una... Una singură! De aceea, noi am zis că este bine să scriem instituţia, nominalizată la art. 1.

Dacă ţineţi neapărat să punem aici "Spiru Haret", atunci dumneavoastră veţi vota în consecinţă, noi, comisia, nu agreem. Dar dacă totuşi vreţi, aş ruga să nominalizăm şi sediul şi adresa, ca nu cumva să se înţeleagă alt "Spiru Haret" şi să le punem pe toate. Că, aşa, dacă punem numai "Spiru Haret", eu ştiu care o fi...

Deci, ori o lăsăm aşa, ori punem şi sediul şi adresa, cum este la pct. 1, ca să nu creăm confuzii. Acesta este din punctul de vedere al comisiei, vă rugăm să rămână textul sub această formă. Dacă nu, propunerea noastră este să trecem şi sediul, cum este trecut la pct. 1, şi să spunem şi ce-i cu ea: "instituţie de drept privat de utilitate publică". Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Faţă de explicaţia suplimentară pe care preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Cameră, profesorul Anghel Stanciu, a dat-o şi având în vedere că vine să complinească motivarea care a fost dată de comisie la acest amendament, îmi retrag propunerea.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Şi eu la fel.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai sunt alte obiecţii la articolul acesta? Nu.

Înseamnă că a fost adoptat în formularea comisiei.

Anexa nr. 1.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptată şi Anexa nr. 1, dar am înţeles că nu se mai numerotează anexa la lege.

Am parcurs întregul proiect de lege, el va fi supus votului final într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale (amânarea votului final).

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale.

Dacă din partea iniţiatorului se doreşte să se ia cuvântul? Poftiţi.

 

Domnul Gheorghe Ţiplica (secretar de stat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei) :

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să precizez de la început că Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale a fost adoptat de Senatul României. El s-a debătut în Comisia pentru industrii şi servicii şi i s-au adus o serie de amendamente, pe care noi le considerăm juste, vin la îmbunătăţirea proiectului de lege.

O să-mi permit, cu voia dumneavoastră, ca pe parcursul dezbaterii proiectului de lege, atunci când dezbaterea se face pe articole, să-mi permiteţi să intervin în două cazuri. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea comisiei doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Istvan Antal.

 
 

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale trimis cu Adresa nr. 570 de către Biroul Permanent al Camerei din 15 octombrie 2001.

Comisia, în timpul dezbaterilor, a avut în vedere avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cel al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, al Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, punctul de vedere al Ministerului Integrării Europene, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, precum şi un punct de vedere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului Bucureşti. Şi am mai solicitat şi unele puncte de vedere din partea consiliilor judeţene şi am primit un punct de vedere din partea Consiliului judeţean Timiş.

Actul normativ a apărut ca urmare a necesităţii modificării Legii nr. 134, în urma observaţiilor primite de la Consiliul Europei. Faţă de textul iniţial şi cel adoptat de Senat, comisia a adoptat o serie de amendamente, aşa cum vi s-a prezentat de către domnul secretar de stat.

Aceste amendamente se referă în principal la următoarele probleme: precizarea modalităţii de înfiinţare a societăţii administrator şi detalierea atribuţiilor acesteia; precizarea modului de constituire a parcului industrial pe baza unei asocieri în participaţiune dintre autorităţile publice centrale şi locale, agenţi economici, institute de cercetare dezvoltare şi alţi parteneri interesaţi; precizarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească atât terenul aferent parcului industrial cât şi clădirile şi infrastructura privind utilităţile existente la momentul constituirii; precizarea duratei minime de funcţionare a parcului industrial, modificarea şi completarea facilităţilor care pot fi acordate asociaţiei pentru constituirea şi funcţionarea parcului industrial, precum şi completarea listei de documente care trebuie depuse pentru obţinerea titlului de "parc industrial".

La dezbaterea proiectului de lege a participat ca invitat domnul Mihai David, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, iar la lucrările comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi, din totalul de 26 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate, în şedinţa comisiei din 4 iunie 2002. Proiectul de Lege a fost adoptat de Senat în 4 octombrie 2001, anul trecut.

În urma dezbaterii, Comisia pentru industrie şi servicii propune admiterea, cu modificările şi completările prezentate în raportul care se află pe masa dumneavoastră, a proiectului de lege. Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc să participe.

Atunci, trecem în primul rând la dezbaterea ordonanţei.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Titlul Cap. I. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 1. Vă rog să priviţi, sunt anumite propuneri de modificare făcute de către comisie. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat.

Art. 2. Vă rog să priviţi, sunt nişte modificări propuse de către comisia sesizată în fond.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat în forma modificată de către comisie.

Art.3. Vă rog să observaţi că sunt făcute modificări; se propun şi introduceri de texte noi la raportul comisiei. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat în forma prezentată de comisie în raport.

Titlul cap.II. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.5, vă rog să observaţi că sunt propuse nişte modificări de către comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Art.5 a fost adoptat în forma modificată de către comisie.

La art.6 sunt mai multe modificări la literele acestui articol propuse de comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat în forma propusă de comisie în raport.

La art.7 sunt, de asemenea, propuse modificări în raport.

Aici aveţi dumneavoastră, din partea iniţiatorului, nişte obiecţii.

Poftiţi.

 
 

Domnul Gheorghe Ţiplica:

Domnule preşedinte,

Privitor la art.7 lit.b), noi am primit la minister un fax de la Ministerul Finanţelor. Şi noi am ajuns la concluzia, după ce am citit faxul respectiv, că este mai bine să menţinem forma actuală a alineatului, respectiv deducerea din profitul impozabil a unei cote de 20% din valoarea investiţiilor realizate. În felul acesta, se aliniază şi această lege la Proiectul de lege privind impozitul pe profit, şi propunem să rămână forma actuală a reglementării din Ordonanţa Guvernului nr.65/2001.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, punctul dumneavoastră de vedere, vă rog.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Suntem de acord cu reformularea textului, prin introducerea sintagmei "unei cote de 20%". Deci lit.b) va suna în felul următor: "Deducerea din profitul impozabil a unei cote de 20% din valoarea investiţiilor realizate...", şi restul textului să rămână aşa cum am reformulat noi în comisie, pentru că esenţialul este cota de 20% din valoarea investiţiei.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am înţeles.

Alte observaţii mai sunt? Bun.

Ţinând cont de cele spuse de domnul secretar de stat şi de preşedintele comisiei, şi nefiind alte obiecţii, adoptăm art.7 în această formă.

Titlul cap.III. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.8. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9. Vă rog să observaţi că sunt propuse nişte modificări de către comisie la poz.44, 45, 46, 47 şi aşa mai departe.

Domnul secretar de stat are nişte obiecţii.

 
 

Domnul Gheorghe Ţiplica:

La lit.f) se spune: "...să asigure selectarea solicitanţilor de admitere de noi agenţi economici în parcul industrial". Noi propunem ca, în completarea acestei formulări, să se mai treacă următoarele cuvinte: "Lista cuprinzând agenţii economici selecţionaţi sau selectaţi se depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei".

Prin această propunere vream să realizăm o aliniere cu art.6 lit.d) de la pag.12, unde se spune că "...printre documentele care se depun la Ministerul Finanţelor este şi lista investitorilor care efectuează lucrări în parcul industrial", şi am propune ca şi această listă suplimentară de selectare a solicitanţilor să fie depusă la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este vorba de lit.f), poz.51 din raport.

Comisia este de acord.

Alte obiecţii? Nu sunt alte obiecţii. Deci art.9, în formularea comisiei cu sugestia făcută de domnul secretar de stat, este adoptat.

Cap.IV. Titlul cap.IV. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.10. Vă rog să observaţi că în raport sunt făcute nişte propuneri de modificare din partea comisiei. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Art.10 a fost adoptat.

Art.11. Sunt făcute nişte modificări de către comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat în forma modificată de comisie.

Art.12. Sunt făcute nişte modificări de către comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Art.12 a fost adoptat în forma modificată.

Art.13. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Acum trecem la textul legii.

Titlul legii. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Articolul unic. Vă rog să observaţi că are patru puncte. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Votul final se va da într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul.

Poftiţi.

 

Domnul Adrian Câmpurean (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iniţiatorul susţine raportul prezentat de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul preşedinte al comisiei sesizate în fond, domnul profesor Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Cu adresa nr.33 din 5 februarie 2002, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată în fond şi a înaintat raportul la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice nr.29/32 din 6 martie 2002.

În şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 martie 2002 s-a decis retrimiterea la comisie a proiectului de lege pentru rediscutarea şi depunerea unui nou raport suplimentar.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, în şedinţa din 26 mai 2002, a reanalizat proiectul de lege menţionat şi a hotărât cu unanimitate de voturi menţinerea raportului în forma prezentată anterior. Au fost 17 voturi pentru menţinerea raportului.

La lucrările comisiei au participat doamna Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării, şi domnul Radu Mircea Damian, secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Deci Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune menţinerea acestui raport, cu următoarea menţiune: după depunerea raportului privind menţinerea acestuia, a sosit de la Comisia pentru industrii şi servicii avizul care conţine câteva amendamente privitoare la acest proiect de lege. Conform Regulamentului, credem că aceste amendamente pot fi susţinute în plen, comisia urmând să se pronunţe, noi luând în discuţie amendamentele după aceasta, analizându-ne împreună cu ministerul de resort, şi la timpul respectiv vom face precizarea dacă îl acceptăm sau nu îl acceptăm.

Am făcut aceste precizări, domnule preşedinte, spre a nu crea impresia că răspunsul comisiei este dat pe picior, ci noi am avut bunăvoinţa să rezolvăm favorabil doleanţele colegilor noştri de la Comisia pentru industrii şi servicii, chiar dacă ele nu au venit în timpul programat sau în timpul promis.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru industrii şi servicii, un punct de vedere.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii s-a aplecat cu foarte multă atenţie asupra celor două proiecte de lege, mai precis asupra ordonanţelor care au fost trimiste pentru avizare. Pentru avizare, am primit Proiectul de Lege pentru parcurile ştiinţifice şi tehnologice, iar celălalt proiect de lege pe care l-am dezbătut la punctul anterior l-am avut dezbatere pe fond.

La solicitarea noastră, s-a amânat depunerea raportului final, aşa cum vi s-a prezentat de către domnul preşedinte Stanciu, iar avizul nostru conţine câteva amendamente considerăm noi necesare alinierii acestei ordonanţe la Legea parcurilor industriale, pentru că sunt unele precizări care fac o clarificare pentru înfiinţarea şi funcţionarea parcurilor tehnologice şi ştiinţifice, dar, din păcate, din avizul nostru, atunci când s-a întocmit raportul, după dezbaterea în comisia noastră, nu au fost trecute aceste amendamente la amendamente respinse, aşa cum solicită procedura.

Eu, acum, l-aş întreba pe domnul Stanciu dacă colegii noştri din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au văzut acest raport şi, într-adevăr, aşa cum l-a prezentat dumnealui, la solicitarea noastră, ne vor da o mână de ajutor acum, la discutarea pe articole, în aşa fel ca unele amendamente ale noastre să fie agreate de către plenul Camerei Deputaţilor, pentru că în raportul prezentat şi primit de către colegii noştri nu apar ca amendamente respinse.

Ca atare, am rugămintea ca atunci când ajungem la fiecare articol în discuţie să fie luate în considerare şi amendamentele noastre, şi, dacă membii Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport într-adevăr cunosc aceste amendamente, să ne dea o mână de ajutor, pentru că nu am făcut altceva decât să clarificăm câteva articole, în aşa fel ca legea să devină mai clară şi să fie mai uşor aplicabilă în practică, aşa cum am crezut noi de cuviinţă că este mai bine pentru cei care vor utiliza acest proiect de lege, mai bine zis o lege care este foarte importantă pentru viitorul acestui sector din economia naţională.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, am înţeles.

Domnul Anghel Stanciu. Vă rog, mai scurt.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să luaţi act că parcul industrial este mai scurt; cel ştiinţific văd că este mai lung.

Vreau să fac numai o singură precizare şi, dacă greşesc, domnul preşedinte să mă combată.

Domniile lor, într-o greşeală tehnică, nu au primit la timp proiectul de lege pentru avizare. Când a sosit raportul nostru în plen, cineva şi-a adus aminte că trebuia avizat şi de Comisia pentru industrii şi servicii. În înţelgere între cei doi preşedinţi, eu am fost cel care am solicitat să fie retrimis la comisie, spre a putea ţine seama şi de avizul Comisiei pentru industrii şi servicii. Domnul preşedinte, fiind întrebat de domnul preşedinte Dorneanu cât timp trebuie, a spus că o săptămână. A durat peste o lună şi ceva întocmirea acestui aviz, care a sosit la o zi după avizul nostru. Am avut o înţelegere cu domnul vicepreşedinte Bivolaru, ca să ne aplecăm marţea trecută pe amendamentele dânşilor. Din motive pe care nu le cunosc, întâlnirea nu s-a finalizat, dar noi am trecut peste aceste amendamente. Avem un număr destul de mare de amendamente admise de la dânşii şi un număr de amendamente respinse.

Eu cred că este regulamentar, pentru că îl încadrez în articolul unde spune: atunci când s-au făcut amendamente care nu au fost prinse în raportul comisiei de fond, ele pot fi susţinute în plen, iar noi ne vom da punctul de vedere.

Am ţinut să fac aceste precizări, domnule preşedinte, ca să se vadă bunăvoinţa aş spune incomensurabilă a unei comisii care a aşteptat o lună şi ceva un aviz, în loc de o săptămână.

Acesta este adevărul, şi este bine să rămână în stenogramă.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, sunt emoţionat de atâta bunăvoinţă incomensurabilă.

Deci să înţelege că acceptaţi această idee - ca amendamentele care nu au fost admise să poată fi susţinute în plen.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să participe la dezbateri. Nu doreşte nimeni.

Trecem la dezbaterea ordonanţei.

Titlul ordonanţei.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Obiecţii?

Da, poftiţi.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Cu bunăvoinţa dumneavoastră, voi da citire amendamentului comisiei noastre la art.1 alin.2. Practic, noi am făcut unele mici completări, şi anume: "În sensul prezentei ordonanţe, parcul ştiinţific şi tehnologic reprezintă o zonă delimitată...", deci apare cuvântul "delimitată", "...în cadrul căreia se desfăşoară activităţi de învăţământ, de cercetare ştiinţifică...", deci am completat cu "...de cercetare ştiinţifică...", "...de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii."

Deci am considerat că zona trebuie să fie delimitată şi în cadrul acestor parcuri, aşa cum s-a delimitat şi în cazul parcurilor industriale, şi am considerat util ca stimularea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii să fie specificată în cadrul acestui articol.

Eu cred că colegii noştri sunt de acord cu aceste mici precizări, care practic nu reprezintă nici un deranj, ci vin în completarea alin.2 din acest articol faţă de textul iniţial.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă ne referim la înteprinderile mici şi mijlocii, înseamnă că în cele mari nu se poate valorifica?

Domnule Brudaşca, aveţi şi dumneavoastră aici obiecţii?

 
 

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Eu solicit o explicaţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, poftiţi.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Eu nu înţeleg de ce este nevoie de precizarea "de transfer tehnologic" aici. Ce alte tipuri de transferuri se cunosc sau cu care se operează aici? De ce este obligatoriu neapărat transfer tehnologic?

După părerea mea, ar fi suficient transferul rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice.

Eu înţeleg că parcul este ştiinţific şi tehnologic, în sensul că beneficiază de tehnologie, dar nu înţeleg ce este cu transferul tehnologic. Poate că iniţiatorul dă aceste explicaţii unui filolog ca mine.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai sunt alte obiecţii la art.1? Nu mai sunt.

Din partea iniţiatorului, şi apoi din partea comisiei.

 
 

Domnul Adrian Câmpurean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Noi solicităm să se respingă amendamentul, pentru că delimitarea zonei exclude posibilitatea unei colaborări între o universitate şi un institut, un parc virtual, pe de o parte, iar, pe de altă parte, limitarea la nivel întreprinderilor mici şi mijlocii reduce şansa infuziei de capital într-un astfel de parc, care, de fapt, este scopul creării lui, oprind înfiinţarea de filiale ale unor întreprinderi mari în aceste zone, or scopul parcurilor ştiinţifice şi tehnologice este acela de a valorifica potenţialul uman şi potenţialul de cercetare din universităţi şi institute.

În ceea ce priveşte sintagma "transfer tehnologic", transferul rezultatelor cercetării ştiinţifice în practică se numeşte transfer tehnologic. De aceea apare această sintagmă: pentru că aşa este cunoscută peste tot în lume.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Noi am fost sesizaţi la biroul comisiei cu acest proiect de lege, nu în fond. Ne-a venit adresa şi am luat-o în discuţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu mai comentez, dar aceasta este situaţia.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Vedeţi, aparent, colegii noştri au dreptate, şi au dreptate pentru că dânşii sunt de la Comisia pentru industrii şi servicii şi ştiu că un lucru, un obiect să realizează într-un anumit spaţiu - un şurub în atelierul respectiv, la strungul cutare, o roată la atelierul cutare şi aşa mai departe.

Vedeţi, activitatea aceasta ştiinţifică este greu de precizat când şi unde se desfăşoară, când şi unde îţi vine ideea, când şi unde o universitate în asociaţie cu o întreprindere realizează un anumit consorţiu. De aceea, deşi am fi de acord să luăm în discuţie caracterul delimitat, este posibil că această delimitare să o înţeleagă cineva ca un ţarc cu portar la poartă, şi poate spune: "Matale eşti purtător de idei ştiinţifice nedeclarate! Nu poţi ieşi din ţarc, pentru că ieşi cu ele!" De aceea, cred că este bine să ne delimităm de propunerea dinstinşilor noştri colegi, spre a înţelege că acest parc nu va fi o clădire într-un ţarc cu doi portari, unul la intrare şi unul la ieşire, ci va fi ceea ce este în accepţiunea termenului - o zonă din subzone sau substructuri, dacă vreţi, care în ansamblul activităţii formează acest parc. Este motivul pentru care ne delimităm, să nu spunem că respingem.

În ceea ce priveşte sintagma "la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii", pentru a o accepta, ar trebui să negăm că obiectul parcurilor ştiinţifice se adresează nu numai acestor categorii de întreprinderi, ci tuturor, indiferent de mărimea lor - mari sau mici. Deci nu putem spune că facem cercetare mare pentru înteprinderi mici şi mijlocii. Ar fi un nonsens.

De aceea, vă rugăm, domnule preşedinte, cu toată bunăvoinţa pe care comisia a arătat-o aici, să acceptaţi împreună cu noi ca la acest amendament să spunem "nu".

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai doriţi o intervenţie.

Domnul Bivolaru.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este de acum un exemplu tipic de colaborare să spunem necolegială dintre două comisii. Nu aş vrea să fac acum o apreciere de unde se trage colaborarea aceasta nefructuoasă în privinţa acestui raport privind cele două ordonanţe referitoare la parcuri. Unul este un parc industrial şi unul este un parc ştiinţific.

Ţin să informez Camera că titlurile şi textele iniţiale ale acestor două ordonanţe sunt aproape identice, dacă le luăm de la origine, şi, în consecinţă, orice iniţiator care vrea să trântească un parc, nu are importanţă de care - industrial sau ştiinţific, poate să alerge cu acest dosar fie la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fie la Ministerul Dezvoltării, şi să aprobe care dintre ei vrea.

Noi am încercat în Comisia pentru industrii şi servicii să delimităm aceste ordonanţe, ca să se înţelegeagă cu suficientă claritate ce este un parc industrial şi cum se realizează, ce este un parc ştiinţific şi în ce condiţii se realizează. "A se delimita un parc" s-a discutat destul de serios treaba aceasta şi la dezbaterile respective cu iniţiatorul, şi s-a convenit că acest parc ştiinţific poate fi şi ar trebui să fie limitat sau delimitat în zona de maximum 10 hectare de teren, pentru ca parcurile industriale, unde acolo se doreşte într-adevăr o dezvoltare economică deosebită, să fie în zone mai întinse de 10 hectare, după cum s-a stabilit în Ordonanţa Guvernului nr.65.

Tot la întâlnirea cu iniţiatorii s-a discutat şi s-a convenit că, de fapt, activitatea de bază în parcurile ştiinţifice se referă strict la partea ştiinţifică, la partea de cercetare ştiinţifică, eventual la partea de transfer tehnologic în zona cercetării ştiinţifice şi aşa mai departe, cu posibilităţi de racordare cu activităţi economice, mai ales în zona IMM-urilor. Nu întâmplător s-a introdus şi această sintagmă în textul respectiv.

Domnule preşedinte,

Este şi un viciu de procedură: în condiţiile în care, deşi cu o zi înainte, comisia respectivă a fost anunţată oficial că a doua zi le vom înainta raportul cu avizul nostru, nu au ţinut cont de această solicitare a noastră şi, în ziua precedentă, au discutat raportul. Constatăm astăzi că acest raport al nostru nici măcar nu este publicat în sală la colegi, ca amendamente respinse, ca să putem să le discutăm în cunoştinţă de cauză.

În condiţiile acestea, îmi permit să spun din partea comisiei că, efectiv, dorim să fie amânată această discuţie şi dezbatere cu parcurile ştiinţifice, pentru a se da posibilitatea deputaţilor să aibă pe masa de lucru şi raportul Comisiei pentru industrii şi servicii, ca amendamente respinse, conform procedurilor stabilite de Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu cred că, dacă continuăm să discutăm aceste aspecte procedurale, se epuizează timpul afectat dezbaterii, pentru că la ora 18,00 eu trebuie să trec la secvenţa de întrebări.

Un lucru este clar: nu au fost două comisii sesizate în fond. A fost o comisie sesizată în fond, deşi domnului Anghel Stanciu nu îi place cuvântul "fond", şi o comisie care trebuie să dea aviz. Domnul preşedinte al comisiei sesizate în fond, domnul Stanciu, ridică obiecţia că avizul Comisiei pentru industrii şi servicii a venit foarte târziu. Vă rog să clarificaţi aspectul acesta - dacă ne-am încadrat în nişte termene neprocedurale. Oricum, eu nu mai pot să amân, pentru că avizul nu se transmite în sală deputaţilor; avizele se transmit numai comisiei sesizate în fond.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Şi dumneavoastră, ca şi mine, ştiţi proverbul acela profund românesc - "Îi dai omului un deget şi îţi ia toată mâna." Aşa s-a întâmplat cu noi.

Domnule preşedinte,

Vă rog să îi comunicaţi distinsului nostru coleg antevorbitor că există în Regulamentul acestei Camere un articol care precizează că, dacă avizul nu vine la termenul stabilit, comisia sesizată în fond poate întocmi raportul şi înainta plenului.

Deci, domnule preşedinte, dânşii au cerut o săptămână. După o săptămână, au urmat încă cinci săptămâni, dacă nu mă înşel. Au invocat Consiliul Concurenţei, au ţinut "n" şedinţe. Le-am trimis două adrese, domnule preşedinte, să-mi trimită avizul şi nu l-au trimis.

Fiind trecut pe ordinea de zi raportul şi votat raportul, mi-au transmis, prin domnul secretar Andea, că să nu-l discutăm nici a cincea săptămână, să mai amânăm măcar cu o zi. Fusese votată ordinea de zi, se discutase şi, aşa cum se ştie cutumă la Comisia de învăţământ şi o ştie şi domnul vicepreşedinte Asztalos, noi nu mai revenim, dacă alţii revin. Deci, nu noi am fost cei care nu am respectat termenul. Au primit termen de o săptămână, au întârziat cinci. Să explice de ce şi să nu mai invoce alte elemente. Am acceptat ca să discute aceste amendamente, domnule preşedinte, şi vă spun că dânşii au unul, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt respinse şi au unul, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă aprobate. Şi, atunci, aş întreba pe distinsul antevorbitor: nu am fost corecţi, vroia să le aprobăm pe toate, ce vroia să facem? Deci, practic, jumătate sunt respinse, jumătate nu sunt respinse.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru (din loja comisiei):

Luaţi raportul!

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Deci, nu luăm nici un raport. Spunem foarte clar, domnule preşedinte, iau Regulamentul şi citesc: dacă nu a dat în termen, şi termenul a fost stabilit de către plen, nu se ia în considerare. Şi cu asta am încheiat discuţia şi mergem direct pe amendamentele noastre şi dânşii nu au decât să şi le prezinte unde doresc, pentru că în plen nu mai au dreptul.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu am dorit să blocăm această lege, pentru că ordonanţa funcţionează. Deci, cei care doresc să înfiinţeze asemenea parcuri tehnologice şi ştiinţifice, pe baza odonanţei, pot să înfiinţeze. Noi am dorit doar ca cele două legi care reglementau două activităţi foarte bine conturate, să fie, după aprobarea lor, foarte clare şi precise pentru toată lumea.

Când am primit adresa de la Biroul permanent, am primit sub următoarea formă: constatând că termenul prevăzut în art.62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este depăşit, Biroul permanent nu a aprobat cererea, dar recomandă Comisiei pentru industrii şi servicii să întocmească, în legătură cu susmenţionatul proiect de lege, un aviz detaliat. Noi, când am primit această adresă, am abordat de mai multe ori, în cadrul comisiei, amendamentele prezentate de colegii noştri. La un moment dat, am considerat că ar fi util ca să facem o singură lege pentru cele două ordonanţe, pentru că era mult mai uşor de urmărit pentru toată lumea.

După ce am solicitat din nou un punct de vedere din partea Guvernului şi am primit de acolo punctul de vedere cum că se solicită ca cele două ordonanţe să fie aprobate prin legi diferite, atunci ne-am aplecat asupra Ordonanţei nr.14 şi, într-adevăr, am făcut un raport detaliat. Din păcate, punctul nostru de vedere vizavi de aceste parcuri tehnologice şi ştiinţifice diferă oarecum de punctul de vedere al iniţiatorului şi al Comisiei de învăţământ, pentru că, deja, la art.1, aşa cum aţi observat şi dumneavoastră, noi am fi dorit să delimităm zona în care se desfăşoară această activitate şi ulterior, într-un alt articol, la poziţia 14, am şi trecut exact şi precis ce suprafaţă să fie această zonă delimitată şi am spus să fie până la 10 hectare, pentru că această activitate tehnico-ştiinţifică, care se va desfăşura în acest parc să fie posibil de utilizat, rezultatele cercetării şi activităţii desfăşurate în acest parc să fie accesibile şi de către cei care doresc să utilizeze aceste rezultate în parcurile industriale, iar dacă noi nu delimităm această activitate, atunci înseamnă că, practic, în paralel, o să avem două legi care reglementează aceeaşi activitate, pentru că în Legea parcurilor industriale, respectiv în Ordonanţa nr.65 este prevăzută posibilitatea ca, în aceste parcuri industriale, să se desfăşoare şi activităţi de cercetare, pentru ca să aibă acces şi institutele de cercetare, dacă doresc să intre în parcuri industriale. Şi, atunci, dacă legea cealaltă, la Ordonanţa nr.14, nu delimităm noi această activitate, înseamnă că, practic, şi vă repet din nou, asta este convingerea noastră, că o să fie două legi pentru aceeaşi activitate, ceea ce noi am fi dorit să fie mult mai bine conturat şi clarificat. Deci, asta era, practic, solicitarea noastr, şi, noi, dacă am dorit acest lucru şi ne-am înţeles cu colegii să ne dea un răgaz să finalizăm amendamentele noastre, după ce am finalizat Legea parcurilor industriale, ca să fie cele două legi în concordanţă, atunci am crezut noi de bunăcuviinţă că se va respecta acest lucru şi aşa am înţeles şi la prezentarea raportului că, colegii noştri din Comisia de învăţământ o să ne dea o mână de ajutor pentru ca unele din amendamentele noastre să treacă odată cu dezbaterea în plenul Camerei, dar, din păcate, constatăm că amendamentele noastre nu figurează în raportul care a fost dat colegilor care sunt actualmente în sală ca amendamente respinse. Şi atunci înseamnă să purtăm noi un dialog numai cu domnul preşedinte al comisiei şi din cauza asta am solicitat şi a solicitat domnul Bivolaru, vicepreşedintele comisiei, să mai abordăm o dată aceste discuţii, în aşa fel ca să nu ne formalizăm, ci să cădem de acord că problemele pe fond sunt mult mai esenţiale şi dorim, la fel ca şi Comisia de învăţământ, ca Legea de aprobare a Ordonanţei nr.14, într-adevăr, să răspundă solicitărilor şi să fie o lege bună, ca să nu mai trebuiască să revenim, eventual peste câteva luni de zile, asupra unor probleme care s-ar putea să fie clarificate acum, odată cu dezbaterea acestui proiect de lege sau, dacă ne mai aplecăm, încă o dată, asupra amendamentelor noastre, împreună cu colegii din Comisia de învăţământ, poate că, într-o oră, în două, am terminat aceste clarificări şi săptămâna viitoare vom fi în măsură, sau poate joi chiar, să finalizăm această lege, în aşa fel ca acele amendamente care, din punctul nostru de vedere, ar trebui să apară în acest proiect de lege, să fie agreate şi de către colegii noştri din Comisia de învăţământ şi de către iniţiator. Deci, asta a fost şi este esenţa problemei.

Dacă dumneavoastră consideraţi că punctul de vedere al comisiei şi aceste amendamente sunt neavenite, mă rog, noi nu ne putem opune, dar, în continuare, susţin şi eu punctul de vedere al domnului Bivolaru, exprimat deja de la acest microfon, că ar fi mai corect dacă am mai aborda un dialog împreună şi să nu ne confruntăm, ci să scoatem într-adevăr o lege bună.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Chestiune de procedură, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, poftiţi, că, oricum, mai sunt 5 minute...

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Art.64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor precizează: "Comisia permanentă sesizată în fond va putea stabili un termen în care să fie remise avizul sau avizele celorlalte comisii care examinează proiectul sau propunerea legislativă, consultându-se cu aceasta şi ţinând seama de termenul de predare a raportului". Acum atenţie: "În caz de nerespectare a acestui termen, comisia sesizată în fond îşi va putea redacta raportul fără a mai aştepta avizul sau avizele respective".

Domnul preşedinte a cerut o săptămână. Dacă nu mă înşel, a fost data de 4 aprilie sau în jurul acestei date. Pe data de 8 aprilie, Comisia de învăţământ, după ce a trecut termenul stabilit de plen, a adresat o adresă Comisiei de industrii şi servicii, pe 8 aprilie, rugând-o să predea avizul. Comisia domnului preşedinte Antal István, ne trimite un răspuns la adresa noastră şi ne roagă să amânăm termenul de depunere a avizului până la data de 17 aprilie. Avizul domniilor lor a venit pe data de 29 mai.

Deci, domnilor colegi, după data de 8 aprilie, când noi le-am solicitat avizul, trecând deja o săptămână pentru cel care a fost stabilit de plen, până pe data de 29 mai, 8 aprilie, 8 mai, e o lună, până pe 29 mai, deci, practic, aproape o lună şi jumătate de la data iniţială. Aveau timp, distinşii colegi, să dea avizul. Nu l-au dat. Atunci, vă rog să luaţi act, domnule preşedinte, de prevederile art.64 alin.2 care spune că, în caz de nerespectare a acestui termen, comisia sesizată în fond îşi va putea redacta raportul fără a mai aştepta avizul sau avizele respective, ceea ce am făcut, în strictă concordanţă cu Regulamentul, în prezenţa ministrului prim şi a ministrului secretar de stat de la învăţământ. Deci, practic, acest aviz a ajuns după, el nu există. Nu se găseşte nicăieri un articol care să spună că trebuie să-l retrimitem.

Dânşii şi-au văzut legea cu parcurile industriale, că au pus-o prima, a trecut, şi acum încearcă s-o luxeze pe asta, pentru că au ideea că trebuie să fie un singur raport şi, respectiv, o singură lege. De aici pleacă tot. Trebuia să punem întâi parcurile ştiinţifice, să treacă acestea şi să facem noi ce fac dânşii. De aceea respingem, domnule preşedinte, această propunere de retrimitere la plen, pentru că, dacă într-o lună jumătate, nu au putut da un aviz, nu văd de ce ar putea să-l dea într-o săptămână.

Deci, rămânem pe avizul de fond. Noi am făcut o concesie, spunând că suntem de acord să discutăm, dânşii se leagă de această concesie. Dacă se leagă şi nu doresc să-şi prezinte punctele de vedere, este treaba domniilor lor, dar noi nu mai putem accepta să discutăm acest raport încă o dată. L-am discutat o dată, l-am discutat a doua oară, nu putem fi servii, la infinit, ai Comisiei de industrii, care s-a distrat, o lună şi jumătate, cu un aviz. Dumneavoastră, toţi aţi dat avize în comisii. Spuneţi dacă aţi fi aşteptat o lună şi jumătate elaborarea unui un aviz. Cred că nu.

Deci, rog, domnule preşedinte, să intrăm pe textul Regulamentului şi constat că orice interpretare favorabilă duce la puncte de blocaj.

Îmi cer scuze că am fost de o amabilitate extremă şi am acceptat o anumită interpretare, spre a putea lua în dezbatere amendamentele domniilor lor. Jumătate au fost acceptate de grupul respectiv, jumătate nu. Dânşii le vor pe toate: ori totul sau nimic. Ştiţi unde duce, domnule preşedinte, duce, aici, la blocaj.

Ca urmare, să discute dânşii, cât doresc, avizul. Eu şi comisia mea nu-l mai discutăm. De câte ori ne veţi trimite, îl vom trimite înapoi sub aceeaşi formă.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu nu cred că mai trebuie să continuăm discuţia aici.

Nu ştiu în ce măsură acuzele reciproce dintre comisii o să aibă o contribuţie favorabilă la discutarea acestei legi. Cert este, însă, că Regulamentul trebuie respectat.

Eu v-am lăsat pe fiecare să aduceţi argumente, contraargumente, să luaţi cuvântul de câte ori aţi dorit, însă, într-adevăr, Regulamentul cere un anumit termen în care trebuie depuse amendamentele. Dacă termenul acesta de depunere a amendamentelor, de depunere a avizului unei comisii a expirat, nu mai are nici o relevanţă, din punct de vedere procedural, cât de bune sunt amendamentele, cât de minunată ar putea să iasă legea cu ele. Asta este situaţia, este ca la o instanţă de judecată. Nu mai contează dacă ai argumente bune sau ai argumente rele. Dacă ai ieşit din termen, nu se mai poate discuta.

Oricum, este ora 6 fără 1 minut. Trecem la răspunsurile orale adresate interpelărilor.

 
 

Domnul Antal István (din loja comisiei):

O singură frază!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, o singură frază spuneţi, vă rog.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Noi, practic, am solicitat ca amendamentele noastre să fie trecute în raport ca amendamente respinse, pentru că aceste amendamente nu au fost discutate în Comisia de învăţământ şi ştiinţă, atât, şi nu sunt cunoscute şi atunci purtăm un dialog cu domnul Stanciu. Atât am solicitat, ca să fie luate în considerare şi să apară pentru fiecare coleg care este în Cameră, ca, în momentul când ieşim noi cu argumentaţia noastră, toţi colegii care stau în Cameră să aibă în faţă amendamentele noastre, ca amendamente respinse. Şi atunci putem lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu sunt de acord cu dumneavoastră că, eu ştiu, colegii deputaţi nu au acest aviz al dumneavoastră şi că ar fi fost util să fie trecut la amendamente respinse, dar, dacă l-aţi adus prea târziu acest aviz, eu nu pot să-l oblig pe domnul Stanciu. Din punct de vedere procedural, nu am nici o posibilitate să-l oblig: domnule, refă raportul şi trece-l la amendamente respinse, dacă avizul a venit târziu. Asta este situaţia, îmi pare foarte rău.

 
 

Domnul Anghel Stanciu (din loja comisiei):

O lună şi jumătate, domnule preşedinte! (Membrii Comisiei de industrii discută aprins cu membrii Comisiei de învăţământ, în loja comisiei)

 
Dezvoltarea interpelărilor şi primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Trecem la partea şedinţei consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Domnul Emil Boc avusese o interpelare către Ministerul Învăţământului, însă, înţeleg că dânsul nu este prezent.

Domnul deputat Ioan Onisei, tot de la PD, este prezent? Nu, nici dânsul nu este prezent.

Trecem mai departe. Domnul Valeriu Stoica este prezent? Nu este prezent.

Domnul Anton Ionescu.

Poftiţi.

Cine este din partea Ministerului Învăţământului? Nu a sosit.

Trecem mai departe. Domnul Dan Coriolan Simedru este prezent? Nu este prezent.

Domnul Chiliman este prezent? Nu este prezent.

Domnul Iulian Mincu. Domnul profesor Mincu este prezent. Adresase... Ministerul Sănătăţii nu este prezent? Nu este prezent, deocamdată Ministerul Sănătăţii, acum.

Domnul Brudaşca se referea, în întrebarea dânsului, la ilegalităţi comise în privatizarea SC Cartimex SA Cluj-Napoca. Înţeleg că s-a trimis răspunsul în scris.

Mai doriţi să se prezinte...

 

Domnul Damian Brudaşca:

Este foarte adevărat, domnule preşedinte de şedinţă, că s-a primit răspuns scris la această interpelare. Necazul este că răspunsul subliniază un aspect destul de grav, adică, atunci când este vorba despre alţii, puterea este extrem de exigentă şi atentă la respectarea legii, dar când cei vizaţi sunt din interiorul puterii legea se dovedeşte, sau instituţiile care ar trebui să aplice legea, se dovedesc neputincioase. Cu alte cuvinte, corb la corb nu-şi scoate ochii!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da.

Din partea Ministerului Justiţiei este cineva? Nu este.

Domnul Eugen Nicolaescu este? Nu este. (Comentarii în loja Guvernului)

Da, dar nu este omul care a întrebat. Este domnul secretar de stat, dar nu e persoana care a cerut relaţia. Şi, atunci, cui citeşte dânsul răspunsul?

Dar, pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei, are şi domnul Dinu.

Domnul Gheorghe Dinu este? Da.

Vreţi să mai... S-a răspuns, şi în cazul dumneavoastră, în scris. Faceţi o precizare referitor la răspunsul ăsta în scris şi, pe urmă, să spună domnul Florescu?

 
 

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Întrebarea mea era legată de faptul că, în ultimele luni, o serie de măsuri, şi se arată şi în presă, menite a stăvili concurenţa neloială pe care o serie de transportatori rutieri de călători o fac transportului feroviar şi, în acelaşi timp, în ideea de a introduce mai multă exigenţă la acordarea licenţelor de efectuare a transportului rutier de călători şi licitaţiilor pentru adjudecarea traseelor, am solicitat domnului ministru Mitrea punctul de vedere al ministerului în legătură cu o iniţiativă legislativă menită să pună ordine în acest sistem de transport sau de concurenţă neloială între diferitele moduri.

Ministerul Transporturilor, ca ordonator principal de credit şi cel care, de fapt, organizează întregul transport, este tată şi mamă, în acelaşi timp, pentru toate modurile de transport, nu numai pentru transportul rutier.

În ultima perioadă, spuneam, foarte mulţi transportatori rutieri primesc licenţe de a efectua transport rutier pe căi paralele cu calea ferată, canalizând tot fluxul de călători către transportul rutier şi tare mi-e teamă că, într-o zi, o să ne confruntăm cu vreo catastrofă care să zguduie întreaga Europă, pentru că lucrul acesta se face fără nici un fel de discernământ, fără nici un fel de studiu de impact legat de mediu, legat de concurenţă, legat de infrastructuri care sunt, în acelaşi timp, supravegheate de Ministerul Transporturilor. Asta e o primă interpelare.

A doua era legată de o altă chestiune legată tot de transportul feroviar. Am primit răspunsul şi sunt în măsură să apreciez răspunsul ca fiind pertinent.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Domnul secretar de stat Tudor Florescu.

 
 

Domnul Tudor Florescu (secretar de stat MLPTL):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră privind punctul de vedere al ministerului asupra unui proiect de iniţiativă legislativă înaintat de dumneavoastră, vă facem cunoscut că, până în momentul de faţă, ministerul nu a primit acest punct de vedere, acest proiect de act normativ pe care dumneavoastră l-aţi propus spre aprobare. Deci, în consecinţă, nu cunoaştem, în fond, ceea ce doriţi dumneavoastră a modifica prin acest act normativ.

Oricum, cele sesizate de dumneavoastră sunt reale şi v-am ruga să fiţi de acord să participaţi la o discuţie, în cadrul ministerului, cu cadre de conducere, în momentul în care timpul dumneavoastră permite o asemenea întâlnire.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Aveţi vreun comentariu? Nu.

Doamna deputat Mona Muscă a formulat o interpelare privind construcţia unei variante ocolitoare a DN-6 în municipiul Caransebeş.

Dacă doriţi să dezvoltaţi?

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu mai dezvolt. Prefer să primesc răspunsul.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul secretar de stat Florescu.

Poftiţi.

 
 

Domnul Tudor Florescu (secretar de stat MLPTL):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să fac menţiunea că am avut onoarea să-i transmitem răspunsul în scris doamnei deputat Mona Muscă şi aş dori, ca să nu reţin foarte mult atenţia, să sintetizez ceea ce v-am transmis prin scris, stimată doamnă deputat, concluziile care se trag din ceea ce v-am transmis şi prin scris.

Ca răspuns la argumentele aduse de Consiliul local, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei vine în susţinerea variantei de ocolire nr.2, prin: 1) construirea alternativă de proiectare nr.2, nu se afectează proprietăţi private, cu excepţia unei case aparţinând doamnei Nan Ana din Str.Nicolae Bălcescu nr.103, în zona intersecţiei DN-6, DN-58, km 4,56 plus 316, pentru care AND are acceptul proprietarului în vederea demolării. 2) Cetăţenii care sunt proprietari de teren pe traseul viitoarei alternative 2 a variantei de ocolire Caransebeş şi-au dat acordul de principiu, în vederea exproprierii terenului. 3) Menţionăm că traseul rutier al alternativei 2 de proiectare este paralel cu traseul de cale ferată, ceea ce conduce la concluzia că, în vecinătatea căii ferate, nu se pot afla clădiri. 4) Proiectul traseului alternativei 2 respectă prevederile Directivei Comisiei Europene nr.855/337 E.C. amendată prin Directiva nr.97/11 E.C. din 3 martie 1997 şi ale legislaţiei româneşti în vigoare. 5) În conformitate cu prevederile Memorandumului de finanţare, varianta de ocolire 2 este destinată traficului internaţional, fiind cea mai scurtă. 6) Alternativa 2 va necesita şi construirea unui pasaj de cale ferată şi, implicit, costuri mai mari, suplimentare, faţă de cele prevăzute prin Memorandumul de finanţare semnat.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna deputat...

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Într-adevăr, îi mulţumesc domnului Florescu, am primit răspunsul domniei sale în scris şi aş veni cu 3 amendamente. În primul rând, Consiliul local nu a fost de acord, aşa cum spuneţi dumneavoastră în răspunsul ministrului, nu a fost de acord cu această variantă şi există o hotărâre a Consiliului local, ba, mai mult, există un proiect de urbanism aprobat pe cu totul alt traseu decât cel propus de varianta 2. A doua chestiune: dumneavoastră spuneţi că, prin construirea alternativei, nu se afectează proprietăţi private, cu excepţia unei case. Îmi pare rău, este vorba de două străzi, atenţie, două străzi, cu case pe o parte şi pe alta. Str.Caraşului este o stradă minunată, în zona Teiuşului, zonă de agrement care va fi distrusă, prin construirea, în acea parte, a Drumului Naţional, iar casele respective sunt, încă o dată spun, pe partea stângă şi pe partea dreaptă a străzii, compact construite, una lângă alta, dintr-un cap într-altul al străzii.

Drept urmare, la punctul 6, unde spuneţi că ar fi costuri suplimentare dacă aţi merge pe o altă variantă, cea propusă de Consiliul local şi cea susţinută de întregul oraş Caras Severin, nu se susţine, pentru că, dacă dumneavoastră va trebui, şi e normal că va trebui, să suplimentaţi aceste costuri cu despăgubirile pe care trebuie să le oferiţi celor peste casele cărora veţi trece, aceste despăgubiri vor fi mult mai mari decât orice altă suplimentare. Drept urmare, îmi rezerv dreptul de a reveni cu o altă interpelare, la care voi adăuga, însă, de data aceasta, nu numai ce spun eu, ci toată documentaţia pe care se bazează spusele mele.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Domnul Ştirbeţ este? Nu este. Domnul Vlad Hogea este? Nu este. Domnul Ioan Miclea este? Da. Poftiţi.

 
 

Domnul Ioan Miclea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Prima interpelare se adresează domnului ministru Octav Cozmâncă şi se referă la modul în care s-au petrecut lucrurile la Turda, încât 30.000 de locuitori ai oraşului au rămas fără posibilitatea de a-şi pregăti hrana, fără posibilitatea de a-şi procura apa caldă şi fără serviciile pe care trebuia să le asigure întreprinderile din Turda, datorită faptului că au fost debranşate de la reţeaua de gaze. Motivul este faptul că Ministerul Administraţiei Publice nu a asigurat subvenţiile necesare, acumulându-se nişte datorii enorme care au condus la această debranşare.

A doua interpelare se adresează tot domnului ministru Octav Cozmâncă şi se referă la tergiversarea sau la neînţelegerea de către prefectul judeţului Cluj, cât şi de către Ministerul Administraţiei Publice, a faptului că la Cluj, consiliul local, după Legea 215, este dizolvat de drept şi doar că trebuia să facă demersurile necesare, conform legii sus-amintite, pentru organizarea alegerilor.

Vreau să mi se răspundă deci, în faţa plenului Camerei, ce măsuri înţelege să ia Guvernul şi care sunt termenele la care aceste măsuri se vor putea lua. Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, răspunde domnul secretar de stat Ionel Fleşariu.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

În legătură cu prima interpelare formulată de domnul deputat, Ministerul Administraţiei Publice face următoarele precizări: Ministerul Administraţiei Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, îndeplineşte funcţiile ce îi sunt conferite de lege. Cea precizată de dumneavoastră, respectiv acordarea de subvenţii, neexistând ca sarcină a Ministerului Administraţiei Publice. Ministerul acesta nu are asemenea competenţe.

Subvenţiile pentru energie termică livrată populaţiei prin sisteme centralizate au fost asigurate din bugetul de stat în limita sumelor aprobate prin legea bugetară, defalcate cu această destinaţie şi din bugetele locale pe seama veniturilor proprii ale acestora pentru partea rămasă neacoperită de la bugetul de stat.

În prezent, prin aplicarea prevederilor Legii nr.84 din 2002, la nivel local, se pot stabili preţuri de vânzare a energiei termice mai mari decât preţul naţional de referinţă, diminuând astfel subvenţiile asigurate prin bugetele locale pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif şi majorând în mod corespunzător ajutoarele băneşti acordate populaţiei, ceea ce face ca subvenţiile să fie direcţionate către categoriile defavorizate ale populaţiei.

Precizăm încă o dată, Ministerul Administraţiei Publice nu acordă subvenţii pentru energia termică. Cu stimă, semnează ministrul Octav Cozmâncă.

Referitor la a doua interpelare privitoare la aşa-zisa dizolvare a consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Prin interpelarea formulată, domnule deputat, emiteţi unele judecăţi de valoare privitoare la situaţia consiliului local Cluj-Napoca, judecăţi care se constituie în adevărate sentinţe specifice altor autorităţi ale statului. Astfel, în opinia dumneavoastră, similară cu cea a primarului de la Cluj-Napoca, autoritatea deliberativă a acestui străvechi oraş transilvan nu mai există, fiind deja dizolvată, iar Guvernul stă cu mâine în sân, nu percutează sub nici o formă la strigătele primarului Funar şi nu stabileşte data alegerilor pentru un nou consiliu.

Vă reamintim, stimate domnule deputat, că actualul Guvern este cu adevărat, aşa cum prevede Constituţia, autoritatea executivă supremă care are misiunea de a veghea la respectarea şi aplicarea întocmai a legii.

Modul în care apreciază Guvernul anumite fapte şi cum le încadrează în texte de lege este un atribut exclusiv al acestuia şi nu poate fi influenţat de interpretările false ale unui primar abuziv şi rău intenţionat. Să o luăm însă de la început. Suntem dispuşi să-i repetăm domnului primar de la Cluj-Napoca, cu legea în mână, toate argumentele legale, din care rezultă că, în acest municipiu, consiliul local nu este dizolvat. Acesta este în funcţiune, iar pomana sinistră din ziua de 27 mai din care s-au înfruntat în sala de consiliu consilierii unui anumit partid, în frunte cu edilul şef al oraşului, ar trebui să constituie pentru stimaţii cetăţeni ai Clujului un mare semn de întrebare.

Pe scurt, stimate domnule deputat, nu primarul, ci consiliul local este autoritatea competentă să stabilească dacă unui consilier local i-a încetat sau nu i-a încetat mandatul. Nici instanţa de judecată nu are o asemenea competenţă. Se pare însă că în oraşul în care există o excelentă şcoală de drept, legile se citesc de la dreapta la stânga, ceea ce dă apă la moară unor aşa-zişi specialişti. Manoperele prin care se încearcă a se demonstra că la Cluj-Napoca consiliul local este dizolvat de drept sunt de-a dreptul jalnice iar eforturile făcute pentru acreditarea lor sunt demne de o cauză mai bună.

Stimate domnule deputat şi stimate domnule primar, pentru a se putea aplica prevederile legale privitoare la dizolvarea de drept a consiliului local, este obligatorie respectarea tuturor prevederilor legale, nu numai cele care convin domnului primar.

Primarul Clujului are impresia că, în afara domniei sale, toţi românii au dificultăţi în înţelegerea legii, întrucât în luna martie s-au nesocotit grav, cu rea-credinţă, prevederile legale privitoare la convocarea şedinţelor ordinare ale consiliului local. Pus în faţa inovaţiilor procedurale la care a recurs, primarul a transformat şedinţa ordinară într-o şedinţă de îndată, deşi nu era întrunită nici una din condiţiile unei asemenea şedinţe. Se contestă oare că în luna martie au avut loc trei şedinţe ale consiliului local în care au fost adoptate 65 de hotărâri? Cine permite primarului să stabilească, după bunul plac, caracterul şedinţei unui organ deliberativ din care el nici măcar nu face parte? Prin conţinutul lor, prin hotărârile adoptate, şedinţele respective au avut toate caracter de şedinţe ordinare. Să fi uitat oare domnul primar să numere până la 65? Se pare că da, ceea ce este foarte grav. Deci, au fost adoptate 65 de hotărâri, toate fiind specifice prin obiectul lor unor şedinţe ordinare. Poate oare vreun om de bună-credinţă să afirme că autoritatea respectivă nu a lucrat şi nu a adoptat nici o hotărâre în luna martie? Este inadmisibilă o asemenea construcţie.

Trecem în luna aprilie. Şedinţa ordinară a fost convocată pentru ziua de 1 aprilie, a se reţine că în ziua de 1 aprilie era a doua zi de Paşte catolic, care era zi liberă, stabilită prin lege. Şedinţa a avut un singur punct la ordinea de zi: validarea unor mandate de supleanţi. Ordinea de zi a fost respinsă de consilieri, întrucât nu existau locuri vacante decât în mintea celui care a făcut convocarea. Sarabanda convocărilor pentru şedinţele extraordinare continuă: 11 aprilie, amânată fără vreun motiv pentru 18 aprilie, 24 şi 25 aprilie. În final au fost adoptate 32 de hotărâri, nici una dintre acestea neavând caracter de urgenţă sau excepţional spre a fi discutate şi aprobate în şedinţe extraordinare. Prin obiectul hotărârilor adoptate, oricare din şedinţele din luna aprilie poate fi socotită ordinară.

Scenariul continuă şi în luna mai. Pentru 10 şi 16 mai sunt convocate şedinţe extraordinare în care sunt adoptate, în total, 14 hotărâri. Nici una din acestea nu impuneau o şedinţă extraordinară.

Pentru 23 mai este convocată o şedinţă ordinară, având pe agenda de lucru două rapoarte de activitate pe anul 2001 al primarului şi al viceprimarilor. Deşi, în mod normal, cele două materiale trebuiau aprobate sau respinse prin vot, printr-o hotărâre, se apreciază, evident, în mod tendenţios, că nu se impune adoptarea unei hotărâri şi, în consecinţă, aceasta nici nu este redactată.

Precizăm că, potrivit art.46 alin.5 din Legea administraţiei publice locale nr.215 din 2001, proiectele de hotărâri se redactează de cei care le propun. În cazul analizat trebuiau redactate de primar. De ce nu a propus primarul proiecte de hotărâri la şedinţa din 23 mai? de ce nu le-a redactat? Nimeni nu scoate o vorbă.

Lucrurile sunt însă foarte clare. În sfârşit, şi-a zis domnul primar, i-am păcălit şi i-am dizolvat, de acum înainte sunt singurul stăpân în Cluj, şi pentru a-şi sărbători victoria, a pregătit colacii şi coliva şi a convocat pentru 27 mai o şedinţă parastas, s-a văzut în mass-media acest lucru, la care sunt invitaţi unii consilieri din anturajul său cel mai apropiat şi, bineînţeles, a vărsat o picătură de vin în amintirea consiliului decedat. Aşa s-a procedat. Vă citesc ceea ce am aflat şi eu din presă. Halucinant şi sinistru spectacol oferit de primarul municipiului Cluj-Napoca, stimate domnule deputat. Cu stimă, semnează domnul ministru Octav Cozmâncă.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Comentarii?

 
 

Domnul Ioan Miclea:

Domnule secretar de stat,

Îmi pare rău că dumneavoastră nu aţi încercat să răspundeţi la interpelarea pe care am adresat-o ministrului dumneavoastră. Îmi pare rău că dumneavoastră vă dovediţi a fi un pamfletar, prin răspunsul pe care dumneavoastră sau altcineva vi l-a pregătit şi îmi pare rău că nu cunoaşteţi conţinutul Legii 215, cel puţin, mi se pare, şi faceţi grave confuzii între şedinţele cu caracter ordinar şi extraordinar. Am toate materialele referitoare la această interpelare, am tot ceea ce s-a făcut în Primăria municipiului Cluj, vi le pun la dispoziţie doar ca amic, să vedeţi că ceea ce s-a petrecut la Cluj este adevărat şi că dumneavoastră, în orice caz, cu toate încercările pe care le veţi face, nu veţi putea salva această situaţie, pentru că şi-au creat-o singuri acei care alcătuiau coaliţia respectivă. Am fost de la coalizarea lor până la dizolvare.

Deci, îmi pare rău, domnule secretar de stat, aştept un răspuns. Vă voi pune la dispoziţie material suplimentar prin care vă veţi putea edifica şi să treceţi de la pamflet la răspunsul pe care îl aştept ca şi ministru şi nu ca şi om politic sau ce aţi vrut dumneavoastră să fiţi.

Referitor la Turda, de asemenea, o să vă pun la dispoziţie materiale suplimentare şi dacă veţi merge în continuare cu gestionarea intereselor acestei societăţi aşa cum aţi procedat până în prezent şi în oraşul Dej, cam mâine, vor ieşi oamenii în stradă, lipsiţi de apă, lipsiţi de posibilitatea de a-şi hrăni copiii. Încercaţi să soluţionaţi problemele pentru care sunteţi abilitaţi. Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnul Eugen Pleşa. Poftiţi! Dacă vreţi să dezvoltaţi în ceea ce priveşte construirea unei căi ferate între Sighişoara şi Târgu Mureş.

 
 

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În legătură cu răspunsul primit, sunt obligat să fac câteva observaţii.

l. Aici se vorbeşte despre strategia de dezvoltare a sistemului feroviar pentru 2001-2010 şi spune că nu este prevăzută construirea unei căi ferate Târgu Mureş-Sighişoara. Tocmai pentru aceasta am făcut interpelarea ca să se ţină seama în bugetul pe anul viitor şi ceilalţi şi de această bucăţică de vreo 30 de km drept care reprezintă o ruşine pentru România de azi. Spun o ruşine, pentru că nu este admisibil ca Târgu Mureş, capitală de judeţ, să nu aibă cale ferată electrificată, să nu aibă sistem de macaz electric, să fie încă din acestea manipulate cu mâna, cu lampă de petrol, deci în gara din Târgu Mureş, iar de colo-colo să se facă transportul pe căi ocolitoare, încât de la Bucureşti la Sighişoara, cred că se fac 3 ore şi de la Sighişoara la Târgu Mureş se fac încă 4 sau 5 ore. Este o ruşine.

Vreau să amintesc faptul că şi un alt deputat de Mureş, colegul meu de la Partidul Liberal, Eugen Nicolaescu, a făcut aceeaşi rugăciune, aceeaşi interpelare, aceeaşi propunere. Se spune aici că studiile privind eficienţa acestei investiţii, trebuie să rezulte ca să poată să facă această cale ferată.

Domnilor care mi-aţi răspuns, că nu cred că domnul Mitrea, că este altcineva aici, este unul "pentru" care semnează, vreau să-i amintesc acestui nedistins om că am menţionat în interpelarea mea că există documentaţii făcute înainte de 1989. Înseamnă că s-a investit acolo, aşa am scris, s-a investit inteligenţă, s-au făcut măsurători specializate, s-au făcut planuri, s-au făcut toate acestea, într-un cuvânt, am spus eu, s-au făcut documentaţii. Deci, există o muncă investită cuprinsă în aceste lucruri care trebuie dusă mai departe. O aruncăm la gunoi, pentru că noi avem alte planuri, iar porţiunea respectivă face parte foarte bine dintr-un sistem de parcurgere a României pe toate şoselele acestea, drumurile acestea internaţionale.

Consider nesatisfăcător acest răspuns, consider că este o bătaie de joc, mai ales că se spune aici că ne confruntăm cu scăderi semnificative în traficul feroviar. Păi, cum să nu vă confruntaţi, când serviciul este deosebit de prost. Eu am venit de la Sighişoara cu trenul acela inter-city şi am făcut 100 de ore până la Bucureşti, că puteam să iau bicicleta şi mă ţineam puţin de tren. Deci, nu se poate! Faceţi serviciile eficiente, rapide, moderne şi atunci o să vedeţi, cum să spun, şi la preţuri corecte, nu la preţuri din acelea umflate nejustificat şi o să vedeţi că o să aveţi şi clientelă. Până atunci, consider, încă o dată, răspunsul nesatisfăcător, vreau explicaţii direct de la domnul Mitrea cu care să am această confruntare. Dacă vreţi, pot să aduc documentaţia întocmită, să v-o pun la dispoziţie. Dacă nu aveţi nevoie, cel puţin ceilalţi, care ne ascultă din ţara aceasta, să ştie că noi ăştia care cerem, care facem interpelări nu minţim. De astă dată sau de multe ori mint alţii.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnule Florescu, aveţi de făcut vreun comentariu? Da, poftiţi.

 
 

Domnul Tudor Florescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru faptul că îmi daţi posibilitatea să-i răspund stimatului domn deputat.

Stimate domnule deputat Pleşa, sunt întru totul de acord cu punctul dumneavoastră de vedere, vă aparţine, vi-l respect, nu am cum să vă combat în momentul de faţă, având în vedere argumentele atât de logice pe care domnia voastră le-a adus, dar totuşi ca să existe o comunicare între noi şi pe acte, v-aş ruga să fiţi amabil să veniţi la minister, să vedeţi că ceea ce v-am răspuns la interpelarea dumneavoastră reprezintă adevărul, iar susţinerea dumneavoastră este departe de adevăr. Fiţi vă rog amabil şi când aveţi disponibilitate, vă aşteptăm la minister să discutăm asupra oportunităţii construcţiei acestei căi ferate. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Mincu. (Domnul deputat Pleşa doreşte să revină la microfon.) Domnule, aţi expus punctul de vedere.

 
 

Domnul Eugen Lucian Pleşa (din sală):

Mi-a dat răspunsul, trebuie să spun ce gândesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

I-aţi spus ce gândiţi. I-aţi spus că minte. Asta gândiţi dumneavoastră şi că nu vă convine răspunsul. Asta e!

 
 

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

10 secunde. Deci, haideţi să renunţăm la ipocrizia asta dusă la culmi mari. Zice: domnule, am o stimă deosebită pentru ăla..., da... şi pe urmă vin şi-l fac praf. Hai să renunţăm la aceste dulcegării ieftine. Vreau să vă spun atâta, repet, lăsaţi cu stima, n-am nevoie, faceţi treaba. Asta mi se pare cel mai important, domnule ministru. Eu zic să faceţi asta şi pe urmă, dacă sunteţi de acord, vă aduc documentaţia într-o săptămână.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Mincu.

 
 

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Interpelarea mea din 27 mai 2002, adresată doamnei doctor Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei, este foarte simplă. La concursul de ocupare a posturilor de medici specialişti în diverse spitale din România, de 2400 de locuri scoase la concurs, s-au înscris mai puţini de 800 de candidaţi, exact 794.

Întrebarea mea a fost şi interpelarea mea a fost: de ce? ce măsuri intenţionaţi de la Ministerul Sănătăţii şi Familiei având în vedere starea de sănătate a naţiunii şi numărul insuficient de medici. Având în vedere că răspunsul pe care-l aştept mă va obliga să spun problemele care stau la baza acestei lipse de înscrieri, aştept reprezentantul Ministerului Sănătăţii să-mi răspundă şi să-mi daţi voie să iau cuvânt şi să dezvolt după aceea interpelarea.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da. Doamna secretar de stat Gheorghiu.

 
 

Doamna Luminiţa Gheorghiu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii şi Familiei):

Domnule preşedinte,

Stimate domnule deputat,

Privind interpelarea domniei voastre în legătură cu măsurile care se preconizează a fi luate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru ocuparea posturilor de medic specialist, să fiţi convins că sunt în atenţia conducerii, în special a doamnei ministru Daniela Bartoş, pentru că, într-adevăr, la concursul din 15 aprilie 2002, din 2234 de posturi publicate s-au prezentat numai 781 de candidaţi. În anul 2001 s-a renunţat la organizarea concursului cum a fost în anul anterior tocmai datorită nemulţumirilor din rândul rezidenţilor, aceştia ajungând chiar la tribunal şi având mai multe manifestări de nemulţumire.

Ministerul are preocupări în găsirea unor soluţii de acoperire cu personal de specialitate pentru zonele defavorizate. În acest sens, se va conlucra cu Ministerul Administraţiei Publice Locale. De asemenea, se vor avea în vedere mai multe punctaje, astfel: medicii care lucrează minim 3 ani în zone cu deficit în asigurarea cu personal medical să beneficieze de intrare în rezidenţiat de medicină de familie fără concurs, autorităţile locale să se implice într-un mod mult mai evident şi eficient în asigurarea unui confort socio-profesional pentru specialiştii de care au nevoie, deci, nu numai medici, astfel încât ofertele de locuri de muncă să devină mai atrăgătoare şi, din acest punct de vedere, acordarea unor venituri stimulative pentru personalul care alege să-şi desfăşoare activitatea în astfel de zone, ceea ce implică într-o măsură importantă intervenţia şi a Casei de Asigurări de Sănătate.

În prezent, vroiam să vă comunic că deja s-a publicat, deci se organizează un nou concurs tocmai în vederea ocupării acestor locuri pentru că, într-adevăr, sunt foarte multe zone din ţară care suferă de lipsă de specialişti, deşi, ştim foarte bine că sunt foarte mulţi absolvenţi de medicină dar care, domnule profesor, preferă Bucureştiul. Deşi foarte mulţi câştigă concursul în provincie, la numai câteva zile, renunţă la acel concurs şi aşteaptă, nu ştiu de ce, toată lumea Bucureştiul.

Sigur, aici poate daţi şi dumneavoastră un răspuns, pentru că sigur aţi întâmpinat aceleaşi probleme. Deci este o chestiune deja de schimbare de mentalitate în rândul personalului care deserveşte sănătatea, respectiv medici şi asistenţi medicali. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Poftiţi.

 
 

Domnul Iulian Mincu:

Doamna secretar de stat, daţi-mi voie să vă spun că în perioada cât am fost ministru, 4 ani, aveam obieceiul să răspund la fiecare interpelare personal şi nu îmi trimiteam reprezentantul care să-mi răspundă. Am toată consideraţia pentru dumneavoastră, dar vreau să vă spun că sunt o serie întreagă de motive. Eu ştiu că s-a amânat concursul pentru noiembrie şi cunosc situaţia, dar vreau să vă spun următorul lucru, că noi, în prezent, avem 16.3l3 medici specialişti în întreaga ţară, adică avem un medic la 1.382 de persoane. În ţările Europei Occidentale ei sunt: variază de la Elveţia la 1 la 703 până la Portugalia la 1 la 444.

Vreau să vă mai întreb sau să-mi răspundeţi dumneavoastră, cum puteţi să spuneţi şi să afirmaţi că din 3000 de rezidenţi care au terminat rezidenţiatura de 5 la 7 ani, asta înseamnă după facultate încă 6 ani, adică 10-12 ani de viaţă după terminarea liceului, toţi aceştia s-au pregătit să devină medici şi numai în Bucureşti. Eu vreau să vă arăt că am exact o situaţie pe care o aveţi dumneavoastră la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, o am şi eu, dar vreau să vă arăt că nu este exactă. Într-adevăr, aşa este, nu vor să se ducă la Tulcea, nu vor să se ducă la Suceava. De exemplu, la psihiatrie, din 12 locuri scoate la concurs la Bihor s-au înscris zero candidaţi. De exemplu, în alte părţi, la Botoşani, pentru ginecologice, din 4 locuri la concurs, zero candidaţi, la Bacău, la Olt, dar haideţi să luăm Bucureştiul, care spuneţi dumneavoastră că este locul în care vor să se înscrie toţi, şi să vă citesc câteva date care sunt absolut din ceea ce spuneţi dumneavoastră, din ceea ce spuneţi şi daţi exemplu dumneavoastră. Eu vă citez; am Bucureştiul, am Timişoara, am Iaşul, am Clujul, adică pot să vă citez din toate, dar haideţi să luăm aşa: la Bucureşti, pe 3 locuri la chirurgie vasculară s-a înscris un singur candidat, doamna jurist; la gastroenterologie, care se caută, este adevărat, în 3 locuri s-au înscris 3 candidaţi, dar la laborator - pe 17 locuri s-au înscris 2 candidaţi; la urgenţă, pe 9 locuri s-au înscris 2 candidaţi; la oftalmologie, pe 2 locuri s-au înscris zero candidaţi şi pot să vă citesc: la chirurgie cardiacă - pe 2 locuri s-au înscris zero candidaţi - şi aceasta este la Bucureşti, doamnă. Şi nu sunteţi dumneavoastră vinovată de acest lucru. Pot să vă dau mai departe: Timişoara de exemplu, pentru că aici se pune o problemă. Trebuie să existe o altă motivaţie, o altă motivaţie a acestor oameni care au muncit o viaţă ca să se dedice unei meserii care îţi cere o altă viaţă ca să ţi-o continui. De ce nu s-a înscris, de exemplu, la Timişoara, pe anestezie pe 2 locuri s-au înscris zero candidaţi; la epidemiologie, pe un loc zero candidaţi; la farmacie la fel, la psihiatrie pe 3 locuri zero candidaţi. V-am dat Timişoara. La Iaşi, ORL-ul, pe un loc zero candidaţi, pe pediatrie, un loc, zero candidaţi. La Cluj, la fel, la laborator, pe 6 locuri, 2 candidaţi şi pot să vă citez doamnă, încă 30 de exemple sau 300 de exemple din întreaga ţară.

Gândiţi-vă, sunt 3 mii de rezidenţi care au terminat facultatea, au devenit specialişti, sunt 2.400 de locuri pe care le-a scos la concurs şi s-au înscris 800 de candidaţi. Motivaţia lor, v-o spun; motivaţia mea o cunosc. Dar vreau să vă spun motivaţia lor. Ei spun aşa, printre altele: salariile pe care le primesc sunt infime, că nu le ajunge ca să se poată desfăşura cu familia acolo. Dar altceva spun, ce e foarte dureros - spun că, din cele 464 de spitale din ţară, în care există 160.389 de paturi, 150 de spitale ar necesita reparaţii urgente şi pentru ele s-au dat numai 1.750 de miliarde de lei; că 30% din aceste spitale folosesc echipamente depăşite; că 50% din aceste spitale au utilajele de termoficare de energie electrică, staţii de oxigenare cu un grad mare de uzură; că 25% au datorii de întreţinere şi 22%, datorii la produsele alimentare.

Vreau să vă spun un lucru pe care-l cunoaşteţi şi-l ştiţi - şi, la fel, nu vă acuz pe dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi un om deosebit, dar vreau să acuz instituţia: nu poţi să laşi acum spitalele cu 3.700 de miliarde datorii, când nu mai au bani pentru medicamente şi pentru mâncare, şi pentru îngrijirea bolnavului. Şi atunci, ne mai mirăm de ce avem mortalitatea pe care o avem? Haideţi, să vă spun, doamnă secretar de stat, la fel, nu dumneavoastră sunteţi vinovată, dar noi avem cei mai puţini medici din Europa pe cap de locuitor, medici specialişti. Îmi daţi voie să vă citesc personalul medical: la mia de locuitori, Norvegia are 3,2 medici şi 13 asistente medicale (eu am toată lista pe care o citesc), Spania are 4 medici şi 4,1 asistente medicale, sar celelalte ţări din Comunitatea Europeană şi, pentru că peste tot este la fel, trec la ţările din jurul nostru; încep cu România: are 1,8 medici specialişti la mia de locuitori şi 3,9 asistenţi medicali; în schimb, Polonia are 2,1 medici şi 5,3 asistenţi; Cehia - 2,9 medici şi 8,3 asistenţi; Bulgaria - 3,3 medici şi 6 asistenţi; Ungaria - 3,4 medici şi 3,5 asistenţi.

Problema care ne-o punem: ne putem permite luxul să ţinem 3 mii de oameni care sunt hotărâţi să rămână în şomaj? care au declarat că se pot ocupa de cu totul altceva, dacă nu vor reuşi să plece în străinătate, dar că ne se vor înscrie la concurs. Ce au mai cerut ei? Au spus că nu au încredere în concursuri. De la început, au spus aceste concursuri sunt aranjate şi aceasta o declară preşedintele Asociaţiei Rezidenţilor din România. Mai mult: cer examen şi couparea locurilor de concurs prin examen pe întreaga ţară. Autorităţile, deci dumneavoastră, şi mi-aţi răspuns, că de-aia v-am lăsat să vorbiţi dumneavoastră, spuneţi că nu admiteţi un astfel de concurs pe întreaga ţară, că toţi să-şi ocupe locul în raport de mediile pe care le iau - şi este cu totul altceva atunci -, pentru că, atunci, cei mai slabi medici se vor duce în judeţele defavorizate. Dar, şi aşa, judeţele defavorizate sunt fără medici. Duceţi-vă la Botoşani, doamnă jurist! Am fost eu. Din 270 de medici necesari ca medici de familie, sunt numai 150 prezenţi. Duceţi-vă la Suceava, duceţi-vă la Vaslui! E adevărat, aşa e. dar şi în Bucureşti există acelaşi lucru. Nu uitaţi că numărul de medici de familie pe care-l avem pe întreaga ţară este de 10.600 de medici - cu totul insuficient fără de numărul necesar de medici de familie; nu mai vorbesc de medicii specialişti, despre care v-am dat date şi pot să vă dau date în continuare.

Încă o dată: cu toată consideraţia pe care v-o port, eu consider că trebuie să ne gândim foarte serios la această problemă. Vreţi să vă citesc salariile? Vi le citesc: începând de la medicul rezident, care are 1.900.000 lei, până la medicul primar, după ce-şi termină viaţa, care termină cu 6.656.000 lei într-un spital obişnuit şi, respectiv, cu 7.943.000 - astea sunt salariile brute, cu care termină într-o clinică universitară. Adică sunt probleme pe care trebuie să le luăm foarte serios, dacă vrem ca populaţia noastră, populaţia din România, să poată fi tratată corespunzător şi de nişte medici corespunzători.

Nu vă supăraţi, aproape că nu există medic care a părăsit România să nu-şi găsească un post de lucru în altă parte. Vrem ca toţi aceşti 3 mii să părăsească ţara?

Gândiţi-vă că în momentul de faţă sunt ocupate posturile cu oameni pensionabili. Aceştia ţin locurile în respectivele judeţe. Nu există loc şi judeţ în care să nu mă fi dus şi să fi văzut această problemă.

Iertaţi-mă, dar am vrut să sesizez o chestiune foarte gravă, care este gravă pentru noi, ca naţiune. Vreţi să vă spun că avem cea mai mare mortalitate la copiii de la 0-1 an? Vreţi să vă spun că avem cea mai mică medie de viaţă? Vreţi să vă spun că avem cea mai mare mortabilitate prin boli cardio-vasculare? O cunoaşteţi şi dumneavoastră şi nu e nevoie să insist şi vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, vă mulţumesc.

 
 

Doamna Luminiţa Gheorghiu:

Dacă-mi permiteţi, pentru că răspuns la întrebări şi interpelări se dau în acelaşi timp la Senat şi la Camera Deputaţilor, voaim să vă informez, domnule deputat, că doamna ministru Daniela Bartoş este prezentă la Senat, pentru a răspunde altei interpelări asemănătoare celei a dumneavoastră, formulată de un senator PRM.

Privitor la situaţia pe care domnia voastră aţi invocat-o aici, neocuparea posturilor de medici de specialitate, situaţia financiară, acesta este efectul măsurilor, mai bine zis al nemăsurilor luate de miniştrii Ministerului Sănătăţii din ’93 până în 2000.

Voiam să vă spun că din 2001 şi până în prezent, s-au organizat cele mai multe concursuri, s-au încercat soluţii, pentru a se rezolva această situaţie.

În ceea ce priveşte salariul pe care dumneavoastră l-aţi invocat, sunteţi dezinformat, pentru că ultimele modificări de legislaţie demonstrează alte valori, dar salariul nu este numai acela minimal, pentru că ştiţi că sunt foarte multe avantaje legale şi chiar nelegale în cadrul sistemului de sănătate.

Voiam să vă spun, tocmai pentru rezolvarea problemelor pe care dumneavoastră le-aţi invocat, domnul premier Adrian Năstase s-a implicat direct în realizarea reformei în sănătate. Ştiţi foarte bine întrunirile de la Snagov, de la sfârşitul lui decembrie 2001; în această lună va avea loc o altă întâlnire şi măsuri s-au luat şi sunt reale şi evidente.

Să fiţi convins că în timpul guvernării Adrian Năstase se vor găsi soluţiile reale pentru rezolvarea problemei din sănătate - şi pentru specialişti, şi pentru salarii, şi pentru bani pentru spitale. Deja aţi asistat şi, dacă aţi citit monitoarele fociale, sigur, la comisiile la care participaţi, sunt aproape în fiecare zi proiecte de acte normative, tocmai pentru reglementarea acestei situaţii.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule profesor, să nu mai … Totuşi, este vorba de trei minute de intervenţie.

 
 

Domnul Iulian Mincu:

Numai două probleme!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Oricum, ca în Elveţia n-o să-i putem plăti, cel puţin în următorii 20 de ani.

 
 

Domnul Iulian Mincu:

Îmi permiteţi. N-aş fi răspuns, dar doamna nu este deputat. deci, nu are dreptul să-i vorbească unui deputat aşa cum a vorbit.

În al doilea rând: când vorbeşte ceva, să se refere la cine vobeşte.

Doamnă, faptul că spitalele au 3.700 de miliarde datorii, sunt date pe care le am din datele dumneavoastră, nu sunt inventate de mine! Doi: faptul că medicii pe care-i avem sunt ăştia, sunt medicii pe care-i am de la dumneavoastră, nu sunt date inventate de mine! Dar, vreau să vă mai spun ceva: în perioada - că, aici vreau să vă răspund şi eu consider niţel că v-aţi depăşit titlul de secretar de stat şi poate puţin şi pe acela de doamnă, pentru că, dacă aţi fi bărbat, v-aş răspunde foarte dur -, în perioada ‘92-’96 am fost eu ministru. În acea perioadă, s-au făcut 8 judeţe de asigurări de sănătate împreună cu Banca Mondială. În acea perioadă, salariul la medicii din aceste 8 judeţe au crescut de 2, de 3, de 4, de 5 ori. Implicarea lor a fost fantastică, iar rezultatele au fost pe aceste 8 judeţe excepţionale. Şi n-au fost date de mine, au fost date de Banca Mondială, care ne-a propus un alt împrumut peste acei 150 de milioane cheltuiţi. Chiar ministrul dumneavoastră actual a fost la mine secretar de stat în acea perioadă. Şi vreau să vă spun, doamnă, că, în momentul în care un om ştie pentru ce lucrează, mai ales când este medic, că majoritatea medicilor nu fac medicină pentru a se îmbogăţi, ci pentru a fi, dacă vreţi, un apostolat, majoritatea dintre ei, un apostolat -, majoritatea medicilor s-au implicat în cele 8 judeţe şi am fost daţi exemplu la Congresul Băncii Mondiale de la Budapesta şi exemplu la Congresul Băncii Mondiale de la Taskent de către decanul Facultăţii din Londra, care era preşedintele, în acea perioadă, al Comisiei de control a Băncii Mondiale.

Vreu să vă mai spun un lucru: de fapt, rezultatul au fost asigurările de sănătate. Asigurările de sănătate pe care ministerul condus de mine, ministrul Mincu, le-a introdus pe data de 9 septembrie 1994, erau absolut axate pe acel sistem de asigurări de sănătate din cele 8 judeţe. Numai că, doamnă, în momentul de faţă dumneavoastră nu cheltuiţi banii pe care-i aveţi din cei 7% de la bolnavi, de la fiecare salariat, ci 7% de la fiecare angajator. Acei bani nu mai ajung la dumneavoastră, ajung în alte părţi, iar la dumneavoastră ajung banii care sunt conform reglării bugetului de stat.

Vreţi să vorbim mai departe? Putem să vorbim, dar, vă rog foarte mult să păstraţi distanţe între mine şi dumneavoastră şi să nu uitaţi că sunteţi în Parlamentul României şi cel care vă vorbeşte este profesorul Mincu, care este şi fostul ministru al sănătăţii!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban este? Nu este. I s-a răspuns, de fapt, în scris.

Domnul Mircea Costache, tot referitor la o problemă de sănătate: măsuri concrete de reprimare a fenomenului alcoolismului.

 
 

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu am primit două răspunsuri la problema în discuţie. Mai aştept precizări din partea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în legătură cu măsurile, cu programul pe care-l are în vedere pentru combaterea alcoolismului atât în mediul rural, cât şi în urban, şi a efectelor acestuia, în condiţiile în care se constată, de către organele de control, că sunt puse în vânzare cantităţi importante de alcool, îmbuteliat în condiţii insalubre, de proastă calitate, un adevărat genocid în rândul populaţiei.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Doamna secretar de stat Gheorghiu. Poftiţi.

 
 

Doamna Luminiţa Gheorghiu:

Domnule preşedinte,

Stimate domnule deputat Costache,

Privind interpelarea dumneavoastră, voiam să vă precizăm că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a luat mai multe măsuri pe această linie şi, după ultima statistică înregistrată, asistem la o tendinţă de scădere a consumului de băuturi alcoolice. Dar, sigur, în cadrul acestui program, Ministerul Sănătăţii şi Familiei acordă o atenţie deosebită programului de prevenţie şi, în acest sens, s-au luat măsuri speciale în şcoli, tocmai pentru orele de educaţie şi aceasta în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

De asemenea, s-au luat măsuri şi s-a emis un ordin comun între Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, al Administraţiei Publice, al Educaţiei şi Cercetării şi cel al Sportului, deci înfiinţându-se o Comisie interministerială pentru organizarea prevenţiei consumului ilicit de droguri, pentru că şi asta este o măsură, şi acţiunile pe acest plan sunt evidente şi reale, pentru că, efectiv, s-au luat şi se iau măsuri pe această linie.

Sigur, în Programul naţional se acordă banii necesari pentru aceste acţiuni şi vă asigurăm, domnule deputat, că este un punct important în programul de lucru al Ministerului Sănătăţii şi Familiei această acţiune.

De altfel, nouă ni se alătură şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului care, împreună cu specialiştii noştri, fac controale în teren, tocmai pentru a depista situaţiile neconforme şi a găsi soluţii tocmai pentru eliminarea acestor drame la care asistăm cu toţii, pentru că, într-adevăr, românii mai consumă şi alcool. Şi nu este bine, pentru că este vorba de sănătatea omului.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi eu vă mulţumesc.

Domnul Mircea Costache, referitor la situaţia privatizării Societăţii FORESTA Nehoiu.

 
 

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chiar ieri am făcut o vizită în localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, unde se constată că viaţa urbei este grav afectată de situaţia principalei unităţi economice care mai funcţiona acolo şi care mai dădea de lucru oamenilor. FORESTA Negoiu disponibilizează în continuare salariaţi. Este datoare la bugetul asigurărilor sociale cu peste 100 de miliarde, oamenilor nu li se consemnează vechimea şi drepturile legale în carnetele de muncă, disponibilizările se fac în condiţii cu totul şi cu totul dezavantajoase, nerespectându-se nici un fel de lege. Acţiunea de stopaj la sursă nu a fost până acum sancţionată şi nu cunoaştem să se fi luat măsuri împotriva patronului Omar Haisan, care, deşi a reţinut pe statele de plată sumele datorate bugetului asigurărilor sociale, acestea nu au fost virate şi oamenii nu pot să beneficieze de servicii medicale şi de alte drepturi legale.

Eu am mai primit nişte precizări. Aştept de la alte ministere, aştept, totuşi, din partea reprezentantului Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului, precizări din care să rezulte cu claritate în ce mod este monitorizată situaţia FORESTEI Nehoiu în perioada postprivatizare, pentru că, din datele pe care le-am primit până acum, în teren nu se confirmă nimic. Mi s-a spus că încă lucrează 550 de salariaţi acolo. Realitatea este cu totul alta. Şi, de asemenea, patronul a înstrăinat, rând pe rând, pe bucăţi, mai toate obiectivele de patrimoniu ale Societăţii FORESTA Nehoiu către firme proprii, tot ale sale; îşi vinde sieşi, pentru a nu da posibilitatea sechestrului, sau executării silite şi sunt cunoscute tot felul de tertipuri şi de inginerii care au dizolvat societăţi comerciale care mergeau bine, care dădeau de lucru oamenilor şi aş vrea să ştiu dacă Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului cunoaşte în mod real situaţia şi dacă are în vedere măsuri pentru redresarea ei?

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Aş vrea să fac menţiunea că şi eu, în calitate de deputat, am adresat o scrisoare către APAPS, în care am solicitat situaţia după privatizarea întreprinderilor din judeţul Buzău şi am primit un răspuns că totul este perfect.

Este perfect în ceea ce priveşte, poate, plata ratelor datorate pentru activele cumpărate, aşa cum aţi menţionat acolo, însă nu s-a suflat o vorbă în răspunsul pe care mi l-aţi adresat mie despre datoriile mari pe care întreprinderile le aveau şi pe care trebuia să le plătească şi pe care se pare că cei care au devenit acum patroni nu le plătesc, deşi, presupun că în contractul de privatizare s-au făcut măcar câteva menţiuni despre obligaţia plăţii acestora.

Domnul secretar de stat Zelenco.

 
 

Domnul Iacob Zelenco:

Domnule preşedinte,

Stimate domnule deputat Mircea Costache,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră referitoare la unele aspecte după privatizarea Societăţii Comerciale FORESTA Nehoiu, vă facem cunoscut următoarele: referitor la nerespectarea reglementărilor legale la privatizarea societăţii, respectiv a Ordonanţei guvernamentale nr.48/1997, menţionăm că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.BZ 24 din 14 august 2000, s-au inserat în cuprinsul acestuia clauze care sunt în concordanţă cu ordonanţa respectivă, şi anume: să se preia drepturile şi obligaţiile existente la momentul transferului dreptului de proprietate cu privire la contractul colectiv de muncă şi/sau alte acorduri existente între sindicat şi patronatul societăţii, contractele individuale de muncă, precum se face referire şi la dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de muncă, salarizare, menţinere sau disponibilizarea personalului, despăgubiri în caz de concedieri colective şi plăţi compensatorii, precum şi aplicarea legislaţiei române în vigoare în domeniul protecţiei sociale.

Toate aceste lucruri sunt în concordanţă, aşa cum am spus, cu ceea ce conţine şi Ordonanţa nr.48 şi ne obligă să le trecem în contract.

Referitor la neurmărirea respectării prevederilor contractului, mai precis în legătură cu disponibilizarea abuzivă a salariaţilor, din analiza efectuată rezultă că a fost preluat contractul colectiv de muncă în vigoare la data privatizării, iar, între timp, au fost semnate între patronat şi sindicat noile contracte colective de muncă, ultimul fiind depus la Direcţia de muncă şi solidaritate socială Buzău, înregistrat cu nr.3134 din 28.V.2002.

Noul contract se află în prezent în analiză la Direcţia de muncă a municipiului Buzău.

În contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nu există formulate în mod expres obligaţii ale cumpărătorului la menţinerea sau disponibilizarea unui anumit număr de salariaţi. În situaţia, însă, în care s-a constatat că au fost acceptate de ambele părţi contractele colective de muncă, rezultă că nu există nici o situaţie conflictuală între cumpărător şi masa de salariaţi.

Referitor la privarea celor rămaşi în societate la dreptul de asistenţă medicală, la continuitatea, la vechimea în muncă şi la acţiunea ilegală numită stopaj la sursă, menţionăm că aceste aspecte se datorează unei defectuoase administrări a fondurilor financiare ale societăţii, pe care APAPS nu are competenţa de a o verifica, societatea fiind în prezent cu capital integral privat. Însă, din informaţiile pe care le deţinem, rezultă că Direcţia poliţia economico-financiară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Buzău efectuează cercetări asupra unor persoane din conducerea administrativă a societăţii, care sunt implicate în acest proces de stopaj la sursă.

În ceea ce priveşte ultima problemă sesizată, referitor la semnarea contractului de privatizare, menţionăm că acesta a fost semnat din partea vânzătorului, fost Fond al Proprietăţii de Stat, Direcţia teritorială Buzău, de către domnul director Mihai Stolojan, iar, din partea cumpărătorului, de domnul Omar Haisan. Domnul Gheorghe Mareş, care este menţionat în întrebare, nu figurează între semnatarii contractului respectiv, aşa cum se menţionează în interpelare.

Mai fac precizarea, stimate domnule deputat, că noi urmărim contractele în activitatea de postprivatizare, însă, numai în legătură cu clauzele care sunt inserate acolo.

În caz că aceste clauze nu sunt respectate, APAPS-ul are dreptul, şi aşa şi procedează, aplică sancţiunile respective şi putem merge până în instanţă la rezilierea contractului, dacă acest lucru nu se întâmplă. Însă, acest lucru nu se poate face decât la scadenţa respectivă şi în strictă concordanţă cu clauzele care sunt cuprinse în contract. Din păcate, însă, aceste clauze, de multe ori sunt formulate imprecis sau cu anumite inexactităţi sau scăpări şi, din păcate, noi nu mai putem acţiona după ce societatea a fost privatizată şi nici nu ne putem implica în gestiunea ei după privatizare, dacă nu sunt prevăzute clauze în acest sens.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dar nu s-ar putea, de exemplu, face o acţiune împotriva celor care au semnat contracte cu două prevederi, în aşa fel încât statul să piardă? Pentru răspundere civilă delictuală, măcar.

 
 

Domnul Iacob Zelenco:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Noi facem acest lucru şi suntem în această acţiune de analiză. Mai recent, aici, în Cameră, a fost adoptată Ordonanţa nr.25, adică a trecut prin această Cameră. Actul normativ respectiv are menirea să limpezească foarte mult apele în acest domeniu şi sperăm să ne ajute să aducem unele clarificări.

Atât timp însă cât nu a fost un cadru legal, nu am avut un instrument de a acţiona, din păcate, nu am putut decât să fotografiem anumite societăţi, anumite situaţii. Însă, suntem preocupaţi ca să vedem ce putem îndrepta, unde putem îndrepta, în aşa fel încât societăţile să funcţioneze şi după privatizare.

Iar, în legătură cu solicitarea care ne-aţi spus, o să vă rog să discutăm şi să vă dăm acest răspuns.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Mircea Costache. Poftiţi.

 
 

Domnul Costache Mircea:

O dovadă de seriozitate a unora dintre noi este că, atunci când suntem realmente angajaţi şi responsabili faţă de cetăţenii noştri, nu mai respectăm graniţele de partid sau bariere ideologice şi mă bucur că se alătură problemei pe care am pus-o eu în interpelarea amintită de către preşedintele de şedinţă, domnul Ovidiu Petrescu.

Domnului Iacob Zelenco îi mulţumesc pentru răspuns. Dânsul este un om decent, civilizat, dar nu poate să ne mulţumească faptul că mai toate forurile cărora ne adresăm cu situaţii similare se spală pur şi simplu pe mâini. Vedem cu toţii cum se ruinează societăţi, cum se pulverizează o economie întreagă. Toţi îşi fac datoria constatând că nu este de competenţa lor, nimeni nu poate să întreprindă măsuri eficiente. Poate o reorganizare socială, poate cineva în această ţară va avea o idee, sau să pună în operă un program care să ducă la menţinerea unei economii, la menţinerea unor unităţi industriale viabile, pentru că, dând mereu răspunsuri formale şi găsind mereu carenţe de contracte, clauze voalate sau imprecise, sau alte deficienţe de legislaţie, nu o să răspundem aşteptărilor oamenilor. E vremea ca Autoritatea pentru Privatizare, fostul FPS, fostul … nu ştiu ce iniţiale au mai fost sau vor mai fi, pentru disiparea răspunderii în faţa cetăţenilor să ia sfârşit şi să vină un moment în care cineva să-şi facă, în sfârşit, datoria, pentru că oamenii care ies în curtea fabricii în fiecare zi demonstrează că nu s-au luat măsurile corespunzătoare ca ei să poată să continue lucrul şi să-şi hrănească familiile, să poată să contribuie prin munca lor la progresul societăţii.

Eu îi mulţumesc domnului Iacob Zelenco. Am observat că dă răspunsuri care să nu-i angajeze foarte tare şi pe alţii. Noi, de la acei "alţii" mai răspunzători decât dânsul, aşteptăm nu mai mult decât au promis şi au cuprins în Programul de guvernare.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Onisei, de la PD, despre situaţia învăţământului nemţean.

 
 

Domnul Ioan Onisei:

Am adresat doamnei ministru o interpelare privind reducerea numărului de personal didactic şi, de asemenea, în legătură cu situaţia de la Grupul Şcolar Agricol "Ion Ionescu de la Brad" din municipiul Roman, şi aştept cu interes răspunsul, inclusiv în scris.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Doamna ministru al învăţământului.

Poftiţi, vă rog.

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Problemele pe care dumneavoastră le ridicaţi în interpelare fac parte, fără îndoială, din problematica mai largă cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc şi trebuie să menţionez din start că toate aceste probleme n-au apărut peste noapte, într-un an sau în doi, ele s-au acumulat, din păcate, într-un număr extrem de important de ani.

Este cunoscut faptul că asupra reţelei şcolare nu s-au produs nici un fel de modificări, de peste 40-50 de ani chiar. În acest interval de timp s-au produs o serie întreagă de mutaţii ale populaţiei, în general, populaţia din mediul rural a migrat spre oraş, în aşa fel încât şcolile din mediul rural au o populaţie şcolară extrem de redusă. Acest lucru n-ar fi singura parte rea a acestei probleme, pe care şi dumneavoastră o ridicaţi pentru judeţul Neamţ, dar, din nefericire există un număr foarte mare de şcoli în care se dezvoltă un învăţământ în clase simultane, în care sunt foarte mulţi profesori necalificaţi.

De aceea, ne-am pus problema, în ideea în care ne-am angajat, să ne străduim prin acţiunile noastre să oferim şanse egale, ne-am pus problema reabilitării învăţământului din mediul rural, astfel încât copiii să poată parcurge un învăţământ de calitate, care să fie în clase normale, nu în clase simultane, şi unde profesorii să fie calificaţi.

De aceea, măsurile pe care le-am luat şi în legătură cu judeţul Neamţ, de aici pornesc. Sigur, în situaţia judeţului Neamţ, peste această acţiune a noastră s-a suprapus, aş spune, deşi nu-mi place, am spus, de multe ori, să mă uit înapoi cu mânie, s-a suprapus o moştenire legată de neconcordanţa între numărul de norme afectate anual prin Legea bugetului de stat şi numărul de norme existent real în învăţământul din judeţul Neamţ. Trebuie să vă mărturisesc, aşa cum o să găsiţi şi în răspunsul meu scris pe care o să vi-l transmit, că am avut în această perioadă nenumărate întâlniri cu inspectorul general, şi nu numai, din judeţul Neamţ, în aşa fel încât să găsim soluţiile cele mai favorabile, cele mai favorabile şcoli care să ducă învăţământul nemţean într-o zodie, aşa spune, mai bună, spre un învăţământ cu mai multe performanţe.

În săptămâna în care am intrat aşteptăm răspunsul final al Inspectoratului Şcolar Neamţ care, în funcţie de imaginea reală a reţelei şcolare din judeţul Neamţ, să decidă care anume revederi, restructurări ale reţelei şcolare pot să fie realizate în anul şcolar care începe de la toamnă, întrucât realizarea unor şcoli din centrele de comună, evident, ne pune în situaţia să fie nevoie să punem la dispoziţia elevilor mijloace de transport pentru a ajunge în localitatea respectivă.

În acelaşi timp, aşa cum, cel puţin până la sfârşitul săptămânii trecute, am discutat cu domnul inspector general, nu se pune problema profesorilor calificaţi să rămână fără norme, întrucât judeţul Neamţ, chiar şi în cea mai serioasă restructurare a reţelei şcolare, rămâne cu câteva sute de profesori necalificaţi.

De aceea, probabil că va trebui să continuăm acest proces în paralel cu acordarea mijloacelor de transport, în aşa fel încât să nu stresăm învăţământul nemţean.

Cea de-a doua problemă pe care dumneavoastră o ridicaţi, cea a Liceului "Ion Ionescu de la Brad" a Grupului şcolar agricol, eu cred că este neîndreptăţită îngrijorarea dumneavoastră că s-ar pune problema desfiinţării acestui liceu, nu se pune o asemenea problemă, totuşi, trebuie să menţionăm că îngrijorarea dumneavoastră, probabil se leagă de ceea ce s-a întâmplat în anul şcolar precedent, când clasa a IX-a a început cu 7 clase, din păcate, mulţi elevi s-au transferat de la acest liceu şi Inspectoratul şcolar a fost nevoit să restructureze şi, din cele 7 clase să rămână pentru anul şcolar de la toamnă cu doar 4 clase şi aşa, şi acestea sunt sub limita efectivului prevăzut de lege.

Nu intenţionăm însă să desfiinţăm această şcoală, dimpotrivă, intenţionăm să încurajăm învăţământul de acolo şi una din acţiunile întreprinse la nivel local, cu sprijinul care sperăm să se bucure de sprijinul autorităţilor locale este să creştem suprafaţa agricolă pe care liceul o deţine, are acum 40 de hectare, solicitarea este pentru încă 50 de hectare, şi sperăm, şi în acest fel, liceul să-şi poată depăşi dificultăţile cu care se zbate şi care, evident, că frământă şi conducerea liceului, ne frământă în egală măsură şi pe noi şi, evident şi inspectoratul şcolar.

Vă asigurăm că toate aceste probleme sunt în atenţia noastră şi că orice măsură pe care o luăm este judecată cu înţelepciune şi cu echilibru.

Vă mulţumesc foarte multe.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dacă aveţi comentarii de făcut?

 
 

Domnul Anton Ionescu:

Politeţea mă obligă să-i mulţumesc doamnei ministru, pe de altă parte, nu pot să nu constat că este un răspuns cu totul general, eu am pus întrebări foarte precise şi am solicitat răspunsuri detaliate, mi se pare cel puţin riscantă afirmaţia potrivit căreia a fost o neconcordanţă între numărul de norme şi Legea bugetului. Cu alte cuvinte, ar însemna că s-au alocat bani fără să existe cadrele didactice care ar fi trebuit să fie salarizate, ceea ce fireşte că nu este adevărat.

În legătură cu Liceul "Ion Ionescu de la Brad", inclusiv inspectorul general şcolar constata acolo, şi a făcut public asta într-o conferinţă de presă, faptul că sunt o mulţime de fapte de proastă gestiune care s-ar putea să îmbrace chiar un caracter penal. Deci, mă aşteptam şi la măsuri foarte clare şi precise în legătură cu conducerea administrativă a acestor unităţi de învăţământ.

Sper, doamnă ministru, să reveniţi cu un răspuns detaliat şi la obiect, cu atât mai mult cu cât ştiţi foarte bine că situaţia este extrem de tensionată, mi se pare că v-aţi întâlnit cu cei de acolo joi, dacă nu mă înşel, dar situaţia rămâne foarte tensionată şi s-ar putea să aveţi mari probleme în legătură cu cadrele didactice care urmează să fie disponibilizate, inclusiv cele calificate, pentru că aveţi şi aici probleme cu cel puţin 385 de cadre didactice calificate.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, dacă vreţi să mai faceţi un comentariu?

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Aş vrea să fac câteva precizări, vă adresez rugămintea să nu-mi mulţumiţi niciodată din politeţe, n-am prezentat toate acele date pe care dumneavoastră le-aţi reclamat în interpelare, întrucât le-am prezentat în materialul scris şi, să citesc de aici, de la microfon cu exactitatea celui care ştie exact sau are simţul măsurii cifrelor, mi s-a părut că nu foloseşte, să ţin pe toată lumea, atâta vreme cât dumneavoastră aveţi în scris toate aceste date pe care le-aţi solicitat în interpelare.

În acelaşi timp, stimate domnule deputat, nimeni nu este deasupra de lege, iar schimbarea unui director nu o poate decide un ministru, aşa cum probabil prea bine ştiţi că este Legea învăţmântului, este o metodologie care trebuie parcursă, ea prevede o evaluare şi, sigur, inspecţia care face această evaluare, dacă va ajunge la concluzia că directorul de acolo nu îndeplineşte criteriile pe care trebuie să le îndeplinească orice manager de şcoală, decizia, fiţi convins că va fi luată în acest sens. Altfel, ar părea o decizie arbitrară şi eu nu vreau să mă angajez într-un astfel de demers. Cât despre cadrele didactice din judeţul Neamţ, v-aş ruga să cereţi inspectorului şcolar de la Neamţ, dacă nu am să vă pot da şi eu, pentru că ne constituim o bază de date care să reprezinte argumentarea deciziilor pe care le luăm, dar, de la mine sau de la Inspectoratul şcolar al judeţului Neamţ puteţi să vedeţi oglinda exactă a situaţiei cadrelor didactice din judeţul Neamţ şi o să vedeţi că sunt câteva sute de cadre didactice necalificate care trebuie să rămână în sistem şi anul acesta, pentru că altfel nu putem să acoperim toate normele pe care le constituim la nivelul judeţului.

Desigur, este posibil ca într-o anumită şcoală, un profesor calificat să aibă problema menţinerii normei în acea şcoală, însă, la nivelul inspectoratului, o asemenea problemă nu se ridică, şi, sigur, profesorul respectiv are opţiunea să aleagă între mai multe variante pe care inspectoratul şcolar i le pune la dispoziţie.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Valeriu Stoica, domnul Anton Ionescu, domnul Viorel Coifan au adresat o interpelare privind problema editării manualelor alternative.

Poftiţi, vreţi să dezvoltaţi? Răspunsul doamnei ministru.

Poftiţi, doamna ministru.

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Subiectul manualelor a fost extrem de dezbătut în toată massmedia, în ultima perioadă de timp, de aceea, într-un fel mă simt jenată că anumite lucruri trebuie să le repet de la acest microfon. În detaliu o să prezint un material şi, de aceea, foarte pe scurt am să vă prezint punctul de vedere. Sigur, este clar, după părerea mea, că este un conflict de interese. Pe de o parte, este interesul ministerului de a avea manuale de calitate şi la preţuri accesibile, şi acest interes este determinat pe de o parte, de nevoia de a gospodări mai bine bugetul pe care îl avem pentru a acoperi cât mai multe dintre nevoile existente în sistemul de învăţământ şi, pe de altă parte, de a permite elevilor şi părinţilor, elevilor din liceu, să aibă acces la manualele care sunt tipărite. În anul acesta am pus la punct un mecanism de evaluare, în care evaluatorii într-un număr incomparabil mai mare decât în anii precedenţi, nu ştiu cine este editura şi autorul manualului pe care îl evaluează, sunt 10 evaluatori care evaluează fiecare manual şi sigur, rezultatele evaluării sunt apoi analizate şi sub aspectul preţului. Sunt luate în consideraţie numai acele manuale care îndeplinesc condiţiile minime de calitate şi aceste condiţii minime presupun obţinerea a cel puţin 75% din punctele maxime acordate pentru calitate.

Această nouă evaluare, evaluarea preţului nu a determinat, şi în această evaluare ministerul nu a intervenit în stabilirea unui preţ minim, a fost preţul oferit de edituri şi trebuie să remarc faptul că anul acesta preţurile manualelor, prin comparaţie cu anii precedenţi, s-au redus extraordinar de mult, s-au redus la circa o treime pentru manualele de gimnaziu, manualele de liceu sunt încă în evaluare, dar şi aici cred că buzunarul elevilor şi părinţilor va fi substanţial protejat, să spunem, prin aceste preţuri care sunt mult mai mici şi cu care editurile au venit în această ofertă de manuale. Sigur, este regretabilă discuţia care părea că nu se mai opreşte la un moment dat, însă, n-am dorit acest lucru, am dorit, aşa cum am spus şi la început, să avem manuale de calitate şi la preţuri accesibile, şi nu întotdeauna acest obiectiv al ministerului a fost înţeles de edituri, care sunt societăţi comerciale şi este firesc să dorească să funcţioneze pe principiul oricărei societăţi comerciale cu un profit cât mai convenabil.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Un comentariu dacă aveţi, poftiţi.

 
 

Domnul Viorel Coifan:

Mulţumesc doamnei ministru pentru răspunsul oral, mă bucur că am primit acum şi răspunsul scris. Cu toate acestea, noi, PNL-ul, vrem să ne spunem poziţia în această problemă care, într-adevăr, a incitat opinia publică foarte multă vreme.

Rezultatele evaluării din 3 aprilie 2002 a ofertelor de manuale pentru clasa a III-a a demonstrat că MEC practică o politică de intervenţionism prin impunerea pe căi mai mult sau mai puţin legale de preţuri nerealiste pentru manualele alternative aruncând astfel în faliment edituri de carte şcolară. Am constatat, de asemenea, că există o serie întreagă de erori în procesul de evaluare, şi anume, voi cita câteva. Exemplele care demonstrează că baremul de evaluare este unul confuz, dezechilibrat sunt următoarele. De exemplu, se acordă acelaşi punctaj pentru criterii de importanţă diferită, există formulări ambiguie pentru evaluatori, există formulări care lasă locul unor aprecieri subiective din partea evaluatorilor, suprapuneri flagrante între criterii şi neconcordanţa între barem şi specificul fiecărei discipline. Nu vreau să le dezvolt, doamna ministru le ştie foarte bine. Vreau să spun că intervenţia, în continuare, şi de la început până la sfârşit, are un caracter pozitiv, deci, o gândire pozitivă în sprijinul învăţământului românesc. Deficienţele acestei grile de evaluare au condus la vicierea rezultatelor licitaţiei din 3 aprilie. Reiese, în mod evident, că evaluatorii nu au fost instruiţi, unii dintre ei neînţelegând nici măcar sistemul de notare. Numai aşa se poate explica de ce manualul de limba engleză pentru clasa III-a, propus de Editura Mc Millen, a obţinut la evaluarea de calitate punctaje între 13,5 şi 54,8%, iar la manualul de ştiinţe ale Editurii Humanitas, educaţional, s-au primit note de la 1 la 10. Manuale câştigătoare în urma licitaţiei din 3 aprilie s-au calificat nu numai datorită deficienţei grilei de evaluare calitativă, ci datorită unor oferte de preţ, într-adevăr, exagerate.

De exemplu, un manual de 80 de pagini la două culori are un preţ de 6 900 lei, iar un manual de 152 de pagini la 4 culori are un preţ de 12 000 lei. Este evident pentru oricine că un manual nu poate costa cât unul sau două bilete de troleibuz.

De asemenea, s-au promovat unele edituri, să zicem aşa, dubioase. De exemplu: la licitaţia din 3 aprilie, organizată pentru disciplinele: limba română, matematică, ştiinţe şi educaţie civică, Editurile "Aramis" şi "Petrion - impex SRL" au câştigat un suspect procent sau punctaj de 85% din manuale. Ne întrebăm, dar, sigur nu e treaba noastră, dar ne întrebăm totuşi, de unde vor suporta cele două edituri editarea manualelor la aceste preţuri de dumping. Mai nou, ministerul încearcă impunerea unor preţuri nerealiste şi pentru reeditările de manuale de gimnaziu, împingând, practic, editurile de carte şcolară în faliment.

În anul în curs M.E.c doreşte să reediteze numai manuale de limba română, matematică şi limbi străine, dar nu şi pe cele de educaţie civică, muzică şi arte plastice care nu s-au reeditat de mulţi ani de zile. Încălcând dispoziţiile legii contractului de editare, pentru fiecare manual, MEc (Ministerul Educaţiei şi Cercetării) încearcă sau a şi încercat să impună editurilor o reducere cu 50% a preţurilor de reeditare rezultate din contract, luând ca reper preţurile extrem de joase câştigătoare la licitaţia din 3 aprilie 2002, licitaţie care am spus că este suspectă. Acest demers vine din partea ministerului după ce contractele de reeditare au fost semnate deja de factorii importanţi din minister şi anume: directorul financiar, directorul general pentru învăţământul preuniversitar şi au fost avizate de oficiul juridic.

Este drept şi trebuie să o spunem corect că nu au fost semnate de doamna ministru.

Acest demers a venit după ce editorii au investit miliarde de lei în lucrări de tipografie. O scădere atât de drastică a preţului conduce la un lanţ de pierderi financiare în care sunt implicaţi foarte mulţi factori: tipografi, furnizori de hârtie, cerneală, etc.

Spre deosebire de manualele destinate învăţământului primar şi gimnazial, statul nu cheltuieşte nici un leu pentru achiziţionarea manualelor de liceu. Piaţa acestor manuale este liberă, iar elevii sunt liberi să-şi aleagă manuale care corespund cel mai bine cerinţelor lor. Doar elevii şi părinţii acestora pot aprecia dacă un manual este prea prost sau prea scump pentru a fi cumpărat.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a intervenit, deci, aşa brutal pe piaţa liberă a manualelor de liceu, făcând din preţ un criteriu eliminatoriu pentru acreditarea acestora.

PNL-ul nu poate fi de acord cu intervenţiile de tip birocratic-administrativ asupra pieţei libere. Asta este una dintre laturile doctrinei liberale.

În final, putem spune că între timp s-au mai atenuat tensiunile între editori şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar semnalăm erorile acestea, încă existente, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi considerăm că aceste erori costă România nu numai în privinţa calităţii învăţământului, ci şi în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, care poate solicita redeschiderea negocierilor cu ţara noastră asupra capitolului destinat educaţiei. Un asemenea pericol reclamă responsabilitate şi implicarea tuturor factorilor de decizie, începând cu preşedintele României, primul ministru, preşedinţii celor două Camere şi, bineînţeles, doamna ministru.

Şi, în final, PNL-ul solicită imperativ ca aceste erori să fie corectate şi să nu se mai repete.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Adică noi, ca părinţi, să plătim un miliard pe un manual. Că asta este opinia publică, noi, ca părinţi, vrem să cumpărăm manuale ieftine. Treaba dumneavoastră ce doriţi...

 
 

Domnul Anton Ionescu:

Sigur, piaţa rezolvă preţurile manualelor, dacă piaţa, în toată lumea, rezolvă preţul minim al unui manual, eu cred că şi România face parte din această lume...

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Păi, sigur că da, într-o ţară foarte săracă, cu foarte puţin bani, piaţa o să facă....

 
 

Domnul Anton Ionescu:

... poate rezolva problema...

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

...că n-o să mai putem cumpăra manuale.

 
 

Domnul Anton Ionescu:

Iată că piaţa a rezovlat problema şi numai gândirea pozitivă, domnule preşedinte,

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi nu-i mai trimitem la şcoală.

 
 

Domnul Anton Ionescu:

...prin gândirea pozitivă a editorilor şi a ministerului, a doamnei ministru, personal, iată că, prin negocieri făcute secvenţial, s-a ajuns la nişte preţuri absolut în regulă.

Deci, s-a cedat şi dintr-o parte, şi din cealaltă.

Iată că se pot rezolva problemele, dar erorile semnalate încă există şi doamna ministru, după câte ştiu, este un ministru receptiv la aceste semnalări şi, sigur, că le va ".. sau sperăm că le va elimina.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Anton Ionescu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai vreţi să mai faceţi vreo completare?

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Aş vrea să-mi permiteţi să mai adaug aici câteva răspunsuri la problemele pe care domnul profesor Anton Ionescu le-a ridicat aici.

Sigur, n-am urmărit, în primul rând preţul, dar nu putem să să nu recunoaştem că la îndeplinirea condiţiilor de calitate pe nouă manuale pe care le-am scos în licitaţie la clasa III-a, ministerul a economisit un milion de dolari, faţă de preţurile anului precedent. Eu nu cred că aceste manuale au fost făcute cadou ministerului, ci pur şi simplu că limita de profit a fost adusă undeva mai aproape de normalitate. Aţi vorbit aici de erori în procedurile de evaluare. Daţi-mi voie să vă spun că am folosit procedurile de evaluare şi criteriile de evaluare agreate cu Banca Mondială şi folosite din 1996 încoace de când se derulează programul de reformă finanţat din fonduri rambursabile de către Banca Mondială. De aceea, nu cred că putem să spunem despre ele că sunt eronate.

S-a adus de foarte multe ori în discuţie manualul Editurii "Mc Millen" care este un manual de limbă engleză, era firesc, editura fiind o editură din Anglia, să se regăsească printre câştigători. Problema acestui manual este următoarea. El a fost cumpărat de pe piaţa Marii Britanii şi adus aici, încercând o potrivire cu programa analitică. El nu a fost scris pentru programa analitică a clasei a III-a. Şi, evident, că evaluatorii l-au depunctat, dar aceeaşi editură, în momentul în care a procedat altfel pentru manualele clasei a XI-a, a câştigat pentru că această operaţiune de evaluare s-a încheiat, a câştigat 3 dintre variante, ceea ce arată că atunci când există dorinţa de a compatibiliza manualul cu programa analitică, nimeni nu are şi calculatorul şi evaluatorii nu au dovedit că au party-pris-uri în ceea ce priveşte o editură sau alta.

Sigur, în ceea ce priveşte reeditarea, eu am cerut editurilor să rediscutăm preţul, întrucât, e adevărat că directorul cu finanţe-buget şi directorul juridic au semnat înaintea mea, dar cel care poartă răspunderea, dumneavoastră ştiţi foarte bine că este cel care semnează ultimul şi, mă aflam în următoarea situaţie. Anul acesta să am contracte de editare cu preţul o treime din preţul de anul trecut şi contracte de reeditare cu preţuri de 3 ori mai mari. Evident, că ar fi apărut o problemă şi în faţa Curţii de Conturi eu trebuia să am o justificare. Şi atunci, am invitat editurile, am renegociat preţurile, acum contractele sunt încheiate şi sper, în beneficiul ambelor părţi.

E adevărat că la manualele de liceu ministerul nu plăteşte din bugetul public, dar este tot atât de adevărat că ministerului nu-i poate fi indiferentă situaţia la care s-a ajuns. În anul precedent doar o jumătate din elevii din liceu au putut să-şi permită să-şi cumpere manuale. Pentru noi a fost un serios semnal de alarmă şi de aceea am avut aceste demersuri cu care, încă o dată spun, îmi pare nespus de rău că am supărat editurile, nu aceasta a fost intenţia noastră, ci intenţia de a sluji prin ele şcoala şi principalii ei actori.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

De la Ministerul Comunicaţiilor este cineva? Nu este. Domnul Simedru, poftiţi.

 
 

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi interveni doar pe procedură, pentru că este a treia interpelare pe care eu o adresez primului ministru, la care nu primesc răspuns, conform regulamentului, la celelalte două interpelări am primit doar răspuns scris, fiind confundată interpelarea cu întrebarea, interpelarea este, după cum se ştie, o dezbatere în Parlament, pe când întrebarea, după cum ştiţi şi dumneavoastră, este un simplu răspuns, oral sau scris. Mă surprinde faptul că domnul prim-ministru fuge de aceste dezbateri în Parlament şi se rezumă doar la trimiterea unor răspunsuri scrise care, pe lângă că ocolesc subiectul, mustesc de ironie şi zeflemea.

Nu pot să nu remarc aici, am asistat la partea a doua a şedinţei, la răspunsurile la întrebări şi interpelări de astăzi, deci, nu pot să nu remarc tonul agresiv, certăreţ, folosit de la acest microfon de unii reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi să răspundă la întrebări şi interpelări. Este un exemplu de dispreţ manifestat de executivul PSD faţă de Parlament, în primul rând, şi în mod secundar faţă de parlamentarii din Opoziţie, aleşi constituţional, la fel ca şi cei din coaliţia de guvernământ prin scrutin democratic, singura deosebire fiind listele pe care au candidat.

De aceea, domnule preşedinte de şedinţă, v-aş ruga frumos să fiu reprogramat, m-aş bucura dacă la interpelare mi-ar răspunde primul ministru sau un reprezentant al primului ministru, pot să arăt aici şi să vedeţi şi dumneavoastră felul în care acest aşa zis Minister al Comunicaţiilor îmi răspunde un răspuns nesemnat de ministru, fără antet, fără ştampilă, eu cred că este ruşinos ca un repezentant al Guvernului, chiar dacă a fost desemnat, eu nu ştiu, dar chiar dacă a fost desemnat de primul ministru să-mi răspundă la această interpelare, să procedeze în acest fel, mai ales că am aflat că a fost aici la începutul şedinţei şi nu a dorit să intre în sală. Eu am impresia că nu se doreşte să primesc un răspuns, conform regulamentulului, la această interpelare.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

Reprezentanţii Ministerului pentru relaţia cu Parlamentul să transmită această secvenţă din stenogramă părţilor interesate.

Domnul deputat Mardari mai este? Nu. Domnul Ştirbeţ mai este? Nu este. Domnul Hogea nu este.

Doamna Mona Muscă, poftiţi!

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am două interpelări. Una este adresată primului-ministru Adrian Năstase. Obiectul interpelării vizează abuzurile împotriva ziarului "Opinia" de Buzău.

După abuzurile săvârşite împotriva ziarului "Vrancea", a venit rândul unui alt ziar incomod pentru reprezentanţii puterii la nivel local să fie supus presiunilor.

În urma publicării unor informaţii cu privire la o serie de acte de corupţie şi de abuzuri comise de prefectul Ion Vasile, trei redactori ai cotidianului "Opinia", directorul Corneliu Ştefan, redactorul şef Beatrice Homeucă, directorul de marketing Maulina Andrei, au fost condamnaţi penal în baza articolelor 205 şi 206 din Codul Penal care incriminează insulta şi calomnia.

În plus, redacţia ziarului "Opinia" din Buzău continuă să fie ameninţată de prefectul Ion Vasile cu evacuarea din prezentul sediu. Condamnarea celor trei jurnalişti reprezintă o gravă încălcare a libertăţii de exprimare garantată de art.10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului.

Vă reamintesc, domnule prim-ministru, că în septembrie 1999, România a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un proces cu date asemănătoare. E vorba de procesul Dalban versus România, în care un ziarist a fost condamnat în baza aceloraşi articole din Codul Penal pentru dezvăluirea unor acte de corupţie ale unor oficiali.

Ţin să vă reamintesc, de asemenea că, potrivit art.13 din Legea liberului acces la informaţiile de interes public, informaţiile care ascund sau favorizează încălcarea legii de către autorităţile şi instituţiile publice şi reprezentanţii acestora constituie informaţii de interes public, iar art.15 garantează dreptul mass-media de a culege şi difuza aceste informaţii.

Aş vrea să subliniez totodată faptul că toate rapoartele de ţară cu privire la România elaborate de organismele europene precum şi raportul Departamentului de stat al SUA critică păstrarea în Codul Penal al articolelor mai sus menţionate, în numele cărora au fost condamnaţi cei trei de la "Opinia" de Buzău.

Având în vedere acestea, şi pentru a evita situaţia jenantă în care România ar mai putea să piardă încă un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe art.10 din Convenţie, vă rog, domnule prim-ministru, să faceţi toate demersurile necesare pentru a pune capăt abuzurilor comise împotriva ziarului "Opinia" de Buzău.

Dacă-mi daţi voie să citesc şi a doua interpelare tot acum?!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, citiţi-o! Dar vă spun că la asta ce-o să spună primul-ministru dacă justiţia...ne amestecăm în treburile justiţiei?

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Nu, nu! Nu-i vorba de treburile justiţiei. Nici pe departe.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dar e vorba că i-a condamnat penal. Dacă i-a condamnat justiţia să facă şi ei recurs.

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Vor face. E vorba de semnalarea unor abuzuri, ceea ce e cu totul altceva. Una e abuzul şi alta este să pună justiţia lucrurile la punct.

A doua chestiune, domnule preşedinte, e vorba de o revenire la interpelare către ministrul administraţiei publice Octav Cozmâncă. Obiectul interpelării este situaţia ziarului "Vrancea" şi încălcarea libertăţii de exprimare.

Pe data de 16 aprilie, am prezentat două interpelări pe aceeaşi temă, una adresată primului-ministru şi cealaltă, ministrului administraţiei publice locale, Octav Cozmâncă, în care semnalam o serie de abuzuri comise asupra ziarului de Vrancea din Focşani şi solicitam efectuarea unei anchete în acest sens.

Într-o scurtă intervenţie ca răspuns la interpelare, domnul secretar de stat Ioan Călin m-a asigurat că se va face o anchetă ale cărei rezultate îmi vor fi comunicate, iar prefectul va face parte din echipa de control a ministrului administraţiei publice.

Deşi a trecut mai mult de o lună, nu am aflat încă să se fi făcut o anchetă în acest sens. Aştept în continuare. Dimpotrivă, abuzurile şi presiunile împotriva ziarului "Vrancea" continuă, motiv pentru care am revenit cu această interpelare.

Aşa cum mi-au semnalat jurnaliştii, actorul principal al acestor abuzuri este chiar preşedintele Consiliului judeţean, Marian Oprişan, preşedinte al Organizaţiei P.S.D. Vrancea.

Astfel, după demolarea reţelei de difuzare a cotidianului ziarul Vrancea de Buzău, după ce brusc instituţiile...

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vrancea de Focşani...

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Scuzaţi-mă! Vrancea...ziarului de Vrancea, după ce brusc instituţiile bugetare au reziliat contractele de publicitate cu ziarul respectiv, conducerea ziarului este ameninţată telefonic, iar vânzătorii volanţi ai ziarului sunt în prezent agresaţi fizic şi verbal de bodyguarzii de la firma "Protector Dia" SRL, administrată de Ion Popa, un apropiat al domnului Marian Oprişan, maşinile respective ale acestei firme circulând cu bodyguarzii respectivi printre care un Mercedes înmatriculat cu nr.VN 03-CSU.

Conform sesizării celor de la ziarul de Vrancea, bodyguazii cu care se afişează în ultimul timp domnul Marian Oprişan sunt aceiaşi care i-au bruscat şi ameninţat pe volanţii şi jurnaliştii de la ziarul de Vrancea.

Prin urmare, vă rog încă o dată, domnule ministru, să verificaţi aceste informaţii, iar în cazul în care se confirmă, vă solicit ca domnul Marian Oprişan să fie şi el anchetat alături de toţi ceilalţi. Vă rog, de asemenea, să faceţi toate demersurile necesare pentru a pune capăt acestor abuzuri.

Domnule preşedinte, profit să mai solicit ca în stenogramă să fie trecută şi dorinţa mea ca la prima interpelare privind ziarul de Vrancea adresată primului-ministrului, să primesc un răspuns scris. Am solicitat acest lucru. Apreciez că domnul ministru Dâncu a venit, mă rog, în locul domnului prim-ministru, şi a dat acel răspuns. Din nefericire, memoria mea nu este atât de fidelă mie încât să reţin aproape patru pagini de răspuns cu toate amănuntele necesare.

Drept urmare, solicit pentru a doua oară acest răspuns scris.

De asemenea, pentru celelalte două interpelări adresate astăzi, doresc şi răspunsul scris.

Vă mulţumesc frumos.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Fleşariu.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Stimate, domnule preşedinte de şedinţă,

Stimată doamnă deputat,

O să vă prezint astăzi un răspuns la interpelarea privitoare la ziarul de Vrancea şi nicidecum la cel de Buzău, la "Opinia" de Buzău.

La noua dumneavoastră interpelare având ca obiect situaţia ziarului "Vrancea" şi la faptul că ancheta promisă de domnul secretar de stat Ion Călin, colegul meu, nu ar fi avut loc deşi a trecut mai mult de o lună, vă prezentăm alăturat informarea întocmită de reprezentantul Guvernului în judeţul Vrancea, domnul George Băieşu, în care sunt prezentate în amănunt şi ne place nouă să credem şi, în mod obiectiv, rezultatele anchetei promise. Cu această ocazie, precizăm că prefectul judeţului Vrancea este, aşa cum aţi arătat astăzi, este domnul George Băieşu, iar domnul Marian Oprişan este preşedintele Consiliului judeţean care a fost ales de către consiliu. Deci este un ales local.

Vă mai precizăm, stimată doamnă deputat, că aşa cum aţi solicitat prin interpelare, domnul Marian Oprişan nu a făcut parte din comisia de anchetă în legătură cu acest caz. Îmi face o deosebită plăcere să vă înmânez un exemplar din răspunsul pe care vi l-am prezentat precum şi un exemplar din informarea destul de detaliată pe care ne-a trimis-o prefectul de Vrancea. Uitaţi, deci, că critica pe care aţi făcut-o în legătură cu răspunsurile scrise, a prins şi vă prezint un asemenea răspuns.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da.

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Am o singură întrebare şi vă mulţumesc şi pentru răspunsul scris şi pentru faptul că sunteţi aici prezent în numele ministrului să răspundeţi. Întrebarea mea se referă la cererea din a doua interpelare în legătură cu acea maşină Mercedes înmatriculată cu nr.VN 03-CSU, plină cu bodyguarzi care au atacat fizic vânzătorii volanţi ai ziarului de Vrancea.

Dacă cumva acest răspuns la a doua interpelare este cuprins în răspunsul pe care mi l-aţi dat, vă mulţumesc şi o să-l citesc cu atenţie. Dacă nu, aş vrea să faceţi precizarea.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Nici eu nu mai reţin, vă spun sincer, dacă în răspunsul dat care v-am spus că se întinde pe trei pagini, se face referire şi la acea maşină. Vă promit însă că, în măsura în care nu se face referire, o să cerem o completare a anchetei făcute şi în legătură cu această problemă. Rămânem în continuare să discutăm.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Adrian Moisoiu. Dacă vreţi să dezvoltaţi.

 
 

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte şi onorate scaune goale,

Am să dezvolt foarte pe scurt situaţia unei primării din judeţul Braşov care, în urma atitudinii luate de către fostul primar şi actualul viceprimar, a ajuns în situaţia de a trebui să plătească daune cominatorii în valoare de circa 1 miliard de lei.

Având în vedere că situaţia primăriilor în general este tristă, având în vedere că personal, săptămânal, de două ori trec cu maşina spre Târgu-Mureş prin această localitate, Hoghiz, şi drumurile în această localitate arată mizerabil, având în vedere probabil că în urma pierderii banilor din cont, pentru că 270 de milioane cât avea această primărie în cont, au fost blocaţi şi ridicaţi din bancă de cel care a câştigat procesul, nu mai pot să-şi plătească nici măcar salariile primarului sau viceprimarului sau personalului din primărie, având în vedere că s-a pus sechestru pe toate bunurile primăriei acestei comune, cred că este o datorie de urgenţă din partea Ministerului Administraţiei Publice să facă ceea ce trebuie. Adică, pe de o parte, având în vedere că sentinţa este definitivă, este sentinţa Curţii de Apel Braşov, având în vedere că deja ea s-a pus în execuţie, nu rămâne altceva decât imediat de recuperat daunele respective.

În acest sens, aflând de această situaţie, m-am adresat domnului ministru Octav Cozmâncă cu rugămintea de a spune care sunt măsurile pe care dânşii, la Ministerul Administraţiei Publice, se gândesc să le ia. Aştept răspunsul dumnealor.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Fleşariu.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea formulată prin care sesizaţi modul de gestionare a banilor publici precum şi situaţia în care a ajuns, datorită pierderii unor procese, primăria comunei Hoghiz, judeţul Braşov, precizăm că aceasta, interpelarea dumneavoastră, a fost transmisă prefectului judeţului Braşov pentru a dispune o cercetare amănunţită asupra celor semnalate în interpelare.

Concluziile ce se vor desprinde în urma cercetării ce se va efectua, vi le vom comunica ulterior. Doresc însă să precizez de pe acum că Ministerul Administraţiei Publice nu are nici un fel de instrument legal la îndemână pentru a dispune sau a lua măsurile necesare pentru recuperarea banilor în cauză. O asemenea operaţiune se poate face numai de către Curtea de Conturi, aşa cum prevede legea, nicidecum de către Ministerul Administraţiei Publice Locale. Vă promit însă că, în măsura în care vom primi răspunsul de la prefect, vi-l vom prezenta, să vedem, suntem şi noi curioşi, cu ce rezultate se soldează ancheta care se va face acolo, repet, o anchetă administrativă şi nicidecum penală sau de altă natură.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Mai aveţi ceva de completat? Poftiţi!

 
 

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Am rămas cu o nedumerire. Este oare cazul ca să repet această interpelare către Curtea de Conturi? Pentru că o putem face în măsura în care dumneavoastră nu vă adresaţi la Curtea de Conturi, atunci să încercăm noi, din Parlamentul României pe această cale, ca să obligăm astfel să se recupereze dauna...este vorba de un miliard de lei, este vorba de o instituţie publică, unde banul public, banul cetăţenilor din localitatea respectivă este gestioant prost şi este de fapt cadorisit unei alte persoane numai dintr-o ambiţie prostească. Deci în condiţiile acestea, neapărat ar trebui recuperat, mai ales că acest viceprimar, această administraţie este instaurată de doi ani de zile deja, iar procesul este de patru ani. S-a ajuns la această sumă de un miliard de lei pentru că...şi creşte în continuare, pentru că daunele cominatorii stabilite de către instanţa în drept sunt de un milion de lei pe zi.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Aşteaptă răspuns din partea domnului Fleşariu.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnul deputat ne-a interpelat în legătură cu o prevedere din programul de guvernare pe anul 2001-2004 acceptat de Parlament, şi anume cu privire la declararea ca comune a unui număr de peste 1000 de sate.

Vreau să precizez faptul că, într-adevăr, programul de guvernare are o asemenea prevedere, iar Ministerul Administraţiei Publice, în îndeplinirea acesteia, a întocmit un ghid strict necesar elaborării de către judeţe a unor asemenea propuneri. Un asemenea ghid era cu atât mai necesar cu cât anul trecut a fost aprobată Legea nr. 351 privind reţeaua de localităţi, act normativ care stabileşte criterii şi condiţii precise pentru organizarea de noi unităţi administrativ-teritoriale. Fireşte, propunerile trebuie să se încadreze şi să respecte criteriile legal stabilite prin Legea nr. 351. Ghidul urmează să fie trimis la judeţe, iar acestea urmează să trimită propunerile pentru centralizare la Ministerul Administraţiei Publice, după care se va elabora proiectul de lege necesar.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Leonăchescu.

 
 

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Îi mulţumesc domnului secretar de stat Ionel Fleşariu, un distins specialist în domeniul administraţiei publice, şi-l asigur de tot respectul meu pentru demersul făcut. În acelaşi timp, îmi permit să punctez câteva idei.

Prima este aceea că în 1968 s-au făcut comasări pe un anume principiu economic, şi anume cel de centralizare a economiei, principiu care a introdus multe disfuncţionalităţi în administraţia publică locală. Au fost comasate forţat sate în condiţii geografice şi sociale deosebit de grele şi, în timp, au ieşit în evidenţă toate necazurile legate de acest tip de nouă structurare în acest domeniu.

De atunci şi până astăzi, oamenii caută soluţii şi le caută în primul rând la primărie şi soluţiile respective nu se găsesc. Eu m-am bucurat că mai multe guverne aflate la conducerea României din 1989 şi până astăzi şi-au propus un asemenea ideal. Dar constat cu mare durere că unei probleme reale din teritoriu i-am opus ani în şir nu-ul, tuturor guvernelor. Şi în guvernarea 1996-2000 s-a formulat un asemenea proiect, nepus însă în practică.

Să constatăm însă şi o altă problemă. Faptul că de pe teritoriile vechilor comune comasate pe ideea de economie centralizată, au fost ridicate unităţi economice sau desfiinţate şi astăzi li se reproşează acelor sate care vor să-şi recapete statutul administrativ de altădată, că nu le au. Noi nu putem reproşa oamenilor lucruri de care nu sunt ei vinovaţi.

Şi o ultimă constatare. Există multe iniţiative în acest domeniu de reînfiinţare a unor comune care altădată au fost înfloritoare, centre de plasă, centre culturale puternice, în jurul cărora gravita o puternică viaţă socio-culturală în trecut. Toate aceste proiecte propuse au venit şi din partea unor deputaţi ai puterii trecute şi actuale, precum şi din partea opoziţiei trecute şi actuale.

Astăzi constatăm cu durere că proiectele de lege care au venit din partea opoziţei au fost în mod sistematic boicotate. Sunt în primul rând primării total neinteresate în această restructurare spre a duce administraţia publică la nivelul oamenilor, pentru că salariaţii şi cei care gravitează în jurul acelor primării şi-au creat fel de fel de venituri personale, şi-au aranjat familiile, în dispreţul doleanţelor alegătorilor şi ai locuitorilor din satele respective. De aceea, îmi vine foarte greu să constat că administraţia publică locală, primăriile, în foarte, foarte multe cazuri, s-au depărtat de oameni. De aceea, oamenii spun că degeaba se mai duc la primărie şi nu mai vor să discute cu reprezentanţii acestor primării.

Eu sper ca realităţile din teren să fie în timp receptate de actuala putere, nu atât printr-o soluţie care să vină numai din partea puterii, ci şi din partea oamenilor din opoziţie care vor să construiască un spaţiu adecvat dialogului alegător-primărie.

Actele de boicotare a referendumurilor locale de către oamenii din primării sunt efectiv autentice, în raport cu ele, prefecturile sunt neputincioase. Numai o lege centrală poate sparge acest zid al boicotului, care încearcă să ducă, iată, spre soluţii mai bune. Numai o asemenea lege gândită la rece, într-un dialog constructiv, între oamenii puterii şi opoziţiei, poate rezolva problemele acestea grele în domeniul administraţiei publice locale. Eu aştept această lege şi cu intervenţia pozitivă pe care am aşteptat-o în zadar de la autorităţile locale şi judeţene, chiar din judeţul Argeş, unde sunt deputat.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul deputat Mircea Costache. Tot domnul Fleşariu va da un răspuns.

 
 

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnul deputat Mircea Costache a făcut o interpelare referitoare la rezultatele recensământului populaţiei şi locuinţelor recent încheiat.

Cu privire la această interpelare, precizăm următoarele: normele internaţionale privind efectuarea recensământului populaţiei şi a locuinţelor statuează principiul liberei declaraţii a persoanei intervievate. Prin recensământ nu se poate face legătura între persoane şi numărul locuinţelor deţintute de către acestea, iar dacă ne referim direct la conţinutul interpelării, nu sunt elemente de identificare şi cuantificare între numărul vilelor, caselor de vacanţă, cabanelor, pontoanelor, etc. şi proprietarii lor.

Domnul deputat Mircea Costache este interesat să cunoască dacă toate construcţiile postdecembriste au proprietari şi dacă acesta plăteşte taxe şi impozite pe clădiri şi care sunt rezultatele care vor fi date publicităţii după prelucrare.

Suntem în măsură să facem cunoscut că recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite sau EUROSTAT nu fac referire la plata taxelor şi impozitelor. Aceste date se modifică rapid de la un interval de timp la altul, nefiind relevante pentru cercetarea statistică. Programul de înregistrare realizat pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2002 nu a inclus informaţii cu privire la plata taxelor şi impozitelor pe clădiri.

Din considerente de ordin metodologic, prin recensământ se cunoaşte dacă locuinţele sunt dotate cu instalaţie electrică, nu prezintă interes statistic măsura în care într-o gospodărie se achită consumurile de energie electrică sau de gaze naturale, mai ales că aceste elemente caracterizează sfera de acţiune şi interes a furnizorilor de utilităţi.

În egală măsură, programul recensământului nu prevede obţinerea de date cu privire la fondurile de care au dispus proprietarii de vile, case de vacanţă, cabane, pontoane etc. înainte de construirea acestora sau dacă au plătit sau nu impozitele stabilite prin lege pentru faptul că alte instituţii au abilitarea de a realiza acest lucru.

În speranţa că modul în care am prezentat astăzi răspunsurile la interpelări a fost corect şi nu arogant, aşa cum s-a mai spus, vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule deputat!

 
 

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Domnule secretar,

Doamnă stenografă,

Pentru stenogramă vreau să fac nişte precizări.

Răspunsul domnului secretar de stat Fleşariu a fost de data aceasta, unul mai precis faţă de cele anterioare, când şi-a permis referiri pamfletare şi ieşiri gazetăreşti, dar nu mă poate în totalitate satisface, întrucât invocarea normelor internaţionale referitoare la organizarea recensământului populaţiei, alte considerente de ordin metodologic sau alte paliative care ocolesc statutarea unei responsabilităţi, cunoaşterea cu exactitate a destinaţiei, a proprietarilor imobilelor şi alte elemente puteau fi cuprinse fără nici un fel de reticenţă, ne-ar fi cauzat ceva necazuri încălcând normele internaţionale în materie, pentru că sunt cunoscute afirmaţiile publice ale actualilor guvernanţi în legătură cu înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, cu stabilirea fenomenului infracţional în general, aspecte pe care de la acest microfon ni le-au făcut cunoscute şi înalţi reprezentanţi ai forurilor internaţionale precum Günter Verheugen şi alţii, toată lumea spune că ar fi mult mai bine ca România să adere la Comunitatea Europeană, fără să ducă acolo şi marea sa zestre privind corupţia, în general infracţionalitatea. Iar rezultatele acestui fenomen de mare amploare se văd pretutindeni în ţară, materializate în vile, palate, castele, amenajări, pontoane şi cele pe care eu le-am numit, şi credeam că actualul guvern vrea să şi facă ceva în acest domeniu, uzând, o dată cu cheltuirea unor sume importante, de recentul recensământ al populaţiei şi locuinţelor. Acolo aşa s-a spus clar, al locuinţelor şi nu a ceea ce declară cineva după bunul său plac.

Cu speranţa că se vor găsi alte modalităţi şi că se va întreprinde totuşi ceva concret în legătură cu cunoaşterea reală a averilor şi cu consumurile energetice din aceste imobile, pentru că de ce să nu fim drepţi, fiecare îşi dă seama că un apartament de două-trei camere necesită cheltuieli de 3-4 milioane pe lună, iar cei care deţin 4-5 proprietăţi imobiliare de nivel vilă, castel, palat sau altele asemenea, ar trebui să cheltuiească, bineînţeles, în mod legal, pentru întreţinerea lor, sume importante, dacă nu cumva să şi justifice de unde au fost procurate. Dar nu este nici o problemă, vor veni alţii să facă ordine şi în acest domeniu.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumec.

Cu aceasta, închidem şedinţa noastră de azi. Vă mulţumesc pentru participare.

Şedinţa s-a încheiat la ora 20,10.