Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2002

Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 16,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ladislau Borbely şi Tudor Mohora, secretari.

 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 301; sunt absenţi 43, din care 20 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile parlamentare.

1. Propunerea legislativă privind reînfiinţarea comunei Sânnicolau Român, judeţul Bihor, iniţiată de domnul deputat Pavel Cherescu. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 8 noiembrie 2002.

2. Propunerea legislativă privind completarea alin. 1 al art. 11 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, iniţiată de domnul deputat Pavel Cherescu. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul e depunere a raportului: 8 noiembrie 2002.

3. Propunerea legislativă legislativă privind înfiinţarea comunei Titeşti, judeţul Vâlcea, iniţiată de un număr de 6 parlamentari PSD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de "depunere a raportului: 8 noiembrie 2002.

4. Propunerea legislativă pentru declararea municipiului Constituţia oraş-martir, iniţiată de domnul deputat Metin Cerchez. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul e "depunere a raportului: 8 noiembrie 2002.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000.

Intrăm în ordinea de zi.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului pentru prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate; precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de emigranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2002.

Suntem în procedură de urgenţă, rog biroul Comisiei juridice să-mi facă propuneri pentru timpii de dezbatere. Să înţeleg că membrii Comisiei juridice sunt în grevă? Îi văd în sală, nimeni nu vrea să facă o propunere? Poftiţi.

 

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, propunem 10 minute timp de dezbatere generală.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Se abţine cineva? Nu.

S-a aprobat acest timp de dezbatere.

Aveţi o problemă de proceduăr, domnule profesor? Poftiţi.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

O chestiune de suflet, aş spune, membrii Comisiei pentru învăţământ vă solicită să acceptaţi ca lunea viitoare, la deschiderea anului şcolar, să poată merge, ca delegaţi din partea comisiei, în zonele şi în şcolile de care aparţin. Deci, ar fi un gest din partea noastră, să participăm la deschiderea anului şcolar şi vă cerem, domnule preşedinte, această îngăduinţă.

O a doua chestiune. Suntem în termenul de 10 zile de când a fost anunţată Legea privind stabilirea unor măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ, pe data de 3.09 a fost anunţată în plen, şi avem 10 zile, până pe 13. Am fi foarte onoraţi dacă aţi accepta ca, împreună cu colegii noştri de la Comisia de muncă, să analizăm pe fond această Lege a salarizării personalului didactic.

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi doamna ministru al învăţământului doreşte să spună câteva cuvinte.

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu respect vă adresez rugămintea, pentru data de 16 septembrie, să-i însoţiţi pe cei care formează 25% din populaţia ţării şi care, începând de lunea viitoare, vor fi în pragul unui nou an şcolar. Vă adresez această rugăminte şi vă rog să acceptaţi propunerea pe care domnul preşedinte Stanciu a făcut-o, pentru ziua de luni. Vă mulţumesc foarte mult.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Aceasta presupune o modificare a programului nostru de lucru. Având în vedere cele spuse aici de domnul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi de doamna ministru, consider că şi liderii grupurilor parlamentare au luat cunoştinţă de acest fapt şi membrii Biroului, iar miercuri, când se va discuta în şedinţa de Birou această problemă, vom recomanda Comitetului ordinii de zi să adopte această variantă şi cred că nu va fi nici o problemă, pentru a adopta o asemenea decizie.

În ceea ce priveşte propunerea făcută de domnul preşedinte Anghel Stanciu, ar fi trebuit ca ea să vină în scris la Biroul Permanent, ca să analizăm lucrul acesta. Şi dacă Biroul Permanent nu era de acord, o puneam în plen.

Însă, dacă e cazul să luăm act că această solicitare s-a făcut... Miercuri luăm în discuţie această problemă şi vom considera că este în termen, pentru că aţi făcut publică această solicitare şi am luat cunoştinţă de ea. Dar sper ca acest raport comun, care se face în fond, să nu întârzie, totuşi, în elaborarea sa, pentru că adesea am avut asemenea experienţe, când două comisii lucrează în fond un raport, se întârzie destul de mult.

Ne reîntoarcem la textul Legii privind ratificarea Convenţiilor Naţiunilor Unite.

Dacă, la titlul legii, sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat.

Dacă la articolul unic există vreo obiecţie? Nu există nici o obiecţie.

Anexa care reprezintă convenţia.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

S-a adoptat.

Cine este pentru acest proiect de lege? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat.

 
Dezbateri asupra Proiectului Legii minelor (retrimise comisiei art.44, 45).

Proiectul Legii minelor.

Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi.

 

Domnul Romulus Mouha:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În calitate de iniţiator al acestui proiect de lege, doresc să vă spun că în urma dezbaterilor care au avut loc, inclusiv săptămâna trecută, în Comisia pentru industrie şi servicii, dezbateri la care noi am participat, suntem de acord cu raportul, în forma în care el este, în momentul de faţă, remis parlamentarilor.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, vă rog? Domnul deputat Ioan Bivolaru.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această Lege a minelor este foarte mult aşteptată de către Ministerul Industriilor. Modificările şi completările pe care Comisia pentru industrie şi servicii şi-a permis să le propune plenului, pentru amendarea acestei legi, vizează, în primul rând, armonizarea cu prevederile directivelor din domeniu ale Uniunii Europene, şi, de asemenea, introducerea unor reglementări privind procedura de ofertare şi de stabilire a unor obligaţii exprese privind refacerea mediului afectat în urma lucrărilor miniere.

În consecinţă, domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă rugăm să dezbateţi şi să adoptaţi raportul respectiv, în forma prezentată de către comisie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri? Nu doresc.

Atunci, trecem la dezbaterea proiectului.

Titlul legii.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Preambulul legii.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 2. Vă rog să priviţi la poz. 7 din raport, se propune o anumită modificare de către comisie, şi la pct. 8 din raport.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptată modificarea propusă de comisie.

Art. 3. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 4. Vă rog să priviţi şi în raport, sunt anumite modificări făcute de către comisie.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Adoptat art. 4 în forma modificată de către comisie.

Art. 5. Şi la acest punct, vă rog să priviţi raportul comisiei, sunt, la pct. 49 şi 50, nişte modificări propuse de către comisie.

Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră, sunt obiecţii? Nu sunt.

Art. 5, adoptat în forma modificată de către comisie.

Titlul Cap. II.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 6. Vă rog să priviţi în raport, sunt propuse anumite modificări de către comisie.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat şi art. 6.

Art. 7. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 8. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 9. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 11. Obiecţii? nu sunt. Adoptat.

Art. 12. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. III.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 13. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 14. Sunt obiecţii, vă rog? Nu sunt. Adoptat.

Art. 15. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 16. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 18. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 19. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 20. Vă rog să priviţi în raport, la poz. 109, se propune o anumită modificare.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 21. Se prevede, de asemenea, la poz. 114 din raport, o anumită modificare. La fel, la poz. 121 şi 122.

Sunt obiecţii? Nu. Art. 21, adoptat.

Art. 22. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, cu modificările comisiei.

Art. 23. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 24. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 25. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 26. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 27. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 28. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 29. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 30. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 31. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 32. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 33. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

Art. 34. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de către comisie.

Art. 35. Obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Art. 35, adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

Art. 36. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 37. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. IV.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 38. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 39. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

Titlul Cap. V.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 40. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

Art. 41. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 42. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 43. Obiecţii? Poftiţi.

 
 

Domnul Ştefan Cazimir:

La alin. 4 rd. 6 şi 7, apare secvenţa de frază: "…se emit în termen de maxim 10 zile". Forma corectă este "maximum". "Maxim", feminin "maximă", sunt formele adjectivului. Adverbul are forma invariabilă "maximum".

Cred că, prin efectuarea acestei corectări, legea va obţine o mină mai bună.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Categoric. Mulţumesc.

Deci, să se facă corectura în text, este o formă gramaticală.

Alte obiecţii mai sunt la art. 43? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. VI.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 44. Obiecţii?

 
 

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

La art. 44 şi 45, ca să nu mai ies la microfon încă o dată, sunt două amendamente respinse şi din partea comisiei, de acord cu Guvernul, vă propunem să trecem peste ele, ca să le putem rediscuta încă o dată în comisie, mâine după-amiază, când avem programate şi aşa lucrări, urmând ca joi să vă prezentăm un punct de vedere de comun acord cu Guvernul şi comisia, cât şi cu ministerul.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Guvernul e de acord? Da.

Atunci, art. 44 şi 45 se retrimit la comisie.

Art. 46. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 47. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 48. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 49. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 50. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, aşa cum a fost modificat de comisie.

Titlul Cap. VII.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 51. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 52. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 53. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. VIII.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 54. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 55. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. IX.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 56. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul Cap. X.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 57. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 58. Obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Art. 59. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Cap. XI. Titlul.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 60. Obiecţii? Nu sunt.

Adoptat, în forma modificată de comisie.

Art. 61. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 62. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 63. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 64. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 65. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 66. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 67. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 68. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 69. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege. Cu excepţia celor două articole retrimise la comisie, au fost adoptate în forma din raportul prezentat de către comisie, cu acea corecţie gramaticală. Urmează ca în cursul zilei de joi să ne pronunţăm şi asupra celor două articole restante şi rog comisia şi iniţiatorul să rezolve treaba aceasta în cursul zilei de miercuri.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Poftiţi, vă rog să vă şi prezentaţi.

 

Domnul Virgil Boboc (secretar de stat, MIMMC):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Procesul de integrare a României în Uniunea Europeană presupune o intervenţie şi în sensul reglementării distribuţiei produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi al practicilor comerciale. Menţionăm că până în prezent actualele legi şi reglementări nu rezolvă problemele care privesc organizarea şi realizarea unui comerţ civilizat şi a distribuţiei în cadrul practicilor comerciale din România.

De aceea, prin această ordonanţă ne propunem şi am propus să se adapteze activităţile care reglementează comerţul la legislaţia comunitară. De asemenea, să se creeze condiţiile necesare modernizării comerţului, să încurajăm libera iniţiativă, să se prevadă reguli generale de comercializare a produselor şi serviciilor.

Ordonanţa a fost "discutată în Comisia pentru industrie şi servicii, s-au adus o serie de propuneri şi amendamente, cu care iniţiatorul este de acord.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Istvan Antal.

 
 

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În completarea celor expuse de iniţiator, aş dori să informez plenul Camerei despre acele modificări care au fost făcute la comisia noastră, vizavi de textul aprobat deja de Senat în 4 mai 2001.

În comisie, în urma dezbaterilor, au fost aduse următoarele modificări la textul aprobat de Senat: modificarea şi completarea unor definiţii ale termenilor uzitaţi; abrogarea articolelor ale căror prevederi se regăsesc în Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor; s-a completat capitolul "practici comerciale", în sensul protejării consumatorului; s-au adus precizări suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare al loteriilor publicitare; s-au trecut prevederi privind realizarea unor baze de date referitoare la reţeaua de distribuţie; s-au stabilit unele atribuţii ale administraţiei publice locale, în sensul aplicării dispoziţiilor prezentei ordonanţe; s-a reactualizat cuantumul amenzilor şi s-au adus modificări anexelor, prin menţinerea uneia singure, prin preluarea prevederilor din Codul de clasificare a activităţilor economiei naţionale.

Totdeauna, acest proiect de lege stabileşte cerinţele şi criteriile desfăşurării activităţii comerciale şi scopul acestei ordonanţe îl constituie crearea unui cadru juridic corespunzător desfăşurării activităţii comerciale, prin dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, în condiţiile respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului înconjurător.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit. art. 72 alin. 2 din Constituţie, iar la lucrările comisiei au fost prezenţi 23 de deputaţi, din totalul de 26 de membri. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, se doreşte participarea la dezbateri? Poftiţi.

Domnul Raduly Robert, din partea Grupului parlamentar UDMR.

 
 

Domnul Raduly Robert Kalman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Desigur că această Ordonanţă de urgenţă nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă a avut un istoric aparte, a fost adoptată încă de Guvernul condus de domnul prim-ministru Mugur Isărescu, pe data de 29 august 2000, a apărut în Monitorul Oficial două zile mai târziu, pe 1 septembrie 2000, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2001 şi după nici 5 zile de aplicare a fost suspendată de actualul Guvern, pe data de 19 februarie 2001, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din acel an. De atunci, a stat şi a fost dezbătută în Parlament.

Legislaţia în domeniu a fost destul de dinamică, de exemplu, a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001, care a fost modificată şi completată ulterior.

Noi, în comisie, am încercat să ţinem cont de toate aceste lucruri, să sprijinim demersul colegilor, de armonizare a legislaţiei româneşti cu cea europeană, am avut peste 50 de amendamente la care am fost autori sau coautori, care, în marea lor majoritate, au fost adoptate de comisie. Drept urmare, grupul nostru parlamentar sprijină această ordonanţă de urgenţă, respectiv, legea ei de aprobare. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare se doreşte participarea la dezbateri. Dacă nu, intrăm în dezbaterea ordonanţei, în primul rând.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul cap.I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă rog să priviţi că, la poz.5 din raport, se propune abrogarea marginalului. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La poz. 7 din raport se propune, de asemenea, o abrogare. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Vă rog să priviţi în raport. Sunt propuse modificări. Obiecţii? Nu sunt obiecţii. Art.2 a fost adoptat.

Art.3. Vă rog să priviţi în raport. Sunt propuse anumite modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Art.3 a fost aprobat în forma propusă de către comisie.

La poz.31 din raport, "Definirea unor termeni", se propune eliminarea acelui marginal. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Vă rog să priviţi în raport. Sunt propuse numeroase modificări. Inclusiv la ultima liniuţă, teza a doua se abrogă. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat art.4 în versiunea comisiei.

Cap.II. Titlul cap.II. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Marginalul "Deschiderea unui exerciţiu comercial" se abrogă. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.5. Vă rog să priviţi în raport. La poz.50 sunt propuse anumite modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Art.5 a fost adoptat.

Pentru marginalul "Comerţul în structuri de vânzare cu suprafaţă mică" se propune abrogarea. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat această variantă.

Art.6. Vă rog să priviţi în raport. Sunt propuse modificări şi eliminări de texte la art.6. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. A fost adoptat art.6 în forma propusă de comisie.

De asemenea, art.7 şi 8 se propun să fie abrogate. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. S-a adoptat această formă.

Se elimină şi art.81. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

Art.9. Se propune abrogarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat această variantă.

Titlul cap.III. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. S-a adoptat.

Marginalul "Orarul de funcţionare pentru public" se abrogă. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

Art.10. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat în forma modificată de comisie.

Art.11. Sunt obiecţii? Nu sunt.

Art.12. Avem o altă formă propusă de comisie în raport, la poz.84. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat această formă.

Titlul cap.IV. Obiecţii? Nu sunt obiecţii. S-a adoptat.

Marginalul "Dispoziţii generale" se abrogă. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat.

Art.13. Vă rog să priviţi poz.87 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat.

Se elimină marginalul "Dezvoltarea relaţiei comerciale". Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat.

Art.14. Vă rog să priviţi în raport. Sunt destul de multe modificări la acest articol. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat art.14 în varianta comisiei.

Art.15. Vă rog să priviţi la poz.117 din raport. Este o reformulare a comisiei. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat această variantă.

Se elimină marginalul din ordonanţă. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat această variantă.

Art.16. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii.

La pct.121 din raport, marginalul "Autorizarea" se elimină. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat.

Art.17. Se propune abrogarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat.

Se propune introducerea unui articol, art.171, de către comisie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. S-a adoptat această variantă a comisiei.

Titlul cap.V. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt.

Se propune eliminarea marginalului "Vânzări cu preţ redus". Dacă sunt obiecţii. Nu sunt.

Art.18. Vă rog să priviţi în raport. Sunt propuse anumite modifică. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Se aprobă art.18 în forma modificată de comisie.

Art.19. Vă rog să priviţi la pct.138 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Se adoptă varianta comisiei.

Se propune abrogarea marginalului "Vânzări de lichidare". Sunt obiecţii? Nu sunt. A fost adoptată această propunere.

Art.20. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. A fost adoptat acest articol în forma propusă.

Art.21. Vă rog să priviţi de la poz.149 în jos. Sunt propuse diverse modificări de către comisia noastră. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Art.21 a fost adoptat în forma modificată de comisie.

Art.22. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. A fost adoptat în forma comisiei.

Art.23. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Se propune abrogarea marginalului "Vânzări de soldare". Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.24. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.25. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.26. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.27. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.28. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.29. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.30. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.31. Se propune abrogarea, şi este o formă nouă a comisiei. Dacă, faţă de propunerea de la pct.172 din raport, sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Art.32. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.33. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.34. La "Vânzări", sub "Denumirea de vânzări promoţionale" se propune abrogarea. Obiecţii? Nu sunt. A fost adoptată această variantă.

Art.35. Dacă sunt obiecţii. Vă rog să priviţi de la pct.188 din raport. Nu sunt obiecţii. Art.35 a fost adoptat în forma propusă de comisie.

Dacă sunt obiecţii la propunerea de abrogare a marginalului "Vânzări la distanţă". Nu sunt. Adoptat.

Art.36. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.37-41 se propune să nu se abroge, şi comisia susţine această variantă. Sunt obiecţii? Nu sunt. A fost adoptată varianta comisiei.

Se propune abrogarea marginalului "Vânzări directe". Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.42. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune eliminarea marginalului "Vânzări piramidale". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.43. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Art.44. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune abrogarea marginalului "Vânzări în afara spaţiilor comerciale". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.45. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.46. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.47. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune abrogarea marginalului "Loteriile publicitare". Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.48. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.49 se menţine abrogarea. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.50 rămâne nemodificat. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La alin.2 este o modificare.

Art.51. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.52. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.53. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.54. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.541. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Marginalul "Vânzări cu prime". Se propune abrogarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.55. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.56. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.57. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune eliminarea marginalului "Vânzări condiţionate". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.58. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.59. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune eliminarea marginalului "Vânzări forţate". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.60. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.61. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.62. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune eliminarea marginalului "Refuzul de a vinde". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.63. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul cap.VI. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se propune eliminarea marginalului "Protecţia vieţii, sănătăţii, securităţii consumatorilor". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.64. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.65. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.66. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.67. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.68. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.69. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.70. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Lit.A) "Reguli pentru etichetarea şi ambalarea..." rămâne nemodificat. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se abrogă marginalul "Informarea consumatorilor şi protecţia intereselor economice ale acestora". Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.71. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.72. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.73. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Lit.b), titlul "Obligaţia indicării preţurilor şi tarifelor". Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.74. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Lit.c) "Reguli pentru indicarea cantităţii". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.75. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.76. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.77. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Lit.d) "Clauze abuzive". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.78. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.79. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul cap.VII "Sancţiuni". Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.80. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.81. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.82. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.83. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.84. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.85. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.86. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul cap.VIII. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.87. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.871 se propune eliminarea. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.872. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.88. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se introduce art.881. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.89. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se introduce art.891. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.90. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă rog să observaţi că anexele nr.1 şi 2 se abrogă. Obiecţii? Nu sunt. Adoptate.

Anexa nr.3 se modifică şi devine anexa nr.1. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptată.

Titlul legii. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat.

Art.I. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Am parcurs întregul proiect de lege şi ordonanţa. Supunem la vot acest proiect de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi, s-a aprobat.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România.

Vă cer permisiunea să iau în dezbatere încă câteva proiecte care sunt la Comisia pentru industrii şi servicii, şi după aceea să trec la cele de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vedere admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul.

Poftiţi, vă rog.

 

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Complexitatea activităţii de omologare şi necesitatea ţinerii sub control a conformităţii tehnice a autovehiculelor au impus Ministerului Transporturilor, care este autoritatea de stat în domeniu, să elaboreze o serie de acte normative din care a rezultat necesitatea introducerii acestor noţiuni sub forma unei legi. Aceasta, şi datorită faptului că, prin preluarea directivelor Uniunii Europene pe de o parte, pe de altă parte ţinând cont de obligaţiile care revin României, ca parte a Acordului de la Geneva privind adoptarea de prescripţii tehnice uniforme aplicabile vehiculelor pe roţi, echipamentelor şi componentelor, a regulamentelor CEE-ONU şi, mai ales, în final, ceea ce a fost impus prin participarea la cap.IX de integrare, respectiv politica transportului şi, poate nu în ultimul rând, participarea României în cadrul programului european EUCARIS privind controlul transfrontalier al comerţului cu autovehicule furate.

Faţă de cele de mai sus, s-a întocmit proiectul de lege alăturat în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului nr.78, care a fost discutat, amendat în Comisia pentru industrii şi servicii, amendamente cu care ministerul a fost de acord şi pe care vi-l supunem spre aprobare.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Procedură, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule Bolcaş.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este o rugăminte procedurală.

Domnule preşedinte,

De circa trei sferturi de oră, grupul nostru parlamentar nu aude nici un cuvânt pe care îl pronunţaţi dumneavoastră, şi nici distinsul antervorbitor. În aceste condiţii, este evident că nu putem participa la dezbateri.

Vă rog să luaţi măsurile tehnice de reparare a sonorizării.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vom lua asemenea măsuri. Mă voi adapta cerinţelor dumneavoastră.

Poftiţi, domnule Bivolaru. Aveţi cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Una din cerinţele deosebite pe plan nu numai european este aceea a încadrării tuturor vehiculelor rutiere în norme care privesc certificarea circulaţiei pe drumul public. Este o problemă care de foarte mulţi ani de zile, la noi, în România, a fost scăpată de sub control.

Ministerul Transporturilor, prin această ordonanţă, doreşte să finalizeze această această acţiune de intrare în normalitate, cu atât mai mult cu cât există prevederi ale Directivei nr.96/1996 a Comunităţii Europene în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei statelor membre asupra atât a inspecţiei tehnice periodice, cât şi în legătură cu omologarea vehiculelor rutiere.

În această direcţie, comisia a făcut o serie de amendamente cu care, după cum aţi auzit, ministerul de resort este de acord, şi vă rog să supuneţi spre aprobare plenului aceste amendamente şi proiectul în sine.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Atunci, trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Vă rog să priviţi în raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Priviţi în raport la pct.5. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.3. Vă rog să priviţi la pct.6 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Vă rog să priviţi în raport la pct.7. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.5. Vă rog să priviţi la pct.8 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.7. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.8. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9. La pct.12 al raportului se propune abrogarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. A fost adoptată această variantă.

Art.10. Vă rog să priviţi la pct.13 din raport. Se propun diverse modificări. Dacă sunt obiecţii faţă de aceste modificări. Nu sunt. Art.10 a fost adoptat.

Art.11. La pct.14 din raport se propun modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.12. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie.

Art.13. Sunt obiecţii? Da, la art.13 sunt obiecţii.

Poftiţi.

 
 

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În septembrie 2001 am depus o serie de amendamente la Comisia pentru industrii şi servicii. Sigur că şi înainte de acest articol nu au fost enumerate ca respinse, dar probabil că au fost ameliorate.

La acest articol, art.13, există o operaţiune tehnică, pentru că ordonanţa vizează operaţiuni tehnice, pentru care eu am propus eliminarea. Este vorba de o aşa-zisă verificare tehnică la înmatriculare. Este ştiut că, datorită normativelor în vigoare, orice automobil posedă o verificare tehnică la un anumit termen. Peste acest termen se introduce, prin această ordonanţă, o nouă verificare tehnică. Există posibilitatea, prin acest aspect, să se influenţeze această decizie a vânzătorilor şi cumpărătorului. Nu se specifică cine va face această verificare. La art.13 alin.1 este scris foarte bine: "Vor face dovada certificării autenticităţii şi a verificării tehnice", numai că, mai departe, se scrie că această verificare tehnică se face numai la RAR, numai prin personalul propriu, şi ea nu mai ţine cont de o verificare tehnică existentă.

După opinia mea, privitor la cele două operaţiuni tehnice, una peste alta sau una în termenul celeilalte, consider că una este absolut suplimentară şi nu este făcută în folosul consumatorului.

L-aş ruga pe domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, dacă are amabilitatea, având în vedere că nici nu am fost chemat să îmi susţin amendamentul, cu toate că am rugat, şi pentru că este o atingere adusă consumatorilor, pentru acest art.13, dacă vrea să fie rediscutat în comisie şi să fie invitată şi Autoritatea pentru protecţia consumatorului.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, vă rog.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule coleg,

Propunerea dumneavoastră a fost discutată în comisie, şi nu o singură dată, împreună şi cu iniţiatorul. Aici este problema unui caz mai izolat. Este problema acelei verificări tehnice care trebuie realizată înainte de înmatriculare. Înmatricularea se face la două categorii de autovehicule: la autovehiculele noi sau la autovehiculele care au mai fost înmatriculate şi probabil că au suportat o radiere, fie că au trecut dintr-un stat în altul, fie că au fost radiate în România.

Prevederea respectivă care a fost inserată la alin.2 de către comisie împreună cu iniţiatorul se referă la autovehiculele care vor fi înmatriculate în ţară ca urmare a radierilor din circulaţie, atât în exteriorul ţării, cât şi în interiorul ţării. Se referă, cum s-ar spune poate nefericit, într-un fel, la autovehiculele second-hand.

Această verificare tehnică se realizează, în aceste condiţii, nu a doua oară, aşa cum aţi susţinut dumneavoastră, ci pentru prima dată, pentru că se realizează la un vehicul sau autovehicul care este în situaţia de radiat, deci în afara circulaţiei, şi dumneavoastră, ca profesionist, ştiţi foarte bine că, între două verificări tehnice, dacă ar interveni şi o radiere, lucrurile se schimbă destul de complicat. Şi, în aceste situaţii, am trecut în această lege că singura autoritate care are acces la baza de date, în afară de Ministerul de Interne, în ceea ce priveşte acordurile internaţionale vizând lista autovehiculelor furate, este logic că pentru această categorie, şi nu pentru alte categorii, şi verificarea tehnică înaintea înmatriculării să se realizeze la Registrul Auto Român.

Domnule preşedinte,

În consecinţă, consider că nu este cazul să se returneze acest articol la comisie, pentru că lucrurile au fost discutate destul de clar şi cred că am reuşit să vă expun şi eu, oarecum, logica acestui articol.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu vă mai dau dumneavoastră cuvântul, dau şi reprezentantului Guvernului, dar am rugămintea, la Comisia pentru industrii, ca amendamentele care se discută şi sunt respinse să fie, totuşi, incluse în raport ca amendamente respinse, pentru că, din punct de vedere procedural, mă puneţi într-o situaţie delicată acum.

Poftiţi, domnule Niculescu.

 
 

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Sunt de acord cu colegul meu, numai că l-aş ruga să scrie ce a spus şi în respectivele modificări de ordonanţă. Aici nu scrie aşa ceva: "verificarea tehnică a unui vehicul rutier în vederea înmatriculării". Înmatricularea este întotdeauna o operaţie următoare radierii. Nu scrie aici numai cele aduse din străinătate sau cele care sunt într-o situaţie dificilă.

Dacă eu vă vând dumneavoastră, domnule preşedinte, automobilul, eu l-am radiat, dumneavoastră îl înmatriculaţi şi îi veţi face o inspecţie tehnică.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi reprezentantul Guvernului.

Poftiţi.

 
 

Domnul Dan Banciu:

Sigur că a fost o problemă mult discutată, însă aş vrea să fac nişte precizări. Ideea de verificare tehnică, la o reînmatriculare, ca să-i spunem mai bine zis, deci, în urma unui act de dobândire, de vânzare-cumpărare, la care s-a ridicat problema că buna înţelegere între părţi este suficientă, o considerăm, de fapt, insuficientă. Ea a generat şi până acum, nenumărate procese şi vreau să vă amintesc că în Codul civil, de altfel, şi există prevederi în sensul că, indiferent de forma în care se încheie actul, vânzarea trebuie să fie de bună credinţă şi în cazul în care nu este ea poate să fie sancţionată şi atacată în justiţie. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, a fost evidentă necesitatea de a face o nouă verificare tehnică o dată cu schimbarea proprietarului autovehiculului, pe de o parte datorită posibilităţii ca, în urma unui act voit, să nu se încerce un act nelegal. Şi vă dau imediat un exemplu: imaginaţi-vă că vi se ia permisul, talonul maşinii, dumneavoastră vă duceţi la Poliţie şi cereţi radierea autovehiculului şi a doua zi vă prezentaţi la RAR şi cereţi o nouă înmatriculare. E, dacă vă gândiţi puţin, perfect legal. Nu poate să vă spună nimeni nimic. Deci, vi s-a oprit talonul pentru cauze tehnice, aţi cerut a doua zi radierea şi a treia zi vă duceţi şi faceţi o nouă înmatriculare la RAR. Iată de ce era absolut necesar să se elimine astfel de posibilităţi în viaţa de toate zilele.

În rest, a explicat domnul deputat Bivolaru, atât la noi cât şi în străinătate. Dacă mă refer în străinătate, există două tipuri de acţiuni: în ţările central-nord-europene, într-adevăr, într-o perioadă de valabilitate a unei verificări tehnice, nu se mai procedează la a doua, chiar dacă se înstrăinează autovehiculul, în schimb, în toate ţările centru-sud-europene această procedură este obligatorie, ba, mai mult, la francezi, e chiar obligatorie dacă au trecut până în 6 luni de la ultima verificare tehnică, fiindcă, este logic, o verificare tehnică reprezintă o situaţie de moment, ea poate să se prezinte complet diferit după un număr relativ mic de kilometri parcurşi, datorită unor condiţii de mediu, o situaţie de ansamblu a drumurilor unor ţări, etc.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, aţi luat cuvântul de foarte multe ori! Poftiţi, mai luaţi cuvântul o dată şi după aceea domnul Bivolaru şi supun la vot.

 
 

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc, dar sunt două puncte divergente între comisie şi reprezentantul ministerului.

În momentul în care ar fi fost convergente, pentru că e vorba numai de automobilele second hand vândute, aduse, ş.a.m.d., cum a spus colegul nostru Bivolaru, era perfect, trebuia scris aici în lege, în ordonanţă, dar ce spune domnul reprezentant al ministerului este exact ce am spus eu. La vânzarea dintre mine şi o terţă persoană, intervine o autoritate publică. Domnul Bivolaru nu a spus aşa ceva. De asta nu pricep.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Noţiunea de "second hand" se referă la orice autovehicul care este vândut după prima înmatriculare. Nu are importanţă că vindeţi dumneavoastră domnului vicepreşedinte maşina dumneavoastră, tot "second hand" se numeşte.

Deci, vânzarea reală şi originală este vânzarea când se vinde ca nou, restul, toate vânzările sunt second hand. Este o definiţie care trebuie să ne fie clară la toată lumea, deci, nu contravine acestei idei. Dumneavoastră aveţi sau eu, personal, am un autovehicul în România pe care vreau să-l vând, i-am făcut revizia tehnică în momentul în care a fost radiat, pentru că asta este legea şi poate că, dacă doriţi, aici trebuie să operăm, în legea care va urma, să operăm, pentru că nu este obligatorie radierea vehiculului vândut, pentru că asta e legea în România: orice autovehicul vândut se radiază şi se reînmatriculează. De la dumneavoastră şi până la mine, vândut şi reînmatriculat, nimeni nu poate garanta valabilitatea verificării tehnice şi asta ţine de siguranţa circulaţiei, pentru că, dacă ar exista un act la notariat, în care, de exemplu, vânzătorul autovehiculului către noul cumpărător îşi asumă toate obligaţiile care revin din textul verificării tehnice şi că aceasta corespunde şi că nu a operat modificări, nu s-au realizat modificări, mai ales în structurile de siguranţă a circulaţiei la vehicul, dacă notifică o astfel de declaraţie pe proprie răspundere, atunci, probabil că va rămâne valabilă prima verificare tehnică la care faceţi dumneavoastră referire, dar continuitatea verificării tehnice nu trece de la un cumpărător la vânzător, domnule deputat şi lucrul acesta îl ştiţi foarte bine.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă rog să vă referiţi şi la amendamentul făcut, că a fost făcut la proiectul ăsta sau la altul?

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

La alineatul 2 aţi făcut un amendament? Amendamentul pe care l-aţi făcut la comisie?

 
 

Domnul Constantin Niculescu (din sală):

Da.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte, ţin să vă învederez că domnul deputat Niculescu a făcut un astfel de amendament, dar pentru Ordonanţele ulterioare nr.80 şi 81, şi acolo apare ca amendament respins, chiar la Ordonanţa nr.80. (Comentarii în loja comisiei)

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Da, a făcut la Ordonanţa nr.78.

 
 

Domnul Constantin Niculescu (din sală):

Nu se poate! (Se duce la Prezidiu)

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am înţeles. Deci, faptul că nu e menţionat a fost acoperit de faptul că v-am dat posibilitatea să luaţi cuvântul, să pledaţi amplu asupra lui.

Acum, eu trebuie ca să supun la vot, în primul rând, varianta comisiei şi dacă aceasta nu trece, atunci, varianta dumneavoastră.

Supun votului dumneavoastră varianta comisiei la articolul 13 al ordonanţei.

Cine este pentru varianta comisiei susţinută şi de Guvern? Mulţumesc.

Voturi contra? Număraţi. 23 voturi contra.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a aprobat varianta comisiei la articolul 13.

Articolul 14. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se adoptă varianta comisiei, prin care se abrogă.

Articolul 15. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 16. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 18. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Revenim la proiectul de lege.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolele II şi III ? Nu sunt. Adoptate.

Am parcurs şi acest proiect de lege.

Cine este pentru proiectul de lege? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 1 abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2002 privind repartizarea profitului realizat de Societatea Comercial㠄Compania Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti - Otopeni - S.A., pentru anul 2001.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2002 privind repartizarea profitului realizat de Societatea comercială Compania naţională Aeroportul internaţional Otopeni SA pentru anul 2001.

Suntem în procedură de urgenţă.

Rog Biroul comisiei să facă propuneri pentru timpii de dezbatere.

 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Propun, pentru dezbatere, 5 minute, având în vedere specificul acestei ordonanţe şi câte 1 minut pentru intervenţii, dacă sunt, din partea colegilor.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Cine e pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Pentru proiectul de lege în integralitate.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat cu unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere.

Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog să-mi propuneţi timpii de dezbatere.

Domnule preşedinte, nişte timpi de dezbatere la această ordonanţă.

 

Domnul Antal István (din loja comisiei):

Care?

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nr.54, ordonanţă de urgenţă. Propuneţi timpii de dezbatere.

 
 

Domnul Antal István:

Având în vedere faptul că prelungirea termenului cu 90 de zile a intervenit după 6 august şi specificul acestei ordonanţe, propunem tot 5 minute pentru dezbateri şi 1 minut pentru intervenţii, dacă sunt.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 9. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

După articolul 11, se introduce un nou articol.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

La articolul 11, este o problemă!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Aveţi o obiecţie la articolul 11?

Poftiţi.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

La pag.12 din amendamente, punctul 53, se introduce un nou alineat, articolul 111, cu următorul cuprins: "Anexa poate fi modificată şi completată prin Hotărâre de Guvern", ceea ce mie îmi demonstrează scopul real al adoptării acestui act normativ. Desigur că activitatea aceasta de prezervare a unor stocuri de ţiţei nu poate să fie decât profitabilă societăţilor comerciale nominalizate după nu ştiu ce criterii la această dată. Care figurează şi ale cui sunt ne demonstrează criteriile, ceea ce este evident pentru toată lumea, dar mai evident pentru toată lumea, prin modificarea anexei care este restrictivă, aşa cum a fost făcută, dar este restrictivă la această dată şi lăsarea ei la îndemâna Guvernului de a o completa sau modifica, scăpând de sub controlul Parlamentului, demonstrează că se urmăreşte satisfacerea efectivă a unor interese de moment. Că nu e posibil să lăsaţi ca lucrurile să fie aşa, chiar dacă respingeţi raţionamentul meu, din considerente pe care nu vreau să le mai enunţ aici, veţi vedea că este imposibil, este absolut ilogic să gândeşti un text de lege în asemenea hal, când articolul 2 al aceleiaşi ordonanţe, pe care l-aţi adoptat şi bine aţi făcut, prevede expres că anexa face parte integrantă din lege. Dacă ne-am lua după Comisia pentru industrii şi servicii, autoarea acestui amendament ce sper că o să rămână celebru în analele umorului, ar însemna că, printr-o Hotărâre de Guvern, se poate modifica un text care face parte integrantă dintr-o lege.

Adunând raţiunile pe care vi le-am expus şi asupra cărora poate aveţi dubii, cu această situaţie juridică care este elementară pentru oricine construieşte un proces legislativ, deci, nu este vorba de jurist, ci este vorba pentru noi, vă rog să respingeţi amendamentul de introducere a articolulului 111.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Reprezentantul Guvernului şi după aceea al comisiei.

Eu ce pot să vă spun, că dânsul, din punct de vedere juridic, are dreptate şi că anexa asta poate fi modificată printr-o ordonanţă, dacă vreţi s-o modificaţi.

 
 

Domnul Romulus Mouha:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu voi insista asupra aspectului pe care domnul deputat Bolcaş l-a subliniat, anume acela că poate fi modificată prin Hotărâre de Guvern sau printr-o ordonanţă, desigur aceasta este, dacă vreţi, o nuanţă strict juridică, aş dori să insist, în calitate de iniţiator, Ministerul Industriei şi Resurselor, asupra faptului că această anexă trebuie să poată fi modificată, funcţie de necesităţile economiei naţionale, respectiv, din cantităţile care trebuie ca să fie stocate, se poate ca o cantitate dintr-un anumit sortiment să fie, la un moment dat, un necesar mai mare, iar din alt sortiment mai mic. De asemenea, poate să apară şi situaţia, şi trebuie să avem în vedere inclusiv acest lucru, că, la un moment dat, chiar datorită unor conjuncturi de pe piaţa internaţională, este nevoie ca produsele petroliere să fie depozitate în cantităţi mai mari, tocmai pentru a avea un stoc de siguranţă mai mare. Deci, din acest punct de vedere, vă rog să menţinem, repet, cu nuanţa ridicată de domnul deputat Bolcaş, care trebuie, sigur, clarificată, dar, în sine, amendamentul să fie menţinut. (Domnul deputat Damian Brudaşca comentează din sală)

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Ce problemă aveţi, domnule deputat, care e problema?

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnul ministru nu are dreptate, vorbeşte pe lângă subiect!

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule deputat.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Nu vă supăraţi, domnul ministru spune, aici, că e vorba de cantităţi, pe când lista, în sine, dacă eu ştiu să citesc bine româneşte, se referă la persoane juridice care constituie stocuri minime. Parcurgând această listă, nu rezultă de nicăieri că este vorba de stabilirea unui cuantum specific pentru fiecare dintre societăţile cuprinse în această listă. Prin urmare, cred că domnul ministru ar fi trebuit să se refere, în mod concret, la observaţiile făcute de către domnul Bolcaş, în sensul eliminării acestei anexe, care nu este justificată decât de dorinţa de a se introduce, pe uşa din dos, eventual, alte societăţi comerciale decât cele care au fost avute în atenţie de către iniţiatorul acestui proiect de lege, în momentul redactării ei.

Nefiind vorba de cantităţi, consider că obiecţiile formulate de către reprezentantul ministerului de specialitate nu îşi găsesc locul în această dezbatere.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, din partea comisiei.

 
 

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnule Bolcaş,

Vă rog să citiţi puţin şi expunerea de motive, şi modul de depozitare şi lista respectivă, pentru că se vorbeşte de 50% din cantitatea depozitată care revine AMRS-ului şi 50% la persoane juridice. Şi mai este o frază acolo, şi în textul legii, dacă vă aplecaţi cu atenţie: "cheltuielile cu menţinerea acestor stocuri revin celor care îl menţin acolo" şi este posibil ca, într-un an, după ce aprobăm şi există această listă, să avem nişte obligaţii, am primit şi nişte derogări de stoc minim de 60 şi 70 de zile, şi nu de 90 de zile, aşa cum ar fi normal, cunoaşteţi dumneavoastră, probabil, aceste directive şi avem nevoie de un timp destul de îndelungat ca să intrăm în prevederile Directivei 98, unde sunt prevăzute aceste lucruri. Deci, dacă apare pe parcurs, acum, o societate care are spaţii de depozitare, respectiv, rezervoare, noi am considerat că ar fi util ca, atunci, prin Hotărâre de Guvern, să apară pe lista respectivă, pentru că, încolo, el o să aibă grija întreţinerii şi menţinerii acestor structuri acolo.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Le convine!

 
 

Domnul Antal István:

Eu consider că nu era chiar aşa de justificată intervenţia dumneavoastră şi, personal, din partea comisiei, ne menţinem punctul de vedere de a rămâne aşa articolul amendat de comisie.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule Bolcaş.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Orice act de legiferare, supus dezbaterii Parlamentului, care are o componenţă structurată politic, este un act politic. În spatele oricărei legi vedem îndeplinirea unei politici, mobilul oricărei legi este unul politic, care se traduce, finalmente, economic. Deci, nu putem despărţi o discuţie cu caracter pur tehnic de una politică.

Am arătat, în faţa domniilor voastre, şi v-aş ruga să reţineţi, pentru scurtime, numai că nominalizarea, în calitate de societate particulară care poate să constituie aceste rezerve de ţiţei, este o afacere profitabilă. Fără să fiu prezumţios, de-aia s-a dat o ordonanţă care trebuie să fie aprobată prin lege, ca numele acestor societăţi să fie cenzurate de Parlament. Corect până aici, nimic de spus.

Există, şi ni s-au dat explicaţii tehnice pe care le consider competente şi mulţumesc că au fost aduse, situaţii care pot duce la schimbarea acestor societăţi. Dumneavoastră spuneţi că sunt nişte considerente de ordin tehnic. Este posibil. Eu pot să vă spun că sunt nişte considerente de ordin economic care ţin de şpagă, şi pot să am şi eu dreptate. Nu trebuie să controleze Parlamentul? Sigur că trebuie!

Care este mecanismul Guvernului, care poate acţiona? Consideră că situaţia care a dus la schimbarea titularilor acestor depozite de conservare a rezervelor de ţiţei este un caz excepţional şi emite o ordonanţă de urgenţă care modifică legea. Asta e tehnica legislativă şi asta nu trebuie să fie prevăzut în lege. Dar, pentru că dumneavoastră îmi prevedeţi în lege că prin hotărâre de guvern se poate modifica o anexă ce face parte integrantă din această lege, îmi demonstraţi scopul fraudulos pe care eu numai vi l-am propus la început. Nu se poate aşa ceva!

Deci, fără a împieta asupra considerentelor de ordin tehnic care sunt justificate, oricând Guvernul are la îndemână un mijloc corect şi legal, care va fi supus cenzurii Parlamentului, nu ca o Hotărâre de Guvern care rămâne în buzunarele lor. Şi mă întrebam eu, zilele trecute, cum să fac bani în condiţiile în care eşti demnitar! Ei uite, asta e explicaţia!

Deci, numai în asemenea condiţii se poate acţiona legal. De aceea, vă rog să respingeţi, să eliminaţi acest amendament propus de comisie, care este categoric împotriva unui principiu constituţional al ierarhiei legilor.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul ministru Acsinte Gaspar.

 
 

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Cred că a fost o eroare din partea comisiei, când a propus acest amendament. El vine în flagrantă contradicţie cu articolul 107 din Constituţie, care spune foarte clar că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, şi nicidecum pentru modificarea şi completarea lor.

Vă rog ca să fie supus votului şi plenul să hotărască, dar punctul de vedere al Guvernului acesta este.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

S-a propus eliminarea acestei poziţii din raport...

Da, poftiţi. Din partea comisiei.

 
 

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că acest text poate să suporte orice analiză şi s-au spus câteva puncte de vedere, cred şi suficient de pertinente.

La vremea respectivă, în cadrul comisiei, acest amendament a fost susţinut şi acceptat de către iniţiator, sigur că de la nivelul respectiv. Acum, se spune foarte clar că această măsură de abilitare, sau de transfer sau de delegare de competenţă, să spunem aşa, deşi s-a aplicat în suficiente acte normative, de la nivelul nostru, în care am spus că anexa poate fi modificată prin hotărâre de guvern, şi avem cutumă, deja, în legislaţie pentru această problemă, nu este nici un impediment ca plenul să hotărască cum este mai bine şi, mai ales, că domnul ministru Gaspar a punctat foarte clar acest lucru. Dar aş vrea să fac o referire strict la procedură. Resping, de la capul locului, luarea de poziţie suficient de necolegială a colegului Bolcaş, în legătură cu activitatea Comisiei pentru industrii, în ceea ce priveşte calificativele acordate: "hal de text", "text care este susceptibil de a fi trecut în analele umorului" ş.a.m.d. "..

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş: (Vine spre tribună)

Îmi cer scuze public!

În ceea ce priveşte calificativele acordate "hal de text", "text care este susceptibil de a fi trecut în analele humorului" ş.a.m.d., nu este nici o problemă, eu am spus-o, dumneavoastră aţi spus-o, suntem chit cu alte cuvinte dar, a spune că, în cadrul comisiei, prin acest text, se poate demonstra una din căile prin care demnitarii pot încasa anumite beneficii mai subterane ca să zic, mi se pare destul de deplasată această argumentaţie a domniei sale şi mă opresc aici ca să nu încerc să găsesc şi alte argumente.

Deci, în consecinţă, suntem de acord cu eliminarea acestui text care în partea iniţială fusese susţinut şi acceptat de către iniţiator.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Deci, comisia este de acord cu eliminarea, domnul Gaspar, din partea Guvernului, a propus eliminarea.

Cine este pentru această situaţie? Vă mulţumesc.

Voturi contra eliminării? 1 vot.

Abţineri? 2 abţineri.

Deci, s-a aprobat eliminarea acestui articol 111 de la poziţia 53 din raport.

Art.12. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Anexa. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul de lege în integralitate.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Aprobat în unanimitate.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.50/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2001 privind acumularea cantităţii de 3 milioane tone de cărbune energetic de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2001.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.50/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.100/2001 privind acumularea cantităţii de 3 milioane tone cărbune energetic de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat din 2001. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nici din partea grupurilor parlamentare nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Atunci, titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Articolul unic al ordonanţei. Sunt obiecţii? Vă rog să priviţi modul în care el a fost modificat prin raportul comisiei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat în varianta comisiei.

Articolul unic. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Cine este pentru proiectul de lege în integralitate? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor (amânarea votului final).

Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 privind modificarea şi completarea Legii 18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor. Din partea comisiei în fond. Poftiţi.

 

Domnul Virgil Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.161/2000 a fost respinsă de Senat ca urmare a adoptării de către acesta, la 3 iunie 2002, a unui Proiect de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, proiect care conţine şi prevederea că Legea 18/1996 cu modificările şi completările ulterioare urmează a fi abrogată. În această situaţie, în şedinţa din 1 iunie 2002, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi pentru, ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei în forma adoptată de Senat. Conţinutul şi obiectul acestui proiect de lege îl califică drept lege organică. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Deci, este vorba de o propunere de respingere. Dacă grupurile parlamentare au vreo obiecţiune? Nu. Se va supune votului final acest proiect de respingere. Nişte timpi ne-aţi dat domnul...? Propuneţi-ne şi nişte timpi.

 
 

Domnul Virgil Popescu:

Propunem 5 minute pentru dezbatere în total, câte un minut de intervenţie.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nu.

Se abţine cineva? Nu.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Se va supune votului proiectul în integralitate într-o şedinţă specială de vot.

 
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2002 pentru modificarea art.3 din Legea nr.49/1999 privind pensiile I.O.V.R.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2002 privind modificarea art.3 din Legea 49/1999 privind pensiile IOVR. Suntem în procedură de urgenţă, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Comisia de muncă vă propune un timp de discuţie de 10 minute şi luări de poziţie de un minut.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Poftiţi. Cine este pentru aceşti timpi? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Titlul ordonanţei. Vă rog să vedeţi că se propune o modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii, deci, adoptat.

La art.3, vedeţi la pag.2 pct.3 din ordonanţă. Dacă sunt obiecţii? Aici este o obiecţie, poftiţi.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, eu propun o modificare de redactare pentru o mai bună claritate a exprimării. Deci, la art.3 alin.1 vă propun forma următoare: "Invalizii şi accidentaţii de război, marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate primesc pentru îngrijire, pe lângă pensia IOVR şi o sumă fixă de un milion de lei lunar". Are mai multă coerenţă, eliminând "după sumă fixă" scopul pentru care aceasta este alocată.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Iniţiatorul este de acord cu această propunere? Da. Comisia? Da, este de acord. Altcineva mai are vreo obiecţie? Nu. Cu această obiecţie s-a aprobat.

Vă rog să observaţi că se introduc noi puncte 4 şi 5. Dacă la pct.4 sunt obiecţii? Poftiţi vă rog.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, tot pentru claritate, eu aş propune să aveţi în vedere tot aşa o corectare gramaticală. Avem aici următoarele formulări: "care poate fi, după caz, soţul sau soţia supravieţuitoare". Dar dacă este soţul supravieţuitor? De aceea propun înlocuirea cuvântului "supravieţuitoare" cu "în viaţă", iar, pe de altă parte, propun eliminarea după următorul "sau" să eliminăm "în lipsa acesteia", expresia dintre virgule. Deci, "dreptului comun" sau "persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces", aceasta la art.51, alin.1.

La alin.2, punerea între virgule după "în care" până la "decedată".

La art.52, alin.1 "pensionarilor, ".. după IOVR", şi înlocuirea "întreţinerea sa" cu "întreţinerea lor", pentru că pensionarilor, ei întreţin şi nu "pensionarul". Cu acestea consider că se clarifică mai bine ceea ce doreşte autorul amendamentului.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Din partea iniţiatorului, vă rog. Sunteţi de acord? Şi cu propunerea a doua care s-ar putea să aibă nişte consecinţe? Acolo unde se spune la 51 pct.1, unde se spune să elimine "în lipsa acesteia". Vedeţi că... nu ştiu dacă este bine. (Domnul ministru Acsinte Gaspar şi domnul secretar de stat Petre Ciotloş se consultă cu prezidiul.)

Păi, dar spuneţi chestia asta. Nu, problema cu "soţul sau soţia supravieţuitoare" este o chestie mai mult de acord, de claritate, sunteţi de acord, dar cealaltă, a doua propunere care spune "să se elimine în lipsa acesteia", că aşa aţi propus, nu-i aşa domnule Brudaşcă? Aceasta are nişte consecinţe juridice, în opinia mea, şi vreau să clarificaţi această problemă.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Eu aş dori să fie clar, domnule preşedinte. Evident că doar în lipsa celor enumeraţi, de ce am spus "în lipsa acesteia", pentru că aici sunt mai multe formulări. Avem, pe de o parte, soţ, soţie, copil, părinte, curator, moştenitor şi nu putem spune pentru toţi "acesteia", de aceea, este foarte clar că în lipsa celor menţionaţi mai sus se poate acorda acest drept persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate. Eu nu văd, personal, nici un fel de implicaţii juridice prin eliminarea acestei sintagme.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Deci, formularea... Nu, staţi un pic! Nu, există nişte consecinţe.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Eu am spus aşa. După caz, "soţul sau soţia în viaţă, copilul, părintele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun" sau "persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces".

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Nu este "sau", pentru că "în lipsa", aceasta înseamnă foarte mult, putem să spunem "în lipsa acestora", dacă sunteţi de acord şi vi se pare corect gramatical, dar nu "acesteia" în nici un caz, nu să se elimine sau "în lipsa lor" sau "în lipsa acestora", în nici un caz nu se poate trece, scoate această sintagmă total, pentru că ar presupune că persoana care a suportat cheltuielile vine într-un fel de concurenţă cu ceilalţi care ar putea să existe totuşi. Da, poftiţi şi punctul de vedere al comisiei.

 
 

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte, noi considerăm că sintagma "soţ, soţie supravieţuitoare" este folosită larg în domeniul asigurărilor şi aşa putem fi mai clari că nu este un soţ sau o soţie care a fost a doua, a treia, a cincea, ci este ultima soţie, cea supravieţuitoare, iar în privinţa eliminării, "în lipsa acesteia", nu suntem de acord, ci am pus-o tocmai pentru că se acordă cu unei singure persoane sau "în lipsa acesteia" a acelei unice persoane se acordă persoanei care dovedeşte.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

În problema aceasta gramaticală, încercaţi, poate este convenabil să spuneţi "în lipsa acestora", dar dacă scoatem această excepţie, să ştiţi că sunt nişte consecinţe juridice.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, eu sunt..., haideţi să acceptăm ideea că textul, chiar dacă este redundant este mai clar, dar nu putem lăsa "soţul sau soţia supravieţuitoare". Dar dacă este soţul supravieţuitoare? Adică să nu ne umplem totuşi de ridicol, ridicând ideea sau argumentând că aşa apare nu ştiu în ce alte texte agramate.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, şi din partea iniţiatorului. Vă rog să vă exprimaţi punctul de vedere.

 
 

Domnul Petre Ciotloş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este o formulă consacrată, deci, este un text care este uzitat şi în Legea 19. Ideea este că acest drept să se acorde soţului supravieţuitor sau soţiei supravieţuitoare, în sensul de ultim soţ sau soţie, deci, îi dau o calitate, da? Şi mai trebuie să se mai întâmple ceva, este cel care a rămas după celălalt. Deci, noi suntem pentru a se menţine textul aşa cum este, iar în ceea ce priveşte sintagma "în lipsa acesteia" din punct de vedere gramatical se face acordul cu "se acordă unei singure persoane". Deci, în lipsa acestei persoane, care poate fi soţul sau soţia supravieţuitoare, părintele, copilul, curatorul ş.a.m.d., deci, în lipsa acestei persoane, acesteia deci, unei alte persoane. Ideea a venit foarte clar, deci, acest lucru a fost adăugat pentru că în foarte multe cazuri de excepţie însă, de excepţie, nu există, deci, nu există în momentul decesului, soţia sau soţul supravieţuitor acolo se ocupă altcineva, dar el trebuie să fie o singură persoană care să primească ajutorul de deces.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Deci, ideea este că nu primesc pensii toţi, primeşte numai unul.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte, pentru că avem aici, în enumărările la care a făcut referire domnul ministru, toate sunt la masculin, eu vă propun o formulă de compromis, pentru că părintele poate fi şi mamă şi tată, curatorul poate fi şi curator şi curatoare, moştenitorul poate fi şi moştenitoare, pentru ca să existe totuşi o corectitudine gramaticală, propun varianta "soţul supravieţuitor", înţelegându-se că acest soţ poate fi femeie sau bărbat, după caz şi în felul acesta, eliminăm această inadvertenţă de ordinul menţionat anterior.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Sunteţi de acord şi comisia şi iniţiatorul? Da, mulţumesc. Deci, mergem pe această variantă cu "soţul supravieţuitor" şi am rezolvat această problemă, da? Bun

Dacă la propunerile de la pag.4, pct.5 din raport dacă sunt... A, virgulele acelea să fie aprobate, evident unde sunt, iar acel unde spune "lor", la plural, de asemenea, cred că sunteţi de acord, este un acord, da? Bine. Deci, aceasta să fie preluat din stenogramă şi în scris.

La pct.5 dacă sunt obiecţiuni din raport? Nu sunt obiecţiuni. Aprobat.

Titlul legii. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Aprobat.

Articolul unic. Obiecţiuni? Nu sunt. Aprobat.

Proiectul în integralitate. Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat proiectul de lege.

 
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor guvernului.

Acum vom trece la secvenţa a doua a şedinţei de astăzi.

Este şedinţă consacrată răspunsurilor la întrebări.

Domnul deputat Nicolae Enescu a adresat o interpelare privind situaţia familiei Morar din Sibiu, Ministerului Administraţiei Publice. Este aici domnul deputat? Nu este. Am înţeles că s-a transmis răspunsul în scris. Deci, considerăm problema rezolvată.

Domnul Damian Brudaşca, referitor la posibile ilegalităţi prin privatizarea IAS Poiana. Înţeleg că a primit un răspuns în scris, da? Bine, deci, problema este rezolvată.

De asemenea, aţi dorit să cunoaşteţi poziţia Ministerului Finanţelor Publice privind solicitarea unor ONG-uri din Cluj-Napoca privind exceptarea autentificării oricărui accept de donaţie; aţi primit răspunsul în scris, deci, este rezolvată.

De asemenea, răspunsul de la Ministerul Justiţiei privind solicitarea litigiului semnalat de cetăţeanul Iancu Ioan, aţi primit răspunsul scris, este rezolvată.

Domnul deputat Adrian Moisoiu care a solicitat precizări privind finanţarea UDMR-ului ca partid politic şi uniune culturală. Domnul Moisoiu este? Este domnul Moisoiu. Aţi primit răspunsul în scris, da. Mulţumesc. Este rezolvată.

De asemenea, aceeaşi problemă adresată Secretariatului General al Guvernului, aţi primit răspunsul în scris, este rezolvată.

Prezentarea pe scurt a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Acum trecem la interpelări.

Domnul deputat Emil Boc este? Nu mai este, dar a prezentat-o în scris, se va transmite.

Domnul deputat Mircea Costache are două interpelări, înţeleg că au fost transmise în scris, deci, este rezolvată.

Domnul Gheorghe Firczak, de asemenea, a transmis în scris interpelările. Doamna Maria Apostolescu este? Vreţi să prezentaţi interpelarea sau rămâne transmisă în scris? O mai prezentaţi? Poftiţi, poftiţi, luaţi cuvântul să o prezentaţi.

 

Doamna Maria Apostolescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Numeroşi cetăţeni ai municipiului Iaşi ne-au sesizat probleme legate de afacerea "Casa de pensii Iaşi". În bugetul asigurărilor sociale pe anul 2002 este prevăzută investiţia în valoare totală de 39 de miliarde de lei, destinată construirii sediului DMSS Iaşi, cu o suprafaţă de peste 4.400 m2, investiţie care trebuia să se deruleze începând din octombrie 2001 până în 2003 în mai. Din motive de neînţeles, în luna iulie a.c., Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin reprezentantul său, domnul secretar de stat Petre Ciotloş, a cumpărat un spaţiu de lux destinat Casei de pensii Iaşi, cu o suprafaţă de 2532 de m2, la preţul exorbitant de 57,8 miliarde lei. Astfel, statul a plătit cam 23 de milioane de lei pe metrul pătrat, adică, circa 700 de dolari pe metrul pătrat. Spaţiul achiziţionat este situat într-un bloc cu 7 etaje, construit prin anii 80, are trei nivele spaţiul: subsol, parter şi mezanin şi cuprinde dotări de lux, cum ar fi: tavane false, geamuri şi uşi termopan, fântână artezienă, reţea de aer condiţionat ş.a.m.d. Ori, se cunoaşte că preţurile curente sunt mult mai mici şi am să dau câteva exemple în acest sens. La Casa fotbalului, mult mediatizată, preţul a fost de circa 500 de dolari pe m2 şi este vorba de o construcţie individuală, nouă, modernă, ultraluxoasă, şi în Bucureşti, şi nu în Iaşi.

În Iaşi, spaţii similare cu cel achiziţionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale se vând cu circa 300-350 de dolari pe m2. Şi tot în Iaşi, în centrul civic, la câteva sute de metri depărtare de unde se află spaţiul achiziţionat, cu suma dată se puteau cumpăra aproximativ 100 de apartamente luxoase. Şi ca ultim exemplu ar fi cea mai luxoasă şcoală din ţară, recent dată în funcţie, plasată în sectorul 5 Bucureşti, a costat circa 1 milion de dolari, cu 700.000 de dolari mai puţin decât spaţiul cu care s-a cumpărat Casa de pensii din Iaşi.

Faţă de aceste realităţi crude şi dure îmi permit să-l întreb pe domnul ministru Marian Sârbu cum se justifică acest preţ exorbitant de achiziţie a Casei judeţene de pensii Iaşi, în condiţiile în care, cei 202.000 pensionari ai judeţului Iaşi abia îşi duc zilele. Acest local luxos vrea oare să umilească pensionarii care-l vizitează în interese profesionale?

Şi a treia întrebare: De unde s-au luat cele 18,8 miliarde de lei, cât s-a plătit în plus faţă de valoarea totală a investiţiei prevăzută în bugetul asigurărilor sociale. Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Da, eu v-am lăsat să citiţi toată această interpelare, ca să nu vă imaginaţi că vreau să ascund ceva, că nu vrem ca să dăm libertatea de expunere, dar vă readuc aminte că în Regulamentul Camerei spune aşa: "la prezentarea interpelării se spune o frază: către ministerul cutare..., interpelarea mea se referă la nereguli în achiziţionarea spaţiului cutare..." Când se răspunde la interpelare, vine aici domnul ministru sau secretar de stat şi atunci îi citiţi toată chestiunea aceasta, exact cum aţi formulat-o. Aceasta este procedura corectă. Vă rog din suflet.

 
 

Doamna Maria Apostolescu:

Domnule preşedinte, îmi cer scuze, data viitoare am să fiu mai scurtă.

 
 

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Aşa se face, vă rog frumos. Domnul deputat Eugen Pleşa prezintă în scris interpelarea.

Domnul Domnul Anghel Stanciu a prezentat-o scris. Domnişoara Lia Olguţa Vasilescu le-a prezentat scris, nu le mai expune, da? Bun, OK.

Acum, continuăm cu cei care n-au prezentat scris. Domnul profesor Iulian Mincu poftiţi dacă doriţi să... Domnul profesor Mincu.

 
 

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Voi expune pe scurt două interpelări. Una care se adresează domnului ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marian Sârbu, şi obiectul interpelării este următorul:

Printre angajamentele electorale cu mare impact la populaţie, susţinute la alegeri de PDSR, actualmente PSD, menţionez acela de îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei, şi, mai ales, protecţia socială pentru populaţia săracă fără venituri, pensionari, şomeri, bătrâni etc.

Aş vrea să menţionez, printr-o hotărâre recentă a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale s-a stabilit că bătrânii internaţi în azile să contribuie lunar cu o sumă de 1.750.000 lei, de fapt, salariul minim pe economie, de la 490.000 lei cât plăteau până acum. Mulţi dintre bătrâni, având în vedere pensia lunară cu mult sub posibilităţi, vor fi obligaţi să părăsească căminele de bătrâni. Care va fi poziţia ministerului şi a Guvernului faţă de aceste persoane condamnate la mizerie?

Să nu uităm că, până acum, masa zilnică a acestora era cuprinsă în jurul sumei de 37.000 lei, iar, de la 1 septembrie 2002, s-a introdus suma de 51.100 lei, în timp ce suma alocată hranei pentru puşcăriaşi este de 75.000 lei pe zi.

A doua interpelare se adresează doamnei ministru al educaţiei şi cercetării, Ecaterina Andronescu.

Obiectul interpelării: la 16 septembrie 2002 începe anul şcolar 2002-2003.

Referindu-ne la învăţământul preuniversitar, se pune problema: care au fost măsurile luate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru pregătirea clădirilor (consolidarea şi igienizarea, aprovizionarea acestora cu combustibil etc.), precum şi asigurarea învăţământului din mediul urban, dar mai ales din cel urban, cu cadrele didactice necesare.

Sunt multe semnale venite din mediul rural, dar şi din mediul urban, inclusiv Bucureşti, de neimplicare a consiliilor locale în această acţiune.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Damian Brudaşca, vă rog. Le prezentaţi pe toate trei, însă, vă rog, sintetic, aşa cum am spus.

 
 

Domnul Damian Brudaşca:

Prima se adresează domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, şi vizează situaţia de la Ocolul Silvic Gherla, care refuză solicitările repetate ale Consiliului Local Saga în vederea rezolvării unei suprafeţe de pădure predată în 1986 pe bază de proces-verbal către acest ocol silvic. Suprafaţa în discuţie este de circa 458 de hectare.

Următoarele două interpelări se adresează domnului prim-ministru.

Prima: este vorba de situaţia creată prin introducerea pe anexa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/1999 în mod tendenţios şi inexact a imobilelor Liceului teoretic "Gheorghe Şincai", construcţie realizată din bani publici şi care se dau cadou Eparhiei reformată din Ardeal. De menţionat că aici s-au făcut în ultimii ani şi se fac şi în momentul de faţă reparaţii care se cifrează la circa 4 miliarde şi jumătate de lei.

A doua: este vorba de un proiect aflat în derulare la Cluj-Napoca, în coordonarea Fundaţiei Excelsior, care se adresează adolescenţilor instituţionalizaţi, pentru a cărora reinserţie socială este nevoie de finalizarea unei construcţii cu multiple funcţiuni. Se solicită sprijin financiar în valoare de circa 3,6 miliarde lei, în vederea demarării acestui proiect care, ulterior, îşi va asigura autofinanţarea.

Acesta este pe scurt conţinutul celor trei interpelări.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Sonea. Poftiţi, vă rog.

 
 

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelara mea se adresează domnului ministru Octav Cozmâncă şi se referă la situaţia creată în municipiul Bistriţa, ca urmare a situaţiei de la Societatea Comercială de producere şi distribuire a agentului termic PRODITERM.

În toată vara, bistriţenii n-au avut apă caldă. La această dată, prin datoriile care s-au acumulat, nu mai poate să funcţioneze în mod normal, şi, până la urmă, s-a recurs la un lucru interesant - acela de a se găsi un recuperator şi aceasta de către consiliul de administraţie al întreprinderii, însă, fără o prealabilă consultare a consiliului local, totodată având în vedere faptul că majoritatea membrilor consiliului de administraţie sunt chiar consilieri.

Este o situaţie complicată acum. Astăzi a fost dat un aviz de către regia de apă. Este ameninţată şi cu oprirea apei reci.

Îl rog pe domnul ministru să încerce să reglementeze această situaţie care devine explozivă la Bistriţa.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ştefan Baban are două interpelări. Vă rog, poftiţi.

 
 

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să fiu foarte scurt, ca de obicei.

Amândouă interpelările se adresează Ministerului Educaţiei şi Cercetării - doamnei ministru Ecaterina Andronescu.

Una se referă la facultăţile particulare, s.r.l.-uri profitabile; a doua - "Învăţământul românesc, încotro?" - se referă la învăţământul gimnazial.

Vă mulţumesc. O să le dezvolt data viitoare.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Octavian Sadici.

 
 

Domnul Octavian Sadici:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Interpelarea mea se adresează domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii şi alimentaţiei.

Obiectul interpelării se referă la elaborarea de norme de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, care pun în imposibilitate plata primelor la carne şi lapte producătorilor agricoli.

Legea bugetului pe anul 2002 prevedea acordarea de prime producătorilor de carne de porc şi vită, care livrează animalele pentru procesare.

Normele elaborate de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prevăd ca aceste prime să se acorde numai producătorilor care livrează carnea în abatoare. În judeţul Vaslui nu este recunoscut nici un abator, ci numai puncte de sacrificare şi procesare.

Vă întreb: în ce judeţ trebuie să sacrifice crescătorii de animale din judeţul Vaslui, ca să poată beneficia de această primă?

Ce înţelegeţi dumneavoastră prin miniabatoare şi ce condiţii trebuie să îndeplinească acestea, dacă au apărut şi astfel de unităţi de procesare?

Nu consideraţi că se creează o discriminare între "micii şi marii procesatori", care au influenţe distructive asupra micilor producători agricoli? Nu găsiţi că se favorizează concurenţa neloială între micii şi marii procesatori?

Aceeaşi situaţie se întâmplă şi cu primele la lapte în unele judeţe, unde producătorilor li se cere să aparţină unei asociaţii a crescătorilor, sau să se înscrie în astfel de asociaţii, fapt ce îngrădeşte libertatea şi drepturile omului.

Prin urmare, domnule ministru, ce măsuri veţi lua în vederea intrării în normalitate şi acordarea drepturilor la aceste două produse (carne şi lapte), pentru încurajara tuturor producătorilor care livrează producţia la procesatori atestaţi, indiferent de mărimea şi denumirea lor?

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

 
 

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Interpelarea mea se adresează domnului prim-ministru Adrian Năstase.

În urmă cu un an, în momentul când s-a aprobat Legea bugetului pe anul 2002, 17 instituţii de cultură au fost transferate din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor în subordinea consiliilor judeţene, ceea ce a stârnit la momentul respectiv un val de proteste. Printre aceste instituţii de cultură era şi Teatrul Naţional din Tg.Mureş, instituţie de cultură de prestigiu, şi a cărei secţie română, în această toamnă, ar fi trebuit să aniverseze 40 de ani de la înfiinţare.

Spun că ar fi trebuit să aniverseze, fiindcă, până acum, în prag de deschidere a noii stagiuni, deşi s-au dat toate asigurările, acesta nu a primit încă nici un leu. De fapt, nici nu ar putea să primească, fiindcă are contul blocat din cauza datoriilor în care este înglodat la ENERGOMUR şi la alte regii.

Pe de altă parte, am primit la casetă Proiectul de lege 372/4.07.2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/13.06.2002 privind trecerea Operei Române din Timişoara şi a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara înapoi în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Deci, ceea ce nu s-a putut în 2001, iată că s-a putut în vara anului 2002!

Într-o situaţie la fel de critică, să nu spun poate şi mai gravă, se găseşte Teatrul Naţional din Tg.Murteş, ai cărui actori, la un moment dat, au ajuns să-şi primească salariul de la Consiliul Local comunal Ungheni, ale căror proteste au culminat cu o grevă a foamei şi cărora li s-au făcut primisiuni cu carul …

Domnule prim-ministru,

Astăzi, de la acest microfon, vă solicit să binevoiţi să faceţi un gest care să fie cel mai frumos cadou care să marcheze momentul festiv, amintit mai sus, din viaţa Teatrului Naţional din Tg.Mureş: daţi o ordonanţă de urgenţă similară cu cea la care m-am referit şi dispuneţi trecerea Teatrului Naţional din Tg.Mureş în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor!

Sunt sigur că mi-aţi înţeles solicitarea şi, ca atare, vă mulţumesc anticipat, în mod deosebit.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Ce am spus pentru doamna deputat Apostolescu rămâne valabil şi pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi. Asta este situaţia, ce să facem?

Domnul deputat Marius Rizea. Nu este? Nu este, data viitoare.

Domnul deputat Ioan Miclea are trei interpelări. Este absent? Este absent. Poate o să le depună în scris.

Domnul deputat Emil Crişan. Poftiţi.

 
 

Domnul Emil Crişan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi parlamentari,

Interpelarea mea se adresează doamnei ministru Ecaterina Andronescu şi se referă la desfiinţarea unei şcoli din judeţul Alba.

Inspectoratul şcolar judeţean Alba are în vedere un program de comasare a unor şcoli. În acest sens, s-a hotărât desfiinţarea şcolii cu ciclu gimnazial din localitatea Buninginea împotriva voinţei unui număr de 93 de localnici, care au depus un memoriu la Biroul parlamentar din Abrud, judeţul Alba.

Memoriul a fost trimis cu rugămintea de rezolvare favorabilă, în sensul dorinţei cetăţenilor, la Inspectoratul şcolar judeţean Alba, în data de 30.VII.2002, fără a se primi, până la această dată, nici un răspuns.

Conţinutul interpelării:

"Doamnă ministru Ecaterina Andronescu, este oportună desfiinţarea şcolii cu ciclu gimnazial din localitatea Buninginea, sau Inspectoratul şcolar judeţean Alba comite un abuz. De altfel, reflectat şi în opinia localnicilor, care ameninţă că, în cazul desfiinţării şcolii din localitate, nu-şi vor mai trimite copiii la altă şcoală".

Vă mulţumesc şi aştept răspunsul dumneavoastră.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mai are cineva interpelări de prezentat?

Poftiţi, domnule deputat.

 
 

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi, câţi mai suntem în sală,

Am de prezentat două interpelări.

Aşa cum am promis domnului preşedinte, mă voi referi doar la miniştrii care sunt interpelaţi şi, într-o singură frază, obiectul interpelării.

Prima interpelare se adresează domnului ministru Octav Cozmâncă şi se referă la situaţia preluării centralelor electrotermice sud şi centru de către Consiliul local Timişoara. Se solicită implicarea directă a domnului ministru Cozmâncă, deoarece există un diferent între consiliul local şi Guvern.

A doua interpelare se adresează ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, domnul Miron Mitrea. Se referă la situaţia repartizării pe judeţe în anul 2001 şi 2002 a cotei de 35% din fondul special al drumurilor.

La ambele se solicită răspuns în scris.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Cu aceasta, stimaţi colegi, încheiem şedinţa de astăzi.

Ne revedem mâine.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,00.